ferentari – alex amarfei

poezia acționează mai mult în cap
ca un fel de heroină pe dos în vena drogatului
ea șterge amprentele de dinți mușcate de ochi
de pe pervazuri și face cuierele revelator
pentru fotografiile parțial color ale inimii

poezia acționează mai mult în gât
în felul în care broasca din ciocul berzei
mai rămâne broască până animalul a făcut cogâlț
și devine și ea tot o hrană
trecând prin locul cu care dăm nume
asemenea tramvaielor care iau parte zgomotoasă
la cuvintele orașului

poezia înconjură mai mult inima
precum tatuajele ferentarii
apărând la balcoane, în magazine și pe strada principală
cu priviri de sus pentru copiii lăturalnici dar frumoși
și cu gâfâit sub maneaua care înlocuiește în sertare
fanarul cu psihi mu, cerneala cosmosului pă piepții
lui făt frumos ești, frumosule, tu

poezia scumpește buricele mai mult acolo unde
trece pe lângă ele veriga de paișpe karate
a sunetului verii cu urechi atârnate de el, cercel
ritmului coapselor auzind privighetori, băi fată,
cu cântecul cărora o să facem copii frumoși
ca verdele sub sori, aur și luciri de rubin,
să moară dușmanii mei, porumbițo. îți miroase
sângele a crin

poezia e abruptul tronului
venind brusc la întâmpinare sub tine
când te așezi îmbufnată de sărutul verzei tocate
cu safir sau obosită de curcanul
cu ghirlande de diamant sau înmiresmată
pur și simplu de împăcarea după cearta
în care nu ni se potriviseră lumina și dungile
cu tigrul și îngerii

diferența între mine și un dragon e că dragonii
nu se tatuează pe mușchi cu cocalari ca mine
draga mea, smarald și manea, ai idee
ce caută sfântul de pe peretele
drept al bisericii, cu acul apusului
băgându-ne împărăția
în vis și în vine?

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Publicitate

a 19-a poezie, hiperbolica – alex amarfei

chiar şi piatra neagră de la broşa ta
devenea steaua prabuşită-n sine care-mi absorbea privirile
miez cu spaima jertfei în loc de sinucidere: pur şi simplu
ca să nu se mai ştie cine e cine
chiar şi ochii tăi înnegreau doliul cu timp
ca să urmeze morţii
bătăile tale, spaţii unde se pot ciocni stele
fără să se atingă, trecând unele prin altele
şi părul tău se înnoda
de un uragan cât galaxia, într-un moţ gigant
şoaptă legând ceţuri şi diamant,
învârtire cu plete păşunii stelelor
de unde te priveau oi de lumină, rumegând alte culmi
da, din firele părului tau, învolburat şi neasemănat
învăţau rotirea, de la punct şi prin virgulă,
stele în turme
şi naşterilor de acolo
început şi urme pur şi simplu, ca să nu se mai ştie cine pe cine
uriaş, glumeţ şi negru, şi împănat cu alte galaxii, isteţ
mă-nvăţai negustorirea cu gânduri
stele încă nenăscute de noi,
încă nenăscându-ne pe noi, să aşeze,
imponderabile de o clipă, începuturi,
ca să nu se mai ştie cine din cine,
în sfârşit, lacrimile nesfârșitului
pur şi simplu

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Miezonoptica, partea a VIII-a – Alex Amarfei

