mări, se vorbiră (oenologia) – Alexandru Amarfei

berbecu-i bălan, berbecu-i bălan şi oaia-i verde;

se dau cap în val, se dau râu în ram

şi marea se pierde;

mozaic în furtuni şi aer în stânci, pământul se toarce;

lâna e-n fus, stelele-n brânci,

mor doamnele parce eu, ridichea, nu mă întorc, euridice;

aştept să ridici sudul în nord,

cu note critice

berbecul e verde, oaia e val şi marea e-n aer;

furtuni de sepale vor cerul bălan,

corolă şi caier

se ţes flori de creştete, stânci ard furtuni şi lâna e-n linişti;

la desveşmântare dăm ocna de-azur,

privește-te-n miriști

berbecul e val, oaia albește de neprihănire

în mare, mări, înoată din nou

cununi peste fire

îmi pun rădăcina chezaşă-n zenit, în centrul bătăii

orfeu se dizolvă şi-n burtă la chit

cresc mirii văpaii

Alexandru Amarfei

Cuvinte pentru colegii mei profesionişti – Mihaela Cardiș

asistenti

Motivele care mă determină să scriu aceste rânduri nu sunt unele plăcute, dar o fac fiindcă cred că în fiecare din voi a rămas acea scânteie care v-a determinat să alegeţi meseria de asistent medical.

Eu am început cu Liceul Sanitar – singura formă de şcolarizare în 1985 -, am continuat cu echivalarea de 1 an şi apoi am făcut studiile universitare. Nu mi-a prisosit nicio informaţie.

Din 2001 am şi activitate didactică la disciplina T.Î.B (Tehnica Îngrijirii Bolnavului) si menţionez asta doar ca să percepeţi cât mai bine perspectiva din care vă scriu.

Încep prin a vă spune că nu am beneficiat de o instruire practică ok în liceu, fapt care m-a adus în situaţia de a nu fi în stare să fac o injecţie intramusculară atunci când m-am angajat. Am avut norocul să îmi încep cariera într-un colectiv unit – de la medic la infirmieră – cald şi-n acelaşi timp profesionist. Mi-au arătat cu drag şi am învăţat cu drag şi repede tot ceea ce s-a putut învăţa pe secţia respectivă. De la acest exemplu vreau să plec în ceea ce vă voi spune mai departe.

I. De ce am încetat să ne formăm învăţăceii cu drag – elevi sau studenţi?

De ce aruncăm asupra lor frustrările noastre?

Ce vină au ei că au optat pentru una din formele de învăţământ? Spun asta fiindcă în multe spitale din ţară cei care au optat pentru universitate sunt umiliţi cu orice prilej. De ce? Ce vină au ei pentru că sistemul e idiot?

Am uitat cumva prima noastră zi de practică şi aşteptările pe care le aveam de la ea?

Am uitat cumva că inima ne-o luase razna de emoţie, teamă şi că vorba caldă a mentorului a readus-o la ritmul ei normal sau a a perturbat-o pozitiv entuziasmând-o?

Am uitat cumva că ei vor fi viitorii noştri colegi şi că cel mai ok e să fie cât mai bine pregătiţi?

Am uitat care este scopul nostru – să îi îngrijim bine pe semenii noştri, ca şi cum în patul acela am fi noi sau cei dragi ai noştri – şi am uitat să căpătăm obişnuinţa de a percepe şi apoi acţiona pe termen mediu şi lung?

Nu suntem veşnici, tocmai de aceea ar trebui să dăruim tot ceea ce am învăţat bine celor care ne vor urma.

Fiind buni mentori vom rămâne şi noi măcar în amintirea lor şi, prin asta, plus ceea ce au ei de adăugat, în fiecare act medical bine făcut, în fiecare zâmbet al pacientului şi ca scânteie pentru cei mai dotaţi, care vor duce meseria noastră la standarde pe care noi nu le-am gândit.

Suntem egoişti, indiferenţi sau chiar răi? Atunci şi sistemul va stagna, involua sau chiar se va întoarce împotriva noastră.

Să nu ne culcăm pe o ureche – cum e vorba – şi să credem că faptele noastre – mici şi mari – nu contează.

CONTEAZĂ!

Ele desenează viitorul.

O altă problemă, care este cauză a primei: sistemul de pregătire a AM s-a tot schimbat de-a lungul anilor, atribuţiile au rămas aceleaşi, indiferent de forma absolvită, dar remuneraţia s-a modificat. Un motiv de framântare, chiar invidie printre noi. Şi, dacă e omenesc să experimentăm şi noi astfel de sentimente, nu mi se mai pare la fel când le lăsăm să ne acapareze şi să ne transforme în roboţi frustraţi, care nu-şi mai pot aminti că iniţial au ales să se dedice semenilor lor. Îţi trebuie curaj să faci asta, nu? Unde s-a pierdut curajul acela? Şi trec la punctul următor:

II. De ce am încetat să spunem adevărul :

1. că vrem să ne facem meseria bine dar că nu putem fiindcă suntem prea puţini – chiar şi în privat – ?

2. că nu avem întotdeuna cu ce să ne facem treaba – materiale, medicamente

3. că nu e ok să facem treaba medicului – completat FO, scrisori medicale, reţete?

4. că suntem blocaţi de sistem – prin modul în care e conceput – să facem asistenţă la domiciliu (cabinetele de medicină de familie), fapt ce ar duce la eliminarea costurilor de cazare şi masă pentru cei care acum sunt spitalizaţi şi pe perioada în care ar putea fi îngrijiţi la domiciliu şi la scăderea îmbolnăvirilor, deci şi a costurilor, prin educaţia sanitară la domiciliu (una e să vorbeşti 2 minute cu pacientul înainte să intre la medic sau după ce a ieşit sau să organizezi conferinţe la care să inviţi populaţia şi alta este ca AM de familie să discute lunar sau trimestrial cu omul care deja are încredere în ea/el)?

5. că din cele 30 de credite anuale ar fi ok ca măcar jumătate să fie pe domeniul în care profesăm – eu aş spune chiar 75% – cursurile pe domeniu să le alegem noi, nu să ni se impună, cu respectarea criteriilor privind relevanţa? Atunci OAMMR ar trebui să vină cu o ofertă competitiveă – cursuri relevante.

6. că nu avem niciun cuvânt de spus privind şcolarizarea AM – modele europene de succes – atât în privinţa şcolarizării cât şi a practicii?

7. că intră în sistem şi ne devin colegi oameni care au diplomă dar nu au dat pe la şcoală mai mult de 10% – teorie şi practică sau care, deşi au dat pe la şcoală, nu au nicio legătură cu meseria? Subliniez acest punct şi-l corelez cu precedentul. Dragii mei colegi, vă rog să meditaţi asupra acestor gânduri şi vă voi mulţumi, vă vor mulţumi şi veţi fi mulţumiţi pentru schimbările pe care le poate aduce curajul de a spune adevărul şi de a acţiona în gama lui.

Vă mulţumesc!

Mihaela Cardiș

Imagine: sursa – http://redesteptarea.ro/saizeci-de-studenti-de-la-medicina-vor-incepe-din-septembrie-cursurile-la-lugoj_1819595.html#prettyPhoto

MEREU – Adrian Munteanu

11081520_10205890440922026_401718_n

Mereu, febril, o taină-n trup revine

Şi ce-i mai bun în noi se-ntoarce iară,

Ca să urcăm un drum incert, de seară,

Ce într-un colţ de şoaptă se mai ţine.

0808-0710-1513-4402

Sunt doar un punct ce pentru-a câta oară

Stă matematic în adânc de sine

Şi nu mai ştie dacă-i rău sau bine

Să fii vehicul spaţiului de-afară.

0808-0710-1513-4402

Sfârşitul e o fracţie-n scădere.

Va dăinui ştiutul din potir,

Trup renăscut şi îmbiat la miere

0808-0710-1513-4402

Din care-am tot desprins câte un fir,

Să-mi ţes veşmântul care nu mai piere

Şi stă la rând, să fie uns cu mir.

Adrian Munteanu

Rugăciune la ziua de naștere

imga0491

1-soborul-sf-arhanghel-gavriil-1-1

Dumnezeule Preasfinte, cum voi putea a-Ți mulțumi cu vrednicie pentru viața ce mi-ai dat?

Tu m-ai scos din întunericul neființei și viața mea este un dar al bunătății Tale.

Tu, care m-ai păzit până acum, mă sprijinește în necazuri și întâmpină trebuințele mele.

Tu ești cela ce priveghezi asupra mea, îndreptezi pașii mei în calea binelui și mă aperi de ispite.

Când mă rătăcesc, Tu mă întorci în calea poruncilor Tale;

Când mă poticnesc, Tu mă sprijinești;

Când cad, Tu mă ridici și

Când păcătuiesc, Tu mă întorci și-mi deschizi părinteștile Tale brațe.

O, cât de multe sunt îndatoririle mele către Tine, pentru că mi-ai dat viață și mi-ai dat în toate zilele semne despre părinteasca Ta bunătate și îngrijire.

Plin dar de vie recunoștință, Ție îți închin toate zilele vieții mele și mai ales această zi de sărbătoare pentru mine, și mă rog cu umilință ca bunătatea Ta să nu mă părăsească în tot timpul vieții mele și înțelepciunea Ta să mă povățuiască totdeauna în calea binelui și fericirii, pentru rugăciunile și mijlocirile Sfântului (al cărui nume îl porți) și ale Preacuratei Maicii Tale.

Amin.

Geneza pocăinței

La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul.

La începutul pocăinței se află gândul că suntem trecători și că toate cele pe care le facem străini de cele cerești dorite nouă de Dumnezeu sunt pământ. Pocăința începe cu a căuta cerul. Nici nu începem noi bine și Însuși Domnul vine în întâmpinare, fiind fiul risipitor pe cale sau abia ridicându-și ochii, și repune cerul din nou deasupra noastră. În starea pătimașă avem acoperiș pământul. O simplă mărturisire face să avem din nou deasupra cele cerești și să putem pune început să deosebim cele cerești de cele pământești.

Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor.

Plânsul aduce Duhul Sfânt în hăul întunericului păcatelor din noi, dacă acceptăm că suntem netocmiți (nemântuiți, proiecte suspendate) și deșerți (nimic din ale noastre nu se poate și nu ne poate muta la cele cerești). Suntem ca un tipar gol care nu poate primi de la meșter turnarea metalului ca să nască un chip, pentru că e stricat. Dar nu avem nevoie să purtăm vreo nevoință la acest început, nici să raționăm ceva, pentru că Duhul se poartă pe Sine în cele ascunse ale noastre și cunoaște cele spre îndreptare. E nevoie de această purtare ascunsă a Duhului în om tocmai pentru ca cele stricate, pătimașe și dușmănoase ale noastre să nu poată afecta însăși renașterea conștiinței.

Și a zis Dumnezeu ”Să fie lumină”. Și a fost lumină.

Lumina pe care o putem primi în conștiință este de trei feluri – drăcească, proprie făpturii și dumnezeiască. Lumina drăcească mincinoasă este cea care duce la pierderea sinelui. Lumina creată este rămășița de putere adamică rămasă în noi care dă strălucire minții și conștiinței, dar este afectată de cădere și făcută dependentă de conlocuirea cu un trup efemer. Lumina dumnezeiască însă, deși nu vine nicicum de la noi, este nepieritoare, necreată și rezidește făptura ca din temeliile lumii, mai bine zis, dinainte de ele. De aceea zice Apocalipsa că vor fi căutate în cartea vieții numele scrise acolo de la întemeierea lumii, nu în aceea că ar exista predestinare ca și cum unii sunt garantat mântuiți iar alții cu orice chip pierduți, ci pentru că pocăința rescrie în noi cu energii dumnezeiești dregătoriile noastre ca și cum am fi zidiți odată cu Adam, dar ridicați prin Hristos, Care se face Adam cel nou, mult mai presus de planul cel gătit pentru întâiul Adam.

Și a văzut Dumnezeu că este bună lumina și a despărțit Dumnezeu lumina de întuneric.

