Cenaclul Monokeros nr 55 – Elegia a VIII-a Hiperboreana

66092654_462553007891674_6912673532753215488_nInterpretarea oferită de domnul Dr. Alexandru Theodor Amarfei pentru

Elegia a opta – HiperboreeanaNichita Stănescu

răsărit – impresie din soare – alex amarfei

37727536_10216242470804230_8484977329431379968_o

samarul roșu fildeșul apusului îngână revărsări de polen
în corole escapadele bibliotecii în argint și uragane aici
nu e aici ars de nechez câmpul de pinguini
sahara marile abțineri
nu te știu, știința
bâzâie de lumină în plopi spații de închiriat uimirii din ametiste
măgarul și emisfera ziceri de oceane pitice rest de perle
consuma dropiile șopârla din cărămidă
moară de nori galbenul din dări dunelor cu izvor de balamale
untdelemnul cenușii se învârte fără centru
și se stoarce fără trecut răsăritul în ochi
albesc din negru delicat vânătăile

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

duminică – alex amarfei

12985559_10154189440383783_8624952837673318002_n

fluture făcut covată pe omida lepădată
toarnă aripă văzduhul soarele cernit
în duhul
neputinței iepure este
somnul miercure
umbra ta mijloc de șapte
soare la cules de lapte
buze la întors
de șoapte
vineri
inimii îi este rugul aprins lână în mioare
stins petală în mă doare
urcă-n bateri sânul Domnul
Domnul viu în vie
evului cel vechi e tundra
ecuator fără mișcare creștet alb presus de sare
necuprins a prinderi
și smerit drojdia bună din pori sfinți
învie nunţi

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

„Mulţumesc”, ne-am făcut mari – avem 2 ani deja :)!

Vorbeam într-o zi cu prietena mea – Mihaela Cardiş şi îi spuneam că îmi doresc să am o revistă a mea. Publicasem în „Ortodoxia tinerilor”, în „Cronica veche” – revistă prestigioasă din Iaşi; aveam o cărticică, publicată la Editura Idaco – „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”, scriam şi eu pe pereţi, pe unde apucam. Iar Mihaela a zis: „păi, fă-o!” Întotdeauna mă uimeşte simplitatea lucrurilor: cum de nu mi-a dat prin cap :)?

Şi l-am rugat pe profesorul meu de Statistică şi Informatică de la Psiho , dl. Cristian Mihai Pomohaci – nu, nu e cântăreţul – să mă ajute s-o realizăm tehnic. Zis şi făcut, s-a şi apucat de treabă şi a conceput acest Ceva,  care pentru mine este al III-lea copil – Revista Mulţumesc.

Mulţumesc, Cristian – să fii sănătos şi bucuros mereu! 

Dar, haideţi să vă spun cum am cunoscut-o pe Mihaela – tot Facebook-ul, săracu’ :)! Erau două doamne pe FB, care vorbeau despre cum pot să ajute mai eficient copiii dintr-un orfelinat. Una era dna Dr. în Ştiinţe medicale – Mădălina Nour Ciuhodaru, iar cealaltă era Mihaela noastră, cadru didactic asociat la Facultatea de Medicină din Braşov. Am intrat în dialog cu ele şi cu Mihaela am ajuns să ne împrietenim, după o perioadă de tatonări. Mihaela mi-a semnalat cazul unui copil abuzat sexual – primul caz ce a ajuns la urechile mele, imediat ce am terminat Facultatea de Psihologie. Am căutat să-l ajut – indirect; am povestit  în revistă cum.

Imagini de la Cenaclul Monokeros, la care a participat, venind de la Braşov 🙂

Am pregătit împreună – reparaţie istorică – un tort aperitiv aniversar 😉

1238968_634275046603725_630494861_n

Cenaclul Monokeros, Ediţia a XII-a + tortul aperitiv

Artist decorator – Mihaela Cardiş

Prietenia noastră a cunoscut cutremure puternice; nu ne-am vorbit luni de zile, dar – ca în filmele siropoase – dragostea învinge întotdeauna :). Pacifiştii de serviciu sunt chiar colegii de revistă – Alex Povarnă, cu rugăciunea şi, surpriză – marele certăreţ de pe Facebook, doctorul Alex Amarfei, colegul nostru. Acum să nu credeţi cumva – dau tot din casă – că ei doi nu s-au ciondănit straşnic :D! Furcă! Dar şi ei se iubesc, cred, ca nişte frăţiori ce suntem.

