Dr. Alexandru Theodor Amarfei
Alex Amarfei
elegie. lipsa mărturisirii – dr alexandru theodor amarfei

din nori de litere solzi luminaţi în apus
murmură înspre uitare cuvintele. din sus
nu se vede niciun soare-adormind în ocean
pentru-ndulcit urme amare de amintiri
unde în răzvrătire se descalţă de maluri
rostesc fără vânturi cele neascultate
nu e loc. totu-i fluid. nu-i niciun continent
robia nu-şi poate uşura legămintele
istorisiri liberează fluide corăbii
ies piscuri din adânc şi muşcă apusul lent
ecou din ziduri sfinte toarnă-n pânze elan
iau rădăcini în cer oasele subţiate
ieşiri de piscuri din adânc, muşcând apusul lent
fac străvezii spre uitare cuvintele
nu e loc. fluid e totul. nu-i niciun continent
pentru-ndulcit urme amare de amintiri
robiei neputându-şi uita legămintele
apusu-i văduv de soare-adormind în ocean
fluidele corăbii se scurg din istorisiri
din ziduri sfinte ecou toarnă-n pânze elan
se răzvrătesc pe maluri undele descălţate
celor neuzite dau prilej de rostiri,
ritmând suflarea din cer, oasele subţiate
orizont lucind de solzi, litere luminate
contemplă fălci tari ridicând înălţimile
din adâncimi obscure spre vârfuri inversate
părăsind din ceruri lumina, grădinile,
litere suave-n zenit oşti de îngeri străpung
ritmează silabe în răsărit curgător
fără lăcaş, nici busolă, cuvintele ajung
rânduite-n loc neştiind linia dreaptă
neştiute de duh gol de dreptatea-nţeleaptă
un ocean întreg, pe următoarea treaptă
se strânge-n picătură : un solz se udă cu greu
într-un singur suflu, un văzduh de cuvinte
pe următoarea planetă se stinge-ntr-un cuvänt
liniile dinainte pierd linia dreaptă
se pierde în ploi evantaiul de curcubeu
se pierde în stâlpi sprijinul de-adevăr, muribund
nu mai pune reazem cuvintelor spre sfinte
într-un singur suflu, un văzduh de cuvinte
pe următoarea planetă se stinge-ntr-un cuvânt
se pierde în ploi evantaiul de curcubeu
nu mai pune reazem cuvintelor spre sfinte
se pierde în stâlpi sprijinul de-adevăr, muribund
se strânge-n picătură, udă un solz doar cu greu
un ocean întreg pe următoarea treaptă
se pierde-n linii dreptatea din linia dreaptă
nu e loc, nu e loc decât în fluidele
încăperi – numite biserici când stau pe pământ
seminţe în inimi, germeni de viaţă în cer
nu mai este dreptate decât în aridele
candelabre-ngheţate ce se-nvârt, erodând
speranţe rotunjite, iad fără griji şi mister
cui voi da singura lacrimă, singurul cuvânt
care să adune trup de cenuşă-mprăştiat… ?
îmi vei dărui, Stapâne, suflul îngemanat
să pună în suflet de fiară gândul cel sfânt… ?
bate din aripi, în ritm de antarctic ecou
mamă-ţărână, culca-te, dormi în zbor şi în vis
coboară-ntr-o lacrimă herb de foc nedescris :
o singură crăpătură în mormântul cel nou… !
din nord în sud orizontu-şi recheamă sorii
pentru gând luminos neştiind poftei fiorii,
pentru nori gânditori, fulger luminând firea
şi pentru stâlpi de sare căutându-şi topirea… !
nu-s încă planete, n-a căzut încă ploaia
şi trepiedele ard plictisului roata morii… !
dintre aripi n-a răzbătut încă văpaia
şi imnuri cântă raze fără vremi înserării… !