Dumnezeu nu cere pocăința cu lacrimi de dragul de a ne chinui ci așa cum un medic face pacientul să treacă prin anamneză, întrucât adâncul răutății are rădăcini puse mincinos în om, anamneza adâncă și aducătoare de lacrimi curăță cele dinăuntru ale omului, separă cele rele de cele bune, aduce adevărata cunoaștere a lucrărilor proprii sufletului și reflexia luminii divine în om face omul ”a treia lumină” a lumii, prima fiind Dumnezeu Însuși iar a doua – ființele îngerești netrupești. Dumnezeu coboară asupra omului cu delicatețe, ca și cum și-ar sfii în fața noastră atotștiința și atotputerea, așa încât voința omului să nu fie nicio clipă constrânsă. Până și despre Sodoma Dumnezeu spune ”mă voi coborî să văd dacă este așa” (precum se suise la El strigarea contra nelegiuirii) ”iar de nu să știu”. Celor care fac cele mai mari minuni dar trăiesc în nemărturisire Dumnezeu le spune ceva înfricoșător: ”Niciodată nu v-am cunoscut pe voi”. Într-adevăr, să ne închipuim un prieten drag și foarte apropiat în vizită. Nici el nu va intra la noi cu sila, nici noi nu vom ascunde de el ceva din ale noastre. Nici el nu va întreba dinadins ceva despre care știe că ne-ar apăsa, dar nici noi, dacă îi cunoaștem nemaipomenita dragoste și desăvârșita bună credință, nu vom tăgădui. Mărturisirea către lumina dumnezeiască face reflexia luminii dumnezeiești în om din nou prielnică omului și desparte de noi întunericul conștiinței care duce la moarte. ”Și lumina a strălucit în întuneric și întunericul nu a cuprins-o”. Vedem până și pentru cele până înainte de pocăință aflate ca vrăjmașe omului delicatețea divină. Nu spune ”iar întunericul nu era bun” sau ceva asemănător, ci doar că lumina era bună și că Dumnezeu a ținut să vadă bunătatea ei în începutul rezidirii noastre. Așa spune Mântuitorul Iisus Hristos celor cu mărturisire bună: bine ai zis. Duhul lui Dumnezeu purtându-se deasupra adâncului înseamnă și: Dumnezeu își aduce cu maximă blândețe (ca pe o atingere cu totul fără greutate) pe însuși Duhul Său ca să atingă în noi cele amputate de la mântuire de grozăvia căderii îngerilor. Ne separă de neantul la care tind puterile întunericului și pune acolo adâncul tainei. De aceea psalmistul zice ”și noaptea ca ziua va lumina” iar sfinții care au văzut lumina nezidită spun că lucrarea dumnezeiască revelată este, paradoxal, ca o tenebră deasupra luminii dar nu în aceea că ar fi întunecată așa cum concepem noi întunericul ci că simțurile sufletului uman nu au încă organe potrivite pentru a trăi și pricepe. De aceea, de unde în starea pătimașă suntem despărțiți de cele dumnezeiești, în pocăință nu mai suntem cu totul despărțiți dar nici cu totul cunoscători, spunând apostolul ”în parte cunoaștem și în parte proorocim”. Așa cum soarele luminează doar o parte a pâmântului dar nu în sensul că partea rămasă în umbră e privată de el, ci va veni și vremea ei, și pocăința aduce o stare similară folosului nopții – moartea e odihnă. Atât în aceea că cel mort patimilor dobândește odihnă de cele care despart sufletul de Dumnezeu, cât și în aceea că moartea însăși nu mai desparte de Dumnezeu, așa cum noaptea nu poate sili soarele să nu apară. Căci pocăința cea mai adâncă înseamnă să înțelegem și să trăim atât cât socoate Dumnezeu cu putință cum Mântuitorul, pătimind toate ale noastre, murind, s-a odihnit de patima trupească (”săvârșitu-s-a…”) și a odihnit omul de apăsarea că moartea duce la iad.

Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă iar întunericul l-a numit noapte. Și a fost seară și a fost dimineață: ziua întâi.

Ziua întâi a săptămânii devine Duminica Învierii. Sufletul în pocăință fiind are o pregustare a celor veșnice. Paragraful dezvoltă cele spuse în cel precedent: Fiul și Cuvântul Domnului, Iisus Hristos noul Adam, numește cele de nenumit care se amestecaseră când vechiul Adam a cunoscut în chip mincinos binele și răul. Puterea adamică de a numi lucrurile face noaptea să nu mai aibă asupra noastră domnie de nesfârșit. De aceea moartea e doar o înserare care aduce promisiunea dimineții zilei a opta celei neînserate. Lumina nezidită dobândește cuprindere în om prin Cuvânt și Cuvântul deschide cele ferecate ale omului pentru veșnicia fericită. Nu cel care se pocăiește vorbește pentru sine ci întrucât pocăința noastră e sinceră, în aceea Cuvântul dă din nou înțeles și celor raționale (ziua) și celor tainice (noaptea), de aceea psalmistul bucurându-se, spune: dar întunericul nu este întuneric la Tine, iar noaptea ca ziua va lumina (Ps. 138).

Dr. Alexandru Amarfei

Versetele: Facerea (Geneza) – (1-5)

Acatistul Bunei Vestiri a Maicii Domnului – 25 Martie

buna-vestire-icoana-aceasta-icoana-reprezinta-intr_0eede63173f855

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

29468830_10209254185190244_1421959309156709971_n

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 2:

Știindu-se pe sine sfânta întru cu­răție, a zis lui Gavriil cu îndrăznire: Preaslăvitul tău glas cu anevoie se arată a fi primit sufletului meu; că naștere cu zămislire fără sămânță, cum îmi spui? Cântând: Aliluia!

Icos 2:

Înțelesul cel greu de pătruns cău­tând Fecioara să-l înțeleagă, a grăit către cel ce slujea: Din pântece curat, cum este cu putință să Se nască Fiu, spune-mi? Iar el cu frică a zis:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus
Bucură-te, încredințarea celor ce au trebuință de tăcere
Bucură-te, începătura minunilor lui Hristos
Bucură-te, capul poruncilor Lui
Bucură-te, scara Cerului, pe care S-a pogorât Dumnezeu
Bucură-te, pod care-i treci la Cer pe cei de pe pământ
Bucură-te, minune, care de îngeri ești mult slăvită
Bucură-te, ceea ce ești rană de mult plâns a diavolilor
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea neapusă
Bucură-te, ceea ce n-ai învățat pe nimeni în ce chip s-a petrecut
Bucură-te, ceea ce covârșești mintea celor înțelepți
Bucură-te, ceea ce luminezi gându­rile celor credincioși
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 3:

Puterea Celui de Sus a umbrit-o atunci, spre zămislire, pe cea care nu știa de nuntă; și pântecele ei cel cu bună roa­dă, ca o țarină dulce, l-a arătat tuturor celor ce vor să secere mân­tuire, când vor cânta așa: Aliluia!

Icos 3:

Având Fecioara primit în pântece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul acesteia, îndată cunoscând în­chinarea ei, s-a bucurat și, cu săltă­ri în pântece, ca și cum ar fi cântat, a grăit către Născătoarea de Dumnezeu:
Bucură-te, vița mlădiței celei ne-vește­jite Bucură-te, câștigarea rodului celui fără de moarte
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lu­crătorul iubirii de oameni
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Să­ditorul vieții noastre
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulțirea milelor
Bucură-te, masă care porți îndestularea milostivilor
Bucură-te, ceea ce înflorești Raiul desfătării
Bucură-te, ceea ce gătești adăpos­tire sufletelor
Bucură-te, tămâia rugăciunii celei primite
Bucură-te, curăția a toată lumea
Bucură-te, voia cea bună a lui Dum­nezeu către noi, cei muritori
Bucură-te, îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 4:

Vifor de gânduri necredincioase având în sine, înțeleptul Iosif s-a tulburat, uitându-se la tine, cea nea­me­s­tecată cu nunta, gândind că ești furată de nuntă, tu, ceea ce ești fără de prihană. Iar când a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis: Aliluia!

Icos 4:

Au auzit păstorii pe îngeri lăudând venirea lui Hristos în trup și, alergând la Acela ca la un păstor, L-au văzut ca pe un miel fără de prihană în bra­țele Mariei, pe care lăudând-o, au zis:
Bucură-te, Maica Mielului și a Păs­torului
Bucură-te, staulul oilor cuvântătoare
Bucură-te, ceea ce ești chinuire pentru vrăjmașii cei nevăzuți
Bucură-te, ceea ce deschizi ușile Raiului
Bucură-te, că cele cerești se bucură cu cele pământești
Bucură-te, că cele pământești dăn­țuiesc împreună cu cele cerești
Bucură-te, gura apostolilor cea fără de tăcere
Bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri
Bucură-te, temeiul cel tare al credinței
Bucură-te, cunoștința harului cea lu­minoasă
Bucură-te, cea prin care s-a golit iadul
Bucură-te, cea prin care ne-am îmbrăcat cu slavă
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 5:

Steaua cea cu dumnezeiască merge­re văzând-o magii, au mers pe urma lu­minii ei; și, ținând-o ca pe o făclie, cu dânsa căutau pe puternicul Împărat; și, ajungând la Cel neajuns, s-au bu­curat cântându-I: Aliluia!

Icos 5:

Au văzut pruncii haldeilor în bra­țele Fecioarei pe Cel ce a zidit pe om cu mâna; și, cunoscându-L a le fi Stă­pân, deși luase chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-I sluji Lui și a-i cânta celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse
Bucură-te, raza zilei celei de taină
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce luminezi pe tăi­nuitorii Treimii
Bucură-te, ceea ce ai aruncat dintru dregătorie pe tiranul cel fără de omenie
Bucură-te, ceea ce ai arătat pe Dom­nul Hristos, iubitorul de oameni
Bucură-te, ceea ce ne-ai izbăvit din slujirea cea idolească
Bucură-te, ceea ce ne curățești de lucrurile cele întinate
Bucură-te, ceea ce ai stins închi­narea la foc
Bucură-te, ceea ce ne-ai potolit văpaia patimilor
Bucură-te, îndreptătoarea înțelep­ciu­nii celor credincioși
Bucură-te, veselia tuturor neamurilor
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 6:

Vestitori purtători de Dumnezeu fă­cându-se magii, s-au întors în Babi­lon, săvârșind prorocia Ta; și, măr­turisindu-Te tuturor pe Tine, Hristoase, au lăsat pe Irod ca pe un mincinos, că nu știa să cânte: Aliluia!

Icos 6:

Strălucind Tu în Egipt, Lumina ade­vă­rului, ai izgonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăb­dând tăria Ta, au căzut; iar cei ce s-au izbăvit de dânșii cântau către Năs­că­toarea de Dumnezeu:
Bucură-te, îndreptarea oamenilor
Bucură-te, căderea demonilor
Bucură-te, ceea ce ai zdrobit stăpâ­nia înșelăciunii
Bucură-te, ceea ce ai vădit înșelă­ciu­nea idolească
Bucură-te, mare care ai înecat pe faraonul cel netrupesc
Bucură-te, piatră care ai adăpat pe cei însetați de viață
Bucură-te, stâlp de foc care povă­țu­iești pe cei dintru întuneric
Bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul
Bucură-te, hrană și potir cu mană
Bucură-te, slujitoarea bucuriei celei sfinte
Bucură-te, pământul făgăduinței
Bucură-te, izvorâtoare de miere și lapte
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 7:

Vrând Simeon să se mute din vea­cul acesta înșelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai făcut cunoscut lui și ca Dumnezeu desăvârșit. Pentru aceea s-a mirat de înțelepciunea Ta cea ne­spusă, cântând: Aliluia!

Icos 7:

Arătat-a făptură nouă arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuți de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânță și păzindu-l întreg, pre­­cum a fost; ca noi, văzând mi­nu­nea, să o lăudăm, grăind:
Bucură-te, floarea nestricăciunii
Bucură-te, cununa înfrânării
Bucură-te, ceea ce ai strălucit chi­pul Învierii
Bucură-te, ceea ce ai arătat viața îngerească
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din care se hrănesc credincioșii
Bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bu­nă umbră, sub care mulți se odihnesc
Bucură-te, ceea ce ai purtat în pân­tece pe Îndreptătorul celor rătăciți
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Iz­bă­vitorul celor robiți
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept
Bucură-te, iertarea multor greșiți
Bucură-te, haina celor goi de în­drăzneală
Bucură-te, dragostea care biruiește toată dorirea
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 8:

Văzând naștere minunată, să ne înstră­inăm de lume, mutându-ne min­tea la Cer; că pentru aceasta Prea­înaltul Dumnezeu pe pământ S-a ară­tat Om smerit, vrând să tragă la înăl­țime pe cei care-I cântă: Aliluia!

Icos 8:

Cu totul a fost între cei de jos, iar de cei de Sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că dumnezeias­­că pogorâre a fost, iar nu mutare din loc, și naștere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu celui neîncăput
Bucură-te, ușa tainei celei de cinste
Bucură-te, auzirea cea cu neprice­pere pentru cei necredincioși
Bucură-te, lauda cea fără de îndo­ială a celor credincioși
Bucură-te, purtătoarea cea prea­sfântă a Celui ce este pe heruvimi
Bucură-te, sălașul cel preaslăvit al Celui ce este pe serafimi
Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una
Bucură-te, ceea ce ai unit fecioria și nașterea
Bucură-te, cea prin care s-a dezlegat călcarea poruncii
Bucură-te, cea prin care s-a deschis Raiul
Bucură-te, cheia Împărăției lui Hristos
Bucură-te, nădejdea bunătăților celor veșnice
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 9:

Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării lui Hristos; că pe Cel neapropiat, ca Dum­­ne­zeu, L-a văzut Om apropiat tuturor, petre­când împreună cu noi și auzind de la toți: Aliluia!

Icos 9:

Pe oratorii cei mult-vorbitori îi ve­dem tăcând ca niște pești fără de glas, despre tine, Născătoare de Dumne­zeu; că nu se pricep să spună în ce chip și Fecioară ai rămas, și ai putut naște. Iar noi, minunându-ne de o taină ca aceasta, cu credință cântăm:
Bucură-te, sălașul înțelepciunii lui Dumnezeu Bucură-te, comoara rânduielii Lui
Bucură-te, ceea ce îi arăți pe filo­sofi neînțelepți
Bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meșteri la cuvânt a fi necuvântători
Bucură-te, că au înnebunit întrebă­torii cei cumpliți
Bucură-te, că s-au veștejit făcătorii de basme
Bucură-te, ceea ce ai risipit vorbele cele încâlcite ale atenienilor
Bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor
Bucură-te, ceea ce ne-ai ridicat din adâncul necunoștinței
Bucură-te, ceea ce pe mulți i-ai lu­minat la minte
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască
Bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieți
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 10:

Vrând să mântuiască lumea, Împo­do­bi­torul tuturor a venit la ea, așa cum Însuși făgăduise; și, Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca și noi. Căci, cu asemănarea che­­mând pe cel asemenea, ca un Dum­­nezeu aude: Aliluia!

Icos 10:

Zid ești fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, și tuturor celor ce aleargă la tine; că Făcătorul cerului și al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălășluindu-Se în pântecele tău și învățând pe toți să îți cânte:
Bucură-te, turnul fecioriei
Bucură-te, ușa mântuirii
Bucură-te, începătoarea prefacerii celei pline de înțeles
Bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei ză­misliți întru rușine
Bucură-te, că tu ai învățat pe cei lipsiți de minte
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stri­cătorul gândurilor
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Se­mănătorul curăției
Bucură-te, cămara nunții celei fără de sămânță
Bucură-te, ceea ce ai unit cu Dom­nul pe cei credincioși
Bucură-te, ceea ce între fecioare sin­­gură ai fost hrănitoare de prunc
Bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinților
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 11:

Împărate sfinte, de Ți-am aduce cân­­tări și psalmi la număr întocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvi­ne, căci se biruiește toată cântarea care se îndreaptă către mulțimea mi­lelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-Ți cântă: Aliluia!

Icos 11:

Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, o vedem pe Preasfânta Fecioară; că, aprinzând în sine Focul cel netrupesc, pe toți îi îndrep­tează spre cunoștința cea dum­ne­­zeiască ce luminează mintea cu ra­za ei și se cinstește cu chemarea aceasta:
Bucură-te, raza Soarelui celui înțe­legător
Bucură-te, raza Luminii celei neapuse
Bucură-te, fulgerul care luminezi sufletele
Bucură-te, ceea ce îi îngrozești pe vrăj­­­mași ca un tunet
Bucură-te, că dintru tine a răsărit stră­lucirea cea cu multă lumină
Bucură-te, că ai izvorât râul care curge cu ape multe
Bucură-te, ceea ce te-ai arătat icoană a cristelniței
Bucură-te, ceea ce curățești întină­ciunea păcatului
Bucură-te, baie, care speli conștiința
Bucură-te, pahar, care dai gust bucuriei
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos
Bucură-te, viața veseliei celei de taină
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 12:

Vrând să dea har datoriilor celor de demult, Dezlegătorul tuturor datorii­lor omenești a venit Singur la cei ce se înde­părtaseră de harul Lui și, rupând za­pisul, aude de la toți cântarea: Aliluia!

Icos 12:

Cântând nașterea ta, te lăudăm toți, ca pe o biserică însuflețită, Născă­toa­re de Dumnezeu; că, locuind în pân­tecele tău Domnul, Care ține toa­te cu mâna, a sfințit, a slăvit și a în­vățat pe toți să-ți cânte:
Bucură-te, locașul lui Dumnezeu-Cuvântul Bucură-te, sfântă care ești mai mare decât toți sfinții
Bucură-te, chivot poleit cu Duhul
Bucură-te, comoara vieții cea nede­șer­tată
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraților celor credincioși
Bucură-te, lauda cea de cinste a pre­oților cuvioși
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii
Bucură-te, zidul cel nebiruit al Împărăției
Bucură-te, cea prin care se înalță biruințele
Bucură-te, cea prin care cad vrăjmașii
Bucură-te, tămăduirea trupului meu
Bucură-te, mântuirea sufletului meu
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 13:

O, Maică prealăudată, care ai năs­cut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toți sfinții, primind acest dar de acum, izbăvește de toată ispita și scoate din chinul ce va să fie pe toți cei care-ți cântă: Aliluia! (Acest Condac se zice de trei ori)

Apoi iarăși se citește Icosul întâi și Con­da­­cul întâi:

Icos 1:

Îngerul cel întîistătător din Cer a fost trimis să zică Născătoarei de Dum­nezeu: Bucură-te! Și împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te pe Tine, Doamne, Întrupat, s-a înspăi­mân­­­tat și i-a stat înainte, grăind către dânsa unele ca acestea:
Bucură-te, cea prin care răsare bu­curia
Bucură-te, cea prin care piere bles­temul
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut
Bucură-te, izbăvirea lacrimilor Evei
Bucură-te, înălțime, întru care ane­voie se suie gândurile omenești
Bucură-te, adâncime, care nu te poți vedea lesne cu ochii îngerești
Bucură-te, că ești scaun Împăratului
Bucură-te, că porți pe Cel ce poartă toate
Bucură-te, steaua, care arăți Soarele
Bucură-te, pântecele dumnezeieștii întrupări
Bucură-te, cea prin care se înno­iește făptura
Bucură-te, cea prin care Prunc Se face Făcătorul
Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Condac 1:

Apărătoare Doamnă, pentru biruin­ță, mulțumiri, izbăvindu-ne din ne­voi, aducem ție, Născătoare de Dum­ne­zeu, noi, robii tăi. Ci, ca aceea ce ai stăpâni­re nebiruită, izbăvește-ne din toate ne­­voile, ca să strigăm ție: Bu­cură-te, Mireasă, pururea Fecioară!

Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu

O, Preasfântă Născătoare de Dum­ne­zeu, Fecioară stăpână, ceea ce ești mai înaltă și mai presus decât îngerii și arhanghelii și mai cinstită decât toa­tă făptura; mirarea cea mare a în­ge­ri­lor, propovăduirea prorocilor, po­doa­ba cea aleasă a arhanghelilor, întă­rirea cea tare a mucenicilor, lauda cea preamărită a apostolilor, povățuitoa­rea cea tare a călugărilor, înfrânarea cea tare a postitorilor, curăția și slava fecioa­re­lor, veselia cea lină a mai­ci­lor, în­țe­lep­ciunea și învățătura prun­ci­lor, câr­muitoarea săracilor și a vădu­velor; îmbrăcăminte celor goi, sănă­tate celor bolnavi, izbăvire celor ro­biți; liniște celor de pe mare, liman bun celor înviforați, povățuitoare ne­os­te­nită ce­lor rătăciți, mergere ușoară celor călă­tori, odihnă bună celor oste­niți, aco­pe­rământ și scăpare celor asu­priți; nădejde celor fără de nădejde, ajută­toare celor lipsiți; celor săraci bo­găție neîmpuținată, celor întristați de-a pururea mângâiere, celor pe care nu-i iubește nimeni iubire cu smerenie; ce­lor păcătoși mântuire către Dum­­ne­zeu; tuturor creștinilor ocrotire tare, a­ju­tătoare nebiruită și folo­si­toare.

Prin tine, Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ție noi, robii tăi, Doamna noastră. O, preamilostivă împărăteasa a Luminii ce­lei înțelegă­toare și preamărită, care ai născut pe Împăratul nostru, Hristos Dumnezeu, Cel ce dă viață tuturor, ceea ce ești slăvită de cele cerești, minte înge­rească, stea cu totul luminoasă și mai sfântă decât toți sfinții; împărăteasa împăraților, Stăpâna tu­turor făpturilor, Fecioară încuviințată de Dumnezeu, Mireasă nestricată, pa­lat al Preasfân­tului Duh, tron de foc al Împăratului celui nevăzut, chivot ce­resc, purtător al Cuvântului lui Dumnezeu, căruța cea în chipul focului; odihna Dumne­zeului celui viu, zămislirea negrăită a tru­pului lui Hristos, cuibul Vulturului ce­resc, turtureaua cea cu bună glă­suire, porumbița cea preabună, lină și fără de răutate; Maică iubitoare de fii, adân­cul milelor, picătura care risipești mâ­nia lui Dumnezeu, adâncimea cea ne­mă­surată, taina cea negrăită, minu­nea cea neștiută, minune nespusă;

Bi­serică nefăcută de mână omenească a Însuși Împăratului tuturor veacuri­lor; tămâia cea cu bun miros, veșmânt cinstit, porfiră de Dumnezeu țesută, Rai sufle­tesc, odrasla pomului celui de viață purtător, floarea cea preafrumoa­să, care ai înflorit nouă veselia ce­reas­că, strugurele mântuirii noastre, paha­rul Împăratului Ceresc, întru care s-a dres de la Duhul Sfânt vinul harului Celui neîmpuținat; solitoarea legii, înce­pă­tura credinței celei adevărate a lui Hristos, turnul cel neclintit, pieirea ere­ticilor, sabia mâniei lui Dumnezeu îm­­po­triva tu­turor celor nelegiuiți; în­grozire diavolilor, biruință în războaie, păzi­toare adevă­ra­tă tuturor creștinilor și lumii încre­din­țată mântuire.

O, întru tot milostivă Doamnă Fecioară, Stă­pâ­nă Născătoare de Dumnezeu, auzi-ne pe noi cei ce ne rugăm ție și arată mila ta poporului drept-credincios; roagă pe Fiul tău să ne izbăvească de tot răul. Și păzește locașul acesta și toate orașele și satele creștinești și tot po­porul cel bine-credincios, care scapă la tine și cheamă numele tău cel sfânt, de toate năpas­tele, de boală, de cutremur, de po­top, de foc, de sabie, de venirea altor neamuri asupra noastră și de răz­boiul cel dintre noi, de toate durerile și tot ne­cazul. Ca să nu fie îm­puținați robii tăi nici cu răni, nici cu îngrozire, nici cu moarte, nici cu dreapta mânie a lui Dumnezeu; ci îi păzește și îi mântuiește cu mila ta, Doamnă, ceea ce te rogi pentru noi și pentru buna întocmire a văzduhului, spre vremi adu­cătoare de roadele cele de folos, pe care le dăruiești nouă. Izbăvește, ridică și miluiește din toate nevoile, Stăpână preami­los­tivă, Năs­că­toare de Dumne­zeu prea­lă­udată, pe cei ce sunt în primejdii. Adu-ți aminte de robii tăi și nu trece cu vederea lacrimile și suspi­narea lor; ci ne înno­iește pe noi cu bunătatea ta, ca să ne mângâiem cu mul­țumire, aflându-te pe tine ajută­toa­re. Milostivește-te, Doam­nă Prea­cu­rată, spre ajutorul po­po­rului celui binecredincios.

Nădej­dea noastră, adu­nă pe cele risipite: pe cei rătăciți pe cale povățuiește-i, pe cei căzuți de la dreapta credință iarăși la credință întoarce-i, pe cei bătrâni sprijinește-i, pe cei tineri îi învață, pe prunci hrănește-i și preamărește pe cei ce te preamăresc; dar, mai ales, păzește Sfântă Biserica Fiului tău și o ferește întru lungime de zile.

O, milostivă și preaîndurată Îm­pă­răteasă a Cerului și a pământului, Născătoare de Dumne­zeu, pururea Fecioară, miluiește cu mij­lo­cirea ta po­porul drept-credincios și toată drept-credincioasa creștinătate. Păzește-o sub acoperământul milei tale, apăr-o pe ea cu cinstitul tău aco­pe­rământ și roagă pe Hristos, Dumne­zeul nostru, pe Care mai presus de fire L-ai întrupat, să ne încingă pe noi cu putere de sus, ca să ne putem apăra împotriva vrăjmașilor ce se luptă îm­potriva noastră. Miluiește și mântu­iește prin ru­găciunile tale, Maică, pe Prea Fericitul Părintele nostru (N), Patriarhul Bise­ri­cii Ortodoxe Ro­mâne, pe (Înalt) Prea Sfințitul (Arhi-) Episcopul (și Mitro­po­litul) nostru (N), pe toți ortodocșii arhierei, preoți și diaconi și pe tot clerul bisericesc și pe tot poporul drept-credincios care se închină icoanei tale.

Caută spre noi toți cu folosința ta cea preamilostivă, ridică-ne pe noi din adâncul păcatelor și ne luminează ochii inimii spre cău­ta­rea mântuirii. Milostivă fii nouă aici, iar la înfricoșătoarea Judecată, pe Fiul tău pentru noi roagă-L. Pe cei care s-au mutat întru dreaptă credință, din această viață în cea veșnică, îm­preună cu în­gerii, cu arhanghelii și cu toți sfinții, împărtășește-i ca să stea de-a dreapta Fiului tău și Dumnezeu; și prin rugăciu­nea ta învrednicește pe toți ortodocșii creștini să viețuiască cu Hristos, și cu bucurie în locașurile în­ge­rești să se desfăteze.

Că tu ești, Doam­nă, slavă a celor cerești și ajutătoare a pă­mântenilor; tu ești nădejdea și fo­lositoarea tuturor celor ce aleargă la tine și cer ajutorul tău cel sfânt; tu ești rugătoarea cea fier­binte către Fiul tău și Dumnezeul nostru, că rugăciunile Maicii mult pot spre îmblânzirea Stăpânului. Și, cu a ta mijlocire, în­drăznim să ne apropiem de sfântul altar, de harul preasfintelor și de viață făcătoarelor Taine, deși sun­tem ne­vrednici. Pentru aceea, și pe icoană văzând chipul tău cel întru tot cinstit și pe Cel Atotțiitor cu mâna ținând, ne bucurăm noi păcătoșii și, cu umilință căzând, pe acesta cu dragoste și cu frică îl sărutăm, așteptând, Doam­nă, prin sfintele și de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, să ajungem la cele cerești ale vieții celei fără de sfâr­șit, și să stăm fără de rușine în ziua Ju­decății de-a dreapta Fiului tău și Dum­ne­ze­ului nostru, slăvindu-L pe El îm­pre­ună cu Cel fără de început al Lui Pă­rinte și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcă­torul Lui Duh, acum și puru­rea și în vecii vecilor. Amin.

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, și acum și pururea și în vecii vecilor! Amin. Doamne, miluiește! Doamne, miluiește! Doamne, miluiește!   Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și cu ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pre noi!

