Acatistul Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, mitropolitul Moldovei – 15 Mai

Condacul 1

Cu fapte luminate fiind împodobit şi harul arhieriei primind după vrednicie, de Dumnezeu înţelepţite, Sfinte Ierarhe Iacob, la tronul cel dumnezeiesc cu îndrăznire stai, rugându-te neîncetat pentru noi toți, cei ce cu mulțumire îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Icosul 1

Mlădiță roditoare a lui Hristos fiind, Sfinte Ierarhe Iacob, cu evlavie te cinstim noi, credincioşii, că ne dăruieşti îmbelşugat bucuriile harului şi ne înveţi să ne rugăm Dătătorului a tot binele, pentru care, cu dragoste de fii cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te odihneşti în lumina şi pacea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, moştenitor al făgăduințelor Domnului;
Bucură-te, chip al slujirii şi al smereniei;
Bucură-te, cel ales între ierarhi;
Bucură-te, vestitor al adevărului;
Bucură-te, lucrător al rugăciunii;
Bucură-te, fiu după har al Părintelui ceresc;
Bucură-te, vas preacurat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, rază a lui Hristos în noaptea necazurilor;
Bucură-te, cârmă a Bisericii la vreme de restriște;
Bucură-te, dascăl al milostivirii;
Bucură-te, învăţător al pocăinţei aducătoare de har;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 2

„Numai întru Domnul bucuraţi-vă” ai îndemnat pe monahi, Sfinte Iacob, că tu însuţi ai gustat bucuria vieţii duhovniceşti și ai fost cercetat de Domnul întru lumină negrăită, pentru care Ii cântăm: Aliluia!

Icosul 2

Din vârsta copilăriei, Sfinte Părinte Iacob, ai iubit vieţuirea cea curată a monahilor și, cu inima plină de râvnă, sufletul ţi l-ai pus în mâinile Domnului Hristos în Sfânta Mănăstire Putna, unde ai cunoscut urcuşul pe treptele virtuţilor, pentru care îţi cântăm aşa:
Bucură-te, cel ce L-ai iubit pe Hristos din pruncie;
Bucură-te, copil aşezat sub acoperământul Maicii Domnului;
Bucură-te, cel ce ai intrat pe poarta mănăstirii cu râvnă deplină;
Bucură-te, cel ce ascultării cu totul te-ai predat;
Bucura-te, cel ce ai ucenicit la dascăli luminaţi de har;
Bucură-te, primitor al învăţăturii celei mai presus de minte;
Bucură-te, cel hrănit cu nectarul rugăciunii;
Bucură-te, cel ce lumii ai murit şi lui Hristos te-ai dăruit;
Bucură-te, cel ce ai învățat taina smeritei cugetări;
Bucură-te, cel în care rodul dragostei ai odrăslit;
Bucura-te, rug al rugăciunii, aprins de Dumnezeu;
Bucură-te, revărsare de iubire peste fraţii tăi şi peste întregul popor;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 3

Cunoscătorul inimilor te-a cunoscut din pântecele maicii tale, Sfinte Iacob, şi precum poartă mama pe prunc, te-a purtat din putere în putere, sfințit fiind în cinul monahal, apoi ca preot, ierarh, iar mai în urmă ca mitropolit, spre purtarea de grijă a credincioşilor, pentru care Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 3

Precum lumina nu se cuvine a sta ascunsă sub obroc, nici lumina sufletului tău nu a fost lăsată de Dumnezeu tăinuită, ci a pus-o în sfeşnicul slujirilor, de unde ai luminat tuturor ca un alt Vasile cel Mare, pentru care îți strigăm așa:
Bucură-te, cel ce de tânăr ai primit harul preoţiei, ca un văzător al celor nevăzute;
Bucură-te, cel ce te bucurai cu îngerii şi Sfinţii de dumnezeiasca Jertfă;
Bucură-te, rugător pentru toți înaintea Domnului;
Bucură-te, cel ce ai ştiut să legi şi să dezlegi cu înţelepciune turma lui Hristos;
Bucură-te, povăţuitor înţelept al fraţilor din obştea Putnei;
Bucură-te, veghetor plin de dragoste asupra sfântului lăcaş și a aşezămintelor lui;
Bucură-te, cel ales de Dumnezeu ca arhipăstor în scaunul Rădăuţilor;
Bucură-te, cel ce ai adus bucurie păstoriţilor;
Bucură-te, cel ce ai înmulţit râvna ta pentru Hristos;
Bucură-te, cel ce ai tipărit învăţături şi rugăciuni spre folos duhovnicesc;
Bucură-te, cel ce pe românii din Transilvania i-ai alinat prin trimiterea de cărţi sfinte;
Bucură-te, cel pe care Dumnezeu l-a iubit și l-a înălțat;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 4

Virtute după virtute şi har după har ai adunat, albină a Duhului Sfânt, iar din mierea ta cea duhovnicească pe toţi ai hrănit, când în scaunul de mitropolit al Ţării Moldovei te-a înălțat Dumnezeu, Căruia Ii cântăm: Aliluia!

Icosul 4

Păstorul cel bun îşi pune viaţa pentru oile sale, iar tu, Sfinte Ierarhe Iacob, ai însetat şi ai flămânzit ca dreptatea lui Dumnezeu cea luminătoare de oameni să se sălăşluiască în mijlocul turmei creştineşti a Moldovei, pentru care îți cântăm așa:
Bucură-te, păstor însetat de mântuirea tuturor;
Bucură-te, stea care pe toţi i-ai călăuzit;
Bucură-te, cel milostiv spre cei bolnavi;
Bucură-te, ctitor al spitalului şi al bisericii închinate Sfântului Spiridon;
Bucură-te, cel ce pe înaintaşi cu iubire smerită de fiu i-ai cinstit;
Bucură-te, cel ce pomenirea lor cu râvnă ai rânduit;
Bucură-te, iubitor al casei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ziditor şi sprijinitor al multor biserici și mănăstiri;
Bucură-te, povăţuitor şi păstor al multor suflete;
Bucură-te, chip al lui Hristos pentru toţi;
Bucură-te, cel ce ai rămas pildă pentru ierarhi;
Bucură-te, mână a lui Dumnezeu care binecuvintează întreg poporul;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 5