Dr. Alexandru Theodor Amarfei
élégie. manque de confession – dr alexandru theodor amarfei

nuée des lettres, écailles au couchant
font déjà murmurer les mots des oublis
douces, sillonnées par l’amertume des mémoires
vêpres désorientés, large d’océan
déchaussées des bords, vagues en marche rebelle
se faisant échapper aux entraves des vents
***
il n’y a pas de place, pas de continent
pour la servitude sans aucun sursis
exceptant les grands navires sans histoire
oubli : mur d’église ; mémoire : voile d’élan
rechaussées aux cieux, les os à trame grêle
montent sommets calcaires comme rangées des dents
***
sommet calcaires montent comme rangées des dents
ils font ronger déjà les mots des oublis
il n’y a pas de place, pas de continent
pour adoucir les traces amers des mémoires
pour la servitude sans aucun sursis
vêpres sans soleil, au large de l’océan
font s’écouler les navires des histoires
déchaussées des bords, les vagues en marche rebelle
quittent les murs d’église, montent les voiles d’élan
rechaussés par les cieux, les os à trame grêle
rythment prononciations – entraves pour les vents
***
nuées des écailles luminés au couchant
contemplent mâchoires qui montent les sommets
de l’abîme à la surface de l’océan
contre pics renversés qui font le guet
lettres suaves percent le zénith: rangée d’anges
pour rythmer syllabes d’un couchant fluide
pour convoquer les mots sans l’appui des pages
sans boussole, ni repères pour les lignes droites
en manque de droiture devant des esprits vides
***
les océans d’avant devienent une étroite
goutte qui n’arrive pas de mouiller une écaille
les horizons de la planète précédente
se consomment dans le souffle d’une seule parole…
***
toutes les lignes d’avant font perdre la ligne droite
toutes les pluies perdent d’avantage l’éventail
de leurs arcs en ciel. la promesse mourante
n’arrive plus de joindre aux mots la console…
***
se consomment dans le souffle d’une seule parole
tous les arcs en ciel. la promesse mourante
n’arrive plus à la touche des mots ; la console
d’horizon neuf à la planète suivante
perd toutes les pluies d’avantage dans l’éventail
gouttes qui n’arrivent de mouiller une écaille
des océans d’avant sort la très étroite
droiture qui sustrait aux lignes la ligne droite
***
il n’y a pas de place, que dans les fluides
bateaux, appelées, sur la terre, des églises
dans le cœur – semences ; aux cieux – grains de vie
il n’y a pas de droiture, que dans les arides
chandeliers gelées, qui anéantissent
les espoirs circulaires, l’enfer sans soucis
***
à qui donner ma seule larme et mon seul mot ?
qui pourra rejoindre les cendres dans la quête ?
Seigneur, il va me trouver, le souffle jumeau
pour apporter traces d’homme à mon âme de bête… ?
***
battez vos ailes, le rythme de l’antarctique écho,
mère-poussière, endormez-vous pendant le vol
pour faire descendre le rêve du blason de feu
dans une larme unique, une fissure du tombeau
du nord au sud, un horizon d’atteinte au sol
pour la flamme pensive sans aucune trace d’enjeu,
pour les grands nuages pensifs et la foudre,
pour les piliers de sel qui doivent se dissoudre… !
***
y’a pas de planète encore, ni de la pluie
et les grands tripodes brulent les orbites de l’ennui… !
y’a pas de fissure dans les ailerons du noir
et les hymnes rappellent lumière sans âge aux soirs… !
Dr. Alexandru Theodor Amarfei
Despre felurile botezului – Dr. Alexandru – Theodor Amarfei
Cateheză la Biserica Sfantul Stefan – Cuibul cu Barza, susținută de Dr. Alexandru – Theodor Amarfei, la invitația Pr. Paroh Daniil Iacșa
Paranoia, leftism, psihopatie, pactizare – Dr. Alexandru Amarfei
Adică, de fapt e rasism și hate speech, în formă distilată, continuată și agravată.
De oprit, s-au oprit, dar sentința a fost cu suspendare.
