Comentarii la slujba miezonopticii (II)


Slujba miezonopticii amintește de punerea în mormânt a trupului Mântuitorului, simbolic, însă, ea înseamnă și: creștinul moare pentru trup și lume pentru a primi sacrificiul Lui Dumnezeu întrupat. Dând Lui Dumnezeu în posesiune prin nuanțe și asamblări tainice ale poruncilor însuși trupul și însuși sufletul nostru, noi recunoaștem: că acestea sunt moarte fără Dumnezeu; că le oferim Lui așa cum Iosif din Arimateea I-a oferit mormânt; că dorim îngroparea Lui în noi știind că starea noastră de decădere ne ucide singuri dacă murim singuri și sperând ca îngroparea cu El să ne ucidă spre înviere. Mărturisim că cele mai bune și osebite lucruri ale noastre nu sunt decât, în cel mai bun caz, vrednice să-I atingă trupul, așa cum s-au atins de El inul giulgiurilor și mirul miresmelor. Spunem dreptățile noastre, dacă avem unele, dar știm că până și de Maica Preacurată și de cel mai iubit ucenic au trebuit să se atingă durere, vecinătatea deznădejdii și, cum remarca Nicolae Steinhardt, nu le-a făcut cu ochiul de pe cruce spunand ceva de felul ”stați liniștiți, ne vedem duminică”. În slujba miezonopticii psalmul 118 este rostit „în trei stări”. Și anume, el este fragmentat în două locuri de „slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor”, urmat de „aleluia, aleluia, aleluia, slavă Ție, Dumnezeule” și din nou „slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh…” Împărțirea „în trei stări” este o regulă prezentă în Psaltire, la rugăciunea Sf. Efrem Sirul și la Prohoade. Îi putem atribui numeroase înțelesuri. Un înțeles adânc este că lucrarea mântuitoare a Fiului a făcut ca slujba, care trebuia reactualizată permanent, a jertfelor Vechiului Testament, care, deși înnoite iar și iar, nu aduceau mântuirea prin ele însele ci doar rememorarea promisiunii ei, să poată grefa în sine atributele majestății divine a zilei a opta. Fiul și Duhul pătrund ca două brațe ale Tatălui în mijlocul creației. Un înțeles smerit este că, în timpul înfricoșătoarei nopți din Ghetsimani, rămas singur în fața uriașei suferințe care-L aștepta, Mântuitorul și-a trezit de două ori ucenicii adormiți, amintindu-le neputința lor omenească. Un înțeles care vestește veacul viitor este că prima venire a Mântuitorului este o primă trezire din patimi și o odihnă de neîncetata apăsare a trupului și morții, în timp ce a doua venire este chemarea la veșnicie, și împărțirea slujbelor marchează „ca în oglindă și ghicitură” acele lucrări ascunse prin care Fiul a chemat Duhul și cu binecuvântarea Tatălui au semănat și asemănat părțile înțelegătoare ale creației cu semințe ale Împărăției.

Deși nu este o idee bună să ne răspândim prea mult în simbolistică speculativă, este de remarcat că prima diviziune prin „slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh” a psalmului 118 este înainte de partea corespunzătoare literei Yod și a doua începe cu aceasta. Litera yod este prima din numele ebraic al Lui Dumnezeu-fiitorul („Eu sunt Cel ce sunt”) și fragmentarea psalmului aici semnifică trezirea din noaptea păcatului prin revelația adusă de prooroci și lege. Întrevedem o primă „stare”, reprezentând tânguirea și suferințele creației rămasă în afara Împărăției datorită căderii și starea a doua, urcușul de la primirea legii la Întrupare. A doua diviziune survine însă în interiorul fasciculului de versete reprezentând litera Phe (Fi al grecilor) ca și cum litera ar fi fragmentată ea însăși. Vom remarca faptul că despărțirile nu împart psalmul simetric, adică cele trei părți nu sunt egale (de altfel numărul 22 nu este divizibil la 3). Dacă am împărți psalmul în două jumătăți egale, singura cifră care poate divide pe 22 fiind 2, ajungem la versetul 87: „Puțin a fost de nu m-am sfârșit pe pământ dar eu n-am părăsit poruncile Tale”, iar jumătatea a doua începe cu versetul 88: „După mila Ta viază-mă și voi păzi mărturiile gurii mele”. Vedem aici esența celor două stări: legea și harul, dar și cele două naturi ale Mântuitorului reflectate generic în natura umană. Legea spune: sub amenințarea morții fiind, nu părăsiți poruncile, în timp ce harul adaugă: cunoscând mila dumnezeiască, omul poate păzi în sine mărturiile Cuvântului. Dar aceasta este o diviziune nemarcată formal. Cercetând ce ar putea însemna cea marcată formal, litera Phe corespunde suflării gurii, suflului vieții în sensul de întrupare ca ființă cu respirație. Vedem aici frângerea și jertfa până la moarte și golire de Sine a Cuvântului dar și arătarea în mijlocul acestei înfricoșătoare realități a slavei înnoite a Treimii. Cuvântul s-a frânt ca ființă trupească dar a lăsat cu aceasta Duhul să sufle în tărâmul morții, chemând pe toți la viață. Cu prețul jertfirii suflării (simbolic – litera Phe), litera următoare, Tzadeh, care înseamnă simbolic „seceră”, dar și „dreptate” face ca secera morții să ne secere spre dreptate și între drepți. Deslușim sensul a ceea ce urmează mai ales din versetul „râvna casei tale mă mistuie”, care e menționat de apostoli ca explicit legat de râvna Mântuitorului când Acesta a alungat din templu schimbătorii de bani și negustorii de animale. Starea a treia reprezintă deci eliberarea de orice posesie a materiei și posesivitate a pulsiunilor sufletești nestăpânite, până acolo unde trupul este absorbit în dumnezeire și asemănarea cu Hristos mistuit de dorința de a îndrepta lumea devine desăvârșită.

Alex Amarfei

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s