finic


în zadarul segmentat pamântului – râma

în zadarul inimos cerurilor – drama

în zadarul inimos tecii – sabia

şi al drumului mătăsii către camile– corabia

ma scărpinam, bietul, peste iov, cu grămezi

de înţelegeri de caravane acului, cu urechi;

eşecuri dulci izvora cântarul cântării

undele noi, unde ducesele erau nemăsurat retrogradate

de aristocraţia capacelor de ceară

Doamne, blândule, cu ce parfum ai putut

întregi risipele noastre!

diafan din canguri sărea dorul de a cuprinde

făcătorii de galaxii ca într-un zgârcit marsupiu: australia,

loc de stat cu capul în jos, ca si cum josul ar fi încăperea.

Doamne, smeritule, cum ai făcut lipsa-n răspuns

nespus sa desăvârşească tăcerilor tăcerea!

îmi trăgeai tot deşertul pe cap ca unui struţ,

pentru primejdia oului din care veşnicia se amână

ca răsadurile de flori, în glastre.

Doamne, pofta de sarut-mână, pofta de a atinge

neatinsele coaste!

naşterea mişcării: stăpânirea. a căldurii – atot-tăcerea,

cuminţenii fuioarelor de dincolo de haos, gerul.

izbeşte de nesimţirile mele cremenea, îmblânzeşte

resfinţirilor fierul şi focul. sunt pustia. calcă-mă.

naşte-mi oazele, ibişii, mireasma sorilor. răcoreşte-mi-te.

eram noroiul. fi-mi rinocerul.

Alex Amarfei

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s