Plec de la problema pe care o am și eu și alțîi, nu cu leftismul, ci cu suferinzii din ce în ce mai grav de Sindrom Stockholm. Scena tipică e așa : vine leftistul. Imediat, oricine e mirosit ca rezistent devine fascist, călău al inocenților, opresor, ceva-fob și în orice caz, cauza tuturor persecuțiilor, lipsei progresului, sărăcirii, epidemiilor și încălzismului global. Tot ce crezi e o porcărie mai ales dacă ești creștin și Doamne (inexistent) ferește practicant și mai ales alb și hetero.
Adică, de fapt e rasism și hate speech, în formă distilată, continuată și agravată.

Ei, bine, problema nu e cu ei. Problema e cu politicoșii neoconi (or so they say), pe teritoriul cărora vin să își belească scula justiției sociale. Nu cunosc decât PUȚINE cazuri de leftarzi care să fi rezistat unei confruntări verbale cu subsemnatul. Cunosc însă că VASTA majoritate a așa zișilor inși de dreapta, inclusiv și mai ales prietenii de aproape, au o reacție sistematică. Încearcă să mă cenzureze prin apel la chestii gen bunăvoința, politețe. nu te coborî la nivelul. Sau chiar o fac frontal. O fosta colegă, imigrată în Suedia. mi-a șters posting-urile unde îi explicăm răstit unui cretin suedez că familia Wallenberg conduce Suedia, iar Trump, pe lângă Wallenbergi, pare Maică Tereza a compasiunii și modestiei.

Chestia se poate argumenta. Vorbim de un clan care stă călare pe aproape jumătate din industria și capitalul suedez, dar, în timpul liber, se sacrifică să salveze biata țărișoara de infamul Trump, dușmanul socialismului. Și dacă ar fi numai asta…

Ei bine, stupoare. Gagica, o tipă care a ieșit în stradă, riscând să fie împușcată, în timpul revoltei din ’89, și care era campioana anticomunismului în grupa noastră de studenți, înainte ca tipul să scoată artileria „reduction ad hitlerum”, îmi șterge posting-ul.

Ea nu promovează „atitudinile conflictuale” (explicația oficială, cel puțin). Și oricum Trump nu e mai mișto că Wallenbergii. Și bla bla bla bla. Pe scurt, mi-a spus: „când vorbeșți cu colegul meu socialist, să taci”. I-am spus că am iubit-o în secret în studenție (dar am avut reticențe majore pentru că avea un boyfriend pe vremea aceea) și că nu o mai deranjez niciodată până la Judecata de apoi. Dar la judecată am să îi cer posting-ul ăla. Cu încăpățânare.

Nu va nelinișțiți. Sunt inflexibil. Mama nu a cedat un micron la stalin, what do you expect from her son ?

Nu vă nelinișțiți. Nu vă urăsc. Nu îi urăsc. Spre deosebire de voi, însă, eu chiar încerc să înțeleg medicina. Nu am încotro. Am natiurelul simțitor.

Eu am înțeles cum funcționează leftismul, încă înainte să știu ce e aia, pentru că în casa unde locuiam, cu mama, bunicii și cu alte 4 familii vecine, una din familiile astea era din doi psihopați paranoici. O băteau pe vecină lor de palier la patru coaste. Sistematic. Până la invaliditate. Fracturi vertebrale și costale cu cifoscolioză și deformare toracică gravă. Pe scurt, i-au dat de au lăsat-o strâmbă. Sistematic, ei țipau ca din gură de șarpe:  «săriți, ne bate». Sistematic, ei procurau certificate medicale că au luat bătaie (suspectez că își făceau leziuni singuri, dinadins). Sistematic veneau cu martori. Sistematic o dădeau în judecată pe biata femeie, că ea a fost agresorul.

Până a dat Dumnezeu și cineva din vecini, de la un etaj mai înalt al unei case, a văzut scena live și a depus mărturie.
De oprit, s-au oprit, dar sentința a fost cu suspendare.

