Istoria noastră cu tine, Părinte, începe la Mănăstirea Bistrița – Neamț. Aveam 12 ani și vedeam că mamaia mea te căuta la mănăstire, de fiecare dată când apăreau probleme în familia noastră! Făcea rânduiala de rugăciune, postea, căuta să-și îmbunătățească viața și, încet-încet, problemele se rezolvau, cumva! Unele se rezolvau așa cum cerea/m, altele se rezolvau, dar într-un fel care indemna întreaga familie la sârguința duhovnicească, iar altele nu se rezolvau, pentru a stărui în rugăciune la Dumnezeu!

O știi pe mamaia mea, Părinte – nu am mai iubit pe nimeni atât de mult, nu m-a mai iubit nimeni atât de mult. Era micuța, foarte, chiar, dar harnică și rapidă ca un spiriduș, deși cardiacă! La 75 de ani ai ei, nu mă puteam ține după ea: trebuia să fug!

Ea mi-a unit degețelele de copil în semnul Sfintei Cruci, la ea am văzut rugăciunea cu lacrimi, citind la Psaltire și într-un Acatistier, negru de praful depus în zecile de ani de rugăciune, peste lacrimile femeilor din familia mea: că le-au murit soții, frații, copiii în războaie; pe unii împușcându-i rușii chiar sub ochii lor! Că nu li se înțeleg copiii, că trebuie să ducă familia înainte, singure – văduve îndoliate, surori îndurerate, mame nemângâiate; dar câmpurile nearate, necosite, neprășite, nesecerate; animalele care trebuiau îngrijite; prăvălia care trebuia aprovizionată; războaiele de țesut, pline de lucruri necesare în casă și pentru puzderia de copii, care mai de care mai mici; gurile lor flămânde nu așteptau ca femeile casei – care acum erau și bărbați – să-și jelească morții! Treaba trebuia făcută, pentru că fiecare anotimp venea cu treburile lui specifice, pe care nu le puteai amâna! De unde aveau atâta putere? Din rugăciune: a lor și a părintelui Iustin!

Oricâta treabă ar fi avut, când unul dintre noi avea o problemă, mamaia fugea la Părintele Iustin! Venea luminată, întremată duhovnicește, sufletește, cu sfat de viață și de rugăciune, cu siguranța că nu e singură in marea luptă cu întunericul, dar și în efortul de a asigura cele necesare familiei – lua apă vie!

De multe ori mă întristez, când îmi aud tonul aspru, dur al vocii! Aș vrea să pot să fiu mai delicată, mai feminină, dar sunt urmașa unor femei ce-au fost nevoite să se lupte strașnic cu viața – oameni ai datoriei, care-a trecut înaintea dragostei!

Mai mult de-atât, când le aud pe suratele mele, înmuiate în siropuri și peltele, mă apuca o rușine și-un amuzament: cum, frate, nu-și dau seama cât sunt de penibile 🙂 ? Dar, domnilor, văd că funcționează 🙂 ! Sunteți sensibili la miorlăieli și nevricale 🙂 !

Revin la Părintele! Așa micuță, cum era mamaia mea – nu am evocat-o niciodată, de când a trecut la Domnul – conducea cu mâna fermă familia! La sărbători, se aduna întreaga familie la masă, cu copii, nepoți, gineri, nurori! Ba mai încăpea și câte-un prieten !

Dacă în familia unuia dintre copiii ei apăreau probleme, fugea la părintele și apoi la ei! Și, cu sfat de la el, cu vorba blândă și înțeleaptă, dar cu adevărul pe masă, nu cu cuțitul în traistă și cu mierea pe buze, se discutau deschis toate problemele, îi punea pe copii să-și caute soluții și nu pleca, până nu lămurea situația și-i împăca! La noi în familie nu a fost niciodată încurajat divorțul! Se negociau soluții, se certau, își spuneau lucruri dure și adevărate, dar apoi, căutau rezolvarea, pentru că în familie biparentală se cresc copiii! Și totul într-o discreție maximă, să nu știe nimeni ce-i în casa și-n familia noastră! Pe stradă ieșeam zâmbind, să nu indispunem oamenii cu mutrele noastre acre și dușmănoase! Că, de, cam aprigi din fire eram/suntem toți :)!

Nici nu se gândea nimeni să protesteze atunci când, la începutul postului, fierbea toate oalele, toate vasele și se mânca de post! Fără comentarii ! Mă lua de mânuța și mergeam la biserică, la Sfânta Liturghie, la Spovedanie, la Împărtășanie, la rugăciune! Nu m-am simțit niciodată obligată, ba chiar dimpotrivă, cu atâta dragoste o însoțeam, eram atât de fericită că o bucură că ne rugăm împreună, că am mânuța în mâna ei, mereu!

Avea harul de a se face iubită! Și urâtă, de asemenea! Era acuzată că e vrăjitoare, pentru că, dacă o supăra cineva, o/îl privea demn și trist și-i spunea doar atât: Bogdaproste! Se vede c-o iubea mult Dumnezeu, pentru ca împricinatul și-o cam lua și destul de repede, chiar! Dar, la doar 37 de ani ai mamei mele și 19 ai mei, mamaia mea și-a încheiat zbuciumul, drumurile între copii, preumblările pe la Părintele, chiar! I-a rămas doar rugăciunea de mamă, ce străbate cerurile și timpurile și care, cred, răsuna și astăzi în Raiul lui Dumnezeu, unde nădăjduiesc fierbinte că Stăpânul a așezat-o!

Acum a venit rândul mamei mele să continue lupta!

Care luptă? Aflați că, fără rugăciune, fără continua „sfătuire” cu Dumnezeu, nicio viață nu are pace și bucurie! Poate are o zarvă, o distracție grosieră, o aparență de strălucire, dar pacea duhului nu există! A, da, poate că sunt bani, concedii fabuloase, mâncăruri deosebite, dar acestea nu te odihnesc; cad greu și-ți vine să plângi, când le trăiești, când le mănânci! Sunt amare și dor!

Am cunoscut mari si multe probleme: tatăl meu a fost sfâșiat de o ursoaică rănită, mergând prin pădure la o circumscripție, unde era deputat (ursoaica, însă, a avut mai puțin noroc, pentru că, gândindu-se la mine și la mama mea, cu puterea disperării – pentru că ursoaica voia să-l muște de trahee – tatăl meu i-a rupt maxilarul, căscându-i botul cât a putut de tare! A venit acasă pe picioarele lui, dar Dumnezeu i-a trimis un om, de al cărui umăr să se sprijine! Ajuns acasă, sfâșiat din cap până-n picioare (au cusut medicii la Iași 12 ore la el), cu triplă fractură mandibulară, n-a scos un sunet, ca să nu mă trezească și să mă sperie! Sfânta Cuvioasa Paraschiva și rugăciunea părintelui Iustin i-au salvat viața!

Și multe, multe altele! Aș evoca doar încă una: casa noastră era deschisă – de la vlădică la opincă, toți musafirii noștri erau tratați la fel – cu respect bonom și fără complexe, de nicio culoare ! Era mereu cineva la noi; rar puteai să te schimbi, fără să sune cineva la poartă! Ei, dar când au apărut probleme, de toate felurile, mai veneau doar 4 persoane la noi, dintre care două cu interes personal acut! Apoi, a început caruselul, că de, nu-i da, Doamne, omului, cât poate să ducă! Ei, și iar bătea mama mea la ușa părintelui Iustin!

Aș vrea să vă spun o constatare de-a mea: Dumnezeu nu ne dă ce vrem, când vrem! Nu e expressor de cafea, nici automat de bani, ați observat 🙂 ? Uneori, ne dă chiar cu totul altceva! Socrul meu (și el un om profund credincios și puternic rugător), spunea foarte frumos: „Dumnezeu face o lucrare pentru alta!„. Și mai zicea: „Dacă ai sănătate și te înțelegi cu nevasta/bărbatul, restul se rezolvă”! Împreună…!

La 18 ani, am plecat de-acasă, fluturându-mă: Iași – București – acasă, dar deja îmi luasem pâinița în propriile mâini! O pâine nu prea pufoasa, că erau vremurile lui ceașcă și totul era pe cartelă, și de unde – în oraș străin – să ai cartelă? Cine-ți făcea mutație, ca să dea bani la stat și doar așa beneficiai de rație!

Am lucrat ca bonă și menajeră, contra masă, cazare și salariu, pentru a-mi putea lua cărți și discuri, că hăinuțe îmi făceam singură, după scăfârlia mea albastră, gri, blondă și, uneori și verde, depinzând de cât de prietenoasă îmi fusese chimia în ziua respectivă!

După plecarea mamaiei, nu m-am mai spovedit/împărtășit, nu am mai mers la Sfânta Liturghie, nu am mai ținut post (eram și babă călătoare, dar acum, n-ar fi contat)! Dar, pe Dumnezeu, așa, în sălbăticia mea, nu L-am părăsit! Îl cercetam când și când, mai ales în sesiune, dar era în inima mea! Au fost ani mulți…! Abia după ce am avut primul copil, dorindu-mi să aibă cea mai curată mamă, m-am întors hotărât și irevocabil (cu ajutorul bunului Dumnezeu), în Biserică! Mi-a venit mie rândul să-l cercetez pe Părintele Iustin, împreună cu pruncii pe care mi i-a dat bunul Dumnezeu!

Nu pot să spun cât de mult m-a ajutat Părintele, cât de mult m-a schimbat! Era extraordinar de deștept, avea o memorie prodigioasa, era intuitiv și experimentat, dar – peste toate – avea harisma înainte-vederii, de a fi văzător cu duhul!