Rugăciune către Maica Domnului pentru împăcarea celor învrăjbiţi

icoana_maicii_domnului_cu_sapte_sageti4

  O, Maică a Lui Dumnezeu Preasfântă, Multiubitoare, Multpătimitoare, primeşte suspinele noastre mult îndurerate şi ne păzeşte sub  Acoperământul milostivirii Tale, că eşti solire caldă la Bunul Dumnezeu. O, Maica Prealăudată, Ceea ce Te-ai istovit de amărăciune, stând lângă crucea Fiului şi Dumnezeului Tău, ascultă suspinele şi lacrimile noastre şi izbăveşte de mâhniri, boli şi moartea cea veşnică pe toţi cei care nădăjduiesc la nespusa Ta milostivire. Ajută-ne Maică Sfântă să nu ne facem duşmani, iar pe cei pe care-i avem Te rugăm iartă-i şi domoleşte-le lor îndârjirea, că şi noi îi  iertăm şi ne rugăm pentru binele şi luminarea lor şi a familiilor lor. Tu Maică, îndrăznire având către Cel Născut din Tine, ajută-ne şi ne mântuieşte cu rugăciunile Tale, ca fără de oprelişti să ajungem în Împărăţia Cerurilor, unde împreună cu Toţi Sfinţii să-I cântăm Slavă Lui Dumnezeu, Celui în Treime slăvit, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Maică Sfântă Îţi mulţumim pentru toate milele Tale! Amin!

Oraș cu iubit și orhidee – Alexandru Povarnă

primordialearth

Mă mișc ca un cal uscat

ce merge spre cimitir

brațe de orhidee albă

se întind spre mine

plesnesc mugurii

petalele pe piele rănesc sufletul

.

am fost îngropat un veac

și am respirat amintiri din tine

.

merg peste ziduri și prin găuri de tren

orașul este plin de orhidee agățătoare,

ispititoare…

parfum de mâna ta îmi atinge o coastă

dacă nu pot să mai merg

mă așez și sap

cu unghiile proaspăt crescute

cimentul

.

umbră de tine crește pe mine

îmbrățișează-mă o clipă!

mă strivești cu inima

și păsările cad toate pe asfalt.

Alexandru Povarnă

Obscurantism vs lumina raţiunii – Dr. Alexandru Amarfei

640px-KellsFol032vChristEnthroned 640px-KellsFol292rIncipJohn

Obscurantism înseamnă Brâncoveanu, Miron Barnovschi, Antim Ivireanul, Pârvu Mutu, aşezămintele brâncoveneşti, Sf. Calinic de la Cernica, pustnicii de la Rarău, schitul Prodromu, Nicolae Steinhardt, Noica (senior şi junior), duhovnicii închisorilor, Piaţă Universităţii („există Dumnezeu” s-a scandat imediat lângă „vom muri şi vom fi liberi”), Palama, Biblia, Lindisfarne, Cartea din Kells, Sf Ioan Scărarul, Sf Ioan Damaschinul, Sf Maxim Mărturisitorul, Sf Dionsie Exiguul, sihăstriile din cretă din Dobrogea, diaconul Coresi, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei, sau, last but not least, Nicola Tesla.

Lumina raţiunii înseamnă alina pippidi, remus cernea, madam lunacek, cetăţeni scandalizaţi de o icoană, majorete militând pentru avort, daniel dennett, marx, lenin, stalin, ceauşescu, pol pot, puşcării de reeducare, sex oricât de pervers, proclamat normal, infanticid şi pedofilie legalizată, trebuie să fii tot timpul atent ce spui, că se ofensează ba partidul comunist, ba un minoritar, ba amândouă; wc-uri la comun; proprietate de stat; ce-a-pe; ateism „ştiinţific”; robespierre, leana ceauşescu, emil bobu, andrei marga, barrack obama; cozi la brânză; trandafir cocârlă ministru de externe şi ion iliescu plantând liniştea în capul cetăţenilor.
Și apropos: NU există cale de mijloc.
Cică să mai alegi liber…
Religia e grea, nene. aproape că-mi vine să mă rog să apară câte un iresponsabil, măcar cumsecade. Că deştept pare cu neputinţă.
Dr. Alexandru Amarfei

Imagini:  Cartea din Kells  http://ro.wikipedia.org/wiki/Cartea_din_Kells

Vis Roz absurd – Alexandru Povarnă

tumblr_m3g7gvvG1r1qhttpto4_500

Pisica roz de pe perete vorbește chinezește

Păpușa ta cu părul roz nici nu-mi mai clipește

Bocancii negri cu talpa roz dansează în baia rece

Toți fluturii au scăpat și…

zborul este ademenitor și agresiv

nu trebuie să strigi

nu vine nici un ajutor

nu trebuie să închizi ochii

La-la-la La-la-la-la!

Naiul încălzește atmosfera pentru…

Atac la pisică

cu aripi de fluturi roz

cap de fostă păpușă vopsită în roz

limbi de ceas ruginit

buldozer distrugător

din vată de zahăr cu gust de căpșuni

lacrimi de fostă iubire devenită

mortal-roz.

Șampanie!

 Alexandru Povarnă

Despre DATORIA creștinilor de a lupta pentru aproapele/frații lor – Croșeul de dreapta

B_68L34WUAECu8N Christians_peshmerga1

Zice unu: ”Nu știam ca creștini sunt chemați la arme. Dacă Dumnezeu vroia un soldat trimită un soldat, în schimb el a trimis un mântuitor. Mesajul e clar, RĂSPÂNDIȚI EVANGHELII PANA LA CAPĂTUL PĂMÂNTULUI. Cu gura nu cu pumnii”
Repostez răspunsul către el, că-i plin Facebook-ul de creștini stângiști:
Da, MESAJUL E CLAR, ia vezi tu si urmatoarele
”…cel ce nu are sabie să-şi vândă haina şi să-şi cumpere”
”Când cel tare şi înarmat fiind îşi păzeşte curtea, avuţiile lui sunt în pace”
”cel ce scoate sabia, de sabie va pieri” (cine a scos sabia in tot conflictul asta? evreii cumva? crestinii cumva? sa-si asume salbaticii si repercursiunile, iar voi nu mai fiti cârpe si intelegeti cuvintele Bibliei cum trebuie, nu doar hippie style make love not war)
”nu este dragoste mai mare decat sa-si puna cineva sufletul (sa-si de-a viata) pentru prietenii/fratii sai” (Mâna pe armă bă! E o DATORIE de la care abdicați prin tertipuri sofistice. Repet: NU MAI FIȚI CÂRPE când semenii voștri MOR! Mor, bă, MOR!!! Puteți pricepe tragedia asta?! Violuri, torturi, arderi de vii, crucificări, decapitări, copii uciși doar pt ca sunt evrei sau creștini, copile violate doar pentru ca sunt sub-oameni in fata lui Allah cel Preamilostiv!)
Îmi vine să vă înjur rău de tot. Sunteți primii responsabili, voi, creștinii care vă sustrageți de la datoria de a sări în ajutorul celor oropsiți și duși ”la tăiere”, pentru că ar trebui să știți mai bine care vă e misiunea în lume.
IMITATIO CHRISTI e despre abnegatie, sacrificiu PERSONAL voluntar, punerea sufletului (a vietii) pentru celalalt, NU despre incrucișarea bratelor pentru a privi cu conștiința liniștită a neintervenționismului ”creștin” SACRIFICAREA CELUILALT de lângă noi, NU pentru a privi cum răul pune stăpânire pe viețile semenilor și pentru a filosofa despre pacea in lume si iubirea hipsterească a ticaloșiei criminale, NU pentru a tolera intoleranții.
Cu voi piere creștinismul, lași și dezertori. Dar lasă, bine că-și cunosc misiunea și sunt devotați ei musulmanii, doar e dreptul lor, e libertatea de credință!
Sărmani nebuni.

Autor: Croșeul de dreapta: https://www.facebook.com/CroseuldeDreapta?fref=ts

Imaginile sunt din articolul: 600 Christians with MARK OF GOD on foreheads join Peshmerga fight against Muslims with Mark of Beast Read more: http://therightscoop.com/600-christians-with-mark-of-god-on-foreheads-join-peshmerga-fight-against-muslims-with-mark-of-beast/#ixzz3Uc9cW8DN

Forțele creștine irakiene își arată abilitățile în timpul ceremoniei de absolvire în orașul nord-vestul Fishkhabur, în apropierea granițelor cu Siria și Turcia, la 12 martie 2015 © Safin Hamed (AFP)

Șase sute de creștini asirieni – prima brigadă creștină a forțelor regulate – tocmai au absolvit și vor lupta împotriva Peshmerga ISIS pentru a-și relua orașe și sate ale comunității, ce au fost furate statului Irak de către acești islamo-naziști: Noua Brigadă va răspunde chemării guvernului regiunii autonome kurde din Irak, ai cărei luptători Peshmerga joacă un rol de lider în războiul împotriva jihadiștilor.

Ei au semnul lui Dumnezeu în formă de Cruce pe frunte.

Zece Psalmi cu efecte terapeutice particulare

 

images (5)

http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/65/Psalmi

S-a constatat că citirea consecventă a unor texte biblice îmbunătăţeşte climatul psihic, făcându-l favorabil restabilirii sănătăţii. Am auzit despre medici care şi-au selectat un „repertoriu” de texte biblice, pe care le rostesc atât pentru spiritualizarea actului medical clasic, cât şi ca terapie autonomă. De exemplu, ştiu că un medic foloseşte sistematic Psalmul pentru echilibrare endocrină.

Lectura Psalmilor se recomandă şi în profilaxia degenerative. Iată motive pentru care propunem să se facă o corelaţie între Psalmi şi vindecare. Un Psalm care a fost selectat pentru o trebuinţă psiho-somatica va fi citit, cel puţin în şapte zile la rând, fie de către terapeut (care cunoaşte modul adecvat de citire sau de asociere cu practica sa medicală), fie de pacient sau de penitent.

Însuşi citirea lui se face într-o stare de destindere, de linişte lăuntrică, cu uitare de sine, traind profund fiecare cuvânt al Psalmului.

Din cei 150 de Psalmi, am ales 10 ca prioritari în împrospătarea forţelor şi refacerea sănătăţii. Pe aceştia i-am împărţit în patru categorii:

1. Psalmi care se citesc în caz de boală, poticnire, stres, depresie anagapica, dizarmonie;

2. Psalmii profilaxiei, sau păstrătorii vieţii;

3. Psalmii penitenţei, sau ai purificării;

4. Psalmii perfectiunii, pentru cei care, după însănătoşire, caută iluminarea.

 Psalmii însănătoşirii: 22 şi 102

Psalmul 22 (în unele Biblii, este numerotat ca Psalmul 23) începe cu versetul: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi” („Domnul este păstorul meu”). Se citeşte pentru orice fel de „poticnire” maladivă, psihică sau somatică. Este un Psalm al însănătoşirii dinspre spirit spre trup. Puterea lui constă nu doar în sugestie, ci în activarea arhetipului Tatălui protector şi dătător de viaţă. Tatăl care biruieşte „valea umbrei morţii” stimulând resursele vieţii, neutralizând potrivnicii sau tăietorii vieţii. „Toiagul Tău şi varga Ta, acestea m-au mângâiat…”: lovirea sorții este resimţită ca operaţie psihică de întărire. Psalmul acesta este construit în întregime pe arhetipul renaşterii şi pe simbolul salvării: începând cu salvarea fizică (hrană, apă), continuând cu cea energetică („… Sufletul meu l-a întors”) şi terminând cu cea pontificală („ca să locuiesc în casa Domnului…”). Efectul medical şi atitudinea mentală imunogenă decurg din identificarea cu realitatea Duhului.

Psalmul 102 (103) care începe cu „Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul…”. Acesta conţine sugestii puternice, care creează un bine mental — condiţia restabilirii sănătăţii. Pacientul e întărit în redescoperirea legii revelate. Este prin excelenţă un psalm al regenerării, al întineririi.

Psalmii profilactici: 6 şi 38

Psalmul 6, care începe cu „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi…”. Este un Psalm care evidenţiază relaţia între păcat şi boala. Eroarea, contrazicerea legii, păcatul, au ca urmare o îmbolnăvire somatică sau psihică. Boala psihică apare mai întâi ca o îngustare a minţii, alteori ca o tulburare de personalitate, ca o scindare sau o dizarmonie. Psalmul 6 nu lăsa păcatul să se încuibezepâna ajunge boala, ci-l stopează. Trebuie spus că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la păcat. Nu concepem un Dumnezeu pedepsitor. El a plantat în om, în fiecare celulă a corpului omenesc, legea Sa. Când legea este încălcată sau contrazisă, se manifestă durerea şi boala — nu întru pedeapsă, însa, ci întru restabilirea legii.

Psalmul 38 (39) care începe cu „Zis-am: Pazi-voi căile mele, ca să nu păcătuiesc eu cu limba mea…” („Zis-am; Voi veghea asupra căilor mele…”). Este un Psalm care ne îndeamnă la luarea de cunostinta a condiţiei noastre de trecători, de pelerini pe acest pământ. Amintirea morţii nu naşte tristeţe, ci o valorizare corectă a vieţii. Este aici conţinut şi mesajul din Ecleziast: Toate sunt zadarnice, numai poruncile lui Dumnezeu dau sens în acest univers…

În alt Psalm găsim o idee care ar părea şocantă prin paradoxul ei: „minciuna sunt fiii oamenilor “, ca o traumă de trezire spre Duh, spre salvare spirituală.

Psalmii penitenţei sau ai purificării: 21, 31, 50,141

Însănătoşirea presupune două etape: arderea negativităţii ancestrale sau achiziţionate şi restabilirea comuniunii cu armonia divină.