Mergând din slavă în slavă, Hristos te-a rânduit părinte al fraţilor tăi, până când aripile purtării tale de grijă le-ai întins peste Biserica Moldovei, Sfinte Ierarhe Iacob, iar Duhul Sfânt s-a revărsat în inimile celor păstoriți, pentru care împreună cu ei strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Şi către tine, Sfinte Iacob, ucenicii au zis „Avva, Părinte”, că Duhul Sfânt i-a învățat cine i-a născut întru Hristos, iar toţi cu evlavie te-au ascultat şi te-au urmat, precum şi noi ne silim să facem și îți cântăm:
Bucură-te, cel ce ai ştiut să zideşti pe temelia bună pusă de înaintaşi;
Bucură-te, cel ce ai unit în inima și în mintea ta vieţuirea de obşte și cea sihăstrească;
Bucură-te, cel ce cârmuitor și povăţuitor ai fost amândurora;
Bucură-te, cel ce Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan le-ai fost părinte;
Bucură-te, cel ce binecuvântare roditoare ai dat pentru multe lucrări;
Bucură-te, cel sub a cărui purtare de grijă Mănăstirea Putna şi sihăstriile sale au înflorit;
Bucură-te, cel ce, împreună cu egumenii acestora, lucrarea lui Dumnezeu ai înfăptuit;
Bucură-te, cel ce spre dragoste i-ai povăţuit pe toţi;
Bucură-te, cel ce te-ai făcut pildă de răbdare şi smerenie;
Bucură-te, toiag înverzit al mănăstirii;
Bucură-te, râvnitor pentru orice lucrare a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce, prin faptă şi cuvânt, ți-ai înscris numele în cartea vieţii;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 6

Râvna casei lui Dumnezeu având în sufletul tău, ai înnoit şi împodobit Mănăstirea Putna, pe care ai numit-o maică și moștenitoare a ta, pentru care ÎI slăvim pe Dumnezeu, Cel ce te-a însufleţit spre tot lucrul bun, cântându-I: Aliluia!

Icosul 6

Dragostea ta cea dintâi nu ai uitat-o când Dumnezeu te-a aşezat în alte slujiri, ci cu smerenie şi râvnă te-ai întors şi ţi-ai îngrijit mănăstirea de metanie ca pe o maică duhovnicească, iar apoi ai înfățișat-o înnoită întâiului ei ctitor, Sfântului Voievod Ştefan, pentru care îţi cântăm toţi cei ce ne bucurăm de râvna ta:
Bucură-te, fiu recunoscător al mănăstirii tale;
Bucură-te, că refacerea ei ți-a fost încredinţată;
Bucură-te, vrednic urmaş al întâiului ei ctitor;
Bucură-te, cel ce dintru început cu smerenie spre aceasta te-ai plecat;
Bucură-te, cel ascultat de părinţi cu dragoste;
Bucură-te, cel ce ai ferecat cu argint icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni;
Bucură-te, cel ce Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel lăcaş nou le-ai zidit;
Bucură-te, cel ce, ca un proroc, ai prevăzut primejdia ce avea să vină asupra mănăstirii;
Bucură-te, cel ce ai pregătit-o pentru a înfrunta vremuri grele sub stăpânire străină;
Bucură-te, cel ce pe cele văzute le-ai înfrumuseţat şi pe cele nevăzute le-ai sfințit cu lucrarea ta;
Bucură-te, cel ce ai făcut din Putna o grădină a Maicii Domnului;
Bucură-te, cel ce pe toţi i-ai ajutat după putere;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 7

Cine a fost întristat, iar tu să nu fii întristat, cine a plâns, iar tu să nu fi plâns cu el, cine a fost sărac, iar tu să nu îţi pui sufletul pentru el? De aceea, pentru a uşura poporul credincios, care nu avea odihnă sub robia cea amară, milostivul Dumnezeu te-a ales pe tine, Sfinte Iacob, care Îi cântai pururea: Aliluia!

Icosul 7

De suferinţa aproapelui te-ai rănit cu rană adâncă și nu ai răbdat nedreptatea şi lacrimile celor asupriţi, ci ca un Moise te-ai ridicat împotriva răului şi l-ai oprit cu râvna ta şi cu darul lui Dumnezeu care a fost în tine, pentru care îţi cântăm aşa:
Bucură-te, inimă de aur în care au încăput toţi păstoriţii;
Bucură-te, cel ce te-ai milostivit de suspinul văduvelor şi de plânsul copiilor;
Bucură-te, nou Gură de Aur, care ai înfruntat pe mai-marii lumii pentru cei mici şi necăjiţi;
Bucură-te, mult-milostiv următor al Sfântului Nicolae;
Bucură-te, cel ce nu te-ai înspăimântat de ameninţări;
Bucură-te, cel ce în faţa prigoanei nu te-ai plecat;
Bucură-te, cel ce nu te-ai lăsat înduplecat să calci blestemul asupra dării nedrepte;
Bucură-te, cel ce ai pus slujirea aproapelui mai presus decât slava lumii;
Bucură-te, cel ce, după ce ai lăsat cinstea arhieriei, ca un părinte al ţării ai fost cinstit;
Bucură-te, cel pe care poporul nu l-a uitat pentru binele făcut;
Bucură-te, ales lucrător a milei lui Hristos;
Bucură-te, al săracilor ajutător;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 8

În Moldova, cărţile de învăţătură lipsind, tu ai tipărit cărţi spre folosul de obşte, Sfinte Iacob, și astfel cu credinţa și iubirea de Dumnezeu pe mulţi ai împodobit, pentru care, mulţumind lui Dumnezeu, Îi cântăm: Aliluia!

Icosul 8

Ai primit, Sfinte Iacob, darul înţelepciunii omeneşti, şi l-ai înmulțit, dăruindu-l și altora cu multă râvnă şi osteneală, dar tuturor le-ai spus că cele netrecătoare sunt mai de preţ decât cele trecătoare şi că cele de aici sunt scară pentru cele veşnice şi cu adevărat veselitoare, pentru care îți cântăm:
Bucură-te, cel dăruit cu știința din afară si cu cea dinlăuntru;
Bucură-te, cel ce ţi-ai chivernisit darurile cu înţelepciune, pe fiecare după rostul său;
Bucură-te, cel ce cu duioasă inimă ai dorit mântuirea tuturor creştinilor ortodocşi;
Bucură-te, cel ce pentru aceasta hrana cuvântului te-ai ostenit a le-o da;
Bucură-te, cel ce la buna lucrare a tipăririi de cărţi sfinte te-ai silit mereu;
Bucură-te, cel ce ai căutat luminarea sufletelor copiilor şi buna lor creştere în Hristos;
Bucură-te, învățător al cuvintelor duhovniceşti ale rugăciunilor și virtuților;
Bucură-te, cel ce ai întemeiat prima şcoală pentru copiii de la sat;
Bucură-te, cel ce pe toţi copiii la Hristos Domnul i-ai chemat;
Bucură-te, cel ce ai povăţuit pe părinţi să îşi crească pruncii spre mântuire;
Bucură-te, cel ce învăţăturile Sfinţilor Părinţi le-ai dăruit neamului tău în limba lui;
Bucură-te, cel ce ai socotit ştiinţa de carte lumină spre lauda lui Dumnezeu;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 9

Cine va putea spune dorul tău pentru vieţuirea sihăstrească, Sfinte Iacob, cine va putea cunoaşte dragostea ta pentru sfinţita rugăciune, cine ţi-a primit întristarea inimii în taina pocăinţei şi a învierii sufletului prin iertare, decât numai unul Dumnezeu, Căruia Ii cântăm: Aliluia!

