Cenaclul Monokeros, ediția a 57 – a – Coexistența omului cu boala – 1 – Alexandru Amarfei

81086072_139866684108194_6177525485598146560_o

Dr. Alexandru – Theodor Amarfei

Cenaclul Monokeros, Ediția a 56 – a, ”Elegia oului, a IX – a” – Alexandru Amarfei

74624183_106023784159151_1108935370138976256_o (1)

Interpretare în cheie hermeneutică a Elegiei oului, a noua – Nichita Stănescu, din volumul 11 elegii” 1966

Dr. Alexandru – Theodor Amarfei

https://poeziisiversuri.com/nichita-stanescu/elegia-oului-a-noua-11-elegii-1966/

Cenaclul Monokeros nr 55 – Elegia a VIII-a Hiperboreana

66092654_462553007891674_6912673532753215488_nInterpretarea oferită de domnul Dr. Alexandru Theodor Amarfei pentru

Elegia a opta – HiperboreeanaNichita Stănescu

răsărit – impresie din soare – alex amarfei

37727536_10216242470804230_8484977329431379968_o

samarul roșu fildeșul apusului îngână revărsări de polen
în corole escapadele bibliotecii în argint și uragane aici
nu e aici ars de nechez câmpul de pinguini
sahara marile abțineri
nu te știu, știința
bâzâie de lumină în plopi spații de închiriat uimirii din ametiste
măgarul și emisfera ziceri de oceane pitice rest de perle
consuma dropiile șopârla din cărămidă
moară de nori galbenul din dări dunelor cu izvor de balamale
untdelemnul cenușii se învârte fără centru
și se stoarce fără trecut răsăritul în ochi
albesc din negru delicat vânătăile

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

auz dulce – alex amarfei

892267_10201697962996087_1158789881531742551_o-e1495792451892.jpg

înfrângeri frumoase din cântarul cântării, faguri
noblețe nemăsurat de ușor întoarsă-napoi
de aristocraţia capacelor de ceară

Doamne, blândule, cu ce parfum ai putut
întregi înapoi risipele noastre!
sare dorul de a cuprinde urme
făcătorilor galaxiei marsupiu: australia,
stat cu capul în jos, ca si cum josul ar fi încăperea.
copiii luminii de azi deja muşcaţi de solzii de piele
căzuți de pe cosmonauţii navelor peştelui
sărat de cosmos şi cosmic, ararat, mâine,
potopului sferei

Doamne, smeritule, cum ai făcut lipsa răspuns
nespus să desăvârşească tăcerilor mierii!
primejdia oului din care veşnicia cu flori adastă nara la glastre
Doamne, pofta de sarut-mână, atingere neatinselor coaste!
naşterea mişcării: stăpânirea. a căldurii – tăcerea, cuminţenii
doamne fuioare dincolo de haos, domn, gerul
izbeşte nesimţirii
cremenea îmblânzeşte resfinţirii fierul şi focul. sunt cenușa. calcă-mă.
naşte-mi oazele, ibişii, mireasma sorilor. răcoreşte-mi-Te
ghioc în căutare, respins de murmurul mării
eram noroiul. fi-mi rinocerul.

Dr. Alexandru –  Theodor Amarfei

„Eu am credinţa mea în suflet” – Alex Amarfei

16587186_10155132816628783_6919704111098727082_o

Un maxim amuzament de plâns sunt oamenii pentru care „credinţa e în suflet” şi „ei nu au nevoie de biserică”.

Oameni ca ăştia, în istoria „pe bune” a bisericii au fost în viata pământească apostolii: unde erau ei, se înfiinţa biserica.


Buuuun!

Acu’ urmează să convocăm p-ăştia moderni cu „biserica e în suflet”, să purceadă şi ei la câteva fapte mici şi pe care apostolii le priveau ca total neînsemnate: vindecat strâmbi, orbi, surzi, înviat morţi, ba chiar şi hainele purtate de apostoli făceau vindecări.


A, staţi să ghicesc. Aveţi credinţă în suflet, dar nu faceţi din astea şi, de fapt, dacă aţi întâlni pe unul care le face, nu e clar dacă l-aţi recunoaşte.
Atunci credinţa asta nu e în suflet, ci intr-o parte a lui foarte încurcată cu trupul, care generic se numeste: „după cap”.


Mai am o întrebare de om rău, negativist, plin de ură de aproapele:

CE VREŢI SĂ FAC cu credinţa voastră după cap?

Ovreieşte, aşa, afară că claxonaţi tot timpul că trece doamna credinţă-după-cap şi să binevoiască toţi să se ferească din calea ei, îmi iese şi mie un gheşeft? Zic asta vorbind de popii corupţi. Cu un popă corupt se pot face gheşefturi, unele chiar mişto.

Nu înţeleg în ruptul capului ce pot face cu credinţa după cap a altuia.
O să întrebaţi poate şi ce propun.

Mai rea decât ideea că credinţa poate fi după capul fiecăruia este idioţenia că credinţa e ceva ce ai. Sunt alergic deja de când începe fraza: „am credinţă”.

„Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi putea spune muntelui să se arunce în mare”. Credinţa e ceva ce măsori cu cuvântul ăsta.

Eu încep prin a spune că nu am credinţă. Este în evanghelii o necredinţă din asta care a făcut mai mult pentru un copil lunatec decât povestea cu „am”.


Pe urmă vorbim de starea în credinţă.

E plin de „am credinţa mea” şi avem atâta că ne bate vântul de pe o parte pe alta.

Credinţa care oscilează e la fel de rea ca bigotismul inflexibil.


In sfarşit, e vorba şi de a fi credinţă.

„Fii credincios nu necredincios”.

Nu a contat de câte „ALTE” ori crezuse Toma, a contat că exact ceea ce era de crezut, când trebuise crezut, nu crezuse!

Şi el era unul dintre cei care făceau minuni…

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

coloana infinitului – alex amarfei

16507925_10155103273238783_859188937643584157_n

cuvintele spun apă
buzele sărută numai sarea
din lacrimi uscate nemilos
soarelui i-e rătăcită armonia timpilor
concentric, agreste cârmuiri, mantia de sac, avuţia ascetului
scormone pielea razelor după urme de gând
descindere aristocratică, altă călcare pe trup
limb al rostirii, crai nou îngenuncherii
vin gaze rare: heliu, neon, surâd teribile adâncimi
nespuse, foşnitoare câmpii
fără pământ sub rădăcini,
fără cer peste ploi,
fără veşmânt de ochi privirii…

părăsirea drumului îndelungat de vertebre:
bătaie cu bătaie, apune prisosul din da şi nu
stânci şi sărut
iată, îngeri dau împrumut
dalta împurpurării, fierul însângerării,
mâinile apucării, ciocanele nemişcării!

Dr.  Alexandru Theodor Amarfei