rază blândă – alex amarfei
(mama țesând fiului ultima togă)
flux
trezit în miez de noapte pe rază lunii urcau și coborau
îngeri buni
creșterii și descreșterii
val fără vreme singurătăți sub astrul plutitor
război țesăturii de creștete
gânduri – orbite, iubite, orbitor
melcul, cea mai generoasă făptură văzătoare
dăruie ochi lumii, flux și reflux
vedere – călăuză singurătății
reflux
netezire, argintiu veghează
spumă poftind frumusețe
vinerii ascunsă-n oase
încetiniri, lănci de pază
bună, nimfelor geloase
holoturia, cea mai generoasă degustătoare,
aruncă peste prăzi pântecele
iertare, cântece
în grădini
osebesc rădăcini mustul din sus
război de împăcat inimi
gustul rădăcinii – călăuza regăsirii de sine
flux
dus și adus! plural
înconjurat de stele murmură
osteneala tăriei
talaz după talaz clepsidre de sori
urcă în așteptare strămoși
cei mai generoși pipăitori
bureții se lasă atinși dinăuntru
iertare, glie, pentru neputința cunoașterii
doar pământul pe sine se află
când lumina înfige rădăcini,
când scoate spice, degete miriade
călăuza amintirii de sine
reflux
adormire spre apă; peșteri șerpuie
adâncimi în făpturi, ciudate
cu aer impregnate
reptila dăruie
cea mai generoasă ascultare
cu mijlocirea pietrei
inima, fiule, senin
sporire de sine, uriașă, încât,
scoasă la lumină cu carnea
dilată încheietura făpturii cu aer străin
dragul meu, ultima dungă
de purpura tinereților tale
adaos celeilalte margini de rază
nevătămate foșniri
flux
sori pretutindeni răsar
păsări și fluturi în zori
dăruiesc miros de zbor luminii care nu zboară
adulmecări de soare-n fiori; din vin – nara
răsărit de inimi, calin
răsad nou, cu pelin
din fără smirna smirnei cădește: amin
flux și reflux de sânge iscălesc
flux și reflux din ocean
amurg adormirii, pean
cornul lunii noi împărățește sub laur
întețind puls diafan
în rădăcina cornului de taur
inimi revărsate, lumina
retrage nopții vestirile inimii dinăuntru
ecou în osul sepiilor,
înfloriri de sine – cerneală-ntre continente:
Pangeea! Pangeea!
Dr. Alexandru – Theodor Amarfei
Cenaclul Monokeros nr 55 – Elegia a VIII-a Hiperboreana
Interpretarea oferită de domnul Dr. Alexandru Theodor Amarfei pentru
Elegia a opta – Hiperboreeana – Nichita Stănescu
răsărit – impresie din soare – alex amarfei
samarul roșu fildeșul apusului îngână revărsări de polen
în corole escapadele bibliotecii în argint și uragane aici
nu e aici ars de nechez câmpul de pinguini
sahara – marile abțineri
nu te știu, știința
bâzâie de lumină în plopi spații de închiriat uimirii din ametiste
măgarul și emisfera ziceri de oceane pitice rest de perle
consuma dropiile șopârla din cărămidă
moară de nori galbenul din dări dunelor cu izvor de balamale
untdelemnul cenușii se învârte fără centru
și se stoarce fără trecut răsăritul în ochi
albesc din negru delicat vânătăile
Dr. Alexandru Theodor Amarfei
Cenaclul Monokeros 47 – Dr. Alexandru Amarfei
Cenaclul Monokeros 43 – Dr. Alexandru Amarfei
Cenaclul Monokeros 32 – Dr. Alexandru Amarfei
Cenaclul Monokeros 31 – Dr. Alexandru Amarfei
Cenaclul Monokeros 30 – Dr. Alexandru Amarfei
Această ediție a Cenaclului Monokeros a avut loc în Biserica ”Cuibul cu barză”, amabilă gazdă fiind Părintele Daniil Iacșa, căruia-i mulțumim și-i sărutăm mâna, cu toată dragostea :)!
Cenaclul Monokeros 29 – Dr. Alexandru Amarfei
Cenaclul Monokeros – Despre vindecare (Edițiile 45 – 48)
Dr. Alexandru Theodor Amarfei
duminică – alex amarfei
fluture făcut covată pe omida lepădată
toarnă aripă văzduhul soarele cernit
în duhul
neputinței iepure este
somnul miercure
umbra ta mijloc de șapte
soare la cules de lapte
buze la întors
de șoapte
vineri
inimii îi este rugul aprins lână în mioare
stins petală în mă doare
urcă-n bateri sânul Domnul
Domnul viu în vie
evului cel vechi e tundra
ecuator fără mișcare creștet alb presus de sare
necuprins a prinderi
și smerit drojdia bună din pori sfinți
învie nunţi
Dr. Alexandru Theodor Amarfei
„Mulţumesc”, ne-am făcut mari – avem 2 ani deja :) !