Icosul 9

Iubitor de viaţă sihăstrească ai fost, Sfinte Iacob, din tinereţea ta, dar Duhul cel Preasfânt te-a purtat acolo unde Părintele ceresc a ştiut că este de folos pentru a împlini gândul Său cu tine. Iar spre sfârşitul vieţii ţi-a dăruit haina desăvârșită a smereniei şi a liniştii, pentru care îţi cântăm așa:
Bucură-te, cel ce inima ţi-ai dăruit-o lui Hristos;
Bucură-te, cel ce nu ai iubit nimic mai mult decât pe El;
Bucură-te, cel ce ți-ai hrănit sufletul cu numele Domnului;
Bucură-te, cel ce cu smerenia te-ai împodobit ca şi cu o platoşă;
Bucură-te, cel ce cu ascultarea ai înfrânt pe cel potrivnic;
Bucură-te, cel ce ai sfințit pământul cu lacrimile tale cele de umilinţă;
Bucură-te, minte ridicată la ceruri încă din această viaţă;
Bucură-te, tainic săvârșitor al rugăciunii celei neîncetate;
Bucură-te, cel ce, simţindu-ţi trecerea aproape, la Sihăstria Putnei ai mers;
Bucură-te, cel ce acolo ai primit marea schimă de la duhovnicul tău, Cuviosul Natan;
Bucură-te, foc al iubirii sfinte din focul adus de Hristos pe pământ;
Bucură-te, cel ce încălzeşti și inimile noastre cele reci;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 10

Întreaga viaţă ai cugetat la întâlnirea cu Hristos, dorirea ta, Sfinte Iacob, că facerea lumii și a omului, întruparea şi Pătimirile Domnului, învierea şi toate cele ce El a făcut pentru noi le-ai avut mereu înaintea ochilor și cu lacrimi Îl slăveai, cântându-I: Aliluia!

Icosul 10

Mlădiță dintr-o viță sfântă de părinţi duhovniceşti care a odrăslit o floare aleasă, te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Iacob, tuturor în vremea vieţuirii tale, iar purtarea ta de grijă pentru popor ca pe un nou Avraam duhovnicesc te-a arătat, lăcaş ceresc dobândind în lumina Preasfintei Treimi, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, fiu după duh al mitropolitului Antonie şi al vrednicilor lui înaintaşi;
Bucură-te, cel ce viaţa sfinţilor strămoşi ai cinstit-o;
Bucură-te, părinte iubit şi cinstit de ai tăi fii duhovniceşti;
Bucură-te, iubitor al curăției şi al întregii feciorii;
Bucură-te, următor al Sfântului Eftimie cel Mare;
Bucură-te, cel ce bine te-ai pregătit pentru întâlnirea cu Mirele Hristos;
Bucură-te, cel pe care gândul la moarte nicicând nu te-a părăsit;
Bucură-te, cel ce la Putna ţi-ai pregătit din vreme mormântul;
Bucură-te, cel al cărui trup în chip smerit a fost pus în pământ;
Bucură-te, cel ce te-ai odihnit la sânul maicii duhovniceşti, în biserica Mănăstirii Putna;
Bucură-te, cel ce ai fost plâns de ucenici și de popor;
Bucură-te, cel al cărui mormânt s-a făcut loc sfânt de rugăciune;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 11

Hristos Domnul, Mirele cel iubit al sufletului tău, te-a primit în braţele Sale, vas curat și plin de har, iar tu porţi acum şi ruga noastră, mijlocind pentru noi toți în fața Treimii Celei de o fiinţă şi nedespărţite, Dumnezeului Celui viu şi adevărat, pe Care ÎI slăvim, cântând: Aliluia!

Icosul 11

Pentru dragostea ta de Dumnezeu și de semeni, monahii și binecredinciosii creştini te-au păstrat în inimile lor, cinstindu-te ca pe un Sfânt Părinte, iar când a binevoit Părintele Ceresc, lumina ta a strălucit Bisericii, pentru care într-un glas îţi cântăm:
Bucură-te, cel ce la vremea potrivită sfintele tale moaşte ni le-ai arătat;
Bucură-te, cel ce, de părinţii mănăstirii, cu evlavie, în raclă ai fost aşezat;
Bucură-te, izvor de bucurie pentru obştea ta;
Bucură-te, cel ce împodobeşti cerul Sfinţilor cu chipul tău cel sfințit;
Bucură-te, cel a cărui smerenie pe mulţi i-a îndreptat;
Bucură-te, cel ce dai sfat potrivit celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, inimă înfrântă şi smerită în mijlocul lumii;
Bucură-te, cel ce ne înveţi să nu ne plecăm duhului lumii, ci să rămânem credincioşi Domnului;
Bucură-te, cel ce ai unit prin rugăciune cerul cu pământul, iar acum uneşti pe cei dezbinaţi;
Bucură-te, cel ce ai povăţuit oameni feluriţi, făcându-te tuturor toate;
Bucură-te, cel ce iertarea ne-ai învățat;
Bucură-te, chip al blândeţii şi al înţelepciunii;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 12

Fericit eşti, Sfinte Iacob, cel ce mari daruri ai primit în viaţa pământească şi de mai mari şi duhovniceşti daruri te învredniceşti în împărăţia lui Dumnezeu, spre care te rugăm să ne călăuzeşti şi pe noi, cei ce cântăm: Aliluia!

