Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului

rb-311.glykofilusa

Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.

Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu. Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.

Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda. De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.

De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa. Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.

Reclame

răsărit – impresie din soare – alex amarfei

37727536_10216242470804230_8484977329431379968_o

samarul roșu fildeșul apusului îngână revărsări de polen
în corole escapadele bibliotecii în argint și uragane aici
nu e aici ars de nechez câmpul de pinguini
sahara marile abțineri
nu te știu, știința
bâzâie de lumină în plopi spații de închiriat uimirii din ametiste
măgarul și emisfera ziceri de oceane pitice rest de perle
consuma dropiile șopârla din cărămidă
moară de nori galbenul din dări dunelor cu izvor de balamale
untdelemnul cenușii se învârte fără centru
și se stoarce fără trecut răsăritul în ochi
albesc din negru delicat vânătăile

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Rugăciunea Sfintei Iustina împotriva desfrânării

Sfintii Ciprian si Iustina

Sfânta Muceniţă Iustina (2 oct.) este un exemplu de pământ bun pe care au căzut seminţele Cuvântului Lui Hristos. Căci, deşi născută din părinţi păgâni (tatăl său era chiar slujitor idolesc), ajunsă la vârsta maturităţii a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe lângă fereastra casei sale, care se numea Prailie, aceste cuvinte fiindu-i suficiente pentru a începe într-însa dezrădăcinarea spinilor necredinţei. Diaconul Prailie grăia despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos „că S-a născut din curata Fecioară Maria şi, multe minuni făcând, a voit a pătimi pentru mântuirea noastră şi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri şi a stat de-a dreapta Tatălui şi împărăţeşte în veci”.

Iustina voia ca mai mult şi mai desăvârşit să înveţe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica ruşine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; şi lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. Şi în scurtă vreme şi pe maica ei a făcut-o să creadă şi după aceea şi pe batrânul ei tată l-a adus la credinţă.

Şi Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, cel care înainte fusese vrăjitor, a fost câstigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânza de păianjen le-a sfarâmat. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaias, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se si neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânară, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărti, a crezut în Domnul.

Fecioara obişnuia să înalţe rugăciuni la Dumnezeu în fiecare seară; la ora trei din noapte simţea în timpul rugăciunii un vânt puternic în corpul ei, ca o furtună de porniri carnale, flăcări arzând din Gheenă. Era chinuită de această ispită trupească multă vreme: astfel i-a apărut în gând tânărul Aglaias şi mintea i-a fost învăluită de gânduri desfrânate. Simţea cum fierbe sângele în trup ca în ibric iar fecioara s-a mirat şi s-a ruşinat de ea insăşi, de ceea ce a considerat întotdeauna că este rău. Iustina a înţeles că diavolul a aprins în ea această dorinţă şi imediat a luat arma cea puternică în luptă, semnul sfintei cruci, rugându-se puternic la Dumnezeu şi strigând la Mirele ei Hristos, din adâncul inimii, spunând:

„O, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, uite vrăjmaşii mei cum s-au ridicat împotriva mea pregătind laţuri picioarelor mele! Sufletul mi-e greu dar numele Tău m-a uşurat în noapte. Când m-au împresurat am fugit la Tine, pentru ca vrajmaşii mei să nu se bucure de mine, pentru că Tu ştii, Doamne, că eu sunt roaba Ta. Pentru Tine am păstrat curăţia trupului meu şi sufletul meu l-am închinat Ţie; de aceea, miluieşte pe roaba ta, o bunule Păstor şi nu lăsa duşmanii să mă mănânce, ci ajută-mă să înving aceste rele ispite.”

Rugându-se aşa mai mult timp, sfânta a reuşit să ruşineze pe vrăjmaş. Copleşită de puterea rugăciunii, ispita a fugit din cauza smereniei din trupul ei, iar pacea a cuprins din nou corpul şi inima Iustinei. Flacăra dorinţei a fost stinsă, sângele s-a oprit a mai fierbe şi ea a început să cânte un imn de victorie, dând slavă lui Dumnezeu….

„Nu putem privi”, [diavolul] spune, „la semnul sfintei cruci, ci trebuie să fugim cât mai departe pentru că ne arde ca focul şi ne goneşte.”

Cu ale Preasfintei Maicii Sale si ale sfinţilor rugăciuni, să tămăduiască Domnul şi bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, Amin.