Rugăciunea a doua către Dumnezeu – Tatăl, a lui Nichifor Calist Xantopol


trinitypalaiostrianginscript_1

Mărturisesc Ție, Părinte, Doamne, Făcătorul cerului și al pământului, lesne iertătorule, îndelung răbdătorule, iubitorule de oameni, nepomenitorule de rău, mult milostive, iubitorule de bine, milosârde și îndurate. Tu știi și cunoști neputința noastră și mai ales a mea, a celui păcătos și nevrednic înaintea cerului și pământului. Că sunt cu totul întinăciune și spurcăciune, călcând în fiecare zi și ceas sfintele Tale porunci și dumnezeieștile Tale așezăminte. Și mai înainte de judecata Ta cea nemitarnică și înfricoșată, conștiința mă vădește, că nu este păcat pe care să nu-l fi făcut cu cuvântul, cu lucrul, cu cugetarea minții, cu privirea ce iscoditoare și cu toate simțurile mele. Și, în scurt, toată viața mea am cheltuit-o și am petrecut-o în desfrânare. Căci care din faptele cele cumplite nu le-am lucrat eu în viață cu mădularele mele?

O, milostivirea și bunătatea Ta, și vai de necunoștința și ticăloșia mea! Că Tu din neființă întru ființă cu înțelepciune m-ai adus și toată zidirea aceasta prea frumoasă bine întocmită mie mi-ai spus-o, Preabunule, și cu chipul și asemănarea Ta m-ai cinstit. Iar eu, arătându-mă nerecunoscător către Făcătorul meu de bine, ca un nebun și nepriceput am scârbit peste măsură îndurările Tale cele iubitoare de oameni. Dar fiindcă mila Ta este nemărginită, bunătatea Ta neurmată, iar îngăduința și îndelunga Ta răbdare către păcătoși neasemănată, Te rog ca, precum m-ai ferit pe mine până astăzi, așa să nu mă lepezi până la sfârșit, nici că te îngrețoșezi de mine. Că Tu ești cel ce voiești ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința celor lucrate să vină. Pentru care și Unul-Născut, Fiul Tău, Domnul și Dumnezeul nostru, pentru mila cea negrăită a bunei Tale voințe, plecând cerurile, S-a pogorât și a intrat în pântece fecioresc, a primit pălmuire, a răbdat cruce și a suferit îngropare. Și fiindcă eu am păcătuit mai mult decât toți și pe toți i-am întrecut cu fărădelegile, mai mult pentru mine s-au făcut acestea. De aceea să se facă și întru mine minunată mila Ta, că pentru păcătoși este bună voirea Ta și iconomia și pogorârea cea negrăită a Unuia-Născut Fiului tău.

Deci să nu pui înaintea mea păcatele mele, pe care le-am făcut cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu aducerile aminte, noaptea și ziua, de voie, din obișnuință și din mai înainte cugetare, la arătate și în ascuns, în toată ziua, ceasul, minutul și clipa și, în scurt a zice, cu toată ființa mea trupească și sufletească. Știi, Doamne, că nu este pe pământ altul ca mine care să se tăvălească întru păcate, desfrânări și în lucruri urâte. Și nu este cu putință să fi fost altcineva care să fi petrecut după lucrurile mele, de când cu voia stăpânirii Tale ai alcătuit toată lumea, aducând-o dintru neființă întru ființă. Că eu cu răutățile și cu vicleșugurile m-am făcut asemenea satanei, începătorul răutății și mă minunez cum mă mai ține pământul și nu se desface să mă înghită, nelegiuind de atâtea ori și lepădând așezămintele Tale cele sfinte. Mai mult decât cei dinainte de mine am călcat poruncile Tale cele fără de moarte și sfinte și m-am înstrăinat de desfătarea raiului. Ucigător de frate m-am făcut mai mult decât Cain, omorându-mi sufletul cu trupul, și am întrecut pe Lameh, ucigându-mi mintea și netrebnicindu-mi simțirile prin dulcețile cele urâte. Am nelegiuit mai mult decât cei de pe vremea potopului și nimic mai rău nu au lucrat sodomitenii decât relele mele cele covârșitoare. Egiptean m-am făcut și cu inima vârtoasă și neprimitoare de cuvintele Tale ca faraon. Am nelegiuit mai mult decât cei ce au cârtit în pustie și au călcat legea Ta, și mai mult decât ninivitenii. Ce sunt fărădelegile lui Manase față de faptele mele cele rele lucrate cu voirea? Și păcatele lui David? Și ale lui Solomon, fiul său? Și ale altora mulți din Lege și mai înainte de dar, față de care mai rău am greșit!

