17 noiembrie 2012! Un friend de pe FB – Alex Amarfei, pe care-l apreciam, având cam aceleași concepții cu ale mele, bine, chiar foarte precis formulate, mă invită la Cenaclul lui literar – Monokeros! Hermeneutică, Nichita, Ion Barbu – papa bun!

Dar ce să caut eu – frau serioasă, la un Cenaclu, inițiat de un necunoscut? Nuu, cum să mă duc, îmi spuneam eu, în timp ce mă îndreptam spre duș! Ia să mă uit eu pe Google cine-i acest domn – în definitiv e medic – ceva o fi scris despre el! Și era! Mult mai mult decât mi-aș fi dorit! Hermeneutică zici, doctore, îmi spun eu, îndreptându-mă spre șifonier, să-mi aleg hainele? Cum o să mă duc – ce lucruri contradictorii se spun despre el! Nu mă duc! Și îmi pun pe cap – era deja iarnă – casânca neagră de la mamaia mea, având peste 100 de ani! De ce păcatele mele m-a invitat? Profilul meu pe FB, ideile ce reieșeau din comentarii, preferințele politice, literare, înțeleg, dar ce să caut eu – o babă – printre tineri? Asta îmi bombăneam în timp ce mă urcam în troleibuz, taxi – ce-o fi fost! Cum să-i spun soțului meu: mă duc la un Cenaclu, la care m-a invitat un friend de pe FB? Dar, nu m-a întrebat! M-am uitat la poză, măcar să știu și eu cu cine să vorbesc acolo! Intru – cu întârziere – într-o cafenea pe la Universitate! Domnul doctor, îmbrăcat într-un costum negru, la 14 ace, mă salută ceremonios:

• Sărut mâna, doamna Ghenof!
• Bine-ați venit!

Mi-a făcut dosarul de cadre, îmi zic 😀 ! La sfârșit – după o expunere, în care trecea cu ușurință fantastică prin domeniile cunoașterii, după ce tinerii prezenți m-au uluit și ei cu vastitatea cunoștințelor lor, de asemenea din cele mai variate arii, ne-am prezentat și uite că sunt acuși 2 ani de când îmi promit la fiecare ediție: ei, de data asta, chiar nu mă mai duc! Dar, acolo am cunoscut tineri care iubesc cartea – ca și mine, iubesc discuțiile pe teme profunde, sunt avizi să afle lucruri noi! Văd că avem multe în comun  – deja de mult nu îmi mai făceam probleme că nu am ce căuta între ei! Poate la  prima ediție, sau cred că mai curând la a II-a, stăteam lângă un tânăr frumos, înalt, brunet, care la un moment dat a recitat câteva creații proprii! Mi-au plăcut! Printurile stăteau, la sfârșitul întâlnirii, pe scaun.

• N-ați vrea să mi  le dați mie?
• Ce să faceți cu ele?, vine răspunsul, discret sarcastic 🙂
• Sarmale, oi vedea eu ce, răspund zâmbind, deși-mi venea să-l bat 🙂 !
• Ok!

Ironia a făcut ca eu chiar să rătăcesc acele printuri și faptul că a avut dreptate Alexandru Ivan – el era acel tânăr domn, m-a enervat și amuzat! Am tot dialogat pe Facebook, m-a gratulat că sunt un partener excelent de ping-pong conversațional și tot tachinându-ne, cred eu că ne-am împrietenit. La această sudare a contribuit și Moș Monokeros, care mai intervenea când și când, iar noi ne solidarizam spontan și rapid, să-l alungăm 😀 ! Am ajuns să-l percep ca pe fiul pe care l-aș fi putut avea – vârsta mi-ar fi permis-o! Îi admir calitățile intelectuale și sufletești, raționalitatea, împletită cu delicatețe și sensibilitate, îi mulțumesc pentru faptul că mi-a acordat tot timpul de care a crezut că am nevoie, atunci când îl consultam! Am avut și am nevoie de bunul lui simț social și relațional, în care îmi verificam deciziile, ca într-o oglindă, în care căutam să văd dacă am fost caraghioasă sau exagerată, în anumite momente! Am un fiu minunat – nu l-aș schimba cu nici un alt tânăr din lumea asta, dar dac-ar fi să-mi mai aleg unul, l-aș lua fără ezitare pe Alexandru Ivan! Tactul, diplomația, demnitatea, bunul simț și gust, poezia lui, pe teme și exprimată în feluri atât de diferite, căutarea de sine și a cuvântului, a stilului care să-l exprime, să-l reprezinte cât mai bine, m-au făcut  să-l apreciez mult, părându-mi-se profund uman să cauți să te adâncești continuu, să cauți în străfundurile ființei tale, acolo unde sunt și balaurii și Îngerii și să sublimezi totul în Lumina și Căldură umană împărtășite! Acum, trebuie să recunosc faptul că m-a tratat pe picior de egalitate, neadresându-mi-se doar ca unei doamne respectabile – ceea ce cu adevărat sunt 🙂 , ci s-a mai și jucat cu mine, atrăgându-mă în mici ”capcane socratice”, în care – și-așa fiind un om foarte deschis din fire – cădeam cam 3 din 4 🙂 ! Bine-ai venit, fiule, în paginile revistei noastre! Îți voi dedica o zi din săptămână, în fiecare dintre ele publicându-ți câte-o lucrare! Așa că, te rog, readu pe măsuța ta de lucru, plumbul și călimara, că în câteva săptămâni, te termin 😀 !