Chiar dacă nu se vede în anumite poze, ea este cu noi, doar că era cea care poza.

Fata asta este un miracol al bunului Dumnezeu şi nu exagerez deloc, spunând asta. A răzbătut singură în lume, trecând printr-o Vale a Plângerii de mulţi ani de zile. A ieşit întărită, un om cu capul pe umeri, independent şi plin de demnitate. A ajuns să predea tinerilor studenţi; fiind o profesoară foarte severă şi dorind ca studenţii ei să înveţe cu adevărat meseria de Asistent medical, ea va fi emblematică, va rămâne în memoria lor, poate chiar după ce Mihaela nu va mai fi în UMF Braşov, aşa cum din păcate s-a cam decis. Nu am cum să-i schimb hotărârea, dar mă doare că ea şi prea mulţi alţi oameni de valoare sunt în situaţia de a renunţa la o muncă pe care o iubesc, la studenţii pe care – ca o mamă severă – îi îndrumă. Şi btw – e şi o mamă minunată :)! Este frumoasă, deşteaptă, cântă -împreună cu fiul ei uneori , compune muzică, e sensibilă, rea, când trebuie, când o calci pe codiţă ;); bună şi înţeleaptă, oricând ai nevoie de un prieten;  talentată, iar Rubrica Medicală, coordonată de ea este cea mai bine aspectată statistic din revistă. Te iubesc, Doamnă! Şi cred că suntem 4 frăţiori adevăraţi, noi ăştia, zăpăciţii!

Pentru că ieri a fost ziua ei de naştere, iar eu m-am supărat pe covoarele mele, în loc să scriu despre fiinţa asta caldă şi iubitoare, acest articol aniversar este şi un tribut şi un mic dar pentru Mihaela. Îmi dau lacrimile, când vorbesc despre tine, doamnă :)! Te aştept la un pahar de vin şi de vorbă! Iar băieţilor noştri le mulţumesc că ne-au împăcat!

Despre Alexandru Povarnă – cel mai tânăr prieten al nostru am mai scris – 5 eternităţi, dacă nu ne-am vedea, eu am locul meu, într-un anume buzunărel de la cămaşa lui :)! Iar eu nu port cămaşă, aşa că e direct pe-acolo, circulând prin distinsele mele vene, artere, autostrăzi sanguine. Este atât de frumos să ştii că eşti iubit, acceptat, validat, criticat delicat, dar tandru şi cu prietenie, că nu contenesc a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru această încredinţare totală în afecţiunea unui om, cu care nici măcar nu te-ai certat vreodată, lămuritor. Mai multe despre el în articolul dedicat lui. Ce este foarte curios la acest prieten drag al nostru, care ne poartă în rugăciune pe toţi, este faptul că numai eu îl cunosc – ceilalţi colegi şi prieteni nu l-au văzut niciodată în realitate. Asta pentru că el este un Zburător. Poetul Zburător. Dar ce pretenţii ar putea avea ei, când şi eu îl văd atât de rar. Ca poet, Alexandru mă uimeşte mereu. A evoluat, şi-a schimbat stilul, a devenit mai îndrăzneţ, masculin, separă planurile, astfel încât fireasca pietate să nu interfereze cu  o tinereţe vibrantă, pasională. Alex a devenit mult mai vizibil publicului şi sunt sigură că vom mai auzi de el şi ne vom mândri cu faptul că aici şi-a avut debutul.

Îţi mulţumesc – sunt sărace cuvintele; voi rosti doar cu inima Rugăciunea pentru prieteni. Pentru noi toţi.