Psalmul 21 (22), care începe cu „Dumnezeul meu. Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit ?” („Dumnezeule, Dumnezeule! Pentru ce m-ai părăsit…”) Ştim că Iisus, pe cruce, făcea rugăciunea Sa, rostind chiar acest Psalm: „Eli, Eli! Lama sabahtani ?” (Mat. 27: 46). Nu-i vorbă, deci, de o poticnire sau o deznădejde a Sa, ci de penitenta pentru neamul omenesc. Iisus rosteşte acest Psalm, căci în acel moment EI îi împlineşte profeţia; în acest Psalm se spune: „… Strapuns-au mâinile mele şi picioarele mele (…) şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi”. Penitenţa Lui arde păcatul lumii. Citind acest Psalm, reactualizam penitenţa lui Hristos însuşi.

Psalmul 31 (32). „Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug…” („Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit. Ferice de omul căruia nu-i ţine în seama Domnul nelegiuirea! Ferice de omul căruia Domnul nu-i socoteste greșeala”).

Este un Psalm cu putere de întărire. Apare însa întrebarea: există oare greşeli care nu sunt „socotite”? Greşeli pentru care nu plăteşti prin boală sau moarte? Există greşeli pe care Dumnezeu le-ar trece cu vederea? Răspunsul, (afirmativ), rezultă şi din acest psalm, dar şi din observarea unei cazuistici a penitenţei universale, însoţit însa de următoarea explicaţie: prin greşeală, te micşorezi. Poţi trăi şi micşorat, suportând însa toate inconvenienţele micşorării tale: marginalizare, mediocritate… Poţi trăi micşorat şi sănătos (!), cu condiţia să nu ieşi de sub binecuvântare, că micşorarea să nu devină nimicire.

Psalmul 50 (51). „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mila Ta (…) întoarce faţa Ta de la păcatele mele…”. Este cel mai important Psalm al penitenţei. Uneori duhovnicii impun drept canon copierea zilnică a acestui psalm, timp de 21 de zile. El conţine şi sugestia arderii păcatului, dar şi imperativul iertării, ca ultimă şansă a purificării.

Psalmul 141 (142). „Cu glasul meu către Domnul am strigăt, cu glasul meu către Domnul m-am rugat.” („Cu glasul meu strig către Domnul…”) Este Psalmul asumării sacrificiului de sine, spre ridicare celor părăsiţi şi spre transformarea singurătăţii în şansă.

Psalmii desăvârşirii: 45 şi 119. Litania Legii

Psalmul 45 (46). „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară.” („Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru…”) Este un Psalm al practicii spirituale. Adevarata sănătate nu este o problemă medicală, ci sufletească. De aici reiese şi importanţa acestui Psalm al ascezei, unde găsim scris: „Opriţi-vă şi cunoaşteţi ca Eu sunt Dumnezeu…” („Opreşte-te şi cunoaşte …”) (45: 10) Unii autori filocalici (Isaia Pustnicul, de exemplu) au dezvoltat acest verset, vorbind despre cele 6 opriri ale realizării.

Psalmul 118 (119). „Fericiţi cei fără prihană în cale, care umblă în legea Domnului.” („Ferice de cei fără prihană în calea lor…”). Psalmul acesta îi „încununează” pe toţi ceilalţi. Este un tratat de medicină, de înţelepciune, de mistică. El reaminteşte secretul restaurării omului: interiorizarea Legii revelate; şi cauza bolilor: încălcarea legilor universale.

Cele mai importante legi universale pe care le încălca omul sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semen. Această încălcare se numeşte: agresivitate, egoism, mândrie, furie,  vanitate, osândirea aproapelui şi neputinţa iertării.

Psihologia numeşte această serie de erori, structurate în caracter, „complexul Cain”: tendința omului de a-şi elimina   semenul.   Această   tendinţă – adesea   tradusă   în   practică   —   are   ca   urmare   şi   ca   avertisment o îmbolnăvire. Blestemul, blasfemia, ura, osândirea, au ca primă urmare o cefalee, o dereglare endocrină sau circulatorie, o scădere energetică. Nu ca să te pedepsească, ci ca să te oprească de la încălcarea legii universale.

Psalmul 118 ne trezeşte în memorie detaliile legii, rememorarea lor continuă, întru deplină sănătate a trupului şi întru iluminarea minţii.

Se înţelege că nu numai Psalmii selectaţi de noi aici, ci şi toţi ceilalţi, au o acțiune benefică salvării noastre.

Scrierile revelate conţin coduri puternice, dar adesea enigmatice, pierdute uneori de noi, oamenii moderni Regăsirea lor cere un travaliu ascetic, de fiecare dată răsplătit.

Sursa: Psihoterapie isihasta. Editura: Paralela 45. Anul de aparitie: 2010

Sursa: http://ortodox.md/articole/zece-psalmi-cu-efecte-terapeutice-particulare/

„Ca și cum ai angaja un DJ pe post de cofetar sau un urs panda ca stareț” – Interviu cu Teodor Baconschi despre ora de religie

Teodor-Baconschi (1)

”Ora de religie în şcoli, opţională, este adecvată unui stat laic şi total lipsit de riscuri. Cu cât se estompează efectele comunismului, devenim mai îngăduitori unii cu alţii şi acceptăm diversitatea fără aerul scandalizat pe care-l afişam prin anii ’90”, afirmă Teodor Baconschi, doctor în antropologie religioasă şi istoria comparată a religiilor la Universitatea Paris IV (Sorbona).

Într-un interviu acordat Ziare.com, Teodor Baconschi a admis că manualele de religie au un aspect cam prăfuit, cu bățoșenii naţionaliste şi probe jenante de şovinism confesional, dar consideră că argumentul „terorii Iadului, dezlănţuită asupra micuţilor inocenţi” este ipocrit.

Teodor Baconschi a arătat şi cum au rezolvat alte state problema educaţiei religioase în şcoli şi a avertizat că singură ţară europeană unde religia a fost oficial abolită a fost Albania.
Aşa cum este ea organizată acum, este ora de religie adecvată unui stat laic?

Categoric: ai libertatea de a nu face aceste ore. E total lipsit de riscuri! Laicitatea radicală ar vrea să elimine religia din viaţă publică: aşa ceva nici comunismul nu a reuşit. Cred că libertatea religioasă e un drept al omului şi deci o marca a democraţiei funcţionale. Cu cât se estompează efectele comunismului, devenim mai îngăduitori unii cu alţii şi acceptăm diversitatea fără aerul scandalizat pe care-l afişam prin anii ’90.

Fiind vorba despre un curs de religie ortodoxă, nu despre un curs de educaţie religioasă sau de istorie a religiilor, sunt voci care acuză că aceste ore ar reprezenta o formă de îndoctrinare. Nu ar fi mai potrivită o ora de educaţie religioasă?

Există abordări ştiinţifice ale faptului religios: antropologia religioasă, istoria comparată a religiilor, sociologia, psihologia religiei. Fireşte că nici acestea nu sunt ştiinţe „tari” precum fizica sau chimia: ca şi restul disciplinelor umanistice, ele nu se pot obiectiva complet.

Chiar şi un istoric agnostic sau ateu al religiilor are o „teză”, o cauza, o presupoziţie filozofică. Nu sesisez vreo antiteză între ora de religie şi educaţia religioasă. Ce înseamnă un om educat sub raport religios? E acel (fost elev, student) care poate încadra faptul religios într-un context socio-cultural, spiritual şi psihologic pertinent.

Nu văd în asta o formă de îndoctrinare, chiar dacă religia presupune o „geografie imaginară”, o reţea de simboluri şi nu o baza empirică de tip fizic. În definitiv, crezul niceo-constantinopolitan poate fi comparat cu un set de axiome, aşa cum întâlnim în orice alt discurs organizat.

Se preda doar religie ortodoxă. Nu este o formă de discriminare a altor culte?

Avem o structura confesională majoritar ortodoxă, dar adversarii religiei în şcoală nu sunt catolici, protestanţi sau musulmani, ci atei militanţi, agnostici, anarho-libertarieni, activişti LGBT. De ce să inventăm o discriminare ale cărei presupuse victime nu se plâng?

O altă nemulţumire legată de acest curs constă în faptul că este predat în principal de preoţi, în orice caz de persoane care depind de o hârtie din partea BOR. Nu ar fi mai corect să avem şi pentru această disciplină cadre didactice independente de BOR?

E ca şi cum ai angaja un DJ pe post de cofetar sau un urs panda în funcţia de stareţ. Cum să predai religia fără să ai o legătură spirituală, intelectuală, morală cu Biserica a cărei învăţătură şi istorie o difuzezi?

Sunt părinţi care s-au plâns că manualele sunt inadecvate, punând prea mare accent pe inducerea fricii copiilor.

Aici s-ar putea să aveţi dreptate. Dacă manualele nu sunt atractive, deschise spre modernitate, ştiinţele tari, respectul democratic al pluralităţii şi noile tehnologii, e clar că elevii vor dezerta. Istoria sacră – şi textul biblic – se cer traduse în limbajul cultural contemporan.

Din ce am văzut, multe manuale au un aspect cam prăfuit, cu bățoșenii naţionaliste şi probe jenante de şovinism confesional. Aşteptăm ceva progrese în această privinţă!

Pe de altă parte, e cam ipocrită chestia cu teroarea Iadului, dezlănţuită asupra micuţilor inocenţi. Poveştile lumii şi jocurile video sunt cu mult mai violente, în formă şi fond, decât descrierea teologică a Iadului: locul fără Dumnezeu, fără dragoste, fără viaţă veşnică…

BOR a organizat o campanie mediatică de susţinere a înscrierii la aceste cursuri folosindu-se de vectori de imagine, precum actriţa Manuela Hărăbor. Este o strategie adecvată pentru Biserica?

De-a lungul campaniei publice, pro şi contra, fiecare tabăra a aruncat în joc diferite argumente şi tehnici de comunicare. Mi-e greu să cred că personalităţile publice declarat favorabile religiei în şcoală au fost constrânse să adopte o asemenea poziţie prin tortură sau ameninţarea cu excomunicarea.

Cum este rezolvată problema educaţiei religioase în alte ţări europene?

Nordul protestant e mai secularizat decât sudul catolic. Fireşte că situaţia variază mult de la un stat membru la altul: Cehia, jumătate agnostică, Polonia, covârşitor catolică… Există învăţământ organizat de Biserica şi stipendiat de stat, până şi în Franţa!

Oricum, singură ţară europeană unde religia a fost oficial abolită (pe durata regimului comunist) a fost Albania. Un record singular şi sinistru, pe care nicio democraţie modernă nu pare să-l imite.

De ce credeţi că această tema a stârnit o asemenea pasiune în dezbaterea publică?

Se ştie că, la noi, toţi se pricep la orice. Era o tema cu aere epocale, cruciale, cruciate… S-au aruncat în lupta varii categorii de combatanţi: cei care dau cu barda-n Dumnezeu, erudiţii de cafenea, analiştii politici reconvertiţi, fundamentaliştii anxioşi… Până la urmă, dezbaterea e bună, pentru că tot scoate la suprafaţă nişte argumente sau informaţii menite să ascută inteligenţa colectivă.

Sursa: Ziare.com
Autor: Ioana Ene Dogioiu

O, Doamnă Preasfântă!

081 (1)

O, Doamnă Preasfântă, milostiveşte-te spre toţi cei ce cinstesc întru tot Sfânt numele tău şi tuturor arată-le atotputernicul tău acoperământ şi sprijinire. Păzeşte în bunătate pe cei ce până la sfârşitul lor cel mai de pe urmă vieţuiesc în dreaptă credinţă şi arată cinstită petrecere, pe cei răi, buni îi fă, pe cei rătăciţi, pe calea cea dreaptă povăţuieşte-i, la orice lucru bun şi plăcut Fiului tău, ajută-i; orice lucru rău şi potrivnic lui Dumnezeu strică-l, celor ce se află în nedumerire trimite-le lor din cer ajutor nevăzut şi înţelepţire, de ispite, sminteli şi pierzare scapă-i; de toţi oamenii cei răi şi de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi apără-i şi păzeşte-i, cu cei ce călătoresc, împreună călătoreşte; celor din lipsuri şi din foamete, fii hrănitoare, celor ce nu au acoperământ şi adăpost, fii acoperământ şi scăpare, celor goi dă-le îmbrăcăminte, celor obijduiţi pe nedrept şi prigoniţi sprijineală; pe cei ce rabdă clevetire, batjocură şi hulă, îndreptează-i în chip nevăzut, pe clevetitori şi hulitori mustră-i înaintea tuturor, celor ce se duşmănesc cu înverşunare dăruieşte-le pace fără de veste şi nouă tuturor dragoste unuia către altul, pace, evlavie şi sănătate cu îndelungare de zile.

Pe cei mutaţi întru dreapta credinţă şi pocăinţă, din viaţa aceasta a noastră, fă-i să locuiască împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, pentru cei ce s-au sfârşit de moarte năpraznică, roagă-L pe Fiul tău, milostiv să le fie şi pentru toţi cei răposaţi fără să aibă rudenii care să roage pe Fiul tău pentru odihna lor, singură fii neîncetată şi caldă rugătoare, ca toţi, în cer şi pe pământ, să te cunoască pe tine ca pe o sprijinitoare neînfruntată a neamului creştinesc şi, cunoscându-te, să te slăvească pe tine şi prin tine pe Fiul tău, cu Cel fără de început al Său Părinte şi cu Cel de o fiinţă Duhul Său, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Imaginea: Icoana Maicii Domnului din Mănăstirea Sfântului Sava – Alexandria, Egipt.

