Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Capitolul III

• Dacă rămân băiat singur la mama, o să vin aici și o să-ți tot aduc aminte. Se spune de mine că sunt persoana religioasă a familiei. Eu cred că nici măcar mama n-a înțeles ce ranchiunos sunt pe puterile mari. Mi-a luat ani de zile să nu fiu ranchiunos pe tine, pentru că, în sfârșit, am înțeles că nu ești o putere mare fără să fii delicat cu oamenii, desi nu pare așa. Stiu că n-ai făcut nimic, mi-a luat ani de zile să înțeleg în ce fel nu ești tolerant nici cu cauzele răului, nici cu alte necazuri, și nu, nici nu vrei « să învătăm din suferintă ca să ne dezvoltam ceacrele », știu toate astea.
• Eram tot aici când am decis să nu mă fac medic ca bunicul, și m-am uitat la tine așa, îmi aduc bine aminte, am spus – mulțumesc, mă simt prima data pe bune om mare, am luat punctaj incredibil, nu pot. Stiu că dacă frate-meu moare, nu e « pedeapsa lepădării de vocatie », aș fi în stare să-l cârpesc de să-l învârt pe ăla care-ar spune asta. Interesant, am învățat atâta fizică și fiziologie ca să intru la Medicină, încât observ și leg lucruri care ar trebui observate și legate usor, doar că… suntem prea necultivați, neîngrijiti, așa cred. Cum să ne privească veșnicia si noi să știm că o face, când noi nu înțelegem cum ar fi aia să fii privit de veșnicie. Ce nerozie. Adică mergem la cinema, vedem ochiul lui Sauron, și ăla nu era nici pe departe veșnic, vedem că face asta oamenilor – scoate din ei răul ca untura pe apă… și niciun deștept din câți cunosc, nici măcar adoratul meu Andrei, până nu l-am ciufulit nițel, nu face legătura.
• Uite, pe asta o aprind pentru un necunoscut. Zi tu cine să fie. Ne uităm la ea…
• Daca se uită veșnicia la noi și avem mizerii înăuntru, salut, adio. « Adame, unde ești ?» nu înseamnă « sunt orb », sfinte, înseamnă « ce mi-ai facut de nu te mai văd ? », pentru că preferai să fie așa, decât să trebuiască să îl privești.
• Deci știu toate astea și e cu putință ca frate-meu să n-aibă mai nimic, să aibă o boală cine știe care, doar că afară de epilepsie nu sunt multe care fac așa, sau să aibă ce știu ca se teme bunicul – vreun astrocitom de grad înalt, astea te omoara îngrozitor, știi că am un prieten mort de așa ceva. Sfinte, ce deja-vu am avut când am zis de ochiul lui Sauron. Sper că am scurtcircuite în cap, pentru că « empatie față de frățior » care produce « sincronizare psihică » e debil la limita penibilului de telenovelă.
• Sfinte. Doamna Flori. Vecina străbunicii, mai tinerică. Aha, poate a trebuit să vin aici, să-mi aduc aminte de ea. Tu chiar vrei să mă faci să râd. Eram la strabunica acasa, țângău, și vine femeia asta – ştiam ce e aia telenovela. Plângea cu ochii umflați – străbunica s-a gândit « a murit fiu-său mic de droguri, bărbatu-său de cancer sau are probleme cu slujba fiu-său mare », că Flori le ducea pe toate, n-avea treabă, draga de ea, și mai suntem și zodia taurului capos amândoi. Mi-aduc aminte că ne răsfăța cu prăjituri, aproape nu erau două la fel. Doar că nu pățise niciuna din nenorocirile prezumate de străbunica. Nu, dragă. Murise nu știu ce Rosalinda în telenovelă. Gata, nu mai fac telenovelă.