Toată lumea din apropierea lor era în Sindrom Stockholm. Ca pușți ce eram, am avut percepția că nu trebuia să fiu așa atent dacă și cum dau bună ziua unei doamne cumsecade, dar ăstora eram sfătuit să le acord oricâtă atenție. Nu numai ai mei ziceau din astea (ai mei erau, să zicem, mai puțin înclinați să le dea nas, dar se temeau pentru mine). Toți vecinii debordau de sfaturi înțelepte, din care, de fapt, rezultă clar că nu se temeau pentru mine, ci pentru ei. «Puiule, ai grijă, ăștia ne târâie în tribunal pentru orice». Era modul indirect și „drăguț” de a-mi spune că, dacă mă bagă ăia în vreo dandana, ei nu urmau să depună vreo mărturie, nici dacă ar fi avut camere de filmat în mâna la momentul faptei. Câteodată, când se simțeau amenințați, nemernicii atacau în preventiv.

Bunicul meu, când au mirosit că ar putea reclama ceva contra lor, s-a trezit cu un ghiveci de metal căzut în cap, care, din fericire, a lovit doar razant, producând o tăietură pe scalp. « Vaiii ce rău ne pare, șțiți, incidente din astea se mai întâmplă ».

Până am ajuns de 25 de anișori și i-am auzit pe scara casei, șușotind să facă o măgărie (îmbătrâniseră și deveniseră mai puțin prudenți).

L-am luat pe moșulică de piepții hainei și, sub ochii uimiți de « it cannot happen to us » ai soției, nu am făcut altceva decât că, la propriu, l-am ridicat două șchioape de la pământ și l-am lipit de perete.

Scara, în spirală, era la un pas. Și i-am șușotit : ”Măgăria e mâine. Ghici ce se poate întâmplă ACUM. Căzăturile sunt a treia cauza de spitalizare și complicații grave la bătrâni și ai certificate de zeci de ani că eșți bolnav și nu te deplasezi bine și pușcăria pentru ține ar fi tortură. Pe care ți le-ai aranjat, ca să nu faci pușcărie, când ai ajuns la ananghie pentru măgării. Sigur, o să faci un proces. Dar aia e mâine. ACUM nu e proces.”

Ce a urmat, a fost șocant. Am devenit ‘domnule doctor’, recomandat vecinilor cu ‘acest vrednic slujitor al lui Hipocrate’ și i-am tratat pro bono încă zece ani, până au murit amândoi. Cu grijă să refuz politicos, dar ferm și un pahar cu apă oferit, nu mai spun de clasica dulceață de cireșe amare. Vara, mai ales. Cu grijă, să știe întotdeauna cineva neutru și ce am vorbit, nu mai zic ce am prescris.

Poate nu ați făcut legătură. Vă descriu boala:

a)  Personalitatea accentuată, care merge spre o idee prevalentă, care se convertește în idee delirantă, este parcursul clasic al paranoicului. Dezvoltarea are ceva neasemănător altor psihoze și psihopatii. Până și pentru un om puțin educat, ce propune schizofrenul e ceva foarte evident deraiat (excepție făcând uneori schizofrenia cu trăsături paranoide). E simplu să decizi că cineva care spune că îl vizitează omuleți roșii din Marte noaptea nu e normal cu capu’. Ce propune dereglatul afectiv sună de asemenea bizar, exagerat. În schimb, la prim contact, ce propune paranoicul poate suna (să subliniați oximoronul aparent) mai real că realitatea. Pentru că pe asta e axat paranoicul : pe produs realitate fictivă (sic !) dar CREDIBILĂ.

b)  Asta explică, în parte, de ce paranoia se propagă și de ce produce cele mai frecvente Sindroame Stockholm, până și la medicii și oamenii legii, care interacționează cu paranoicul. Paranoicul știe ceva, și o știe foarte bine, e singură lui profesie să știe bine chestia asta. Oamenii sunt slabi, au anxietăți, insuficiențe, autocritică, teamă de critică și autocritică, teamă de eșec. Spuneți-mi un om normal care nu s-a criticat pe sine niciodată și nu a oftat că ar fi loc de mai bine!

