Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Fiul, a celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, pe care o zicea în fiecare zi

icoana-lacrimi-iisus_w653_h800_q99

Doamne, Dumnezeul meu, Cel mare, neajuns și preaslăvit; Făcător a toată zidirea cea văzută și nevăzută; Cel ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor ce te iubesc pe Tine păzind poruncile Tale; mulțumesc Ție, acum și totdeauna, pentru toate facerile Tale de bine, arătate și nearătate, cele către mine. Te laud și Te slăvesc pentru că ai minunat spre mine milele Tale cele bogate și îndurările Tale cele nespuse, sprijinindu-mă din pântecele maicii mele, întru toate îngrijindu-Te de mine și păzind și ocârmuind cu cuvioșie toate cele ale mele numai pentru bunătatea și iubirea Ta de oameni. Mulțumesc Ție, că nu ai trecut cu vederea smerenia și nevrednicia mea, ci, pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni, mi-ai făcut bine și nu ai încetat a Te îngriji de mine până acum. Nu mă părăsi până la bătrânețe și căruntețe, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, numele cel bun, dulceața, dorirea și nădejdea mea, Cel ce Te-ai făcut om pentru noi și pe toate cu înțelepciune le-ai iconomisit și le-ai întocmit spre mântuirea noastră; mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, din toată inima mea și-mi plec genunchii sufletului și ai trupului meu arătându-Ți, Ție, Dumnezeul meu, păcatele mele. Pleacă-Ți și Tu urechea Ta spre rugăciunea mea și lasă-mi păgânătatea inimii mele.

Am păcătuit, am nelegiuit, am greșit, Te-am întărâtat și Te-am amărât pe tine, Stăpânul meu cel bun, hrănitorul și purtătorul meu de grijă. Și nu este niciun fel de răutate pe care să nu o fi făcut cu lucrul, cu cuvântul, întru cunoștință și întru necunoștință, cu aducerile aminte și cu obiceiurile, păcătuind din destul. Și făgăduindu-mă să mă pocăiesc de multe ori, tot de atâtea ori în aceleași păcate căzând. De aceea mai lesne este a număra picăturile de ploaie, decât mulțimea păcatelor mele, ce au covârșit capul meu și s-au îngreunat ca o sarcină grea peste mine. Că din tinerețile mele și până acum deschizând ușa poftelor celor necuvioase, am lucrat fapte fără de rânduială și am fost stăpânit de porniri neînfrânate, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea țesută de sus, pângărindu-mi biserica trupului meu, spurcând cu totul ticălosul meu suflet cu patimile cele necinstite și lucrând toată fărădelegea și nedreptatea, pe care, de voi voi să le pomenesc în parte, nu-mi va ajunge vremea, mărturisindu-le.

Dar fiindcă Tu toate le știi, căci toate sunt descoperite înaintea ochilor Tăi, nu mă pricep ce să grăiesc către Tine, Atotștiutorule. Și mă afund întru adâncul nedumeririi, aducându-mi aminte că neîncetat am păcătuit și nici cât de puțină credință nu am arătat. Iar vremea tăierii este aproape, și sorocul morții stă de față, iar vremea pocăinței, nicăieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu și este plin de durere și de întristare, că este negătit. Și socotind și cercetând cele pentru mine, nu găsesc nimic vrednic de vreun răspuns, nici aflu vreun meșteșug prin care să mă izbăvesc de focul cel veșnic. Că dacă dreptul abia se mântuiește, ce voi face eu, păcătosul? Și dacă prin multe scârbe se câștigă împărăția lui Dumnezeu de către cei vrednici, care au umblat pe calea cea strâmtă și necăjită a vieții, cum mă voi învrednici eu de mântuire, cel ce am petrecut totdeauna în desfătare și neînfrânare? Și dacă toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată, cum se va socoti atâta nedreptate? Și dacă pentru un cuvânt deșart se va cere seamă, ce răspuns voi da pentru atâtea păcate? Vai, suflete! Că au sporit cele rele ale noastre. Scurtă este viața și iute trece, trimițând către moarte. Iar împărăția drepților și munca păcătoșilor sunt veșnice, necurmându-se niciodată cu moarte. Deci, ce voi face? Ce voi lucra? Și în ce beznă voi fi aruncat? Că moartea este înfricoșată și cumplită, cum este scris: „Că moartea păcătoșilor este cumplită”, dar mai înfricoșat lucru este a cădea în mâinile lui Dumnezeu celui viu, din care nimeni nu va putea să iasă.