„Moştenit-am mărturiile Tale în veac, că bucurie inimii mele sunt ele”. Sufletul vorbeşte pentru prima dată de moştenirea cerească. Numai în lumina harului, veşnicia legii nu numai că devine înţeleasă, dar poate fi şi însuşită cu bucurie, altfel legea nu are valoare prin sine şi nu aduce viaţa, ci arătarea morţii – „descoperă păcatul ca fiind cu asupra de măsură păcătos” zice apostolul. Însă pentru sufletul care trăieşte în har, dimpotrivă, legea este bucuria de a descoperi că Dumnezeu a binevoit să reflecte veşnicia în cele trecătoare, dar şi omul trecător care îşi reflectă viaţa în lege dobăndeşte aptitudinea de a primi veşnicia fără osândă. Această sarcină colosală aduce sufletului smerenia autentică, lăuntrică, din inimă: „Plecat-am inima mea ca să fac îndreptările Tale în veac spre răsplătire”. Aici e prefigurat cuvântul: „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre”, despre această răsplătire a odihnei sufletului vorbeşte şi psalmistul, şi ghicim un adevăr profund: cel care a gustat omorârea de sine prin desăvârşita căutare şi lucrare a poruncilor, nu va mai suferi moartea. Dar este cu neputinţă aceasta unei inimi semeţe, care are până şi cea mai mică mişcare spre a cugeta la sine. „Pe călcatorii de lege am urât şi legea Ta am iubit.” Aplecarea inimii aduce în mod firesc vederea duşmanilor sufletului drept ceea ce sunt: duhuri urâte, producătoare de impulsuri care nu au nimic frumos, nimic folositor, ci doar produc minciuna că ar fi aşa. Până aici sufletul avea mai degrabă intuiţii ale răului sau vederi parţiale, aici privirea în lumina adusă de virtute devine mai deplină şi sufletul poate detesta patimile şi pe producătorii lor; în loc să se lupte tot timpul în întuneric cu minciuna care se preface a fi bună, o poate privi în adevărata ei înfaţişare. Termenul grecesc pentru călcători de lege este sugestiv – Παρανόμους , „paranomous”, „cei alături de normă”, el însemnând nu numai călcătorii de lege ca persoane, entităţi, duhuri, ci amprenta originară a răutăţii îndemnătoare spre despărţire de lege, şoapta şarpelui către Eva, tentaţia sădită în noi dinainte de naştere de a părăsi legea. Cu acest verset, sufletul vede cum Dumnezeu călăuzeşte ieşirea din Egipt, adică din domnia patimilor, „luminând pe Israel cu stalp de foc”. Coincident, cu acest verset începe litera samekh, S, însemnand „sprijin” sau „suport”. „Ajutorul meu şi sprijinitorul meu eşti Tu, în cuvântul Tau am nădăjduit. Depărtaţi-vă de la mine cei ce vicleniţi şi voi cerceta poruncile Dumnezeului meu.” Sufletul care îşi pune toată nadejdea în cuvântul Lui Dumnezeu străbate nişte etape, descrise de acest psalm, aşa cum s-a văzut şi până aici, în foarte mare profunzime şi detaliu. Aici regăsim momentul, desluşit foarte bine de Sf. Maxim Mărturisitorul, în care sufletul ajunge la „prefacerea puterilor naturale în raţiunile cunoscute ale virtuţilor”. Răul este somat să îşi retragă amprenta deformatoare de pe puterile sufleteşti. Cunoscătorul descoperă că nu numai viciile aparente sunt de fapt virtuţi deformate, ci chiar ignoranţa aparentă ascunde virtuţi îngropate până atunci în uitare de sine şi viclenii ale răutaţii. Sprijin aici înseamnă că sufletul învaţă să se sprijine pe energiile necreate, departe de orice înţeles lumesc, prin aceasta obţinând revelaţia celor ascunse până atunci ale firii sale. Deîndată ce lumina harică pătrunde în sufletul animat de trairile înălţate mult în lucrarea virtuţilor, ascetul vede cum ceea ce era o limită a sufletului, sau un prag în aparenţa de netrecut pentru puterile lui, devine, de fapt, o nouă treaptă, iar puterile întunericului se disipă şi sunt silite să facă loc cunoaşterii dumnezeieşti la „viteze” sporite. „Merge-vor din putere în putere” spune altundeva psalmistul despre această alergare în haină de virtuţi lăuntrice catre cer, la capătul căreia „arăta-Se-va Dumnezeul dumnezeilor în Sion”, cunoaşterea naturală face loc celei supranaturale, iar cunoaşterea de sine – dialogului cu Cuvântul. Până aici despătimirea şi luminarea erau o îndepărtare a consecinţelor întunecării prin păcat asupra virtuţilor văzute, lucrătoare, întrucâtva exterioare. De aici înainte Cuvântul spune „nu am venit să stric legea ci să o împlinesc”, descoperind sufletului aflat cu unele virtuţi în contemplare iar cu altele în lucrare căi şi puteri de care nimeni nu avea cunoştinţă şi care sunt partea moştenirii lui ceresti, noua lui identitate lucrătoare în Ierusalimul cel nou. „Apără-mă, dupa cuvântul Tău şi mă viază, şi să nu-mi dai de ruşine aşteptarea mea. Ajută-mă şi mă voi mantui şi voi cugeta la îndreptările Tale, pururea.” Sufletul, văzând lumina harică şi scoaterea lui de sub ignoranţă şi păcat cu puteri sporite, cunoaşte că aceste lucrari nu-i aparţin şi nu le merită în niciun fel şi îşi mărturiseşte slăbiciunea. Aşa cum o funie nu poate sta dreaptă prin sine, nici sufletul, chiar dacă a dobândit sens şi consistenţă în lucrarea poruncilor, nu poate să stea drept cu de la sine putere. Este prima dată însă când sufletul spune că îşi simte mântuirea aproape, ca şi cum ar fi în uşa ei, şi că întrevede putinţa de a sta veşnic în umbra îndreptărilor dumnezeieşti. „Defăimat-ai pe toţi cei ce se depărtează de la îndreptările Tale, pentru că nedrept este gândul lor.” Discernământul sufletului luminat de har ajunge la rafinament microscopic, putând contempla articulaţiile unui gând, ispita cea mai bine ascunsă, pricinile cele mai subtile ale rătăcirii şi putându-le denunţa drept rele de la primul atac, când răutatea nu e manifestă ci se arată doar ca o palidă ispită a îndepărtării de lege. „Socotit-am călcători de lege pe toţi păcătoşii pământului; pentru aceasta am iubit mărturiile Tale, pururea.” Toţi păcătoşii pământului înseamnă toate pricinile răutăţii sădite în firea omenească şi în lume de diavol, dar şi puterile care luptă contra întrupării Cuvantului şi locuirii Lui în om. La acest moment, puterea diabolică este în întregime circumscrisă, nu mai are lucrare capabilă să pună pe om sub osânda veşnică, toate meşteşugurile şi rafinamentele răului sunt date la o parte pentru ca sufletul să guste veşnicia mărturisirii către Dumnezeu. Inţelegem vestirea înfricoşătoarei patimi pe cruce, unde Mântuitorul pune capăt acţiunii cu tendinţă la infinit a răului. Virtuţile ascunse ale sufletului trezesc în trăitor dorinţa de a se lega de crucea mântuirii şi a ucide firea veche prin cruce, dar prin crucea vieţii, aşa cum a dat pildă Mântuitorul, spunând că bobul de grâu, dacă nu moare, nu aduce rod. Samekh este prima literă a cuvântului ebraic însemnând „moarte”. „Străpunge cu frica Ta trupul meu, ca de judecăţile Tale m-am temut”. Aici frica de Dumnezeu întrevede preţul uriaş de sacrificiu care a trebuit dat prin pătimirea Lui Hristos pentru ca oamenii să fie eliberaţi şi de sub păcat şi de sub constrângerile firii; părinţii bisericii însă spun şi că este proorocie despre împreună-răstignirea sfinţilor cu Hristos, aşa cum au vestit-o apostolii şi mai ales Pavel. Lumina harică face pe ascet sa trăiasca răstignirea launtrică, nesângeroasă, dar aducatoare de asemănare cu vărsarea sangelui Lui Hristos pe cruce. Dacă în prima parte a psalmului aveam mişcări mici ale minţii animată de duh, străbătând, pentru a produce unirea în despătimire, numeroase puteri şi înfaţişări ale sufletului, şi lor le corespund treziri ale sufletului la virtute cu mişcări ample, dacă în a doua parte începem prin a vedea un plonjon al conştiinţei, „mână în mână” cu sufletul, în mişcări fine şi discrete, permiţând discernamântul asupra unor stări foarte puţin aparente pentru cei trăitori doar în exterior, de aici încolo începem să vedem cum o singură literă, samekh, legarea de crucea care ridică şarpele răscumpărării împotriva şerpilor deşertului, răsfrânge lumina dintr-un singur punct sau, mai bine zis, dintr-o dimensiune foarte discretă a sufletului asupra întregii alcătuiri omeneşti. Psalmul se îndreaptă spre partea dedicată îndumnezeirii.