Alexandru Amarfei

Ei, acum i-acum! Ce să mai spun despre el, când am scris mai mult decât despre oricare dintre colegi şi prieteni? Ne vedem atât de rar, încât nu mai reuşesc să iau pulsul prieteniei noastre :)! Poate că doar eu simt că nimic nu ne poate des-prieteni, decât noi înşine. Dar cred că totuşi aşa stau lucrurile. Şi sper să avem înţelepciunea de a preţui întâlnirea aceasta minunată între oameni atât de profunzi în prietenie, dar şi atât de distructivi, uneori. Dintre noi doi, la acest capitol, eu sunt campioana. În ciuda gurii lui mai mult decât bogate, Alex este un om plin de compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă, cu o inimă fierbinte, dar o minte rece, lucidă, critică şi care analizează rapid situaţiile, cazurile medicale cu care se confruntă, iar dacă aţi devenit pacientul lui, mulţumiţi-I lui Dumnezeu. Face legături complexe, poate chiar filosofice între simptome, cauze ale lor, mod de viaţă, legătura cu Dumnezeu a pacientului, biochimia creierului şi a corpului acestuia, caracterul şi anduranţa lui fizică şi sufletească. Nu e un om obişnuit! Singurul lui defect îi este exterior 😉 – Facebook-ul! Dincolo de limbajul lui vehement stă o pedagogie, o scatoalcă ce urmăreşte să te trezească din înfumurare şi autosuficienţă, din scalda complacentă în balta plină de locuri comune, concepte nemestecate, d-apoi digerate, din impertinenţă, impoliteţe şi necunoaşterea lungului nasului. Este un om care-şi iubeşte Patria, dar cu luciditate, ferindu-se atât de platitudini reminiscente din vechea mult inflaţionată idee despre ea,  de sforăitoarele orgolii suprematiste, cât şi de complexele de inferioritate şi de autoflagelările respingătoare din mediile de socializare. Ţara, Mama, nu ţi-o alegi! Dumnezeu Însuşi te-a trimis anume în acea ţară! Şi nu ai voie să-ţi bălăcăreşti Mama! Am multe de spus despre generozitatea inimii lui, dar nu o s-o fac, pentru că nu vreau să-i iau plata cea mare de la Marele şi Veşnic Bunul Dumnezeu! Frăţioare, să ne ajute Bunuţul să nu-i risipim darul de a ne fi adunat împreună, oameni care-L iubim şi Îl slăvim pe Dumnezeu, după măsura micuţelor noastre puteri!

Ceea ce preţuiesc foarte mult la noi 4 este Adevărul, faptul că-l îndurăm, îl analizăm şi putem negocia oricând, orice situaţie. Ne-am văzut defectele, ne ferim să ne mai luptăm -ciiiică – aşa că ar trebui să înceapă Raiul încă de aici. Nu glumesc :)!

542824_10151351788438783_1903827029_n

Aici a început prietenia noastră – gaşca Cenaclul Monokeros

Alex este şi un soţ, un tată şi un fiu absolut deosebit, dar asta este taina vieţii lui personale, nu intru acolo! Doar îi îmbrăţişez oamenii dragi din viaţa lui, de la o distanţă respectuoasă, discretă, aşa cum îi şade bine unui prieten :)!

Mulţumim din suflet tuturor celor ce ne-au onorat cu gândurile şi sentimentele lor, împărtăşite în revista noastră – cât pot de curând voi scrie ceva special pentru Domniile Lor!

Chapeau bas!

Cristina Ghenof

https://www.facebook.com/Sprijinim-Casa-Sf-Iosif-din-Odorheiu-Secuiesc-274266215950658/

https://multumesc.mobi/2014/07/18/pentru-tine-madalin/

https://multumesc.mobi/2015/04/10/ziua-celui-mai-iubit-dintre-berbeci/

https://multumesc.mobi/2014/06/07/prietenia-lui-alex-amarfei-pentru-ziua-sa/

https://multumesc.mobi/2014/08/19/cum-mi-am-facut-rost-de-un-fiu-deja-mare-prezentare-alexandru-ivan/

https://multumesc.mobi/2015/07/10/cenaclul-monokeros/

 

cuvânt – alex amarfei

12985519_1572278923101194_4484911600136975417_n

nu caut nor ci nară, nici onoare ci oul norabil
numai pe limba mea înnorează
oul nor. răsuflarea zborului de când era încă-ntuneric şi gălbenuş
trezit în zori neştiind de sine, de cucurigu
speriat să nu ajungă înainte de soare hrană vulpilor
ceasul lui petru a cântat scuturând pe buze cerul şi cerurile gurii
scuturând cântecul nou, cântă. nu caut ou. nici nor.
e acolo. cântă de acum. răsuflaţi-l, ascultaţi-l.