Aici e pământul pentru sămânța de pseudorealitate a paranoicului. El își pregătește minciuna de mult și îi alocă toată energia. Tu habar nu ai cum să argumentezi adevăruri evidente cât s-a antrenat el la băgat mare cu bullshitu’.

Pe urmă (să notați de ce am scris cu capitals mai devreme ACUM când am relatat decizia reacției) paranoicul știe că tu ai ceea ce pentru el e pământul făgăduinței paraziților vicleni și nemernicilor. Ești civilizat. Ești educat. Nu vrei să fii rău, ba chiar eșți dispus să dai de la tine, ca să fie bine.

Omul civilizat, structural, în fața unui conflict, are tendința de a temporiza. Toată civilizația și toată educația ne învață să cercetăm, să ne poziționăm, să cerem informații și dezbatere, să apelăm la un terț, de teama de a nu greși.

Pentru paranoic, cineva care face asta, e un prost, care pierde timp să înțeleagă, când el are planul deja gata. O super-oferta de a face lumea mai bună și mai dreapta, cu o mică, mică preliminară condiție: să decidă el cum. Lucrurile sunt urgente, situația nu rabdă amânare.

Dacă sugerezi amânare și examinarea problemei, în cazul fericit eșți „dismissed”, ca un biet fraier; în cel nefericit caz, ți se lipește imediat eticheta de dușman. Eșți amenințat cu pedepse, simultan cu oferta să te lase (so he says) « mai în pace », DACĂ.

DACĂ bagi botul în așa ceva, tu sau cei la care zici că ții, sunteți haliți deja, cu fulgi cu tot. Semeni cu un gagiu, care își vede copiii luați în sclavie, pe drum spre corabia care-i duce la plantație, și care stă să ‘lămurească’ treaba. Se va întâmplă un singur lucru. Corabia pleacă.

c)  Paranoia nu e tratabilă. Cu paranoia se tratează într-un singur fel, timp real. Orice secundă, pe care o dai paranoicului, e pentru el, nu pentru tine. Paranoicii pot fi contenționați, potențialul lor nociv anihilat.

În cazul fericit, (cel descris sus), vor mima ‘vindecarea’, dar de fapt, e o combinație de frică+perversiune+teamă de loss of face. Nucleul personalității lor nu va fi redresat niciodată.

Pentru că paranoia este însăși stâlcirea discursului cu care mintea se vindecă pe sine.

„Dacă sarea se va strică, cu ce se va mai săra../?” Paranoia este cel rău (nota editorului), care nu apare în persoană, dar găsește un psihopat să răspândească sare stricată. Să învețe cum să o strice, să învețe și pe alții. Să proclame că sarea stricată este bună, cine spune altfel, dovedește că este el sarea stricată.

Pentru paranoic, în afară acestei stâlceli, nu există morală și, de fapt, nici realitate. Paranoicii sunt cei mai frecvenți nebuni care acuză de nebunie, senin, pe tot restul lumii.

d)  Cea mai proastă idee e să cenzurați victima unui paranoic sau pe cine intervine pentru ea. În registrul timp real, faceți ce făcea Chamberlain pentru Hitler, și numai asta. Nu există beneficiu, doar iluzia că se potolește nebunul. pentru că îi suflăm în tăciuni.

De asta, paranoicii pun în lucru cu grijă, din timp, strategii de culpabilizare, acceptarea cenzurii, autocenzurii și cenzurii terților.În cel mai fericit caz ești fanatic sau obtuz. În cazul mediu, ești un dușman al păcii. În toate cazurile, e problema de timp până ajungi să fii „dușmanul”.

e)  Un NU mare. Nu vă legănați pe ideea că se negociază ceva, nici când paranoicul vine la întâmpinare cu oferte. Veți produce victime. Cu paranoicul treaba se termină într-un singur fel: constrângere de diverse grade, necesară și suficientă. Sigur, puteți încerca altceva. Abia aștept să va văd statuile și ceremonia de premiu Nobel. Sincer, nu sunt invidios.

f)  Nu e o idee tocmai bună strategia să încerci să o iei pe etape, dacă nu cumva ai un plan foarte inteligent, suficient de inteligent, cât paranoicul, care cerne toată lumea prin filtrul suspiciunilor, să nu te „miroasă” și să ia măsuri, înainte să-ți dai seama.

