mări, se vorbiră (oenologia) – Alexandru Amarfei

berbecu-i bălan, berbecu-i bălan şi oaia-i verde;

se dau cap în val, se dau râu în ram

şi marea se pierde;

mozaic în furtuni şi aer în stânci, pământul se toarce;

lâna e-n fus, stelele-n brânci,

mor doamnele parce eu, ridichea, nu mă întorc, euridice;

aştept să ridici sudul în nord,

cu note critice

berbecul e verde, oaia e val şi marea e-n aer;

furtuni de sepale vor cerul bălan,

corolă şi caier

se ţes flori de creştete, stânci ard furtuni şi lâna e-n linişti;

la desveşmântare dăm ocna de-azur,

privește-te-n miriști

berbecul e val, oaia albește de neprihănire

în mare, mări, înoată din nou

cununi peste fire

îmi pun rădăcina chezaşă-n zenit, în centrul bătăii

orfeu se dizolvă şi-n burtă la chit

cresc mirii văpaii

Alexandru Amarfei

Anunțuri

Cuvinte pentru colegii mei profesionişti – Mihaela Cardiș

asistenti

Motivele care mă determină să scriu aceste rânduri nu sunt unele plăcute, dar o fac fiindcă cred că în fiecare din voi a rămas acea scânteie care v-a determinat să alegeţi meseria de asistent medical.

Eu am început cu Liceul Sanitar – singura formă de şcolarizare în 1985 -, am continuat cu echivalarea de 1 an şi apoi am făcut studiile universitare. Nu mi-a prisosit nicio informaţie.

Din 2001 am şi activitate didactică la disciplina T.Î.B (Tehnica Îngrijirii Bolnavului) si menţionez asta doar ca să percepeţi cât mai bine perspectiva din care vă scriu.

Încep prin a vă spune că nu am beneficiat de o instruire practică ok în liceu, fapt care m-a adus în situaţia de a nu fi în stare să fac o injecţie intramusculară atunci când m-am angajat. Am avut norocul să îmi încep cariera într-un colectiv unit – de la medic la infirmieră – cald şi-n acelaşi timp profesionist. Mi-au arătat cu drag şi am învăţat cu drag şi repede tot ceea ce s-a putut învăţa pe secţia respectivă. De la acest exemplu vreau să plec în ceea ce vă voi spune mai departe.

I. De ce am încetat să ne formăm învăţăceii cu drag – elevi sau studenţi?

De ce aruncăm asupra lor frustrările noastre?

Ce vină au ei că au optat pentru una din formele de învăţământ? Spun asta fiindcă în multe spitale din ţară cei care au optat pentru universitate sunt umiliţi cu orice prilej. De ce? Ce vină au ei pentru că sistemul e idiot?

Am uitat cumva prima noastră zi de practică şi aşteptările pe care le aveam de la ea?

Am uitat cumva că inima ne-o luase razna de emoţie, teamă şi că vorba caldă a mentorului a readus-o la ritmul ei normal sau a a perturbat-o pozitiv entuziasmând-o?

Am uitat cumva că ei vor fi viitorii noştri colegi şi că cel mai ok e să fie cât mai bine pregătiţi?

Am uitat care este scopul nostru – să îi îngrijim bine pe semenii noştri, ca şi cum în patul acela am fi noi sau cei dragi ai noştri – şi am uitat să căpătăm obişnuinţa de a percepe şi apoi acţiona pe termen mediu şi lung?

Nu suntem veşnici, tocmai de aceea ar trebui să dăruim tot ceea ce am învăţat bine celor care ne vor urma.

Fiind buni mentori vom rămâne şi noi măcar în amintirea lor şi, prin asta, plus ceea ce au ei de adăugat, în fiecare act medical bine făcut, în fiecare zâmbet al pacientului şi ca scânteie pentru cei mai dotaţi, care vor duce meseria noastră la standarde pe care noi nu le-am gândit.

Suntem egoişti, indiferenţi sau chiar răi? Atunci şi sistemul va stagna, involua sau chiar se va întoarce împotriva noastră.

