Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXIII-a)

da511ebfe7ddf1f256482b2fca7c9633

Nădejdea mea Te așteaptă, Doamne.

A Te aștepta pe Tine este singurul conținut și înțeles al zilei mele de Mâine și a zilei de Poimâine.

Iarba așteaptă roua și nu este dezamăgită. Muntele așteaptă tunetul și nu este dezamăgit. Cârtița din pământ își așteaptă hrana și nu este înșelată. Tu împlinești dorințele și așteptările tuturor ființelor.

Eu Te aștept pe Tine și Tu vii să mă întâmpini. Cu aceeași grabă cu care eu mă apropii de Tine și Tu vii către mine.

Ce este Mâine, copii ai pământului, înafară de nădejdea voastră. Dacă voi dezrădăcinați întreaga voastră  nădejde, dorința voastră de a vedea zorile zilei de Mâine va muri.

Nu cârtiți împotriva Cerului, fiindcă El nu vă împlinește toate nădejdile voastre. Bombăniți împotriva voastră fiindcă voi nu știți cum să nădăjduiți. Cerul nu împlinește nădejdi, ci nădejdea. Cerul o împlinește pururea. Nu cârtiți împotriva Cerului fiindcă El nu se preocupă de treburile familiei voastre și nici nu se implică în intrigile țesute de unii împotriva altora. Cerul discerne și este milostiv. El discerne tot ceea ce-i bun în fiecare lucru și e milostiv față de neputința voastră, doar dacă bunăvoința o însoțește.

Nădejdea mea nu este o bănuială, ci o nădejde sigură că Tu vei veni. Tu ai făgăduit, iar eu port pecetea făgăduinței Tale în sufletul meu. Dacă Tu încă nu ai venit, nu e vina Ta, ci a mea. Tu ești bun și milostiv și nu vrei să mă rușinezi în nedestoinicia mea. De aceea, Tu Te apropii încetișor și mereu Îți anunți venirea.

Lipsa nădejdii stă fără de treabă. Dar nădejdea mea curăță și spală încontinuu; ea aerisește și tămâiază locurile unde ea Te va primi. Și ea se neliniștește zi și noapte ca nu cumva să uite ceva care să fie bineplăcut Ție. Și ea pururea îi cercetează pe îngeri și pe sfinți, pe văzătorii de taine, pentru ca aceștia să-i arate cum să-și facă Cer din peșteră.

Nădejdea mea nu are alți asociați. Am alungat de la mine orice alte nădejdi ca pe niște impostori dovediți. Și acum în locul lor încolțește doar o nădejde care Te așteaptă pe Tine.

Când Tu vei veni, îmi vei aduce cele mai bogate daruri. Cu Tine, o, Biruitorule, va veni biruința mea asupra tuturor plictiselilor și necazurilor. Cu Tine va veni lumina și sănătatea, tăria și înțelepciunea și împlinirea deplină a tuturor așteptărilor omenești de la începutul până la sfârșitul vremii.

Cu adevărat, oamenii cu multe nădejdi, care Te îndepărtează, stau pe munte și așteaptă soarele să răsară de la Apus.

Dar eu stau cu fața spre răsărit și eu știu cu siguranță că soarele se va naște în curând. Fiindcă eu văd că zorile devin trandafirii.

Alții plantează bețe uscate în pământ și nădăjduiesc la verdeață și la roade. Dar pe țarina mea eu am sădit sămânță vie, care rodește fructe și roade bogate.

Nădejdea mea în Tine nu este o poveste, ci o certitudine la fel de sigură ca faptul că soarele trebuie să răsară de la răsărit și că sămânța bună, atnci când e pusă în pământ bun, trebuie să încolțească.

Țarina este a Ta și Tu ești semănătorul și sămânța.

