Cină cu păsări (Fantezie nocturnă de vară)

Imagine

Sticlete ce zboară în borcanul adânc cu apă

Întrecere între păsări exotice la zbor acvatic

Un colibri cu aripi tăiate se îneacă în nectar…

Linişte!

Fluturi se nasc din cadavre vechi de păuni mirositori

În mijlocul Orangeriei ţi-am pregătit masa albă

scaun cu spătar din pene de păun alb

covor de lavandă proaspăt cosită

şi eu te aştept cu doi canari în palmă

În această seară scoatem ce-i mai bun din noi

în această seară iubito…

muşchi crud din pulpa-mi fierbinte

aşezat pe muzică de Bach

şi coaste uscate de fazan auriu

înecat în suc de portocale

Iubito, în această seară nu dansăm…

să nu ne luăm zborul printre fluturi

Doar stăm…

doar prindem rădăcini printre lavandă

şi devenim copaci pentru păsări aproape înecate

şi fluturi iubitori de carne.

Doar noi şi Bach

şi fluturi

şi penele uscate.

Alexandru Povarnă

Rugăciunea mamei către Domnul lisus Hristos, pentru a primi binecuvântare asupra copiilor

Iisus_Hristos1Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici, auzi-mă pe mine, nevrednica roaba Ta (numele). Doamne, în milostiva Ta stăpânire sunt copiii mei (numele): miluieşte-i şi mântuieşte-i, pentru numele Tău. Doamne, iartă-le lor toate greşalele cele de voie şi cele fără de voie pe care le-au săvârşit înaintea Ta. Doamne, povăţuieşte-i la calea cea adevărată a poruncilor Tale şi luminează-le înţelegerea cu lumina lui Hristos, spre mântuirea sufletului şi tămăduirea trupului. Doamne, binecuvântează-i în casă, la şcoală, pe drum şi în tot locul stăpânirii Tale. Doamne, păzeşte-i sub acoperământul Tău cel sfânt de glonte, de sabie, de otravă, de foc, de molimă şi de moartea năprasnică. Doamne, apără-i pe ei de toţi vrăjmaşii cei văzuţi şi cei nevăzuţi, de toate necazurile, relele şi nenorocirile. Doamne, tămăduieşte-i de toată boala, curăţeşte-i de toată întinăciunea şi uşurează-le pătimirile sufleteşti. Doamne, dăruieşte-le harul Duhului Tău Sfânt spre viaţă îndelungată, sănătate şi curăţie, întru toată buna credinţă şi dragostea, în pace cu cei de aproape şi cei de departe. Doamne, înmulţeşte-le şi întăreşte-le puterile minţii şi ale trupului, pe care le-au primit în dar de la Tine, binecuvântându-i, dacă va plăcea înaintea Ta, spre viaţă de familie evlavioasă şi naştere de prunci cinstită. Doamne, dăruieşte-mi mie, nevrednicei şi păcătoasei roabei Tale (numele) binecuvântare părintească pentru copiii mei, care sunt robii Tăi, în vremea cea de acum a dimineţii (zilei, nopţii), pentru numele Tău, pentru că împărăţia Ta este veşnică şi atotputernică. Amin.

http://ro.scribd.com/doc/56369037/Acatistul-vindec%C4%83rilor-de-boli-suflete%C5%9Fti-%C5%9Fi-trupe%C5%9Fti-al-Maicii-Domnului

ceremonial

vine iubirea pentru cuvinte

lucruri simple, mult fragmentate

de atenţie colosală

– respect sădit în noi

pentru călcarea primejdioasă

pe picioarele neştiinţei

prin pântece, graniță

prin ugere

fără raniță

vine iubirea de cuvinte, absurda, faimoasa,

bastarda, spăimoasa, alăptând

cu presus de frumoasa

aplecare într-o lume trăind ascunsă,

foarte aproape, ca discretul vecin

căruia i se vede în fiece dimineaţă

doar spatele, aşa cum se depărtează grăbit

să nu întârzie la serviciul

discret şi divin

vine iubirea cuvintelor, iubirea, vine peste pleoapă, vedere

la zicerea prea şchioapă

carne de trestie

scriind aşteptări lungi – ochi de pisică

furând fosfor din lună,

mişcare de la întuneric

şi haţ ! – privirea agaţă

şoarecii alergând să împuţineze festinul regal

păienjenii aşteptând

strălucitele înţelegeri de astre

sihastre

torc cu clei

iscusita aţă

vine, îmbracă aer înalt, vine, se pune cruciş

curmeziş, bate război

tăcere, obligatoria tăcere,

dar nu se poate intra gol:

fără mustrare prinde o hermină,

lumina felină, noroiul arată-i pe cale, teama ta de întinare

umilinţă blândă – niciodată inorogul nu va intra în poiană

câtă vreme sânii iubitei nu s-au ascuns

în spatele inimii noastre, ca pentru o stranie alăptare

vine iubirea, vine cuvântul, zicerile grele

vin, îmbătare de cel nespus

de jos, de din sus

uite, tac îngerii

să vadă, omule

ce pom de înţelegere

ce sămânţă de dregere

dăruieşti văii plângerii

şi ah ! sărutul, o, sărutul mult-aşteptat

beatus – beat

râmand, ştrengar,

uriaşul castel de cărţi de joc

doamna dreaptă a săbiilor

taie inima tuturor zodiilor

vine, vine iubirea pentru cuvânt,

loc fără nume pentru numele sfânt…

Alex Amarfei

Iscălitura lui Kepler

(doamna gravitaţie privită eliptic; însuşi

timpul golit de, umil, însuşi omul )

o, e-apusul rupt în teme; clivatele cărnuri mi-s

înnodate trup de suflet, nerv cu sânge, ochi în vis

şi încercuirea tainei izgonind din paradis

cere piatră ţintuindă şoapta ta, semiramis…

car albastru cu mari coase ce scurtează de picioare

regii cei vrăjmaşi pe câmpul alergând sub grele oase

roţi de soare dă spre jertfă, cu miez greu spre ochi ce plânge

ca să nască frumuseții fier pentru jertfelnic sânge

şi din orizont de vremuri, cu fuiorul greu de fire

părul tău, cu noapte, razei, flutură spori cutezării

de-a săra adâncuri vaste, adaos de gânduri mării,

de-a-ndemna la sân cuminte licornii spre adormire…

blând şi cald, priviri furişe luminează diamantul

înflorind pe sărutarea buzei tale, care-ntoarce

din pădure spre oceane lemnul veşted de ferigă

şi-n clepsidra ta măiastră clipă suspendată-l toarce

– cuvântare de genune încrustând cu ger neantul

şi înspre grădini de rugă aurind a sa verigă

mereu flori şi nestemate înflorind pe-amare curgeri

inversate, înnodate, timp de nimb, verb de idee;

curţi cu ziduri smălţuite din cer nou îşi fură carnea

dinapoi şi dinainte parcelor, aprige smulgeri;

se îngroapă sens în lucruri, lacătul seduce o-cheie…

te râvniră astronomii, ca în geometrii abstracte

să îngroape şi să-nvie răsuflarea ta jertfită;

pat de somn, macat de veghe, pernă de priviri compacte

au voit săţi rostuiască pentru marea neodihnă

şi-i ucise neputinţa zugrăvită înlăuntrul

casei melcului ce-ţi poartă fulgerată zestre-n spate;

ochii lor cosiţi făcură în grădina ta cea crudă

strat de iarbă, spre foşnirea armoniilor furate…

cărnurile spânzurate-a filosofilor, ce verbul

arcuiră spre lumină, şi se frânseră în jocul

valurilor de uimire, când la sân legănai locul

alăptat de bezna tainei care-ţi rourează herbul,

stau, pe pajişti de-amorţire, diafan eviscerate :

violet de spline, purpuri ale inimilor rupte,

verdele senin al fierii, aurul măduvei supte

de din oase îi înalţă templu vegetal durerii …

nu e geometrie ! nu sunt crez, nici sens pentru cuvinte ;

eşti în lucruri, şi-n privire, şi în ochi, şi-n nerv, şi-n minte

şi-ndărăt te tragi din ele oriunde-am privi-nainte;

nu ne dai trup pentru-apusul scufundării în tăcere,

nu cumva, lovit de dânsul, trupul tău, de ere veşted,

să ţâşnească în explozii, să ne înflorească-n creştet

nova dalbă a iubirii, cu întunecata-i miere de trăiri!

tremură veşnic

ireala promisiune-nfiptă-n idealul sfeşnic …

doar în noi stă neclintită, verbul când privim, e fixă,

iar de-l aruncăm afară, ne cufundă în eclipsă…

căutam rostul de taină, ce setoasei tale lipse

povârni jocul şăgalnic către dulcile elipse;

nu-l găsii, ca să mă mângâi de sărutul singuratec

al fiinţei cu-a sa haină pe altarul tău noptatec

ce, în picurări de clipe, stalagmite dăltuieşte

peşterilor vii în care temniţi îşi pecetluieşte

demonul, ce spre iubirea sinelui pe toţi îndeamnă…

şi-amărât de-nţelepciune şi ştiind că toate vane-s

mi-am pus anii ca adaos la osânda lui: johannes!…

Alex A

Rugă în deşert de inimi

 Space_Consciousness

Fugi de mine

Ia-mă cu tine să fug şi eu

de mine!

În suflete cangrenate locuim

din noapte în noapte.

Sunt ca o peşteră nelocuită

Şi peste tot văd găuri părăsite,

deşert şi o mare sărată

în care toate animalele de pe Arcă

plutesc… în derivă

moarte.

-De-ai da drumul la ploaie

să se inunde culisele

şi să răsară trandafirii,

apa să devină dulce

şi trupurile uscate din piele şi oase

să se umple cu …

Umbre

de aripi

şi miros

de îngeri!