Să nu ne culcăm pe o ureche – cum e vorba – şi să credem că faptele noastre – mici şi mari – nu contează.

CONTEAZĂ!

Ele desenează viitorul.

O altă problemă, care este cauză a primei: sistemul de pregătire a AM s-a tot schimbat de-a lungul anilor, atribuţiile au rămas aceleaşi, indiferent de forma absolvită, dar remuneraţia s-a modificat. Un motiv de framântare, chiar invidie printre noi. Şi, dacă e omenesc să experimentăm şi noi astfel de sentimente, nu mi se mai pare la fel când le lăsăm să ne acapareze şi să ne transforme în roboţi frustraţi, care nu-şi mai pot aminti că iniţial au ales să se dedice semenilor lor. Îţi trebuie curaj să faci asta, nu? Unde s-a pierdut curajul acela? Şi trec la punctul următor:

II. De ce am încetat să spunem adevărul :

1. că vrem să ne facem meseria bine dar că nu putem fiindcă suntem prea puţini – chiar şi în privat – ?

2. că nu avem întotdeuna cu ce să ne facem treaba – materiale, medicamente

3. că nu e ok să facem treaba medicului – completat FO, scrisori medicale, reţete?

4. că suntem blocaţi de sistem – prin modul în care e conceput – să facem asistenţă la domiciliu (cabinetele de medicină de familie), fapt ce ar duce la eliminarea costurilor de cazare şi masă pentru cei care acum sunt spitalizaţi şi pe perioada în care ar putea fi îngrijiţi la domiciliu şi la scăderea îmbolnăvirilor, deci şi a costurilor, prin educaţia sanitară la domiciliu (una e să vorbeşti 2 minute cu pacientul înainte să intre la medic sau după ce a ieşit sau să organizezi conferinţe la care să inviţi populaţia şi alta este ca AM de familie să discute lunar sau trimestrial cu omul care deja are încredere în ea/el)?

5. că din cele 30 de credite anuale ar fi ok ca măcar jumătate să fie pe domeniul în care profesăm – eu aş spune chiar 75% – cursurile pe domeniu să le alegem noi, nu să ni se impună, cu respectarea criteriilor privind relevanţa? Atunci OAMMR ar trebui să vină cu o ofertă competitiveă – cursuri relevante.

6. că nu avem niciun cuvânt de spus privind şcolarizarea AM – modele europene de succes – atât în privinţa şcolarizării cât şi a practicii?

7. că intră în sistem şi ne devin colegi oameni care au diplomă dar nu au dat pe la şcoală mai mult de 10% – teorie şi practică sau care, deşi au dat pe la şcoală, nu au nicio legătură cu meseria? Subliniez acest punct şi-l corelez cu precedentul. Dragii mei colegi, vă rog să meditaţi asupra acestor gânduri şi vă voi mulţumi, vă vor mulţumi şi veţi fi mulţumiţi pentru schimbările pe care le poate aduce curajul de a spune adevărul şi de a acţiona în gama lui.

Vă mulţumesc!

Mihaela Cardiș

Imagine: sursa – http://redesteptarea.ro/saizeci-de-studenti-de-la-medicina-vor-incepe-din-septembrie-cursurile-la-lugoj_1819595.html#prettyPhoto

MEREU – Adrian Munteanu

11081520_10205890440922026_401718_n

Mereu, febril, o taină-n trup revine

Şi ce-i mai bun în noi se-ntoarce iară,

Ca să urcăm un drum incert, de seară,

Ce într-un colţ de şoaptă se mai ţine.

0808-0710-1513-4402

Sunt doar un punct ce pentru-a câta oară

Stă matematic în adânc de sine

Şi nu mai ştie dacă-i rău sau bine

Să fii vehicul spaţiului de-afară.

0808-0710-1513-4402

Sfârşitul e o fracţie-n scădere.

Va dăinui ştiutul din potir,

Trup renăscut şi îmbiat la miere

0808-0710-1513-4402

Din care-am tot desprins câte un fir,

Să-mi ţes veşmântul care nu mai piere

Şi stă la rând, să fie uns cu mir.

Adrian Munteanu