• Mariana, de care povestea străbunica. Lotul a fost pedepsit diferențiat, străbunica – vorba lui Steinhardt “a, trei ani – n-ai făcut mare lucru”. Dar biata Mariana avea tată fost chestor sau nu mai știu ce la poliția regală – cincisprezece din oficiu…
• Ce frumoase sunt poveștile cu “rezistă, gândește pozitiv”, “nu te conecta cu oameni cu vibe toxic”… sunt cel mai millenial de millenial, îmi închipui scena : tovărașe securist, vă rog să îmi dați un ursuleț de pluș și să nu mai zbierați așa la mine, mai ales când îmi dați cu vâna de bou pe spinare, pentru că această atitudine cu vibrație negativă mă împiedică să procesez cu visuddha ceacra învățământul carmic aka mi se pune un nod în gât »… Mariana a murit de tbc pentru că nu voia să mai mănânce… că nu putea avea vibe bun la ce pățise.
• Și… străbunica s-a rugat o viață pentru sufletul milițiencei care le-a dat voie să aprindă un ziar pentru Ma​riana, ca să nu moară fără lumină. Crezi că eu am să pot să fiu așa dacă-l văd pe frate-meu făcând criză de epilepsie după criză de epilepsie, dureri de cap de simți că-ti explodează grenade înauntru și alte finețuri ? Ce tare ar fi să spun ca da, frate, așa facem. Optimist și aproape jucăus, și el, sfinte, el chiar ar încerca să fie jucăuș, și ar fi asa până la capat, nu trebuie să ți-l descriu eu.
• Mă semismiorcăi în fața ta acum, ca un bou. Deși e clar ca nu e mișto să faci telenovelă, nici nu e mișto să presupui lucruri despre ce ai face dacă și dacă nu… Eu nu mă descurc fără presupuneri, de aia sunt timid, uneori stângaci și… fratele meu care e cât știi tu că este el în inima mea îmi spune « Kostas-latență variabilă la parametrare » și în alte feluri care o să mă facă să mă ascund ca să smiorcăi dacă… Uite, vezi, dacă.
• Sfinte, examenul ăla falsificat cu patru ani înainte să mă nasc. Când am auzit de el, am crezut că da, bine, o să încord mușchii, mușchii minții și alea, alea. Și bunicul, pomenească-l rugăciunile vazute și nevăzute, îmi spunea din liceu, așa, pe la o cafea, cum e « sistemul ». Pff. Baronul Harkonen – mic copil. Ala, din ce descrie romanul – băiat serios, prea serios. Ies la un examen, cu două sute de întrebari cu răspunsuri multiple, opt sute de punctaje maxime. Are candidatul voie cu biscuiți și apică ? N-au mai avut după aia. Că domnii și donșoarele candidat/e au adus biscuiți orientați nord-sud-est-vest cu crestături sau alte semne pă ei. Pă ei. Pă mama lor. Hap un biscuițel, jap patru întrebări. Trebuiau să dea examen încă odată pilele între ele, moment în care s-au autodenunțat câțiva. Asta numai în România putea să se întâmple, sfinte. Bunicul zice : Kostas, scumpete. Nu-ți fă iluzia că scăpăm curând, adică – de biscuiți scăpăm, de sistem – you wish, kid. După ce mi-am dat seama că nu glumea, n-am putut. Eu nu pot face față la asemenea oameni, înțeleg multe despre ei, să-i judece procurorii, tu sau susurul apelor, dar nu. Nu.
• Așa că stau aici cu tine, pălăvrăgim. Cum arată. Mă duc la psiholog să mă «acompanieze în timpul evenimentului critic». Nu știu ce e mai obscen, o « vrăjitoare » aprinzând lumânări la morți « să crape vecinu’ nasol » sau « parametrii testelor arată posibila depășire a capacității de a integra evenimentul »… cum am ajuns să ne facem asta ? Funeralii cu aromă de pvc științific natural.
• Vezi, cam cinci minute am vorbit și începe să fie puțin mai bine, venisem pregătit să te înjur în avans. Timid, dar scandalagiu, ce combinație. Mai aprindem o lumânare. Încă una. Încă una. Și asta. Și pentru tine, străbunico, cu dedicație. Cred că atâtea plăcinte ne-ai făcut că putem face drum între reședințele familiei, cu plăcinte puse pe cant.
• Eram cu Andrei la cafeneaua de peste drum. Și vine aia. Sfinte, să-l ierți că face din astea. Fund cât o întreprindere mică-mijlocie. Unghii. Pietricele mauve pe unghii. Patnofi, da, patnofi de firmă, cu călcâiele fătate peste borduri. Geantă dă firmă, să moară Jan.