Ia-mă cu tine şi lasă-mă

să rămân singur şi uscat

printre trupuri

arse

acoperite

de umbre

şi

miros

de…

inimi cangrenate

uitate.

Alexandru Povarnă

Crucificat – Liviu Oprică

cruce pe ceas

Îngăduie, Doamne,

Pentru robul Tău nevrednic

O clipă de somn.

Îţi cer, Doamne,

De-mi vei îngădui,

În fiecare zi

Câte-un ceas, doar un ceas,

Să mă cobor de-aici

În ţărâna sfântă.

Auzi, Doamne,

Cum şuieră vântul

Printre oasele mele albe.

Îngăduie,

Oh, îngăduie, Părinte!

Liviu Oprică

Rugăciune către Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu – La vreme de necaz şi de întristare

 maica-domnului-portarita1

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său.

Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările.

Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură.

Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea.

Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea.

Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău.

Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare; nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică.

O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea. Amin.

Prea Sfântă Maică a lui Hristos, Prea Curată, Prea Binecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile!

El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea.

Nu am pace – sufletul meu se pleacă – duhul meu se cutremură.

Grăbeşte, Prea slăvită Maică şi mă ajută!

Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului.

Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forte diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului.

Slobozeşte-mă şi pe mine. Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul.

Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii. Amin.

Alcătuită de Sfântul Nicolae Velimirovici

Despre Libertate și Responsabilitate (I)

 Motto:

30__520x340_jonathan-livingston-seagull

 „- Pescăruș Maynard, ai libertatea să fii tu însuți, cu adevarat aici și acum!

„- Vrei să spui că pot sa zbor?”;

“- Iți spun că ești liber!”

(Richard Bach – Pescărușul Jonathan Livingstone)

 

Este o temă atât de vastă, că-ți trebuie un curaj nebun să mai adaugi ceva la ceea ce s-a scris, pentru că a preocupat omenirea dintotdeauna! Dar, Îl rog pe Dumnezeu să mă lumineze să găsesc cuvântul potrivit, Maica Sfânta să îmi dea sporirea minții și să mă ajute la slujirea spre care arde inima mea! Doamne ajută!

În Limba Română, etimologic, noțiunea de Libertate vine din latinescul Libertas – libertate (civică, politică, în vorbire).

Romanii aveau și o zeiță omonimă a libertății!

În limba greacă, cuvântul Eleftheria cuprinde toată paleta de sensuri a libertății:

– independența – față de o persoană sau situație

– care nu depinde de nimic altceva

Anticii aveau chiar sarbători ale libertății:

  • la Plateea, unde celebrau alungarea perșilor, conduși de generalul Mardonios de către armata greacă, ce-l avea în frunte pe generalul Pausania, în anul 479 Î.H.
  • la Siracuza, în cinstea doborârii regimului oligarhic al “celor 30 de tirani” de catre Transybulos, care, la anul 403 Î.H., restabilește regimul democratic la Atena.
  • la Samos.

Am găsit o definiție simplă a Libertații: „stare a unei persoane, care se bucură de deplinătatea drepturilor politice și civile în stat; stare a unei persoane, care nu este supusă nimanui”. S-ar putea face un sinopsys de definiții, dar nu acesta este rostul scrierii de față!

Libertatea – categorie filosofică:

Câteva repere istorice:

Spinoza: afirmă că „totul este determinat de necesitatea naturii divine, ceea ce pare să nu mai lase loc pentru libertate„, dar mai spune și că: „un lucru este liber când acesta există prin simpla necesitate a naturii sale și nu este determinat să acționeze”

El conchide că singurul absolut liber este Dumnezeu, deoarece se autodetermină în totalitate.

Sartre: exponent marcant al existențialismului – îl voi lăsa să își definească singur conceptul despre Libertatea umană:

Esența omului este libertatea de a alege. Omul este condamnat să fie liber, își alege libertatea, esența, și-n aceasta constă mareția, disperarea și neliniștea lui.„;

Suntem singuri, fără nicio scuză şi responsabili pentru tot ceea ce facem„;

Ideea pe care n-am încetat niciodată s-o dezvolt este aceea că, la urma urmelor, individul este responsabil totdeauna de ceea ce s-a făcut din el, chiar dacă el nu poate face nimic altceva decât să-şi asume aceasta responsabilitate”

„Libertatea constă în a privi drept în față situația în care te-ai pus de bunăvoie și în a accepta toate responsabilitățile ce decurg din ea„.

A fi liber nu înseamnă să faci tot ce vrei, ci să ştii că poţi să vrei”.

„Libertatea nu este un fel de putere abstractă pentru a depasi condiția umană, ci este angajamentul cel mai absurd și mai inexorabil …

-În Filozofia Politică, avem opiniile lui:

  • J. S. Mill, care consideră libertatea ca raport între individ și societate și cuprinzând:

– libertatea de conștiință

– libertatea de exprimare

– libertatea de a alege un stil de viata

– libertatea de asociere liber consimtita

Mill dezvoltă principiul că fiecare individ este liber să facă ce dorește, atâta vreme cât nu încalcă libertatea altui individ și că societatea nu trebuie să se amestece în sfera libertații individuale, (nici chiar în situația în care individul iși face rău), imixtiunea ei având consecințele urmatoare, din punct de vedere utilitarist:

– uniformizarea

– stoparea dezvoltării individului

Pentru Isaiah Berlin, conceptul de libertate politică îmbracă doua forme:

  •  libertate negativă – care se referă la reducerea amestecului statului în sfera privată
  • libertatea pozitivă: care se referă la dorința omului de a fi propriul lui stapân, de a hotări ce este mai bine pentru el, de a fi  autonom.

Libertatea voinţei:

Problema libertăţii de voinţă se înscrie în disputa dintre cei ce susţin liberul arbitru şi cei cu vederi deterministe.

  • Liberul – arbitru – se referă la capacitatea individului de a alege un curs al acțiunii, din mai multe varinte posibile.
  • Determinismul – se referă la existența unei explicații pentru orice eveniment, considerând inclusiv cogniția și acțiunea umană ca supunându-se unui mecanism de tip cauză – efect, excluzând miraculosul.

Omul liber este și responsabil, astfel:

Responsabilitatea cere să îndeplinești două condiții esențiale:

  • să fii în deplinătatea rațiunii
  • să fii liber în acțiunile tale.

Deci, exercitiul Libertătii presupune responsabilitatea pentru actele noastre voluntare.

În literatura morală, cauzele pentru care actele noastre voluntare ar putea fi împiedicate sunt:

  • violența (constrângerea) – tot ce se săvârșește sub acțiunea unei constrângeri, nu este acțiune voluntară și deci nu atrage                                                                responsabilizarea pentru ea.
  •  frica – din păcate este unul dintre cele mai frecvente obstacole în atingerea libertății umane.

Marc Oraison spunea: „Omul este, prin excelență, ființa care suferă de frică„.

Frica este o emoție primară, deci o stare emotivă cu care ne naștem, emoție care poate înrâuri hotărâtor reacțiile organismului pe latura exterioară (de execuție), având o mare influență asupra voinței.

Dupa cauzele care o provoacă, frica poate fi:

  • frica internă (anxietate – frică fără obiect; angoasă, panică, frici paroxistice, sau
  • frica externă – atunci când este provocată de o cauza exterioară – în fața unui pericol iminent, vizibil.

După gravitatea ei, frica poate fi:

  • frica grea, provocată de un pericol, un rău mare, care ne amenință (ex. inchisoarea, rușinea, schingiuirea) și
  • frica ușoară

Dar cel mai mult frica resimțită depinde de structura sufletească a persoanei, în special de structura ei emotivă, de dispozițiile temperamentului ei. De aceea, același pericol real sau imaginar, poate da naștere la frică grea sau frică ușoară. Desigur, diferențierea se face și în funcție de vârstă, sex, cultură, etc.

  •   Ignoranța – este mai curând un impediment cultural și cognitiv în exercitarea libertății. Nicolae Steinhard – monahul de la  Rohia –   credea că: „mai mult rău iese de pe urma prostiei decât a răutății; de la un punct încolo, prostia e păcat „. Și dacă ne  gândim la   vot…
  •  Patimile – sub aspectul lor coercitiv – de tipul dependențelor psihologice sau chiar somatice, datorate lucrării cu hărnicie a  păcatului, sunt fie stări patologice ale unor sentimente, care pun stăpânire pe sufletul omenesc și-l înrobesc; fie unele sentimente obsesive, care fac individul să acționeze numai în direcția lor, lipsindu-l de pacea lăuntrică.
  •  Deprinderile – sunt elemente ce provin din zona voinței și au o influență foarte puternică în ceea ce privește acțiunea umană („obișnuința este a doua natură„).

Deși ele sunt acte voluntare la început, prin repetare îndelungată, se fac fără a mai participa controlul conștient. Deprinderile rele se câștigă în mod conștient, de aceea nu pot fi considerate piedici în calea libertății, deoarece subiectul a întărit în mod liber, voluntar, voința sa rea.

  •  alte cauze ar fi: tulburări mintale, psihopatii, psihoze, nevroze, sugestia hipnotică, ingerarea de substanțe halucinogene, influiențele mediului social, vârsta , sex, etc.

Și de aceea, nici responsabilitatea pentru unul și același act, nu poate fi identică.

Există o Responsabilitate Existențială, exprimată prin răspunsul personal al omului la întâmplările de viață cu care se confruntă.

Viktor Frankl – părintele Logoterapiei și Analizei Existențiale – spunea:

A fi om inseamnă a decide de fiecare dată ce să faci cu tine însuți, asta însemnând să-ți asumi responsabilitățile propriilor acțiuni și conduite„.

