Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi către cei împreună cu dânşii – 31 Ianuarie

10954557_901429079889399_745664548832868244_o

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 5-lea:

Sălăşluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate, Preafericiţilor Chir şi Ioan, v-aţi arătat înfricoşători izgonitori ai duhurilor celor necurate; şi aţi fost tămăduitori ai neputinţelor, nu numai ai celor descoperite, ci şi ai celor ascunse. Drept aceea, îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre, cele neîncetate, tămăduiţi patimile noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânire asupra înşelăciunii ai luat, Fericite Chir, având împreună pătimitor al ostenelilor pe măritul Mucenic Ioan. Pentru aceasta, împreună vă îndulciţi de cea mai aleasă desfătare în ceruri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ascultare duhovnicească încingându-te, Sfinte Chir Prea­cinstite şi părăsind oştirea pământească, vrednicule de laudă, Sfinte Ioan, aţi ridicat împotriva demonilor semne de biruinţă, de la Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeile îndumnezeite râvnind la fapta cea bună a Sfinte Tecla, cucernic s-au îmbrăcat în veşmântul fecioriei, cel asemenea cu îngerii; şi de dragostea muceniciei, în vederea luptelor, s-au pregătit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine, Preacurată, cea Plină de har, ne-a Răsărit nouă Soarele dreptăţii, Hristos; şi a luminat pe cei ce şedeau înainte întru cele mai întărite închisori ale întunericului.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cei prealăudaţi, cu trupul cel neputincios, împuterniciţi de Patimile lui Hristos, au biruit pe ucigaşul de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii lui Hristos primind chinurile trupeşti, se bucurau duhovniceşte, de Desfătarea Cea Nepieritoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Crucea, slăbiciunea firii femeieşti s-a întărit; drept aceea bărbăteşte a pus pe fugă pe vrăjmaşul balaur.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu, Maica lui Dumnezeu, te-ai făcut celor de pe pământ Mijlocitoare a bunătăţilor celor mai presus de fire. Pentru aceasta strigăm ţie: Bucură-te!

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Neînserată a harului a pus capăt înşelăciunii celei iubitoare de întuneric a vrăjmaşului, arătând pe Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan, strălucind ca nişte luminători.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Atraşi au fost de dragostea Preasfintei Treimi, mucenicii; şi de Dânsa fiind întăriţi, Sfinţii Chir şi Ioan cu unirea cea mai bună, s-au arătat organe ale lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât de sfânt este locaşul vostru cel de tămăduiri, nebiruiţilor mucenici? Că alungă lepra duhurilor celor viclene şi tuturor celor ce bolesc le dă har tămăduitor de rele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără ispită de nuntă ai născut, o, Fecioară! Şi după naştere te-ai arătat iarăşi Fecioară. Pentru aceasta neîncetat şi cu credinţă neîndoielnică strigăm ţie: Bucură-te Stăpână!

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei doi mucenici Te-au dorit pe Tine, Mântuitorule; Tu Sfinte, după vrednicie te-ai odihnit întru Sfinţii Tăi Chir şi Ioan.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Al Tău lucru este, Bunule, surparea vrăjmaşului; Tu, cu Crucea Ta, i-ai făcut pe ei mărturisitori ai dreptei cinstiri de Dumnezeu şi cu mărire i-ai încununat pe ei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţii Mucenici Ioan şi Chir cu cuget neînfricat viteze au făcut pe fecioare, îmbărbătându-le să Te iubească numai pe Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Pavăză Nebiruită asupra vrăjmaşilor te punem înainte; pe tine Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te-am câştigat, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, Doamne…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii au ales mai bine a se jertfi pentru Hristos, decât a jertfi vrăjmaşului; au dat întâietate, faţă de vicleanul tiran, Celui Ce ca un Miel S-a jertfit pentru noi, din milostivire.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce sfâşiau fără de milă pe mucenici, simţeau durere; iar celor sfâşiaţi, rănile li se păreau ca nişte săgeţi de copii; căci erau întăriţi, în chip minunat, de Dumnezeiescul Duh.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea celor ce cugetau deopotrivă, mărturisindu-Te cu credinţă şi cu luptă bărbătească Domn şi Împărat a toată făptura a stat împotriva celor fărădelege, până la sânge.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Muceniţa Atanasia împreună cu Eudoxia, cu Teodota şi cu Dumnezeiasca Teoctista, odraslele ei, cu moartea lor şi-au agonisit laudă nemuritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin naşterea ta ne slobozim din blestemul strămoaşei Eva; că tu, Fecioară Maică, născând pe Hristos, în locul blestemului, ne-ai izvorât toată Binecuvântarea.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie, Doamne, cu glas de laudă; strigă către Tine Biserica, curăţindu-se de spurcatul sânge al demonilor, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Din Dumnezeiescul har primind, sfinţilor, dar de minuni, faceţi minuni neîncetat, tăind toate patimile noastre cu meşteşugul tămăduitor cel nevăzut, de Dumnezeu Înţelepţite Chir, cu Sfântul Ioan cel pururea mărit. Că voi sunteţi Dumnezeieşti doctori.