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

sărut – alex amarfei

nebun precis în aur lemn
hotar de aer însemn frunzei
nebun hotar de lemn
precis în semn
tu crezi ca frunza e hotar
de aer?

nu, însemnule
da, precisule
trup și frica de moarte
decor micii șoapte
nebunule de drag
întorc oceanului apa
care trebuia să ude doar cozi retezate de flori

verzi cununi îți iederă
mireasa
nevăzutul soare dovedit
hotar scris altoiul mare
inimă, alba
întorc buzelor strugurii care nu urmau să mai
sărute decât umbrele

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

ionic – alexandru amarfei

cârpeşte-ţi peste gură îngerul, vorbind viţa de vie
cu aţe de paj şi plase de păianjen, cârpeşte-ţi viata.
cârpeşte-ţi gura peste înger, spunând: Ţie îţi este;
nu-mi este mie. petec de nerăbdare pe gura lui aurită,
viaţa scurtimilor, desimii, asemenea. coase-te de glastră,
sa-i auzi cioburile, de acum, pentru când negreșit
se va sparge. timp deschis: greu de închis din cusătură.
mai degrabă cu necusute. adu foarfeci, adu maci.
taie, bate câmpii, să umpli cu pămant mâinele.
uimeşte cu flori roşii orbul pentru culori, cu nas
parfumând amurgul, câinele. câinele porc. bietul as de spice
vorbind de pâine şi neştiind ce spune. piratat de ”aș zice”
şi pintenat de ieşirea pentaconterelor, de ”ai spune”, salam din peşti,
amurgului logic cu cal de lemn troiei. cine poate vorbi din pâine?
pe sârme, acrobatul gândului se înspăimântă de
prăpastia supraelastică, întinsă sub sârma din barba plastică.
cui i-ar păsa de ce nu credeţi voi, băieţi? şi cine dintre voi
ar putea şti, fetelor, emancipatul cromozom i şi grec?
va pup, cu buza care i se va descărna lui, de pe craniu.
ştiu că nu întelegeţi, nu, nici nu se poate. merg să petrec,
antipozii pe jumătate. pe jumătate neutru, mâncarea este un cine.
cine ştie când, din vaca noroiului fantastic, galera
va ridica şi-nţărca între gheţuri laptele titanic, bombastic.