Icosul 12

Viață îngerească pe pământ ai trăit, iar acum împreună cu cetele Sfinţilor în lăcaşurile cele veşnice te veselești, revărsând har de sus asupra noastră, a celor care îţi aducem, cu inimă smerită, cântare de laudă:
Bucură-te, cel ce aduci vindecare de boli trupeşti şi sufleteşti;
Bucură-te, ocrotitor al copiilor și al tinerilor creştini;
Bucură-te, stâlp de foc al dascălilor celor evlavioși;
Bucură-te, întărire a păstorilor credincioşi;
Bucură-te, cel ce împreună cu ceata Sfinţilor Ierarhi mijloceşti;
Bucură-te, nădejde a monahilor;
Bucură-te, liman al sihaștrilor;
Bucură-te, învățător al răbdării și al înfrânării;
Bucură-te, cel ce aduci curăţia şi înţelepciunea de sus;
Bucură-te, cel ce lucrezi împreună cu noi talanţii pe care ni i-a încredințat Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce aduci pacea celor învrăjbiţi;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea noastră;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 13

O, fericite Părinte, păstor al neamului tău, mărturisitor al lui Hristos, stâlp neclintit al Bisericii, la tine venim cu umilinţă și cu toată nădejdea te rugăm: cere milostivire pentru noi la Părintele Cel milostiv, la Fiul Său Cel ce S-a răstignit şi a înviat pentru noi, la Preasfântul și de viață făcătorul Duh, Dumnezeul nostru, Căruia Îi cântăm din inimă: Aliluia! (de trei ori)

Icosul 1

Mlădiță roditoare a lui Hristos fiind, Sfinte Ierarhe Iacob, cu evlavie te cinstim noi, credincioşii, că ne dăruieşti îmbelşugat bucuriile harului şi ne înveţi să ne rugăm Dătătorului a tot binele, pentru care, cu dragoste de fii cântăm ţie:
Bucură-te, cel ce te odihneşti în lumina şi pacea Preasfintei Treimi;
Bucură-te, moştenitor al făgăduințelor Domnului;
Bucură-te, chip al slujirii şi al smereniei;
Bucură-te, cel ales între ierarhi;
Bucură-te, vestitor al adevărului;
Bucură-te, lucrător al rugăciunii;
Bucură-te, fiu după har al Părintelui ceresc;
Bucură-te, vas preacurat al Duhului Sfânt;
Bucură-te, rază a lui Hristos în noaptea necazurilor;
Bucură-te, cârmă a Bisericii la vreme de restriște;
Bucură-te, dascăl al milostivirii;
Bucură-te, învăţător al pocăinţei aducătoare de har;
Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte şi ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Condacul 1

Cu fapte luminate fiind împodobit şi harul arhieriei primind după vrednicie, de Dumnezeu înţelepţite, Sfinte Ierarhe Iacob, la tronul cel dumnezeiesc cu îndrăznire stai, rugându-te neîncetat pentru noi toți, cei ce cu mulțumire îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Iacob, părinte și ierarh mult-milostiv al Moldovei!

Rugăciune

O, Sfinte Ierarhe Iacob, cu inimi înfrânte, cu cugete smerite, înaintea ta venim şi te rugăm să mijloceşti pentru sufletele noastre. În viața ta pilda răbdării necazurilor şi a apărării dreptăţii, pilda slujirii şi a curăţiei le aflăm deplin. Cu smerenie şi credinţă, cu dragoste de aproapele şi cu fierbinte râvnă pentru Dumnezeu, ți-ai chivernisit viaţa de aici, câştigând şi pe cea veşnică, în care, împreună cu Maica Domnului și cu toți Sfinţii te bucuri acum. Caută şi spre noi, nevrednicii, care din mijlocul neputinţelor şi al neştiinţei, din adâncul păcatului şi din nerodirea vieţii îţi strigăm: Precum viaţa ţi-ai pus-o pentru turma ta, şi acum mijloceşte pentru noi! Conducătorilor dă-le înţelepciune, păstorilor de suflete iubire jertfelnică, familiilor multă credinţă, copiilor dragoste de Dumnezeu şi de învăţăturile cele sfinte, tinerilor cumpătare şi curăţie, bătrânilor răbdare şi tuturor celor singuri şi deznădăjduiţi, celor tulburaţi de răutățile lumii, celor ce se luptă cu valurile ispitelor, dă-le putere cerească şi mângâiere sufletelor! Precum în vremea vieţii tale ai ajutat pe cei săraci, şi acum ajută-ne cu puterea ta pe noi, cei săraci de virtuţi şi fapte bune! Precum atunci milostivirea ta ai revărsat-o peste popor, şi acum cere milă de la Domnul nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunile Preasfintei Sale Maici şi pururea Fecioarei Maria și ale tuturor Sfinţilor, ca împreună să fim miluiţi şi să cântăm în Împărăţia Cerurilor: Slavă Ţie, Treime Sfântă, Dumnezeul nostru, slavă Ție în vecii vecilor!

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi preanevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

https://doxologia.ro/vietile-sfintilor/viata-sfantului-iacob-putneanul-mitropolitul-moldovei

Acatistul Sfântului Apostol Simon Zilotul -10 Mai

Nunta din Cana Galileii

Troparul Sfântului Apostol Simon Zilotul, glasul al 4-lea:

Apostole Sfinte Simone, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul 1

Pe cel ce cu râvnă apostolească a aşezat în sufletele oamenilor învăţăturile înţelepciunii, cu laude să-l fericim pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea Scaunului slavei stă şi împreună cu ceilalţi Apostoli în ceruri se veseleşte, rugându-se neîncetat pentru noi, cei ce-l cinstim şi ne închinăm sfintelor sale moaşte cântându-i: Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Icosul 1

Împreună cu Domnul Hristos, din Galileea ai fost, Apostole Sfinte, iar înainte de chemarea ta la apostolat, buna învăţătură primind şi legea cu frică respectând, ai făcut parte din tagma zeloţilor. La vârsta căsătoriei ajungând, mireasă ţi-ai ales şi nuntă în Cana Galileii ai făcut, unde Domnul împreună cu Maica Sa şi Ucenicii Săi au venit, iar apa în vin a prefăcut, minune pe care văzând-o L-ai urmat pe Hristos, pentru care noi te lăudăm, zicând:
  Bucură-te, cel ce din Cana Galileii împreună cu Domnul ai fost;
  Bucură-te, cel ce dintre zeloţi la apostolat ai fost chemat;
  Bucură-te, cel ce, ca mire, pe Mirele Hristos L-ai primit;
  Bucură-te, cel mai cinstit dintre toţi câţi în Cana Galileii au fost;
  Bucură-te, cel ce i-ai bucurat pe toţi cei ce la nuntă au venit;
  Bucură-te, pricinuitorule al celei dintâi minuni a lui Hristos;
  Bucură-te, cel ce din vinul cel minunat ai gustat;
  Bucură-te, că atunci bucuria minunii dumnezeirii ai aflat;
  Bucură-te, cel dintâi grăitorule al minunilor lui Hristos;
  Bucură-te, cel ce nunta, prin venirea lui Hristos, taină ai arătat;
  Bucură-te, între miri cel dintâi de Hristos binecuvântat;
  Bucură-te, că la nunta ta şi pe Apostoli i-ai chemat;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 2-lea