Dr. Alexandru – Theodor Amarfei

priviri tinere – alex amarfei

tot motanul în mantia de şoareci din apus îmbracă
alergările pe sus. tot pelicanul în grăsime îmbracă
peştele cu arginţi în toacă. toată zarea cu porumbi
învecheşte cerul încheindu-l la bumbi. tot felinarul
din crocodil e lacom de râul fitil. fierberea toată
din scoică şi perla cu miez de nisip convoacă
sorii la cip-cirip. cerul se face ghemotoc
sub capete, pe hârtii. îngeri cu mirări de taină
se ţin cu el de copilării.

Dr. Alexandru Amarfei

albina – alex amarfei

(împrăştierea)

când vei muri, lucruri aici mărunte
vor deveni deodată pline de conţinut: tot felul
de grăunţe dulci de lumină
şi dacă vei uita pământul dincolo
va fi spre mai aprigă amintire:
aproape de soarele feminin,
sfânta mare matcă,
mereu bucuroasă,
mereu întristată,
tainic îngreunată

şi ochii tăi, mulţi şi reci
vor afla din partea ei un dar cald:
un cer al privirii, singur, diamantin, enorm,
numit cristalin
şi o inimă a privirii, singură, mică, învăpăiată,
numită retină: veninul învie vederea, ucigând vederile

miere – uitarea vie;
venin – amintirea moartă;
apă – vedenie, adică soartă;
uită-te cu tot cerul la omul cel pom,
răsadul în faguri
de fier, gând şi iad:
sânge – adică iertare
vezi numai să nu-i înghimpi mâna
cand îţi va naște, blând, din priviri
noile aripi

Dr. Alexandru Amarfei

ferentari – alex amarfei

poezia acționează mai mult în cap
ca un fel de heroină pe dos în vena drogatului
ea șterge amprentele de dinți mușcate de ochi
de pe pervazuri și face cuierele revelator
pentru fotografiile parțial color ale inimii

poezia acționează mai mult în gât
în felul în care broasca din ciocul berzei
mai rămâne broască până animalul a făcut cogâlț
și devine și ea tot o hrană
trecând prin locul cu care dăm nume
asemenea tramvaielor care iau parte zgomotoasă
la cuvintele orașului

poezia înconjură mai mult inima
precum tatuajele ferentarii
apărând la balcoane, în magazine și pe strada principală
cu priviri de sus pentru copiii lăturalnici dar frumoși
și cu gâfâit sub maneaua care înlocuiește în sertare
fanarul cu psihi mu, cerneala cosmosului pă piepții
lui făt frumos ești, frumosule, tu

poezia scumpește buricele mai mult acolo unde
trece pe lângă ele veriga de paișpe karate
a sunetului verii cu urechi atârnate de el, cercel
ritmului coapselor auzind privighetori, băi fată,
cu cântecul cărora o să facem copii frumoși
ca verdele sub sori, aur și luciri de rubin,
să moară dușmanii mei, porumbițo. îți miroase
sângele a crin

poezia e abruptul tronului
venind brusc la întâmpinare sub tine
când te așezi îmbufnată de sărutul verzei tocate
cu safir sau obosită de curcanul
cu ghirlande de diamant sau înmiresmată
pur și simplu de împăcarea după cearta
în care nu ni se potriviseră lumina și dungile
cu tigrul și îngerii

diferența între mine și un dragon e că dragonii
nu se tatuează pe mușchi cu cocalari ca mine
draga mea, smarald și manea, ai idee
ce caută sfântul de pe peretele
drept al bisericii, cu acul apusului
băgându-ne împărăția
în vis și în vine?

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

a 19-a poezie, hiperbolica – alex amarfei

chiar şi piatra neagră de la broşa ta
devenea steaua prabuşită-n sine care-mi absorbea privirile
miez cu spaima jertfei în loc de sinucidere: pur şi simplu
ca să nu se mai ştie cine e cine
chiar şi ochii tăi înnegreau doliul cu timp
ca să urmeze morţii
bătăile tale, spaţii unde se pot ciocni stele
fără să se atingă, trecând unele prin altele
şi părul tău se înnoda
de un uragan cât galaxia, într-un moţ gigant
şoaptă legând ceţuri şi diamant,
învârtire cu plete păşunii stelelor
de unde te priveau oi de lumină, rumegând alte culmi
da, din firele părului tau, învolburat şi neasemănat
învăţau rotirea, de la punct şi prin virgulă,
stele în turme
şi naşterilor de acolo
început şi urme pur şi simplu, ca să nu se mai ştie cine pe cine
uriaş, glumeţ şi negru, şi împănat cu alte galaxii, isteţ
mă-nvăţai negustorirea cu gânduri
stele încă nenăscute de noi,
încă nenăscându-ne pe noi, să aşeze,
imponderabile de o clipă, începuturi,
ca să nu se mai ştie cine din cine,
în sfârşit, lacrimile nesfârșitului
pur şi simplu

