Cuvânt către un prieten


146dcb6b2e2f1fc5c18802c2c333b2b7

(Catharsis)

Mă întrebam ce să scriu,

fiindcă știam că,

oricât de dibaci am fi,

ne trădăm pe noi înșine

și spunem despre noi lucrurile mici,

care contează și ne strică reputația…

și-atunci mi-am amintit

cât l-am invidiat pe prințul Nehliudov,

pentru că s-a pedepsit,

de bună voie!

ce dulce e pedeapsa,

cum îți eliberează conștiința vinovată,

așa precum furtuna te eliberează

de tensiunea de dinaintea începerii ei!

că nici n-a început,

nu-i așa?

nici în gând nu te-am lăsat

să fii al meu;

nici în vis,

deși doar sfințenia

se poate apara de el.

dar, am învățat

cum ar putea fi

să fii sfânt,

apărându-mă

de viața,

pe care credeam

că am ucis-o!

dar Viața,

e …

Viață,

trăiește și izbucnește

cu puterea,

pe care numai ea

o are!

Să-ți spun:

credeam că am murit,

speram că…

toată lumea știe că patima este

ceea ce am crescut în noi

și că vine de la cel rău;

dar,

te-a îmbrățișat vreodată

un Înger?

cu-o simplă îmbrățișare

de rămas-bun,

în care te odihneai

de toată neodihna,

cu o potrivire ce nu poate veni

decât de la Dumnezeu

 și totuși,

nu e de la El!

Cum e să descoperi

femeia care ești,

în brațele cele mai puțin provocatoare?

cum e să înțelegi

că doar Intimitatea:

potrivirea adâncă

și de neînțeles,

face diferența între moartea

pe care ți-o doreai

și viața

pe care nu o cunoșteai,

deși credeai

că le-ai văzut pe toate?

cum e să ajungi

atât de umil,

încât să nu-ți mai dorești

decât să mângâi

în noapte

o frunte ostenită de gânduri,

să-i aduci la masă de lucru un ceai,

venind în vârful picioarelor,

sfioasă?

și, totuși,

să fii

neînchipuit de fericită!

credeați că e greu să fii fericit?

nu e:

doar să scapi de balastul

a ceea ce crezi că vrei

și să primești – cu smerenie

ceea ce-ți trimite El!

sau nu e El?

știi cum e să-ți fi dorit o Casă,

dar niciodată

să nu ți-o fi imaginat

cum arată,

cum miroase,

cum se unduiește podeaua ei

sub tălpile tale ostenite?

dar cum e să-ți apară

dintr-odată

în față,

să simți exact

cum ai trăi în ea,

cu ea?

și să știi că

Niciodată,

dar absolut Niciodată

n-o să pășești în ea?

și crezi că asta-i tragedie?

nu sunt atât de proastă

s-o fi trăit pe cea mai rea:

de a întra în ea

și de a ajunge să-i văd

vopseaua scorojită,

să văd că Îngerului meu

îi năpârlesc aripile,

că nu mă mai odihnește…

te-am purtat în freamătul

de neoprit al trupului

ani;

m-am urâțit;

voit și nevoit,

sperând să mă aperi

chiar tu,

de mine

dar, te-am văzut

și într-o clipă,

sufletul meu s-a așezat

într-o privire,

în care totul a fost spus!

n-o să știu niciodată ce-a fost,

dar încă mă dori,

încă te plâng,

cu amărăciune…

și-ți mulțumesc,

că încă mă aperi

de mine!

și-ți mai mulțumesc

că m-ai învățat

că nu sunt decât

un OM,

că m-ai smerit,

că era să mă ucizi,

dar m-ai învățat cine sunt

și să trăiesc

așa cum sunt,

cu mine însămi,

ca și cum Hristos

S-ar uita mereu

La mine.

”păduri ce ar putea să fie

și niciodată nu vor fi”

Imaginea:

The Unknown, by Ben Will

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s