A fost o perioadă din viața mea de ”feisbucistă” în care polemizam de zor, de multe ori lăsându-mi partenerii de conversație fără posibilitatea unei replici, pentru că simțeau la mine hotărârea de a mă lupta cu ei până la capăt! Al lor :)! Temele mele de încăierare erau: Ortodoxia, trăire și valori creștine, Dreapta politică, economia privată, abuzurile fundamentaliștilor islamiști, cultura, combaterea exagerărilor de la stânga sau de la dreapta față de Calea Domnească. Provenind din Moldova și bucurându-mă de o familie cu o bibliotecă clasică, având la loc de cinste clasicii ruși, iar apoi îndrăgostindu-mă de filmografia rusă, am crescut cu o mare admirație față de cultura lor, cu evlavie față de Sfinții ruși, dar – ca toată zona Moldovei -, cu destulă animozitate istorică față de primitivismul soldaților ruși ce ne-au călcat meleagurile, ne-au ucis bărbații, ne-au violat fetele și femeile, ne-au luat și cenușa din vatră. Ne-au adus apoi comunismul – cel mai urât coșmar al Istoriei recente.
Am observat pe Facebook un domn – Dr. Alexandru Amarfei, care avea cam aceleași opinii, pe care le susținea chiar mai dur decât mine. Semnalizam prin Like concordanța acestor opinii. Când într-o zi, acest domn m-a invitat la Cenaclul Monokeros, inițiat de el. Am mai scris într-o altă postare cum a început pentru mine participarea la acest Cenaclu:
Toate edițiile au fost uimitoare: hermeneutică, o bogăție de informații, asocieri de idei inedite, poezii personale – prezentate și ”dez-incifrate”, ce-au devenit apoi materiale publicate în revista noastră -, o efervescență, o emulație culturală și spirituală, un mediu vesel, prietenos, deschis și spontan. Nu știu când ne-am împrietenit cu toții, dar acest lucru s-a întâmplat. De multe ori eram singura Doamnă 🙂 în grup, dar mă simțeam grozav.
Interpretările făcute de Alexandru cuprind o bogăție de sensuri, ba chiar resemnifică poezii din autori foarte cunoscuți și îndrăgiți. Dar prezentările pe teme alese de el sau cerute de noi sunt fastuoase, denotând și un bagaj cultural impresionat, însă, pentru a mai dilua elogiul, evoc gluma unui prieten comun: ”Dacă-l întrebi pe Alex cât e ceasul, începe să-ți povestească de la Platon” :).
Să vă evoc puțin atmosfera:
Dar, din păcate, doar de la Ediția a XXVIII-a am început să înregistrăm. Aveți aici un fragment din Show-ul lui Alex Amarfei :)!
(Va urma)
Alex Amarfei Cristina Ghenof
Pingback: „Mulţumesc”, ne-am făcut mari – avem 2 ani deja :)! | Mulțumesc