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Miezonoptica, partea a VIII-a – Alex Amarfei

„Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele”. Sufletul vorbeşte pentru prima dată de moştenirea cerească. Numai în lumina harului, veşnicia legii nu numai că devine înţeleasă, dar poate fi şi însuşită cu bucurie, altfel legea nu are valoare prin sine şi nu aduce viaţa, ci arătarea morţii – „descoperă păcatul ca fiind cu asupra de măsură păcătos” zice apostolul. Însă pentru sufletul care trăieşte în har, dimpotrivă, legea este bucuria de a descoperi că Dumnezeu a binevoit să reflecte veşnicia în cele trecătoare, dar şi omul trecător care îşi reflectă viaţa în lege dobăndeşte aptitudinea de a primi veşnicia fără osândă. Această sarcină colosală aduce sufletului smerenia autentică, lăuntrică, din inimă: „Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire”. Aici e prefigurat cuvântul: „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”, despre această răsplătire a odihnei sufletului vorbeşte şi psalmistul, şi ghicim un adevăr profund: cel care a gustat omorârea de sine prin desăvârşita căutare şi lucrare a poruncilor, nu va mai suferi moartea. Dar este cu neputinţă aceasta unei inimi semeţe, care are până şi cea mai mică mişcare spre a cugeta la sine. „Pe călcatorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.” Aplecarea inimii aduce în mod firesc vederea duşmanilor sufletului drept ceea ce sunt: duhuri urâte, producătoare de impulsuri care nu au nimic frumos, nimic folositor, ci doar produc minciuna că ar fi aşa. Până aici sufletul avea mai degrabă intuiţii ale răului sau vederi parţiale, aici privirea în lumina adusă de virtute devine mai deplină şi sufletul poate detesta patimile şi pe producătorii lor; în loc să se lupte tot timpul în întuneric cu minciuna care se preface a fi bună, o poate privi în adevărata ei înfaţişare. Termenul grecesc pentru călcători de lege este sugestiv – Παρανόμους , „paranomous”, „cei alături de normă”, el însemnând nu numai călcătorii de lege ca persoane, entităţi, duhuri, ci amprenta originară a răutăţii îndemnătoare spre despărţire de lege, şoapta şarpelui către Eva, tentaţia sădită în noi dinainte de naştere de a părăsi legea. Cu acest verset, sufletul vede cum Dumnezeu călăuzeşte ieşirea din Egipt, adică din domnia patimilor, „luminând pe Israel cu stalp de foc”. Coincident, cu acest verset începe litera samekh, S, însemnand „sprijin” sau „suport”. „Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tau am nădăjduit. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.” Sufletul care îşi pune toată nadejdea în cuvântul Lui Dumnezeu străbate nişte etape, descrise de acest psalm, aşa cum s-a văzut şi până aici, în foarte mare profunzime şi detaliu. Aici regăsim momentul, desluşit foarte bine de Sf. Maxim Mărturisitorul, în care sufletul ajunge la „prefacerea puterilor naturale în raţiunile cunoscute ale virtuţilor”. Răul este somat să îşi retragă amprenta deformatoare de pe puterile sufleteşti. Cunoscătorul descoperă că nu numai viciile aparente sunt de fapt virtuţi deformate, ci chiar ignoranţa aparentă ascunde virtuţi îngropate până atunci în uitare de sine şi viclenii ale răutaţii. Sprijin aici înseamnă că sufletul învaţă să se sprijine pe energiile necreate, departe de orice înţeles lumesc, prin aceasta obţinând revelaţia celor ascunse până atunci ale firii sale. Deîndată ce lumina harică pătrunde în sufletul animat de trairile înălţate mult în lucrarea virtuţilor, ascetul vede cum ceea ce era o limită a sufletului, sau un prag în aparenţa de netrecut pentru puterile lui, devine, de fapt, o nouă treaptă, iar puterile întunericului se disipă şi sunt silite să facă loc cunoaşterii dumnezeieşti la „viteze” sporite. „Merge-vor din putere în putere” spune altundeva psalmistul despre această alergare în haină de virtuţi lăuntrice catre cer, la capătul căreia „arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion”, cunoaşterea naturală