„Mulţumesc”, ne-am făcut mari – avem 2 ani deja :)!

Vorbeam într-o zi cu prietena mea – Mihaela Cardiş şi îi spuneam că îmi doresc să am o revistă a mea. Publicasem în „Ortodoxia tinerilor”, în „Cronica veche” – revistă prestigioasă din Iaşi; aveam o cărticică, publicată la Editura Idaco – „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”, scriam şi eu pe pereţi, pe unde apucam. Iar Mihaela a zis: „păi, fă-o!” Întotdeauna mă uimeşte simplitatea lucrurilor: cum de nu mi-a dat prin cap :)?

Şi l-am rugat pe profesorul meu de Statistică şi Informatică de la Psiho , dl. Cristian Mihai Pomohaci – nu, nu e cântăreţul – să mă ajute s-o realizăm tehnic. Zis şi făcut, s-a şi apucat de treabă şi a conceput acest Ceva,  care pentru mine este al III-lea copil – Revista Mulţumesc.

Mulţumesc, Cristian – să fii sănătos şi bucuros mereu! 

Dar, haideţi să vă spun cum am cunoscut-o pe Mihaela – tot Facebook-ul, săracu’ :)! Erau două doamne pe FB, care vorbeau despre cum pot să ajute mai eficient copiii dintr-un orfelinat. Una era dna Dr. în Ştiinţe medicale – Mădălina Nour Ciuhodaru, iar cealaltă era Mihaela noastră, cadru didactic asociat la Facultatea de Medicină din Braşov. Am intrat în dialog cu ele şi cu Mihaela am ajuns să ne împrietenim, după o perioadă de tatonări. Mihaela mi-a semnalat cazul unui copil abuzat sexual – primul caz ce a ajuns la urechile mele, imediat ce am terminat Facultatea de Psihologie. Am căutat să-l ajut – indirect; am povestit  în revistă cum.

Imagini de la Cenaclul Monokeros, la care a participat, venind de la Braşov 🙂

Am pregătit împreună – reparaţie istorică – un tort aperitiv aniversar 😉

1238968_634275046603725_630494861_n

Cenaclul Monokeros, Ediţia a XII-a + tortul aperitiv

Artist decorator – Mihaela Cardiş

Prietenia noastră a cunoscut cutremure puternice; nu ne-am vorbit luni de zile, dar – ca în filmele siropoase – dragostea învinge întotdeauna :). Pacifiştii de serviciu sunt chiar colegii de revistă – Alex Povarnă, cu rugăciunea şi, surpriză – marele certăreţ de pe Facebook, doctorul Alex Amarfei, colegul nostru. Acum să nu credeţi cumva – dau tot din casă – că ei doi nu s-au ciondănit straşnic :D! Furcă! Dar şi ei se iubesc, cred, ca nişte frăţiori ce suntem.

Chiar dacă nu se vede în anumite poze, ea este cu noi, doar că era cea care poza.

Fata asta este un miracol al bunului Dumnezeu şi nu exagerez deloc, spunând asta. A răzbătut singură în lume, trecând printr-o Vale a Plângerii de mulţi ani de zile. A ieşit întărită, un om cu capul pe umeri, independent şi plin de demnitate. A ajuns să predea tinerilor studenţi; fiind o profesoară foarte severă şi dorind ca studenţii ei să înveţe cu adevărat meseria de Asistent medical, ea va fi emblematică, va rămâne în memoria lor, poate chiar după ce Mihaela nu va mai fi în UMF Braşov, aşa cum din păcate s-a cam decis. Nu am cum să-i schimb hotărârea, dar mă doare că ea şi prea mulţi alţi oameni de valoare sunt în situaţia de a renunţa la o muncă pe care o iubesc, la studenţii pe care – ca o mamă severă – îi îndrumă. Şi btw – e şi o mamă minunată :)! Este frumoasă, deşteaptă, cântă -împreună cu fiul ei uneori , compune muzică, e sensibilă, rea, când trebuie, când o calci pe codiţă ;); bună şi înţeleaptă, oricând ai nevoie de un prieten;  talentată, iar Rubrica Medicală, coordonată de ea este cea mai bine aspectată statistic din revistă. Te iubesc, Doamnă! Şi cred că suntem 4 frăţiori adevăraţi, noi ăştia, zăpăciţii!

Pentru că ieri a fost ziua ei de naştere, iar eu m-am supărat pe covoarele mele, în loc să scriu despre fiinţa asta caldă şi iubitoare, acest articol aniversar este şi un tribut şi un mic dar pentru Mihaela. Îmi dau lacrimile, când vorbesc despre tine, doamnă :)! Te aştept la un pahar de vin şi de vorbă! Iar băieţilor noştri le mulţumesc că ne-au împăcat!

Despre Alexandru Povarnă – cel mai tânăr prieten al nostru am mai scris – 5 eternităţi, dacă nu ne-am vedea, eu am locul meu, într-un anume buzunărel de la cămaşa lui :)! Iar eu nu port cămaşă, aşa că e direct pe-acolo, circulând prin distinsele mele vene, artere, autostrăzi sanguine. Este atât de frumos să ştii că eşti iubit, acceptat, validat, criticat delicat, dar tandru şi cu prietenie, că nu contenesc a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru această încredinţare totală în afecţiunea unui om, cu care nici măcar nu te-ai certat vreodată, lămuritor. Mai multe despre el în articolul dedicat lui. Ce este foarte curios la acest prieten drag al nostru, care ne poartă în rugăciune pe toţi, este faptul că numai eu îl cunosc – ceilalţi colegi şi prieteni nu l-au văzut niciodată în realitate. Asta pentru că el este un Zburător. Poetul Zburător. Dar ce pretenţii ar putea avea ei, când şi eu îl văd atât de rar. Ca poet, Alexandru mă uimeşte mereu. A evoluat, şi-a schimbat stilul, a devenit mai îndrăzneţ, masculin, separă planurile, astfel încât fireasca pietate să nu interfereze cu  o tinereţe vibrantă, pasională. Alex a devenit mult mai vizibil publicului şi sunt sigură că vom mai auzi de el şi ne vom mândri cu faptul că aici şi-a avut debutul.

Îţi mulţumesc – sunt sărace cuvintele; voi rosti doar cu inima Rugăciunea pentru prieteni. Pentru noi toţi.

Alexandru Amarfei

Ei, acum i-acum! Ce să mai spun despre el, când am scris mai mult decât despre oricare dintre colegi şi prieteni? Ne vedem atât de rar, încât nu mai reuşesc să iau pulsul prieteniei noastre :)! Poate că doar eu simt că nimic nu ne poate des-prieteni, decât noi înşine. Dar cred că totuşi aşa stau lucrurile. Şi sper să avem înţelepciunea de a preţui întâlnirea aceasta minunată între oameni atât de profunzi în prietenie, dar şi atât de distructivi, uneori. Dintre noi doi, la acest capitol, eu sunt campioana. În ciuda gurii lui mai mult decât bogate, Alex este un om plin de compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă, cu o inimă fierbinte, dar o minte rece, lucidă, critică şi care analizează rapid situaţiile, cazurile medicale cu care se confruntă, iar dacă aţi devenit pacientul lui, mulţumiţi-I lui Dumnezeu. Face legături complexe, poate chiar filosofice între simptome, cauze ale lor, mod de viaţă, legătura cu Dumnezeu a pacientului, biochimia creierului şi a corpului acestuia, caracterul şi anduranţa lui fizică şi sufletească. Nu e un om obişnuit! Singurul lui defect îi este exterior 😉 – Facebook-ul! Dincolo de limbajul lui vehement stă o pedagogie, o scatoalcă ce urmăreşte să te trezească din înfumurare şi autosuficienţă, din scalda complacentă în balta plină de locuri comune, concepte nemestecate, d-apoi digerate, din impertinenţă, impoliteţe şi necunoaşterea lungului nasului. Este un om care-şi iubeşte Patria, dar cu luciditate, ferindu-se atât de platitudini reminiscente din vechea mult inflaţionată idee despre ea,  de sforăitoarele orgolii suprematiste, cât şi de complexele de inferioritate şi de autoflagelările respingătoare din mediile de socializare. Ţara, Mama, nu ţi-o alegi! Dumnezeu Însuşi te-a trimis anume în acea ţară! Şi nu ai voie să-ţi bălăcăreşti Mama! Am multe de spus despre generozitatea inimii lui, dar nu o s-o fac, pentru că nu vreau să-i iau plata cea mare de la Marele şi Veşnic Bunul Dumnezeu! Frăţioare, să ne ajute Bunuţul să nu-i risipim darul de a ne fi adunat împreună, oameni care-L iubim şi Îl slăvim pe Dumnezeu, după măsura micuţelor noastre puteri!

Ceea ce preţuiesc foarte mult la noi 4 este Adevărul, faptul că-l îndurăm, îl analizăm şi putem negocia oricând, orice situaţie. Ne-am văzut defectele, ne ferim să ne mai luptăm -ciiiică – aşa că ar trebui să înceapă Raiul încă de aici. Nu glumesc :)!

542824_10151351788438783_1903827029_n

Aici a început prietenia noastră – gaşca Cenaclul Monokeros

Alex este şi un soţ, un tată şi un fiu absolut deosebit, dar asta este taina vieţii lui personale, nu intru acolo! Doar îi îmbrăţişez oamenii dragi din viaţa lui, de la o distanţă respectuoasă, discretă, aşa cum îi şade bine unui prieten :)!

Mulţumim din suflet tuturor celor ce ne-au onorat cu gândurile şi sentimentele lor, împărtăşite în revista noastră – cât pot de curând voi scrie ceva special pentru Domniile Lor!

Chapeau bas!

Cristina Ghenof

https://www.facebook.com/Sprijinim-Casa-Sf-Iosif-din-Odorheiu-Secuiesc-274266215950658/

https://multumesc.mobi/2014/07/18/pentru-tine-madalin/

https://multumesc.mobi/2015/04/10/ziua-celui-mai-iubit-dintre-berbeci/

https://multumesc.mobi/2014/06/07/prietenia-lui-alex-amarfei-pentru-ziua-sa/

https://multumesc.mobi/2014/08/19/cum-mi-am-facut-rost-de-un-fiu-deja-mare-prezentare-alexandru-ivan/

https://multumesc.mobi/2015/07/10/cenaclul-monokeros/

 

Reclame

ferentari – alex amarfei

poezia acționează mai mult în cap
ca un fel de heroină pe dos în vena drogatului
ea șterge amprentele de dinți mușcate de ochi
de pe pervazuri și face cuierele revelator
pentru fotografiile parțial color ale inimii

poezia acționează mai mult în gât
în felul în care broasca din ciocul berzei
mai rămâne broască până animalul a făcut cogâlț
și devine și ea tot o hrană
trecând prin locul cu care dăm nume
asemenea tramvaielor care iau parte zgomotoasă
la cuvintele orașului

poezia înconjură mai mult inima
precum tatuajele ferentarii
apărând la balcoane, în magazine și pe strada principală
cu priviri de sus pentru copiii lăturalnici dar frumoși
și cu gâfâit sub maneaua care înlocuiește în sertare
fanarul cu psihi mu, cerneala cosmosului pă piepții
lui făt frumos ești, frumosule, tu

poezia scumpește buricele mai mult acolo unde
trece pe lângă ele veriga de paișpe karate
a sunetului verii cu urechi atârnate de el, cercel
ritmului coapselor auzind privighetori, băi fată,
cu cântecul cărora o să facem copii frumoși
ca verdele sub sori, aur și luciri de rubin,
să moară dușmanii mei, porumbițo. îți miroase
sângele a crin

poezia e abruptul tronului
venind brusc la întâmpinare sub tine
când te așezi îmbufnată de sărutul verzei tocate
cu safir sau obosită de curcanul
cu ghirlande de diamant sau înmiresmată
pur și simplu de împăcarea după cearta
în care nu ni se potriviseră lumina și dungile
cu tigrul și îngerii

diferența între mine și un dragon e că dragonii
nu se tatuează pe mușchi cu cocalari ca mine
draga mea, smarald și manea, ai idee
ce caută sfântul de pe peretele
drept al bisericii, cu acul apusului
băgându-ne împărăția
în vis și în vine?

Dr. Alexandru Theodor Amarfei

Cenaclul Monokeros editia 40!

3721_10151332213713783_1372528414_n1

A început – așa cum vedeți – în 17 nov.2012.

Am fost acolo de la prima ediție, am fost aproape la fiecare dintre cele care-au urmat. Doar când am fost plecată rău de tot din București sau când eram supărată pe Alex Amarfei, inițiatorul acestui Cenaclu, nu am fost prezentă la aceste întâlniri. Au trecut mulți omuleți pe-acolo – ar fi, poate, interesant ce s-a întâmplat cu fiecare, dac-a existat vreo schimbare în viața lor, în urma acestui impact cu Zăpă, cum îi spun eu. Pentru noi, cei care-am rămas alături de el, au existat aceste schimbări. Pentru mine, de pildă, a însemnat prima relație autentică de prietenie cu un bărbat. Am mulți prieteni, dar în general ne protejăm, nu ne spunem și cele neplăcute. În acest caz, fiți siguri că au fost spuse! Și n-am murit și culmea, am rămas prieteni, cred 🙂 ! Alții au experimentat schimbări totale ale concepțiilor, ale receptării lui Dumnezeu, iar unii chiar s-au retras din lumea aceasta strâmbă și  înșelătoare. La scara unei vieți umane, a păși pe al IV-lea an înseamnă copilărie, dar pentru un eveniment cultural, deja înseamnă o tradiție. A XL-a ediție a avut loc în micuța, dar superba biserică „Sf. Stefan – Cuibul cu Barza”, unde am fost oaspeții minunatului, înțeleptului și atât de delicatului Părinte – Daniil Iacșa. Vă invit să ascultați înregistrarea, care este doar o mică parte din expunerea făcută de dl. doctor Alexandru Theodor Amarfei:

Alexandru Theodor Amarfei       Cristina Ghenof