iată, dromonul trecând, sub apus,
să ardă galera imposibilă,
vâslirea de aur şchioapă
căci Spania n-a descoperit niciodată
America, nici menuetul
nu a salvat de vreun întuneric
fiinţa: vreme, vremuri, paşi nehotărâţi
dinspre flux spre icoane
înot către margini,
îngeri fără încheieturi între litere
litere prăbuşesc gândul
că inima n-ar fi, ca și pământul, centrul
universului: sensul, adevărul,
neputinţa, rugăciunea

paşi auriţi îndreptând
dinspre planete de soare spre plante de trup,
planete de gest, îndreptare: apus, apă, cuget mare,
sensul adevărului,
neputinţa rugăciunii

somn vestic: mantii lungite, ceți capilare
inimă mare, cugete mici,
lecţii curmezişe de armonie
îmbrăcând făpturi, fosforescent,
arpegii eului, forme în alergare:
păduri, lapte verde, năzuinţele hematiei
către lumină, lumina privită, niciodată cu putinţă
fără buna purtare a cinei
(o, cavaler al crucii de aur, herb de gheaţă din soare
mă numiseşi, doamnă, pentru mioare, după pleoape
pe când alergam, în copilărie,
să lupt cu trestii tovarăşii de joacă)
– săbii șchioape, tăișuri primejdioase, dorul
pe lemn, bătut pană de inimă: sensul rugăciunii

paşi îndurerați îndreptându-se
moartea cuvintelor materiei triste
triste şi pontice, balamale-n exil, lumină
străină
ridicare de taină, pași săraci de mers
palimpsestelor sorţii, întunecarea morţii
o, gândiți-vă cum poate privi şi sângera
Acel lemn dacă am sângera şi privi
– sensul neputinţei, ruga adevărului
sărut cu taina!
capra calcă inima, cuvântul o crapă-n patru
azi, întotdeauna rugăciunile

prieteni, buni fiziologi ai gamelor,
dintre păduri de simboluri înfloresc
uimirile arborelui:
inimi îndrăzniţi spre harpă
poveţe de apă, talger de priveghi, puterea
din paşi înseninaţi îndreptându-se
inima încovoiată suflet apucă înălțându-se
sabie întunecată: sensul
blândeţii aprige, rugă
răsuflă stramoşii

îngeri aplecându-se

netulburat aurul peste mări
arme de amurg în faţa luminii
menuet

Dr. Alexandru – Theodor Amarfei