Sfinte Simone, cel ce ai fost numit Cananeul de către Evanghelistul Matei, fiind din Cana Galileii, de Hristos Domnul apostol ai fost ales, iar după nuntă, împreună cu ceilalţi ucenici pe Domnul L-ai urmat, pentru care-ţi aducem laude, cântând împreună lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Minunată râvnă având, Simone, înţelepţeşte Evanghelistul Ioan „Zelotul” te-a numit, pe tine, mirele cel din Cana Galileii, că văzând pe Hristos binecuvântând şi prefăcând apa în vin, de dumnezeiască dragoste te-ai umplut şi apostol şi prieten al Domnului ai devenit. Pe tine însuţi lucrător de dumnezeieşti minuni Mântuitorul te-a arătat, dându-ţi putere cu milostivirea bunătăţii Sale. Pentru aceasta, noi, cei ce ne închinăm sfintelor tale moaşte, îţi cântăm unele ca acestea:
  Bucură-te, Apostole, cel ce cu nume de râvnă ai fost numit;
  Bucură-te, cel ce la nunta ta pe Hristos L-ai chemat;
  Bucură-te, cel ce pe Hristos întâia oară în casa ta L-ai primit;
  Bucură-te, mire fericit, că Mântuitorul în casa ta dumnezeieştile Sale minuni întâi le-a arătat;
  Bucură-te, cel ce, minunea văzând, de apostolească râvnă te-ai umplut;
  Bucură-te, cel ce îndată pe Hristos L-ai urmat;
  Bucură-te, cel ce Apostol al Domnului ai fost ales;
  Bucură-te, al învăţăturilor lui Hristos propovăduitorule;
  Bucură-te, cel ce pentru Hristos casa şi prietenii ai lăsat;
  Bucură-te, cel ce împreună cu ceilalţi apostoli în ogorul Domnului ai lucrat;
  Bucură-te, al tainelor lui Hristos vestitorule;
  Bucură-te, al nostru către Domnul Dumnezeu rugătorule;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 3-lea

Simone cel minunat, lauda Apostolilor, învăţătorul cel luminat al păgânilor, care cu învăţăturile primite de la Hristos i-ai adăpat pe toţi cei ce doreau cu căldură cunoştinţa de Dumnezeu, mulţumire aducem ţie, iar Mântuitorului nostru cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Strălucirea Duhului peste tine s-a pogorât în chip de foc şi dumnezeiesc vas te-a făcut pe tine, Apostole, cel ce cu osârdie ai alungat negura păgânătăţii, iar lumea ai luminat cu învăţătura lui Hristos şi cu strălucirea preaînţeleptelor tale cuvinte la adevărata credinţă pe mulţi i-ai adus. Pentru aceea şi noi te lăudăm pe tine, cântând:
  Bucură-te, Simone, de Dumnezeu înţelepţite şi preafericite;
  Bucură-te, cel ce, prin viaţă curată, ales al Domnului te-ai arătat;
  Bucură-te, propovăduitorule al tainelor lui Hristos;
  Bucură-te, retorul cel binegrăitor al Bisericii;
  Bucură-te, mare învăţător al neamurilor;
  Bucură-te, al credincioşilor născător, prin râvna propovăduirii;
  Bucură-te, prin cuvântul căruia întunericul s-a alungat;
  Bucură-te, prin care lumea s-a luminat;
  Bucură-te, lumina celor întunecaţi cu păgânătatea;
  Bucură-te, luminătorul cereştilor cunoştinţe;
  Bucură-te, lumină mai strălucitoare decât soarele;
  Bucură-te, primitorul Duhului Sfânt, Care ţi-a dăruit strălucirea;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 4-lea

La Cana Galileii, Apostole, Născătoarea de Dumnezeu era alături de tine, iar la nuntă au fost chemaţi şi Iisus şi ucenicii Săi şi pentru că nu mai era vin, Maica lui Dumnezeu L-a rugat pe Hristos să facă minunea; drept pentru care te socotim pe tine mare şi întâi rugător al Maicii Domnului. Pentru aceasta împreună cu toţi cei ce te cinstesc pe tine, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

După porunca Maicii lui Dumnezeu, cei ce slujeau au adus vasele cele făcute din piatră, din care luau fiecare câte două sau trei vedre, şi, după cum le-a zis, cu apă pe toate până sus le-au umplut. Apoi, după ce Mântuitorul apa în vin a prefăcut, început al minunilor s-a făcut, drept pentru care pe tine pricinuitorul minunii te lăudăm, zicând:
  Bucură-te, mirele sufletelor curate;
  Bucură-te, cel ce pe Hristos la nuntă L-ai primit;
  Bucură-te, mirele din Cana, cel pururea binecuvântat;
  Bucură-te, cel ce, la cererea Maicii Domnului, primitor al minunii te-ai arătat;
  Bucură-te, cel ce nunta cu alai dumnezeiesc ai primit;
  Bucură-te, cel ce, ca mire, de Născătoarea de Dumnezeu ai fost ocrotit;
  Bucură-te, cel ce mire preacinstit te-ai arătat;
  Bucură-te, cel ce împreună cu naşii te-ai minunat;
  Bucură-te, că împreună cu naşii vinul cel dumnezeiesc aţi gustat;
  Bucură-te, cel ce dai binecuvântarea ta celor ce pentru bucuria nunţii ţie cu credinţă se roagă;
  Bucură-te, cel ce ocrotitor al mirilor te-ai arătat;
  Bucură-te, cel ce dezlegi inimile celor ce prin tine se roagă pentru nuntă cinstită;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 5-lea

Sfinte Apostole, după ce Mântuitorul a săvârşit la Cana Galileii minunea, inima ta s-a lipit de dragostea Lui şi te-ai învrednicit a-I fi ucenic cu mult zel pentru toată viaţa şi ţi-ai arătat râvna şi strădania de a-I sluji prin cuvânt şi cu viaţa ta bineplăcută, pentru care noi cei ce ne plecăm genunchii înaintea sfintelor tale moaşte, mulţumind, cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Râvnitor propovăduitor Apostol al lui Hristos, înaintea păgânilor şi tiranilor ai predicat pe Dumnezeu Cuvântul, ajungând până în Egipt şi Mauritania, şi ai aprins în sufletele oamenilor candela nestinsă a mărturisirii lui Hristos. Drept aceea toţi te socoteau pe tine mare ucenic al Domnului, pentru care noi te cinstim şi ne închinăm sfintelor tale moaşte, zicând:
  Bucură-te, cel ce pe locuitorii Egiptului i-ai încreştinat;
  Bucură-te, cel ce în Mauritania Cuvântul lui Dumnezeu cunoscut L-ai făcut;
  Bucură-te, cel ce peste tot, ca un cunoscător al minunilor lui Hristos, ai propovăduit;
  Bucură-te, cel ce familii de creştini ai format;
  Bucură-te, cel ce peste tot pe miri i-ai binecuvântat;
  Bucură-te, cel ce aduci binecuvântarea în familii;
  Bucură-te, cel ce eşti ocrotitorul familiilor creştine;
  Bucură-te, cel ce pretutindeni ai insuflat nădejdea mântuirii;
  Bucură-te, cel ce pe părinţi şi pe copii la Hristos i-ai adus;
  Bucură-te, cel ce ai descoperit oamenilor pe Hristos;
  Bucură-te, cel ce ai izbăvit pe oameni de închinarea la idoli;
  Bucură-te, al minunilor lui Dumnezeu bun lucrător;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 6-lea