 

Rugăciune împotriva gândurilor de curvie şi a patimii trupeşti, către Domnul Iisus Hristos

72966

Doamne Dumnezeul dreptăţii, întărirea şi ajutorul meu şi scăparea mea în ziua cea rea! Tu mântuieşti în vremea necazului: mântuieşte-mă şi pe mine, că s-au suit ape la inima mea, cufundatu-m-am în adânc şi nu pot ţine piept vrăjmaşului care mă sileşte, că a prigonit duhul meu, călcat-a la pământ viaţa mea, în toate zilele m-a luptat necăjindu-mă. Binevoieşte, Doamne, să mă izbăveşti din mâ­na cea fărădelege şi asupritoare, ca să nu pă­cătuiesc înaintea Ta, pentru că s-a abătut asu­pra mea frica morţii şi m-a acoperit întunericul. Până când voi striga, Doamne, şi nu vei auzi? Striga-voi către Tine în necazul meu şi mă mântuieşte. Caută din cer, Doamne, şi vezi din locaşul cel sfânt al Tău şi al slavei Tale, după mulţimea îndurărilor Tale, după mila Ta, că ne-ai suferit pe noi. Judecă-i, Doamne, pe cei ce mă necăjesc; nu fi ca un om care doarme şi ca un bărbat ce nu poate să mântuiască, că Milostiv şi Iubitor de oameni eşti, şi Ție slavă îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururi şi în vecii vecilor. Amin.

Acatistul Preotesei Olga Michael, tămăduitoarea celor răniți și abuzați

St matushka Olga

După ce se citesc rugăciunile începătoare:
Condacul 1
Dumnezeul nostru, care făureşte perdeaua mişcătoare a Aurorei Boreale, te-a făcut ca pe o lumină vie, strălucind în nordul îndepărtat, şi luminându-i pe cei necăjiţi cu marea Lui frumuseţe. Privind această strălucire, noi, copiii tăi, îţi înălţăm cântarea: Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!
Icosul 1
Ai lucrat în nordul îndepărtat ca o nouă Tabită, făcând haine care să-i apere pe cei săraci de frig şi încălzindu-le sufletele cu dragostea ta. Şi noi, cei care îndurăm vânturile îngheţate ale acestui veac, ne găsim adăpost în mijlocirea ta cerească şi îţi aducem laudele acestea:
Bucură-te, ceea ce ai dăruit cizme şi pufoaice pentru trupurile celor în nevoie!
Bucură-te, ceea ce ceri mila Domnului pentru sufletele celor chinuiţi!
Bucură-te, că prin munca ta neobosită i-ai îmbrăcat pe mulţi oameni din satul tău!
Bucură-te, că minunatele tale laude sunt cântate de mulţi oameni din întreaga lume!
Bucură-te, mângâiere puternică de pace a văduvelor şi orfanilor!
Bucură-te, turn neclătinat de apărare pentru cei striviţi şi lipsiţi de nădejde!
Bucură-te, oază de pace în lumea aceasta pătimaşă!
Bucură-te, martoră tăcută a vieţii veşnice!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!
Condacul 2
Născută fiind în micul sat Yup’ik din Kwethluk, ai păşit cu umilinţă alături de Dumnezeul Tău, înfăptuind dreptatea şi iubind bunătatea, şi te-ai arătat tuturor ca un om adevărat. Acum, când Domnul tău te-a ridicat la înălţimi cereşti, auzi din Biserica ta de pe pământ cântarea: Aliluia!
Icosul 2
În tinereţe, te-ai căsătorit cu şeful poştei şi prăvăliei din sat, ajutându-l prin rugăciunile tale să ajungă protopop. Ca preoteasă, ai fost o adevărată mamă pentru toţi cei pe care i-ai cunoscut, şi noi, copiii tăi, cu bucurie alergăm la tine să-ţi aducem aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce ne alini durerile cu îmbrăţişarea ta de mamă!
Bucură-te, ceea ce cu nesecata ta putere ne umpli de nădejde nouă!
Bucură-te, că ne ştergi lacrimile ca o mamă iubitoare!
Bucură-te, că vii la noi cu puterea Tatălui ceresc!
Bucură-te, ceea ce ai cusut veşmintele preoţeşti ale soţului tău, ca să stea în frumuseţe înaintea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne îmbraci şi pe noi cu adevărata sfinţenie, ca să putem sta în Împărăţie fără să ne fie ruşine !
Bucură-te, uşă deschisă către mila lui Dumnezeu!
Bucură-te, zid înalt de apărare împotriva atacurilor vrăjmaşului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!
Condacul 3
Ca roabă a Domnului, I-ai ascultat prima poruncă, şi te-ai înmulţit cu rodnicie, purtând în pântece treisprezece copii, iubindu-i pe toţi şi plângându-i pe cei care au murit. Acum, când stai în Rai alături de ei, primeşte de la noi, copiii tăi care vieţuim încă pe pământ, cântarea: Aliluia!
Icosul 3
Încă din timpul vieţii tale pământeşti, ai fost dătătoare de viaţă, purtând mulţi copii şi umplându-le vieţile de dragostea lui Dumnezeu. Acum, când viaţa ta pământească s-a sfârşit şi cânţi în corul ceresc al sfinţilor, nu încetezi să ne dai nouă viaţă, copiilor tăi duhovniceşti, care îţi dăruim cu mulţumire aceste cântări:
Bucură-te, ceea ce ţi-ai învăţat familia de pe pământ să umble pe căile Domnului!
Bucură-te, ceea ce îţi priveghezi familia duhovnicească cu dragostea lui Hristos!
Bucură-te, ceea ce ai primit pe fiecare din copiii tăi ca pe un dar al lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne primeşti pe toţi cei care venim la tine ca pe copiii tăi!
Bucură-te , îmbrăţişare tămăduitoare de mamă pentru cei răniţi!
Bucură-te, dumnezeiască apărare învingătoare împotriva demonilor!
Bucură-te, mângâierea tuturor copiilor tăi celor necăjiţi!
Bucură-te, bucuria tuturor celor ce caută ajutor la tine!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!

Condacul 4
În timpul vieţii tale, ai dat de pomană hainele copiilor tăi şi i-ai învăţat pe ei să păstreze cinstea celor săraci, şi să nu spună nimic când îi vedeau pe ceilalţi putrându-le hainele. Acum, când stai înaintea Domnului îmbrăcată în veşminte de slavă, strigi către El: Aliluia!

Icosul 4
Ai muncit fără încetare, Maică Preoteasă Olga, la cizme şi haine tradiţionale, ca să aduni bani pentru nevoiaşii din toată Alaska, astfel încât grija ta de mamă a fost simţită şi de cei care erau departe de tine. Şi noi, cei în nevoi, plângem la tine de la marginile pământului, căutând adăpost în mijlocirea ta de mamă şi aducându-ţi aceste cântări:
Bucură-te, pentru că Domnul te-a acoperit cu mantia bucuriei!
Bucură-te, pentru că Mirele te împodobeşte cu podoabele Împărăţiei Sale!
Bucură-te, ceea ce îmbraci copiii săraci cu dragostea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce le redai cinstea înaintea ochilor oamenilor!
Bucură-te, haină strălucitoare a apărării noastre pământeşti!
Bucură-te, veşmânt luminos al biruinţei noastre cereşti!
Bucură-te, laudă a văduvelor!
Bucură-te, cântare a orfanilor!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!

Condacul 5
Ca şi Domnul, care a voit să adune copiii Ierusalimului aşa cum îşi adună cloşca puii, aşa şi tu, Preoteasă Olga, ai adăpostit copiii răniţi, care aveau nevoie de îngrijirea ta. Acum, când stai în slavă, ca o puternică mijlocitoare a lor, îi auzi cum strigă: Aliluia!

Icosul 5
Cei lipsiţi de apărare, care au suferit abuzuri din mâinile oamenilor, te-au căutat pentru tămăduire,o, binecuvântată Maică Preoteasă, şi nu i-ai dezamăgit niciodată, ci le-ai alinat şi le-ai umplut de nădejde inimile. Şi noi, copiii tăi, care suferim din pricina rănilor noastre în lume, venim la tine cu încredere, zicând:
Bucură-te, ceea ce dai odihnă celor osteniţi şi împovăraţi!
Bucură-te, ceea ce umpli de putere nouă pe cei căzuţi!
Bucură-te, că sfatul tău i-a întărit pe cei loviţi şi deznădăjduiţi!
Bucură-te, că au nădăjduit la tine, şi s-au luminat!
Bucură-te, că ai ridicat de la ei vinovăţia şi ruşinea!
Bucurăte, ceea ce aperi neîncetat pe cei chinuiţi şi răniţi înaintea lui Dumnezeu!
Bucură-te, fortăreaţă de neînvins pentru cei ce caută scăpare!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!

Condacul 6
Deşi copiii tăi şi tovarăşii lor de joacă erau gălăgioşi şi făceau dezordine acasă la tine, nu i-ai certat niciodată, nici nu ţi-ai ridicat vocea cu mânie la ei, ci, prin tăcerea ta, le-ai arătat dragoste şi înţelegere. Minunându-ne înaintea răbdării tale dumnezeieşti, noi, copiii tăi, strigăm către tine: Aliluia!

Icosul 6
Niciun om care a suferit de neglijare nu poate să nu găsească ajutor la tine, o, binecuvântată Olga, pentru că, în înţelepciunea ta, ai ştiut cum să-i hrăneşti pe cei flămânzi în timp ce le-ai păstrat stima de sine, care era în scădere. Noi, cei flămânzi şi însetaţi de dreptatea Împărăţiei, căutăm la tine ajutor, strigând:
Bucură-te, că îi saturi pe cei flămânzi cu bunătăţile Împărăţiei!
Bucură-te, că îi saturi pe cei săraci cu pâinea lui Dumnezeu!
Bucură-te, că rugăciunile tale îi dezbină pe cei mândri, şi contenesc asuprirea lor!
Bucură-te, că dragostea ta îi înalţă pe cei umili şi îi ridică pe culmi!
Bucură-te, ceea ce ridici capetele celor ruşinaţi şi bătuţi!
Bucură-te, ceea ce vindeci inimile celor răniţi şi osteniţi!
Bucură-te, belşug nesecat!
Bucură-te, ospăţ nesfârşit!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!

Condacul 7
Ai lucrat ca moaşă, o, binecuvântată Maică Preoteasă, purtând de grijă femeilor din satul tău, şi, prin înainte-vedere, ai ştiut când o femeie era însărcinată în primele săptămâni, chiar dinainte ca ea să ştie. Uimindu-ne de cât de minunat e Dumnezeu întru sfinţii săi, Îi aducem mulţumire cu cântarea: Aliluia!

Icosul  7

Cei slabi şi vulnerabili au venit la tine să ceară putere, o, Maică Preoteasă Olga, şi tu i-ai călăuzit prin durerile naşterii la bucurie. Noi, cei care trecem prin această viaţă plină de durere şi căutăm bucuria vieţii viitoare, îţi aducem aceste cântări:

Bucură-te, blândă vindecătoare, care ai lucrat să aduci pe lume mulţi copii nou-născuţi!
Bucură-te, moaşă în Duhul, muncind prin rugăciunile tale până când Hristos se sălăşluieşte în noi!
Bucură-te, că inima ta ştia când Dumnezeu a zămislit în pântecele mamei un copil!
Bucură-te, că mâinile tale au adus mulţi copii la lumină!
Bucură-te, proorociţă ascunsă adânc în sfaturile lui Dumnezeu!
Bucură-te, sfinţenie vădită, mărturisind bunătatea lui Dumnezeu!
Bucură-te, ceea ce ne-ai umplut de bucurie cu ale tale munci răbdătoare!
Bucură-te, ceea ce, cu ale tale mijlociri neîncetate, îi aduci pe mulţi în Împărăţie!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!
Condacul 8
Cei bătrâni şi bolnavi au găsit pricină să-L laude pe Dumnezeu pentru tine, o, Maică Preoteasă Olga, pentru că i-ai cercetat în neputinţa lor, şi le-ai făcut treburile, când ei nu puteau, slujindu-L în tăcere pe Dumnezeu, prin oamenii Lui. Ştiind că tu Îl slujeşti cu neîncetare pe Dumnezeu prin mijlocirea ta cerească, îţi înălţăm rugăciuni, cântându-ţi cu glas mare: Aliluia!
Icosul 8
Ca şi Domnul tău, o, binecuvântată, te-ai încins cu veşmintele luminoase ale umilinţei şi ai spălat picioarele celor împreună slujitori cu tine şi ai moştenit binecuvântarea pe care El a făgăduit-o celor care-L urmează în smerita slujire. Acum, când El te-a înălţat, primeşte laudele noastre înflăcărate:
Bucură-te, ceea ce i-ai cercetat pe orfani şi pe văduve în necazul lor!
Bucură-te, ceea ce te-ai păzit neîntinată de lume!
Bucură-te, ceea ce cu muncile tale, ai înviat inimile celor săraci!
Bucură-te, ceea ce, cu rugăciunile tale, i-ai ridicat până la tronul lui Dumnezeu!
Bucură-te, râvnă neînfrântă, strălucitoare cu Duhul!
Bucură-te, neîncetată mijlocire, slujindu-L pe Domnul!
Bucură-te, că munca ta le-a dat mereu nădejde celor osteniţi!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!
Condacul 9
Dumnezeu te-a făcut pentru Sine, ca să-I mărturiseşti slava, o, binecuvântată Maică Preoteasă, și tu știai pe dinafară toate cuvintele slujbelor din multe zile de sărbătoare, din Săptămâna Luminată și de la Înviere, ca să-I poți înălța neîncetat cântare Domnului tău. Alăturându-ne ție, în cântarea laudelor Lui cele neasemănate, strigăm: Aliluia!
Icosul 9

Domnul ți-a deschis buzele, pentru ca gura ta să vestească lauda Lui, şi buzele tale au răspândit lauda Lui, fiindcă, prin Duhul Sfânt, te-a învăţat însuşirile Sale. Caşi Maica Domnului înaintea ta, sufletul tău l-a mărit pe Domnul, iar noi, cei ce ţi-am auzit cântarea, ne bucurăm în Hristos, Mîntuitorul nostru, şi îţi zicem:
Bucură-te, ceea ce locuieşti în curţile Domnului!
Bucură-te, ceea ce cânţi pentru bucuria Dumnezeului celui viu!
Bucură-te, cântare de slavă, care opreşte larma demonilor!
Bucură-te, veşnică melodie, alăturându-te corului ceresc!
Bucură-te, că cuvintele laudelor Bisericii s-au scris în inima ta!
Bucură-te, că cuvintele curate de adorare au ieşit din buzele tale!
Bucură-te, ceea ce ai avut inima plină de cuvântul bun al Domnului!
Bucură-te, ceea ce i-ai adus cântare Împăratului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!

Condacul 10

Dumnezeu, care-Şi trimite înainte cuvântul şi topeşte gheaţa, a avut grijă de tine chiar şi în moarte, pentru că, deşi ai murit în îngheţata lună a lui Noiembrie, un vânt cald a suflat şi a topit râul, îngăduindu-le multora din prietenii tăi să vină pe neaşteptate la înmormântarea ta şi lăsând ca mormântul să-ţi fie săpat cu uşurinţă. Apoi, după ce au plecat, frigul s-a întors, râul a îngheţat, iar pământul s-a întărit. Văzând grija pe care Domnul o revarsă pentru sfinţii Lui, noi, păcătoşii, înălţăm cântarea: Aliluia!

Icosul 10

Când cei îndoliaţi la înmormântarea ta ţi-au dus sfântul trup la cimitir, ei au văzut un stol de păsări de vară zburând deasupra, ca şi cum s-ar fi alăturat alaiului, iar, după praznic, păsările nu s-au mai văzut. Aşa cum ordinea creată se alătură să proslăvească pe sfânta lui Dumnezeu, şi noi alergăm să adăugăm laudele noastre:
Bucură-te, că întreaga ta viaţă a fost o mărturie a dragostei vindecătoare a lui Dumnezeu!
Bucură-te, că, în moarte chiar, ai mărturisit stăpânirea Lui peste lumea creată!
Bucură-te, ceea ce i-ai adunat pe toţi la Domnul prin faptele tale smerite de slujire!
Bucură-te, ceea ce i-ai adunat pe toţi să Îl slăvească la ultima ta înfăţişare pe pământ!
Bucură-te, că rugăciunile tale aduc căldura lui Dumnezeu în sufletele noastre!
Bucură-te, că prezenţa ta alungă fricile îngheţate din inimile noastre!
Bucură-te, foc al iubirii în asprele zăpezi arctice!
Bucură-te, stâlp de lumină în lunga noapte a nordului!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!

Condacul 11

Sătenii care cântau colinde din casă în casă de Naşterea Domnului şi Veşnica pomenire pe la casele celor care muriseră în anul trecut n-au vrut să te lase să dispari din inimile lor, o, binecuvântată Olga, pentru încă douăzeci de ani de la moartea ta, vin să cânte Veşnica pomenire în faţa casei tale goale. Noi, cei care te iubim, ne alăturăm lor în neîncetata lor proslăvire, aducându-ţi cântarea : Aliluia!

Icosul 11

Cei ce mergeau cu steaua din casă în casă, luminând noaptea cu colindele lor, încă te poartă în inimă, Maică Preoteasă Olga, stând în cântare în faţa casei pe care tu ai părăsit-o când sufletul tău ne-a lăsat pentru locul din rai. Cum Steaua Nordului străluceşte cu putere printre stelele cerului, aşa stai tu în corul sfinţilor, şi primeşti de la noi aceste cântări:

Bucură-te, ceea ce, cu iubirea tămăduitoare ne legi de tine cu coardele proslăvirii!
Bucură-te, cea a cărei atingere blândă ne liberează din legăturile durerii!
Bucură-te, ceea ce nu-ţi părăseşti niciodată poporul!
Bucură-te, că poporul tău caută întotdeauna ajutor la tine!
Bucură-te, zid de apărare veşnic dăinuind în mijlocul bisericii tale!
Bucură-te, neobosită mijlocitoare înaintea tronului lui Dumnezeu!
Bucură-te, cântare de bucurie în noapte!
Bucură-te, flacără a nădejdii de dimineaţă!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celot răniţi şi abuzaţi!

Condacul 12

În dragostea ta de mamă, tu continui să ai grijă de noi, Maică Preoteasă Olga, rugându-te pentru sufletele noastre, şi dăruindu-ne pacea prin sfânta ta icoană. Fiind recunoscători lui Dumnezeu pentru minunile tale dintre noi, îţi aducem doxologie: Aliluia!

Icosul 12

Cei abuzaţi în copilărie te cunosc ca pe o mare vindecătoare, o, binecuvântată Maică Preoteasă. I-ai apărut într-un vis unei femei care făcea consiliere pentru abuz, ai condus-o printr-o pădure, alinând-o, ca o moaşă, astfel încât toţi anii ei de traumă dureroasă au ieşit din ea, lăsând-o vindecată şi bucuroasă în duh. Bucurându-ne în iubirea ta vindecătoare, îţi aducem aceste laude:
Bucură-te, însoţitoare a Maicii Domnului, dăruindu-ne ocrotire de mamă!
Bucură-te, moştenitoare a Sfântului Herman, strălucind din Alaska!
Bucură-te, ceea ce îndrepţi corzile încâlcite ale trecutului întunecat!
Bucură-te, ceea ce le dăruieşti celor răniţi şi căzuţi un viitor luminos!
Bucură-te, că usuci lacrimile copiilor!
Bucură-te, că ne umpli de bucuria lui Hristos!
Bucură-te, pace pentru cei traumatizaţi!
Bucură-te, integritate a celor răniţi!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi.

Condacul 13

O, binecuvântată Maică Preoteasă Olga, primeşte aceste cântări ale noastre, celor ce ne încredem în tine, şi cu mila pe care ne-ai arătat-o întotdeauna, scapă-ne din necazuri, dureri şi deznădejde. Umple-ne cu lumina lui Hristos, ca să-I putem cânta lui Dumnezeu împreună cu tine cântarea de biruinţă: Aliluia! (de trei ori);

apoi Icosul 1 şi apoi condacul 1

Icosul 1
Ai lucrat în nordul îndepărtat ca o nouă Tabită, făcând haine care să-i apere pe cei săraci de frig şi încălzindu-le sufletele cu dragostea ta. Şi noi, cei care îndurăm vânturile îngheţate ale acestui veac, ne găsim adăpost în mijlocirea ta cerească şi îţi aducem laudele acestea:
Bucură-te, ceea ce ai dăruit cizme şi pufoaice pentru trupurile celor în nevoie!
Bucură-te, ceea ce ceri mila Domnului pentru sufletele celor chinuiţi!
Bucură-te, că prin munca ta neobosită i-ai îmbrăcat pe mulţi oameni din satul tău!
Bucură-te, că minunatele tale laude sunt cântate de mulţi oameni din întreaga lume!
Bucură-te, mângâiere puternică de pace a văduvelor şi orfanilor!
Bucură-te, turn neclătinat de apărare pentru cei striviţi şi lipsiţi de nădejde!
Bucură-te, oază de pace în lumea aceasta pătimaşă!
Bucură-te, martoră tăcută a vieţii veşnice!
Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!
Condacul 1
Dumnezeul nostru, care făureşte perdeaua mişcătoare a Aurorei Boreale, te-a făcut ca pe o lumină vie, strălucind în nordul îndepărtat, şi luminându-i pe cei necăjiţi cu marea Lui frumuseţe. Privind această strălucire, noi, copiii tăi, îţi înălţăm cântarea: Bucură-te, Maică Preoteasă Olga, tămăduitoare a celor abuzaţi şi răniţi!

Rugăciune către Maica Preoteasă Olga

O, binecuvântată Maică Preoteasă Olga, auzi rugăciunea noastră, când ne înălţăm inimile către tine, având încredere în puterea neîncetatei tale mijlociri. Aşa cum răspândeşti căldura iubirii tale de mamă peste sufletele celor în nevoie, abuzaţi sau răniţi, încălzeşte şi sufletele noastre, vindecându-ne durerea şi aducându-ne dragostea lui Dumnezeu. Prin rugăciunile tale, să mergem pe căile păcii, să-L bucurăm pe Domnul, şi să slăvim numele Lui, şi astfel să intrăm în bucuria Împărăţiei Sale veşnice, lăudându-L mereu pe Domnul înaintea tronului Lui: pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin

Depresia din punct de vedere biblic și patristic – Carmen Burichi

11017509_924630484233913_919342486053210531_n

O să încep cu definirea depresiei din punct de vedere psihologic. În mod obişnuit, înţelegem prin depresie starea de tristeţe şi amărăciune, care intervine în mod anormal la nivel mental.
Depresia este o maladie mentală, caracterizată printr-o modificare profundă a stării timice, a dispoziţiei, în sensul de tristeţe, suferinţă morală şi încetinirea capacităţilor psihomotorii. Cauza fiziologică a depresiei nu a fost stabilită cu precizie. Studii clinice sugerează că în acest caz se petrec dereglări ale secreției de neurotransmiţători, cum ar fi : serotonină, epinefrină şi dopamină.
Cele mai semnificative simptome ale depresiei sunt: tristeţea, lipsa de speranţa, pierderea interesului sau a plăcerii în efectuarea majorităţii activităţilor din viaţa de zi cu zi. Motivele pentru care nu se adresează unui specialist sunt: frica de stigmatizare socială, orgoliul personal şi ignoranţa. Încă de la începutul secolului al XX-lea s-au făcut multe încercări de a explica această boală. În practica clinică, se pare că explicaţiile lui Freud se potrivesc la 80% dintre pacienţi. Freud a identificat depresia că pe o stare de furie îndreptată spre interior. Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că în prezent circa 10% din populaţia globului suferă de depresie. De aceea, depresia a fost numită “ boala secolului 21”, fiind considerată “regina afecţiunilor psihice”.Chiar şi vînzările de medicamente probează acest adevăr. Această boală poate afecta pe orice om, în orice etapă a vieţii sale, indiferent de ţară, rasă, religie, cultură sau sex, de starea de sănătate, de condiţia socială sau materială. Depresia cuprinde atât trupul cât şi sufletul. Atunci când trupul doare, suferă şi sufletul. După cum şi suferinţele nealinate vreme îndelungată somatizează, pătrund în trup, afectînd diferite organe, acolo unde găsesc vulnerabilitate. Medicina contemporană începe să înţeleagă tot mai bine că o mare parte a bolilor trupeşti se datorează sufletului, stărilor negative ale acestuia. Temerile, neliniştile, supărările, frustrările, neîmplinirile, mustrările de conștiinta, remuşcările, provoacă adânci suferinţe şi asupra trupului. Concepţia bisericii, potrivit căreia “pentru păcate se îmbolnăveşte sufletul şi slăbeşte trupul”, capătă astăzi tot mai mult contur. Experienţă duhovnicească arată că păcatul, că fapt personal şi colectiv, nu rămîne fără urmări asupra vieţii celui ce îl săvîrşeşte. Păcatul este asemeni unui vierme care îşi face cuib în sufletul nostru ,provocînd dezechilibre, lovind în temeliile vieţii trupeşti şi sufleteşti, distrugîndu-le. Boala constituie aşadar,o încercare atît pentru trup cît şi pentru suflet, angajînd atât fiinţa cât şi destinul uman, impunîndu-se în contextul unei trăiri creştine, autentice. Este deci necesară depăşirea acestei încercări, asumarea bolii şi a diferitelor forme de suferinţă care o însoţesc, precum şi găsirea unor soluţii teoretice şi practice. În opinia religiei creştin – ortodoxe, tristeţea este de fapt răsturnarea adevăratei ierarhii a valorilor, răcirea credinţei şi împuţinarea rugăciunii. Sfânta Scriptură ne oferă un tablou pragmatic în scena în care Apostolul Petru, văzându-l pe Mântuitorul Hristos venind noaptea spre ucenicii săi aflaţi pe corabie, prin valurile învolburate, îi cere acestuia să îl cheme la el. În drumul sau spre EL, văzând cum valurile se ridicau înfricoşătoare, Apostolul Petru strigă înspăimântat: “Doamne, scapă-mă!”.

