Tu nu ceri mult de la mine, iubirea mea. Cu adevărat, oamenii cer mai mult. Sunt învăluit într-un înveliș gros de nonexistență care-mi acoperă ochii sufletului meu. Tu îi ceri doar sufletului meu să-și scoată învelișul cețos și să-și deschidă ochii spre Tine, puterea mea și adevărul meu. Oamenii îmi cer să-mi învelesc sufletul din ce în ce mai mult cu învelitori din ce în ce mai groase.
O, ajută-mă, ajută-mă! Ajută-mi sufletului meu să ajungă la libertate și lumină, să devin ușor, dăruindu-i aripi să zboare.
Poveștile sunt lungi, prea lungi; morala e scurtă – un cuvânt. Poveștile curg mai departe și nasc alte povești, întocmai precum fața netedă a lacului meu se transformă din culoare în culoare. Unde se sfârșește revărsarea de culori a apei de sub soare și unde revărsarea de povești în alte povești?
Poveștile sunt lungi, prea lungi; morala este scurtă – un cuvânt. Tu ești acel cuvânt, o, Cuvinte al lui Dumnezeu¹. Tu ești morala tuturor poveștilor.
Ceea ce stelele scriu pe cer, iarba șoptește pe pământ. Ceea ce apa susură în mare, focul huruie sub mare. Ceea ce îngerul spune cu ochii săi, imamul² strigă din minaretul³ său. Ceea ce trecutul a spus și a zburat, prezentul spune și zboară.
Există o esență pentru toate lucrurile; există o morală pentru toate povestirile. Lucrurile sunt povești ale cerului. Tu ești înțelesul tuturor poveștilor. Povestirile sunt adâncul și profunzimea Ta. Tu ești cuprinsul tuturor poveștilor. Tu ești o pepită de aur într-un morman de pietre.
Când Îți rostesc numele, am spus totul și mai mult decât atât:
O, dragostea mea, ai milă de mine!
O, Puterea și Adevărul meu, ai milă de mine!
¹ Cuvântul lui Dumnezeu =în teologia creștină, „Logosul”sau „Cuvântul”; Iisus Hristos, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi;
² imam = preot musulman care slujește în moschee;
³ minaret = turn înalt, subțire, aflat în vârful moscheii, având unul sau două balcoane, de unde muezinul cheamă credincioșii la rugăciune.
These are typically in fact fantastic ideas in regarding blogging.
You may have touched some nice points here.
Any manner keep up wrinting.
ApreciazăApreciază
Cu toată inima! Și nu numai noi, editorii, ci toți cei ce au colaborat – Invitații – au făcut-o benevol, cu multă dragoste și dăruire! Probabil că știm câte ceva cu toții despre suferință, boală, moarte și dăruim ceea ce și npouă ne-a fost de folos :)!
ApreciazăApreciază
Nu stiu care din editorii acestui site alege rugaciunile, in general, nu numai cele de la lac, insa pentru mine multe dintre ele sunt speciale, pentru ca din ele simt ca rasare un sentiment de afectiune precum nu am mai intalnit pana acum… Si toate au un sens in viata mea. Este ceva minunat si sper ca si acesti editori sa simta cel putin ceea ce simt eu. Multumesc mult, va sunt recunoscatoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
I have read several excellent stuff here. Definitely
price bookmarking for revisiting. I wonder how much effort you put to create any such fantastic informative website.
ApreciazăApreciază
Heya i’m for the first time here. I came across this board and I
find It really useful & it helped me out much. I hope to give something back and help others like you aided
me.
ApreciazăApreciază