Vino, o, Doamne, nădejdea mea Te așteaptă! vinieta

 

 

Anunțuri

Din mine răsari Tu – Alexandru Povarnă

1476051_658758580811012_1356766953_n

din păr îți răsar mereu stele

mâna ta ajunge din cer în plămân

zvon de mare sare din balta lucioasă

visele se trăiesc pe cai de mare supradimensionați

și muzică italienească remixată

de un dj cu urechi adânc tăiate

.

din povești răsare luna

viața mea a început cu Tine

acum demult

din cămașă neagră de dantelă în nud nocturn

să devenim statui în piazza

cu un singur bec

.

din joc răsare iubirea

pene de colibri rătăcit în noapte

să alergăm după el până cădem în groapa vie

cu perechi veșnice de Noi

pod cu îngeri peste toți

.

din mine răsari Tu…

Alexandru Povarnă

Sfântul Nicolae Velimirovici – Rugăciuni pe malul lacului (Rugăciunea a XXXII-a)

lrg-4361-icoane_iisus_hristos_4_m_stavronikita

Credința mea Te vede, Doamne.

 Ea este lumina și vederea departe văzătoare a ochilor mei.

 Ea este simțirea omniprezenței Tale. Ea îmi trage genunchii la pământ și îmi înalță brațele spre cer.

 Credința mea este legătura sufletului meu cu Tine. Ea îmi face inima să dănțuiască și limba mea să cânte.

 Când rândunica se apropie, puii de rândunică se agită în cuib. Fiindcă încă de la distanța ei simt sosirea mamei lor.

Credința mea este bucuria mea, căci Tu vii, Maica mea.

Dacă prietenul meu se gândește la mine în timp ce scrie o scrisoare într-un oraș îndepărtat și eu alung alte gânduri și mă gândesc la prietenul meu.

Credința mea este gândirea mea la Tine care Te face, o, Atotștiutorule Doamne, să Te gândești la mine.

Când un leu e despărțit de leoaica sa, ochii leului sunt cuprinși de dor după leoaica sa.

Credința mea este dorul meu după Tine, când Tu ești departe de mine, Frumusețea mea.

Când nu e soare, cele mai grozave furtuni bântuie marea.

Credința mea este potolirea furtunii din sufletul meu, fiindcă lumina Ta se revarsă în mine și mă liniștește.

Ochii mei mi-au spus: ”Noi nu-L vedem pe El”. Dar eu i-am liniștit cu cuvintele: ”Adevărul este că voi n-ați fost creați să-L vedeți pe El, ci să vedeți ceea ce este al Său”.

Urechile mele mi-au spus: ”Noi nu-L auzim pe El”.

Dar eu le-am adus la ordine cu cuvintele: ”Adevărul este că voi n-ați fost create să-L auziți pe El, ci să auziți ceea ce este al Lui”.

Nimic din ceea ce este creat nu-L poate vedea sau auzi pe El, ci doar ceea ce este al Lui. Ceea ce este creat vede și aude ce este creat. Doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate vedea. Și doar ceea ce este născut dintr-Însul Îl poate auzi. O picătură nu-l poate vedea pe pictor, dar fiul pictorului îl poate vedea pe pictor. Un clopot nu-l poate auzi pe clopotar, dar fiica clopotarului îl poate auzi pe tatăl ei.

Ochiul nu-L poate vedea fiindcă el n-a fost creat cu scopul de a-L vedea. Urechea nu-L poate auzi, fiindcă ea n-a fost creată cu scopul de a-L putea auzi.

Credința mea Te vede, Doamne, întocmai precum ceea ce este născut îl aude pe cel ce l-a născut.

Dumnezeul din mine Îl vede și-L aude pe Dumnezeul din Tine. Iar Dumnezeu nu este creat, ci născut.

Credința mea este ca o cufundare în străfundurile sufletului meu și ieșirea la suprafață dimpreună cu Tine.

Credința mea este singura mea cunoaștere veritabilă. Orice altceva este asemănător copiilor, care strâng pietricele colorate pe lângă lac.

Credința mea este singurul interes veritabil al vieții mele. Cu adevărat orice altceva este o comedie a simțurilor.

Atunci când spun: ”Dă-mi mai multă credință” – mă gândesc: ”Dă-mi mai mult din Tine, o, Tatăl meu și Dumnezeul meu”.

vinieta