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

mioriţa – alex amarfei

iubito, vreau să fiu staroste
celei de dinainte de infinit
virgula, cea după dragoste
spun „te iubesc”, mica pauză
bombeu şutuind timpul
alunecă delicat şi nevinovat îţi spune
„nu vreau să mai mori”
boltă mică încapând toate clopotele singure
unei mânăstiri

spun „te iubesc”, ar trebui să vină numele tău
te iubesc, boltă, clopot, mânăstire, mic bombeu
zorii nevinovaţi, noaptea delicată, moartea ca o mică jenă
şut dinainte de infinit, nu vreau să mai mori

şi vine numele tău

spun „te iubesc”, sfinţi zugrăviţi în ecou, rugă,
nu vreau să mai mori, sihastru, aşteptăm împreună,
noaptea delicată, zorii nevinovaţi, mica boltă,
inima, sicriu dinaintea sicriului cu soare dinaintea
nopţii, păduri, toacă, piatră, fum, apă, tămâie, cer, lumânare,
şut timpului brazi şi păltinaşi, munţi
cu epitrahil de păsări, şi marea pasăre
cu omofor de mioare împăcând câinii şi fluierele,
ungureanul şi vrânceanul – mica jenă
brâul mamei – cutremur de lână al lumii
ţesând apusul

numele tău
slujind ca toate clopotele dulci
virgula dulcelui sicriu

Dr. Alexandru Amarfei

metamorfoze – alex amarfei

(coadă de câine broască de mătase cheie de lumină)

te iubesc, iubito
mi-e ogar neliniştit dorul de a te face
pâine, de neatins pentru caninul meu,
şi inel de păr alergarea în jurul pământului
lătrându-ţi mireasma, mireasa ce vei să fii
ca şi cum te-aş fura morţii că te fur mesei

te urăsc, iubito
corn de taur gravid cu însuşi animalul
pe care-l mână, ardei iute de fugă şi lună
de peste jumătăţi pentru nepotrivirile noastre

urmă fără pas şi pământ
jumătate de sentiment e mai groaznic
când spune minciuna frumoasă lui „sunt”
atârnă de jumătatea de lună şi semilună
mâinelui ura cu un pic mai mică azi
te iubesc cu un sfert de ură mai puţin
şi cu cea mai mică iubire caut să-ţi mângâi simţul,
să nu scazi!

inima neştiind matematici spune zecimale fără sfârşit nautilului
secţiunea de aur scade din ură câte un sfert de pas
prinţ ţestos ce mi-s pentru fiecare salt al iepurelui din sfertul de ceas
cu morcovi de iubire în faţă şi vânător noul copil
în viaţă te iubesc cu un sfert de chei dintr-o jumătate de broască
mai mult şi cu barza care-o va mânca întreg îmi eşti dragă
zbor – un sărut imposibil, gură la plisc, ciugulire la rugă
cămaşa de sac – linia câlţilor îndreptată în obelisc
mătasea privirii curbează lumina în taina pribeagă

Alexandru Amarfei

Cenaclul Monokeros

3721_10151332213713783_1372528414_n1

542824_10151351788438783_1903827029_n

A fost o perioadă din viața mea de ”feisbucistă” în care polemizam de zor, de multe ori lăsându-mi partenerii de conversație fără posibilitatea unei replici, pentru că simțeau la mine hotărârea de a mă lupta cu ei până la capăt! Al lor 🙂 ! Temele mele de încăierare erau: Ortodoxia, trăire și valori creștine, Dreapta politică, economia privată, abuzurile fundamentaliștilor islamiști, cultura, combaterea exagerărilor de la stânga sau de la dreapta față de Calea Domnească. Provenind din Moldova și bucurându-mă de o familie cu o bibliotecă  clasică, având la loc de cinste clasicii ruși,  iar apoi îndrăgostindu-mă de filmografia rusă, am crescut cu o mare admirație față de cultura lor, cu evlavie față de Sfinții ruși, dar – ca toată zona Moldovei – cu destulă animozitate istorică față de primitivismul soldaților ruși ce ne-au călcat meleagurile, ne-au ucis bărbații, ne-au violat fetele și femeile, ne-au luat și cenușa din vatră. Ne-au adus apoi comunismul – cel mai urât coșmar al Istoriei recente.

Am observat pe Facebook un domn – Dr. Alexandru Amarfei, care avea cam aceleași opinii, pe care le susținea chiar mai dur decât mine. Semnalizam prin Like concordanța acestor opinii. Când într-o zi, acest domn m-a invitat la Cenaclul Monokeros, inițiat de el. Am mai scris într-o altă postare cum a început pentru mine participarea la acest Cenaclu:

 https://multumesc.mobi/2014/08/19/cum-mi-am-facut-rost-de-un-fiu-deja-mare-prezentare-alexandru-ivan/  🙂

Toate edițiile au fost uimitoare: hermeneutică, o bogăție de informații, asocieri de idei inedite, poezii personale – prezentate și ”dez-incifrate”, ce-au devenit apoi materiale publicate în revista noastră -, o efervescență, o emulație culturală și spirituală, un mediu vesel, prietenos, deschis și spontan. Nu știu când ne-am împrietenit cu toții, dar acest lucru s-a întâmplat. De multe ori eram singura Doamnă 🙂 în grup, dar mă simțeam grozav.

Interpretările făcute de Alexandru cuprind o bogăție de sensuri, ba chiar resemnifică poezii din autori foarte cunoscuți și îndrăgiți. Dar prezentările pe teme alese de el sau cerute de noi sunt fastuoase, denotând și un bagaj cultural impresionat, însă, pentru a mai dilua elogiul, evoc gluma unui prieten comun: ”Dacă-l întrebi pe Alex cât e ceasul, începe să-ți povestească de la Platon” 🙂 .