putin_credinciosuleMântuitorul, salvându-l, îl întreabă: “puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit în inima ta?”. Acest episod biblic ne demonstrează faptul că atâta timp cât ne punem încrederea în ajutorul lui Dumnezeu, El ne dă putere să înfruntăm chiar şi cele mai înfricoşătoare valuri ale vieţii, să biruim şi cele mai puternice ispite ale lumii.
În cartea “Psihologia în textele Sfintei Scripturi”, Profesorul universitar Dr. Pavel Chirilă, arată cum astăzi asistăm la inducerea întristării, promovarea stărilor negative de către mass-media, care face un cult special din vestea proastă şi ştirea negativă. Societatea modernă uită de Dumnezeu, nu fiindcă omul nu are nevoie de El, ci pentru că oamenii au ajuns să fie prea preocupaţi de lumea materială. Uitarea de Dumnezeu pricinuieşte delăsare şi nesimţire. Atunci când omul se înstrăinează de Dumnezeu, viaţa nu mai are sens sau are drept singur sens satisfacţia propriilor plăceri. În societatea contemporană în care Dumnezeu este primit în mintea omului, însă asemenea unui tablou atârnat pe perete, acceptă existenţa lui Dumnezeu sub această formă însă, datorită libertăţii şi voinţei cu care divinitatea l-a înzestrat,nu-I mai permite lui Dumnezeu să intervină în viaţă sa. Dumnezeu rămâne un simplu concept, care lipseşte din suflet şi induce astfel starea de depresie. Sufletul are însă nevoie de Dumnezeu, iar singurătatea aduce cu ea nemulţumire şi disperare. Depresia este ca un fel de plictiseală de viaţă. Omul modern este închis ca o pasăre în colivie,fără altă alternativă decât disperarea cauzată de lipsa libertăţii duhovniceşti. Sfântul Ioan Teologul spune că   ”frica dă naştere deznădejdii. Nu este frică în dragoste, ci dragostea cea desăvârşită scoate frică afară !”. Că frica, pedeapsa are, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în dragoste”. Iată un exemplu din Evaghelia după Matei. Un tânăr a îndeplinit toate poruncile vechi testamentare, dar simţea că mai lipseşte ceva. Atuci Iisus i-a spus: “dacă voiești să fii desăvârşit, du-te şi vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer, după aceea vino şi urmează-mă”. Auzind acestea, tîânărul a plecat întristat căci avea multe avuţii (19,16-22). Este un caz tipic de întristare a lumii. Iar “întristarea lumii aduce moarte”(II –  Corinteni 7-10). Părintele Adrian de la Noul Diveevo spune că deprimarea vine în primul rând din slăbiciune sufletească şi din căutarea unei stări de bine în mângîieri trecătoare sau lumeşti. Dacă omul continuă să caute mulţumiri (mîngîieri lumeşti, pămînteşti), va face să sporească durerea deprimării, până ce sufletul ajunge bolnav. Adevăratul său leac este liniştirea de sine, nădejdea împăcată în harul lui Dumnezeu. Astfel devine mai de înţeles îndemnul liturgic : ”Toată grija lumească să o lepădăm”, cântare din Sfânta Liturghie! Sfântul Serafim din Sarov spune că deznădejdea se naşte din laşitate, trândăvie, vorbe deşarte. Tot el spune că veselia nu este un păcat, ea alungă oboseală. În cartea “Terapeutică bolilor mintale”autorul Jean Claude Larchet redă ceea ce au spus câţiva dintre Sfinţii Părinţi. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că “tristeţea este urmarea plăcerii trăite cu simţurile”. Sfântul Ioan Cassian spune că tristeţea este uneori urmarea mâniei. Chiar dacă evenimentele exterioare pot suscita şi motiva tristeţea, trebuie subliniat faptul că, în realitate, nu ele sunt adevăratul izvor, ci doar simple prilejuri de manifestare a ei. Cauza reală se află numai şi numai în sufletul omului, mai précis în atitudinea pe care o adopta omul faţă de întâmplările vieţii, ca şi faţă de sine însuşi. Ceea ce se numeşte astăzi depresie ţine în mare măsură de două boli spirituale: tristeţea şi akedia, care este o patimă descrisă în literatura duhovnicească drept o amorţire şi vlăguire a sufletului, iar pe de altă parte că o zăpăcire şi neorînduială a tuturor puterilor sufletului. Este un fel de paralizie a puterilor sufleteşti. Cel ce se lasă cuprins de duhul akediei greşeşte şi îşi sporeşte boală. Sfântul Ioan Cassian spune că omul trebuie să lupte cu duhul akediei. Experienţa a dovedit că de asaltul neliniştii nu scapi ferindu-te, ci o birui înfruntînd-o. Întrucât pricina acestei boli stă în sufletul său, nu în traiul singuratic. Ca să-şi afle leacul, omul trebuie să se aplece asupra sa, nu să caute în afară. Cel mai adesea, credința că poate primi ajutor de la ceilalţi este deşartă.

Însănătoşirea şi leacul akediei izvorăsc din isihie (tăcere, linişte interioară şi exterioară). Tămăduirea acestei patimi cere mai întâi de toate îndelungă răbdare şi stăruinţă. Înseamnă curajul de a te reîntoarce la Dumnezeu.

Domnul zice : “Întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.

Alt leac este nădejdea. Sfântul Prooroc David zice: ”Pentru ce eşti mâhnit suflete al meu şi pentru ce mă tulburi? Nădăjduieşte în Dumnezeu, că-L voi lauda pe EL; mântuirea feței mele este Dumnezeu”.

Un alt leac este pocăinţa. “De îşi va aduce aminte omul de păcatele sale,Dumnezeu îi va fi ajutor în toate şi va lua (îndepărta) de la el trândăvia.

Vărsarea lacrimilor este iar un mare leac. De acest leac se folosea cu multă înţelepciune proorocul David.

Frica de Dumnezeu este şi ea un leac puternic împotriva acestei patimi”, spune Sfântul Ioan Scărarul.

Printre alte remedii prescrise de Sfinţii Părinţi este lucrul mâinilor. Adică prin muncă, omul alungă plictiseală. Boala depresivă, însoţită de tulburare-maniacală, pare să aibă o etiologie biologică, adică să fie de natură genetică. Cauzele specifice ale bolii sunt încă necunoscute. În timpul fazei depresive, subiectul poate avea dorinţe de sinucidere. Tratament chimic pentru depresie foloseşte la scară largă Carbonatul de Litiu (LiCO3). Psihofarmacologii presupun că acest medicament înlocuieşte un element care lipseşte din biochimia creierului, cu toate că nu există date precise cu privire la această intervenţie. Atunci cînd depresia este însoţită de o tulburare maniacală, această pare să fie de natură organică şi nu psihologică. Intervenţia chimică este necesară mai ales în cazurile grave. În toate situaţiile în care sinuciderea pare să fie o ameninţare reală, tratamentele psihiatrice sunt oarecum folositoare. Biserica Creştin Ortodoxă propovăduieşte ideea conform căreia sănătatea psihică şi mentală se află în echilibru cu sănătatea spirituală. Chiar dacă o boală are rădăcini biologice, activitatea minţii şi exerciţiul spiritual pot readuce la viaţă forţele curative ale corpului însuşi. Rugăciunea, participarea la Sfânta Liturghie, spovedania şi împărtăşirea frecventa pot da minţii şi sufletului acea putere care să acţioneze direct asupra corpului omenesc. Cum putem noi oamenii să-i ajutăm pe cei depresivi? Cel mai important gest pe care îl putem face pentru o persoană aflată în această stare de suferinţă, este să o înconjurăm cu nemărginită dragoste, aşa cum Dumnezeu ne înconjoară pe noi oamenii. Interacţiunea cu un depresiv este dificilă, anevoioasă. Să ne deschidem deci sufletul faţă de cei în nevoie, să le auzim strigătul de ajutor. De cele mai multe ori, acest strigat nu este exprimat în cuvinte. Cuvintele se pare că au fost date omului pentru a ascunde uneori adevărul. Să nu minimalizăm problemele celor aflaţi în depresie şi să nu le întoarcem spatele! Această este lumea lor, imaginea lor, în acest fel se văd ei! Este realitatea lor şi este singură care contează pentru ei. Nu-i contraziceţi în mod făţiş! Depresivii trebuie antrenaţi în activităţi agreabile. Deseori, personalităţile depresive au tendinţa de a respinge acele ocazii care le-ar putea face plăcere. În faţă unui astfel de refuz, este bine să evitaţi atitudini extreme: fie să-i lăsaţi în pace, fapt care le va accentua viziunea negativă asupra vieţii, fie să le impuneţi situaţii care le depăşesc capacităţile de adaptare, iar atunci aceştia vor clacă.

Un proverb spune aşa: “Iubeşte-mă atunci cînd o merit cel mai puţin; atunci am nevoie cel mai mult”. Cu alte cuvinte, atitudinea corectă faţă de o persoană depresivă ar fi una echilibrată, astfel încât bolnavul să nu simtă nici respingere, dar nici faptul că suferinţă lui este banalizată. Pentru vindecarea deprimării trebuie să dăruim dragostea, ca tămăduire a fricii. “În iubire nu este frică” (Ioan 4,18).  Ziditorul tuturor şi doctorul sufletelor este Dumnezeu, singurul care cunoaşte rănile sufletului şi care ne îndeamnă NU să rupem legăturile cu oamenii, ci să tăiem relele găsite în interior. Să dăruim bucurie! Însuşi Mîntuitorul Iisus Hristos dăruieşte bucuria ca pe ceva negrăit. “Bucuria mea să fie în voi, iar bucuria voastră să fie deplină”,spune Sfîntul Ioan Cassian. Să dăruim credinţă, zicînd fiecărui deprimat şi înfricoşat spusele Sfîntului Apostol Marcu: ”Nu te teme, ci crede numai!” Dăruieşte nădejde, sfătuind după spusele Sfîntului Apostol Pavel: ”Bucuraţi-va în nădejde,sau nu va întristaţi că ceilalţi care nu au nădejde.” (Tesaloniceni,13). Dăruieşte rugăciunea şi din rugăciune, încredinţarea de ajutorul dumnezeiesc, zicând şi promiţînd: ”Toate câte veţi cere, rugându-va cu credinţă, veţi primi.”(Matei,21,22). Dăruieşte Duhul Sfînt cu roadele lui care sunt: bucuria, dragostea, pacea, îndelungă răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţă, blândeţea, înfrânarea, curăţia sufletului.”(Galateeni 5,22-33). Dăruieşte harul, milă şi iertarea păcatelor ca leacuri contra sentimentului de vinovăţie şi pentru izbăvirea de greutatea copleşitoare a conştiinţei vinovăţiei. Dăruieşte toate acestea tuturor celor care au pocăinţă, se apropie de Dumnezeu şi de Tainele Sale în biserică, respectiv: Taina Spovedaniei, Taina Împărtăşaniei şi Taină Sfîntului Maslu.

Prima Taină, a Spovedaniei, urmăreşte iertarea păcatelor şi împăcarea omului vinovat cu Dumnezeu.

Taina Sfintei Împărtăşanii este îndreptată spre lăsarea păcatelor şi viaţă de veci în unirea răstignitului Fiu al lui Dumnezeu cu plinătatea vieţii şi a sănătăţii în comuniunea oamenilor singuri cu aproapele, cu toţi fraţii.

Taina Sfântului Maslu este pentru lăsarea păcatelor şi minunata vindecare a fiecărei boli. Ea dăruieşte vindecători, care sunt părinţii duhovniceşti. Aceştia au fost dăruiţi de Dumnezeu, binecuvîntaţi de Acesta, ca să-i vindece pe cei cu suferinţe sufleteşti. Numai că aceştia nu sunt foarte mulţi şi este nevoie să fie căutaţi de către cei bolnavi.

În cele din urmă, cel care tratează din punctul de vedere medical un depresiv, trebuie să se adreseze celui suferind cu răbdare, cu îngăduinţă, asemănându-se, pe cât posibil, preotului duhovnic, care foloseşte acest “tratament” la fiecare suferind care poate fi asociat cu depresivul.

Psiholog Carmen Burichi

Imagine: Conferința organizată la Centrul de Ingrijiri Paliative ”Sfanta Irina” de Prof. Dr. Pavel Chirilă, pe tema Depresiei și Homosexualității; doamna psiholog Carmen Burichi, răspunzând întrebărilor venite din public.

BIBLIOGRAFIE:

Jean Claude Larchet – ”Terapeutica bolilor mintale”

Arhimandrit Spiridonos Logothetis – ”Deprimarea şi tămăduirea ei în învăţătură Bisericii”

Cum să biruim deprimarea – 153 de sfaturi practice din învăţăturile Sfinţilor Părinţi

”Noua Muceniță Maria de Gatacina, tămăduitoarea deprimării”

Ieromanah Benedict Stancu – ”Cuvinte de nădejde celor fără de nădejde” 

Mitropolit Hierotheos Vlachos – ”Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia Ortodoxă” 

Ovidiu Lăzărescu –  ”Bolile sufletesti si vindecarea lor in scrierile Sfintului Ioan Gura de Aur”

  ”Akedia, faţa duhovnicească a deprimării; cauze şi remedii”

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă – ”Psihologia în textele Sfintei Scripturi”

 

Odă FEMEII – Girel Barbu

10421204_414514835377898_2069039879856315129_n

FEMEIA este Rugăciunea florilor, spusă în zori!

FEMEIA este Imnul soarelui, cântat în văzduh de ciocârlii!

FEMEIA este Scara pe care coboară și urcă îngerii la izvoare pentru a-și umpe cofițele cu apă pentru liturghia din cer!

FEMEIA este Iubirea în carne și oase!

FEMEIA este Casa unde copilăresc toate amintirile lumii!

FEMEIA este Cuptorul unde se rumenește pâinea cuvântului!

FEMEIA este Ușa prin care intră veșnicia în OM!

FEMEIA este Poteca care duce spre Fericire!

FEMEIA este Câmpia unde rodește Surâsul!

FEMEIA este Grădina unde încolțește, răsare, crește, înflorește și rodește
Răbdarea!

FEMEIA este Biserica unde se sfințește lacrima!

FEMEIA este Leagănul din care se aude gânguritul Timpului!

Girel Barbu
Ilustrația aparține autorului.