Tot el spunea că: „Motivat de voința de sens, omul, în fața condiționărilor de orice fel, recunoaște în ele probleme de rezolvat și sarcini de îndeplinit pentru propria-i formare„.

O altă categorie este cea a Responsabilității Morale, în legătură directă cu conștiința morală prezentă la om. Această conștiință morală presupune existența conștiinței psihologice; în absența discernământului psihologic, nu putem vorbi de o conștiință morală.

Conștiința psihologică sau conștiința de sine este o expresie forte a persoanei, care se percepe pe sine ca fiind unică și irepetabilă, dar aceasta în dinamica evoluției ființiale, vizând o armonioasă creștere de sine, prin interacțiunea dintre stimulii externi și tendințele interne ale subiectului.

Conștiința morală este expresia superioară a conștiinței de sine; în expresia ei maximă fiind – în raportul ei cu Dumnezeu, cu valorile absolute – Conștiința Morală Religioasă.

În concepția creștină, Libertatea omului are nevoie și-L are ca garant pe Dumnezeu, care are Libertatea Absolută, a armonizării totului. De aceea libertatea omului este îngrădită în soroacele timpului său finit. Doar Libertatea Lui nu este îngrădita de nici un hotar de timp, ci întrucâtva chiar de libertatea omului, pe care Dumnezeu nu i-o încalcă  nici măcar pentru a-i face un bine, fără a-I fi cerut prin rugăciune. Deci rugăciunea este Calea de comunicare cu Dumnezeu, prin care omul Îi încredințează Libertatea sa. Sensul pozitiv al libertății este alegerea de a crede în Dumnezeu sau a fi ateu, deci credința este o decizie a libertații, lăsată omului. Dumnezeu nu intervine în această decizie, de aceea și responsabilitatea noastra față de alegerea facută este maximă.

Iisus părea neputincios pe Cruce, când de fapt își ascundea Atotputernicia slavei  Sale, rezervată celei de-a doua veniri, când deciziile negative ale libertății omenești nu-I mai sunt stavilă. Atunci acestea nu mai au îngăduire și nu mai este putiința de îndreptare pentru om.

Libertatea omului cu libertatea lui Dumnezeu, stau în același rapot ca Timpul și Eternitatea.

(Va urma)

Cristina Olaru

 

Celula-spin

1466038_1436003179945370_203760470_n Desigur că acolo.

 Acolo, aripa devine zbor,  iar

 Acea zi e întoarsă spre noapte

 De o singură mișcare a unui singur pol

 Dintre noi și acolo.

 Libertate măiastră vorbindu-mi la ureche

Cu șoaptă întoarsă spre întoarcere

De grai

Ajunge oare limba?

(mi se șoptește: trece)

Mihai Nistor

 

 

Comentarii la slujba miezonopticii – (IV)

Putem marca în starea întâia a psalmului 118 multe feluri cum sufletul este incitat să parcurgă simultan mișcări fine, discrete, și puternice, evidente. Un exemplu fin poate fi trasat între un verset de la începutul psalmului – ”în calea mărturiilor Tale m-am desfătat ca de toată bogăția” este mărturisirea de început – care pune o bogăție ipotetică mai jos decât aprinderea luminii pocăinței în conștiință și versetul final al stării: ”bună-mi este mie legea gurii Tale mai mult decât mii de comori de aur și argint”, și anume, chiar și actualizarea bogățiilor și chiar dobândirea de la sine putere a echivalentului sufletesc al comorilor (calități individuale care aduc strălucire în lume) nu echivalează relația personalizată cu Dumnezeu. Astfel, sugestia discretă este că, deși ambele versete se referă la a nu pune valorile exterioare înaintea celor lăuntrice, de la mărturiile din versetul de început (legea moștenită prin învățătură) la ”legea gurii” este distanța între literă citită, însușită din exterior și legea care vorbește natural dinăuntrul sufletului, aceasta din urmă fiind cea care, restaurând firescul, gonește patima. Această interiorizare a legii, de la voce exterioară acceptată de conștiință la voce a conștiinței insuflată de Dumnezeu Însuși, este de fapt fructul despătimirii. Ea produce o mișcare puternică, a inimii, adică a omului lăuntric în trezire, de la ”lipitu-s-a de pământ sufletul meu, viază-mă după cuvântul Tău” la ”închegatu-s-a ca grăsimea inima lor, iar eu cu legea Ta m-am desfătat”, adică, de la starea smerită a inimii abia ieșită din patimi, pentru care nicio scăpare nu e cu putință decât prin auzirea cuvântului vieții, la starea în care vocea inimii este sinergică vocii conștiinței și inima vorbește ca și cum Dumnezeu Însuși mlădiază legea după sufletul credinciosului. Aceasta este de fapt starea dobândită de marii păcătoși care s-au pocăit sincer, stare inaccesibilă învățătorilor de lege fățarnici, care socotesc că se mântuiesc din faptele proprii sau după vreo înțelegere subtilă, rezultată din gnoză și diferită de a păcătosului. În această stare, coborârea la inimă prin smerenie naște urcarea vocii la Dumnezeu. În același timp, acest urcuș se naște și renaște firea umană după chipul sfintelor pătimiri ale Mântuitorului, și anume ”lipitu-s-a de pământ sufletul meu” înseamnă și că sufletul Lui Iisus Hristos S-a lipit de pământescul nostru și a suferit moarte pentru patimile omului pământesc, fiind înviat de asemănarea desăvârșită cu dumnezeiescul, restaurată nu prin forță ci prin mărturia Duhului. În contrapondere – așa cum grăsimea rece este solidă și fără o feștilă și foc nu poate lumina, inima păcătosului se află în imposibilitate de a lucra cele necesare luminării sinelui. Legea ca o feștilă a candelei și căldura ostenelilor sinergice cu lucrarea mântuitoare sunt cele care ”înmoaie” sufletul și fac arderea pentru cele sfinte posibilă.

”Istovitu-s-a sufletul meu de supărare, întărește-mă întru cuvintele Tale” este o expresie care denotă două înțelegeri profunde: a limitei dată de patimi și a limitei dată de neînțelegerea desăvârșirii după asemănare. Psalmistul arată că, până nu se împotrivește răutății cu toată puterea disponbilă (latura cantitativă), sufletul nu are nici măcar șansa să discearnă puterile proprii de cele trupești, trăind în amestec anomic de porniri. Așa cum o herghelie de cai, dacă nu aleargă cu maximă viteză, nu poate deosebi ”la grămadă” campionul de calul de rând, nici puterile sufletești nu pot osebi pe cele guvernate de pronia și arătările divine de cele grosolane și supuse veacului și materiei, până nu depun toate ostenelile necesare la intensitățile necesare. Dar chiar și această stare este limitată de o latură calitativă: omul ajutat doar ca dinafară de intervenția divină proniatoare și revelatoare este tot prizonier al zilei a șaptea, al veacului, al lumii. Acest fapt abia aduce conștiința că sufletul însuși, chiar nepătimaș, este în stare de profundă nedesăvârșire, într-adevăr, nu absența păcatului, ci numai prezența personală a Lui Dumnezeu putând împlini sufletul. Nu Dumnezeu lipsește a acorda ceva omului după nevoi, ci omul, incomplet, nedesăvârșit, amputat de păcatul adamic de la scopul însuși al vieții, nu are cu ce întâmpina harul care să ne ajute să depășim condiția de om sub vremuri. Avem aici, încă în starea întai, sămânța stării a doua, mai avansată, în care sufletul caută pricinile dumnezeiești ale mântuirii, depășind neliniștile obișnuite pentru trup, apăsarea lumii și lumescului și împotrivirea din neascultare la lege. Folosirea expresiei la plural – ”cuvintele Tale” denotă că lucrarea sufletului este încă în împrăștiere, nu percepe Cuvântul ca Unul-născut, ci doar cuvintele izvorâte din Cuvânt, adresate deosebit stărilor sufletului aflat ca o turmă de oi în rătăcire, trebuind chemate fiecare deosebit și fiecare după numele ei.

Alex Amarfei

Comentarii la slujba miezonopticii (III)