Să vă evoc puțin atmosfera:

500_138106473026962_485087276_n 44856_10151644054443783_46683417_n 74178_10151453660168783_1322519913_n 404444_10151525275353783_343986681_n 528991_10151468700918783_1972254245_n 534057_10151375127468783_672769891_n 550101_10151468704663783_737906970_n 555015_138106803026929_622257312_n 556938_138107093026900_596400146_n 579009_138105463027063_1215664729_n 734795_551522198206363_1740757349_n 941822_467933626622339_618256554_n 972033_626728164005363_1916482489_n 994588_648317995179713_938290301_n 999122_634275856603644_797555077_n 1003520_738793486151880_1728512161_n 1069187_632281580116688_546692845_n 1098335_188891531281789_1135518826_n 1157738_634275049937058_1084100422_n

10410382_679151132156909_770178830484799125_n  1234568_634275296603700_792112838_n1234175_634275353270361_2129496785_n1959370_738786152819280_1316319219_n10422961_679145328824156_1561281143909784630_n

Dar, din păcate, doar de la Ediția a XXVIII-a am început să înregistrăm. Aveți aici un fragment din Show-ul lui Alex Amarfei 🙂 !

(Va urma)

Alex Amarfei    Cristina Ghenof

Prietenia – lui Alex Amarfei, pentru ziua sa, by Cristina Olaru :)

betania-lazar-15“Lazăr prietenul nostru a adormit, mă duc să-l trezesc“ (Ioan 11,1).

De ce pun acest eveniment evanghelic să marcheze ziua prietenului meu Alex Amarfei, domn care este – har Domnului – extrem de viu  :)? Pentru că în acest context, Însuși Mântuitorul se manifestă – in ipostaza Sa umană, dar și divină – ca Prieten! Ca Om desăvârșit, deplânge moartea prietenului Său: ”Şi a lăcrimat Iisus.” – Ioan (11,35), iar ca Dumnezeu-Fiul Îl roagă pe Dumnezeu-Tatăl să-l învie pe Lazăr și, în marea Sa iubire față de Fiul Său, Dumnezeu-Tatal Îi îndeplinește dorința. Ce bine este sa-L avem ca Prieten pe Dumnezeu! Și pentru aceasta, nu trebuie decât – ca Marta și Maria – sa-L primim în ospeție pe Iisus, în locul pe care El îl râvnește cel mai mult: cămara inimii noastre. Și mai este ceva: să se roage cineva pentru noi, pentru ca sufletul nostru, omorât de păcate, sa învie întru bucurie! Să ne agonisim și noi Marta noastră și Maria noastră, surori care să se arunce la picioarele Mântuitorului nostru și să audă din sfânta Sa gură cuvintele: “Fratele tău va învia!“, pentru că “Eu sunt învierea și viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi, și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri în veac “. (Ioan cap.11, 25-26). Cum deja și-a făcut rost de Marta, îl invit pe fratele Alex să se rostuiască și de Maria și are Eternitatea asigurată :)! S-ar putea ca Maria să fie mai aproape decât crede!

Vorbind în general despre prietenie, este tipul de dragoste numit de către greci, care-au rafinat nuanțarea iubirii, Philia.  Philia este iubirea – prietenie (amicitia), atașamentul plin de sinceritate, care pătrunde în intimitățile de taină, spre a forma un „Alter-ego”. Este un tip de iubire puternică, trainică, ce poate dura întreaga viață.

Nefiind ca Eros-ul, care este un tip de iubire bazat pe atracție fizică, Philia este mai puțin expusă geloziei sau altor sentimente negative; dimpotrivă, este o relație veselă, sprintenă și gălăgioasă, pentru că, odată stabilita o doză sănătoasă de încredere, comunicarea este ușoară și spontană.

Adevărata prietenie nu încearcă să schimbe prietenul – cel mult îl poate sfătui – este tandră și binevoitoare, gata să sară în ajutor sau în apărarea prietenului care are dificultăți. Este o călătorie interioară continuă, fascinantă, dar necesită eliberarea de mecanismele negative ale personalității.

Prietenia este favorizată de proximitate, care prilejuiește întâlniri mai dese, reduce teama de necunoscut si realizează o sporire graduală a încrederii reciproce, Este și un bun prilej de tatonare a interesului stârnit unul față de celălalt. Se crează empatie, posibilitatea de împărtășire a afectelor, dar și o validare reciroca, o confirmare narcisistă a valorii personale. Aș propune un Decalog, obligatoriu de respectat într-o prietenie:

 1. – să împărțășești reușitele cu prietenii;

 2. – să-i oferi sprijin emoțional;

 3. – să-l ajuți la nevoie;

 4. – să te străduiești să-l faci fericit, atunci cand ești impreună cu el;

 5. – să ai încredere în el;

 6. – să îi ei apărarea în absența sa;

 7. – să îți restitui datoriile;

 8. – să fii înțelegător cu alți prieteni ai săi;

 9. – să nu fii pisălog;

10. – să-i arăți cu dragoste că greșește, atunci când o face.

