Sinuciderea – Daniel Medvedov

Patru motive pentru a nu se sinucide  

Considerații existențiale în contra sinuciderii  

Madrid

2010

––––––––––––––––––––––––-

Am scris și am publicat multe carți și documente, cam trei mii, dar niciunul atât de important ca acesta.   

În acest precis moment, poate că la multe persoane le trece prin cap idea de a se sinucide. Ce mare păcat! Ce păcat! Dacă din întâmplare faci parte din numărul acelora care, fără să știe nimic despre ce e vorba, cred că vor scăpa de toate chinurile. Nu știi în ce problema mare te poți băga cu aceasta decizie, total inutila

 Sinucigașii nu apar în lista cosmică a celor ce au murit – asta e din cauza că încă sunt vii! Vor muri doar când le vine ceasul, scris de ursitoare, și amintiți-vă că fetele erau trei, iar una din ele curma firul vieții, ca și cum l-ar tăia cu foarfeca!

Ești în trenul vieții și vrei să sari din mers! Ce o să faci, singur și gol, în frig, rătăcind prin codrul întunecos? Ești îmbrăcat cu propriul tău corp și dorești să te dezbraci. Vrei să faci un streap-tease pentru lumea fantomelor, vrei să te dezbraci în fața lor, ca pe o scenă luminată cu luminile rampei. O scenă de streap-tease pentru lumea invizibilă. Animalele sălbatice și la fel cele domestice te vor vedea. Câinii te vor lătra, pisicile vor fugi de tine ca de dracul. . . .

Cauza și motivul care te-a dus la acest gând sunt oare banii?

 Nu vei scăpa de datorii. Și apoi, o să trebuiască să plătești îndoit.

 Motivul sunt oare studiile? Nu vei putea studia, nici călători, nici nu vei putea să înveți în niciun loc.

Și sexul? Crezi oare că vei scăpa de dorințele sexuale? Nuu! Nu te vor lăsa! Vei continua să simți nevoia de plăceri sexuale. Nu vei putea aranja această problemă. Nu vei putea să te joci, nici să meditezi, nici să fugi de tine însuți. Destinul, destinul tău, e deja scris și publicat – cum s-ar spune – dar sinuciderea nu e scrisă în al tău destin. E decizia ta – e ceea ce unii numesc ¨liberul arbitru¨. Dacă ți-a trecut oare prin cap să te sinucizi, revizuiește cu mare atenție acest punct. Există patru motive existențiale ce vorbesc în contra sinuciderii. 

1. Unu, trebuie să știi că nu vei muri! O să rămâi ca anchilozat aici, o să rămâi viu, o să stai aici, dar fără trup. Totul va continua, însă tu, neavând un trup, nu vei mai avea ocazia să intervii pentru a schimba lucrurile ce nu-ți convin. Și ceva și mai rău, vei simți frig, sete, o să-ți fie foarte cald, căci fără corp, căldura arde ca para focului! Totul va rămâne la fel, dar tu nu vei avea trup, cu care să răspunzi la aceste senzații și nevoi trupești. 

2. Doi, nu știi ce faci, ești un ignorant. Nu știi cine ești, Revizuiește-te. Ar trebui să te observi cu atenție. Eul nostru nu moare, nu poate muri, e însăși ființa noastră, și ființa e eternă. Și acest Eu, ești tu. Acest Eu se arată azi ca o persoană. Această persoană e veșmântul Eului. Cum ziceam mai înainte, te vei dezbrăca, vei rămâne gol pușcă și pierdut ca în deșert, atâta timp și durata, cât ți-a fost dat să trăiești, chiar din momentul în care te-ai născut, ca să trăiești cu acest trup, pe care îl ai acum. Deci, care e sfatul meu: uită ¨recursul¨ sinuciderii, nu e mai mult decât o capcană. Trebuie să treci de această idee, ce ți-a trecut, la rândul ei, prin cap. Câinii latră, ursul trece . . . Treci peste această nebunie chioară, ca la poker. 

Nu merită să lipești și să adaugi încă un sac de suferințe, la suferințele ce deja există.. . . Poți să rabzi și să treci peste toate încercările vieții, căci am fost configurați pentru tot tipul de probe existențiale. Există multe puteri invizibile, ce te pot ajuta și sigur te vor ajuta la încercare. Vei putea trece de aceste nebunii care-ți trec prin cap, fără să știi de unde vin și cum să te lupți cu ele. Trebuie să ceri ajutor.  