Cântarea a 7-a. Irmos: În cuptorul persienesc…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luptătorii cumpănind cugetarea, ca într-un taler de cântar, cu greutatea Slavei Celei Preacurate, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii necunoscând planurile vrăjmaşului şi îndepărtând cu scârbă toate feluritele lui amăgiri şi chinuri, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu răbdarea suferinţelor încununându-se Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan, adevăraţii slujitori ai Treimii, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Locaş Dumnezeiesc Sfânt al Celui Preaînalt, Bucură-te. Că prin tine s-a dat Bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nelegiuiţii îndemnau cumplit la tăgăduirea lui Dumnezeu Cel Adevărat din Fire; dar Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, cei nebiruiţi, pornind de la zidire, arătau pe Cel Ce este Ziditorul tuturor, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nebuneşte fiind turbaţi de înşelăciune, tiranii cei ce cugetau cele pământeşti, împingeau la viaţă, prin moarte, pe cei ce aveau vieţuirea nestricată întru înălţime şi care strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Moaştele mucenicilor au arătat fulgere de minuni în lume, Hristoase, biruind înşelăciunea nălucirii celei ticăloase şi dând vindecări celor ce strigă cu bună cuviinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Cel din Tatăl, fiind mai înainte fără de maică, mai târziu a fost fără de tată, Întrupându-Se din tine, Preacurată, Cel Ce era mai înainte fără de trup, vrând, pentru milostivire, să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise le-a închis; iar puterea focului au stins-o, încingându-se cu fapta bună, tinerii cei iubitori de dreapta cinstire de Dumnezeu, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultătoare până la moarte s-a arătat perechea nebiruiţilor Mucenici Chir şi Ioan faţă de Dumnezeieştile Porunci ale Stăpânului. Pentru aceea în mâinile Ziditorului şi-au dat sufletele lor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doi luminători luminează făcliile minunilor, dintr-O Singură Fântână purtătoare de Lumină, scoţând bolnavilor tămăduiri, din harul cel nestricăcios; pe aceştia după vrednicie să-i mărim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doimea mucenicilor celor nebiruiţi a teologhisit bărbăteşte Unimea Dumneze­ieştii Fiinţe şi Treimea Ipostaselor; iar pe Cuvântul Cel Întrupat L-au mărturisit un Hristos în două firi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-te spre mine, Hristoase, când vei veni cu Slavă să judeci lumea; risipeşte negura patimilor mele, cu rugăciunile Aceleia ce Te-a născut şi cu ale Sfinţilor Tăi mucenici, ca un Bun şi Mult Milostiv.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Munte Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta bucurându-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Călcând la pământ desfătările cele josnice, v-aţi ridicat cu strălucire, prin har, către Dumnezeiasca înălţime a muceniciei, Luptătorilor Chir şi Ioan, luminătorii lumii. Pentru aceea ne rugăm ca să ne izbăviţi pe noi de întunericul păcatelor şi de boli, rugându-vă Dumnezeului tuturor.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

După Dumnezeu, la Acoperă­mântul tău cel Dumnezeiesc alergând eu smeritul, Născătoare de Dumnezeu, mă rog ţie: miluieşte-mă, Preacurată; că păcatele mele, Stăpână, îmi covârşesc capul şi mă tem de pedepse şi mă cutremur. Fă rugăciune, Preacurată, către Fiul tău, ca să mă mântuiesc de acestea.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Pe Tine, Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-te pe Cruce spânzurat, Ceea ce în vremile cele de pe urmă te-a născut, cu Trup, striga: vai mie, Preaiubite Iisuse! Fiule, Cel Ce eşti Slăvit de Îngeri ca un Dumnezeu, de ce voind eşti acum Răstignit de oamenii cei nelegiuiţi? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Joi seara

sf-cuv-efrem-sirul-detaliu-768x1024

Iată, iarăși cad la ușa Stăpânului meu cu cucernicie, închipuindu-mă și strigând cu frică. De folos îi este robului a nu fugi de mâinile stăpânului său după ce-a greșit lui ci mai vârtos a stărui lângă dânsul. Auzi, Stăpâne, suspinul meu și, primește graiul cererii mele pe care îl aduc eu, păcătosul, cu cucernicie.