Complexitatea psalmului 118, care alcătuiește cea mai mare parte a slujbei miezonopticii, este de așa natură încât putem să-l comparăm cu o sită a minții, însă una vie, care nu numai că ar cerne grăunțele vieții gândite de lucrurile trecătoare, ci dă și sens acestora potrivit cu trecerea de la cele pământești la cele cerești. Mai mult, ca peste tot în psalmi, găsim înțelesuri multiple în aceeași exprimare, cu alte cuvinte, care leagă mintea în rugăciune de mai multe realități omenești și dumnezeiești împreună și în sinergie. Fericitul Teodoret arată că psalmul 118 face cea mai completă nuanțare a exprimărilor legii vechi, numind pe acestea în mod deosebit: poruncă, lege, îndreptare, judecată, mărturie, la singular și la plural. Față de aceste cinci subiecte sufletul are mișcări care denotă toate nuanțele, și cere de la Dumnezeu mișcări corespunzătoare nevoilor și neputințelor sale, de la cea mai grosieră și exterioară manifestare, la cea mai înaltă și subtilă, de la cea mai slabă la cea mai intensă etc. Amestecul puterilor rele în suflet este subtil delimitat și în același timp arătat ca pricină a pocăinței. Puterile sufletești umblă (se mișcă), păzesc, lucrează, caută, laudă, învață, ascund, binecuvântă, rostesc, cugetă, cunosc, trăiesc, desfată, își amintesc, aprind, stau (șed), lipesc, vestesc, înțeleg, se istovesc, aleg, aleargă, doresc, răspund, nădăjduiesc, vorbesc, cugetă, ridică, smeresc, se mâhnesc, cântă, se topesc, se sfârșesc, iubesc. Există și calități definite negativ, în lipsa unui termen adecvat: a nu se rușina (că a păzit îndreptările), a nu se tulbura (să păzească poruncile). Puterile rele nedreptățesc, se înfășoară ca funiile, ocărăsc, batjocoresc peste măsură, lucrează fărădelegea, defaimă, stau la clevetire (de remarcat că a sta pe loc este un atribut divin în lumea sufletului, dar puterile rele pot mima starea pe loc pentru otrava clevetirii). Acțiuni primite sau așteptate de la Dumnezeu: a nu părăsi, a deschide, a nu lepăda, a învăța, a răsplăti, a nu ascunde, a certa, a blestema (pe cei răi, adică, în înțelesul ascuns al psalmului, pe diavoli), a îndepărta (răul de la suflet), a sfătui, a da viață, a întări, a milui, a nu rușina, a lărgi, a așeza (întemeia), a înțelepți, a povățui, a apleca, a întoarce, a împlini, a aminti, a mângâia, a milui, a face, a zidi, a înțelepți, a smeri, a ajuta, a fixa (permanentiza). Fiecare din aceste acțiuni (și nu am enumerat pe toate) are înțelesuri de la imediat la veșnic și de la superficial la profund. Încă mai importantă decât acestea este plasarea subiectului prezumat al frazelor într-o situație tranzitivă: cel care vorbește ar putea fi sufletul Psalmistului, al cititorului, sau Dumnezeu Însuși. Astfel, un părinte din Pateric, întrebat cine este cel care spune în psalm ”părtaș sunt cu toți cei ce se tem de Tine și păzesc poruncile Tale” tâlcuiește: Duhul Sfânt este Cel care zice. Acesta este, pentru omul obișnuit, poate cel mai important mesaj al stării întâia, și anume că, deși omul încovoiat de păcate nu poate primi Duhul Sfânt în formă sensibilă, participarea la porunci cu conștiința că ele sunt cu adevărat mărturisire dumnezeiască pentru om duce la primirea împărtășirii cu Duh Sfânt în formă gânditoare, inteligibilă, și aduce promisiunea vieții veșnice pentru că acela care se învrednicește de ea, deși nu a cunoscut pe Dumnezeu față către față, se face cunoscut Lui cu intimitatea sufletului. Dimpotrivă, cel care nu își modelează conștiința după mărturisirea că doar respectarea poruncilor cu referire la Dumnezeu, nu la minte și înțelegere omenească, aduce de-circumscrierea omului din propria condiție, riscă să își ia plata doar în veacul actual și să rămână necunoscut Lui, nu în aceea că nu ar fi omniscient, ci că refuză să numească ale interiorului nostru cele pe care noi înșine, din aplecarea spre vanitate și egoism, le facem de fapt periferice. ”Niciodată nu v-am cunoscut pe voi” amenință egoismul nostru ca un uriaș paradox: chiar dacă cineva ar scoate demoni și ar întoarce pe mulți la credință cu minuni, dacă face acestea fără a mărgini pe Dumnezeu în sine pentru ca Dumnezeu să-l scoată din circumscrierea propriei vieți, acest om va rămâne tranzitiv, nu va afla odihnă, nu va putea accede la veșnicia fericită a zilei a opta, ca unul care a îndrăznit să conceapă să circumscrie pe Dumnezeu pentru propria închidere în sine, egoistă. Pe scara dinamică a sufletului, întâia stare a psalmului pleacă de la materialitatea imediată – ”cu buzele am rostit toate judecățile Tale”, dar și aici cu o încercare de integralitate: toate judecățile, adică integralitatea legii, nu doar părțile convenabile. Rugăciunea buzelor este prima etapă a rugăciunii și, chiar dacă exterioară, consfințește o primă formă de mărturisire a credinciosului. Este de asemenea forma de comunicare elementară cu ceilalți și forma elementară de a trece celorlalți, care nu o știu și au nevoie de ea, învățătura legii. Credinciosul știe că despătimirea este imposibilă cu de la sine putere, nu numai datorită neputințelor proprii, ci și pentru împotrivirea constantă a răutății: ”pentru că au șezut căpeteniile și pe mine mă cleveteau iar robul tău cugeta la îndreptările Tale” înseamnă deopotrivă că gândurile despre starea păcătoasă tind să inoculeze sufletul cu deznădejde, dar și o stare disociată în altă direcție: acest ”pe mine mă cleveteau” devine Hristos pe care Îl clevetesc gândurile răutății în minte, așa cum L-au defăimat fariseii în cursul vieții pământești, calomniind cele dumnezeiești ca nefiind potrivite sufletului, la care însă sufletul se smerește persistând în condiția de rob, adică aducându-și aminte că este străin pe pământ, că în condiția de rob cele înalte ale dumnezeirii nu sunt revelate și că toată dulceața aparentă a lumii este trecătoare și inaptă să ofere odihnă măcar trupului, necum sufletului, în același fel în care Hristos, deși defăimat, a continuat să Își asume chip de rob, nu atribute ale majestății care să constrângă prin forță. Calea adevărului este alegere personală (”calea adevărului am ales”) și este pricinuită de anamneza constantă a răspunderii (”și judecățile Tale nu le-am uitat”), de aceea este folosit termenul judecăți, nu altul. Rodul așteptat de la parcurgerea acestei stări este înțelepciunea fără care legea pare goală de conținut. ”Înțelepțește-mă și voi căuta legea Ta și o voi păzi cu toată inima mea” este mărturia că nu orice iubire cu inima este bună, ci doar aceea care conectează mintea cu inima, la început prin stăruința în a păzi poruncile. Fructul ei este că Dumnezeu, văzând ostenelile, acceptă să își împlinească cuvântul către credincios, adică să personalizeze relația Sa cu omul statornic în dialog cu El. Nu este posibilă personalizarea relației cu Dumnezeu umbrită de păcat câtă vreme despătimirea nu e o cale aleasă și urmată personal. Cu acestea sufletul obține lărgime – ”Am umblat întru lărgime că poruncile Tale am căutat”, așa cum un slujitor al unui stăpânitor puternic, dacă umblă pentru a face poruncile acestuia, nu va întâmpina nicio rezistență pe teritoriul împărăției. Legea, deci, se ține pentru a identifica în noi lucrarea Domnului și se împlinește de către El, nouă, pentru ca noi să lărgim lucrările sufletului lucrând pentru El. Această sinergie duce sufletul la expansiune și el poate mărturisi înaintea împăraților (puterile majore ale sufletului aduse în stare neînțelegătoare a celor veșnice de căderea adamică) – ”Am grăit despre mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat”. Anticipez aici că, mai departe, în stările avansate, psalmistul arată cum lucrarea care, la început, aduce stăpânire asupra puterilor sufletului conform zilei a șaptea (trăirea după natura adamică restaurată), depășește apoi această stare, făcând omul să se plaseze deasupra ”bătrânilor” (puterile modelate după ziua a șaptea, neîmplinite de lucrarea teandrică după chipul zilei a opta). Dar la etapa actuală avem abia o modestă schiță a iubirii (față de cele cerute de Dumnezeu conform lucrării Lui și râvnite de El pentru noi conform iconomiei Lui) – psalmistul spune că omul despătimit nu este capabil de iubire pur și simplu, ci doar de a iubi poruncile și conform poruncilor și legii. Totuși, chiar și această stare este suficientă pentru ca sufletul să iubească cele lăuntrice mai mult decât lumea – Bună-mi este mie Legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur și argint. Osteneala puterilor întunericului de a trage sufletul spre cele rele devine deșartă, ba chiar, cu cât se ostenesc puterile răutății, sufletul nu face decât să intensifice efortul de a se îmbunătăți după chipul poruncilor: ”Înmulțitu-s-a asupra mea nedreptatea celor mândri, iar eu cu toată inima mea voi cerceta poruncile Tale.” Smerenia apare ca pricină a înțelegerii îndreptărilor divine, adică sufletul înțelege în mod lucrător smerenia ca posibilitate de îndreptare, nu ca o neputință asumată exterior, de dragul poruncii – ”Bine este mie că m-ai smerit, ca să învăț îndreptările Tale”. Lumescul este caduc, nevaloros la comparație cu valorile sufletului îndreptat de lege: ”Bună-mi este mie Legea gurii Tale, mai mult decât mii de comori de aur și argint”. În sens metaforic însă, credinciosul prețuiește cele ale sufletului născute din legătura personală cu Dumnezeu mai mult ca rațiunile proprii (argintul) și chiar ca inima proprie (aurul). Credinciosul a plecat de la mărturisirea cu buzele și a ajuns la starea în care toată lumea cu toate valorile ei poate fi socotită net inferioară față de împlinirea dreptății din lege, chiar dacă aduce supărări și defăimare.

Alex Amarfei

Rugăciuni pentru ajutor la examene

sp1Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu Cel viu, ajută-l pe copilul acesta (numele) să treacă cu bine această încercare ce ii stă înainte. Cel ce ne-ai cerut să fim înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii, luminează-l pe robul tău (numele) să învețe ceea ce trebuie, ca să fie bine pregătit la examenul care îl așteaptă. Tu știi ce e bine și ce e rău. În  mâinile Tale sunt viețile noastre. Noi, crezând că este de folos acestui copil să iasă încununat din această încercare, Te rugăm să arăți și de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu-l iubești mai mult decât noi și știi ce-i este cu adevărat de folos.

Doamne, ajută-l pe robul Tău (numele) să nu caute gloria lumească, ce este degrab trecătoare, ci să caute viețuirea curată și sfântă, ca să dobândească Împărăția cerurilor. Viețile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câștigă bunătățile vremelnice, de nu le vom dobândi și pe cele veșnice? Ce folos vom avea de ne va lăuda lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bine plăcute Ție? Ajută-ne, Dumnezeule, ca  numai la Tine să căutam Împlinirea noastră și să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel  Sfânt. Amin.

