Ritm şi ritual – Mihai Nistor

1460041_1436026166609738_647210061_nÎntreagă noastră viaţă este posibilă datorită ritmurilor. Ritmicitatea bătăilor inimii, ciclicitatea anotimpurilor, ritmul biologic zi-noapte, respiraţia (jocul inspiraţiei şi al expiratiei), reprezintă condiţii sine qua non ale vieţii.

Această mişcare a ritmurilor o putem gândi precum un cerc, aproximaţia mişcărilor ritmice fiind una circulară.

În raport cu aceste ritmicităţi inerente omului, ritualul corect are un rol deosebit: suprascrie ritmicitatea biologică printr-una de o altă natură, prin care persoană este atinsă, „accesată” şi transformată, reactualizarea sinelui şi a conştiinţei fiind posibile prin intermediul ritualului.

În lumea animală, ritualurile au un rol deosebit de important pentru împerechere: ne putem gândi la dansul de împerechere al păunilor, prin care aceştia îşi expun frumuseţea şi prin intermediul căruia reuşesc să atragă femelele, scopul fiind acela de conservare a speciei, de perpetuare a vieţii.

Ritualul are ceva anume care ne atrage, o anumită frumuseţe prin care ne „cheamă”, această constituind latura sa estetică.

Apoi, fecunditatea reprezintă sensul ultim al ritualului, prin faptul de a împlini anumite necesităţi inerente naturii umane, prin scopul şi finalitatea lui, ritualul are o fecunditate proprie. Ritualul transformă aparenta sterilitate (mişcare circulară) într-o mişcare fecundă.

Mai departe, structura ritualului – partea văzută a sa – nu are finalitate în orizontul concret (aşa cum au activităţile practice cotidiene), din acest punct de vedere el lăsând impresia unei totale inutilităţi în orizontul imediat. Utilitatea sa apare atunci când privim din perspectiva interioară, ascunsă a omului.

Ne putem imagina o paralelă între homeostazie – mişcarea organică prin care se conservă o stare de echilibru biologic, mişcare privită într-o manieră dinamică- şi ritual; dintr-o anume perspectiva putem afirmă că ritualul are şi un caracter homeostazic.

Dacă un fenomen homeostazic doar menţine un echilibru în propria sa dinamică, ritualul face mai mult decât atât: perpetuează sinele uman, depăşind astfel – fără a nega – condiţia biologic-circulară a omului.

Nu consider epuizată discuţia despre ritual, ci prefigurez deschiderea unui spaţiu discursiv cuprinzător şi lămuritor pe tema ritualului.

Mihai Nistor

N.R. – Se (va) face, mon cher :)!

Anunțuri

La gura sobei – Nelu Preda

6satul-meu

E iarnă-afară, ninge liniștit,

Cu fulgi de nea în tainic dans tăcut,

De basme noi cu toți ne-am amintit,

La gura sobei cercul l-am făcut.

 

IF

Bunica deapănă la amintiri

Și basme cu Ilene Cosânzene

Iar noi copii-n ochi avem luciri

Pe-alocuri încețate de Moș Ene.

 Ludovic_Bassarab_-_La_gura_sobei

Ferestrele au înflorit de ger

În mii de albe flori de peruzele

Ce răspândesc un aer de mister

Amplificat pe laturi de perdele.

 poza8

Gutuile se coc la foc mocnit

Într-o firidă de la teracotă

Mireasma este de nedefinit

Și nerăbdarea noastră fără cotă.

 poza7

Bunicul ne privește visător

Cu ochii plini de drag și bunătate

A fost și el cândva fecior…

S-au dus și ani, s-a dus și sănătate.

poza6 

Noroc că-i ținem treaz curajul

Cu veselia noastră fără leac

La gura sobei stăm tot anturajul

E iarnă-afară chiar și-n prepeleac.

Nelu Preda

Lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus – Nicolae Steinhardt

646x404

…Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.

Dacă unul îşi reprimă cu sârg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.

Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie daca nu avem smerenie, va urma a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţile noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a răului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart… este un pacat si o spurcaciune; nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea,orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu…”

Nicolae Steinhardt

Sursa: https://mymindismyshelterdotcom.wordpress.com/2013/02/26/lasa-gunoiul-vecinului-acolo-unde-vecinul-insusi-l-a-pus/