Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXVI-a)

ecclesiastes-128_5651_1280x1024

Mucenici ai bunei nădejdi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Voi care v-ați îngropat toate nădejdile, ca să vă puteți bucura de o singură nădejde;

Care ați așteptat sfârșitul multor aspirații omenești și ați văzut cenușa;

Care ați văzut mulți ochi înlăcrimați întorcându-și privirile de la mormântul speranțelor lor;

Care ați auzit multe mărturisiri cu privire la duhoarea nesuferită a fiecărei nădejdi lumești de pe lumea cealaltă;

Și care v-ați dat trupul spre a fi răstignit(1) pentru o nădejde aparte, care nu sfârșește în cenușă, nici la cimitir, nici într-o duhoare nesuferită.

Către voi ne plecăm și ne rugăm: ”Rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi”.

Am văzut un copil alergând mult timp după o pasăre cu aripi pestrițe și cioc de aur, iar când a prins-o, pasărea l-a lovit cu ciocul și copilul a început să plângă.

Am spus: ”Așa se întâmplă cu nădejdile voastre, fii ai oamenilor și cam acesta este sfârșitul vostru”.

Din nou am văzut un copil alergând după un roi de fluturi de primăvară vreme îndelungată, iar când un fluture s-a aflat lângă el, copilul l-a părăsit și a fugit după ceilalți care i se păreau că sunt mai frumoși.

Am spus: ”Așa sunt fiii oamenilor și tot astfel este și alergătura lor de-a lungul vieții după multe dorințe”.

Cu adevărat, alergătura voastră este obositoare și inutilă. Dacă vine ceasul morții asupra voastră, nu veți putea spune după ce alergați. Iar pe lumea cealaltă ei vor avea mâinile goale și o inimă îndoită.

Alergarea fiilor cerului este și ea obositoare, dar nu este inutilă. Iar când ceasul morții vine asupra lor, ei vor putea spune ceea ce urmăreau. Iar pe lumea cealaltă vor avea mâinile pline și o inimă odihnită.

Un vultur de sub nori vede un miel pe câmp și coboară peste el și întreabă vrăbiile cocoțate pe spatele mielului:”Nu vedeți mielul?”. Iar ele îi răspund: ”Nu, nu-l vedem”. La fel se întâmplă cu mucenicii bunei nădejdi. De la mare distanță ei își ochesc hrana, în vreme ce aceia aflați lângă ea trec peste dânsa fără s-o vadă.

Alergătura după nădejdea cea bună este lungă. Dar campionul își concentrează mintea asupra alergării și își aruncă toate nădejdile iluzorii sub picioare, călcând peste ele ca pe niște frunze moarte. Sunt multe, foarte multe garduri între el și nădejdea sa, iar moartea este unul dintre garduri. Dar el sare peste toate acestea; el sare chiar și peste moarte și își urmărește nădejdea sa.

Mucenici ai bunei nădejdi care fremătați în jurul Luminii Cerului ca un stol de porumbei albi, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi.

(1) Cf. Rom. 6, 6, Gal. 2, 20 și 5, 24.

vinieta

.

 

 

 

 

Anunțuri

Joc în noi – Nistor Mihai

images

Vă spun, ele nu se ating

Ci doar își fac nedespărțite jocul

Nevoia tuturor de roșu

Și margini care să respire locul

De răsărit și de apus de ere

Îi facem toți câte-o cunună

Și nu vorbim, nu facem nici tăcere

Să ascultăm ce are să ne spună

O, fierul nu se atinge de carbon

așa cum frunza nu-și pipăie rădăcina

să vadă de este.

Mihai Nistor

ferentari – alex amarfei

poezia acționează mai mult în cap
ca un fel de heroină pe dos în vena drogatului
ea șterge amprentele de dinți mușcate de ochi
de pe pervazuri și face cuierele revelator
pentru fotografiile parțial color ale inimii

poezia acționează mai mult în gât
în felul în care broasca din ciocul berzei
mai rămâne broască până animalul a făcut cogâlț
și devine și ea tot o hrană
trecând prin locul cu care dăm nume
asemenea tramvaielor care iau parte zgomotoasă
la cuvintele orașului

poezia înconjură mai mult inima
precum tatuajele ferentarii
apărând la balcoane, în magazine și pe strada principală
cu priviri de sus pentru copiii lăturalnici dar frumoși
și cu gâfâit sub maneaua care înlocuiește în sertare
fanarul cu psihi mu, cerneala cosmosului pă piepții
lui făt frumos ești, frumosule, tu

poezia scumpește buricele mai mult acolo unde
trece pe lângă ele veriga de paișpe karate
a sunetului verii cu urechi atârnate de el, cercel
ritmului coapselor auzind privighetori, băi fată,
cu cântecul cărora o să facem copii frumoși
ca verdele sub sori, aur și luciri de rubin,
să moară dușmanii mei, porumbițo. îți miroase
sângele a crin

poezia e abruptul tronului
venind brusc la întâmpinare sub tine
când te așezi îmbufnată de sărutul verzei tocate
cu safir sau obosită de curcanul
cu ghirlande de diamant sau înmiresmată
pur și simplu de împăcarea după cearta
în care nu ni se potriviseră lumina și dungile
cu tigrul și îngerii

diferența între mine și un dragon e că dragonii
nu se tatuează pe mușchi cu cocalari ca mine
draga mea, smarald și manea, ai idee
ce caută sfântul de pe peretele
drept al bisericii, cu acul apusului
băgându-ne împărăția
în vis și în vine?

Dr. Alexandru Theodor Amarfei