Rugăciune către Preasfântă Născătoare de Dumnezeu (pentru ajutor la examene):

Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, Casa pe care Înţelepciunea lui Dumnezeu Sieşi Şi-a zidit-o, Dătătoarea darurilor duhovniceşti, ceea ce de la cele lumeşti la cele mai presus de lumea mintea noastră o înalţi şi pe toţi la cunoştinţa Adevărului îi ridici! Primeşte puţina rugăciune a nevrednicului robului tău, care cu credinţă şi smerenie mă închin în faţa Preacinstitei Tale icoane şi cu umilinţă te rog: Dăruieşte bună sporire minţii mele, luminează-mă cu lumina cunoştinţelor, întăreşte-mi memoria, dă-mi priceperea cuvenită şi pune în gura mea cuvînt spre răspuns bun, ca înstrăinat fiind de deşertăciunea pămîntească şi slava deşartă să mă înalţ cu mintea şi cu inima spre cele nepieritoare şi veşnice.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueşte-ne pe noi. Amin !

Rugăciunea școlarului:

Dumnezeule Preasfinte, izvor de nemărginită înțelepciune și nemăsurată bunătate. Făcător al tuturor celor văzute și nevăzute, ascultă rugăciunea nostră, ce o înălțăm către Tine cu multă umilință. Întărește Bunule, pe cârmuitorii noștri bisericești și lumești. Dă-le lor să cugete cele bune și folositoare pentru Biserica și țara noastră. Apără-i de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să se poată îndrepta, pe calea propășirii cu pace și cu dragoste.Iar nouă umiliților, luminează-ne mintea ca să înțelegem învățăturile ce ni se dau și întru toate și de-a pururea să păzim poruncile Tale și să facem voia Ta cea sfântă, ca astfel să putem fi folositori nouă înșine, părinților fraților, surorilor și poporului în mijlocul căruia trăim: să aducem bucurie și mulțumită învățătorilor și făcătorilor noștri de bine; și să împlinim toate îndatoririle către țară, către obște, către familie și aproapele nostru.Primește plecarea genunchilor și rugăciunea pe care o facem, ca pe o tămâie bine mirositoare înaintea Ta. Trimite harul Tău asupra noastră și ne învrednicește să trecem cu bună rânduială vremea învățăturii. Povățuiește-ne să umblăm și să lucrăm cu înțelepciune în tot cursul vieții noastre, ca de noi și prin noi să se slăvească Preasfânt numele Tău în veci. Amin.

http://www.crestinortodox.ro/acatiste/acatistul-maicii-domnului-icoana-sporirea-mintii-67106.html

Rugăciune către Dumnezeu-Duhul Sfânt

Împărate ceresc, preabunule Mângâietorule, Duhule al adevărului, Cel ce din Tatăl mai înainte de veci purcezi şi întru Fiul pururea Te odihneşti; nepărtinitorule Izvor al darurilor celor dumnezeieşti, pe care le împărţi precum voieşti; prin care şi noi nemernicii ne-am sfinţit şi ne-am uns în ziua botezului nostru. Caută spre rugăciunea robilor Tăi, vino la noi şi Te sălăşluieşte întru noi şi curăţeşte sufletele noastre, ca să putem a ne face locaş Prea Sfintei Treimi. Aşa, o Preabunule, nu Te scârbi de necurăţia noastră nici de rănile păcatelor; ci le tămăduieşte pe ele cu ungerea Ta cea atot-vindecatoare. Luminează mintea noastră, ca să cunoaştem deşertăciunea lumii şi a celor ce sunt în lume; înviază ştiinţa noastră, ca neîncetat să vestească nouă ceea ce se cuvine, a face şi ce se cuvine a lepăda; îndepărtează şi înnoieşte inima ca să nu izvorască mai mult ziua şi noaptea gânduri rele şi pofte necuvioase. Îmblânzeşte trupul şi stinge cu insuflarea Ta cea dătătoare de rouă văpaia patimilor, prin care se întunecă în noi chipul cel prea-scump al lui Dumnezeu. Iar duhul lenevirii, al mâhnirii, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert, goneşte-l de la noi; şi ne dă nouă duhul dragostei şi al răbdării, duhul blândeţii şi al dreptăţii, ca îndreptând inimile cele slăbite şi genunchii, fără de lenevire să călătorim pe calea sfintelor porunci; şi aşa, ferindu-ne de tot păcatul şi împlinind toată dreptatea, să ne învrednicim a primi sfârşit creştinesc şi neruşinat şi a intra în Ierusalimul cel ceresc; iar acolo a ne închina Ţie, împreună cu Tatăl şi cu Fiul, cântând în vecii vecilor: Treime Sfântă, slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Cel ce pretutindenea ești și toate le plinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin.

O, Duhule Sfinte, Cela ce umpli întreaga lume și dăruiești viață tuturor, îndepărtându-te de oamenii cei întinați. Cu umilință mă rog Ție, nu Te mânia de necurăția sufletului meu, ci vino și Te sălășluiește întru mine și mă curățește de toată întinăciunea păcatului ca, prin ajutorul Tău, să petrec cealaltă vreme a vieții mele întru pocăință și în lucrarea faptelor celor bune și așa să Te preamăresc împreună cu Tatăl și cu Fiul, în vecii vecilor. Amin!

Fără titlu – Liviu Oprică

Mahmood Sabzi - Iranian Abstract Impressionist painter - Tutt'Art@ (21).jpg

Mi‑au murit, nerostite, cuvintele

Când am vrut să‑ţi vorbesc despre dragostea mea.

Îmi erau albe, nepătate, veştmintele

Şi sufletul meu de dorul înalt, mistuit, adormea.

 

Şi‑am hotărât să-l trezesc. N‑aveam nici un drept

Să cer dragoste pentru dragoste, să aştept

În loc să capăt, ca de obicei, un suflet, un trup

Să‑mi fie mie osândă, unei lumi, în piept.

Liviu Oprică

Imaginea: Mahmood Sabzi – Abstract Art

Abia acum te plâng, Părintele meu drag…

Iustin-Parvu-2
Istoria noastră cu tine, Părinte, începe la Mănăstirea Bistrița-Neamț. Aveam 12 ani și vedeam că mamaia mea te căuta la mănăstire, de fiecare dată când apăreau probleme în familia noastră! Făcea rânduiala de rugăciune, postea, căuta să-și îmbunătățească viața și, încet-încet, problemele se rezolvau, cumva! Unele se rezolvau așa cum cerea/m, altele se rezolvau, dar într-un fel care indemna întreaga familie la sârguința duhovnicească, iar altele nu se rezolvau, pentru a stărui în rugăciune la Dumnezeu! O știi pe mamaia mea, Părinte – nu am mai iubit pe nimeni atât de mult, nu m-a mai iubit nimeni atât de mult – era micuța, foarte, chiar, dar harnică și rapidă ca un spiriduș, deși cardiacă  ! La 75 de ani ai ei, nu mă puteam ține după ea: trebuia să fug  ! Ea mi-a unit degețelele de copil în semnul Sfintei Cruci, la ea am văzut rugăciunea cu lacrimi, citind la Psaltire și-ntr-un Acatistier, negru de praful depus în zecile de ani de rugăciune, peste lacrimile femeilor din familia mea: că le-au murit soții, frații, copiii în războaie; pe unii împușcându-i rușii chiar sub ochii lor! Că nu li se înțeleg copiii, că trebuie să ducă familia înainte, singure – văduve îndoliate, surori îndurerate, mame nemângâiate; dar câmpurile nearate, necosite, neprășite, nesecerate; animalele care trebuiau îngrijite; prăvălia care trebuia aprovizionată; războaiele de țesut, pline de lucruri necesare în casă și pentru puzderia de copii, care mai de care mai mici; gurile lor flămânde nu așteptau ca femeile casei – care acum erau și bărbați -, să-și jelească morții! Treaba trebuia făcută, pentru că fiecare anotimp venea cu treburile lui specifice, pe care nu le puteai amâna! De unde aveau atâta putere? Din rugăciune: a lor și a părintelui Iustin!

51413962_633925943707009_2270363242159144960_n

Oricâta treabă ar fi avut, când unul dintre noi avea o problemă, mamaia fugea la Părintele Iustin! Venea luminată, întremată duhovnicește, sufletește, cu sfat de viață și de rugăciune, cu siguranța că nu e singură in marea luptă cu întunericul, dar și în efortul de a asigura cele necesare familiei – lua apă vie! De multe ori mă întristez, când îmi aud tonul aspru, dur al vocii! Aș vrea să pot să fiu mai delicată, mai feminină, dar sunt urmașa unor femei ce-au fost nevoite să se lupte strașnic cu viața – oameni ai datoriei, care-a trecut înaintea dragostei! Mai mult de-atât, când le aud pe suratele mele, înmuiate în siropuri și peltele, mă apuca o rușine și-un amuzament: cum, frate, nu-și dau seama cât sunt de penibile :)? Dar, domnilor, văd că funcționează :)! Sunteți sensibili la miorlăieli și nevricale :)! Revin la Părintele! Așa micuță, cum era mamaia mea – nu am evocat-o niciodată, de când a trecut la Domnul – conducea cu mâna fermă familia! La sărbători, se aduna întreaga familie la masă, cu copii, nepoți, gineri, nurori! Ba mai încăpea și câte-un prieten ! Dacă în familia unuia dintre copiii ei apăreau probleme, fugea la părintele și apoi la ei! Și, cu sfat de la el, cu vorba blândă și înțeleaptă, dar cu adevărul pe masă, nu cu cuțitul în traistă și cu mierea pe buze, se discutau deschis toate problemele, îi punea pe copii să-și caute soluții și nu pleca, până nu lămurea situația și-i împăca! La noi în familie nu a fost niciodată încurajat divorțul! Se negociau soluții, se certau, își spuneau lucruri dure și adevărate, dar apoi, căutau rezolvarea, pentru că în familie biparentală se cresc copiii! Și totul într-o discreție maximă, să nu știe nimeni ce-i în casa și-n familia noastră! Pe stradă ieșeam zâmbind, să nu indispunem oamenii cu mutrele noastre acre și dușmănoase! Că, de, cam aprigi din fire eram/suntem toți :)!