• Ashe vre-a o cafe-a cu oat-miil… a durat vreo cinci minute lungi să-nșire ce-ar mai vrea și ce s-a răzgândit, și lista de pros and cons, zici că făcea raport un investitor mare la bursă în fața lui Warren Buffet. Mă uitam deja la ăsta al meu, că știi cum face. Semne din diverse, disperare. Banditul îmi face semn că stă cuminte. Mda. Dar aia a ajuns la grăsimea hidrogenată din donut. Genul ăla obosit de foofă cu semibani despre care s-a spus « șansa ei e să accepte orice i se cere »… iarta-mă, nu s-a spus, îți spun cum le zice frățiorul, eu le înjur pur și simplu. După cinșpe minute lungi de teoria grăsimilor hidrogenate, plus morală facută bietului băiat de la tejghea, că patronul nu face educația clienților, era clar :
• « Domnișoară, hai să agree on what we shall disagree – Nu ne vom petrece weekendul abia început după meterezele pe care te bați cu atâta strășnicie pentru puritatea biochimic-fenomenologic-educațională a gogoșii cu coconut butter preț de fo’ cinci, maxim șase grame, cu tendința la a se transforma în pi grame de grăsime și calcule de zecimale infinite.»
• Greșeala maximă a fost că aia ca a-nțeles faza cu meterezele, mai bine n-o prindea. Râdea lumea, mai ales ăia vreo doișpe adunați în spatele nostru, care așteptau și ei cu interes să se termine liturghia cocos-oatmeal.
• « Faceți body shaming ? Nu e frumos! »
• « Stați că nu înțeleg, ce e aia ? Ştiți, eu sunt mai de la țară, Andrei Comnea mă cheamă. »
• La faza asta, toata coada și câțiva de la mesele mai apropiate au avut reacția aia de români, veniți, bă, sa vedeți cum îi face un golan la una. Explicații. Ce e body shaming. Nemericul ăsta mic : « A, nu, vă rog, nu mă luați cu astea, eu sunt disonant cognitiv și nu mi-am început viața sexuală, vreți să vă fac istoria traumelor mele ? » Şi clipea așa, la ea, cu ochii aia căprui la care nu rezistă nicio persoană cu sex de pe fața planetei, afară probabil de melci, în momentul tranziției de la un sex la ălalalt.
• A plecat, sfinte. Era să-și uite caah-fe-ahua. L-am certat că am stat mai mult decât dacă o lăsa în pace. «Kostas, eu sunt și puțin psihopat când dau de d-astea. Şi : scuză-mă, nu era vorba de grăsime sau nu, ci că ea n-avea cultura consumatorului. Nene, vrei să știi cât polyunsaturated alea-alea ? Vino la o sesiune specială, nu ne pretinde să stăm la dosul tău până transformi tot spațiul social în arhitectura celulitei.» După care, ingenuu, (afurisenie) : « Da’ știi că am fost și cu grase. » Sfinte. Chiar a fost, și chiar se purta salon. Chiar au spus unele că baiatul ăsta merită, doar că trebuie să treci prin… şi prin…
• Dar minte. Iartă-l, și dacă are și dacă n-are ceva grav. Nu-i psihopat, e aşa sensibil încât simte prostia şi cenuşiul-cu-speranțe-autosufocate, de la distanță. Şi la un moment dat, se apără, şi se apără pe filosofia atac, asta e. Andrei, fratele meu adorat, pare să fie un trimis al tău să contraatace prostia gri, oamenii care mângâie cercuri până devin vicioase, l-ai mai făcut şi seducător. Tu ai făcut asta, nu ?
• Aşa că o să plec, mă duc la mama, cu gândul ala idiot că nu ştiu cum să scot treaba la capăt cu mama. De fapt, nu am cum scoate. Dacă n-are nimic şi o să trebuiască să-i scot pe nas că ne-a speriat, fă-i rost de una să-l potolească. Pentru că e singura speranță, cred. Andra e cu el doar pentru că le convine treaba, Andra, dacă-i spun să-l mai schimbe pe nebun, o să zica doar « Why should I, bro’ ? ».

Dr. Alexandru Theodor Amarfei