3. Trebuie să continui jocul vieții, până ce chiar Domnul te va chema la El și va spune ¨de ajuns, până aici a fost treaba”. . . Dar trebuie să știi că, atunci când ne sosește moartea, nu vom rămâne aici nici măcar o secundă, nu suntem ´morți´ nici măcar o secundă. Continuăm pe drumul vieții, căci viața e eternă. Nu putem scăpa de viață, mergem tot timpul înainte, în vecii vecilor. Trebuie să mergem înainte fără a privi înapoi. Vom continua să trăim în eternitate.

Între aceste zece motive există unul care se numește ¨motiv educativ¨. Ce lecție vei da tu, cu gestul tău (sinuciderea), prietenilor tăi și celor din familia ta? Că ești un laș. Că ești un fricos. Dacă nu ai familie, nici prieteni, ce vor învăța de la tine aceia care nici măcar nu te cunosc?  

Vor spune următoarele: ¨Altul care a fugit de sine însăși!´ 

Dar nu poți să mori când vrei tu și când ai chef, nu poți muri.   

Ești legat strâns la viață, cu mii de noduri gordiene. Iar viața e ceva mai mult decât ceea ce noi înțelegem, trăind-o.

4. Alt motiv e o cauză medicală, terapeutică. Știi tu oare că durerile ce trebuie să le suferi, se vor prezenta în continuare, chiar dacă nu ai trup? Durerea este suferința ignoranței noastre, de aceea suferim în neștire. Ceea ce spun și scriu aici nu mi-a fost spus de către cineva anume, și nici nu e rezultatul sau fructul unor lecturi copioase, sau de nopți albe. Pur și simplu știu că este așa. Li se face cadou unora acest har, căci nu e o cunoaștere primită de la nopți lungi de studiu. E lumină. Așa cum stau lucrurile, încă le poți rezolva, ai încă ocazia de a nu face nimic. Nu fă nimic. . . Las-o baltă. Uită de ceea ce ți-a trecut prin cap. Se va rezolva totul într-un mod natural, fără ca tu să intervii și să-ți bagi nasul unde nu-ți fierbe oala. Într-un fel sau altul, lucrurile își vor face matca lor în râul întâmplărilor. Schimbul și transformarea nu sunt în mâinile noastre, pentru a-i da comenzi sau a-l controla, dar secvența internă a schimburilor și transformărilor e într-adevăr în mâinile noastre.

Ordinea internă a întâmplărilor o putem mișca cum dorim. 

Dacă alegi să te sinucizi, nu vei avea ocazia, apoi, să alegi nimic. 

Nu vei avea nicio posibilitate. Însă viu, cel puțin ai ocazia să mori cu fruntea-n sus. Asta înseamnă a continua pe calea destinului ce ne-a fost scris. 

Am cunoscut un tip care s-a sinucis, chiar dacă l-am avertizat de ceea ce se va întâmpla după aceea.

Într-o noapte m-am visat cu el, spunându-mi: ¨Bătrâne, câta dreptate nu aveai! De ce oare nu te-am ascultat? . . .” Era prea târziu. Eu nu-l mai puteam ajuta. 

Când Odiseu aranjase toate lucrurile la întoarcerea sa de la Troia, la Itaca, pretendenții Penelopei au fost eliminați, fiul său, Telemac, era deja un flăcău, începu Odiseu o viață liniștită, înconjurat de toți ai săi, în palatul din Itaca. Dar iată că niște prieteni îl tot vrăjeau cu idea de a ieși din nou pe mare, în căutare de nu știu ce noi aventuri.

Așa iese Odiseu în larg și, după ce trecuseră de Coloanele lui Hercule, un val imens cât o casă scufundă corabia, cu toți cei de pe bord și se trezește așa deodată Odiseu în Infern, unde îl întâlnește Dante Alighieri, în faimoasa sa vizită, condus de maestrul Virgiliu.

Dante rămâne surprins și îl întreabă pe Odiseu: ”Ulise (e același Odiseu) – ¨Ce s-a întâmplat? Cum e posibil să arzi tu cu flacără dublă, aici, în Infern, doar nu ești creștin?¨

Odiseu răspunse următoarele: ¨Dragul meu, ceea ce mi s-a întâmplat e simplu: în loc sa rămân în banca mea, liniștit, m-am lăsat convins de niște prieteni aventurieri să ieșim din nou în căutare de aventuri, pe mare, când, de fapt, întreaga mea viață a fost un mănunchi întreg de întâmplări nemaiauzite și nemaipomenite. Puțini oameni pot povesti ceea ce am văzut și am auzit eu în această lume largă și pe marea cu valurile sale ca vinul roșu. Nu m-am mulțumit cu toate astea și m-a cuprins din nou foamea și dorința nemărginită de alte aventuri. Nu am știut să fiu mulțumit cu ceea ce mi-a fost dăruit, cu minunata întoarcere la ai mei.¨
Dacă lui Odiseu i s-a petrecut asta cu Infernul pentru mai nimic, mai mult ar trebui să fim noi atenți cu viața noastră actuală și să o apreciem, ca pe o comoară.