Cu darul dat ţie de Dumnezeu, întru tot lăudate Apostole Simon, duhurile cele rele care învrăjbesc pe oameni cu cuvântul tău se izgonesc şi toate neînţelegerile din familii se izbăvesc, bolile fug, mulţimea patimilor sufleteşti se îndepărtează, drept pentru care cântăm lui Dumnezeu alături de tine: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Prin darul dat ţie de Dumnezeu, Sfinte Apostole Simon, ţi-a poruncit să vesteşti Cuvântul până în Britania, după care, întorcându-te în părţile Răsăritului, în ţara perşilor ai propovăduit pe Dumnezeu Cel din Treime mărit, pentru care-ţi cântăm unele ca acestea:
  Bucură-te, cel ce până în Britania Cuvântul lui Dumnezeu L-ai făcut cunoscut neamurilor;
  Bucură-te, cel ce în limbi noi ai grăit;
  Bucură-te, cel ce peste şerpi şi scorpii ai călcat;
  Bucură-te, cel ce neamurile le-ai botezat;
  Bucură-te, cel ce bolnavi ai tămăduit;
  Bucură-te, cel prin care durerile sufleteşti s-au tămăduit;
  Bucură-te, cel ce pe cei din întuneric i-ai izbăvit;
  Bucură-te, cel ce pe demoni cu puterea lui Hristos i-ai izgonit;
  Bucură-te, că în numele lui Hristos alese minuni ai făcut;
  Bucură-te, cel prin care lumea de cel rău s-a mântuit;
  Bucură-te, cel prin care întunericul necredinţei s-a risipit;
  Bucură-te, că împreună cu îngerii eşti lui Dumnezeu lăudător;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 7-lea

Văzând că numărul creştinilor creştea în a lor ţară, persanii ce nu cunoşteau adevărata credinţă, prinzându-te, Apostole, te-au supus la nenumărate chinuri şi pătimiri, pe care le-ai răbdat cu multă bărbăţie în timp ce slăveai pe Dumnezeu şi cântai: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Mărgăritarul cel de mare preţ, cel ascuns al inimii tale, în lume l-ai pus înainte, Sfinte Apostole Simon, şi tuturor l-ai propovăduit, că Născătoarea de Dumnezeu, fiind alături la nunta ta din Cana Galileii, ţi-a pricinuit minunea prefacerii apei în vin, învăţându-i pe toţi că mult poate rugăciunea Maicii înaintea Stăpânului, pentru care şi noi aducem cântare, grăind:
  Bucură-te, al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu cinstitor;
  Bucură-te, că împreună cu Apostolii pe Maica lui Dumnezeu ai cinstit;
  Bucură-te, cel ce cu Apostolii Născătoarei de Dumnezeu împreună te-ai rugat;
  Bucură-te, cel ce Fecioarei Maria cântări de mulţumire i-ai adus;
  Bucură-te, cel ce ai arătat că Maica Stăpânului pe cele în lipsă le împlineşte;
  Bucură-te, cel ce pe Maica Domnului ca pe izvorul bunătăţilor ai vestit;
  Bucură-te, cel prin care lumea pe Stăpâna Cerurilor a cunoscut;
  Bucură-te, cel prin care credinţa s-a răspândit;
  Bucură-te, cel ce la răstignirea Fiului pe mama lui Iisus ai sprijinit;
  Bucură-te, cel ce, galileean fiind, de Sfânta Fecioară apropiat ai fost;
  Bucură-te, cel ce ai arătat oamenilor folosul rugăciunilor făcute către Maica Domnului;
  Bucură-te, părtaşule al tainelor lui Dumnezeu;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 8-lea

Între cei de sus stând înaintea Stăpânului, Celui ce te-a preamărit pe tine şi luminat ucenic al Său te-a arătat, Apostole Simon, îndreptează viaţa noastră cu puterea rugăciunilor tale şi luminează-i pe toţi cei care se închină sfintelor tale moaşte şi săvârşesc cu credinţă pomenirea ta, lăudând pe Dumnezeu cu cântarea: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Arătat te-ai făcut marginilor lumii cu lumină strălucind şi focul Duhului Sfânt luând, în chip luminos oamenilor te-ai arătat, Apostole al lui Hristos, Simon, cel ce ai zis celor ce te chinuiau: „Râvnind patima Ta, Hristoase, sufăr moarte pe cruce, răstignire răbdând”; pentru care cu umilinţă cântăm:
  Bucură-te, cel ce ai urmat şi în pătimire pe Hristos Domnul;
  Bucură-te, întâiule mire care mărturisind pe Hristos ai fost răstignit;
  Bucură-te, cel ce şi în Africa ai fost prigonit;
  Bucură-te, cel ce pe Hristos în Britania L-ai vestit;
  Bucură-te, cel ce în Răsărit te-ai întors;
  Bucură-te, cel ce în ţara perşilor prigoane ai răbdat;
  Bucură-te, cel ce peste tot mânia păgânilor ţi-ai atras;
  Bucură-te, cel ce în Persia ai fost pentru ultima oară întemniţat;
  Bucură-te, că în oraşul Snanir credincioşii te-au slăvit;
  Bucură-te, cel ce şi în temniţă pe Hristos L-ai vestit;
  Bucură-te, cel ce mulţi ucenici în Persia ai avut;
  Bucură-te, că mulţi dintre ei împreună cu tine au pătimit;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 9-lea