Varsă peste mine, ticălosul, măcar o picătură din nesfârșitul noian al îndurării Tale, ca să am puțină osârdie spre a mă îndrepta pe sine-mi. Căci dacă nu vei da lumina Darului Tău sufletului meu, nu voi mai putea să-mi cunosc păcătoșenia.

Vai mie, căci apucând înainte, păcatul a aflat loc de odihnă întru inima mea și mă înnegrește și mă cufundă, silindu-mă pururea a-L întărâta pe Domnul Dumnezeu.

O, vai mie, ticălosul! Cum nu mă înfrânez eu de focul cel nestins și cum nu mă cutremur, eu de muncile cele veșnice!

Căci iată: a pus lege în mine și fără întrerupere mă trage întru pierzare. Căci măcar că mă mustru adesea și păcatele nu încetez să le mărturisesc, totuși rămân cu sufletul întru cele rele.

Văzând nu văd, fiindcă păcătuiesc. Nu mă ostenesc cu sufletul ca, în adevăr, să mă îndrept, ci, zi cu zi și fără întrerupere, pocăința mea o prihănesc. Rob sunt păcatului, și nevrând fac răul, ca un ostășit de păcat, lui mă supun. Și putând a fugi de el, m-am făcut birnic lui, fiindcă l-am lăsat să ajungă împărat în mine.

Plătesc leafă trupului îngrijindu-mi patimile. Și măcar că-mi dau seama că îi sunt rob, când mi se poruncește de către el ascult fără întârziere, fug de mânia ce va să fie, dar ca un câine legat în fier mă supun în grabă celui ce-mi poruncește. Urăsc adică păcătui, fug de fărădelege, dar rămân în patimă, căci sunt robit. Ca un șiroi curg asupra mea patimile, ca o fântână adâncă se adună în mine îndemnurile lor. Înlăuntrul cugetului de multă vreme le-am unit cu mine și nu îmi vine să primesc despărțire de ele. Mă sârguiesc să-mi schimb vrerea, dar iată că-mi stă împotrivă așezarea cea dintâi a patimilor mele. Îmi ajută necontenit să mă îmbogățesc în patimi și datoria cea veche nu-mi îngăduie să o plătesc. Vreau să-i dau înapoi și el îmi mai adaugă. Și oricât m-aș sili ca să plătesc dintr-însa, el adaugă necontenit tot altele, ca să-mi arate întruna că din a lui plătesc. Și văzând el că necurmarea datoriei mă pleacă pe mine să fiu ticălos, așază în mine zilnic pofte noi și mă face să uit patimile, ca să nu le mărturisesc. Mă întâmpină cu patimi străine, și împlinindu-le pe acestea, le uit pe cele ce au venit asupră-mi și necontenit descopăr că sunt dator.

Alerg la patimi ca la niște prieteni și, împrumutându-mă de la dânsele, le am ca niște stăpâni. Și cele pe care cu puțin înainte mă sârguiau ca să mă izbăvesc, iată că acum mă fac, printr-însele, rob desăvârșit vândut.

Mă chinuiesc să tai și să rup legăturile lor și iată că patimi noi mă cuprind și mă țin. Mă lupt și mă ostenesc să scap întru totul de stăpânirea lor și la apropierea de luptă mă simt și mă descopăr un ecou al lor.