Și atunci când va veni să se slăvească întru Sfinții Săi și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui; când scaunele se vor pune și nemitarnicul Judecător în chip înfricoșat va ședea, iar râul cel de foc va curge și se va arăta strălucirea ce gătită drepților; când milioanele de îngeri și toți oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută și gândită cu cutremur vor sta de față, ce voi face eu atunci, fiind plin de rușine, mustrat de conștiință și lipsit de orice îndrăzneală sau cuvânt de răspuns? Vai mie! Ce voi plânge mai întâi? Pentru ce voi suspina apoi? Ce voi tângui: lipsirea de bunătăți, chinul durerilor, nesfârșirea muncilor, sau despărțirea de Dumnezeu? Plângi, suflete ticăloase, aducându-ți aminte de acestea, ce te vor întâmpina după ieșire și te vor chinui, și strigă: Dumnezeul puterilor, Dumnezeul cel veșnic, Dumnezeul milei și al îndurărilor, să nu mă părăsești, să nu mă treci cu vederea, să nu depărtezi de la mine mila Ta, ci „ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele”! Că știu milostivirea Stăpânului meu; știu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni și cum că este voitor al milei, Care „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu” și voiește „ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”, mai ales cei ce se întorc din păcat. Că nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, la pocăință. Și nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei ce rău pătimesc. Și în aceste rele aflându-mă, nu mă abat de la nădejdea cea bună, nici deznădăjduiesc de mântuirea mea, ci eu, cel ce sunt pământ și cenușă, vierme, și nu om, ocară oamenilor și defăimarea poporului, îndrăznesc a grăi către Tine, Domnul meu. Dă-mi cuvânt, ca să deschid gura mea, cel ce dai rugăciune celui ce se roagă! Că de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor. Ca să mă rog cum se cuvine, să cer cele de folos și să nu mă întorc smerit și rușinat, ci, dobândind cele ce am nădăjduit, să mă duc bucurându-mă întru adeverirea deplină a inimii.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt, Doctorul sufletelor și al trupurilor! Și precum aș sta înaintea scaunului Tău de judecată, căzând la picioarele Tale preacurate, așa mă rog și cer cu inima zdrobită și smerită: Curățește-mă pe mine păcătosul, iarta-mi mie, netrebnicului și smeritului, caută din lăcașul Tău cel sfânt la ticăloșia mea, ascultă dintru înălțime rugăciunea smeritului Tău rob și să nu treci cu vederea ruga mea; slăbește-mă ca să mă odihnesc înainte de a mă duce, de unde nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, iartă-mă ca un Dumnezeu. Că Tu știi, Stăpâne, alunecarea cea lesnicioasă a firii omenești și cum că „plecat este cugetul omului spre cele rele din tinerețile lui.” Adu-Ți aminte că pământ suntem. Adu-Ți aminte că numai Tu singur ești curat, fără prihană și neîntinat, iar noi toți întru certări și pedepse. Adu-Ți aminte de îndurările tale cele din veac și de mila ta și să nu mă osândești pentru fărădelegile mele, nici nu-mi răsplăti mie pentru păcatele mele. Știu că mare este mulțimea fărădelegilor mele, dar știu că și noianul iubirii Tale de oameni este nemărginit și nebiruit. Că Tu ești Cel ce ridici păcatul lumii, care Te-ai pogorât din cer pe pământ, ca să cauți oaia cea rătăcită și pierdută; Tu ești Păstorul cel bun, care-și pune sufletul pentru oi și ai „venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”.

Miluiește, Milostive, făptura mâinilor Tale și nu te îngrețoșa de mine, nevrednicul, ci îndură-Te spre noi, Cel ce cruce ai răbdat și răni ai primit, spre vindecarea noastră. Unge rănile mele cu alifia milostivirii Tale și le șterge cu buretele iubirii Tale de oameni, că toate le poți și nimic nu-ți este Ție cu neputință. Dă umilință inimii mele celei împietrite. Ușurează—mi mustrarea conștiinței. Primește lacrimile mele și suspinul meu, cum ai primit pe cele ale desfrânatei și ale lui Petru, verhovnicul apostolilor. Primește această puțină mărturisire și pocăință, Cel ce ai primit cunoștința cea bună a tâlharului pe cruce. Primește rodul buzelor mele, ca o jertfă vie, bine primită, întru miros de bună-mireasmă. Te rog, îmblânzește-Te și Te înduplecă. A păcătuit și Manase împăratul, dar fiindcă s-a căit, nu s-a pierdut. A păcătuit și David mai înainte de acela, dar plângându-și păcatul, a fost miluit. Și multe sunt pildele de acest fel, care potolesc și mângâie mâhnirea mea, alungă deznădăjduirea și hrănesc nădejdea mântuirii mele. Mângâie și Tu, Părinte al îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea, inima mea. Odihnește-o și fă-i bine cu apele milei Tale. Multe lucruri mari și minunate, slăvite și înfricoșate ai făcut din veac, care nu au număr. Iar dacă pe mine, desfrânatul, mă vei mântui, vei face o mare minune. Că atât de mare este puterea milostivirii și a iubirii Tale de oameni, încât faci din noroi mărgăritar, și din fiu al gheenei, fiu al împărăției.