Cel ce pe Hristos L-ai mărturisit, Apostole Simon, cel ce urmarea Lui în toată viaţa ta ai căutat, Evanghelia pretutindeni cunoscută făcând, ai fost întru totul urmaş al Domnului şi, ca şi ceilalţi ucenici, la moarte ai fost osândit, pe cruce răstignit şi apoi îngropat, ca unul ce ai avut râvnă fierbinte către Învăţătorul, pentru care te lăudăm şi împreună cântăm: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Să lăudăm, să binecuvântăm şi cu cântări să cinstim pe Apostolul şi ucenicul lui Hristos, pe preacinstitul Simon, care pretutindeni a slăvit minunile Domnului şi care cu moarte pe cruce s-a proslăvit, Stăpânului Său până la moarte urmând şi cale la ceruri făcându-şi, drept pentru care laude ca acestea îi aducem:
  Bucură-te, cel ce prin răstignirea ta ai urmat întru toate pe Domnul;
  Bucură-te, purtătorule al rănilor lui Hristos;
  Bucură-te, cel ce în cuie pentru credinţa în Hristos ai fost bătut;
  Bucură-te, că Domnul Hristos a pus pe capul tău cunună scumpă;
  Bucură-te, că dumnezeiescul tău suflet la cer s-a dus;
  Bucură-te, că cetele îngerilor te-au primit cu cântări;
  Bucură-te, că sufletul tău pe Domnul ca pe o jertfă L-a primit;
  Bucură-te, că apostolia prin mucenicie ţi-ai sfinţit;
  Bucură-te, al pătimirilor Domnului următorule;
  Bucură-te, că înainte de răstignire ai fost chinuit;
  Bucură-te, că toate chinurile Lui în trupul tău le-ai închipuit;
  Bucură-te, cel ce în afara cetăţii Snanir ai pătimit;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 10-lea

Jertfind lui Dumnezeu preadesăvârşit jertfa cea fără de sânge, te-ai jertfit pentru Dânsul, Apostole Simon, făcându-te propovăduitor al neamurilor, apostol, învăţător şi cu râvnă cuvântător de Dumnezeu. Pentru aceasta, alături de Învăţătorul stai şi împreună cu cei ce te cinstesc şi se închină moaştelor tale, cânţi lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Racla moaştelor tale, cu dumnezeiescul dar, izvorăşte râuri de tămăduiri celor ce au trebuinţă şi izbăveşte de patimi, dezleagă suferinţele cele amare, curăţă de patimi şi îneacă duhurile cele necurate ale tuturor celor ce cu credinţă se roagă şi-ţi aduc laude ca acestea:
  Bucură-te, sfinte ucenice, al lui Hristos propovăduitorule;
  Bucură-te, cel ce prin minuni ţi-ai întărit propovăduirea;
  Bucură-te, că pentru propovăduire ţi-ai atras răstignirea pe cruce;
  Bucură-te, cel ce ai izgonit diavolii prin cuvântul tău;
  Bucură-te, că la răstignirea ta cununa lui Hristos ai primit;
  Bucură-te, cel ce pătimirile Domnului ai iubit;
  Bucură-te, că, văzând răbdarea ta, mulţimea în Hristos a crezut;
  Bucură-te, ziceau cei ce pătimirea ta au văzut;
  Bucură-te, cel ce te rogi pururea pentru noi;
  Bucură-te, al tinerilor căsătoriţi ocrotitor;
  Bucură-te, cel ce pentru familiile credincioşilor mijloceşti;
  Bucură-te, cel ce-i împaci pe cei învrăjbiţi;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 11-lea

Ca un ucenic preaales al Celui ce de bunăvoie pe Cruce S-a pironit, Stăpânului tău până la moarte urmând, Sfinte Apostole, te-ai rugat pentru cei ce te prigoneau, întărind prin răbdarea ta pe cei ce cu tine lăudau şi cântau lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Sfinte Apostole Simon, dumnezeiescule râvnitor, cel ce ai strălucit cu lumina cununii tale când pe cruce ai fost răstignit, primind chipul cel luminos al muceniciei, ai luminat inimile celor ce împreună cu tine mărturiseau pe Hristos. Drept aceea tuturor celor ce se închină sfintelor tale moaşte puterea mărturisirii le-o dăruieşti şi-i înveţi pe toţi să-ţi cânte:
  Bucură-te, Apostole Simon, nume preascump şi de mare preţ al credincioşilor noştri;
  Bucură-te, ocrotitorul sfintelor lăcaşe;
  Bucură-te, că de mânia viitoare izbăveşti pe cei ce te cinstesc;
  Bucură-te, povăţuitorul tinerilor;
  Bucură-te, ajutătorul bătrânilor;
  Bucură-te, împlinirea rugăciunilor fecioarelor;
  Bucură-te, cel ce păzeşti şi călăuzeşti paşii pruncilor;
  Bucură-te, al celor lipsiţi ajutător;
  Bucură-te, al celor în necazuri sprijinitor;
  Bucură-te, alinarea cea blândă a bolnavilor;
  Bucură-te, îndreptător al celor rătăciţi;
  Bucură-te, cel ce dăruieşti celor legaţi slobozire;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 12-lea

Bolile cumplite, neputinţele şi necazurile de tot felul alungă-le, Sfinte Apostole Simon, de la toţi cei ce te cheamă cu credinţă şi cinstesc sfintele tale moaşte, oprind năvălirile vrăjmaşilor, curăţind pe oameni de cumplitele lor patimi şi dând tămăduiri tuturor celor ce, lăudându-te pe tine, cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Între cei de sus stând înaintea Stăpânului, Celui ce te-a preamărit pe tine şi ucenic al Său luminat te-a arătat, Apostole Simone, cel ce ai milă şi îndurare de la Maica Dumnezeului nostru, cu dumnezeieştile tale rugăciuni străluceşti şi cu dumnezeiasca lumină, cea neapusă, luminezi pe toţi cei ce se închină şi cinstesc sfintele tale moaşte, lăudându-te pe tine aşa:
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, propovăduitorul veşniciei;
  Bucură-te, cel ce în chip de limbi de foc pe Duhul Sfânt ai primit;
  Bucură-te, cel ce din izvorul dumnezeiesc ai băut;
  Bucură-te, cel ce adapi sufletele credincioşilor;
  Bucură-te, cel ce eşti podoabă preacinstită a Apostolilor;
  Bucură-te, mijlocitorule şi folositorule al tuturor credincioşilor;
  Bucură-te, sănătatea trupească a celor bolnavi;
  Bucură-te, curăţenia gândurilor noastre celor rele;
  Bucură-te, pricinuitorul nunţii celei tainice;
  Bucură-te, nădejdea tinerilor ce aşteaptă binecuvântarea nunţii;
  Bucură-te, podoaba Bisericii noastre;
  Bucură-te, cel ce ajuţi şi aperi sfintele lăcaşuri;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul al 13-lea

O, întru tot lăudate Sfinte Apostole Simon, cel cu nume de râvnă numit, având fierbinte dragoste pentru Hristos, ai răbdat prigoana, chinurile şi răstignirea pe cruce. Pentru aceasta, alături de Domnul Hristos fiind şi cu cetele cele înalte locuind, ucenice al Mântuitorului şi al nostru păzitorule, roagă-te neîncetat să ne izbăvească pe noi din nevoi, cere pace la toată lumea, iertare de greşeli, mântuire şi biruinţă asupra celui rău, iar pe noi toţi, cei ce ne închinăm icoanei tale şi sfintelor moaştelor tale, ne învredniceşte veşnicei Împărăţii, ca împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarăşi Icosul 1: Împreună cu Domnul Hristos…, Condacul 1: Pe cel ce cu râvnă apostolească…,