face loc celei supranaturale, iar cunoaşterea de sine – dialogului cu Cuvântul. Până aici despătimirea şi luminarea erau o îndepărtare a consecinţelor întunecării prin păcat asupra virtuţilor văzute, lucrătoare, întrucâtva exterioare. De aici înainte Cuvântul spune „nu am venit să stric legea ci să o împlinesc”, descoperind sufletului aflat cu unele virtuţi în contemplare iar cu altele în lucrare căi şi puteri de care nimeni nu avea cunoştinţă şi care sunt partea moştenirii lui ceresti, noua lui identitate lucrătoare în Ierusalimul cel nou. „Apără-mă, dupa cuvântul Tău şi mă viază, şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea. Ajută-mă şi mă voi mantui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.” Sufletul, văzând lumina harică şi scoaterea lui de sub ignoranţă şi păcat cu puteri sporite, cunoaşte că aceste lucrari nu-i aparţin şi nu le merită în niciun fel şi îşi mărturiseşte slăbiciunea. Aşa cum o funie nu poate sta dreaptă prin sine, nici sufletul, chiar dacă a dobândit sens şi consistenţă în lucrarea poruncilor, nu poate să stea drept cu de la sine putere. Este prima dată însă când sufletul spune că îşi simte mântuirea aproape, ca şi cum ar fi în uşa ei, şi că întrevede putinţa de a sta veşnic în umbra îndreptărilor dumnezeieşti. „Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.” Discernământul sufletului luminat de har ajunge la rafinament microscopic, putând contempla articulaţiile unui gând, ispita cea mai bine ascunsă, pricinile cele mai subtile ale rătăcirii şi putându-le denunţa drept rele de la primul atac, când răutatea nu e manifestă ci se arată doar ca o palidă ispită a îndepărtării de lege. „Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.” Toţi păcătoşii pământului înseamnă toate pricinile răutăţii sădite în firea omenească şi în lume de diavol, dar şi puterile care luptă contra întrupării Cuvantului şi locuirii Lui în om. La acest moment, puterea diabolică este în întregime circumscrisă, nu mai are lucrare capabilă să pună pe om sub osânda veşnică, toate meşteşugurile şi rafinamentele răului sunt date la o parte pentru ca sufletul să guste veşnicia mărturisirii către Dumnezeu. Inţelegem vestirea înfricoşătoarei patimi pe cruce, unde Mântuitorul pune capăt acţiunii cu tendinţă la infinit a răului. Virtuţile ascunse ale sufletului trezesc în trăitor dorinţa de a se lega de crucea mântuirii şi a ucide firea veche prin cruce, dar prin crucea vieţii, aşa cum a dat pildă Mântuitorul, spunând că bobul de grâu, dacă nu moare, nu aduce rod. Samekh este prima literă a cuvântului ebraic însemnând „moarte”. „Străpunge cu frica Ta trupul meu, ca de judecăţile Tale m-am temut”. Aici frica de Dumnezeu întrevede preţul uriaş de sacrificiu care a trebuit dat prin pătimirea Lui Hristos pentru ca oamenii să fie eliberaţi şi de sub păcat şi de sub constrângerile firii; părinţii bisericii însă spun şi că este proorocie despre împreună-răstignirea sfinţilor cu Hristos, aşa cum au vestit-o apostolii şi mai ales Pavel. Lumina harică face pe ascet sa trăiasca răstignirea launtrică, nesângeroasă, dar aducatoare de asemănare cu vărsarea sangelui Lui Hristos pe cruce. Dacă în prima parte a psalmului aveam mişcări mici ale minţii animată de duh, străbătând, pentru a produce unirea în despătimire, numeroase puteri şi înfaţişări ale sufletului, şi lor le corespund treziri ale sufletului la virtute cu mişcări ample, dacă în a doua parte începem prin a vedea un plonjon al conştiinţei, „mână în mână” cu sufletul, în mişcări fine şi discrete, permiţând discernamântul asupra unor stări foarte puţin aparente pentru cei trăitori doar în exterior, de aici încolo începem să vedem cum o singură literă, samekh, legarea de crucea care ridică şarpele răscumpărării împotriva şerpilor deşertului, răsfrânge lumina dintr-un singur punct sau, mai bine zis, dintr-o dimensiune foarte discretă a sufletului asupra întregii alcătuiri omeneşti. Psalmul se îndreaptă spre partea dedicată îndumnezeirii.