Și încă voi striga către Domnul meu și mă voi ruga către Dumnezeul meu: Cârmuiește rămășița vieții mele după voia Ta și, pentru mulțimea bunătății Tale, dăruiește-mi sfârșit bun și vrednic de iubirea Ta de oameni. Și caută cu milă și cu bunătate spre oasele și încheieturile mele și spre toată alcătuirea firii mele. Și povățuind sufletul meu cel ticălos, așază-l în loc de odihnă. Că multe locașuri sunt la Tine, pe care le împarți fiecăruia după vrednicia sa.

Și încă mă rog și mă cuceresc Ție, Doamne: Dă-mi dar și pricepere mie, nevrednicului, ca să înțeleg cele plăcute Ție și de folos mie. Și nu numai a le înțelege, ci a le și face, ca să nu lucrez cele necuvioase, ci să mă smeresc cu cei smeriți și să pătimesc împreună cu cei ce pătimesc, ca să nu fiu răpit și dus împreună cu cei răi. Și-mi dă dar, să iert celor ce-mi greșesc, pentru că știu că de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Și Te rog: iartă toate celor ce-mi greșesc mie, că nu ei sunt vinovați, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta și nu păzesc poruncile tale. Iar celor ce mă iubesc răsplătește-le cu darurile Tale cele bogate. Pe părinții și frații cei duhovnicești, pe care Tu mi i-ai dat, Milostive, miluiește-i cu iubire de oameni, îndurându-Te de ei. Fă ca graiurile acestea ale rugăciunii mele să mă urmeze pe mine și aici, și după ce voi muri. Iar mărturisirea și lacrimile mele să se îndrepteze ca tămâia înaintea ta. Că eu în fiecare zi aștept moartea cea cu neputință de ocolit, când trupul meu cel ticălos, dându-se îngropării, se va strica, ca să învie nestricăcios în vremea celei de-a doua zidiri, iar sufletul meu în mâinile Tale se va duce.

Odihnește, Stăpâne sfinte, întru lumina viilor și în locașul celor ce se veselesc și pe născătorii mei, și pe strămoșii și frații noștri, robii Tăi cei binecunoscători; pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru ei. Și iartă-i pe toți cei ce s-au săvârșit întru buna credință. Că deși am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici am întins mâinile noastre către dumnezeu străin, ci numai pe Tine Te-am cunoscut, pe Tine Te-am iubit, întru Tine am crezut, Ție ne rugăm, spre Tine întindem nădejdile mântuirii noastre și Ție ne închinăm, unuia Dumnezeu în Treime. Miluiește-ne pe noi după mare mila Ta și ne sălășluiește întru împărăția Ta cea cerească. Cu adevărat, Doamne al meu, Doamne, să se împlinească acestea întru noi, cei ce nădăjduim întru Tine, întru bunătatea Ta cea multă și covârșitoare și pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni cea negrăită. Și pentru rugăciunile preaslăvitei, prealăudatei, preabinecuvântatei și cu dar dăruitei, Preasfintei stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ale puterilor celor cerești și pentru ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut Ție.

Amin. Amin. Amin.

Sursa: Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Fiul, a celui între sfinți Părintele nostru Ioan Gură de Aur, pe care o zicea în fiecare zi

Rugăciunea a treia către Dumnezeu – Tatăl, a lui Nichifor Vlemide

5Treimea-sec-XVI-atelier-grecesc_w169_h125_q100

Stăpâne Atotțiitorule, Părinte, mintea cea mai înainte de început și mai presus de viață, Ființa cea mai presus de nume, Izvorul cel pururea veșnic și mai presus de mine al izvoarelor celor dătătoare de viață și începătoare de lumină, ale bunătății și slavei,

Cel ce ai întărit marginile cerului cu puterea cea negrăită a Duhului Tău celui Preasfânt, prin fiul și Cuvântul Tău cel atotputernic,

Cel ce ai spânzurat pământul pe nimic și ai învelit adâncul cu nori; Bunătatea cea mai presus de cuget; iubirea de oameni cea negrăită, Dumnezeul a toată mângâierea și nădejdea;

Cel ce prin Duhul Tău cel Preasfânt, mai înainte ai întărit puterile cerurilor iar mai pe urmă L-ai vărsat în chip de limbi de foc peste Sfinții Apostoli,

Cel ce ai binevoit a se săvârși taina cea mare și înfricoșătoare a întrupării Unuia-Născut, Fiului Tău și Dumnezeului nostru, pentru mântuirea noastră,

Cel ce ești hulit de noi păcătoșii și nu Te mânii, ești defăimat și suferi, ești tăgăduit și îndelung rabzi și toate ni le dai nouă din destul, spre desfătare, vrând să ne aduci pe toți la pocăință,

Cel ce întreaga Ta zidire faci bine cu mila și cu îndurările tale, dând daruri bogate celor ce te cheamă pe Tine însuți, Preabunule Stăpâne, primește și rugăciunile mele, ale netrebnicului robului Tău, care nădăjduiesc numai la Tine.

Milostivește-Te spre mine și cu frica Ta îngrădește toată viața mea.