51869040_738816633170381_1009997237947727872_n

Nici nu se gândea nimeni să protesteze atunci când, la începutul postului, fierbea toate oalele, toate vasele și se mânca de post! Fără comentarii ! Mă lua de mânuța și mergeam la biserică, la Sfânta Liturghie, la Spovedanie, la Împărtășanie, la rugăciune! Nu m-am simțit niciodată obligată, ba chiar dimpotrivă, cu atâta dragoste o însoțeam, eram atât de fericită că o bucură că ne rugăm împreună, că am mânuța în mâna ei, mereu! Avea harul de a se face iubită! Și urâtă, de asemenea! Era acuzată că e vrăjitoare, pentru că, dacă o supăra cineva, o/îl privea demn și trist și-i spunea doar atât: Bogdaproste! Se vede c-o iubea mult Dumnezeu, pentru ca împricinatul și-o cam lua și destul de repede, chiar! Dar, la doar 37 de ani ai mamei mele și 19 ai mei, mamaia mea și-a încheiat zbuciumul, drumurile între copii, preumblările pe la Părintele, chiar! I-a rămas doar rugăciunea de mamă, ce străbate cerurile și timpurile și care, cred, răsuna și astăzi în Raiul lui Dumnezeu, unde nădăjduiesc fierbinte că Stăpânul a așezat-o! Acum a venit rândul mamei mele să continue lupta! Care luptă? Aflați că, fără rugăciune, fără continua „sfătuire” cu Dumnezeu, nicio viață nu are pace și bucurie! Poate are o zarvă, o distracție grosieră, o aparență de strălucire, dar pacea duhului nu există! A, da, poate că sunt bani, concedii fabuloase, mâncăruri deosebite, dar acestea nu te odihnesc; cad greu și-ți vine să plângi când le trăiești, când le mănânci! Sunt amare și dor! Am cunoscut mari si multe probleme: tatăl meu a fost sfâșiat de o ursoaică rănită, mergând prin pădure la o circumscripție, unde era deputat (ursoaica, însă, a avut mai puțin noroc, pentru că, gândindu-se la mine și la mama mea, cu puterea disperării – pentru că ursoaica voia să-l muște de trahee – tatăl meu i-a rupt maxilarul, căscându-i botul cât a putut de tare! A venit acasă pe picioarele lui, dar Dumnezeu i-a trimis un om, de al cărui umăr să se sprijine! Ajuns acasă, sfâșiat din cap până-n picioare (au cusut medicii la Iași 12 ore la el), cu triplă fractură mandibulară, n-a scos un sunet, ca să nu mă trezească și să mă sperie! Sfânta Cuvioasa Paraschiva și rugăciunea părintelui Iustin i-au salvat viața! Și multe, multe altele! Aș evoca doar încă una: casa noastră era deschisă – de la vlădică la opincă, toți musafirii noștri erau tratați la fel – cu respect bonom și fără complexe, de nicio culoare ! Era mereu cineva la noi; rar puteai să te schimbi, fără să sune cineva la poartă! Ei, dar când au apărut probleme, de toate felurile, mai veneau doar 4 persoane la noi, dintre care două cu interes personal acut! Apoi, a început caruselul, că de, nu-i da, Doamne, omului, cât poate să ducă! Ei, și iar bătea mama mea la ușa părintelui Iustin! Aș vrea să vă spun o constatare de-a mea: Dumnezeu nu ne dă ce vrem, când vrem! Nu e expresor de cafea, nici automat de bani, ați observat :)? Uneori, ne dă chiar cu totul altceva! Socrul meu (și el un om profund credincios și puternic rugător), spunea foarte frumos: „Dumnezeu face o lucrare pentru alta!” Și mai zicea: „Dacă ai sănătate și te înțelegi cu nevasta/bărbatul, restul se rezolvă! Împreună!…La 18 ani, am plecat de-acasă, fluturându-mă Iași – București – acasă, dar deja îmi luasem pâinița în propriile mâini! O pâine nu prea pufoasa, că erau vremurile lui ceașcă și totul era pe cartelă, și de unde – în oraș străin – să ai cartelă? Cine-ți făcea mutație, ca să dea bani la stat și doar așa beneficiai de rație! Am lucrat ca bonă și menajeră, contra masă, cazare și salariu, pentru a-mi putea lua cărți și discuri, că hăinuțe îmi făceam singură, după scăfârlia mea albastră, gri, blondă și, uneori și verde, depinzând de cât de prietenoasă îmi fusese chimia în ziua respectivă ! După plecarea mamaiei, nu m-am mai spovedit/împărtășit, nu am mai mers la Sfânta Liturghie, nu am mai ținut post (eram și babă călătoare, dar acum, n-ar fi contat)! Dar, pe Dumnezeu, așa, în sălbăticia mea, nu L-am părăsit! Îl cercetam când și când, mai ales în sesiune, dar era în inima mea! Au fost ani mulți…! Abia după ce am avut primul copil, dorindu-mi să aibă cea mai curată mamă, m-am întors hotărât și irevocabil (cu ajutorul bunului Dumnezeu), în Biserică! Mi-a venit mie rândul să-l cercetez pe Părintele Iustin, împreună cu pruncii pe care mi i-a dat bunul Dumnezeu!

Nu pot să spun cât de mult m-a ajutat Părintele, cât de mult m-a schimbat! Era extraordinar de deștept, avea o memorie prodigioasa, era intuitiv și experimentat, dar – peste toate – avea harisma înainte-vederii, de a fi văzător cu duhul! Cu mine era dur și concis! Nu aspru, ci punctual, la obiect, fără menajamente, așa cum mi se pare și firesc, atunci când la ușă așteaptă sute de oameni, iar omul din fața lui era și este puternic și așa îi este și stilul! Cu alți oameni, și în special cu femeile plicticoase și care spuneau de 1000 de ori același lucru, era răbdător și le asculta cu atenție, așa cum – în mod cert – nu le asculta nimeni, de aceea devenind și ele așa de pisăloage! Îl sunam, că avea o derivație, la el în chilie; rareori răspundea! Dar, când sunam pentru un lucru grav, întotdeauna îi auzeam vocea dulce și-i turuiam pe nerăsuflate ce aveam pe suflet, ca să nu-l rețin și primeam imediat sfat și binecuvântare și zburam de fericire! Știam că totul se va rezolva! Era calm și înțelept, avea mult umor: îi străluceau ochișorii albaștri de veselie ghidușă ! Odată, i-am cerut voie să-i fac o poză! Era un bătrân frumos, înalt, subțire ca un lujer, rapid și cuprindea totul – și problemele gospodărești ale mănăstirii și-ale oamenilor, ba mai avea timp și de câte-o glumiță ! Și, emoționată, l-am pozat cu telefonul: el zâmbea ! Când – mai târziu – m-am uitat, nu salvasem poza…! Va să zică, de aceea erai atât de amuzat, Părinte :)!

Parintele Justin Parvu, Manastirea Petru Voda

Când mă duceam acasă, arareori se întâmpla să nu merg și la el, chiar dacă veneam doar pentru două zile! Cu sfatul și binecuvântarea lui, știind că mă sprijin pe un munte de rugăciune – a lui; dar și pe un vulcan, care cu lava rugăciunii, topește gheața din inima mea – aceasta fiind sfânta mea mamă (sper să nu vorbesc cu păcat), plecam de la Părintele, dar și din casa părintească, tropăind ca un general, sigură și cu o putere de simțeam că dărâm orice îmi stă în cale ! Cam așa e puterea rugăciunii unui preot! Să nu disprețuim și să nu judecăm pe niciunul, că ne putem mântui și prin cel mai păcătos preot, pentru dragostea lui Dumnezeu pentru noi, dar și pentru credința noastră! Deci, 4 generații din familia mea, s-au bucurat de puterea extraordinară a rugăciunii Părintelui Iustin!

p-iustin-cruce

Credeți că s-a terminat totul cu plecarea lui ? Da’ de unde! Eram emoționată și nerăbdătoare (Berbec inflamat!!!), pentru că eram pe o listă de așteptare, la un autocar spre Petru Vodă, vrând tare mult să-l însoțesc pe Părintele meu pe ultimul drum pe pământ! Și am pus „telefonul” în funcțiune, ca de atâtea ori în viață: „Părinte, ajută-mă să ajung la tine!” Și a sunat telefonul meu, că am loc în autocar! Ba, mai mult, am mers și cu o prietenă deosebită, care își dorea să-l vadă măcar acum, pentru că nu ajunsese la el, cât acesta fusese în viață! Această prietenă a mea – este doamna Mihaela Cardiș, cea care a devenit colega noastră de redacție – s-a învrednicit de o mare mângâiere de la Părintele, dar aceasta este taina ei cu el!

magazin_parintele-iustin-parvu-petru-voda-01

Oricare dintre cei care-au fost la înmormântarea Părintelui, poate da mărturie: a fost o zi superbă, cu soare blând, dulce! Erau mii de oameni acolo și era o pace, o împăcare, o dulceață în suflet, o tristețe ușoară, însoțită de bucurie și de nădejdea, de certitudinea că Părintele Iustin e cu noi, că a intrat în Biserica Biruitoare, iar noi am câștigat un uriaș rugător la Dumnezeu, în ceruri! ! Și amândouă dăm mărturie că Părintele Iustin face minuni, răspunde rapid la rugăciuni, la fel de repede ca în viața de aici, unde ne asculta răbdător păsurile, 17-18 ore pe zi, pentru a nu pleca nimeni nemângâiat de la el! Să te primească bunul Dumnezeu în ceata Drepților și-a Sfinților Lui, Părintele nostru drag, Părinte al neamului românesc de pretutindeni! Iartă-ne și Dumnezeu să te ierte, Părinte Iustin! Iți mulțumesc cu smerită dragoste și recunoștință și-ți promit că nu scapi nici acolo de mine! Vorba unui prieten drag, chipintaci ! Te iubesc!

https://doxologia.ro/parintele-justin-parvu-satul-romanesc?fbclid=IwAR2qnl80rpDoyADGF_awZB_k8rWTvv9SELJfP1DdmKFuoOWPZrUMQqvVMFE

https://doxologia.ro/locuri-sfinte/chilia-parintelui-iustin-parvu-galerie-foto

Cristina Olaru (Ghenof)

Articol inclus în cartea evocatoare a chipului Avvei Iustin (pag. 136-139):

avva_justin_parvu_marturii_amintiri_minuni

                cu titlul: „Era dur şi concis! Nu aspru, ci punctual, la obiect”

> http://sfintii-inchisorilor.ro/wp-content/uploads/2014/02/carte-avva-justin.pdf

   

Fii cu minte!