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

sărut – alex amarfei

nebun precis în aur lemn
hotar de aer însemn frunzei
nebun hotar de lemn
precis în semn
tu crezi ca frunza e hotar
de aer?

nu, însemnule
da, precisule
trup și frica de moarte
decor micii șoapte
nebunule de drag
întorc oceanului apa
care trebuia să ude doar cozi retezate de flori

verzi cununi îți iederă
mireasa
nevăzutul soare dovedit
hotar scris altoiul mare
inimă, alba
întorc buzelor strugurii care nu urmau să mai
sărute decât umbrele

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

ionic – alexandru amarfei

cârpeşte-ţi peste gură îngerul, vorbind viţa de vie
cu aţe de paj şi plase de păianjen, cârpeşte-ţi viata.
cârpeşte-ţi gura peste înger, spunând: Ţie îţi este;
nu-mi este mie. petec de nerăbdare pe gura lui aurită,
viaţa scurtimilor, desimii, asemenea. coase-te de glastră,
sa-i auzi cioburile, de acum, pentru când negreșit
se va sparge. timp deschis: greu de închis din cusătură.
mai degrabă cu necusute. adu foarfeci, adu maci.
taie, bate câmpii, să umpli cu pămant mâinele.
uimeşte cu flori roşii orbul pentru culori, cu nas
parfumând amurgul, câinele. câinele porc. bietul as de spice
vorbind de pâine şi neştiind ce spune. piratat de ”aș zice”
şi pintenat de ieşirea pentaconterelor, de ”ai spune”, salam din peşti,
amurgului logic cu cal de lemn troiei. cine poate vorbi din pâine?
pe sârme, acrobatul gândului se înspăimântă de
prăpastia supraelastică, întinsă sub sârma din barba plastică.
cui i-ar păsa de ce nu credeţi voi, băieţi? şi cine dintre voi
ar putea şti, fetelor, emancipatul cromozom i şi grec?
va pup, cu buza care i se va descărna lui, de pe craniu.
ştiu că nu întelegeţi, nu, nici nu se poate. merg să petrec,
antipozii pe jumătate. pe jumătate neutru, mâncarea este un cine.
cine ştie când, din vaca noroiului fantastic, galera
va ridica şi-nţărca între gheţuri laptele titanic, bombastic.

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

mioriţa – alex amarfei

iubito, vreau să fiu staroste
celei de dinainte de infinit
virgula, cea după dragoste
spun „te iubesc”, mica pauză
bombeu şutuind timpul
alunecă delicat şi nevinovat îţi spune
„nu vreau să mai mori”
boltă mică încapând toate clopotele singure
unei mânăstiri

spun „te iubesc”, ar trebui să vină numele tău
te iubesc, boltă, clopot, mânăstire, mic bombeu
zorii nevinovaţi, noaptea delicată, moartea ca o mică jenă
şut dinainte de infinit, nu vreau să mai mori

şi vine numele tău

spun „te iubesc”, sfinţi zugrăviţi în ecou, rugă,
nu vreau să mai mori, sihastru, aşteptăm împreună,
noaptea delicată, zorii nevinovaţi, mica boltă,
inima, sicriu dinaintea sicriului cu soare dinaintea
nopţii, păduri, toacă, piatră, fum, apă, tămâie, cer, lumânare,
şut timpului brazi şi păltinaşi, munţi
cu epitrahil de păsări, şi marea pasăre
cu omofor de mioare împăcând câinii şi fluierele,
ungureanul şi vrânceanul – mica jenă
brâul mamei – cutremur de lână al lumii
ţesând apusul

numele tău
slujind ca toate clopotele dulci
virgula dulcelui sicriu

Dr. Alexandru Amarfei