O, cumplită stăpânire în mine a legăturilor păcatului! O, stăpânire a răului, a vicleanului balaur. Mă zbat să scap de el și mai mult mă prinde, ba înca și mintea mi-am vândut-o păcatului. De somn mă las cuprins, când vreau să lupt. Nici măcar să mă rog nu-mi îngăduie vrajmașul, ci ca într-o funie de aramă îmi ține legată mintea și voind să fug, nu lasă legătura. Întemeind păcatul, tot mai adânc în mine trage zăvorul puternic pe ușa cunoștiinței. Și pentru ca nu cumva să se unească cu Dumnezeu, așază drept paznic la ușă duhul rău. El mi-aduce mereu înainte tot felul de gânduri proaste, și mă pleacă să cred că nu e judecată pentru dânsele, pentru că nimeni nu le ține minte. Iar eu pun înainte oglinda cugetului și știu că deasupra mea este spânzurată osânda. Cu aceasta mă ține pe mine, cu aceasta mă leagă, cu aceasta mă vinde și mă cumpără, cu aceasta îmi poruncește să mă supun, după cum zice apostolul: „Iar omul cel trupesc vândut păcatului”. Căci păcatul, în trupul meu fiind, îmi stăpânește mintea și sufletul, din pricina trupului pe care îl uneltește și-l necăjește mereu și-l împilează. Nici a fugi nu poate, nici să mă ajute. Vai mie, mort sunt eu, cel vinovat! Și orb, cel ce văd! Ca un câine m-am făcut eu, omul. Și eu, cel ce gândesc, m-am pogorât în rând cu necuvântătoarele.

Miluiește-te pe sine-ți, o, suflete al meu! Sârguiește-te, înainte de despărțire, să nu ne încuiem afară împreună cu fecioarele cele nebune! Căci nu le e cu putință a moșteni viața celor morți în păcat. Și nici a câștiga cununa alergării celei bune, celor ce au dormitat.

Miluiește-mă, Dumnezeule, după marea Ta mila și, după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Căci dacă mă vei ajuta să mă izbăvesc din ticaloasa robie a patimilor, atunci numai voi putea să Te slăvesc ca pe Dumnezeul meu. Și dacă numai Tu vei vrea, mă vei mântui! Și numai dacă mă vei binecuvânta Tu, mă voi izbăvi.

O, Doamne Dumnezeule! Cred că poți toate acestea și nu deznădăjduiesc. Știu că după mulțimea îndurărilor Tale, vei curăți mulțimea păcatelor mele. Știu că pe toți i-ai miluit și-i miluiești pe cei ce se întorc către Tine din toată inima! Mărturisesc că și eu m-am îndulcit de Darul Tău, am păcătuit ca nimeni altul. Tu, cel ce pe morți i-ai sculat, ridică-mă pe mine, cel ce sunt mort cu păcatul.

Tu, cel ce pe orbi i-ai tămăduit, luminează și ochii cei întunecați ai inimii melei Tu, cel care din gura șarpelui pe Adam l-ai izbăvit, trage-mă și scoate-mă și pe mine din noianul fărădelegilor mele.

Căci oaia Ta sunt și mancat de leu m-am făcut cu păcatele, dar fiu mă voi face, dacă mă voi tămădui cu darul Tău.

Lepădat m-am făcut ca un lepros, dar Tu, dacă vei voi, să mă cureți! Știu, vai, că întru cunoștință am păcătuit! Tu, Doamne, pe Zaheu l-ai miluit ca pe un vrednic. Miluiește-mă și pe mine care sunt netrebnic! Lup, era Pavel oarecând, gonind oile Tale. Fiară era rupând oile Tale, dar păstor l-ai făcut cu darul Tău, tămăduind și grijind oile Tale. Știu că el întru necunoștință a păcătuit. Dar pe mine, Doamne, cela ce cu cunoștință am greșit, miluiește-mă cu darul Tău cel covârșitor! Vai mie! Mă sfiesc de cei ce acum se sfiesc de mine, ca nu cumva să mă rușinez de dânsii pentru păcatele mele cele ascunse! Mă rușinez de cei ce m-au născut pe mine. Ca văduva din Evanghelie, care supărând pe Judecătorul cu stăruința ei și-a dovedit cererea, vreau să mă fac. Și ca prietenul cel îndrăzneț vreau să mă arăt către Tine, prea bunule și singurul Stăpân, ca să întorci sufletul meu cel ce în păcat s-a robit. Acela pâine a cerut spre mângâiere, iar eu dezlegarea sufletului de osteneală cer. Acela hrană trupească a cerut, iar eu chemarea înapoi a sufletului cerșesc. Ascultă, ca un bun și prea bun, glasul plângerii și al lacrimilor mele și întoarce-mă ca să fac rod bun de pocăință.