Există adulți, care nu au reușit să se maturizeze și doar cer de la alții, fără a avea exercițiul dăruirii; ei își vor consuma energia pentru a se face plăcuți, iubiți. Sunt ancorați în ideea copilărească de a fi iubiți, să li se slujească. Cer, pretind, nu dăruiesc niciodată, nu-l ascultă cu adevărat pe celălalt, nu-i pătrund profund viața. Nu-l respectă pe celălalt, nu se poate identifica cu el, nu este empatic, se consideră creditori și niciodată datornici emoțional, față de ceilalți. Nu au sentimentul profund al propriului sine, nu știu să dea un sens la ceva, tocmai în prietenie, care este dăruitoare de sens.

Un om sănătos emoțional acceptă cu ușurință faptul că este imposibil să fie plăcut de toata lumea; imaturul va învăța să fie ascultător, inofensiv, prietenos, adesea irosindu-și întreaga viață, străduindu-se să fie acceptat și agreat.  Acest tip de om este în general evitat de către semenii săi. Face multe servicii, îndatorează, nu-și spune părerea adevărată, tremură de frică să nu piardă bruma de acceptare, creată cu atâta inutilă și tragi-comică jertfă de sine.

Ca exemplu, ”prieteniile” pe FB; numărul de friends îi dau iluzia unei vieți sociale și a unei acceptări, în realitate minimale. Prietenia este dragoste între doi oameni imperfecți, dar care caută mereu să evolueze în virtuți personale, să îmbunătățească relația prin negociere, nu prin compromis. Prietenia se stabilește între doi oameni sensibil egali.

După cum ne spune Pavel Florenski, trăsăturile principale ale prieteniei (φιλία) sunt următoarele:

  1. spontaneitatea originii, fundamentată pe un contact personal, dar nedepinzînd numai de legăturile organice, naturalețea;
  2. vibrația față de omul însuși, nu doar aprecierea calităților lui;
  3. aspectul cald, cordial, nedepinzînd de rațiune, al sentimentului, dar în același timp nepasional, neimpulsiv, neimpetuos, neorb și nefurtunos;
  4. intimitatea, mai mult chiar, una personală, lăuntrică.

Sfânta Scriptură preia acest termen și îi dă un conținut spiritual. El va semnifica iubirea creștină, bazată pe un sentiment și o comuniune personale.

Într-o relație de prietenie, evident că apar și certuri; este cumva chiar un exercițiu al autenticității relației, dar conflictul trebuie purtat cu grijă, alegând cuvintele, chiar în toiul celei mai mari furii, pentru că potențialul toxic al unui cuvânt poate ucide prietenia.

Dacă acest conflict nu a mers pâna la consecința sa ultimă, prietenia mai înseamna și reconciliere și iertare, din dimensiunea cea mai profundă a ființei noastre. Iertarea rupe cercul obsesiv al răutății, răzbunării, al resentimentului și urii. Iertarea înseamnă a pătrunde în dinamica interioară a celui ce te-a jignit, pentru a încerca să înțelegi rațiunile ascunse, care l-au făcut să te jignească și astfel iertarea este un exercițiu și o dovada de iubire. Care se acordă doar la cerere 🙂 !

Alegerea de a fi prieten este specifică doar persoanelor conștiente, în stare să facă alegeri care, odată făcute, să meargă până la capăt. Prietenia nu este o relație între super eroi, ci tocmai una în care îți poți exprima vulnerabilitatea, slabiciunea, delicatețea, chiar gingășia sufletească, fiind, deci, o relație de o profundă intimitate și încredere. Avem nevoie să fim  iubiți, acceptați, avem nevoie de prietenie adevărata.

Nu este de folos nimănui să târâm o relație moartă mai departe, ci doar una vie, fierbinte, deschisă, cu adevărul pe buze, indiferent de riscuri, cu asumarea lor. Și cel mai mare risc este cel al dragostei adevărate, ce poate merge până în veșnicie. Să ne rugăm bunului Dumnezeu ca astfel să fie relațiile noastre de prietenie: autentice, vibrante, vii și pline de bucurie! La mulți ani, Alexandru Amarfei! Să fii fericit, să te bucuri de toate persoanele importante din viața ta! Amin!

Cristina Olaru (Ghenof)

Nu avem nevoie de idioți care pretind tuturor să ia nota 10 afară de ei înșiși(I)

Miturile și lozincile toxice prin care stânga îți remorchează viața

Săracul universal în numele caruia oricine poate fi jupuit oricând

Afirmații: Bieții bătrâni nu au medicamente, statul trebuie să… (urmează o agendă urgentă) Săracii mor de foame în timp ce bogații … (urmează descrierea opulențelor)

Miza: Orice om e speriat de neputință și dependență la bătrânețe, fraza are apel garantat la mase. Orice om ascunde un grăunte de invidie sau vanitate și dorința de a poza. Până și un om bogat poate fi incitat contra altui bogat (producând dezbinare, pofta lui x de a se afișa ca darnic contra lui y și pozând stânga ca arbitrul-băiat bun-plin de soluții miraculoase) și toți pot fi legați prin infinite certuri și amănunte de imaginea unui sarac. CARE NU EXISTĂ DE FAPT. Sau, când există, e un biet cuier pe care stânga își atârnă mantia de protector al săracilor.