Am greșit mai mult decât tâlharul și vameșul. Am viețuit mai cu neînfrânare decât desfrânata. Mai mult decât Petru m-am lepădat de tine, fără de căință. Și, în scurt, mai mult decât toți păgânii am nelegiuit, urmând diavolilor celor urâți și răi și tuturor voilor lor, făcându-mă asemenea mai – marilor răutății.

Ci Tu, milostive Doamne, minunate fă și spre mine milele tale. Este vremea ca să se arate noianul bunătății Tale. Fă cu mine semn spre bine. Adâncule al nepomenirii de rău și al bunătății, am păcătuit, și ca nimeni altul am nelegiuit. Doresc să mă pocăiesc, dar niciun ceas nu pot păzi hotărârea mea. Am greșit mai mult decât numărul perilor capului meu, decât nisipul și picăturile de apă, dar Tu, ca un îndelung-răbdător și iubitor de oameni, arată spre mine mila și îndurările tale. Nu este păcat care să biruiască iubirea Ta de oameni, căci noianul milei tale este neajuns, iar nepomenirea de rău și bunătatea ta sunt neasemănate și necuprinse cu mintea. Deși păcatele mele sunt mari, pe lângă noianul milostivirii Tale cel nemărginitele sunt ca o picătură de apă. Și nu numai cele ale mele, ci și ale celor ce din veac au greșit mai mult decât mine, de este cineva care să mă fi întrecut cu răutățile. Pentru aceasta alerg la tine, Stăpânul meu cel preabun, Făcătorul meu și purtătorul de grijă al vieții mele, și-Ți mulțumesc Ție, Dumnezeului meu celui milostiv, cele ce am lucrat. Iar Tu punând înainte mila ta cea obișnuită, arată spre mine milele Tale cele de demult și mă miluiește pe mine, mândrul, trufașul, mărețul în deșert, înaltul cu cugetul, înaltul cu sprânceana, îngâmfatul, semețul, iubitorul de stăpânire, iubitorul de arătare, nerecunoscătorul, nemulțumitorul, iubitorul de podoabă, malahistul, preadesfrânatul, necuratul, urâtul, întinatul, neînfrânatul, stricatul, răsfățatul, îndrăcitul cu pântecele, îndrăcitul cu gâtlejul, desfătatul, îmbuibatul, bețivul, negrijuliul, somnorosul, lenevosul, iscoditorul, vicleanul, zavistnicul, pizmărețul, clevetitorul, pârâtorul, ucigașul, tâlharul, cămătarnicul, mâniosul, mincinosul, urât-câștigătorul, scumpul, pomenitorul de rău, împietritul cu inima, neplecatul, nesupusul, neascultătorul, gânditorul de rău, bârfitorul, defăimătorul, șoptitorul, luătorul în râs, urât-grăitorul, judecătorul strâmb, batjocoritorul, amăgitorul, ocărâtorul, răzbunătorul, prigonitorul, neîndurătorul, nemilostivul, nesimțitorul, neiubitorul de săraci, neiubitorul de străini, neîmpăcatul, neprietenul, zădărâtorul, înjurătorul, obraznicul, bătăușul, nebăgătorul de seamă, netemătorul, urâtorul de bine, urâtorul de frate, urâtorul de fapte bune, hulitorul, necredinciosul, osânditul, nepocăitul, nemărturisitul, cel fără de răspuns, cel ce am lucrat în tot felul de înverșunare și fărădelege cu sufletul și cu trupul, cel ce mai mult decât toți am greșit cu fapta, cu cuvântul și cu voirea, lipsindu-mă de iubirea de oameni și de milostivirea lui Dumnezeu și câștigând munca cea fără de sfârșit.