Răcorește-mi arșița conștiinței mele, înnoindu-mă pe mine cel învechit cu patimile păcatului, ca, de robia acestora după ce mă voi izbăvi, să răsuflu cu ușurare văzduhul slobozeniei mele și cu bucurie și veselie să slăvesc bunătatea Ta!

Știu, o Stăpâne, că milostiv ești, Doamne, și voiești ca să mă schimbi. Aștepți cu nespusă bucurie și bunătate rodul voirii mele. Și gata ești ca să mă miluiești o, nemărginit de bunule Doamne! Dar vrei să vezi așezământul meu. Căci miluind, voiești să mă înveți. Și iertându-mă, voiești să mă câștigi părtaș al împărăției Tale.

Vai de simțirea mea! Vai de ticăloșia mea! O, grasul și pământescul suflet! O, inimă răzvrătită! O, gură plină de amărăciune! O, gâtlej, mormânt deschis! Pentru ce nu-ți aduci aminte o, suflete, de calea netrecută a despărțirii tale? Pentru ce nu te gândești către călătoria aceea? Pentru ce îți tragi asupră-ți pedepsele cele veșnice? Ce faci o, suflete, petrecând ca un animal fără de pricepere?

Vai, mie cum aleg întunericul mai mult decât lumina!
Cum pe plăcerea care astăzi este, dar mâine nu mai e, o iubesc mai mult decât bunătățile cele veșnice și negrăite.

Vai mie, cum voiesc, decât podoaba aceea în chipul soarelui, mai mult pe cea întunecată și înnegrita s-o îmbrac.

Cum, decât Împărăția cerurilor, mai mult cinstesc locuința cea întunecata și înnegrită a iadului eu, păcătosul, singur și întru cunoștință voind să mă rănesc.

Vino-ți în fire, suflete! Teme-te de Dumnezeu! Slujește-L! Slujește-I întru toate faptele bune, ca să nu primești din mâna Lui îndoite pedepse. Iubește pe Dumnezeul tău și umblă în calea Lui cu dreaptă credință. Înțelege o, suflete, că veacul acesta se aseamănă locului de luptă al balaurului… Balaurul cel tare, negreșit se nevoiește să biruiască. El se surpă și e batjocorit de unii care vedem că se încununează prin înșelarea lui. Alții prin amărăciunea pricinuită de el, veselia veșnica o dobândesc, alții, prin plăcerea lor, amărăciunea vieții veșnice vedem că o află. Unii, prin lepădarea de sine, pe diavol îl biruiesc. Iar pe alții, care se înfășoară în sine, cu înlesnire el îi biruiește. Celor ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul lor, războiul cu diavolul li se pare ușor. Dar celor ce iubesc lumea, războiul greu și nesuferit le este.

Înțelege, suflete ticăloase, că bucuria veacului acesta și desfătarea și odihna lui, pline de scârbe și amărăciune sunt. Iar necazurile și răstignirile luptei bucurie negrăită și viață veșnică pricinuiesc.

Întoarce-te, o, suflete! Nevoiește-te întru liniște! Ca ceasul morții și al despărțirii să nu te prindă nepregătit. Înțelege o, suflet al meu, care îți este chemarea. Cum îți este priceperea, cum mergi, pentru cine și până când? Toți la sfârșitul lucrurilor celor pământești au sosit, deci sfârșitul va sosi și la a ta neîngrijire.

Întoarce-te o, suflete, la Domnul! Întoarce-te cât mai ai timp!

Încredințează-ți viața cu hotărâre în mâinile lui Dumnezeu!

Lucrează cu El și pentru El! Și pregătește-te ca să intri în a Lui slavă atunci când, din îndurare, va binevoi să te cheme la El, căruia i se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea, acum și pururea și în vecii vecilor – Amin.

Plânsurile Sfântului Efrem Sirul – Plânsul de Miercuri seara

sf_efrem_sirul

Dorul de-a grăi către Tine, Doamne, mă silește să-Ți vorbesc, dar nevrednicia și păcătoșenia mea îmi poruncesc să tac. Durerile și necazurile vieții mă îndeamnă să cuvântez, dar fărădelegile trecutului îmi spun să fiu mort. Sufletul meu geme din adâncuri și ochii mei lacrimi poftesc. Greșit-ai, suflete !

Pocăiește-te ! Căci iată, zilele noastre ca umbra trec și înfricoșate și groaznice locuri va să treci, sufletul meu! Nu întârzia multă vreme amânând zi de zi întoarcerea ta la Domnul !