4-541e91d27dFericit este omul care ascultă de Mine și veghează în fiecare zi la porțile Mele și cel ce străjuiește  lângă pragul casei Mele! / Cel ce Mă află, a aflat viața și dobândește har de la Domnul; / Iar cel ce  păcătuiește împotriva Mea, își păgubește viața lui. Toți cei ce Mă urăsc pe Mine, iubesc moartea!”  (Pildele lui Solomon -8.34-36)

Aseară am fost la Biserica Sf. Ilie Grant, unde slujesc: Pr. Atanasie Tanasache Costea – preot paroh  și Pr. Petru Comșa, cu prilejul sărbătorii Sfantului Petru Athonitul, întâlnirea fiind în cadrul Cercului  Sfânta Maria Egipteanca

DSC_0514

poza23

 

 

Domnul Prof. Costea Munteanu, de la ASE, a facut o prezentare minunată  a vieții Sfântului, iar discuțiile ulterioare au durat pâna târziu, în noapte!

 

 

 

Deslușirile Părintelui Petre  Comșa, însă, m-au pus pe gânduri, pentru că a concluzionat că principala virtute creștină și pe care  ne-o cere Dumnezeu, este CUMINȚENIA.

În înțelepciunea sa, acest popor al nostru, pe care mereu  îl desconsiderăm, a  folosit ca suprem îndemn în frumoasa educare a copiilor, această sintagmă: ”Fii  cuminte!”.  Aceasta înseamnă atât de multe: ascultă de Poruncile dumnezeiești, de sfaturile bune    părintești, muncește și te roagă, ”să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din  tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine  însuţi” (Sfânta Evanghelie după Luca-10.27) și toate Poruncile, cuprinse, de fapt, în  acestea două!

Trăim într-o lume aproape secularizată, freudiană, cuprinsă între Eros și  Thanatos, amenințată de  auto izolare și consumerism excesiv. Erosul ajută făpturile omenești să depășească ura, inerentă  căderii: ”tu ai fost de vină; ba tu!”, dar ar fi păcat să fie trăit separat de plenitudinea dragostei, în  întregul făpturii  ce poartă chipul lui Dumnezeu, amprentat în ea.

În iubirea creștină, dragostea este purtătoare și generatoare de virtuți, neexcluzând Erosul, dar așezându-l – cuminte – în uniunea sfințită și binecuvântată a Cununiei în Biserica lui Hristos.

Iar Moartea este doar o Trecere, un prag spre Eternitate, iar frica tenebroasă de moarte, devine în creștinism ”început al înțelepciunii”,  frica de a nu fi despărțit sau înstrăinat de Dumnezeu, frica de a fi lipsit de „îndrăzneala dragostei” și un îndemn la viață curată și cuminte.

Să ascultăm din dragoste și să-L iubim pe Dumnezeu, să facem poruncile Lui din cumințenie, ca El pururea să aibă milă de noi și să ne poarte de grijă, să fim mereu în fluviul Proniei divine. După cum spune cu multa dreptate Clement Alexandrinul, „nu te temi de Dumnezeu, ci te temi sa nu cazi din harul lui Dumnezeu”.

Depășim frica de moarte prin Bucurie și aceasta nu poate fi dată, decât focalizând toate puterile sufletești spre Hristos, care este Dragoste desăvârșită, Calea, Adevărul și Viața – Cel ce a răscumpărat cu preț de sânge pe omul căzut, redându-l vieții veșnice. Altfel cum ne-am explica bucuria extatică a martirilor pentru Hristos, decât prin bucuria Întâlnirii și prin faptul că pot și ei dărui ceva – sângele lor, sfințit de jertfă – în schimbul Jertfei hristice.

Iar Calea de întâlnire cu Dumnezeu și de dobândire a bucuriei este Rugăciunea, îndreptarea vieții, Spovedania, Împărtășania și îndeplinirea datoriei, liniștea conștiinței și dragostea. Prin ascultare, rugăciune și cumințenie, Omul Recent, se îndreaptă spre urmarea Fiului Omului, care a trăit desăvârșit în ascultare; de Părinții lumești, mai întâi, iar apoi de Tatăl ceresc, până la a îndura moarte pe Cruce, ”cu moarte pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le”.

Dar nu doar rugăciunea ne scoate din frica de moarte, ci harul Lui Dumnezeu, cerut prin rugăciune.

De ce ne cere atâta osteneală Dumnezeu? De ce ne cere să ne desăvârșim, până la dobândirea asemănării cu El? Oare noi nu le cerem copiilor noștri să-și atingă potențialul maxim, să merite sacrificiul făcut pentru creșterea și educarea lor? Oare nu suntem pretențioși cu ei, pentru ca ei să aibă cea mai bună viață ce le stă în puteri? Iar Dumnezeu ne cere să fim cuminți, pentru a ne scrie în Cartea Vieții.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să nu ne robim celor trecătoare, ci să căutăm spre cele veșnice și să trăim Eternitatea împreună cu El. Amin!

Cristina Olaru (Ghenof)

finic

în zadarul segmentat pamântului – râma

în zadarul inimos cerurilor – drama

în zadarul inimos tecii – sabia

şi al drumului mătăsii către camile– corabia

ma scărpinam, bietul, peste iov, cu grămezi

de înţelegeri de caravane acului, cu urechi;

eşecuri dulci izvora cântarul cântării

undele noi, unde ducesele erau nemăsurat retrogradate

de aristocraţia capacelor de ceară

Doamne, blândule, cu ce parfum ai putut

întregi risipele noastre!

diafan din canguri sărea dorul de a cuprinde

făcătorii de galaxii ca într-un zgârcit marsupiu: australia,

loc de stat cu capul în jos, ca si cum josul ar fi încăperea.

Doamne, smeritule, cum ai făcut lipsa-n răspuns

nespus sa desăvârşească tăcerilor tăcerea!

îmi trăgeai tot deşertul pe cap ca unui struţ,

pentru primejdia oului din care veşnicia se amână

ca răsadurile de flori, în glastre.

Doamne, pofta de sarut-mână, pofta de a atinge

neatinsele coaste!

naşterea mişcării: stăpânirea. a căldurii – atot-tăcerea,

cuminţenii fuioarelor de dincolo de haos, gerul.

izbeşte de nesimţirile mele cremenea, îmblânzeşte

resfinţirilor fierul şi focul. sunt pustia. calcă-mă.

naşte-mi oazele, ibişii, mireasma sorilor. răcoreşte-mi-te.

eram noroiul. fi-mi rinocerul.

Alex Amarfei

Comentarii la slujba miezonopticii (II)

Slujba miezonopticii amintește de punerea în mormânt a trupului Mântuitorului, simbolic, însă, ea înseamnă și: creștinul moare pentru trup și lume pentru a primi sacrificiul Lui Dumnezeu întrupat. Dând Lui Dumnezeu în posesiune prin nuanțe și asamblări tainice ale poruncilor însuși trupul și însuși sufletul nostru, noi recunoaștem: că acestea sunt moarte fără Dumnezeu; că le oferim Lui așa cum Iosif din Arimateea I-a oferit mormânt; că dorim îngroparea Lui în noi știind că starea noastră de decădere ne ucide singuri dacă murim singuri și sperând ca îngroparea cu El să ne ucidă spre înviere. Mărturisim că cele mai bune și osebite lucruri ale noastre nu sunt decât, în cel mai bun caz, vrednice să-I atingă trupul, așa cum s-au atins de El inul giulgiurilor și mirul miresmelor. Spunem dreptățile noastre, dacă avem unele, dar știm că până și de Maica Preacurată și de cel mai iubit ucenic au trebuit să se atingă durere, vecinătatea deznădejdii și, cum remarca Nicolae Steinhardt, nu le-a făcut cu ochiul de pe cruce spunand ceva de felul ”stați liniștiți, ne vedem duminică”. În slujba miezonopticii psalmul 118 este rostit „în trei stări”. Și anume, el este fragmentat în două locuri de „slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor”, urmat de „aleluia, aleluia, aleluia, slavă Ție, Dumnezeule” și din nou „slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh…” Împărțirea „în trei stări” este o regulă prezentă în Psaltire, la rugăciunea Sf. Efrem Sirul și la Prohoade. Îi putem atribui numeroase înțelesuri. Un înțeles adânc este că lucrarea mântuitoare a Fiului a făcut ca slujba, care trebuia reactualizată permanent, a jertfelor Vechiului Testament, care, deși înnoite iar și iar, nu aduceau mântuirea prin ele însele ci doar rememorarea promisiunii ei, să poată grefa în sine atributele majestății divine a zilei a opta. Fiul și Duhul pătrund ca două brațe ale Tatălui în mijlocul creației. Un înțeles smerit este că, în timpul înfricoșătoarei nopți din Ghetsimani, rămas singur în fața uriașei suferințe care-L aștepta, Mântuitorul și-a trezit de două ori ucenicii adormiți, amintindu-le neputința lor omenească. Un înțeles care vestește veacul viitor este că prima venire a Mântuitorului este o primă trezire din patimi și o odihnă de neîncetata apăsare a trupului și morții, în timp ce a doua venire este chemarea la veșnicie, și împărțirea slujbelor marchează „ca în oglindă și ghicitură” acele lucrări ascunse prin care Fiul a chemat Duhul și cu binecuvântarea Tatălui au semănat și asemănat părțile înțelegătoare ale creației cu semințe ale Împărăției.

