Câteva cuvinte despre sensul secret al gurii de rai

 

Madrid 2010 /2015

• MIORIȚA •

 (Versiune: V. Alecsandri)

Se pare că acest poem este o creație pastorala. De fapt este un text mistic, existențial.

Despre ce e vorba aici, între cuvinte și imagini populare? Despre naștere. Totul trebuie înțeles în oglindă: moartea e o naștere, nunta e viața, steaua ce cade, cade la nașterea unui copil, nu la moartea unui om. 

Gura de rai e un loc numit “buricul pământului”, acolo unde se unește cerul cu pamântul și cu lumea subterană.

Iar piciorul de plai e un deal, o “ridicătură de pamânt”, pântecele mamei, al femeii însărcinate. Totul se întâmplă în timpul “facerii”, căci e vorba de o “sarcina”, o gestație.

Și unde se petrec toate aceste lucruri? În țara Munteniei, Valahia, a Moldovei, și a Transilvaniei, la noi. 

Bătrânica ce întreabă despre fiul său e figura sufletului, suflarea ce a îmbătrânit și acum trebuie să se despartă de miorarul cel frumos, Ființa și Sinele. A trecut timpul și a venit ora despărțirii. Ființa merge înainte, și va întâlni o altă mireasă, a lumii prințesă, crăiasă, energia vitală, combustibil al ființei, Sinele numit POIMANDRES – Miorar, păstor, cioban.

Și inima e ca un câine, latră în piept, credincioasă.

Momentul este potrivit, e un KAIROS, o clipă fără durată. Sinele nu vrea ca sufletul să știe de plecarea lui.

Iar Miorița? Cine este oare? Este Soarta, destinul nostru scris “în cer” . . .E zodia Berbecului, căci ceea ce se întâmplă se petrece în această perioadă zodiacală a ciclului de 25.920 de ani. Un cioban e un vraci, un cititor în stele, căci poate să-și vadă destinul scris pe cer pe crugul cerului, ca în palmă, datorită liniștei sale interioare.

“În tării stă Soarele în crugu-i” – spune Eminescu. 

“Și-nainte ne-a minat,

Pre crugul cerului,

Pre semnele pamântului . . .” – spun textele populare.

Cei trei ciobani sunt cele trei vârste ale omului: tinerețea, bătrânețea și copilaria. Cind ființa, Sinele, trece la altă viață, bătrânețea și copilaria lui par să ucidă tânărul etern. Și acest gest ritual e ca un apus de soare. Pe cerul nopții, miorarul baci își vede moartea scrisă cu litere stelare. El nu se înfiorează, căci așteaptă învierea. Cum să ne fie frică de moarte când așteptăm Învierea? 

Mioara îl sfătuiește pe cioban să se așeze un moment în liniște, în isihie, la umbră, la negrul zăvoi al ochilor închiși. Ființa, Sinele, POIMANDRES, e ca îngropat în cap, la strunga de oi, animale ce înseamnă gândurile noastre, strunga gândurilor. Sinele pare să stea ca îngropat, acolo, “în dosul stânii”, unde e epifiza, glanda pineală,  CONARIUM.

 

Și acolo se aude acea muzică, ca de fluier fermecat, ca sunetul apelor unei mari cascade, CATADUPA, pe care sihaștrii o numesc “cuvântul”, muzica sferelor. Vântul care bate e respirația, și oile strânse sunt gândurile strânse în concentrarea meditației cu ajutorul cuvintelor sfinte ce sunt ca niște câini credincioși ce aduna oile la stână. 

Nu e nevoie să se vorbească de omor, spune ciobănașul, ci mai degrabă de o nuntă, o nuntă cu Prințesa Suflării noii vieți, o adiere de vânt.

Cel mai surprinzător element al Mioriței este bătrânica alergând în neștire pe câmpurile morții și tot întrebând de soarta ciobănașului. Așa lăsăm noi în urmă un fel de fantomă care nu știe că a murit și tot caută, și tot întreabă, fără ca nimeni să-i răspundă, sau să-i povestească, ceea ce s-a întâmplat. Ea nu trebuie să știe că a căzut o stea fiindcă acea “cădere” înseamnă o pierdere. Fantoma, ca un fel de imagine semi-transparentă, are speranța de a-și întâlni ciobănașul, a POIMANDRES. Dar POIMANDRES e departe, s-a dus pe drumul său etern.