Umilește-te, sufletul meu, de toate bunătățile câte le-ai luat de la Domnul și nu le-ai păzit. Umilește-te pentru toate câte ai lucrat și Dumnezeu îndelung a răbdat pentru tine ca să nu intri în întunericul cel mai dinafară și să te dai înaintea înfricoșatului Divan al lui Hristos. Vai mie, păcătosului, că am întinat și de-a pururi întârzii curățenia inimii mele din pricina trândăvirii.

Îndrăzneala inimii mele a fost rușinată adânc de lene și de fățărnicie, iar pofta cea rea, ca un stăpân robului, îmi poruncește. Și eu, întocmai ca un prunc, cu frică o ascult. Mă rătăcește și mă pierde pe mine, iară eu mă bucur.

Vai mie, Doamne, căci Darul Tău mă trage pe mine la viață, iară eu, mai vârtos, spre moarte mă trag.

Dimpotrivă și-ntocmai cu îngerii, Doamne, Te sârguiești ca să mă faci!

Iar eu, întru răutate, pe mine mă micșorez . Înmulțitu-s-au păcatele mele, și de-a pururea se înmulțesc și nu este margine întru mulțimea lor. Și cine va plânge pentru mine? Numai Tu singur, Mântuitorule, de-a Ta bunătate îndemnat fiind, cauți spre mine, cel necăjit. O, cum Te voi ruga pe Tine, Stăpâne, când gura mi-am umplut-o cu ocări? Sau cum Te voi iubi când sunt plin de patimi ? Sau cum va sălășlui în mine adevărul când eu cu minciuna pe mine m-am ocărât? Sau cum Te voi chema pe Tine, când poruncile Tale nu le-am păzit ? Căci după ce-am luat cunoștința adevărului, m-am făcut răpitor, prigonitor, rău sfătuitor, aspru și cu cugete rele asupra aproapelui aruncându-mă. Nemilostiv spre săraci, mânios, leneș și de haină strălucitoare iubitor. Și încă și acum mă aflu întru gânduri întinate, întru întărâtări, întru iubire de plăcere, întru slavă deșartă, întru mândrie, întru voirea cea rea, întru prigonire, întru mânie.

Nimic fiind, mă socotesc pe sine-mi că sunt ceva. Mințind, de-a pururea împotriva celor mincinoși strig. Întind biserica trupului meu cu gânduri și cu fapte curvești, împotriva curvarilor propovăduiesc. Judec pe cei ce greșesc, însumi de greșeli fiind plin. Judec pe deosebitori și furi, însumi fiind fur și deosebitor. Luminat oamenilor vreau să mă arat, înăuntrul sufletului fiind necurat. În biserică și la masă în față vreau să stau. Femeilor vreau să mă arat vesel și înaintea străinilor mă înalț. Și între ai mei, cuminte și înțelept, iar între cei înțelepți, desăvârșit mă socotesc. Și către cei credincioși numai înțelept mă am pe sine-mi, iar pe cei fără de minte și neînvățați, ca pe niște dobitoace îi defaim. Când sunt vrednic de ocară, mă mândresc. Când gândesc să fiu cinstit, mă disprețuiesc. Dacă mi se cere să fiu drept, mă răzvrătesc. Iar când cele adevărate mi se spun, urăsc. Mustrat fiind de fratele meu, mă mânii. Iar voind să mă împotrivesc ispitei, obosesc. Nu voi a cinsti pe cel vrednic și nevrednic fiind, cinste cer. Nu voiesc a mă osteni. Dacă nu-mi slujește cineva, mă mânii pe el. Nu vreau a merge cu cei ce lucrează. Și dacă nu mă laudă pe mine cineva, îl grăiesc de rău. Când îl văd pe fratele meu în nevoi, nu-l cunosc, iar când e sănătos și-n cinste, îl vizitez. Pe cei mai mari ca mine îi defaim, iar pe cei mai mici îi trec cu vederea. Când izbutesc să mă stăpânesc de la vreo faptă rea, mă trufesc. Dacă voi isprăvi postul și privegherea, cu nesupunere și cu grăire de rău, ca într-o cursă mă prind. Iar când intru la rugăciune, stau și stăruiesc și nu iert. Când face cineva o faptă bună, nu o văd. Dar e destul cu o mică faptă să greșească și-l mustru. Pe toate cele frumoase ale oamenilor le nesocotesc, însă de faptele cele deșarte ale lor, mă las robit.