Icosul 1

Împreună cu Domnul Hristos, din Galileea ai fost, Apostole Sfinte, iar înainte de chemarea ta la apostolat, buna învăţătură primind şi legea cu frică respectând, ai făcut parte din tagma zeloţilor. La vârsta căsătoriei ajungând, mireasă ţi-ai ales şi nuntă în Cana Galileii ai făcut, unde Domnul împreună cu Maica Sa şi Ucenicii Săi au venit, iar apa în vin a prefăcut, minune pe care văzând-o L-ai urmat pe Hristos, pentru care noi te lăudăm, zicând:
  Bucură-te, cel ce din Cana Galileii împreună cu Domnul ai fost;
  Bucură-te, cel ce dintre zeloţi la apostolat ai fost chemat;
  Bucură-te, cel ce, ca mire, pe Mirele Hristos L-ai primit;
  Bucură-te, cel mai cinstit dintre toţi câţi în Cana Galileii au fost;
  Bucură-te, cel ce i-ai bucurat pe toţi cei ce la nuntă au venit;
  Bucură-te, pricinuitorule al celei dintâi minuni a lui Hristos;
  Bucură-te, cel ce din vinul cel minunat ai gustat;
  Bucură-te, că atunci bucuria minunii dumnezeirii ai aflat;
  Bucură-te, cel dintâi grăitorule al minunilor lui Hristos;
  Bucură-te, cel ce nunta, prin venirea lui Hristos, taină ai arătat;
  Bucură-te, între miri cel dintâi de Hristos binecuvântat;
  Bucură-te, că la nunta ta şi pe Apostoli i-ai chemat;
  Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

Condacul 1

Pe cel ce cu râvnă apostolească a aşezat în sufletele oamenilor învăţăturile înţelepciunii, cu laude să-l fericim pe Simon de Dumnezeu grăitorul, că înaintea Scaunului slavei stă şi împreună cu ceilalţi Apostoli în ceruri se veseleşte, rugându-se neîncetat pentru noi, cei ce-l cinstim şi ne închinăm sfintelor sale moaşte cântându-i: Bucură-te, Sfinte Apostole Simon, de Dumnezeu râvnitorule!

şi această

Rugăciune către Sfântul Apostol Simon Zilotul

Sfinte Apostole Simon, cel ce de dumnezeiască dragoste te-ai umplut şi prin viaţa ta cea sfântă şi prin sfârşitul tău de chinuri muceniceşti, batjocoriri şi moarte ai primit, ţie, Sfinte, cu umilinţă şi cu căldură, înălţându-ne gândurile, ne rugăm: caută din înălţimea cea plină de slavă a cerurilor, unde alături de Stăpânul şi Domnul nostru Hristos sălăşluire veşnică ţi-ai dobândit, izbăveşte de la noi patimile, necazurile şi bolile noastre sufleteşti şi trupeşti. Pe tine, cel ce ai îndrăznire la Maica Domnului, te rugăm: mijloceşte pentru toţi cei ce au trebuinţă de milă şi ajutor. Ascultă rugile noastre, fii nouă după nevoile noastre ale fiecăruia: celor neliniştiţi – liniştitor; celor asupriţi – apărător; celor în primejdii – izbăvitor; celor învăluiţi în păcate – îndreptător; bolnavilor – deplin vindecător; tinerilor – îndrumător şi luminător al minţilor; celor săraci – bogăţie neîmpuţinată; şi tuturor celor ce se roagă ţie fii grabnic ajutător. Roagă-te pentru noi, Sfinte Apostole, Iubitorului de oameni, Dumnezeu, ca să nu ne lase să rătăcim în păcate, ci să ne lumineze mintea şi inima, cu lumina harului Său, pentru ca, întăriţi fiind cu acest har, să ne învrednicim în cealaltă parte a vieţii noastre să sălăşluim în lăcaşurile drepţilor.

Sfinte Apostole Simon, cel ce ai propovăduit izbăvirea de sub păcat prin unirea cu Hristos, arătând că cel care nu este mânat de păcat, acela nu este robit de patimile sufleteşti şi trupeşti, pe tine dar te rugăm: întăreşte-ne în această luptă a fiecăruia dintre noi cu patimile, încredinţându-ne prin ajutorul tău că nu suntem singuri.

Sfinte Apostole, tu, mirele cel din Cana Galileii, ocroteşte prin puterea ta toate familiile şi îndepărtează toate neînţelegerile vieţii casnice, ajută-i pe tinerii care doresc să întemeieze familii creştine să scape de orice legătură pusă asupra lor cu răutate şi ură şi ascultă-i pe toţi cei ce se roagă pentru nuntă cinstită şi fără de păcat. Roagă-te lui Hristos să trimită familiilor noastre harul Său, ca să înceteze cugetele noastre cele rele, şi aprinde în noi evlavia primilor tăi credincioşi, ca astfel să biruim meşteşugirile diavoleşti şi, făcându-ne părtaşi dumnezeiescului har, să ne întărim familiile noastre şi să sporim în viaţa cea neprihănită.

Sfinte Apostole Simon, nădejdea credincioşilor noştri şi mijlocitorul nostru, apără-ne pe noi cei ce te cinstim pe tine şi nu încetăm a te ruga să domnească între noi pacea, unitatea şi înţelegerea; să fie între noi dragoste, între păstori şi oile duhovniceşti, între clerici şi mireni, între întâistătători şi supuşi; roagă-te, Sfinte Apostole, să se îndepărteze de la noi smintelile, tulburările, schismele, pentru că toate acestea sunt dăunătoare caselor noastre şi întregii vieţuiri creştineşti obşteşti.

Te rugăm, Sfinte Apostole Simon, ca pe toţi cei pe care Dumnezeu ni i-a dat spre călăuzire să-i ai întotdeauna spre mila ta cea îndurătoare, spre a gusta din slava cea neveştejită a sfinţilor şi drepţilor în Împărăţia lui Dumnezeu, cea gătită lor, după cuvântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinarea, împreună şi Celui fără de început al Său Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă Făcătorului Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Şi se face otpustul.

Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina, ocrotitoarea căsătoriţilor şi a celor care vor să se căsătorească

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu mare glas: pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine, şi ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jerfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii şi săracii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea mult lucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm către tine la vreme de necaz şi de primejdii.

Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijinească cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, că prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, Sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!