Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XLII-a)


Dragostea mea priveghează şi prin priveghere ea nu se plictiseşte niciodată. 

Cel pe Care Îl iubesc şi Îl aştept, vine spre mine înconjurat de o suită cerească.

Cum aş putea dormi şi cum m-ar plictisi vreodată privegherea? 

Priveghez asupra istorisirilor oamenilor şi ale lucrurilor, spre a putea afla  vreun mesaj tainic al Iubirii mele.

Nici o poveste nu mă interesează datorită ei sau povestitorului, ci numai datorită Ţie. 

Când ei mă văd că iubesc osteneala, ei cred că mă ostenesc pentru oameni, dar eu mă ostenesc pentru Tine.

Când natura îşi aude numele pe buzele mele, ea crede că eu o laud pe ea, dar eu Te laud pe Tine.

Când dau de mâncare unui porumbel, eu îţi ofer Ţie această hrană.

Când îmbrăţişez un miel, Te îmbrăţişez pe Tine.

Când zâmbesc la soare, zâmbetul meu pătrunde prin toate stelele până când se întâlneşte cu zâmbetul Tău.

Când mă plec să sărut liliacul alb, eu îmi depun sărutarea prin şapte ceruri până la tronul picioarelor Tale.

Trezvia iubirii mele merge mână în mână cu rugăciunea credinţei mele şi postul nădejdii mele. 

Întreaga lucrare a minţii mele îmi slujeşte credinţa. 

Întreaga lucrare a inimii mele îmi slujeşte nădejdea. 

Întreaga lucrare a sufletului meu îmi slujeşte iubirii mele. 

Atunci când hrănesc un porumbel, Ţi-L ofer Ţie, Iubirea mea.