chiar şi piatra neagră de la broşa ta
devenea steaua prabuşită-n sine care-mi absorbea privirile
miez cu spaima jertfei în loc de sinucidere: pur şi simplu
ca să nu se mai ştie cine e cine
chiar şi ochii tăi înnegreau doliul cu timp
ca să urmeze morţii
bătăile tale, spaţii unde se pot ciocni stele
fără să se atingă, trecând unele prin altele
şi părul tău se înnoda
de un uragan cât galaxia, într-un moţ gigant
şoaptă legând ceţuri şi diamant,
învârtire cu plete păşunii stelelor
de unde te priveau oi de lumină, rumegând alte culmi
da, din firele părului tau, învolburat şi neasemănat
învăţau rotirea, de la punct şi prin virgulă,
stele în turme
şi naşterilor de acolo
început şi urme pur şi simplu, ca să nu se mai ştie cine pe cine
uriaş, glumeţ şi negru, şi împănat cu alte galaxii, isteţ
mă-nvăţai negustorirea cu gânduri
stele încă nenăscute de noi,
încă nenăscându-ne pe noi, să aşeze,
imponderabile de o clipă, începuturi,
ca să nu se mai ştie cine din cine,
în sfârşit, lacrimile nesfârșitului
pur şi simplu

Dr. Alexandru Theodor Amarfei