Rugăciune către mila cea dumnezeiască pentru iertare


Ție, Doamne, Celui singur bun şi nepomenitor de rău, îmi mărturisesc păcatele mele. La Tine cad eu nevrednicul, strigând: greşit-am, Doamne, greşit-am şi nu sunt vrednic să caut la înălțimea cerului, din pricina mulțimii nedreptăților mele !

Ci Tu, Doamne al meu, dăruieşte-mi lacrimi de pocăinţă, Cel ce eşti singur bun si milostiv, ca întru ele să mă rog Ție, ca să mă curățeşti mai înainte de sfarşit de tot felul de păcate. Ca prin înfricoșătoare şi groaznice locuri va să trec, despărţindu-mă de trup, şi mulţime de diavoli înfricoşători şi fără omenie mă vor întâmpina şi nimeni nu va călători împreună cu mine, ca să-mi ajute, sau să mă scoată.

Pentru aceasta, cad la bunătatea Ta, ca să nu fiu dat celor ce-mi fac strâmbătate, nici să se laude asupra mea vrăjmaşul meu, Bunule Doamne ! Nici să zică: iată, ne-ai venit în mâinile noastre şi ne-ai fost dat nouă ! Nu, Doamne, nu-Ți uita îndurările Tale; nici nu-mi răsplăti după fărădelegile mele și nici fața Ta nu ți-o întoarce de la mine !

Ci pedepsește-mă Tu, Doamne, însă cu mila și îndurare, iar vrăjmașul să nu se bucure de mine, ci stinge înfricoşarea ce mi-o insuflă și toată lucrarea lui o fă deșartă, şi-mi dă nedefăimată calea cea către Tine, Bunule Doamne ! Căci de am și greșit, dar la alt doctor nu am năzuit, nici nu mi-am întins mâinile către vreun dumnezeu străin.

Deci, nu lepăda rugăciunea mea, ci mă ascultă, pentru bunătatea Ta și întărește inima mea întru frica Ta ! Facă-se darul Tău peste mine, Doamne, ca un foc, care să ardă gândurile mele cele necurate. Ca Tu ești, Doamne, LUMINA cea mai presus de toată lumina, BUCURIA cea mai presus de toată bucuria, ODIHNA cea mai presus de toată odihna, viața cea adevărată și mântuirea care dăinuieşte în vecii vecilor. Amin.

Inima mea rostește cuvinte mici și umile, CERÂND IERTARE de la toți, și de la Tine Dumnezeul meu cel milostiv. Înaintea Ta plec genunchii sufletului meu și te rog IARTĂ-MĂ pentru greșelile cele știute și cele neștiute, cu mintea, cu gândurile și cu faptele cele rele, vrednic de osândă.

Nu am Doamne ce să dau în schimb, nu pot să plătesc pentru cele făcute; CU OCHII PLINI DE LACRIMI și INIMA zdrobită, întind către tine mâna mea de tină; TE ROG IARTĂ-MĂ și mă RIDICĂ pentru IUBIREA Ta și DRAGOSTEA Ta pentru întreaga Ta zidire, caută și acum DOAMNE și te milostivește; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău acum și în veci, AMIN.