Vorbeam într-o zi cu prietena mea – Mihaela Cardiş şi îi spuneam că îmi doresc să am o revistă a mea. Publicasem în „Ortodoxia tinerilor”, în „Cronica veche” – revistă prestigioasă din Iaşi; aveam o cărticică, publicată la Editura Idaco – „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”, scriam şi eu pe pereţi, pe unde apucam. Iar Mihaela a zis: „păi, fă-o!” Întotdeauna mă uimeşte simplitatea lucrurilor: cum de nu mi-a dat prin cap 🙂 ?
Şi l-am rugat pe profesorul meu de Statistică şi Informatică de la Psiho , dl. Cristian Mihai Pomohaci – nu, nu e cântăreţul – să mă ajute s-o realizăm tehnic. Zis şi făcut, s-a şi apucat de treabă şi a conceput acest Ceva, care pentru mine este al III-lea copil – Revista Mulţumesc.
Mulţumesc, Cristian – să fii sănătos şi bucuros mereu!
Dar, haideţi să vă spun cum am cunoscut-o pe Mihaela – tot Facebook-ul, săracu’ 🙂 ! Erau două doamne pe FB, care vorbeau despre cum pot să ajute mai eficient copiii dintr-un orfelinat. Una era dna Dr. în Ştiinţe medicale – Mădălina Nour Ciuhodaru, iar cealaltă era Mihaela noastră, cadru didactic asociat la Facultatea de Medicină din Braşov. Am intrat în dialog cu ele şi cu Mihaela am ajuns să ne împrietenim, după o perioadă de tatonări. Mihaela mi-a semnalat cazul unui copil abuzat sexual – primul caz ce a ajuns la urechile mele, imediat ce am terminat Facultatea de Psihologie. Am căutat să-l ajut – indirect; am povestit în revistă cum.
Imagini de la Cenaclul Monokeros, la care a participat, venind de la Braşov 🙂
Am pregătit împreună – reparaţie istorică – un tort aperitiv aniversar 😉
Cenaclul Monokeros, Ediţia a XII-a + tortul aperitiv
Artist decorator – Mihaela Cardiş
Prietenia noastră a cunoscut cutremure puternice; nu ne-am vorbit luni de zile, dar – ca în filmele siropoase – dragostea învinge întotdeauna 🙂 . Pacifiştii de serviciu sunt chiar colegii de revistă – Alex Povarnă, cu rugăciunea şi, surpriză – marele certăreţ de pe Facebook, doctorul Alex Amarfei, colegul nostru. Acum să nu credeţi cumva – dau tot din casă – că ei doi nu s-au ciondănit straşnic 😀 ! Furcă! Dar şi ei se iubesc, cred, ca nişte frăţiori ce suntem.
Chiar dacă nu se vede în anumite poze, ea este cu noi, doar că era cea care poza.
Fata asta este un miracol al bunului Dumnezeu şi nu exagerez deloc, spunând asta. A răzbătut singură în lume, trecând printr-o Vale a Plângerii de mulţi ani de zile. A ieşit întărită, un om cu capul pe umeri, independent şi plin de demnitate. A ajuns să predea tinerilor studenţi; fiind o profesoară foarte severă şi dorind ca studenţii ei să înveţe cu adevărat meseria de Asistent medical, ea va fi emblematică, va rămâne în memoria lor, poate chiar după ce Mihaela nu va mai fi în UMF Braşov, aşa cum din păcate s-a cam decis. Nu am cum să-i schimb hotărârea, dar mă doare că ea şi prea mulţi alţi oameni de valoare sunt în situaţia de a renunţa la o muncă pe care o iubesc, la studenţii pe care – ca o mamă severă – îi îndrumă. Şi btw – e şi o mamă minunată :)! Este frumoasă, deşteaptă, cântă -împreună cu fiul ei uneori , compune muzică, e sensibilă, rea, când trebuie, când o calci pe codiţă 😉 ; bună şi înţeleaptă, oricând ai nevoie de un prieten; talentată, iar Rubrica Medicală, coordonată de ea este cea mai bine aspectată statistic din revistă. Te iubesc, Doamnă! Şi cred că suntem 4 frăţiori adevăraţi, noi ăştia, zăpăciţii!