Deși nu este o idee bună să ne răspândim prea mult în simbolistică speculativă, este de remarcat că prima diviziune prin „slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh” a psalmului 118 este înainte de partea corespunzătoare literei Yod și a doua începe cu aceasta. Litera yod este prima din numele ebraic al Lui Dumnezeu-fiitorul („Eu sunt Cel ce sunt”) și fragmentarea psalmului aici semnifică trezirea din noaptea păcatului prin revelația adusă de prooroci și lege. Întrevedem o primă „stare”, reprezentând tânguirea și suferințele creației rămasă în afara Împărăției datorită căderii și starea a doua, urcușul de la primirea legii la Întrupare. A doua diviziune survine însă în interiorul fasciculului de versete reprezentând litera Phe (Fi al grecilor) ca și cum litera ar fi fragmentată ea însăși. Vom remarca faptul că despărțirile nu împart psalmul simetric, adică cele trei părți nu sunt egale (de altfel numărul 22 nu este divizibil la 3). Dacă am împărți psalmul în două jumătăți egale, singura cifră care poate divide pe 22 fiind 2, ajungem la versetul 87: „Puțin a fost de nu m-am sfârșit pe pământ dar eu n-am părăsit poruncile Tale”, iar jumătatea a doua începe cu versetul 88: „După mila Ta viază-mă și voi păzi mărturiile gurii mele”. Vedem aici esența celor două stări: legea și harul, dar și cele două naturi ale Mântuitorului reflectate generic în natura umană. Legea spune: sub amenințarea morții fiind, nu părăsiți poruncile, în timp ce harul adaugă: cunoscând mila dumnezeiască, omul poate păzi în sine mărturiile Cuvântului. Dar aceasta este o diviziune nemarcată formal. Cercetând ce ar putea însemna cea marcată formal, litera Phe corespunde suflării gurii, suflului vieții în sensul de întrupare ca ființă cu respirație. Vedem aici frângerea și jertfa până la moarte și golire de Sine a Cuvântului dar și arătarea în mijlocul acestei înfricoșătoare realități a slavei înnoite a Treimii. Cuvântul s-a frânt ca ființă trupească dar a lăsat cu aceasta Duhul să sufle în tărâmul morții, chemând pe toți la viață. Cu prețul jertfirii suflării (simbolic – litera Phe), litera următoare, Tzadeh, care înseamnă simbolic „seceră”, dar și „dreptate” face ca secera morții să ne secere spre dreptate și între drepți. Deslușim sensul a ceea ce urmează mai ales din versetul „râvna casei tale mă mistuie”, care e menționat de apostoli ca explicit legat de râvna Mântuitorului când Acesta a alungat din templu schimbătorii de bani și negustorii de animale. Starea a treia reprezintă deci eliberarea de orice posesie a materiei și posesivitate a pulsiunilor sufletești nestăpânite, până acolo unde trupul este absorbit în dumnezeire și asemănarea cu Hristos mistuit de dorința de a îndrepta lumea devine desăvârșită.

Alex Amarfei

Rugăciunea unui smochin neroditor- Cristina Olaru

uscarea_smochinului

Mult mi-e frică și mi-e rușine, Stăpâne, că vei veni la mine – flămând și însetat – și nimic bun nu am a-ți da, să îți îndulcești inima!

Îmi trag seva din pamântul Tău bun și roditor, am frunze câtu-i lumea – vorbărie goală, fără lucrare și fără simțire -, dar nu am roade, pe potriva darurilor pe care mi le-ai dat, cu asupra de măsură!

Cum voi privi – la poalele hainei tale stând – sandalele Tale, pline de colbul drumurilor, picioarele Tale, ce s-au ostenit să mă cerceteze, ca Tu, Bunule și întru tot Milostivule, să vezi ce-am lucrat, hrănindu-mă cu bunătățile pamântului Tău, adăpată cu apa, cu care ai plouat   peste trunchiul meu sănătos și peste ramurile mele și care s-a scurs la rădăcinile mele, dându- mi să beau și să mă răcoresc!

Nimic nu mi-a lipsit, Doamne, dar nimic bun n-am făcut!

Dreptu-i, Doamne, să mă usuci și să mă arunci în focul cel nestins!

Mă cutremur și mă amărăsc de moarte, că nu m-am luptat să fiu în Lumina Ta în toată veșnicia, că nu mă voi bucura de căldura dragostei Tale, că vei fi trist pentru că nu voi fi cu Tine în Rai!

Te-am mâhnit și Te-am supărat în toată clipa cu lenea și nesimțirea mea, cu zăbava și cu nimicnicia mea!

Singură m-am despuiat de haina cea strălucită, dată de Tine la Sfântul Botez!

Am rușinat cu păcatele mele frumoasa față a Sfântului Înger Păzitor, pe care mi L-ai dat în dar, tot atunci!

„Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu.”

M-ai așteptat destul – primăvară, după primăvară – ca în sfârșit să dau rod de fapte bune, de iubire față de aproapele, de hărnicie și vrednicie în vremea rugăciunii, dar Te înțeleg dacă nu mă mai rabzi!

Tot caut ceva bun și nu găsesc: am făcut tot lucrul rău, am vorbit de rău, am mințit!

Un singur lucru n-am făcut: sa Te mint pe Tine, Doamne!

Mă așez și acum în fața Ta, mă arăt Ție în toată golătatea mea și-mi așez – în palmele căuș -, inima mea sărmană și lipsită de iubire!

Cu adevarat, nimic nu am, nimic nu sunt, nimic nu pot, fără de Tine, Doamne!

Și-Ți spun, predându-mă întru totul voii Tale:

Facă-se voia Ta cu mine, Preabunule Părinte, dar și Dreptule Judecător!

În mâinile milostivirii Tale celei mari, o, Dumnezeul meu, încredințez sufletul și trupul meu, simțirile mele, graiurile mele, sfaturile și gândurile mele, lucrurile și toate cele trebuincioase ale trupului și ale sufletului meu.

Iar Tu, deci, binecuvintează-mă, miluiește-mă și mă izbăvește de tot răul, ca petrecând viață fără de păcat, în toate zilele vieții mele, să ajung la viața veșnică cu Sfinții Tăi, în Împărăția Ta și cu Dânșii să Te slăvesc în veci. Amin !”

Cristina Olaru

Rugăciune către Sfânta Treime

Angelsatmamre-trinity-rublev-1410

Preasfânta Treime, Stapânire de o ființa, pricinuitoare a tot binele; ce vom răsplăti Ție pentru toate câte ne-ai dat nouă, păcătoșilor și nevrednicilor, pe care mai inainte de a ne naște noi in lume le-ai rânduit, și pentru toate cele ce ne dai fiecăruia dintre noi în toate zilele și pentru cele ce ai gătit nouă tuturor in veacul cel viitor?

Deci se cuvenea pentru atâtea binefaceri și îndurari, să mulțumim Ție nu numai cu cuvintele, ci mai ales cu faptele, păzind și împlinind poruncile Tale; iar noi cu patimile noastre și cu obiceiurile cele rele în nenumarate păcate și fărădelegi ne-am aruncat.

Pentru aceasta, ca cei ce suntem întinati, nu numai că nu îndraznim a ne arăta înaintea preasfintei feței Tale celei întreit strălucitoare, ci nici preasfânt numele Tău a-l chema, de nu ai fi binevoit Însuți Tu spre a noastră mângâiere a ne vesti nouă; că pe cei drepti și curați iubești, iar pe păcătoșii care se pocăiesc îi mântuiești și cu milostivire îi primești.

Deci, caută, o Dumnezeiască Treime, din înaltarea sfintei slavei Tale asupra noastră, mult păcătoșilor; și bunavoința noastră în loc de fapte bune o primește, și ne dă nouă duhul pocăinței celei adevărate; ca, urând tot păcatul, întru cuvioșie și dreptate pânâ la sfarșitul vieții noastre să petrecem, facând voia Ta cea sfantă și slăvind cu cuget curat și cu fapte bune preadulcele si preaâncuviintat numele Tau. Amin.

Rugăciune către Sfântul Duh – Dumnezeu

10313650_786944351336793_4827329914432573655_n

O, Duhule Sfinte! Cela Ce umpli întreaga lume și dăruiești viață tuturor, îndepărtându-te de  oamenii cei intinați. Cu umilința mă rog Ție: nu Te mânia de necurația sufletului meu, ci  vino și Te sălășluiește întru mine și mă curățește de toată întinăciunea păcatului ca, prin  ajutorul Tău, să petrec cealaltă vreme a vieții mele întru pocăința și în lucrarea faptelor  celor bune, și așa să Te preamăresc împreună cu Tatăl și cu Fiul, în vecii vecilor. Amin!