Pe dinafară mă arăt smerit și blând, dar pe dinlăuntru sunt mândru și neîndurat. Cu părerea sunt ca și cum n-aș dori nimic, dar în fundul inimii sunt bolnav de dragoste de argint. Și ce să mai vorbesc despre chipul în care îmi folosesc vremea, căci numai cu părerea m-am lepădat de lume, pe când înlăuntrul cugetului, eu lumii vorbesc. Bârfirile cele din adunări, cercetările, gândurile ascunse ale oamenilor, pomenirile cele deșarte, vorbirile cele fără de folos de la mese, nesațiul darurilor și al luărilor, certurile cele pierzătoare, iată lucrurile pe care le fac cu cugetul meu.

Aceasta este viața mea. Acesta este cugetul cu care mă lupt împotriva mântuirii mele. Și trufia, și slava deșartă a mea nu mă lasă să-mi privesc rănile ca să mă vindec. Acestea sunt vitejiile mele. Aceasta e oastea de păcate cu care vrăjmașul mă cuprinde. Și întru acestea aflându-mă și rămânând eu, ticălosul, cu slava sfințeniei caut să mă înfășor.

Petrecând în păcate, vreau să fiu socotit un drept. Și ce răspuns pot să dau pentru toate astea? Că diavolul este cel care m-a sfătuit. Dar nici lui Adam un astfel de răspuns nu i-a folosit. Sau poate vreau să mă îndreptățesc cu ispita lui Cain? Dar nici el n-a scăpat de-a Domnului dreaptă hotărâre. Ce răspuns voi da eu când mă va judeca Dumnezeu?

Nu este nici un răspuns pentru lenevirea mea. Mă tem să nu fiu și eu dintre aceia pe care i-a zugrăvit Pavel drept vase ale urgiei pe care diavolul le cere în stăpânire, pe care, pentru nebăgare de seamă, în patimi și în necinste i-a lăsat Dumnezeu. O, cât îmi este de frică să nu cadă o astfel de hotărâre asupra mea !

Doamne, Tu mie, păcătosului, mi-ai pus pocăința. Și pururea vrei să mă mântuiești pe mine, nevrednicul. Înviază, Dătătorule de viață, sufletul meu cel omorât cu păcatele. Spală-mi orbirea cea învechită a ticăloasei mele inimi. Și plângi ! Căci cu adevărata lepădare de lume încă nu m-am lepădat și de lanțurile trufiei mele încă nu m-am scuturat. Din postul cel adevărat al Bisericii n-am gustat. Și cu slava cea înșelătoare a lumii sunt înfășurat. Pragurile facerilor de bine nu le-am trecut și bucuriile cele adevărate ale dragostei nu le-am cunoscut. La îndrăzneala facerilor de bine n-am pășit. Iar pentru greșelile lui, pe fratele meu l-am osândit. La lumina cunoașterii adevărului n-am ajuns, dar pe alții despre mântuire vreau să-i învăț. Toate Ți le-a dat Ție Prea Bunul Dumnezeu, o suflete: cunoștință, pricepere, înțelepciune. Cunoaște-ți folosul ! Cum te socotești a da lumini aproapelui, întunecat fiind? Fă-te ție doctor, o suflete! Suspină ! Lăcrimează! Și spală-ți prin post cuviincios necurăția păcatelor!

Dumnezeule Cel preabun și înalt, Care singur ai, Stăpâne, stăpânire peste viață și moarte, dăruiește-mi, mie păcătosului, în ceasul acela înfricoșat al venirii Tale, îndurările Tale cele multe, ca să nu fiu pârât acolo, înaintea strașnicului Tău Divan, și să nu fiu de ocară înaintea privitorilor : îngeri, arhangheli, prooroci, apostoli, patriarhi, ucenici, pustnici și drepți. Mântuitorul meu, pedepsește-mă aici, unde de dulceața păcatului m-am îndulcit, ca un părinte bun și iubitor de fii. Și acolo iartă-mi, ca un Dumnezeu ceresc, singur și fără de păcat. Căci tot păcatul eu, ticălosul, l-am lucrat. Și dacă pornesc să mă pocăiesc, nu am lacrimi.

Vai mie ! Cu ce ochi voi mai vedea eu, păcătosul și trândavul strașnicul Tău Divan pe care, Doamne, șezând, mă vei vădi pe mine.