Când Sancho Panza îi spuse lui Don Quijote, care se găsea pe patul de moarte: ¨Hai să mergem din nou după alte aventuri, Cavalere . . .¨ – Cavalerul Hidalgo pronunță următoarele cuvinte: ¨Dragul meu, eu am trăit in nebunie, dar voi muri cu mințile in cap . . .¨

Deci, prietene al meu, prietena mea, gândește-te, scoate-ți din cap idea sinuciderii, ca nu cumva să te găsească și pe tine, pe-acolo prin Infern, în infernul personal, arzând cu flăcări bicorne, ca Odiseu . . .

Scrie-mi. . . credincios voi răspunde!

Daniel Medvedov – ”El Suicidio”

Rugăciunea de dimineață a Sfântului Grigorie Palama către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu (din Apantisma)

Icoana Maicii Domnului cu pruncul Iisus, de la Mănăstirea Golia, Iași

Fecioară, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ai născut pe Dumnezeu Cuvântul cu trup; ştiu, cu adevărat ştiu, că nu se cuvine, nici se cade ca eu, cel atâta de desfrânat, cu ochi spurcaţi să văd icoana ta, a celei preacurate, a celei pururea Fecioare, a celei ce ai şi trupul şi sufletul curat şi nespurcat, şi să o sărut cu buze necurate şi întinate, sau să mă rog.

Căci cu dreptate este ca de mine, cel desfrânat, să se îngreţoşeze şi să mă urască curăţia ta. Dar fiindcă Dumnezeu, pe care L-ai născut, S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, pentru aceasta am îndrăznit şi eu, să mă apropii de tine cu lacrimi rugându-mă.

Primeşte această mărturisire, a greşelilor mele cele multe şi grele şi o du Unuia Născut Fiului tău şi Dumnezeu, rugându-te Lui ca să fie milostiv ticălosului şi tăvălitului meu suflet. Că de mulţimea fărădelegilor mele sunt oprit a căuta spre Dânsul şi a cere iertare.

Pentru aceasta, pe tine te pun înainte solitoare şi mijlocitoare. Că multe şi mari daruri dobândind eu de la Ziditorul meu Dumnezeu, şi uitându-le pe toate, şi nemulţumitor arătându-mă, ticălosul, cu necuviinţă m-am alăturat cu dobitoacele fără de minte, şi m-am asemănat lor; fiind sărac de fapte bune, bogat de patimi, şi plin de ruşine, lipsit de dumnezeiască îndrăzneală, osândit de Dumnezeu, făcându-mă de plângere arhanghelilor, de râs dracilor, şi de urâciune oamenilor, mustrat de conştiinţă, ruşinat de lucrurile mele cele rele şi mai înainte de moarte fiind mort, şi mai înainte de judecată de sine-mi osândit, şi mai înainte de munca cea fără de sfârşit de deznădăjduire muncit.

Pentru aceea dar, numai la a ta sprijinire alerg, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, cel ce sunt dator cu nenumăraţi talanţi; cel ce întru dezmierdări cu desfrânatele am cheltuit avuţia cea părintească; cel ce am curvit mai mult decât desfrânata; cel ce am făcut fărădelege mai mult decât Manase; cela ce m-am făcut nemilostiv mai mult decât bogatul; cela ce sunt slugă lacomă, vas al gândurilor celor rele, vistierie a cuvintelor celor urâte şi spurcate, străin de toată fapta cea bună.

Miluieşte-mă pe mine cel smerit; milostiveşte-te spre mine cel neputincios. Mare îndrăzneală ai la Cel ce s-a născut din tine. Nimeni nu are putere precum tu, Maica lui Dumnezeu; că toate le poţi, ca ceea ce eşti mai presus de toate zidirile şi nimic nu îţi este ţie cu neputinţă, numai de vei voi.

Deci, nu trece cu vederea lacrimile mele; nu te întoarce de către suspinul meu; nu lepăda durerea inimii mele; nu ruşina nădejdea mea cea către tine. Ci cu rugăciunile tale cele de Maică, silind pe cea nesilită milostivire a Fiului tău, Cel bun şi Dumnezeu, învredniceşte-mă pe mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, să-mi iau frumuseţea mea cea dintâi şi dintru început şi să lepăd grozăvia patimilor, să mă slobozesc de păcat şi să mă robesc de dreptate; să mă dezbrac de spurcăciunea dulceţii celei trupeşti şi să mă îmbrac întru sfinţenia curăţeniei cele sufleteşti; să mor lumii şi să viez faptei celei bune.

Călătorind eu, împreună călătoreşte cu mine; pe mare înotând, împreună înoată; priveghind, întăreşte-mă; necăjindu-mă, mă mângâie; împuţinându-mă la suflet, îmbărbătează-mă; îmbolnăvindu-mă, vindecare îmi dăruieşte; nedreptăţit fiind, izbăveşte-mă; năpăstuit fiind, îndreptează-mă; spre moarte primejduindu-mă, degrab alergând mă scoate; vrăjmaşilor celor nevăzuţi, în toate zilele de temut mă arată; ca să cunoască toţi cei ce cu nedreptate mă tiranizează, al cui rob sunt eu.

Aşa, Preabună Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, ascultă ticăloasa mea rugăciune şi nu mă ruşina de nădăjduirea mea cea către tine, ceea ce eşti după Dumnezeu nădejdea tuturor marginilor pământului.

Aprinderea trupului meu stinge-o; viforul cel cumplit din sufletul meu, potoleşte-l; mânia cea amară, îmblânzeşte-o; trufia şi mândria părerii celei deşarte, din mintea mea şterge-o; nălucirile cele de noapte ale duhurilor celor viclene şi bântuielile cele de zi ale gândurilor cele necurate, din inima mea împuţinează-le; învaţă limba mea să grăiască cele de folos; povăţuieşte ochii mei să vadă drept faptele bune cele adevărate.

Picioarele mele îndreptează-le să alerge fără împiedicare pe calea cea fericită a poruncilor lui Dumnezeu; mâinile mele fă-le să se sfinţească ca, cu vrednicie să le ridic pe ele către Fiul Cel Preaînalt; curăţeşte-mi gura mea ca, cu îndrăzneală să-L numesc Tată pe Dumnezeu Cel Înfricoşat şi Prea Sfânt; deschide-mi urechile mele ca să audă simţitor şi gânditor cuvintele cele mai dulci decât mierea şi fagurul ale Sfintelor Scripturi, şi să vieţuiesc după dânsele întărindu-mă de tine.

Dă-mi vreme de pocăinţă, de întoarcere a gândurilor; de moartea cea năprasnă, fereşte-mă; osândit de conştiinţă fiind, izbăveşte-mă. Şi mai pe urmă de toate, fii lângă mine la despărţirea sufletului de ticălosul meu trup.

Sila cea nesuferită, lesnind-o; durerea cea nespusă, uşurând-o; strâmtoarea cea nemângâiată, mângâind-o; de faţa cea întunecată a dracilor, izbăvindu-mă; de cercarea cea preaamară a vameşilor celor din aer şi stăpânitorilor întunericului, slobozindu-mă şi zapisele păcatelor mele celor multe rupându-le, cu Dumnezeu mă împrieteneşte, şi stării Lui de-a dreapta, celei fericite, la înfricoşata judecată mă învredniceşte; şi bunătăţilor celor veşnice şi nestricăcioase, moştean pe mine mă fă.

Această mărturisire îţi aduc ţie, Stăpâna mea, Născătoare de Dumnezeu, lumina ochilor mei celor întunecaţi, mângâierea sufletului meu, folositoarea şi nădejdea mea cea după Dumnezeu. Pe care cu blândeţe primeşte-o şi mă curăţeşte de toată spurcăciunea trupului şi a duhului. Şi mă învredniceşte în veacul acesta de acum fără de osândă să mă împărtăşesc cu preasfântul şi preacuratul Trup şi Sânge al Fiului şi Dumnezeului tău; iar în cel ce va să fie, cu cina cea preadulce şi cerească a desfătării Raiului, unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Aceste bunătăţi, dobândindu-le eu nevrednicul, să slăvesc în vecii vecilor preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Fiului şi Dumnezeului tău, Cel ce primeşte pe toţi cei ce se pocăiesc din tot sufletul, pentru tine, ceea ce te-ai făcut mijlocitoare şi chezăşuitoare tuturor păcătoşilor.

Că prin tine, Prealăudată şi Preabună Stăpână, se mântuieşte toată firea omenească, lăudând şi binecuvântând pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea Cea Prea Sfântă şi de o fiinţă, totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!