Pierde sarcinile cele grele ale păcatelor mele, luminează-mi ochii sufletului meu, curățește-mi trupul, întoarce ochii mei ca să nu vadă deșertăciunea, pune strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele. Izbăvește-mă de orice lucru prihănit și de orice gând spurcat. Întărește-mă ca hotărât să mă întorc dinspre toată dulceața pământească. Povățuiește-mă ca să călătoresc pe calea cea strâmtă și necăjită.

Trage-mi mintea la cer. Dă-mi lacrimi de pocăință, ca să plâng pentru fărădelegile mele făcute mai înainte. Întărește-mă spre slavoslovia Ta și a Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și de viață Făcătorului Tău Duh. Învrednicește-mă ca, prin faptele cele bune, să petrec pe pământ ca în cer. Și peste toate acestea îmbracă-mă cu pavăza cea tare a răbdării până în sfârșit. Și întărește-mi, Stăpâne, voința mea cea alunecătoare. Și mă miluiește pe mine, cel ce stau înaintea slavei Tale cele sfinte și aștept mila Ta cea mare și bogată.

Că mila Ta, Doamne, este peste toți cei ce nădăjduiesc spre tine și de aceea nădăjduiesc și eu spre ea. Nu am unde să alerg decât la mila Ta. Ea să mă sprijine totdeauna, să mă urmeze în toate zilele vieții mele și să mă întâmpine pe mine, că de ea este plin tot cerul și pământul.

Izbăvește-mă, Doamne, de toată bântuiala vrăjmașilor văzuți și nevăzuți, de toată primejdia sufletească și trupească și mă slobozește de toată rușinea cea din patimi. Primește toată slavoslovia, lauda și cererea mea ca tămâia înaintea Ta și proslăvește întru mine numele Tău cel preasfânt.

Înconjoară-mă cu puterile cele sfinte ca, întărit fiind și înțelepțit de ele cu cele de folos, nerănit să fiu de toată săgeata potrivnicilor și să petrec bine și fără de prihană întru toată cunoștința. Îndreptează-mi gândul, cuvântul și lucrul după voia ta, ca să umblu întru toate după legile Tale cele mântuitoare.

Că a Ta este mila, a Ta este stăpânirea, a Ta este puterea, a Ta este tăria și Ție slavă, mulțumire și închinăciune înălțăm împreună și Unuia-Născut Fiului Tău și Preasfântului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin.

Sursa : Rugăciunea a treia către Dumnezeu – Tatăl, a lui Nichifor Vlemide

Dedicată d-lui profesor Iulian Rădulescu, cu ocazia aniversării Domniei Sale.

Rugăciunea a doua către Dumnezeu – Tatăl, a lui Nichifor Calist Xantopol

trinitypalaiostrianginscript_1

Mărturisesc Ție, Părinte, Doamne, Făcătorul cerului și al pământului, lesne iertătorule, îndelung răbdătorule, iubitorule de oameni, nepomenitorule de rău, mult milostive, iubitorule de bine, milosârde și îndurate. Tu știi și cunoști neputința noastră și mai ales a mea, a celui păcătos și nevrednic înaintea cerului și pământului. Că sunt cu totul întinăciune și spurcăciune, călcând în fiecare zi și ceas sfintele Tale porunci și dumnezeieștile Tale așezăminte. Și mai înainte de judecata Ta cea nemitarnică și înfricoșată, conștiința mă vădește, că nu este păcat pe care să nu-l fi făcut cu cuvântul, cu lucrul, cu cugetarea minții, cu privirea ce iscoditoare și cu toate simțurile mele. Și, în scurt, toată viața mea am cheltuit-o și am petrecut-o în desfrânare. Căci care din faptele cele cumplite nu le-am lucrat eu în viață cu mădularele mele?

O, milostivirea și bunătatea Ta, și vai de necunoștința și ticăloșia mea! Că Tu din neființă întru ființă cu înțelepciune m-ai adus și toată zidirea aceasta prea frumoasă bine întocmită mie mi-ai spus-o, Preabunule, și cu chipul și asemănarea Ta m-ai cinstit. Iar eu, arătându-mă nerecunoscător către Făcătorul meu de bine, ca un nebun și nepriceput am scârbit peste măsură îndurările Tale cele iubitoare de oameni. Dar fiindcă mila Ta este nemărginită, bunătatea Ta neurmată, iar îngăduința și îndelunga Ta răbdare către păcătoși neasemănată, Te rog ca, precum m-ai ferit pe mine până astăzi, așa să nu mă lepezi până la sfârșit, nici că te îngrețoșezi de mine. Că Tu ești cel ce voiești ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința celor lucrate să vină. Pentru care și Unul-Născut, Fiul Tău, Domnul și Dumnezeul nostru, pentru mila cea negrăită a bunei Tale voințe, plecând cerurile, S-a pogorât și a intrat în pântece fecioresc, a primit pălmuire, a răbdat cruce și a suferit îngropare. Și fiindcă eu am păcătuit mai mult decât toți și pe toți i-am întrecut cu fărădelegile, mai mult pentru mine s-au făcut acestea. De aceea să se facă și întru mine minunată mila Ta, că pentru păcătoși este bună voirea Ta și iconomia și pogorârea cea negrăită a Unuia-Născut Fiului tău.

Deci să nu pui înaintea mea păcatele mele, pe care le-am făcut cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu aducerile aminte, noaptea și ziua, de voie, din obișnuință și din mai înainte cugetare, la arătate și în ascuns, în toată ziua, ceasul, minutul și clipa și, în scurt a zice, cu toată ființa mea trupească și sufletească. Știi, Doamne, că nu este pe pământ altul ca mine care să se tăvălească întru păcate, desfrânări și în lucruri urâte. Și nu este cu putință să fi fost altcineva care să fi petrecut după lucrurile mele, de când cu voia stăpânirii Tale ai alcătuit toată lumea, aducând-o dintru neființă întru ființă. Că eu cu răutățile și cu vicleșugurile m-am făcut asemenea satanei, începătorul răutății și mă minunez cum mă mai ține pământul și nu se desface să mă înghită, nelegiuind de atâtea ori și lepădând așezămintele Tale cele sfinte. Mai mult decât cei dinainte de mine am călcat poruncile Tale cele fără de moarte și sfinte și m-am înstrăinat de desfătarea raiului. Ucigător de frate m-am făcut mai mult decât Cain, omorându-mi sufletul cu trupul, și am întrecut pe Lameh, ucigându-mi mintea și netrebnicindu-mi simțirile prin dulcețile cele urâte. Am nelegiuit mai mult decât cei de pe vremea potopului și nimic mai rău nu au lucrat sodomitenii decât relele mele cele covârșitoare. Egiptean m-am făcut și cu inima vârtoasă și neprimitoare de cuvintele Tale ca faraon. Am nelegiuit mai mult decât cei ce au cârtit în pustie și au călcat legea Ta, și mai mult decât ninivitenii. Ce sunt fărădelegile lui Manase față de faptele mele cele rele lucrate cu voirea? Și păcatele lui David? Și ale lui Solomon, fiul său? Și ale altora mulți din Lege și mai înainte de dar, față de care mai rău am greșit!

Am greșit mai mult decât tâlharul și vameșul. Am viețuit mai cu neînfrânare decât desfrânata. Mai mult decât Petru m-am lepădat de tine, fără de căință. Și, în scurt, mai mult decât toți păgânii am nelegiuit, urmând diavolilor celor urâți și răi și tuturor voilor lor, făcându-mă asemenea mai – marilor răutății.

Ci Tu, milostive Doamne, minunate fă și spre mine milele tale. Este vremea ca să se arate noianul bunătății Tale. Fă cu mine semn spre bine. Adâncule al nepomenirii de rău și al bunătății, am păcătuit, și ca nimeni altul am nelegiuit. Doresc să mă pocăiesc, dar niciun ceas nu pot păzi hotărârea mea. Am greșit mai mult decât numărul perilor capului meu, decât nisipul și picăturile de apă, dar Tu, ca un îndelung-răbdător și iubitor de oameni, arată spre mine mila și îndurările tale. Nu este păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni, căci noianul milei tale este neajuns, iar nepomenirea de rău și bunătatea ta sunt neasemănate și necuprinse cu mintea. Deși păcatele mele sunt mari, pe lângă noianul milostivirii Tale cel nemărginitele sunt ca o picătură de apă. Și nu numai cele ale mele, ci și ale celor ce din veac au greșit mai mult decât mine, de este cineva care să mă fi întrecut cu răutățile. Pentru aceasta alerg la tine, Stăpânul meu cel preabun, Făcătorul meu și purtătorul de grijă al vieții mele, și-Ți mulțumesc Ție, Dumnezeului meu celui milostiv, cele ce am lucrat. Iar Tu punând înainte mila ta cea obișnuită, arată spre mine milele Tale cele de demult și mă miluiește pe mine, mândrul, trufașul, mărețul în deșert, înaltul cu cugetul, înaltul cu sprânceana, îngâmfatul, semețul, iubitorul de stăpânire, iubitorul de arătare, nerecunoscătorul, nemulțumitorul, iubitorul de podoabă, malahistul, preadesfrânatul, necuratul, urâtul, întinatul, neînfrânatul, stricatul, răsfățatul, îndrăcitul cu pântecele, îndrăcitul cu gâtlejul, desfătatul, îmbuibatul, bețivul, negrijuliul, somnorosul, lenevosul, iscoditorul, vicleanul, zavistnicul, pizmărețul, clevetitorul, pârâtorul, ucigașul, tâlharul, cămătarnicul, mâniosul, mincinosul, urât-câștigătorul, scumpul, pomenitorul de rău, împietritul cu inima, neplecatul, nesupusul, neascultătorul, gânditorul de rău, bârfitorul, defăimătorul, șoptitorul, luătorul în râs, urât-grăitorul, judecătorul strâmb, batjocoritorul, amăgitorul, ocărâtorul, răzbunătorul, prigonitorul, neîndurătorul, nemilostivul, nesimțitorul, neiubitorul de săraci, neiubitorul de străini, neîmpăcatul, neprietenul, zădărâtorul, înjurătorul, obraznicul, bătăușul, nebăgătorul de seamă, netemătorul, urâtorul de bine, urâtorul de frate, urâtorul de fapte bune, hulitorul, necredinciosul, osânditul, nepocăitul, nemărturisitul, cel fără de răspuns, cel ce am lucrat în tot felul de înverșunare și fărădelege cu sufletul și cu trupul, cel ce mai mult decât toți am greșit cu fapta, cu cuvântul și cu voirea, lipsindu-mă de iubirea de oameni și de milostivirea lui Dumnezeu și câștigând munca cea fără de sfârșit.

Drept ești, Doamne, și dreaptă judecata Ta. Dar să biruiască iubirea Ta de oameni și mă abate de la rău la bine. Nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va suferi? Și știu că mari sunt fărădelegile mele și nu lesne mi le pot ierta. Că am greșit mai mult decât toți și fărădelegile mele au covârșit capul meu, am întinat chipul Tău dintru mine, mi-am făcut netrebnică haina sufletului meu, mi s-a stins făclia darului. Buzele mele le-am spurcat cu totul, ochii mi i-am mânjit cu vederile cele necuvioase și fără de pază, căutând cele mincinoase și deșarte. Vai, și de câte ori m-am făgăduit să mă pocăiesc dar m-am arătat mincinos, defăimând bogăția bunătății Tale. Și de câte ori, în biserici, mă făgăduiesc Ție să mă lepăd de cele rele, dar, după ce ies, cad în aceleași răutăți și în și mai rele, fiindcă uit făgăduințele din pricina deprinderii mele celei rele și necurate. De aceea, Stăpâne, nu-Ți uita mila Ta firească și iubirea ta de oameni cea neurmată și alungă-Ți mânia și nu mă răpi înainte de a mă pocăi, tăinuindu-mă ca pe un pom neroditor, nici să mă faci pildă de răutate altora, înțelepțindu-i prin grabnica mea tăiere și osândă, nici să mă fac priveliște a îngerilor și a oamenilor. Deschide-mi mie, celui ce bat, ușa Ta. Întinde-mi mie, celui ce mă afund, mâna Ta. Că mă viscolește adâncul dulceților. Și de nu mă va întâmpina pe mine iubirea Ta de oameni, toate cele lucrate de mine nimic nu vor fi. Vrăjmașul îmi stă înainte ca un tiran aspru, firea mea cea stricată, voința mea cea rea și obiceiul cel cumplit mă asupresc. Vremea vieții mele s-a sfârșit, secerișul morții este aproape, secera este ascuțită, iar securea a ajuns la rădăcina mea, dar eu sporesc spre mai rău. Furul sapă peretele sufletului meu, vrăjmașul răcnește ca un leu, căutând degrabă să mă înghită, calea este gata, sorocul s-a împlinit, înscrisul este în mâini, pârâșii stau ca niște chinuitori nemilostivi, cumpăna este atârnată, iar eu, ticălosul, tras fiind la judecată, nimic nu simt. Vai mie, ce să fac? Unde să mă duc?

Dăruiește-mi, Stăpâne, pocăință și simțire de cele lucrate și lacrimi ca să-mi spele spurcăciunea dezmierdărilor mele. Să nu mă răpești pe mine nepregătit și nemărturisit. Ci vezi greutatea trupului meu celui ticălos pusă asupra mea, cuptorul cel înfocat al gândurilor mele, deprinderea mea cea rea, aplecarea către cele rele și mă mântuiește nu numai pentru mila Ta cea nemărginită. Miluiește-mă pentru bunătatea ta cea mare și nepovestită. Și deși greșelile mele nu este cu putință a fi numărate, dar mila și iubirea ta de oameni cu neasemănare le covârșesc pe ele. Pentru aceasta varsă în dar peste mine bunătatea Ta cea neîmpuținată, căci cugetul meu este plecat pururea cu osârdie spre cele rele. Adu-Ți aminte că pământ sunt, sârguitor spre cele deșarte și ca fumul au trecut zilele mele. Adu-Ți aminte că în păcate sunt născut și mă mântuiește pentru mila Ta, că la Tine este milostivirea. Că umblând după poftele trupului și toată viața mea tăvălindu-mă în noroiul dulceților, m-am făcut bucurie diavolilor și pustiu de iubirea Ta de oameni. Din pruncie până acum înșelându-mă și amăgindu-mă, niciodată n-am voit să urmez voilor Tale, nici socotind că urgia îngrozirii Tale este nesuferită asupra celor păcătoși. Și nu m-am înțelepțit nici de frica tăierii morții, nici a judecății Tale celei nemitarnice, ci am lucrat toată fapta cea urâtă cu covârșire și stăruință, punând pricinuiri întru păcate. Mintea mi-am spurcat-o prin aduceri aminte urâte. Duhul mi-am netrebnicit prin învoiri rele. Trupul l-am întinat prin amestecări necurate. Eu singur am întărâtat mânia ta și am ațâțat urgia ta. Cine mă va plânge și cin mă va tângui pe mine, ticălosul. Tu, Dumnezeule al milei și al îndurărilor, milostiv ești și lesne iertător, având sădite în fire noianul iubirii de oameni și adâncul îndelungii răbdări. Pleacă-Te ticăloșiei mele; primește-mă pe mine, cel ce mă rog; îmbrățișează-mă pe mine, cel ce mă întorc; vindecă durerea sufletului meu și mă mântuiește cu judecățile pe care le știi. Nu am lacrimi fierbinți, nu am mărturisire adevărată și nicio faptă bună care să atragă asupra mea milostivirea Ta. Ci în dar miluiește-mă, Că de vei milui pe cel iubitor de fapte bune și de vei mântui pe cel drept, nu este lucru preaslăvit; ci spre mine, cel ce am greșit peste măsură, să faci minuni cu mila Ta. Știi neputința firii omenești, că Te-ai îmbrăcat întru ea cu milostivire. Să nu biruiască mulțimea răutăților mele milostivirea Ta cea nemăsurată. Treci cu vederea fărădelegile mele și ca un doctor bun vindecă rănile cele netămăduite ale sufletului meu. Vezi-mi bubele care mi-au rănit tot trupul, peste care nu este cu putință a pune nici untdelemn, nici legături. Și Tu, Dumnezeul meu, căruia Îți sunt cu putință toate cele ce sunt cu neputință la oameni și care vindeci cu lesnire toate bolile și nu lași nicio rană de răutate, mântuiește-mă, și iarăși strig, mântuiește-mă, pentru mila Ta. Pentru aceasta ai adus toată lumea aceasta la ființă. Pentru aceasta Te-ai pogorât către noi, cei care Ți-am greșit cu nenumărate greșeli și te-am întărâtat. Dator îți sunt cu nenumărați talanți. Lasă-mi datoria ca și mai mult să te iubesc. Am greșit Ție, Dumnezeule, am greșit, o mărturisesc, dar să nu mă osândești pe mine după fărădelegile mele, nici să-Ți întorci fața ta de la mine, ci auzită să se facă mie mila Ta, și mai ales vestită și arătată, prin milostivirea ta cea către mine, cel ce am greșit peste măsură. Că Tu ești Dumnezeul celor ce se pocăiesc, depărtând de la noi fărădelegile noastre, precum sunt depărtate răsăriturile de la apusuri, și albind, prin pocăință, păcatele noastre ca zăpada și ca lâna. Deci, câte am greșit până acum din tinerețe, iartă-mi-le ca un preabun și mult milostiv, dăruindu-mi vreme de pocăință și lacrimi de-a pururea curgătoare. Aprinde-mi făclia sufletului prin mărturisire din cele de aici. Prin mijlocirea Maicii care a născut mai presus de fire pe Cuvântul Tău cel fără de început și mai înainte de veci, cu folosințele slujitorilor Tăi celor fără de trupuri, prin soliile propovăduitorului pocăinței, ale cinstitului și slăvitului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul, ale sfinților și întru tot lăudaților Apostoli, ale celui de-al doilea propovăduitor al pocăinței, Ioan preaînțeleptul și cu cuvinte de aur, și ale tuturor sfinților celor ce din veac Ți-au plăcut Ție, că binecuvântat ești împreună cu Unul-Născut, Fiul Tău și cu făcătorul de viață și Preasfântul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa:: https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/2028/#2

Rugăciune către Atotțiitorul și Iubitorul de oameni Dumnezeu și Părinte, a celui întru Sfinți Părintelui nostru Vasile cel Mare

dumnezeu

Stăpâne, Dumnezeule al tuturor, Părinte preabun, Cel ce ești și petreci de-a pururea, Cel ce ești fără de început și mai înainte de toți vecii, Cel ce cu ființa ești cu totul neînțeles și cu mărimea necuprins, iar cu bunătatea nemăsurat, adâncul cel izvorâtor și nepovestit al puterii și al înțelepciunii, pe Tine te binecuvântez că ai căutat cu milă și cu îndurări spre ticăloșia mea și m-ai izbăvit de tina și noroiul acestei lumi rele și deșarte și de cursele cele multe și de multe feluri ale stăpânitorului celui viclean al întunericului veacului acestuia. Pe Tine Te binecuvântez, Doamne, că ai minunat spre mine, păcătosul, milele Tale și întru toate mi Te-ai făcut iubitor de oameni, hrănitor, ocârmuitor, sprijinitor, scăpare, purtător de grijă și mântuitor al sufletului și trupului meu. Pe Tine Te binecuvântez, Doamne, că ai arătat spre mine, nevrednicul, iubirea Ta de oameni cea multă și nemărginită. Că în fiecare zi, din lenevirea mea, vânzându-mă diavolului, mă păzești, mă izbăvești și din cursele lui mă răpești. Pe Tine Te binecuvântez, Doamne, că mi-ai arătat nenumărate pricini de întoarcere de la răutățile mele. Pe Tine Te binecuvântez, Doamne, că, neputincios fiind, întărești slăbiciunea mea și nu mă lași să cad cu totul, ci îndată îmi întinzi de sus mână de ajutor și mă întorc către Tine.

Cu ce voi răsplăti Ție, Stăpâne preabune, pentru toate bunătățile pe care le-ai făcut și le faci cu mine, păcătosul? Ce mulțumire își voi aduce ție? Ci din zori până în noapte, ca o rândunea voi glăsui și ca o privighetoare voi striga și nu voi înceta a te binecuvânta în toate zilele vieții mele pe Tine, Făcătorul, Dătătorul de bine și Purtătorul meu de grijă, deși nu sunt vrednic, Doamne, se grăiesc către Tine fiindcă sunt foarte păcătos. Mulțumesc ție, Doamne, că ai îndurat îndelung pentru greșelile mele și m-ai lăsat nepedepsit până acum. Mulțumesc, Ție, Doamne, că nu voiești moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu. Că și eu, deși sunt vrednic de multe chinuri, Doamne, și vrednic de a fi lepădat de la fața ta, pentru iubirea Ta de oameni cea nepomenitoare de rău, îndelung m-ai răbdat. Mulțumesc Ție, Doamne, cu toate că nu pot după vrednicie să fac aceasta. Miluiește-mă, Doamne, și îndreptează-mi sufletul meu și ocârmuiește-mi viața spre voia Ta, precum știe milostivirea Ta. Fă-mă desăvârșit spre tot lucrul bun, ca să-ți plac Ție și, pentru mulțimea îndurărilor Tale, slobozește-mă în pace din ticălosul meu trup. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeule, și Ție slavă, mulțumire și închinăciune înălțăm, împreună și Unuia- Născut Fiului Tău și Bunului și de viață Făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dedicată dragului și mult prețuitului meu prieten, dl. Virgil Borcan 🙂

Sursa:  Rugăciunea întâi către Dumnezeu – Tatăl, a celui între sfinți Părintele nostru, Vasile cel Mare

Univers – Dona Ghenof

Photo Mar 21, 2013, 11_06 AM

Father Sun Mother Moon
Fasting till the end of June
Creed of goons and old buffoons
Dancing naked to the tune

Oh how cold Alaska
How cold the narrow streets
Of New York City when this darkness springs
How Old the Angels that walk among these streets

How cold are you between the sheets.
Are you an Angel? Are you a star?
Are you a naked diamond from Qatar.

Am I a piece of you
Am I undone
Am I a naked black old star.

Or am I you
From another life
Am I the Dark, are you the Light?

Photo Mar 21, 2013, 11_48 AM

Tată Soare Mamă Lună
Ţin post până la sfârşitul lui Iunie
Cult de nebuni – bufoni bătrâni
Dansează veşnic pe o melodie străveche;

Oh ce rece-Alaska
Ce reci străzile strâmte
Ale bătrânului New York când se lasă-ntunericul.
Cât de bătrâni Îngerii care patrulează aceste străzi?

Şi ţie între cearceafuri, ţi-e cumva frig, baby?
Esti un Înger? Cumva o stea?
Sau poate-un diamant din ţinutul Qatar.

Sunt o bucăţică din tine?
Sunt neterminată?
Sunt cumva o stea goală şi-ntunecată?

Sau sunt chiar tu
Dintr-o altă viaţă
Spune-mi, sunt eu oare Întunericul şi tu Lumina?

11960047_1612780288986250_2879982092946859762_n

DONA GHENOF

Acatistul Înălţării Sfintei Cruci

Mulțumesc

inalltarea-sfintei-cruci

1 august- Scoaterea Cinstitului lemn al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci 

Duminica a 3-a din Postul Paştelui-Duminica Crucii; 

7 mai– Arătarea semnului Sfintei Cruci pe cer; 

14 Septembrie– Înălţarea Sfintei Cruci;

  

Acatist –Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Condacul 1:

De trei ori fericită şi preacinstită Cruce, ţie ne închinăm credincioşii şi te mărim, veselindu-ne de dumnezeiasca ta înălţare; ci ca o pavăză şi armă nebiruită, ocroteşte şi acoperă cu darul tău, pe cei ce cântă:

Bucură-te, Cinstită Cruce, păzitoare a creştinilor!

Icosul 1:

Îngerii din cer în chip nevăzut înconjoară cu frică Crucea cea de…

Vezi articolul original 2.725 de cuvinte mai mult