Drept ești, Doamne, și dreaptă judecata Ta. Dar să biruiască iubirea Ta de oameni și mă abate de la rău la bine. Nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, că de Te vei uita la fărădelegi, Doamne, cine va suferi? Și știu că mari sunt fărădelegile mele și nu lesne mi le pot ierta. Că am greșit mai mult decât toți și fărădelegile mele au covârșit capul meu, am întinat chipul Tău dintru mine, mi-am făcut netrebnică haina sufletului meu, mi s-a stins făclia darului. Buzele mele le-am spurcat cu totul, ochii mi i-am mânjit cu vederile cele necuvioase și fără de pază, căutând cele mincinoase și deșarte. Vai, și de câte ori m-am făgăduit să mă pocăiesc dar m-am arătat mincinos, defăimând bogăția bunătății Tale. Și de câte ori, în biserici, mă făgăduiesc Ție să mă lepăd de cele rele, dar, după ce ies, cad în aceleași răutăți și în și mai rele, fiindcă uit făgăduințele din pricina deprinderii mele celei rele și necurate. De aceea, Stăpâne, nu-Ți uita mila Ta firească și iubirea ta de oameni cea neurmată și alungă-Ți mânia și nu mă răpi înainte de a mă pocăi, tăinuindu-mă ca pe un pom neroditor, nici să mă faci pildă de răutate altora, înțelepțindu-i prin grabnica mea tăiere și osândă, nici să mă fac priveliște a îngerilor și a oamenilor. Deschide-mi mie, celui ce bat, ușa Ta. Întinde-mi mie, celui ce mă afund, mâna Ta. Că mă viscolește adâncul dulceților. Și de nu mă va întâmpina pe mine iubirea Ta de oameni, toate cele lucrate de mine nimic nu vor fi. Vrăjmașul îmi stă înainte ca un tiran aspru, firea mea cea stricată, voința mea cea rea și obiceiul cel cumplit mă asupresc. Vremea vieții mele s-a sfârșit, secerișul morții este aproape, secera este ascuțită, iar securea a ajuns la rădăcina mea, dar eu sporesc spre mai rău. Furul sapă peretele sufletului meu, vrăjmașul răcnește ca un leu, căutând degrabă să mă înghită, calea este gata, sorocul s-a împlinit, înscrisul este în mâini, pârâșii stau ca niște chinuitori nemilostivi, cumpăna este atârnată, iar eu, ticălosul, tras fiind la judecată, nimic nu simt. Vai mie, ce să fac? Unde să mă duc?

