Rugăciune pentru înfrânarea de la vorbirea cu oamenii și lepădarea de lume

maxresdefault
Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, care asupra lui Lazăr ai plâns şi lacrimi de jale şi de milostivire ai picurat peste el, primeşte şi lacrimile mele cele amare. Cu patimile Tale vindecă patimile mele. Cu rănile Tale tămăduieşte rănile mele. Cu sângele Tău curăţeşte sângele meu şi amestecă în trupul meu mireasma Trupului Tău celui făcător de viaţă. Fierea cu care ai fost adăpat de vrăjmaşi, să îndulcească sufletul meu luând de la el amărăciunea, pe care potrivnicul mi-a dat-o s-o beau. Trupul Tău cel întins pe lemnul Crucii, să ridice către Tine mintea mea, pe care dracii au tras-o în jos. Capul Tău, care pe Cruce s-a plecat, să înalţe capul meu cel pălmuit de vrăjmaşi. Preasfintele Mâinile Tale, cele ţintuite pe Cruce de necredincioşi, să mă ridice pe mine din prăpastia pierzării, precum preasfântă Gura Ta a făgăduit. Faţa Ta, care a primit pălmuire şi scuipare, să strălucească faţa mea cea pângărită cu fărădelegile. Sufletul Tău, pe care pe Cruce l-ai dat Tatălui Tău, să mă călăuzească spre Tine cu harul Tău. Nu aduc inimă zdrobită în căutarea Ta, nici nu am pocăinţă, nici frângere, care amândouă întorc pe fii la moştenirea lor. Nu am, Stăpâne, lacrimi de mângâiere. Căci întunecatu-s-a mintea mea de cele lumeşti, şi nu poate să caute spre Tine cu zdrobire. Răcitu-s-a inima mea în multe ispite şi nu se mai poate încălzi la lacrimile iubirii către Tine. Ci, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul şi vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă deplină şi inimă zdrobită, ca să ies cu tot sufletul în căutarea Ta. Căci fără de Tine sunt străin de tot binele. Aşa dar, Bunule, dăruieşte-mi harul Tău. Tatăl, Cel ce Te-a scos pe Tine din sânul Său mai înainte de veci, să înnoiască trăsăturile Chipului Tău întru Mine. Eu Te-am părăsit, Tu să nu mă părăseşti. Eu am plecat de la Tine, Tu pleacă în căutarea mea, şi fa-mă să intru în imașul Tău şi mă socoteşte în numărul oilor turmei Tale celei alese, si mă hrăneşte împreună cu ele din verdeaţa dumnezeieştilor Tale Taine. Căci inima lor curată îţi este Ție sălaş şi se vede în ea strălucirea descoperirilor Tale. Şi strălucirea aceasta este mângâierea şi odihna tuturor acelora, care pentru Tine s-au nevoit cu necazuri şi cu chinuri de tot felul. De care strălucire să ne învrednicim şi noi, cu Harul şi cu iubirea de oameni a Mântuitorului nostru lisus Hristos în vecii vecilor. AMIN.

 

Anunțuri

Deschide-mi

whilst-every-borderline-collapse-its-time-to-fill-our-lungs-with-life

Privire rechemată întoarsă spre ceasornic

Aducere în lume a lumii nevăzute

Nisip în fir de iarbă, veniri de timp statornic

Înalță calea firii pustiu, adâncuri mute

 

Străluce luna moartă, renasc arginți ființării

Aducere-aminte din punctul nechemat

Vederea ne aude chemări din fundul mării

Pătrundere celestă în brațul sfărâmat

Mihai Nistor

Imagine: The collapse of Egocentric Times

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XIV-a)

472px-Nizhny_Novgorod_Burning_bush

Ce este vrednic de înveșmântat, dacă nu există nici un trup de înveșmântat? Ce vrednicie mai are trupul, dacă sufletul nu e acoperit cu el? Ce vrednicie mai are sufletul, dacă Tu nu păstrezi trezvia într-însul, ca focul în cenușă?

Veșmântul meu este fum și cenușă, dacă trupul meu nu-i atribuie valoare.

Frumosul meu lac este noroi orb, dacă apa sa limpede este secată din el.

Sufletul meu este fum și cenușă dacă Tu, Roua mea de dimineață, te scurgi dintr-însul.

Tu îți scrii numele peste cenușa tuturor lucrurilor și flacăra strălucirii Tale alungă fumul tuturor lucrurilor.

Flacăra Ta este rouă pentru cei însetați care-și află scăparea în îmbrățișarea Ta. Dar flacăra Ta este foc mistuitor pentru cei ce fug de ea.

Cu adevărat, Tu ești rai pentru cei curați și iad pentru cei necurați.

Când va veni Ziua de Apoi – când Cea Dintâi și Cea de pe urmă Zi se vor descoperi drept o Unică Zi – cei curați se vor bucura, dar cei necurați se vor tângui. Iar cei necurați vor striga: „Vai, noi am mâncat cenușă pe pământ și acum trebuie să mâncăm foc în cer!”.

Prorocii tăi, o, Cerească Maică, au fost descoperitorii focului de sub cenușă, care au plonjat în craterele vulcanilor. Prin mila ta nemărginită, tu i-ai îngăduit fiecărui proroc să descopere scânteia pentru care el a plonjat, până când toate scânteierile s-au unit în incendiul strălucitor al Fiului Tău, o, Maică Cerească.

O, Doamne, Tu ai ridicat păstori pentru fiecare turmă, iar păstorii au aprins focuri pentru turmele lor, ca nu cumva acestea să înghețe pe drumul aspru al istoriei, conducându-le la vremea când Omul Absolut¹, Cel Unul născut Fiu al lui Dumnezeu va izbucni într-un foc mare și va chema toate turmele să se încălzească.

Cu adevărat, cât de adânc ascunse sunt toate metalele prețioase – ochii din adâncurile pământului! Întocmai precum Tu ești ascuns dedesubtul cenușii lumii, o, neprețuită Piatră!

Omul cel sărac își ară câmpul și dă din cap când îi spun: „Om bogat, în adâncul pământului tău sterp se află un lac de aur topit”.

Nu dați din cap, fii împovărați ai Împăratului, când vă spun că trupul e mai de preț decât veșmintele, sufletul e mai prețios decât trupul, iar Împăratul cel Strălucitor e mai de preț decât sufletul.

¹ Omul Absolut = termen folosit de episcopul Nicolai Velimirovici pentr a-L numi pe Iisus Hristos drept Fiul lui Dumnezeu, ca pe „noul Adam”, omul ideal, total, desăvârșit, care posedă firea curată, adevărată, pură a omului căzut, precum și natura divină a lui Dumnezeu-Tatăl în personalitatea Sa divino-umană. Toți cei ce se unesc cu Dumnezeu-Omul Iisus Hristos dobândesc plinătatea „umanității lor ultime”, pe care urmașii lui Adam au pierdut-o după alungarea acestuia din grădina Raiului.

Icoana: Nizhny Novgorod – Burning bush  – (Fecioara din) Rugul aprins