Mă numesc Cristina Olaru (Ghenof). De foarte tânără mi-am dorit să fiu aproape de vatra în care se ”coace” literatura. Am detestat întotdeauna deadline-urile și de aceea mi-am dorit să am propria-mi revistă literară, pentru a nu mai tremura de emoție că nu termin la timp articolul, că mi se taie din text, că mi se reformulează etc! Dar am constatat că eu îmi sunt cel mai pisălog șef! Am vorbit de mult cu doi prieteni: cu

Dl. Dr. Alexandru – Theodor (Alex) Amarfei (căruia îi voi consacra un articol separat) și cu

D-na Mihaela Cardiș, cadru didactic universitar la Facultatea de Medicină din B. – o Doamna extraordinară, care m-a susținut puternic și a fost prima ”colegă de redacție”!

Apoi, l-am rugat pe fostul meu profesor de Informatică:

Dl. Dr. Cristian-Mihai Pomohaci – un Dascăl adevărat, iubit de studenți, un Om minunat, să mă consilieze în vederea lansării unei reviste literare virtuale, aruncându-i și-o bombiță, cum c-aș avea nevoie și de exprimarea opiniei unui bărbat, asupra subiectelor pe care mi-am propus să vi le aduc/em la cunoștință!

”Când începem?”, m-a întrebat el, propunându-mi și o dată de lansare a revistei în spațiul virtual, amețitor de apropiată.

Prietenul meu drag – frățiorul meu iubit – Dl. Alexandru Povarnă, posta nevinovat o poezie pe Facebook, moment în care s-a întâlnit  cu Destinul inexorabil, întruchipat de o doamnă, căreia îți este cam greu să i te impotrivești 🙂 ! S-a lăsat cucerit, fiind la fel de deschis, ca noi toți cei care – pentru dumneavoastră – vom pune în cuvinte gânduri şi sentimente, ce dospesc de multă vreme în mințile și în sufletele noastre!

N-aș vrea să ştiți cum îmi fac treaba mea de femeie, numai cu gândul la ce subiecte voi mai aborda, cum scriu textele ”în cap” 🙂 !

Ca voi toți, am acumulat tot felul de cunoștințe – pe care mi le-am acordat între ele – și trăiri, în urma cărora am tras și eu niște concluzii, pe care doresc să vi le împărtășesc, cu marea dorință ca ele să vă fie de folos.

Aș fi vrut ca, la ceasul diferitelor alegeri, făcute de mine, să fi fost cineva să-mi spună ceea ce doresc eu să vă dăruiesc acum, în speranța că vă vor ușura niște căutări, nu întotdeauna pline de bucurie!

Dar, tot ceea ce am trăit, mi-a adâncit simțirea, mi-a deschis unghiul ochelarilor de cal, cu care onor societatea ne dotează și m-a făcut să mă consider o femeie puternică. Iar asta pentru că Motto-urile mele – pe care vi le dăruiesc, de asemenea – sunt: