Avortul: crimă și lașitate – uciderea pruncilor fără apărare

intreruperea-de-sarcina

În țările UE are loc câte un avort la fiecare 11 secunde. Înspăimântător, cutremurător! Da, avortul este uciderea brutală a unei ființe umane fără apărare, deplină, unică, fragilă. Copilul nenăscut este o persoană, o ființă umană, și ar trebui să fie protejat prin lege la fel ca oricare dintre noi. Avortul nu înseamnă ”dreptul femeii de a alege”, ci o crimă comisă ”legal” împotriva unei ființe umane. Medicii care practică avortul sunt parte a unei afaceri mondiale care, sub aparența ”ajutorării femeilor”, produc profituri de miliarde de dolari. Femeile care au făcut un avort suferă foarte des de urmări fizice și psihice devastatoare.Avortul nu este niciodată o soluție pentru o sarcină nedorită. Ne întrebăm de ce România are atâtea probleme, de ce natalitatea scade. De ce pădurile noastre sunt devastate, de ce poporul român a devenit bolnav și sărac. Iată de ce: păcatul avortului atârnă mult pe umerii acestui popor. Vor spune unii, care se consideră peste măsură de ”moderni„și de ”progresiști” în felul de a aborda lucrurile, că rânduiala pusă de Dumnezeu prin această lege este prea de tot, prea medievală. Nu contează ce spun ei. Legile lui Dumnezeu nu s-au schimbat, tot așa cum nici legile naturii nu s-au schimbat de la facerea lumii. Doar omul s-a schimbat, el se consideră stăpân și, din cauza lui, creația Lui Dumnezeu suferă. Prețul vieții l-a stabilit Dumnezeu și El este cel care cere să fie respectat acest preț. Femeile care și-au omorât copiii și toți cei care le-au trimis pe femei să facă avort sau cei care și-au dat consimțământul, medicii care au asistat avortul au, împreună, vina sângelui vărsat care nu a fost ispășit și care pângărește țara întreagă. Iată de ce am ajuns în prag de catastrofă demografică și suntem amenințați să dispărem ca națiune. Din cauza întunecării minții pentru grijile lumești, omul nu-și poate da seama ce este această crimă. Abia după săvârșirea păcatului, își revine omul la viața cea adevărată și curată. Pentru că diavolul părăsește mintea omului și îl lasă singur, unu la unu, cu rușinea. De fapt, e mai mult decât o rușine, e o durere,  e un mare păcat. Avortul este cu mult mai mult decât o crimă. Crima împotriva unui om matur nu poate fi comparată cu crima împotriva unui copilaș neputincios! Mă întreb: oare unde sunt drepturile omului la viață? Europa este pentru drepturile omului, dar a legalizat avortul! Ce logică poate avea această societate plină de crimă? Crimă legalizată. Numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc între 1958 și 2008 în țara noastră este mai mare decât populația actuală a României. Această statistică înfiorătoare demonstrează politicile demografice dezastruoase pe care le-a avut Romania în perioade diferite ale istoriei noastre recente. Ar fi trebui ca astăzi să fim mai mulți, să avem frați și surori mai mici sau mai mari decât noi, dar ei nu mai sunt, au fost avortați și nădăjduiesc că ei sunt în Cer acum, sunt convins că la Dumnezeu toate sunt cu putință. Aceste cuvinte exprimă adevărul și definesc 50 de ani de politică demografică haotică a țării noastre. Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 și 2008. Datele aparțin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară și Documentare din Ministerul Sănătății. Și mai interesant este faptul că la sfârșitul acestui interval, adică în 2008, populația României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populația actuală a țării. După statistici, anul de vârf al avorturilor în România a fost 1990, primul an de după căderea comunismului românesc. Atunci s-au făcut 992.265 de întreruperi de sarcină. Dar recordul este în cu totul altă perioadă, tocmai în plin comunism. Mai precis, în 1965, când s-au făcut 1.115.000 avorturi. Legale. Acela a fost anul cu cele mai multe avorturi din România, din totalul statisticii realizate, între 1958 și 2008. Fuseseră încă două ”vârfuri” mai mici, în 1964 – 1.100.000 de avorturi, și în 1963 – 1.037.000 de avorturi. Decretul 463 a ”produs” 7.521.100 de avorturi, în numai nouă ani, din 1958 până în 1966. Sunt cei mai ”prolifici” nouă ani, din acest punct de vedere, ai României. A urmat o perioadă confuză și, în același timp, tragică pentru femeile din România. Anul 1966 aduce Decretul 770, de care mulți își amintesc ca momentul interzicerii avorturilor. Mai nimerit ar fi să spunem că s-a redus numărul lor. O femeie era obligată să dea naștere copilului, dacă a rămas însărcinată înainte de 40 de ani. Putea să avorteze numai dacă avea deja patru copii sau din motive strict medicale. Numărul avorturilor a crescut semnificativ după 1966. Dacă urmărim statistica oficială din 1967 – 1989, vedem că numărul lor a fost, în fiecare an, de cel puțin 200.000, dar nu mai mare de 430.000 de avorturi. O mare necunoscută este legată de avorturile clandestine. Din datele strânse de Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală rezultă că minimum 15.000 de femei și-au pierdut viața, până în 1989, din această cauză. Cât despre mijloacele contraceptive, acestea au apărut la noi abia în anii ’70, dar se dădeau numai pe rețetă. Au dispărut, însă, după 1980, când ”s-a strâns șurubul” în politica pronatalitate. Nu mai găseai marfa asta decât pe piața neagră, mai ales în localitățile din vestul țării, unde se făcea aprovizionarea din Ungaria și din Serbia. Regimul de atunci mergea pe ideea de a crește populația României. Femeile erau ținute sub strictă  observație prin controale ginecologice periodice la locul de muncă. Cele depistate ca fiind gravide erau imediat luate la ochi de autorități, să nu cumva să avorteze. Datele oficiale raportau, cu mândrie patriotică, la 1 iulie 1989, că țara noastră atinsese cota de 23.151.564 de locuitori. E ciudat totuși un lucru, după cum ne atrage atenția statistica Ministerului Sănătății. Din toată perioada 1967 – 1989, anii 1981 și 1983 s-au remarcat cu cele mai multe avorturi, față de numărul nașterilor. În 1981 au fost 427.081 întreruperi de sarcină. Oficiale. Ne uităm apoi la numărul de născuți vii din același an – 381.191 copilași. Se vede clar ca lumina zilei că în 1981 au fost mai multe avorturi decât nașteri. Aceeași situație a fost consemnată în 1983.  Atunci au fost 421.306 de avorturi și numai 321.498 de născuți vii. E clar că propaganda anti-avort de ”a da țării cât mai mulți copii” nu dădea roadele scontate. Oricum, statistica e cât se poate de clară în perioada 1967 – 1989, deci pe parcursul a 23 de ani, în România s-au făcut 7.398.210 avorturi. O altă etapă în istoria avorturilor a început în 1990, cu decretul din 26 decembrie 1989 al noii puteri revoluționare. A patra hotărâre luată de noul regim, după căderea lui Ceaușescu, s-a referit la liberalizarea avorturilor. Aproape un milion de întreruperi de sarcină au fost înregistrate în clinicile de stat. Numărul lor a început să scadă, pe parcursul timpului, ajungând la mai puțin de 500.000 – în 1996, sub 200.000 – din 2004, pentru ca în 2008 să fie înregistrate 127.907 de cazuri. Cifra totală a întreruperilor de sacină, din perioada 1990 – 2008, așadar în 19 ani, se ridică la 7.295.596. Probabil, scăderea numărului avorturilor se datorează și faptului că foarte mulți români sunt plecați din țară, peste 3 milioane de cetățeni. Și, desigur (nota editorului), a apariției mijloacelor de contracepție.

Concept, selecție de texte, aranjare și scriere
Istrate Iordan
”Aprinde o lumânare pentru toți pruncii din lume AVORTAȚI și pentru sufletul lui George Daniel Istrate, născut pe 29.04.1987 și MORT în accident pe 03.09.2006. Pe tatăl care se căiește, îl găsiți la pagina 113” (această încheiere îi aparține).
http://www.targulcartii.ro/iordan-istrate/lasati-copiii-sa-vina-la-mine-de-ce-ii-ucideti-cartea-ortodoxa-2017-1577399

Despre Avort – Darul iertării

iordan-istrate-lasati-copiii-sa-vina-la-mine-cartea-ortodoxa-2017-a-1577399-299x299

Încheiere – Darul iertării

În urmă cu mulți ani, am întâlnit un tânăr. Era trist și îngândurat, l-am întrebat ce s-a întâmplat. A refuzat să-mi răspundă. Diplomat, a schimbat  subiectul. Ne-am salutat și ne-am despărțit. După foarte mulți ani, ne-am întâlnit din nou. Nu mai era acel tânăr chipeș și sportiv. Era un om trecut de jumătatea vieții, un om cu părul alb și cu riduri, se citea suferința pe fața lui. N-am îndrăznit să-l întreb nimic. Știi, atunci, mi-a răspuns el, atunci tânăra mea soție era însărcinată. Nu am realizat ce mare dar mi s-a dat de la Dumnezeu, nu i-am fost alături. Nu am înțeles minunatele căi prin care copiii ne completează și ne împlinesc viața. Astăzi, accept ceea ce am făcut, accept că sunt un ucigaș și că am luat viața propriului meu copil. Mă uit în jurul meu și văd tineri frumoși și minunați și realizez cu durere că și băiețelul meu ar fi fost cam de vârsta lor. Sufăr pentru că m-am transformat în ucigașul propriului meu copil, sufăr pentru ceea ce i-am făcut soției mele. Și toate acestea, din cauza alegerii mele egoiste. Avortul nu este soluția cea mai bună, îi lasă tatălui o rană profundă și emoțională. Acum mă gândesc ce relație am pierdut, cea cu fiul meu, că nu i-am dat șansa să tragă aer în piept, nu i-am dat șansa să primească Sfântul Botez. Și, iată, după mulți ani, am înțeles că mi-am sacrificat copilul pentru propriile mele dorințe lașe și egoiste. Eram tânăr, voiam să-mi termin o școală, să am propria mea locuință, dacă se putea, și mașină, să mă distrez, să nu port o grijă în plus. Acum îmi reproșez că dacă mama mea ar fi gândit la fel ca mine, eu astăzi nu mai eram. În fine, timpul a trecut, avea să se întâmple în familia mea o mare tragedie. Din nou în inima mea s-a înfipt cuțitul, de data asta și mai adânc, tot mai adânc, încât rana asta nu se va mai vindeca niciodată. Am ridicat ochii spre cer, am urlat așa cum urlă lupul la lună plină. Și mă întrebam de ce. Eram într-o stare confuză, deplorabilă, nu înțelegeam ce se întâmplă în jurul meu. Totul se învârtea de parcă lumea se sfârșise, în urechile mele se auzea un zgomot, un zgomot de cuvinte care-mi spunea: ”o viață cere altă viață”. Și așa s-a întâmplat: băiețelul meu, la vârsta de 19 ani, avea să plece din această lume. Din nou am ridicat ochii spre cer, îmi era frică și totuși voiam ca Dumnezeu să-mi răspundă de ce, de ce. Dar, în loc de răspuns, am primit altceva. Am primit darul iertării pe care niciodată nu l-aș fi meritat.Atunci am învățat că Domnul Iisus Hristos mă iubește și pe mine, mă iubește atât de mult, încât a părăsit Raiul să plătească pentru păcatele mele, pentru toate alegerile mele greșite, pentru crima avortului meu. S-a lăsat răstignit pe cruce ca eu să fiu eliberat de păcatele în care trăiam, de durere, de rușine, de necredință, de consecințele crimei făcute de mine prin avort. Astăzi se avortează liber, am auzit oameni spunând că dacă avorturile sunt legalizate, nu poate fi păcat. Dacă nu părăsim de urgență acest păcat, spun marii duhovnici, familiile se vor destrăma, vrăjmașii și străinii vor robi țara (ceea ce se și întâmplă),copiii vor fi din ce în ce mai puțini, divorțurile se vor înmulți cancerul și alte boli vor ucide tot mai multe mame și fete tinere, războaiele vor cuprinde întreg Pământul, cutremurele vor îngrozi lumea, foametea și lipsurile vor predomina, desfrânarea, curvia, necredința și, peste toate acestea, uciderea prin avort va grăbi sfârșitul lumii. Uciderea prin avort lasă urme grave, poate aduce depresii, pierderea respectului de sine, stări emoționale, dereglări sexuale, tulburări digestive și, totuși, toate acestea pot avea o rezolvare și rezolvarea este chiar Domnul Iisus Hristos. El ne-a lăsat cea mai mare comoară, care se numește Biblia. Din cuvintele sale, învățăm că trebuie să ne sacrificăm pentru ceilalți și că este mai bine să dai decât să primești. Avortul este decizia cea mai rea, avortul te învață tocmai opusul. Este greșit să crezi că avortul îi afectează doar pe mamă și pe tată. Avortul afectează toată familia și, implicit, întreaga țară. Ce este mai de preț: raiul sau iadul, viața sau moartea? Deșertăciunea acestei lumi sau copilul pe care ți-l trimite Dumnezeu? Oare nu poruncește Iisus Hristos lăsați copiii să vină la Mine? Dacă ți-ai pierdut curajul, nu te teme, nu apleca urechea la deznădejde, ci aleargă repede la taina spovedaniei, du-te repede la mărturisire, acolo se hotărăște soarta noastră. Dacă ești desfrânat, hoț, tâlhar, dacă și tu suferi pentru că ai ales să-ți ucizi copilul prin avort, te îndemn să faci așa cum am făcut eu. Întoarce-te la Iisus Hristos. El te vede, deschide brațele și așteaptă să-I ceri ajutorul în durerea ta, în suferința ta. Domnul Iisus Hristos așteaptă să-I ceri iertare și îți va pune sufletul la adăpost, te va curăța și te va face din nou  moștenitor al împărăției Sale. Mamelor, taților, doamnelor, fetelor, dacă nu ne este milă de sufletele noastre, dacă nu ne este milă de Iisus și Maica Sa care lăcrimează la fiecare picătură de sânge care curge din fiecare prunc ucis, măcar să ne fie milă de sufletele lor nevinovate, care vor cere dreptate înaintea lui Dumnezeu. Haideți să oprim uciderea pruncilor și să le lăsăm moștenire zestrea noastră genetică, credința cea dreaptă în Dumnezeu și o țară liberă și fără avorturi.Nu există o zestre mai mare decât aceasta. Atunci când cineva se murdărește pe mâini, caută apă curată să se spele. Milioanele de prunci uciși prin avort au udat pământul cu sângele lor, iar acesta trebuie spălat. Haideți să folosim ochii noștri, să-i transformăm în două izvoare de lacrimi pentru tot restul vieții. Să unim lacrimile cu pocăință, în felul acesta sângele pruncilor nevinovați care se scurge în calculatorul lui Dumnezeu va fi curățat, și păcatul avortului, care se numește crimă, va fi șters. Iar numele nostru va fi scris în Cartea Vieții. Iisus Hristos e cu noi, a fost, este și va fi. Așa să ne ajute Dumnezeu. Amin.
 Concept, selecție de texte, aranjare și scriere
Istrate Iordan
”Aprinde o lumânare pentru toți pruncii din lume AVORTAȚI și pentru sufletul lui George Daniel Istrate, născut pe 29.04.1987 și MORT în accident pe 03.09.2006. Pe tatăl care se căiește, îl găsiți la pagina 113” (această încheiere îi aparține).
http://www.targulcartii.ro/iordan-istrate/lasati-copiii-sa-vina-la-mine-de-ce-ii-ucideti-cartea-ortodoxa-2017-1577399

Acatistul Sfinților Mari Mucenici Teodor Stratilat și Teodor Tiron – 8 Februarie

14089

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

tiron

Condacul al 2-lea

Putere de sus ai luat prin chinurile tale cinstite de noi, nevoitorule al Domnului, și prin vărsarea sângelui tău, ai mărturisit cu fapta iubirea Domnului tău, pentru care, Stratilate, ți-ai dat sufletul tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Putere vitejească luând de la Împăratul Slavei, ai rușinat mândria lui Lichie, prin luptele tale cele mucenicești și pentru dragostea lui Hristos, cu bucurie te-ai jertfit, pentru care credincioșii strigă ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, crin și floare din Evhaita;
Bucură-te, că ai biruit tabăra vrăjmașilor;
Bucură-te, că prin chinuri ai câștigat cereasca Împărăție;
Bucură-te, și noi strigăm ție;
Bucură-te, că armă ai avut Crucea Domnului;
Bucură-te, că pe tirani cu puterea ei ai surpat;
Bucură-te, că și pe idoli ai batjocorit;
Bucură-te, că pe idolii lui Lichinie la săraci i-ai împărțit;
Bucură-te, că prin aceasta Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, că prin răbdare cununi ai câștigat;
Bucură-te, că spre cele cerești pe toți ne-ai îndemnat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 3-lea

Luminându-ți ochiul minții, către cer ai privit și, de frumusețea celor nepieritoare dorind, nimic n-ai iubit din cele trecătoare; ci și trupul tău, Tiroane, l-ai dat muncilor celor de multe feluri, pentru care ai primit coroană neveștejită și gherdanul biruinței, pentru care cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Lumină de sus strălucind sufletul tău cel mucenicesc, dar de bogăție te-ai dat credincioșilor, Tiroane, că înfierbântându-te cu râvna bunei credințe, ai scăpat pe credincioși de spurcăciunile cele idolești, pentru care cântăm ție:
Bucură-te, ajutorul cel grabnic;
Bucură-te, strălucirea bunei credințe;
Bucură-te, ocrotitorul ortodocșilor;
Bucură-te, înfrânătorul păgânătății;
Bucură-te, că prin colivă pe credincioși ai scăpat;
Bucură-te, lauda și bucuria episcopului Ioan;
Bucură-te, că el cântare vrednică ți-a dat;
Bucură-te, biruitorule al tiranilor împărați;
Bucură-te, că și pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, al Bisericii înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși raze strălucitoare;
Bucură-te, că prin jertfă cu Hristos te-ai unit;
Bucură-te, că pentru aceasta El te-a proslăvit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 4-lea

Puterea credinței înfierbântând sufletul tău, spre mărturisirea lui Hristos, pentru care cu dragoste ți-ai dat trupul muncilor celor înfricoșătoare, Sfinte Stratilat; iar noi văzând răbdarea ta cântăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Putere luând asupra păgânătății, pe idoli ai surpat cu mărturisirea lui Hristos, Căruia sufletul ți-ai dat cu mulțumire și te-ai făcut apărător credincioșilor, mucenice Stratilat, pentru care cu dragoste strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, că prin suferință cununa muceniciei ai luat;
Bucură-te, că într-aceasta ai avut pe Hristos întărire;
Bucură-te, că pe idoli cu puterea Lui, ai surpat;
Bucură-te, strălucirea Iracliei și a Evhaitei;
Bucură-te, că șapte zile nemâncat ai petrecut;
Bucură-te, că și alte chinuri cu răbdare ai suferit;
Bucură-te, că toți care te-au văzut pe Hristos au proslăvit;
Bucură-te, că prin bărbăția ta puterea credinței a înflorit;
Bucură-te, că mulți bolnavi ai vindecat;
Bucură-te, că lui Hristos bună mireasmă te-ai adus;
Bucură-te, că Evhata ție a cântat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 5-lea

Stea purtătoare de lumină te-ai arătat credincioșilor din toată lumea, lauda mucenicilor, Teodore Stratilat, că ai scăpat pe mulți de înșelăciunea idolească și pe Hristos ai mărturisit și ai luat cunună neveștejită din mâna Domnului tău, strigând: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Strălucind prin biruința mărturisirii, sufletul tău nevinovat l-ai adus lui Hristos, Care a primit nevoințele tale cele mucenicești, arătându-te apărător fierbinte credincioșilor din toată lumea, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, Stratilate nebiruite;
Bucură-te, mărturisitorule al credinței;
Bucură-te, diamantul răbdării;
Bucură-te, crinul înfrânării;
Bucură-te, balsamul vindecării;
Bucură-te, cedrul curăției;
Bucură-te, ajutătorul săracilor;
Bucură-te, ocrotitorul văduvelor;
Bucură-te, că ești tuturor folositor;
Bucură-te, că din orice nevoi izbăvești;
Bucură-te, că sănătoși ne păzești;
Bucură-te, că și locașul tău îl proslăvești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 6-lea

Mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos Dumnezeu adevărat, ai străpuns cu sulița răbdării tale pe Faraon cel gândit și închinăciunile elinilor le-ai surpat, rușinând în priveliște pe Maximian, pentru care strigăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Mărturisitor fierbinte te-ai arătat, Mucenice Teodor Tiron, că fiind dus înaintea tiranului Maximian, nu te-ai rușinat a mărturisi pe Hristos, ci ai rușinat închinăciunile cele idolești, pentru care strigăm ție:
Bucură-te, că în oastea tironilor ai fost;
Bucură-te, că pe Maximian ai rușinat;
Bucură-te, că pe idolii lui ai surpat;
Bucură-te, că aceasta singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin spânzurare singur ai mărturisit;
Bucură-te, că prin focul cuptorului ai trecut;
Bucură-te, că Mitropolia Amasiei te mărește;
Bucură-te, că Humialon, orașul tău, te proslăvește;
Bucură-te, că acum creștinii serbează al tău nume;
Bucură-te, că-n nevoi și-n izbânzi strigăm ție;
Bucură-te, făcător de minuni alese;
Bucură-te, că prin ele Dumnezeu se proslăvește;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 7-lea

Vrând tu, Mare Mucenic Stratilat, a-ți mântui sufletul, pe care l-ai împodobit cu tot felul de fapte bune, cu rugăciuni și cu milostenii, te-ai gătit spre lupte mucenicești, pe care le-ai primit cu bucurie, cântând Domnului: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Străină minune a fost în toată Evhaita și Iraclia s-a mirat de vitejiile tale, cum toate defăimând și pe împărați mustrând, cu îndrăzneală ai alergat la lupte pentru dragostea Domnului tău, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, minunea Evhaitelor;
Bucură-te, înfrumusețarea Iracliei;
Bucură-te, podoaba mucenicilor;
Bucură-te, mustrătorul tiranilor;
Bucură-te, jertfă însuflețită;
Bucură-te, că chinurile cu bucurie le-ai primit;
Bucură-te, că sfaturilor lui Lichinie nu te-ai plecat;
Bucură-te, că sufletul tău Domnului l-ai dat;
Bucură-te, că El cu bucurie l-a primit;
Bucură-te, că cetele mucenicilor primindu-te au dănțuit;
Bucură-te, că și noi bun apărător te-am dobândit;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 8-lea

Toată ceata îngerilor, cu mucenicii și cu stăpânul lor, întru cântări a întâmpinat sufletul tău, Mare Mucenice Teodor Tiron, încoronând creștetul tău cel nebiruit cu gherdanul mucenicilor, și toți au cântat cu bucurie: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Toată făptura s-a alăturat lângă lauda pe care ți-a făcut-o Hristos, Mirele tău, îngerii priveau așteptând venirea ta, mucenicii cântau biruința ta, iar pământul s-a sfințit prin stropirea sângelui tău, iar noi robii tăi aducem laudă muceniciei tale, cântând acestea:
Bucură-te, că ele au încoronat creștetul tău;
Bucură-te, că cerurile au serbat intrarea ta;
Bucură-te, că neveștejită cunună ai primit;
Bucură-te, că pentru credincioși rugăciune ai făcut;
Bucură-te, că Hristos cererile tale le-a plinit;
Bucură-te, că El prin tine S-a proslăvit;
Bucură-te, că Biserica apărător te-a câștigat;
Bucură-te, al locașului tău grabnic apărător;
Bucură-te, că de ispite, de furturi și de judecăți ești risipitor;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 9-lea

Privind la frumusețea cerului, ți-ai luminat privirile minții, cunoscând pe Ziditorul cerului și al pământului, Făcător al totului, cu bucurie L-ai lăudat, Mucenice Teodor Stratilat, și cântare ai cântat Domnului: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult vorbitori au amuțit ca niște pești fără de glas, cum tu, un tânăr ostaș, ai defăimat frumusețile lumii, mergând cu bucurie spre chinuri, unde ai arătat lupte biruitoare, de care mirându-se, cântăm ție acestea:
Bucură-te, ritor între mucenici;
Bucură-te, trâmbiță propovăduitoare;
Bucură-te, luptător nebiruit;
Bucură-te, răbdătorule de patimi;
Bucură-te, gherdane al răbdării;
Bucură-te, căci cu bărbăție ai mărturisit;
Bucură-te, că credința nevinovată ai păzit;
Bucură-te, că la aceasta și pe noi ne-ai sfătuit;
Bucură-te, căci cu îngerii te-ai unit;
Bucură-te, căci cu ucenicii locuiești;
Bucură-te, că prin chinurile tale pe toți îi veselești;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 10-lea

Vrând să-ți mântuiești sufletul și să câștigi viața nemuritoare, te-ai păzit nevinovat de tot păcatul și cu virtutea sufletului ai dorit pe Dumnezeu, Care este marginea doririlor, pentru Care și ultima picătură de sânge cu mulțumire ți-ai dat cântându-I: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Vrând noi, nevrednicii, a-ți lăuda mucenicia și nevoințele tale, Sfinte Mare Mucenic Teodor Tiron, prin rugăciunile tale cerem ajutorul cel dumnezeiesc, cântându-ți cu dragoste acestea:
Bucură-te, că sufletul tău curat tot pământul a sfințit;
Bucură-te, că întru suirea ta spre cer, toți diavolii s-au îngrozit;
Bucură-te, că și văduva ajutorul tău a primit;
Bucură-te, apărătorule de cetate;
Bucură-te, ajutătorule al sufletelor curate;
Bucură-te, al păcătoșilor lesne iertătorule;
Bucură-te, al tuturor împlinitor de cereri;
Bucură-te, al ierarhilor bun sfătuitorule;
Bucură-te, al preoților cucernici de mari daruri dătătorule;
Bucură-te, al monahilor bun ajutătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 11-lea

Împăratul împăraților și Domnul domnilor, întru ospățul cel duhovnicesc, a adăpat sufletul tău din pomul vieții, unde ai auzit glasul puterilor cerești și dansurile mucenicilor, și de bucuria aceea îmbălsămat fiind, ai cântat împreună cu ei Domnului: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Împăratul Maximian cu toți muncitorii lui n-a putut birui sufletul cel de diamant, Mucenice Teodor Stratilat, nici nu te-a putut despărți de doritul tău Hristos, Căruia te închinai cu dragoste. Pentru care cântăm ție:
Bucură-te, binecinstitorule al Sfintei Cruci;
Bucură-te, purtătorule al patimilor lui Hristos;
Bucură-te, râvnitorule al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, bine primitule în locașurile ei;
Bucură-te, diamantul și steaua credinței;
Bucură-te, fulgerul rugăciunilor sfinte;
Bucură-te, primitorule al rugăciunilor noastre;
Bucură-te, veșmântul darurilor care ne acoperi slăbiciunile noastre;
Bucură-te, împlinitorul cererilor noastre;
Bucură-te, al locașului tău înfrumusețare;
Bucură-te, al robilor casei tale cucernică și sfântă mângâiere;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 12-lea

Haruri mucenicești împarți tuturor credincioșilor, Sfinte Mare Mucenic Teodor Tiron, preoților ești podoabă și lumină, celor ce cu dragoste serbează prăznuirea ta și te cheamă cu credință, le împlinești cererile; mie, celui nevrednic și mai mult decât toți păcătoșii, dăruiește-mi să cânt cu bucurie Domnului: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Vrând, Sfinte Mare Mucenic Teodor, a părăsi latura pământului, ai ajuns la desăvârșita dorire, unde privești frumusețea Împăratului ceresc, te-ai arătat biruitor încoronat prin sângele tău și n-ai încetat a ajuta cu rugăciunile și minunile tale, pentru aceasta primește prinos de mulțumire acestea:
Bucură-te, steaua harului ceresc;
Bucură-te, podoaba cinului preoțesc;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și lumină;
Bucură-te, lauda celor ce-ți cânta ție;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu mucenicii;
Bucură-te, că și rugăciunile noastre le primești;
Bucură-te, dătătorule de sfaturi dumnezeiești;
Bucură-te, mărgăritar cu care luminezi sufletele;
Bucură-te, diamant care tai neputințele;
Bucură-te, al sufletului meu mântuire;
Bucură-te, al locașului tău apărătorule;
Bucură-te, al ostenelilor noastre binecuvântătorule;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul al 13-lea

De trei ori fericiților, podoaba Ortodoxiei și lauda Evhaitelor, mucenicii Domnului Teodor Tiron slăvite și Stratilat nebiruite, rugați-vă Domnului pentru mântuirea noastră, ca izbăvindu-ne din nevoi, să cântăm Domnului: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăși Icosul I: Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită…, Condacul 1: Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor…, și se face otpustul.

Icosul 1

Îngeri s-au trimis din cer cu coroană neveștejită să încoroneze creștetul tău cel nebiruit, frumusețea mucenicilor Teodore Tiroane slăvite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai arătat apărător nebiruit al credincioșilor din toată lumea, pentru aceasta strigăm ție:
Bucură-te, Tiroane, voievodul mucenicilor;
Bucură-te, lauda și podoaba Evhaitelor;
Bucură-te, apărătorule al credincioșilor;
Bucură-te, surpătorule al păgânătăților;
Bucură-te, a mucenicilor podoabă și bucurie;
Bucură-te, a Bisericii lui Hristos înfrumusețare;
Bucură-te, că reverși minuni cu îndestulare;
Bucură-te, că de bucurie pe toți i-ai umplut;
Bucură-te, că din început Biserica ai apărat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos, sângele tău ți-ai vărsat;
Bucură-te, Mare Mucenice Teodor!

Condacul 1

Apărătorii cei nebiruiți ai Evhaitelor, frumusețea mucenicilor și a nevoitorilor însuflețită podoabă, Tiron și Stratilat Teodorii. Veniți cu laude și cu cântări să-i încoronăm, căci lupte și biruința muceniciei au răbdat pentru Hristos, Căruia se roagă neîncetat ca să ne izbăvim din toate nevoile, care strigăm: Bucurați-vă, mucenicii Domnului!

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Duminică seara

Sf-Efrem-Sirul

Ca înaintea înfricoșatului Tău Divan, Doamne, stând eu, osânditul, și mustrarea lucrurilor mele și hotărârea Ta cea dreaptă dată mie văzând, care mă leapădă pe mine, ticălosul, de la Sfântă fața Ta, în muncile cele nesuferite; și ca și cum atunci ai vrea să-mi grăiești mie, eu acum strig cu cutremur și cu lacrimi: Drept ești, prea-drepte Judecătorule, și dreaptă este judecata Ta; că dintr-însa nu m-am nedreptățit.

Bunilor, Preasfinților îngeri, picați asupra mea lacrimi, că eu pe sine-mi nu m-am miluit, mila lui Dumnezeu trecând-o cu vederea. Deci cu adevărat după dreptate mă pedepsesc. Când Domnul a pus mila Sa înaintea mea, eu, necugetând, nicidecum nu luam în seamă aceasta, și cu dreptate acum se întoarce de la mine.

Atunci dar vor grăi cu urgie îngerii: Acum nu este vreme de pocăință, ci de răsplătire. Mângâierea acum a slăbit, pocăința și lacrimile sunt nelucrătoare, iar muncile se înmulțesc. Suspinurile cele neîncetate nu sunt auzite, ci acum tânguirea este nesfârșită.

Acum du-te și ia-ți răsplătirea cea amară și cumplită a lucrurilor tale, arzându-te ca o materie necurată, aprinzând gheena cea nestinsă a fiarei celei neadormite, a viermelui celui amar. Ca un fiu al întunericului desfătează-te. Ca unul ce ai iubit întunericul cel veșnic, îndulcește-te de fețele cele negre, pentru că ai urât lumina cea de-a pururea vecuitoare. Acolo va fi plânsul cel neîncetat și scrâșnirea dinților cea prea-dureroasă.

Vai mie, vai mie, suflete al meu, ticăloase, gol fiind cu totul de faptele cele bune. Cum vei vedea pe Judecătorul cel nemitarnic, arhanghelii stând și slujindu-i, pământenii goi înainte stând, toți tremurând de înfricoșatul Scaun al Făcătorului tuturor; că judecată fără de milă este acolo celor ce nu au lucrat aici milă.

Vai mie atunci, suflete prea-necăjite! Dar nu va fi glas și auzire. Căci toate se vor preschimba în altele, și chipul lor trist, și faptele. Fiindcă al optulea veac îl vom începe. Veșnic se vor veseli drepții, veșnic se vor munci ceilalți. Pentru că pe Dumnezeul tuturor nu L-am veselit. Dar nici acelea nu sunt precum par a fi. Și de lipsă este ca de aici să strigăm către Dumnezeu și oamenilor să le vestim: Chezașii Tăi sunt Cuvioșii.

Vestesc Ție, Doamne, toate, și iartă pe netrebnicul robul Tău. Să nu treci cu vederea ticăloasa mea rugăciune; mâinile mele întinate le întind, să nu mă lepezi pe mine, cel încărcat cu patimi; ci caută spre mine cu iubire de oameni și cu blândă milosârdia Ta.

Pe sine-mi cu dezmierdările de tot m-am spurcat și frumusețea sufletului am necinstit-o. Cugetelor celor trupești am robit și stăpânirea mea cea mai dinainte am pierdut-o. Pe vrăjmașul l-am ascultat sfâtuindu-mă și pe idolii patimilor în suflet i-am închipuit. Poftele pântecelui le-am desăvârșit și strălucirea minții am înnegrit-o.

În cinste de fiime adevărată fiind, dobitoacelor celor fără de minte m-am asemănat, și frică strașnică și cutremur mă ține pe mine, mai înainte văzând tăierea morții venind nearătat asupra tuturor și pe sine-mi fiind neîndreptat.

Dintru adâncuri strig către Tine, Doamne, și cad înaintea Ta cu lacrimi: Fii milostiv și iubitor de oameni mie, celui ce spre Tine am nădejdile mele; fă-mă ca să scap de urgia osândirii ce va să fie acolo; binevoiește ca sufletul meu cel împietrit mult născător de fapte bune să se arate înaintea Ta; gândurile mele cele neroditoare scutură-le în focul Sfântului Tău Duh; să nu mă tai pe mine ca pe pomul cel neroditor și în focul cel nestins să mă trimiți; să nu mă arăți materie și paie ale văpăii iadului, ci ca pe niște grâu, Dumnezeul meu, bagă-mă în hambarul Tău.

Genunchiul inimii mele îmi plec eu, ticălosul, neîndrâznind a căuta la Ceruri; primește rugăciunea gurii celei spurcate, Cel ce ești fără de păcat, unule Ziditorule. Împărat fiind al tuturor și atotputernic, pe împotrivnicul și tiranul Veliar surpându-l, din toate felurile fărădelegilor mele izbăvește-mă.

Prăznuiesc îngerii și muritorii văzând întoarcerea mea. Am trecut cu vederea poruncile Tale cele de viață purtătoare; m-am amăgit cu fapte urâte; să nu Te îngrețoșezi de mine, prea-bunule Stăpâne, izbăvește-mă de robia celui rău și viclean.

Cu frică a inimii Te rog pe Tine, Cel ce cu voia m-ai zidit pe mine de Dumnezeu lucrat și Care cu multe m-ai îmbogățit pe mine în dar; și Care m-ai iubit foarte, încât pentru mine Te-ai întrupat și moarte ai suferit.

Acum nepomenitor m-am arătat eu, ticălosul, de atâta dragoste a Ta, Izbăvitorule, cu totul rob făcându-mă dezmierdărilor și trupul și sufletul pângărindu-le. Totdeauna strig: Am păcătuit, și de a lucra cele cumplite nu încetez. Acum osândit stau, bunule, ci dă-mi mie lăsare răutăților, ca un Dumnezeu milostiv și îndurat.

Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Maica lui Dumnezeu, ușă cerească și chivot, mântuire întemeiată te-am câștigat pe tine. Mântuiește, mântuiește-mă, Stăpână, în dar.

Legiuni de îngeri în Ceruri de multe ori suspină pentru mine, ca nu cumva să răpească fără de veste sufletul meu și să merg în curgerile focului.

Legiuitori Apostoli înfricoșați, șezând pe scaune împreună cu Judecătorul, îngeri cu paloșe prea-într-armați și înfiorători vor despărți inimile păcătoșilor. Atunci se va tângui toată suflarea, că nu vor avea margini, vai, muncile cele cumplite.

Apucă mai înainte pe toate acestea, suflete, urmând tânguirea desfrânatei. Izbăvește-mă atunci, Mântuitorule, de înfricoșata groază a muncilor celor înfiorătoare. Pe Tine te laudă neîncetat Heruvimii și Serafimii cei ce în patru chipuri se poartă. Cetele cele cerești slujindu-Ți, Te laudă pe Tine, Treime întru o unime.

Lumină nenăscută ești, Părinte, și împreună fără de început ai pe Fiul Tău, de-a pururea împreună vecuitor ai pe Duhul Tău, Care dăruiește tuturor suflare de viață, ca un milostiv, și milosârd, și bun.

Cu rugăciunile Mucenicilor, ale Proorocilor, ale Apostolilor, ale Cuvioșilor și ale Ierarhilor, primește și glasurile noastre. Părinte mai presus de Ceruri, Doamne, slavă Ție, Căruia Ți se cuvine slava și stăpânirea, împreună cu Preasfântul, bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Sâmbătă seara

Sf-Cuv-Efrem-Sirul-3-721x1024

Acum, încă și astăzi, cu fața rușinată și în pământ plecată, îndrăznesc să grăiesc către Stăpânul îngerilor și Ziditorul tuturor; iar eu sunt pământ și cenușă; ocară oamenilor și defăimare norodului; vierme, cu adevărat, și nu om, mustrat și prihănit fiind, cu totul prea dureros și de mâhniciune plin.

Cum voi căuta către bunătatea Ta, Stăpâne? Cu ce fel de inimă, cu ce fel de conștiință? Ce fel de limbă necredincioasă și întinată voi îndrăzni să mișc? Și cum voi face începutul mărturisirii mele?

Peste măsura eu, ticălosul, am întărâtat numele Tău și mai presus decât curvarul am viețuit curvește. Că pe cel ce este întru mine după chipul Tău l-am întinat, netrebnicindu-l, și glasul poruncilor Tale nu l-am păzit.

A căror păcate ale mele lăsare voi cere mai întâi eu, păcătosul? A celor întru cunoștință, cu neasemănare neiertate, ori a celor întru călcările de sfintele Tale porunci, ori a celor întru împreună învoirile cu gândurile cele rele și viclene?

Știu, Doamne, că, pentru multele întinări ale sufletului meu și pentru necurăția mea, nu sunt vrednic de înfricoșata Ta chemare. Nu pot sta întru rugăciune înaintea Ta; nu pot să caut și să privesc la înălțimea Cerului, căci cu poftele cele necuvioase ușa deschizând-o și dobitocești și fără de rânduială porniri uneltind, pe ticălosul meu suflet cu patimile l-am întinat.

Miluiește-mă Doamne, că sufletul meu s-a înecat în marea dezmierdărilor celor amare; și cu urâta socoteală haina sufletului meu am mânjit-o; și toată mintea mea s-a frământat de gândurile dracilor; și prin toate lucrurile și gândurile mele am amărât și de-a pururea amărăsc bunătatea Ta, iar pe vrăjmașul meu care se luptă cu mine de-a pururea îl trag către mine și îl slujesc.

Conștiința îmi mustră gândirea mea. Îmi rușinez fața mea. Însumi de sine-mi osândit sunt mai înainte de judecata cea gătita mie. Înverșunarea ce este întru mine mă biruiește, că de-a pururea în noroiul lăcomiei pântecelui mă tăvălesc; scrisă pe stâlp este reaua mea petrecere, că de-a pururea dezmierdările mă înnegurează; spre osânda îmi este goliciunea mea, că de-a pururea reaua putoare a patimilor mă mânjește, de-a pururea cu gândurile spurcate mă întinez.

Din pruncie m-am făcut vas al păcatului celui de stricăciune făcător, și acum, în fiecare zi auzind de judecată și de răsplătire, nu voiesc să stau împotriva poftelor trupului care se oștesc împotriva sufletului meu, ci totdeauna eu, ticălosul, întru cunoștință păcătuiesc, totdeauna mă amăgesc, totdeauna mă robesc, totdeauna mă biruiesc. Pentru aceasta sărac și urât, Doamne, și pustiu de darul Tău mă fac.

Vai mie, Doamne, că îndelungă răbdarea Ta rău am cheltuit-o! Vai mie, că întru mulți ani am scârbit pe Duhul Tău cel Sfânt! Vai mie, că vremea vieții mele a trecut întru toată deșertăciunea!

Ci, Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, să nu dai la arătare păcatele și rușinoasele mele lucrări cele urâte în priveliștea a toată lumea, înaintea tuturor îngerilor și a oamenilor, spre rușinea mea și spre osânda veșnică; că pricinuitor sunt a toată rușinea și osânda.

Cum voi plânge orbirea sufletului meu! Cum voi plânge atâta necunoștință a mea! Cum voi plânge voirea mea cea așa de pătimașa și nepocăită! Astăzi nevoitorii se odihnesc cu mângâierea Sfântului Duh, iar eu mă tulbur, socotind sărăcia mea cea din lenevire.

Astăzi se veselesc cei cărora li se descoperă de către Dânsul cele tainice, iar eu mă rușinez că de toată fapta cea bună străin am crescut. Astăzi se bucură cei ce văd de la Dânsul vistieriile răsplăților lor, iar eu plâng cu amar ca m-am alăturat cu dobitoacele cele fără de minte și m-am asemănat lor. Gol m-am făcut eu, ticălosul, cu a mea trândăvie, fiindcă străin sunt de cei ce întru rugăciune și întru priveghere s-au nevoit.

Caută spre mine, Stăpâne, cu milă, dintru înălțimea Ta cea sfântă. Vezi neîndreptarea sufletului meu celui netrebnic și, cu judecățile care știi miluindu-mă, îndreptează-mă. Ca înaintea sfântului Scaun al slavei Tale stând, ca atingându-mă de prea-curatele Tale picioare, așa mă rog și mă cuceresc cu inima zdrobita:

Miluiește-mă, Milostive, pe mine, făptura Ta; întoarce-mă pe mine în dar cu darul Tău. Știu că toate le poți și cu neputință Ție nimic nu-Ți este. Să nu aștepți voirea mea cea stricată, că nu am osârdie spre a mă îndrepta pe sine-mi.

Plângeți pentru mine, toată firea cea văzută și cea nevăzută, cel ce întru păcate și în patimi de tot am îmbătrânit. Plângeți pentru mine, cel ce sunt întreg-înțelept pentru cei ce mă văd, iar în lăuntru de-a pururea curvesc.

O, suflete muncit, s-a apropiat dezlegarea ta cea din trup! Pentru ce te veselești întru privirile cele străine de tine, de care o să te lași și de care o să te lipsești? Gândește-te la cele pe care le-ai lucrat, cum și ce sunt: cu cine ți-ai petrecut zilele lucrării și ale plugăriei.

Pe cine ai veselit cu lupta ta, ca să-ți vină în întâmpinare în ceasul ieșirii tale; pe cine ai veselit întru alergarea ta, ca să fii odihnit în livada sa; și pentru cine ai muncit în dar, sau întru privegheri te-ai ticăloșit, ca să-ți iasă înainte cu bucurie; pe cine ți-ai făcut prieten în veacul ce va să fie, ca să te primească voios; în ce fel de țarina te-ai tocmit și ce plată va să-ți dea ție; cu ce nevoințe ai veselit pe Domnul, pe Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfinți, pe vecinii tăi.

Trezvește-te, suflete ticăloase, ca să nu te afli în ceasul despărțirii în scârbe și în suspinuri; ca să nu plângi fără de folos în vecii vecilor. Vor veni atunci acestea toate în mintea ta și vei zice întru sine-ți, plângând și jeluindu-te cumplit: Eu pe acestea în fiecare ceas, pe toate mi le-am amintit, însă nu m-am îngrijit de a mea mântuire.

Vezi, Stăpâne Hristoase, Mântuitorule, izvoarele lacrimilor mele și zdrobirile și suspinurile nevrednicului meu suflet; și să vină peste mine mila Ta, mai înainte de a veni Judecata cea înfricoșată să mă ia nepregătit și rușinat.

Trimite-mi putere mai presus de puterea mea, ca să mă întoarcă pe mine și să viez întru cuvioșie și dreptate, după sfântă voia Ta. Sfințește-mi inima mea, care s-a făcut peșteră și lăcaș al dracilor.

Sfințească-se peste mine înfricoșatul și prea-sfântul Tău nume. Nu am fost eu odată pe pământ. Și Ți s-a părut Ție, întru multe îndurările Tale, a mă plăsmui întru pântecele maicii mele; și m-am născut, cu mila Ta, învrednicindu-mă a mă face vas darului Tău; și mi-ai dăruit mie luminarea duhovniceștii cunoștințe. Iar eu, leneșul și păcătosul, am lepădat și lepăd dăruirile darului Tău.

Deci de ce fel de iertare sunt vrednic eu, ticălosul, cerând îndurare, Doamne, căci nu am mărturisire curată? Că de multe ori m-am făgăduit Ție să mă pocăiesc, și mincinos al făgăduinței m-am făcut.

De multe ori m-ai miluit, și eu iarăși m-am lepădat. De multe ori m-ai ținut, și eu iarăși m-am întors. De multe ori m-ai înviat, și eu iarăși am căzut. Pentru aceasta hotărârea eu o aduc asupra mea și mărturisesc că sunt vrednic de toată munca și pedeapsa.

De câte ori ai plinit darul Tău cel mângâietor, iubitorule de oameni, prisosind cu bucurie, iar eu pururea Te întărât pe Tine! De câte ori ai desăvârșit asupra mea darul Tău, și ai săturat foamea mea, și setea mea ai răcorit-o! De câte ori ai luminat gândirea mea cea întunecată și ai adunat din înșelare gândurile mele! De câte ori ai îmbogățit sărăcia mea și ai gonit putrejunea mea, iar eu, ticălosul, totdeauna lepăd bogăția Ta.

Cu totul mă spăimântez și mă cutremur, acestea gândindu-le. Cu totul întru adâncul îndoielii mă cufund, nimic vrednic către darea de răspuns nu am eu, ticălosul. De câte ori mi s-a făcut mie darul Tău, Stăpâne, cale a vieții, și luminare, și bucurie nepovestită! De câte ori s-a făcut întru inima robului Tău înțelepciune, și frumusețe, și putere, negrăită înălțime și laudă, și bucate mai dulci decât mierea în gura robului Tău!

Cum voi povesti darurile cele ce mi s-au dat mie de la darul Tău, Doamne, pe care eu, ticălosul, le-am lepădat și le lepăd pentru lenevirea mea? De nenumărate pedepse fiind vrednic, de nenumărate daruri m-ai umplut pe mine, păcătosul; iar eu, ticălosul, cu cele împotrivnice îți răsplătesc.

Ci Tu, Doamne – ca Cel ce firesc ai noianul îndelungii răbdări și adâncul milosârdiei – să nu mă părăsești, ca să nu fiu tăiat ca smochinul cel neroditor; să nu Te grăbești a ma secera pe mine crud și fără de vreme din viață; să nu mă iei pe mine ne-gata fiind; să nu mă ridici pe mine mai înainte, până nu îmi voi aprinde candela; să nu mă iei pe mine neavând îmbrăcăminte de nuntă; ci, ca un bun și iubitor de oameni, miluiește-mă, și-mi dăruiește mie ani spre pocăință.

Să nu pui sufletul meu gol jalnică mustrare înaintea înfricoșatului si nemitarnicului Tău Divan; ci, ca un iubitor de oameni, milostivește-Te spre mine, Doamne, cel sărac cu sufletul, cel jalnic, cel gol, cel neputincios, cel leneș, cel spurcat, cel curvar, cel trândav, cel împietrit, cel afundat, cel rușinat, cel păcătos, cel neîndrăzneț, cel fără-de-răspuns, cel osândit, cel nevrednic, cel vrednic de toată pedeapsa și munca.

Dacă dreptul abia se mântuiește, apoi eu, cel păgân și păcătos, cum mă voi arăta? Dacă strâmtă și necăjită este calea care duce la viață, apoi cum eu, netrebnicul, care mă împătimesc de dezmierdări și desfrânez, mă voi învrednici mântuirii?

Dacă prin multe necazuri se moștenește de cei vrednici împărăția Cerurilor, atunci cum eu, cel fără de minte, voi dobândi moștenirea și odihna cea veșnică?

Vai mie, suflete netrebnice! Scurtă este viața, repede trece vremea, către moarte trimițând. Ce răspuns vei da, întru cunoștință păcătuind? Cum vom răbda mustrarea? Ce fel de cutremur ne va lua, când vom auzi acea amară și plină de plâns tăgăduire: «Nu vă știu pe voi.»?

Pe voi toți vă rog, Sfinți ai lui Dumnezeu, soliți pentru mine, păcătosul și prea-micul. Vărsați, rogu-vă, cererea voastră pentru mine către înduratul Dumnezeu, ca să întoarcă sufletul meu din iadul în care s-a pironit de patimile cele de necinste, ca să strălucească sfântul Său dar întru dânsul și să-mi lumineze gândirea cea întunecată; ca să mă fac prea-osârduitor și vrednic de pocăință, cu puterea sfintelor voastre rugi.

Ci Tu, Doamne, Mântuitorul meu, Fiule al adevăratului Dumnezeu, Tu, precum știi, precum voiești, pentru singură bunătatea Ta, în dar mă întoarce de la răutatea ce este întru mine și de la pierzare, și pune întru mine fapta bună cea frumoasă, deznădejdea sufletului meu izgonind-o.

La mila Ta năzuiesc eu, rănitul. Primește suspinurile mele ca pe lacrimile desfrânatei. Să nu mă urăști pe mine pentru întinăciunile cele multe ale păcatelor mele. Știi, Stăpâne, lesne-alunecarea firii omenești. Adu-ți aminte că din tinerețe se pleacă gândirea omului cu sârguință spre cele rele și viclene. Adu-ți aminte că Tu singur ești curat, și fără prihană, și nespurcat.

Miluiește-mă pe mine, Cel ce ești din fire bun, și milostiv și milosârd. Biruiește împietrirea mea și fă însuți, precum știi, îndreptarea; că mă tiranisesc de obiceiul meu cel rău și viclean; că neputincios sunt cu trupul, și cu sufletul, și cu cunoștința; că s-a stins vremea mea; că s-au stins întru deșertăciuni zilele mele.

Mi se apropie sfârșitul căii și însumi sunt nerâvnitor spre îndreptarea de sine-mi. Și deschide-mi mie, Stăpâne, ușa milei Tale și să nu mi-o încui pe dânsa, ca să bat cu nevrednicie.

Întinde-mi mie mână de ajutor întru noianul patimilor și al dezmierdărilor care mă înviforează. Dă-mi mie vreme de pocăință și chip de mântuire. Căci dacă nu vei face Tu, Doamne, câte eu voiesc, neputincioase și lesne de stricat sunt acelea; câte eu apuc nefolositoare și nedesăvârșite se fac.

Iată, Doamne, vezi împotrivirea vrăjmașilor și nepuținta firii noastre. Până când îți întorci fața Ta de la mine? Până când se va înălța vrăjmașul meu asupra mea? Întoarce, Doamne, izbăvește sufletul meu din lucrarea lui cea rea; căci peste tot mă rănesc și el stă râzând de mine.

Mântuiește-mă pentru mila Ta și nu pentru lucrurile mele; căci rele și viclene sunt. Adu-Ți aminte, Doamne, că milele Tale din veac sunt, peste cei păcătoși întinzându-se. Căci, dacă vei privi la fărădelegi, ca și cum nu aș fi voi pieri.

Să nu biruiască trândăvia și nebunia mea iubirea Ta de oameni cea nemărginită. Să nu mă rânduiești de-a stânga cu caprele pe mine, cel iute la păcat, cel ticălos, cel nevrednic de milă. Să nu mă judeci pe mine, Stăpâne, ca pe un rob netrebnic și rău, și viclean, nici să mă pierzi pe mine cu cei ce-Ți zic Ție «Doamne, Doamne» și nu fac voia Ta.

Primește, Stăpâne, și auzi spurcata și nevrednica mea cerere, Cel ce mântuiești pe toți cei ce nădăjduiesc întru Tine, Cel ce nu Te întorci dinspre cererea păcătoșilor, Cel ce dai mâna celui ce zace jos.

Povățuiește-mă pe mine la frica Ta. Dă-mi mie lacrimi de umilință, pocăință spre mântuire aducând, căci către Tine am ridicat ochii cei gânditori ai sufletului meu; căci către Tine, Doamne, m-am îndreptat din pântecele maicii mele; și să nu mă lepezi pe mine de la fața Ta, că multe sunt îndurările Tale peste cei ce cheamă numele Tău întru adevăr; că bine ești cuvântat în vecii vecilor. Amin!

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Vineri seara

Sf-Cuv-Efrem-Sirul-detaliu-768x1024

Suflet necăjit se apropie la Tine, Sfinte Stăpâne, și cu lacrimi vorbește Ție pentru vrăjmașul cel pierzător, și cu smerenie cade, rugându-se Ție pentru împotrivnicul ce îl necăjește pe el.

Deci, de vreme ce cu îndrăznire vine la Tine, auzi-l pe dânsul degrabă și, alergând la Tine cu dorire, cercetează-l pe el cu sârguință. Dacă-l vei trece cu vederea pe dânsul, necăjit fiind, va pieri; dacă vei zăbovi a-l auzi pe el, înconjurat fiind, se va pierde.

Iar dacă pentru îndurările Tale îl vei cerceta pe dânsul, se va afla; dacă îl vei căuta pe dânsul, se va mântui; dacă îl vei auzi pe el, se va împuternici. Să nu îl treci cu vederea pe dânsul, ca să nu îl apuce vrăjmașul, căruia i-ai dat carte de despărțire și pe care l-ai alungat.

Să nu pomenești întărâtările mele cele prea-rele cu care am întărâtat darul Tău, o, Stăpâne milostive, și să nu îmi faci după lucrurile mele, ci mai vârtos dăruiește-mi mie, păcătosului, puțină vreme, ca să aflu răgaz de pocăință adevărată, iubitorule de oameni, bunule.

A suferit darul Tău multă mulțime de păcate și nelegiuiri ale tinereților mele și acum ar suferi și lepădarea, întărâtarea și obrăznicia. Eu însumi știu, Doamne, că Te-ai jurat asupră-Ți că nu voiești moartea păcătosului, ci mai vârtos să se întoarcă și să-l viezi pe dânsul, să se mântuiască de păcatele lui cu îndurările Tale.

Darul Tău, Stăpâne, iubitorule de suflete, totdeauna biruiește cu ale sale milostiviri și îndurări, ca să miluiască și să mântuiască pe cei ce Te doresc pe Tine. El îmi cercetează inima mereu și, de va afla odihnă, intrând va locui întru dânsa; iar de nu o va afla pe dânsa curată, se depărtează îndată.

Și iarăși îndurările Tale îl silesc pe el a veni și a mă cerceta pe mine, nevrednicul; iar eu, ticălosul, sunt de bună voie întors, iar nu după fire. Mă aflu pururea înalt-cugetător, molatic și viclean.

Nu-mi păzesc mintea, din trândăvie, și vrăjmașul îmi pune în minte gânduri de viclenie, necurată desfrânare, frumusețe femeiască îmi îndulcește mintea și-mi întinează sufletul meu, și de multe ori întru fărădelegile mele de mai înainte mă aflu, zăcând ca într-o mlaștină în gândurile cele spurcate.

Și venind darul Tău, întru inima mea află rea putoare, pentru gândurile cele spurcate, și îndată se depărtează, neaflând intrare să intre și să se sălășluiască întru mine precum voiește. Spală inima mea cu dulceață luminoasă, ca să-mi vin întru simțire, că m-a cercetat pe mine și nu a aflat intrare, ca așa să caute a o îndulci pe dânsa.

Și știu că, de către însăși milosârdia silindu-se să mă miluiască, nu se va depărta de la mine cu totul. Milele și îndurările Tale se propovăduiesc pretutindeni prin Evanghelii, și prin Apostoli, și prin toate scripturile Sfinților Părinți și Dascăli.

Eu – știind pilda curvarului, primirea lui Manase, a tâlharului, a lui Zaheu, a vameșului, a desfrânatei, a Cananeencei, a aceleia ce îi curgea sânge, a slăbănogului, a orbului, a fiicei lui Iair, a tuturor celor mai înainte scriși – venind către Tine, mă rog să-mi deschizi milostivirile Tale și să mă primești și pe mine.

O, bunătate și iubire de oameni a lui Dumnezeu! Cum dorește și silește pe toți oamenii să se mântuiască! Cruță, Doamne, pe netrebnicul robul Tău. Cruță, milosârde Hristoase, Mântuitorule, zidirea Ta. Că de nu Tu, Doamne, mă vei înțelepți pe mine, ticălosul, și de nu-mi vei da mie luminare inimii, nu pot, din multa mea răutate, să-mi văd lenevirea mea și moliciunea.

Ci, de vreme ce mă țin și mă biruiesc de amarul vrăjmaș care mă necăjește pe mine, de-a pururea voi striga cu lacrimi noaptea și ziua către bunătatea Ta, ca să mă izbăvești pe mine din cursele lui, caci în fiecare ceas își înnoiește asupra mea măiestriile sale; în fiecare ceas, cu gânduri curvești și cu pofte de dezmierdări îmi necăjește sufletul meu.

Puterea Ta, Hristoase, care a certat valurile mării, să-l certe și pe dânsul, ca să se surpe de la mine, netrebnicul robul Tău; căci se sârguiește a-mi alunga gândirea de la îndulcirea și bună cugetare a poruncilor Tale.

Trimite-mi, Stăpâne, darul Tău degrabă, ca să alunge de la robul Tău pe balaurul cel mare, împreună cu toate gândurile lui cele rușinoase, și rele, și viclene; fiindcă străpunsăturile săgeților lui s-au făcut putrede putrejuni întru inima mea. Și eu în tot chipul le ascund pe ele întru a mea nebunie.

Doctorul cel bun strigă către mine; plăți nu caută, sângiuiri nu varsă. Pregetarea mea nu-mi îngăduie să mă duc către Dânsul. Vine El să mă tămăduiască pe mine și mă află mâncându-mi rănile mele. Când le-am mâncat, atunci mă căiesc, însă căința mea nu este adevărată.

Dătător al tuturor vindecărilor și Părinte al îndurărilor, Tu ești singur bun și milosârd Dumnezeu, Cel ce dăruiești de-a pururea cele bune celor care cer de la Tine. Fiindcă eu însumi cu adevărat am ispitit adeseori nemăsuratele vindecări și dăruirile cele bune care mi se dăruiesc mie zi de zi.

Nemăsurat este darul vindecărilor Tale, Stăpâne, și tuturor celor ce vin la Tine le dai vindecare; căci și rănile mele adeseori se tămăduiesc cu îndurările Tale; și iarăși putrezesc pentru a mea lenevire.

Pentru acestea, fără de sfială, rog bunătatea Ta, suferitorule de rău, Doamne, ca să vină peste mine darul Tău, după obicei, și să-mi adune gândirea mea și să-mi vindece iarăși cumplitele mele răni. Căci iată, învăluirile și grijile vremii celei vremelnice mă apasă și mă fac fără de grijă de bunătățile Tale cele veșnice; ci Tu fii îndelung răbdător asupra mea.

Nici Cerul, nici pământul nu vor putea să răsplătească cu vrednicie pentru vindecările și darurile Tale, că nu au cinste vrednică să îți răsplătească Ție. Prin lacrimi le dăruiești pe dânsele și prin plânsul amar dai desfătare veșnică.

O, putere a lacrimilor, câte poți! Dăruiește-mi, Doamne, mie, nevrednicului robului Tău, lacrimi de pocăință ca să-mi spăl păcatele mele, ca să se lumineze inima mea, ca să șterg zapisul cel mare prin puține lacrimi și să sting prin puțin plâns focul care arde pentru mine; căci cei ce aici vor plânge se vor izbăvi de plânsurile cele veșnice.

Căci iată, adun gândurile mele de pretutindeni și încă nu m-am slobozit de lucrările duhurilor celor rele și viclene ce vor să mă oprească pentru acestea în văzduh; încă nu am cunoscut greutatea mulțimii păcatelor mele; încă nu am fost slobozit de pricinile gheenei. Cele ce ma cufundă pe mine într-însa poartă încă roade întru mine și toate lucrurile ei se mișca întru inima mea; cei ce mă îneacă pe mine într-însa poartă încă roade în trupul meu.

Până când eu, ticălosul, mă voi îmbăta fără de vin și mă voi lenevi de ale mele păcate, ca de unele străine? Ca un rob rău și viclean pe domnul sau, așa-mi bântuiesc și-mi vrăjmășesc eu singur mântuirea și, ca și cum vor lua alții ostenelile mele, așa nu voiesc să priveghez.

Totdeauna întărât îndelunga răbdarea Ta. Inaintea ochilor am amaraciunea mea. Toate indelung le rabzi pentru multă bunătatea Ta.

Dăruiește-mi mie, Doamne, doctorie de întoarcere, ca să-mi vindec rănile mele cele amare. Dăruiește-mi mie să intru în stadionul înfrânării. Dăruiește-mi mie ca întru umilința inimii să-mi trec toate zilele vieții mele.

Luminează-mi ochii cei întunecați ai gândirii mele și păzește-o pe dânsa, ca să nu se întunece de către vicleanul vrăjmaș vederea sufletului meu; și dă-mi mie putere ca măcar o săptămână să lucrez în via Ta, fiindcă mi-am pierdut vremea vieții mele întru deșertăciune și în gânduri de rușine.

Ceasul al unsprezecelea este al vremii vieții mele celei deșarte. Ocârmuiește, Doamne, corabia negustoriei mele și dăruiește-mi pricepere mie, prostului neguțător, ca să-mi neguțătoresc negoțul meu până am vreme. Căci și înotarea corabiei a ajuns la sfârșit.

Mare viscol este și vremea mă cheamă pe mine, cel înalt-cugetător: Vino, arată-ți, leneșule, tot negoțul vieții tale. Și ceasul morții mă înfricoșează pe mine, ticălosul; căci ceasul despărțirii a venit înaintea ochilor mei și foarte m-am înfricoșat văzându-mi sărăcia mea. În loc să mă bucur, eu mai vârtos m-am înfricoșat, nefăcând vrednice lucruri după dar.

Înfricoșată este cu adevărat, o, suflete, sosirea de față a morții celor împătimiți, și păcătoșilor, și trândavilor, și celor ce nu se sârguiesc să petreacă cu curăție întru această viață deșartă.

Căci lucrătorii și nevoitorii cei desăvârșiti se bucură în ceasul despărțirii, văzând înaintea ochilor osteneala cea mare a nevoinței, a privegherilor, a ajunărilor, a metaniilor, a rugilor, a lacrimilor, a sacului lor.

Saltă sufletul lor, căci se îndeamnă să se ducă la odihna din casa trupului; iar păcătosului ii este scârbă prea cumplită în ceasul despărțirii lui, căci vede înaintea ochilor lui lenevirea sa, neînfrânarea, trândăvia, materia multei agoniseli; însă nu i se ingăduie nicidecum să graiasca ceva, căci cu asprime pornește porunca.

Câtă căința cuprinde atunci inima celui ce s-a lenevit aici de a sa mântuire! Cât este de mare chinul ascuns al sufletului său! Vai mie, suflete, vai mie! Pentru ce te lenevești de viața ta? Pentru ce cu răspândire petreci zilele vieții tale?

Fără de veste se va face chemarea ta și ce vei face acolo, înaintea Divanului Judecătorului celui infricoșat, întru cele de aici lenevindu-te? Cum te fură pe tine vrăjmașul și nu pricepi? Cum te jefuiește pe tine de bogăția cea cerească și nu cunoști, înaltule și răspânditule?

Îndelung răbdătorule, sprijinește-mă, Fiule al lui Dumnezeu, nepăcătoase Hristoase. Dăruiește-mi mie, Mântuitorule, cugetare de viața ce va să fie, că doar aș putea să nu am niciodată întru inima mea altceva afară de această cugetare, ca să împlinesc voile Tale.

Măcar la bătrânețe fă-mă împreună lucrător al darului Tău, ca să neguțătoresc bine cu argintul pe care însuți mi l-ai dat mie, Împărate Ceresc.

Cum oare voi putea să stau înaintea înfricoșatului Tău Divan eu, răspânditul și înaltul? Cum eu, nerăbdătorul și cel fără de roadă, mă voi afla împreună cu cei desăvârșiți, care au făcut aici rodul dreptății?

Întru care petrecere mă voi cunoaște, când Sfinții se vor cunoaște unii pe alții întru cămările cele cerești? Cuvioșii, drepții, întreg-înțeleptii, smerișii, în lumina neapusă mergând; păcătoșii, cei răi, mândrii, trufașii, cei ce au benchetuit – în focul cel veșnic și nestins.

O, suflete nepricepute, o, suflete nesimțite, o, suflete, cel ce ți-ai urât viața ta cea veșnică! Până când învăluirile te târăsc pe tine pe pământ? Până când răul obicei al gândurilor tale celor viclene te trage pe tine? Au nu știi că gândurile cele rele și viclene ca un nor întunecat se pun înaintea ta, ca să nu te trezvești către Dumnezeu?

Și tu aștepți întru lenevire să zăbovească a veni Mirele cel ceresc; însă ca un fulger va face venirea de față a Lui. Nădăjduiești întru lenevirea ta că întârzie a veni sfârșitul tău, dar ca un fulger va veni la tine.

Priveghează, o, suflete al meu, în ceasul războiului. Cucerește-te lui Dumnezeu, cu lacrimi rugându-te. Strigă din toată inima ta, strigă cu toată durerea inimii, ca să te afle pe tine întru întoarcere. Și îndată îți va trimite spre ajutor înger îndurat și te va izbăvi pe tine din războiul și din tulburarea vrăjmașului.

Milostiv fii mie, Doamne, păcătosului, și desparte-mă de păcatele mele, și mă întoarce mai înainte de a veni înfricoșata Judecată și a mă lua pe mine nepregătit și rușinat; pentru solirile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor Sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin!