„Mulţumesc”, ne-am făcut mari – avem 2 ani deja :)!

Vorbeam într-o zi cu prietena mea – Mihaela Cardiş şi îi spuneam că îmi doresc să am o revistă a mea. Publicasem în „Ortodoxia tinerilor”, în „Cronica veche” – revistă prestigioasă din Iaşi; aveam o cărticică, publicată la Editura Idaco – „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”, scriam şi eu pe pereţi, pe unde apucam. Iar Mihaela a zis: „păi, fă-o!” Întotdeauna mă uimeşte simplitatea lucrurilor: cum de nu mi-a dat prin cap :)?

Şi l-am rugat pe profesorul meu de Statistică şi Informatică de la Psiho , dl. Cristian Mihai Pomohaci – nu, nu e cântăreţul – să mă ajute s-o realizăm tehnic. Zis şi făcut, s-a şi apucat de treabă şi a conceput acest Ceva,  care pentru mine este al III-lea copil – Revista Mulţumesc.

Mulţumesc, Cristian – să fii sănătos şi bucuros mereu! 

Dar, haideţi să vă spun cum am cunoscut-o pe Mihaela – tot Facebook-ul, săracu’ :)! Erau două doamne pe FB, care vorbeau despre cum pot să ajute mai eficient copiii dintr-un orfelinat. Una era dna Dr. în Ştiinţe medicale – Mădălina Nour Ciuhodaru, iar cealaltă era Mihaela noastră, cadru didactic asociat la Facultatea de Medicină din Braşov. Am intrat în dialog cu ele şi cu Mihaela am ajuns să ne împrietenim, după o perioadă de tatonări. Mihaela mi-a semnalat cazul unui copil abuzat sexual – primul caz ce a ajuns la urechile mele, imediat ce am terminat Facultatea de Psihologie. Am căutat să-l ajut – indirect; am povestit  în revistă cum.

Imagini de la Cenaclul Monokeros, la care a participat, venind de la Braşov 🙂

Am pregătit împreună – reparaţie istorică – un tort aperitiv aniversar 😉

1238968_634275046603725_630494861_n

Cenaclul Monokeros, Ediţia a XII-a + tortul aperitiv

Artist decorator – Mihaela Cardiş

Prietenia noastră a cunoscut cutremure puternice; nu ne-am vorbit luni de zile, dar – ca în filmele siropoase – dragostea învinge întotdeauna :). Pacifiştii de serviciu sunt chiar colegii de revistă – Alex Povarnă, cu rugăciunea şi, surpriză – marele certăreţ de pe Facebook, doctorul Alex Amarfei, colegul nostru. Acum să nu credeţi cumva – dau tot din casă – că ei doi nu s-au ciondănit straşnic :D! Furcă! Dar şi ei se iubesc, cred, ca nişte frăţiori ce suntem.

Chiar dacă nu se vede în anumite poze, ea este cu noi, doar că era cea care poza.

Fata asta este un miracol al bunului Dumnezeu şi nu exagerez deloc, spunând asta. A răzbătut singură în lume, trecând printr-o Vale a Plângerii de mulţi ani de zile. A ieşit întărită, un om cu capul pe umeri, independent şi plin de demnitate. A ajuns să predea tinerilor studenţi; fiind o profesoară foarte severă şi dorind ca studenţii ei să înveţe cu adevărat meseria de Asistent medical, ea va fi emblematică, va rămâne în memoria lor, poate chiar după ce Mihaela nu va mai fi în UMF Braşov, aşa cum din păcate s-a cam decis. Nu am cum să-i schimb hotărârea, dar mă doare că ea şi prea mulţi alţi oameni de valoare sunt în situaţia de a renunţa la o muncă pe care o iubesc, la studenţii pe care – ca o mamă severă – îi îndrumă. Şi btw – e şi o mamă minunată :)! Este frumoasă, deşteaptă, cântă -împreună cu fiul ei uneori , compune muzică, e sensibilă, rea, când trebuie, când o calci pe codiţă ;); bună şi înţeleaptă, oricând ai nevoie de un prieten;  talentată, iar Rubrica Medicală, coordonată de ea este cea mai bine aspectată statistic din revistă. Te iubesc, Doamnă! Şi cred că suntem 4 frăţiori adevăraţi, noi ăştia, zăpăciţii!

Pentru că ieri a fost ziua ei de naştere, iar eu m-am supărat pe covoarele mele, în loc să scriu despre fiinţa asta caldă şi iubitoare, acest articol aniversar este şi un tribut şi un mic dar pentru Mihaela. Îmi dau lacrimile, când vorbesc despre tine, doamnă :)! Te aştept la un pahar de vin şi de vorbă! Iar băieţilor noştri le mulţumesc că ne-au împăcat!

Despre Alexandru Povarnă – cel mai tânăr prieten al nostru am mai scris – 5 eternităţi, dacă nu ne-am vedea, eu am locul meu, într-un anume buzunărel de la cămaşa lui :)! Iar eu nu port cămaşă, aşa că e direct pe-acolo, circulând prin distinsele mele vene, artere, autostrăzi sanguine. Este atât de frumos să ştii că eşti iubit, acceptat, validat, criticat delicat, dar tandru şi cu prietenie, că nu contenesc a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru această încredinţare totală în afecţiunea unui om, cu care nici măcar nu te-ai certat vreodată, lămuritor. Mai multe despre el în articolul dedicat lui. Ce este foarte curios la acest prieten drag al nostru, care ne poartă în rugăciune pe toţi, este faptul că numai eu îl cunosc – ceilalţi colegi şi prieteni nu l-au văzut niciodată în realitate. Asta pentru că el este un Zburător. Poetul Zburător. Dar ce pretenţii ar putea avea ei, când şi eu îl văd atât de rar. Ca poet, Alexandru mă uimeşte mereu. A evoluat, şi-a schimbat stilul, a devenit mai îndrăzneţ, masculin, separă planurile, astfel încât fireasca pietate să nu interfereze cu  o tinereţe vibrantă, pasională. Alex a devenit mult mai vizibil publicului şi sunt sigură că vom mai auzi de el şi ne vom mândri cu faptul că aici şi-a avut debutul.

Îţi mulţumesc – sunt sărace cuvintele; voi rosti doar cu inima Rugăciunea pentru prieteni. Pentru noi toţi.

Alexandru Amarfei

Ei, acum i-acum! Ce să mai spun despre el, când am scris mai mult decât despre oricare dintre colegi şi prieteni? Ne vedem atât de rar, încât nu mai reuşesc să iau pulsul prieteniei noastre :)! Poate că doar eu simt că nimic nu ne poate des-prieteni, decât noi înşine. Dar cred că totuşi aşa stau lucrurile. Şi sper să avem înţelepciunea de a preţui întâlnirea aceasta minunată între oameni atât de profunzi în prietenie, dar şi atât de distructivi, uneori. Dintre noi doi, la acest capitol, eu sunt campioana. În ciuda gurii lui mai mult decât bogate, Alex este un om plin de compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă, cu o inimă fierbinte, dar o minte rece, lucidă, critică şi care analizează rapid situaţiile, cazurile medicale cu care se confruntă, iar dacă aţi devenit pacientul lui, mulţumiţi-I lui Dumnezeu. Face legături complexe, poate chiar filosofice între simptome, cauze ale lor, mod de viaţă, legătura cu Dumnezeu a pacientului, biochimia creierului şi a corpului acestuia, caracterul şi anduranţa lui fizică şi sufletească. Nu e un om obişnuit! Singurul lui defect îi este exterior 😉 – Facebook-ul! Dincolo de limbajul lui vehement stă o pedagogie, o scatoalcă ce urmăreşte să te trezească din înfumurare şi autosuficienţă, din scalda complacentă în balta plină de locuri comune, concepte nemestecate, d-apoi digerate, din impertinenţă, impoliteţe şi necunoaşterea lungului nasului. Este un om care-şi iubeşte Patria, dar cu luciditate, ferindu-se atât de platitudini reminiscente din vechea mult inflaţionată idee despre ea,  de sforăitoarele orgolii suprematiste, cât şi de complexele de inferioritate şi de autoflagelările respingătoare din mediile de socializare. Ţara, Mama, nu ţi-o alegi! Dumnezeu Însuşi te-a trimis anume în acea ţară! Şi nu ai voie să-ţi bălăcăreşti Mama! Am multe de spus despre generozitatea inimii lui, dar nu o s-o fac, pentru că nu vreau să-i iau plata cea mare de la Marele şi Veşnic Bunul Dumnezeu! Frăţioare, să ne ajute Bunuţul să nu-i risipim darul de a ne fi adunat împreună, oameni care-L iubim şi Îl slăvim pe Dumnezeu, după măsura micuţelor noastre puteri!

Ceea ce preţuiesc foarte mult la noi 4 este Adevărul, faptul că-l îndurăm, îl analizăm şi putem negocia oricând, orice situaţie. Ne-am văzut defectele, ne ferim să ne mai luptăm -ciiiică – aşa că ar trebui să înceapă Raiul încă de aici. Nu glumesc :)!

542824_10151351788438783_1903827029_n

Aici a început prietenia noastră – gaşca Cenaclul Monokeros

Alex este şi un soţ, un tată şi un fiu absolut deosebit, dar asta este taina vieţii lui personale, nu intru acolo! Doar îi îmbrăţişez oamenii dragi din viaţa lui, de la o distanţă respectuoasă, discretă, aşa cum îi şade bine unui prieten :)!

Mulţumim din suflet tuturor celor ce ne-au onorat cu gândurile şi sentimentele lor, împărtăşite în revista noastră – cât pot de curând voi scrie ceva special pentru Domniile Lor!

Chapeau bas!

Cristina Ghenof

https://www.facebook.com/Sprijinim-Casa-Sf-Iosif-din-Odorheiu-Secuiesc-274266215950658/

https://multumesc.mobi/2014/07/18/pentru-tine-madalin/

https://multumesc.mobi/2015/04/10/ziua-celui-mai-iubit-dintre-berbeci/

https://multumesc.mobi/2014/06/07/prietenia-lui-alex-amarfei-pentru-ziua-sa/

https://multumesc.mobi/2014/08/19/cum-mi-am-facut-rost-de-un-fiu-deja-mare-prezentare-alexandru-ivan/

https://multumesc.mobi/2015/07/10/cenaclul-monokeros/

 

ferentari – alex amarfei

poezia acționează mai mult în cap
ca un fel de heroină pe dos în vena drogatului
ea șterge amprentele de dinți mușcate de ochi
de pe pervazuri și face cuierele revelator
pentru fotografiile parțial color ale inimii

poezia acționează mai mult în gât
în felul în care broasca din ciocul berzei
mai rămâne broască până animalul a făcut cogâlț
și devine și ea tot o hrană
trecând prin locul cu care dăm nume
asemenea tramvaielor care iau parte zgomotoasă
la cuvintele orașului

poezia înconjură mai mult inima
precum tatuajele ferentarii
apărând la balcoane, în magazine și pe strada principală
cu priviri de sus pentru copiii lăturalnici dar frumoși
și cu gâfâit sub maneaua care înlocuiește în sertare
fanarul cu psihi mu, cerneala cosmosului pă piepții
lui făt frumos ești, frumosule, tu

poezia scumpește buricele mai mult acolo unde
trece pe lângă ele veriga de paișpe karate
a sunetului verii cu urechi atârnate de el, cercel
ritmului coapselor auzind privighetori, băi fată,
cu cântecul cărora o să facem copii frumoși
ca verdele sub sori, aur și luciri de rubin,
să moară dușmanii mei, porumbițo. îți miroase
sângele a crin

poezia e abruptul tronului
venind brusc la întâmpinare sub tine
când te așezi îmbufnată de sărutul verzei tocate
cu safir sau obosită de curcanul
cu ghirlande de diamant sau înmiresmată
pur și simplu de împăcarea după cearta
în care nu ni se potriviseră lumina și dungile
cu tigrul și îngerii

diferența între mine și un dragon e că dragonii
nu se tatuează pe mușchi cu cocalari ca mine
draga mea, smarald și manea, ai idee
ce caută sfântul de pe peretele
drept al bisericii, cu acul apusului
băgându-ne împărăția
în vis și în vine?

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Cenaclul Monokeros editia 40!

3721_10151332213713783_1372528414_n1

A început – așa cum vedeți – în 17 nov.2012.

Am fost acolo de la prima ediție, am fost aproape la fiecare dintre cele care-au urmat. Doar când am fost plecată rău de tot din București sau când eram supărată pe Alex Amarfei, inițiatorul acestui Cenaclu, nu am fost prezentă la aceste întâlniri. Au trecut mulți omuleți pe-acolo – ar fi, poate, interesant ce s-a întâmplat cu fiecare, dac-a existat vreo schimbare în viața lor, în urma acestui impact cu Zăpă, cum îi spun eu. Pentru noi, cei care-am rămas alături de el, au existat aceste schimbări. Pentru mine, de pildă, a însemnat prima relație autentică de prietenie cu un bărbat. Am mulți prieteni, dar în general ne protejăm, nu ne spunem și cele neplăcute. În acest caz, fiți siguri că au fost spuse! Și n-am murit și culmea, am rămas prieteni, cred 🙂 ! Alții au experimentat schimbări totale ale concepțiilor, ale receptării lui Dumnezeu, iar unii chiar s-au retras din lumea aceasta strâmbă și  înșelătoare. La scara unei vieți umane, a păși pe al IV-lea an înseamnă copilărie, dar pentru un eveniment cultural, deja înseamnă o tradiție. A XL-a ediție a avut loc în micuța, dar superba biserică „Sf. Stefan – Cuibul cu Barza”, unde am fost oaspeții minunatului, înțeleptului și atât de delicatului Părinte – Daniil Iacșa. Vă invit să ascultați înregistrarea, care este doar o mică parte din expunerea făcută de dl. doctor Alexandru Theodor Amarfei:

Alexandru Theodor Amarfei       Cristina Ghenof

copii cu bulgări – alex amarfei

eu crivăţeam un iepure şchiop
tu crivăţeai o plută fără râu şi undiţă
el crivăţea o copită de lemn
noi crivăţeam buzunarele goale-ale lunii
voi crivăţeaţi trompa fără elefant
ei crivăţeau clopotul care sună mâncărimi
aripa de înger, cu o nervură, crivăţea cu ghiocei
pământul stând să crească sub iarnă
eu cu tine crivăţeam limba şarpelui
cu coada rândunicii
tu cu ei crivăţeaţi piatra
cu zborul spart al felinarului
noi cu voi crivăţeam cu pământ
ordinele de zi ale furnicarului
el cu noi crivăţea pe zero kelvin
cu un kelvin mai zero
chel, vinul sub care nu mai creşte părul pe cap şi pe limbă
şi pletos gerul pe care-l tund monah privirile fără ochi
mâinile care apucă şi rotunjesc zăpada ale icoanei

Dr. Alexandru Amarfei

Cenaclul Monokeros, cum îl vad eu – Mihai Nistor

10390270_687256858013003_1730396714160829611_n-e143818745792210422961_679145328824156_1561281143909784630_n1-e1438187233118

Week-end, un restaurant în inima oraşului, câţiva oameni la mese. Atmosfera ideală pentru câteva momente de relaxare după o săptămâna încordată. Intri în restaurant şi ceva pare să fie ieşit din peisajul comun. Un anume domn vorbeşte tare, mult şi uneori răspicat. Te gândeşti chiar să îi spui două vorbe, dar începi să prinzi o frază, o idee, un gând. Realizezi imediat că nu e o discuţie comună şi că omul acela are ceva de spus. Sau mai multe „ceva-uri”. Este Alex Amarfei, omul care a inițiat Cenaclul Monokeros. Ajunge la timp, sau chiar mai devreme, fiindcă şi câteva ore de polemici diverse sunt prea puţine, când chiar ai ce spune. Mergi (poate uşor timorat) la masă, te aşezi şi încerci să prinzi firul discuţiei. Poate fi orice: comunism, hermeneutică la Nichita Stănescu sau Ion Barbu, civilizaţii antice, politică actuală, chimie sofisticată, artă bizantină sau orice alt subiect propus de indiferent cine. Subiectele se întrepătrund, se completează unul pe celălalt şi discuţia ajunge întotdeauna undeva. Nu sunt vorbe goale, deşi se spune că vorba lungă e sărăcia omului.Dimpotrivă, de fiecare dată se ajunge la lucruri mari: conştiinţa, suflet, cine suntem cu adevărat, ce este vindecarea, cunoaşterea etc. Realizezi apoi că, deşi Alex pare să monopolizeze discuţia, în realitate discuţia este între toţi cei aflaţi la acea masă. Oricine poate interveni şi discuţia devine personală, fiind centrată pe întrebarea şi frământarea omului care a adus acea întrebare. Urmează o tema de gândire şi clasicul „întrebaţi-mă ceva greu!” :). Uneori, mintea poate fi aproape goală când ţi se spune „întreabă-mă ceva greu”, dar realizezi că există într-adevăr ceva ce ai dori să întrebi şi atunci se naşte o nouă discuţie. Realizezi că ai primit un indiciu, poate o cheie spre un nou orizont, pe care nu îl accesai, dar de care ai nevoie. Nu ţi se bagă nimic pe gât, ci mai degrabă seamănă cu o sămânţa plantată pe un teritoriu fertil, care, dacă va fi bine îngrijită, va creşte. După încheierea cenaclului, toată lumea merge acasă, dar discuţia va rodi mai departe, în orizontul vieţii fiecăruia. Este singurul cenaclu la care am văzut acest lucru, şi nu doar poezii , articole sau cântece recitate. Te întrebi când va fi următoarea ediţie (poate fi la 3 săptămâni sau la 2 luni distanţă) şi speri că filmarea să apară cât mai repede, fiindcă discuţia conţine mereu mai mult decât ce ai putut „prinde” în timpul cenaclului. Mai mult, îţi poţi da seama că, dacă te ocupi cu jocul de cuvinte, poţi scrie mai bine după acel cenaclu. Sau dacă ai psihologia ca viitoare profesie, realizezi că ai încă un indiciu despre ce este vindecarea şi cum poţi lucra cu un om. De acolo depinde de tine.

Mihai Nistor     Dr. Alexandru Teodor Amarfei 

Cenaclul Monokeros

3721_10151332213713783_1372528414_n1

542824_10151351788438783_1903827029_n

A fost o perioadă din viața mea de ”feisbucistă” în care polemizam de zor, de multe ori lăsându-mi partenerii de conversație fără posibilitatea unei replici, pentru că simțeau la mine hotărârea de a mă lupta cu ei până la capăt! Al lor :)! Temele mele de încăierare erau: Ortodoxia, trăire și valori creștine, Dreapta politică, economia privată, abuzurile fundamentaliștilor islamiști, cultura, combaterea exagerărilor de la stânga sau de la dreapta față de Calea Domnească. Provenind din Moldova și bucurându-mă de o familie cu o bibliotecă  clasică, având la loc de cinste clasicii ruși,  iar apoi îndrăgostindu-mă de filmografia rusă, am crescut cu o mare admirație față de cultura lor, cu evlavie față de Sfinții ruși, dar – ca toată zona Moldovei -, cu destulă animozitate istorică față de primitivismul soldaților ruși ce ne-au călcat meleagurile, ne-au ucis bărbații, ne-au violat fetele și femeile, ne-au luat și cenușa din vatră. Ne-au adus apoi comunismul – cel mai urât coșmar al Istoriei recente.

Am observat pe Facebook un domn – Dr. Alexandru Amarfei, care avea cam aceleași opinii, pe care le susținea chiar mai dur decât mine. Semnalizam prin Like concordanța acestor opinii. Când într-o zi, acest domn m-a invitat la Cenaclul Monokeros, inițiat de el. Am mai scris într-o altă postare cum a început pentru mine participarea la acest Cenaclu:

 https://multumesc.mobi/2014/08/19/cum-mi-am-facut-rost-de-un-fiu-deja-mare-prezentare-alexandru-ivan/  🙂

Toate edițiile au fost uimitoare: hermeneutică, o bogăție de informații, asocieri de idei inedite, poezii personale – prezentate și ”dez-incifrate”, ce-au devenit apoi materiale publicate în revista noastră -, o efervescență, o emulație culturală și spirituală, un mediu vesel, prietenos, deschis și spontan. Nu știu când ne-am împrietenit cu toții, dar acest lucru s-a întâmplat. De multe ori eram singura Doamnă 🙂 în grup, dar mă simțeam grozav.

Interpretările făcute de Alexandru cuprind o bogăție de sensuri, ba chiar resemnifică poezii din autori foarte cunoscuți și îndrăgiți. Dar prezentările pe teme alese de el sau cerute de noi sunt fastuoase, denotând și un bagaj cultural impresionat, însă, pentru a mai dilua elogiul, evoc gluma unui prieten comun: ”Dacă-l întrebi pe Alex cât e ceasul, începe să-ți povestească de la Platon” :).

Să vă evoc puțin atmosfera:

500_138106473026962_485087276_n 44856_10151644054443783_46683417_n 74178_10151453660168783_1322519913_n 404444_10151525275353783_343986681_n 528991_10151468700918783_1972254245_n 534057_10151375127468783_672769891_n 550101_10151468704663783_737906970_n 555015_138106803026929_622257312_n 556938_138107093026900_596400146_n 579009_138105463027063_1215664729_n 734795_551522198206363_1740757349_n 941822_467933626622339_618256554_n 972033_626728164005363_1916482489_n 994588_648317995179713_938290301_n 999122_634275856603644_797555077_n 1003520_738793486151880_1728512161_n 1069187_632281580116688_546692845_n 1098335_188891531281789_1135518826_n 1157738_634275049937058_1084100422_n

10410382_679151132156909_770178830484799125_n  1234568_634275296603700_792112838_n1234175_634275353270361_2129496785_n1959370_738786152819280_1316319219_n10422961_679145328824156_1561281143909784630_n

Dar, din păcate, doar de la Ediția a XXVIII-a am început să înregistrăm. Aveți aici un fragment din Show-ul lui Alex Amarfei :)!

(Va urma)

Alex Amarfei    Cristina Ghenof