Realitatea: Stângistului i se brehane de bătrânii fără medicamente și de saraci. Cel mult, va premia câțiva obedienți care fac agitație pentru el, și chiar și pe aceia ”prin concurs”, adică numai pe cei mai buni și dramatici agitatori. Mesajul secret este: ești cu noi, îți dăm cât să supraviețuiești, nu esti cu noi, e posibil să te coste… În realitate, săracul e piatra de pe jos oricând accesibilă și oricând bună de aruncat în capul oricui. Problema sărăciei și neputințelor vârstei nu se va rezolva curând. Ca urmare, indiferent ce bunătăți va produce indiferent cine, stângistul va avea replica gata pe țeavă: da, dar le faceti pe spinarea ăstora (dacă cineva face un bine și alături e un sărac, rezultă automat că a făcut binele pe spinarea săracului sau, în orice caz, neglijând săracul). Ca urmare, stânga instalează o retorica reductibilă la: te anulăm indiferent cât bine faci, câtă vreme avem sau putem inventa o singură problemă cu care să-ți scoatem ochii. Viciul uman (teama, invidia, vanitatea) este folosit pentru a inocula societatea cu false virtuți și oricât muncește cineva sau oricât de milostiv este, răsplata, dacă nu servește interesele de clan ale stângistului, sunt doar calomnia și ura.

Cum stau lucrurile de fapt: Faptul că în orice economie cererea e mai mare decât oferta este cu grijă ascuns de stângiști. Pofta de a poseda un lucru se naște instantaneu și este egoistă, în timp ce dobândirea lui necesită timp și efort coordonate cu ale altora. Nevoia e instantanee și nevoile decurg una din alta, rapid. Rezolvările problemelor nu sunt instantanee și nu decurg, din păcate, decât în mod foarte limitat una din alta. Nu avem nevoie de idioți care pretind tuturor să ia nota 10 afară de ei înșiși. Sa binevoiască, deci, să discute de valoarea adăugată de dânșii la nevoile săracului și neputințele bătrânului. Arbitrul etern nemulțumit să binevoiască să producă un șut la poartă. E așa ușor să reproșezi cuiva din clasă că are ”doar” 8.30 la chimie, când tu însuți ești clei și, pe deasupra, nu vii la ore niciodată, dar pozezi în profesor.

Ce nu trebuie lăsați să facă și cum trebuie să fie siliți să vorbească: Trebuie transmis domnilor din stânga că NU este acceptabil ca, indiferent câte progrese se realizează, sau câte dificultăți trebuie depășite, să tot scoată câte un sărac din buzunar și să-l pozeze în mijloc absolut de a închide gura oricui. Sunt vinovați de el ÎN ACEEAȘI MĂSURĂ cu cei pe care îi acuză, sau chiar mai vinovați, câtă vreme conduc tot mașini de lux precum cei acuzați, dar fac mai puține pentru săraci. Apoi, cel mai mari dușmani ai stângii guralive sunt aritmetica și metodica. Nene, CÂT exact e de sărac săracul tău, CÂȚI săraci ai în vedere, CÂT e dimensiunea mijloacelor pe care le propui, CARE e natura lor, DE UNDE se realizează, CÂND vrei să faci treaba. Răspunsul cu perifraze trebuie taxat imediat drept ce este: minciună. Dacă se dovedește că dl. de stânga a venit la discuție neînarmat cu cifre și date reale, sau tinde să manipuleze cu scopul de a culpabiliza, trebuie să i se pună eticheta de rigoare (demagog infect e o idee bună pentru start) și trebuie refuzate dur orice discuție în această manieră și orice dramatizări sau false politețuri. Stângistul demagog are ”talentul” de a te acuza ca biata ta pâine e furata de la un sărac, oricât de mult ai muncit-o, în timp ce tu, dacă îi expui nuditatea și ipocrizia, ești, vai, hate speaker, fascist, nepoliticos în cel mai bun caz. Ca urmare, e bine să fie folosite etichete sonore și usor de înțeles: Domnule stângist, fiți mai puțin prost decât sunteți mincinos și înțelegeți că nu este acceptabil să transformați săracul universal în bomba de gumă cu care săriți dintr-un adversar în altul ca un curvar care călărește 10 curve cu un singur prezervativ. Contribuția dv. la bunăstarea acestui sărac este mai puțin decât nulă. Nimeni nu se simte bine să fie folosit ca prezervativ de un domn cu Mercedes și vilă de lux care iubește săraci.

De remarcat de altfel că unul din ultimii arestați din lumea stângacilor milionari (sic!) dorea ca protecție contra ”virusului” justiției scuza că… a făcut case pentru săraci. La un preț promoțional, care-i asigura și dânsului câteva palate, câteva limuzine…

Alex Amarfei

Constatări despre unii adepți ai „familiei creștine” și „moralității ortodoxe”, as opposed putredului Occident

1. Tradiția respectării canoanelor era așa cu acribie la români, încât protosul Sf. Munte scria pe vremuri unui voievod român… să nu mai trimită preoți cu muierea după ei (cu care uneori trăiau necununați) întrucât… e evident de ce, nu?

