Eram în clasa V-a, la Școala din Mărceni, venită cu întârziere de la școala primară din Izvorul Muntelui; ar fi trebuit să merg la școala din Dodeni, dar părinții mei s-au ”luptat” să obțină aprobare de la minister, pentru a fi admisă la Mărceni. Primul coleg care m-a ”abordat” a fost Feodor (Doru) Botezatu, care mi-a furat bereta și a fugit cu ea; l-am alergat și mi-am recuperat-o, dar deja m-am simțit integrată.

Am avut colegi buni, care sunt realizați profesional și uman; profesori minunați, grozavi, deși numai după ce făceam temele cu proprii mei copii, am realizat cât de bine și temeinic ne-au învățat.

Dar cel mai drag mi-a fost domnul profesor Iulian Rădulescu! Avea, cred, doar 22 de ani, era în primul său an de predare – abia absolvise Facultatea de Filologie, secția Limbi Clasice (Elină – Latină), unde fuseseră doar 5 locuri la admitere, iar candidații foarte mulți. Dar, cum Limba Latină se studia doar câte o oră pe săptămână, și-a completat catedra, predându-ne Limbile Română și Franceză, ceea ce a fost o mare șansă pentru noi.

Mi-l amintesc cu mult drag: un tânăr înalt, mai curând blond, cu un chip blând și armonios, cu acea potrivire între suflet și chip, pe care numai o educație desăvârșită, o finețe în înțelegerea naturii umane, dar și îngăduință filosofică în acceptarea imperfecțiunii ei, un acord cu sine însuși, le putea aduce.

Era atât de cald și apropiat de copii; numai felul în care intra în clasă, băgând întâi catalogul, apoi capul, cu chipul vesel și blând, rostind: ”Bună ziua, copii!”, și deja ne făcea să nu fim temători, ci relaxați și plini de dragoste pentru dumnealui. Pot spune că ne-a învățat să învățăm logic, structurat, Gramatica, astfel încât și astăzi, după mai mult de 50 de ani, încă aș trece clasa 🙂 .

Eram astmatică, o formă gravă, datorită alergenilor din mediu, dar și lungii perioade de frig de la poalele Muntelui Ceahlău. Iar noaptea, când crizele se intensificau, stăteam în genunchi, sprijinită în mâini, în pumni, când oboseam prea tare, respirând cu mare dificultate și, evident, fără a putea dormi. Și atunci mă rugam sau citeam.

M-am născut într-o familie cu bibliotecă clasică, dar citeam cu aviditate atât cărți de la biblioteca școlii, de la cea orășenească – Dumnezeu să vă ierte și să vă odihnească în pace, domnule bibliotecar, Ion Asavei; iată că prietenul dumneavoastră v-a urmat – cât și din cea personală, care se tot mărea, deoarece părinții mei cumpărau mereu cărți, pe care le și citeau.

Această pasiune pentru literatură, dar și pentru filatelie, ne-a apropiat. Schimbam în pauze timbre, idei, vorbeam despre lecturile noastre, îmi recomanda, ba chiar îmi împrumuta cărți.

Aș vrea să știți cât de mult a contat pentru o fetiță foarte mică și bolnavă prețuirea dumneavoastră, Domnule Profesor, cât de mult m-au susținut în diversele situații de viață cuvintele de apreciere, de încredere în puterile sufletești, dar și în capacitatea micii mele făpturi de a realiza ceva important cu abilitățile din dotare : foarte mult, definitoriu, chiar! Nimeni nu m-a putut doborî – avându-L și pe bunul Dumnezeu mereu pe steagul meu de luptă – dar și cuvintele dumneavoastră pe scut!

Am fost la un event organizat de o asociație internațională de mentoring; acolo am realizat faptul că dumneavoastră ați fost mentorul meu!

Vă doresc să primiți de la bunul Dumnezeu răsplata pentru ceea ce ați clădit în sufletul unui copil de 10 ani, căruia i-ați umplut trăistuța cu încredere și bucurie, cu iubire de viață!

Am simțit nevoia să-i dăruiesc ceva semnificativ, pentru a-i exprima recunoștința și am rugat un prieten artist – Bogdan Nicolae Imurluc – să sculpteze un simbol al ceea ce mi-a dăruit domnul profesor, iar lucrarea lui este aceasta:

Vă mulțumesc și rog cu toată inima pe Dumnezeu să vă răsplătească dragostea pentru copii, pentru elevii dumneavoastră, cărora le-ați pus apă vie pe buzele uscate, iar sufletul dumneavoastră minunat să fie ocrotit de veșnic bunul Dumnezeu în eternitate, să aveți un colțișor de Rai, așa cum spunea Sfântul Părinte Paisie Olaru!

Cu respect, cu drag și cu recunoștință, a dv fostă elevă, Baba Cârstina.

Cristina Olaru