Dacă piedeți timp, flatându-vă că ați găsit o soluție „cu mai puține necazuri”, paranoicii vor câștigă ce vor ei – timp. În timpul asta vor obține mijloace de a vă contracara, inclusiv și mai ales, a vă poza în cei mai înrăiți opresori, discriminatori, infractori.

Procedura eficace este zero/unu. Veți fi acuzați, desigur, de fanatism. Inclusiv și mai ales de pactizații „idioți utili” ai paranoicului. Va spun că e parfum să scăpați cu atât.

g)  Orice război cu un paranoic costă exponențial de mult. pe măsură ce pierzi timp încercând să te gândești că războiul costă și poate, poate, poate vine un miracol « sau ceva » și nu îl faci. Nu e alegerea ta, prietene. Nu poți decide să nu fii implicat într-un război. Dacă chiar s-ar putea, nu ar mai există războaie.

h)  Există două soluții miracol:

Prima e Dumnezeu. Mama a făcut pușcărie pe vremea lui Stalin cu o călugăriță catolică, fata unui legionar și o evreică. fostă comunistă, lepădată de comunism, în aceeași celulă. Mama spusese că Stalin n-are dreptate, limba română nu e de origine slavă, iar comunismul nu e salvarea ci înrobirea popoarelor. Călugărița catolică era la misiunea catolică franceză și, pentru că semăna bine la figura cu o doamnă, care urma să fie arestată, i-a cedat pașaportul, doamna a scăpat, iar măicuța s-a ales cu cinci ani de închisoare pentru tăinuire și complicitate cu „dușmanul de clasă”. Fata legionarului era de fapt Gabriela Moța, față legionarului Moța. Avea doi ani, când i-a murit tatăl în Spania și a fost condamnată la 20 de ani, pentru că era copilul cui era.

Evreica fusese ilegalistă, luptase în Spania și, când Chișinevschi a sărbătorit un nu știu ce spanac festiv, la fostul CC PCR, cu chiolhan și bețivaneală, i-a aruncat carnetul de partid în față, spunând că ea nu s-a dus la război în Spania ca să se îndoape niște paraziți, în timp ce în România era foamete.

Minunea: evreica îi spunea fetei lui Moța, care ajunsese la disperare, vrând să se sinucidă: Nu te omorî. Se poate ca eu să fi tras în taică-tău în război. Dacă Dumnezeu nu avea un plan, nu ajungeam aici, după ce am fost în tabere dușmane. Inițial n-a cedat. A cedat, totuși, când s-a rugat împreună cu ea și cu toate celelalte femei călugărița.

Vreți alt miracol? Povestesc și din cele mult mai mari decât atât, cui stă să asculte.

Nu începeți cu chestia: « doctorul e nebun, vorbește de miracole ». Sau, ok, spuneți. File a complaint. Să fiți atenți, că am spus că nu începi războiul, așteptând așa ceva. Abia dacă spuneam, însemna că sunt true nut case.

Cea mai tristă frază a cuiva de dreapta (or so he thinks), citită recent, a fost că un tânăr spunea despre interzicerea participării la liturghie, sub pretextul epidemiei recente, că „statul nu își poate asumă premise metafizice în conducere”. Regret pentru băiatul în cauza. Stalin a spus, de fapt, ceva identic. De aia și spun ateii, până azi, că el, bietul, a acționat doar forțat de împrejurări, nu pentru că era ateu.

A două soluție „miracol” (să observați că am pus-o în ghilimele pe asta) e să apară un paranoic mai dur ca paranoicul momentului, dar bilanțul nu e mișto.

Stalin a fost pe hârtie dușmanul lui Adolfică. După care, oricine nu era cu Iosifache, era pointed out, că e cu Adolfică. O pățiți până azi. Concluzia e simplă.

Dacă ați citit acest text și el corespunde profilului următorului leftist (chiar și mascat în „conservator, dar să fie de dreapta-stânga), cu care aveți de-a face, șțiți ce aveți de făcut.