MIORIȚA este un poem mistic, existențial.

     1. Pe-un picior de plai,

2. Pe-o gura de rai,

3. Iată vin în cale,

4. Se cobor la vale

5.Trei turme de miei

6. Cu trei ciobănei

7. Unu-i moldovean

8. Unu-i ungurean

9. Și unu-i vrâncean.

10. Iar cel ungurean,

11. Și cu cel vrâncean,

 12. Mări se vorbiră,

13. Ei se sfatuiră

14. Pe l-apus de soare

15. Ca să mi-l omoare

16. Pe cel moldovan

17. Că-i mai ortoman

18. Și-are oi mai multe,

19. Mândre și cornute,

20. Și cai învățați

21. Și câni mai bărbați!

22. Dar cea Mioriță,

23. Cu lâna plaviță

24. De trei zile-ncoace

25. Gura nu-i mai tace,

26. Iarba nu-i mai place.

27. Mioriță laie,

28. Laie, bucălaie,

29. De trei zile-ncoace

30. Gura nu-ți mai tace!

31. Ori iarba nu-ți place,

32. Ori ești bolnăvioară,

33. Draguță Mioară?

 34. Draguțule bace!

35. Da-ți oile-ncoace

36. La negru zăvoi,

37. Că-i iarbă de noi

38. Și umbră de voi.

39. Stăpâne, stăpâne,

40. Iți cheamă și-un câne

41. Cel mai bărbătesc

42. Și cel mai frățesc,

43. Că l-apus de soare

44. Vreau să mi te-omoare

45. Baciul Ungurean

46. Și cu cel Vrâncean!

47. Oiță bârsană,

48. De ești năzdrăvană

49. Și de-a fi să mor

50. În câmp de mohor,

51. Să-i spui lui Vrâncean

52. Și lui Ungurean

53. Ca să mă îngroape

54. Aice pe-aproape

55. În strunga de oi,

56. Să fiu tot cu voi;

57. În dosul stânii,

58. Să-mi aud cânii,

59. Aste să le spui,

60. Iar la cap să-mi pui

61. Fluieraș de fag,

62. Mult zice cu drag!

63. Fluieraș de os,

64. Mult zice duios!

65. Fluieraș de soc,

66. Mult zice cu foc!

67. Vântul când a bate

68. Prin ele-a răzbate,

69. Și-oile s-or strânge

70. Pe mine m-or plânge

71. Cu lacrimi de sânge!

72. Iar tu de omor

73. Să nu le spui lor.

74. Să le spui curat

75. Că m-am însurat

76. Cu-o mândră crăiasă,

77. A lumei mireasă;

78. Că la nunta mea

  79. A căzut o stea;

 80. Soarele și luna 

81. Mi-au ținut cununa; 

82. Brazi și păltinași

83. I-am avut nuntași;

84. Preoți, munții mari,

85. Paseri, lăutari,

86. Păsărele mii,

87. Și stele făclii!

88. Iar dacă-i zări,

89. Dacă-i întâlni

90. Măicuța bătrâna

91. Cu brâul de lâna,

92. Din ochi lăcrimând,

93. Pe câmpi alergând,

94. Pe toți întrebând

95. Și la toți zicând: 

96. Cine-au cunoscut,

97. Cine mi-au văzut

98. Mândru ciobănel

99. Tras ca prin inel

100. Fețișoara lui,

101. Spuma laptelui;

102. Mustețioara lui,

103. Spicul grâului;

104. Perișorul lui,

105. Pana corbului;

106. Ochișorii lui,

107. Mura câmpului!

108. Tu Mioara mea,

109. Să te-nduri de ea

110. Și-i spune curat

111. Că m-am însurat

112. Cu-o fată de crai,

113. Pe-o gura de rai.

114. Iar la cea măicuță

115. Să nu-i spui, drăguță,

116. Că la nunta mea

117. A căzut o stea,

118. C-am avut nuntași

119. Brazi și păltinași,

120. Preoți, munții mari,

121. Paseri, lăutari,

  122. Păsărele mii,

123. Și stele făclii!