Dăruiește-mi, Stăpâne, pocăință și simțire de cele lucrate și lacrimi ca să-mi spele spurcăciunea dezmierdărilor mele. Să nu mă răpești pe mine nepregătit și nemărturisit. Ci vezi greutatea trupului meu celui ticălos pusă asupra mea, cuptorul cel înfocat al gândurilor mele, deprinderea mea cea rea, aplecarea către cele rele și mă mântuiește nu numai pentru mila Ta cea nemărginită. Miluiește-mă pentru bunătatea ta cea mare și nepovestită. Și deși greșelile mele nu este cu putință a fi numărate, dar mila și iubirea ta de oameni cu neasemănare le covârșesc pe ele. Pentru aceasta varsă în dar peste mine bunătatea Ta cea neîmpuținată, căci cugetul meu este plecat pururea cu osârdie spre cele rele. Adu-Ți aminte că pământ sunt, sârguitor spre cele deșarte și ca fumul au trecut zilele mele. Adu-Ți aminte că în păcate sunt născut și mă mântuiește pentru mila Ta, că la Tine este milostivirea. Că umblând după poftele trupului și toată viața mea tăvălindu-mă în noroiul dulceților, m-am făcut bucurie diavolilor și pustiu de iubirea Ta de oameni. Din pruncie până acum înșelându-mă și amăgindu-mă, niciodată n-am voit să urmez voilor Tale, nici socotind că urgia îngrozirii Tale este nesuferită asupra celor păcătoși. Și nu m-am înțelepțit nici de frica tăierii morții, nici a judecății Tale celei nemitarnice, ci am lucrat toată fapta cea urâtă cu covârșire și stăruință, punând pricinuiri întru păcate. Mintea mi-am spurcat-o prin aduceri aminte urâte. Duhul mi-am netrebnicit prin învoiri rele. Trupul l-am întinat prin amestecări necurate. Eu singur am întărâtat mânia ta și am ațâțat urgia ta. Cine mă va plânge și cin mă va tângui pe mine, ticălosul. Tu, Dumnezeule al milei și al îndurărilor, milostiv ești și lesne iertător, având sădite în fire noianul iubirii de oameni și adâncul îndelungii răbdări. Pleacă-Te ticăloșiei mele; primește-mă pe mine, cel ce mă rog; îmbrățișează-mă pe mine, cel ce mă întorc; vindecă durerea sufletului meu și mă mântuiește cu judecățile pe care le știi. Nu am lacrimi fierbinți, nu am mărturisire adevărată și nicio faptă bună care să atragă asupra mea milostivirea Ta. Ci în dar miluiește-mă, Că de vei milui pe cel iubitor de fapte bune și de vei mântui pe cel drept, nu este lucru preaslăvit; ci spre mine, cel ce am greșit peste măsură, să faci minuni cu mila Ta. Știi neputința firii omenești, că Te-ai îmbrăcat întru ea cu milostivire. Să nu biruiască mulțimea răutăților mele milostivirea Ta cea nemăsurată. Treci cu vederea fărădelegile mele și ca un doctor bun vindecă rănile cele netămăduite ale sufletului meu. Vezi-mi bubele care mi-au rănit tot trupul, peste care nu este cu putință a pune nici untdelemn, nici legături. Și Tu, Dumnezeul meu, căruia Îți sunt cu putință toate cele ce sunt cu neputință la oameni și care vindeci cu lesnire toate bolile și nu lași nicio rană de răutate, mântuiește-mă, și iarăși strig, mântuiește-mă, pentru mila Ta. Pentru aceasta ai adus toată lumea aceasta la ființă. Pentru aceasta Te-ai pogorât către noi, cei care Ți-am greșit cu nenumărate greșeli și te-am întărâtat. Dator îți sunt cu nenumărați talanți. Lasă-mi datoria ca și mai mult să te iubesc. Am greșit Ție, Dumnezeule, am greșit, o mărturisesc, dar să nu mă osândești pe mine după fărădelegile mele, nici să-Ți întorci fața ta de la mine, ci auzită să se facă mie mila Ta, și mai ales vestită și arătată, prin milostivirea ta cea către mine, cel ce am greșit peste măsură. Că Tu ești Dumnezeul celor ce se pocăiesc, depărtând de la noi fărădelegile noastre, precum sunt depărtate răsăriturile de la apusuri, și albind, prin pocăință, păcatele noastre ca zăpada și ca lâna. Deci, câte am greșit până acum din tinerețe, iartă-mi-le ca un preabun și mult milostiv, dăruindu-mi vreme de pocăință și lacrimi de-a pururea curgătoare. Aprinde-mi făclia sufletului prin mărturisire din cele de aici. Prin mijlocirea Maicii care a născut mai presus de fire pe Cuvântul Tău cel fără de început și mai înainte de veci, cu folosințele slujitorilor Tăi celor fără de trupuri, prin soliile propovăduitorului pocăinței, ale cinstitului și slăvitului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul, ale sfinților și întru tot lăudaților Apostoli, ale celui de-al doilea propovăduitor al pocăinței, Ioan preaînțeleptul și cu cuvinte de aur, și ale tuturor sfinților celor ce din veac Ți-au plăcut Ție, că binecuvântat ești împreună cu Unul-Născut, Fiul Tău și cu făcătorul de viață și Preasfântul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sursa:: https://poruncaiubirii.agaton.ro/articol/2028/#2

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s