Te știu Judecător înfricoșat întru Slava dumnezeirii, vrând să mă mustri pe mine. Toată viața mea, vrednicul de jale, cu înverșunare am cheltuit-o totdeauna și în noroiul dezmierdărilor m-am tăvălit. Toate greșelile ascunse în adâncul sufletului meu, Tu singur le cunoști, Ziditorul meu!

Nimeni nu este ca mine, un locaș al păcatului. Nimeni așa ca mine n-a întărâtat bunătatea Ta, Stăpâne, pornirile răutății întru toate urmând. Dar pentru că ești adânc fără de fund al tuturor milelor, arde adâncul păcatelor mele ! Și să nu-mi răsplătești mie cu răsplătiri vrednice de cele ce-am lucrat. Să nu mă osândești la văpaia gheenei, căci nesuferită este urgia Ta, Doamne.

Căci cine va putea suferi oare, îngrozirea ei? Pentru că focul nu se stinge și viermele nu doarme. Teme-te de îngrozirea iadului, o suflete al meu! Leapădă somnul cel greu al lenevirii și dormirea cea pierzătoare a trândăvirii. Aproape este sfârșitul ! Lângă ușă, Judecata. Oare ce ne va întâmpina după ce se va despărți sufletul de trup ? Adunați-vă împreună cu mine, Cuvioși și Drepți, cei ce cu nevoința cea bună v-ați nevoit și ca pe un mort plângeți-mă sau ca pe un jumătate viu și jumătate mort îndurați-vă, fiindcă eu sunt plin de rușine și nu am îndrăzneală pentru păcatele făcute de mine întru cunoștință. Vărsați peste mine mila voastră ca pe o tainică lucrare a milostivului Dumnezeu, Mântuitorul nostru.

Rugați-vă Lui ca în dar să mă întoarcă și nevrednic să nu mă aflu în ceasul venirii Lui. Și să nu aud nicidecum acea înfricoșată hotărâre: ” Du-te de la mine, blestematule, lucrător al nedreptății, căci nu te cunosc !”. De aceea, Te rog pe Tine, Lumina cea adevărată, Naștere binecuvântată din Sfântul Tău Părinte, Chipul Ipostasului Lui, Cel ce șezi de-a dreapta Slavei Lui necuprinse, Fiu al lui Dumnezeu prea dulce, Hristoase al meu!

Să nu mă lepezi pe mine cel urât. Căci mult se veselește vrăjmașul meu când vede că deznădăjduiesc din pricina răutății și se bucură când în deznădejde mă dau lui orbit. Tu, cu milostivirea Ta, rușinează nădejdea lui și mă smulge din dinții și din lanțurile lucrării lui, care, cu mult meșteșug, a tăbărât Doamne, asupra mea.

Dăruiește-mi lumină lăuntrică ca să cunosc deplin meșteșugurile lui. Căci nenumărate sunt alunecările pe care mi le pune înainte: smintelile, vătămările, multa câștigare, trufia, plăcerile cele trupești, teama de post, fuga de rugăciune, lene și odihnă multă pentru zburdălniciile trupului. Pe cât se sârguiește ca să mă piardă pe mine, de atâta mă lenevesc pentru a mă mântui. Și pe cât acela mă pândește și mă vânează, pe atât eu nu mă bag în seamă și mă las prins.

Ia aminte, suflete ! Grijește-te și nu dormi ! Nu lua aminte la greșelile altora, ci mai vârtos cercetează-ți greșelile tale. Nu umbla să scoți paiul din ochiul fratelui și al aproapelui, ci ostenește-te zi și noapte, cu ajutorul lui Dumnezeu, să-ți scoți bârna din ochii tăi. Sârguiește-te ! Apucă a te judeca înainte de Hristos, Cel Ce pentru tine s-a răstignit cu trupul pe cruce, căci de nu ne vom judeca aici cu asprime pe noi înșine, cum vom putea scăpa dincolo de judecata cea groaznică și de osânda lui Dumnezeu?

Îndură-Te spre Mine, Doamne pentru milostivirea Ta ! Și mă mântuiește pe mine pentru bunătatea Ta, cu solirile Preacuratei noastre Stăpâne, de Dumnezeu Născătoare, și ale tuturor Sfinților Tăi. Că binecuvântat ești în vecii vecilor . Amin.