Cu mine era dur și concis! Nu aspru, ci punctual, la obiect, fără menajamente, așa cum mi se pare și firesc, atunci când la ușă așteaptă sute de oameni, iar omul din fața lui era și este puternic și așa îi este și stilul! Cu alți oameni, și în special cu femeile plicticoase și care spuneau de 1000 de ori același lucru, era răbdător și le asculta cu atenție, așa cum – în mod cert – nu le asculta nimeni, de aceea devenind și ele așa de pisăloage!

Îl sunam, că avea o derivație, la el în chilie; rareori răspundea! Dar, când sunam pentru un lucru grav, întotdeauna îi auzeam vocea dulce și-i turuiam pe nerăsuflate ce aveam pe suflet, ca să nu-l rețin și primeam imediat sfat și binecuvântare și zburam de fericire! Știam că totul se va rezolva! Era calm și înțelept, avea mult umor: îi străluceau ochișorii albaștri de veselie ghidușă 🙂 !

Odată, i-am cerut voie să-i fac o poză! Era un bătrân frumos, înalt, subțire ca un lujer, rapid și cuprindea totul – și problemele gospodărești ale mănăstirii și-ale oamenilor, ba mai avea timp și de câte-o glumiță ! Și, emoționată, l-am pozat cu telefonul: el zâmbea! Când – mai târziu – m-am uitat, nu salvasem poza…! Va să zică, de aceea erai atât de amuzat, Părinte 🙂 !

Când mă duceam acasă, arareori se întâmpla să nu merg și la el, chiar dacă veneam doar pentru două zile! Cu sfatul și binecuvântarea lui, știind că mă sprijin pe un munte de rugăciune – a lui, dar și pe un vulcan, care cu lava rugăciunii, topește gheața din inima mea – aceasta fiind sfânta mea mamă (sper să nu vorbesc cu păcat), plecam de la Părintele, dar și din casa părintească, tropăind ca un general, sigură și cu o putere de simțeam că dărâm orice îmi stă în cale!

Cam așa e puterea rugăciunii unui preot! Să nu disprețuim și să nu judecăm pe niciunul, că ne putem mântui și prin cel mai păcătos preot, pentru dragostea lui Dumnezeu pentru noi, dar și pentru credința noastră!

Deci, 4 generații din familia mea, s-au bucurat de puterea extraordinară a rugăciunii Părintelui Iustin!

Credeți că s-a terminat totul cu plecarea lui? Da’ de unde! Eram emoționată și nerăbdătoare (Berbec inflamat!!!), pentru că eram pe o listă de așteptare, la un autocar spre Petru Vodă, vrând tare mult să-l însoțesc pe Părintele meu pe ultimul drum pe pământ! Și am pus „telefonul” în funcțiune, ca de atâtea ori în viață: „Părinte, ajută-mă să ajung la tine!” Și a sunat telefonul meu, că am loc în autocar! Ba, mai mult, am mers și cu o prietenă deosebită, care își dorea să-l vadă măcar acum, pentru că nu ajunsese la el, cât acesta fusese în viață! Această prietenă a mea – este doamna Mihaela Cardiș, cea care a devenit colega noastră de redacție – s-a învrednicit de o mare mângâiere de la Părintele, dar aceasta este taina ei cu el!

Oricare dintre cei care-au fost la înmormântarea Părintelui, poate da mărturie: a fost o zi superbă, cu soare blând, dulce! Erau mii de oameni acolo și era o pace, o împăcare, o dulceață în suflet, o tristețe ușoară, însoțită de bucurie și de nădejdea, de certitudinea că Părintele Iustin e cu noi, că a intrat în Biserica Biruitoare, iar noi am câștigat un uriaș rugător la Dumnezeu, în ceruri! ! Și amândouă dăm mărturie că Părintele Iustin face minuni, răspunde rapid la rugăciuni, la fel de repede ca în viața de aici, unde ne asculta răbdător păsurile, 17-18 ore pe zi, pentru a nu pleca nimeni nemângâiat de la el!

Să te primească bunul Dumnezeu în ceata Drepților și-a Sfinților Lui, Părintele nostru drag, Părinte al neamului românesc de pretutindeni! Iartă-ne și Dumnezeu să te ierte, Părinte Iustin! Iți mulțumesc cu smerită dragoste și recunoștință și-ți promit că nu scapi nici acolo de mine! Vorba unui prieten drag, chipintaci ! Te iubesc!

https://doxologia.ro/parintele-justin-parvu-satul-romanesc?fbclid=IwAR2qnl80rpDoyADGF_awZB_k8rWTvv9SELJfP1DdmKFuoOWPZrUMQqvVMFE

https://doxologia.ro/locuri-sfinte/chilia-parintelui-iustin-parvu-galerie-foto

Cristina Olaru (Ghenof)

Articol inclus în cartea evocatoare a chipului Avvei Iustin (pag. 136-139):

                cu titlul: „Era dur şi concis! Nu aspru, ci punctual, la obiect”

> http://sfintii-inchisorilor.ro/wp-content/uploads/2014/02/carte-avva-justin.pdf