Pentru că ieri a fost ziua ei de naştere, iar eu m-am supărat pe covoarele mele, în loc să scriu despre fiinţa asta caldă şi iubitoare, acest articol aniversar este şi un tribut şi un mic dar pentru Mihaela. Îmi dau lacrimile, când vorbesc despre tine, doamnă :)! Te aştept la un pahar de vin şi de vorbă! Iar băieţilor noştri le mulţumesc că ne-au împăcat!
Despre Alexandru Povarnă – cel mai tânăr prieten al nostru am mai scris – 5 eternităţi, dacă nu ne-am vedea, eu am locul meu, într-un anume buzunărel de la cămaşa lui 🙂 ! Iar eu nu port cămaşă, aşa că e direct pe-acolo, circulând prin distinsele mele vene, artere, autostrăzi sanguine. Este atât de frumos să ştii că eşti iubit, acceptat, validat, criticat delicat, dar tandru şi cu prietenie, că nu contenesc a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru această încredinţare totală în afecţiunea unui om, cu care nici măcar nu te-ai certat vreodată, lămuritor. Mai multe despre el în articolul dedicat lui. Ce este foarte curios la acest prieten drag al nostru, care ne poartă în rugăciune pe toţi, este faptul că numai eu îl cunosc – ceilalţi colegi şi prieteni nu l-au văzut niciodată în realitate. Asta pentru că el este un Zburător. Poetul Zburător. Dar ce pretenţii ar putea avea ei, când şi eu îl văd atât de rar. Ca poet, Alexandru mă uimeşte mereu. A evoluat, şi-a schimbat stilul, a devenit mai îndrăzneţ, masculin, separă planurile, astfel încât fireasca pietate să nu interfereze cu o tinereţe vibrantă, pasională. Alex a devenit mult mai vizibil publicului şi sunt sigură că vom mai auzi de el şi ne vom mândri cu faptul că aici şi-a avut debutul.
Îţi mulţumesc – sunt sărace cuvintele; voi rosti doar cu inima Rugăciunea pentru prieteni. Pentru noi toţi.
Alexandru Amarfei
Ei, acum i-acum! Ce să mai spun despre el, când am scris mai mult decât despre oricare dintre colegi şi prieteni? Ne vedem atât de rar, încât nu mai reuşesc să iau pulsul prieteniei noastre 🙂 ! Poate că doar eu simt că nimic nu ne poate des-prieteni, decât noi înşine. Dar cred că totuşi aşa stau lucrurile. Şi sper să avem înţelepciunea de a preţui întâlnirea aceasta minunată între oameni atât de profunzi în prietenie, dar şi atât de distructivi, uneori. Dintre noi doi, la acest capitol, eu sunt campioana. În ciuda gurii lui mai mult decât bogate, Alex este un om plin de compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă, cu o inimă fierbinte, dar o minte rece, lucidă, critică şi care analizează rapid situaţiile, cazurile medicale cu care se confruntă, iar dacă aţi devenit pacientul lui, mulţumiţi-I lui Dumnezeu. Face legături complexe, poate chiar filosofice între simptome, cauze ale lor, mod de viaţă, legătura cu Dumnezeu a pacientului, biochimia creierului şi a corpului acestuia, caracterul şi anduranţa lui fizică şi sufletească. Nu e un om obişnuit! Singurul lui defect îi este exterior 😉 – Facebook-ul! Dincolo de limbajul lui vehement stă o pedagogie, o scatoalcă ce urmăreşte să te trezească din înfumurare şi autosuficienţă, din scalda complacentă în balta plină de locuri comune, concepte nemestecate, d-apoi digerate, din impertinenţă, impoliteţe şi necunoaşterea lungului nasului. Este un om care-şi iubeşte Patria, dar cu luciditate, ferindu-se atât de platitudini reminiscente din vechea mult inflaţionată idee despre ea, de sforăitoarele orgolii suprematiste, cât şi de complexele de inferioritate şi de autoflagelările respingătoare din mediile de socializare. Ţara, Mama, nu ţi-o alegi! Dumnezeu Însuşi te-a trimis anume în acea ţară! Şi nu ai voie să-ţi bălăcăreşti Mama! Am multe de spus despre generozitatea inimii lui, dar nu o s-o fac, pentru că nu vreau să-i iau plata cea mare de la Marele şi Veşnic Bunul Dumnezeu! Frăţioare, să ne ajute Bunuţul să nu-i risipim darul de a ne fi adunat împreună, oameni care-L iubim şi Îl slăvim pe Dumnezeu, după măsura micuţelor noastre puteri!
Ceea ce preţuiesc foarte mult la noi 4 este Adevărul, faptul că-l îndurăm, îl analizăm şi putem negocia oricând, orice situaţie. Ne-am văzut defectele, ne ferim să ne mai luptăm -ciiiică – aşa că ar trebui să înceapă Raiul încă de aici. Nu glumesc 🙂 !
Aici a început prietenia noastră – gaşca Cenaclul Monokeros
Alex este şi un soţ, un tată şi un fiu absolut deosebit, dar asta este taina vieţii lui personale, nu intru acolo! Doar îi îmbrăţişez oamenii dragi din viaţa lui, de la o distanţă respectuoasă, discretă, aşa cum îi şade bine unui prieten :)!
Mulţumim din suflet tuturor celor ce ne-au onorat cu gândurile şi sentimentele lor, împărtăşite în revista noastră – cât pot de curând voi scrie ceva special pentru Domniile Lor!
Chapeau bas!
Cristina Ghenof
https://www.facebook.com/Sprijinim-Casa-Sf-Iosif-din-Odorheiu-Secuiesc-274266215950658/
https://multumesc.mobi/2014/07/18/pentru-tine-madalin/
https://multumesc.mobi/2015/04/10/ziua-celui-mai-iubit-dintre-berbeci/
https://multumesc.mobi/2014/06/07/prietenia-lui-alex-amarfei-pentru-ziua-sa/
cuvânt – alex amarfei
nu caut nor ci nară, nici onoare ci oul norabil
numai pe limba mea înnorează
oul nor. răsuflarea zborului de când era încă-ntuneric şi gălbenuş
trezit în zori neştiind de sine, de cucurigu
speriat să nu ajungă înainte de soare hrană vulpilor
ceasul lui petru a cântat scuturând pe buze cerul şi cerurile gurii
scuturând cântecul nou, cântă. nu caut ou. nici nor.
e acolo. cântă de acum. răsuflaţi-l, ascultaţi-l.
Dr. Alexandru – Theodor Amarfei
priviri tinere – alex amarfei
tot motanul în mantia de şoareci din apus îmbracă
alergările pe sus. tot pelicanul în grăsime îmbracă
peştele cu arginţi în toacă. toată zarea cu porumbi
învecheşte cerul încheindu-l la bumbi. tot felinarul
din crocodil e lacom de râul fitil. fierberea toată
din scoică şi perla cu miez de nisip convoacă
sorii la cip-cirip. cerul se face ghemotoc
sub capete, pe hârtii. îngeri cu mirări de taină
se ţin cu el de copilării.
Dr. Alexandru Amarfei
albina – alex amarfei
(împrăştierea)
când vei muri, lucruri aici mărunte
vor deveni deodată pline de conţinut: tot felul
de grăunţe dulci de lumină
şi dacă vei uita pământul dincolo
va fi spre mai aprigă amintire:
aproape de soarele feminin,
sfânta mare matcă,
mereu bucuroasă,
mereu întristată,
tainic îngreunată
şi ochii tăi, mulţi şi reci
vor afla din partea ei un dar cald:
un cer al privirii, singur, diamantin, enorm,
numit cristalin
şi o inimă a privirii, singură, mică, învăpăiată,
numită retină: veninul învie vederea, ucigând vederile
miere – uitarea vie;
venin – amintirea moartă;
apă – vedenie, adică soartă;
uită-te cu tot cerul la omul cel pom,
răsadul în faguri
de fier, gând şi iad:
sânge – adică iertare
vezi numai să nu-i înghimpi mâna
cand îţi va naște, blând, din priviri
noile aripi
Dr. Alexandru Amarfei
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.