2. Radu cel Frumos a fost susținut de Craiovești și era numit, ca și toți predecesorii și succesorii <blagocestivul și de Hristos iubitorul Io…> Io, amantul lui Mehmed. Toți românii verzi țin să se tragă din Țepes. Niciunul, vai, cum se poate, nu s-ar suspecta că se trage din Craiovești. Nu mai zic de Radu…
3. O apocrifă spune că Ștefan cel Mare, apostrofat de un episcop că are cam multe țiitoare, i-a răspuns vlădicii să-și vadă de suflet, că era arhicunoscut ca având… țiitori.
Deocamdată, cam atât despre sfintele moravuri medievale.

Mai încoace:

4. Nu am auzit în ultimii ani NICIO predică, în care un cleric să spună că perversiunile bărbaților cu femei sunt, de fapt, tot Sodoma și tot Gomora. Auzeam pe vremuri la călugării mari și cu viață îmbunătățită.
5. Cunosc cam 5 cupluri care au conviețuit mai mult de 5 ani și nu s-au înșelat unul pe altul. Nu vorbesc de înșelare cu gândul, aceea a descumpănit și pe mulți dintre sfinți. Vorbesc de adulter propriu-zis.
6. Un adept al familiei creștine susținea sus și tare pe net că Mussolini era un băiat bun și că fascismul italian trebuie reconsiderat, pentru că Mussolini era familist și proteja biserica. Acel Mussolini care a) și-a ucis copilul nelegitim b) blasfemia în public despre Euharistie, somându-L pe Dumnezeu să-l trăsnească, pentru a dovedi că există. Care Maxim Mărturisitorul, ce Simeon Noul Teolog, ce feciorie la Siluan de la Athos; ăștia sunt morți, nu? Între vii, Mussolini era deja un exemplu (!!!!!). Ăluia îi găsim toaaate scuzele.
7. Cunosc sectari (baptiști, adventiști, etc.), care sunt familiști și au ciurde de copii ȘI nu consideră asta o calitate politica. Asta e pur și simplu o obligație după lege. Calități pentru politică ai după asta. Nu din cauza.
8. Am întrebat adepții teoriilor despre Occidentul care ne corupe câți dintre ei NU fac sex oral cu nevasta. Regret să spun, nici 1 din 100 nu am găsit. O parte importantă din vasta majoritate care făceau sex oral cu nevasta făceau și anal. NICIUNUL nu accepta că și aia e sodomie.
9. Am întrebat aplaudacii teoriilor că cipurile sunt satanice, unul după altul, CÂȚI NU SE MASTURBEAZĂ. Am obținut tăceri jenate și NICIUN <nu> ferm. Adică, avem gânduri spurcate în cap, mâna pe… ehm, pe problemă și umblăm ani de zile să povestim cine e pecetluit pe frunte si pe mâna.
10. O constatare seacă. BĂIEȚI. IN SODOMA FĂCEAU MULTE CHESTII DAR ERAU DOUĂ PE CARE SIGUR NU LE FĂCEAU. UNA – NU SPURCAU SFÂNTA IMPĂRTĂȘANIE PENTRU CĂ NU O FOLOSEAU. A DOUA – NU RĂCNEAU LA ALȚII PE CINE AU DESCOPERIT EI CA E HETERODOX, PENTRU CĂ NU-I INTERESA.

Urmând, în obraz, fariseilor moderni: Până când nu apare unul care să susțină agenda asta (și agenda asta punct cu punct și încă cu mai multă acribie o susțineau duhovnici precum Cleopa și nici pe departe nu era sfinția sa singurul), tot restul sunteți niște nene care vor buletin fără cip pentru Sodoma cu perdea. Lasați-mă în pace cu blagocestivul neam ortodox român. Blagocestivul neam nu conține practicile astea. Pur și simplu am ajuns să doresc să nu vă aud gura. Vreți Ortodoxie. Bun. Păi să o vreți, atunci, așa cum este, nu strecurată de ce cade „rău” la curvie contra firii, cu cununie drept pretext. Să observați că de anticoncepționale nici nu am ajuns să mai pomenesc. Să observați că de abstinența, ca nefiind – Doamne ferește – interzisă, nu am mai spus.
Am auzit atâția deștepți capotând cu scuze penale la întrebările de mai sus că mai am ceva de zis. Voi cum intrați, nene, în biserică, știind că faceți astea, aprobați tacit astea, cocoloșiți astea, vorbiți urât de lume, țineți <sinoade>,  unde după curvie și preacurvie și curvie contra firii, forfecați ce episcop s-a rugat după cum nu vă place vouă, umpleți netul de câtă mare ați trecut și cât uscat ați bătucit că nu știu ce politician n-a osândit Sodoma, cum ați dat voi directive…? Bine, am înțeles. E clar cum intrați. Mai nene, dar nici de ieșit nu încercați să ieșiți cu un amărât de gând cumsecade? E așa greu? „Cu pace sa ieșim…”

Semnez: un curvar, ca și voi.

P.S.: ca sa fie meniul complet, am dat de creștini care, după ce auzeau astea, răspundeau: da, așa e, dar acum prioritatea e să scăpăm de Băsescu.

Alex Amarfei