Gânduri fugare despre autenticitatea sentimentelor – Cristina Olaru

cropped-13906988_1046338872069449_1193562138934830824_n

Între bigot şi ateu stă credinciosul:

– preotul, care te mustră, ca orice părinte bun, când copilul o ia razna, crezând că le ştie pe toate;
– fratele întru Hristos, care nu te lasă să cazi în prăpastie: te depărtează binişor de ea, şi-apoi îţi trage un perdaf de vezi cât de greşit eşti poziţionat faţă de veşnicie;
– mama (părintele), care te zdruncină, ca să vezi cât de departe eşti de ceea ce poate fi – în potenţă – un om;
– soţia / soţul, care-ţi arată că ai rătăcit cărarea dragostei, c-ai pus o intensitate trecătoare, deasupra a ceea ce este „dragostea ce niciodată nu cade”:
Toţi aceşti oameni ce ne lovesc, ne revoltă, ne scandalizează, vor fi mereu cei cărora le va păsa de noi!


Pledez pentru:

  • Sentimente Autentice, fie ca e vorba de Agape, Eros, Storge sau Philia – dragoste sa fie, că e prea frig în lumea asta;
  • Prietenie, că nu există ceva mai frumos şi mai curat, mai înălţător, decât această dragoste fără interes;
  • Dragostea necondiţionată a mamelor / parinţilor pentru copiii lor;
  • Dragostea soţilor, ce vor fi în eternitate în această comuniune;
  • Mânie, exprimată direct şi cât de cât raţional şi care să nu lovească în inimă; să existe replică, dar nu cea care duce la cel mai amar deznodământ! S-o punem în fata Lui: – Uite, Doamne, asta-i inima mea, plină de mânie şi ură; ia-o Tu şi vindecă-mi-o!
  • Frica – tot emoţie de bază, care este singura anticipatorie. Este un semn de sănătate emoţională să o simţim, pentru că ne poate face să acţionăm cumva pentru a ne salva viaţa sau integritatea fizică, dar există şi o frică iraţională, iar cel mai anxios este chiar cel rău. Acest fel de frică trece cu rugăciune.

https://multumesc.mobi/2015/08/23/psalmii-pentru-izbavirea-de-frica-ps-6-66-76/

  • Exprimarea Tristeţii, a acestei amărăciuni ce caută urechea şi umărul unui prieten (cel mai bun rămâne, însă Dumnezeu şi apoi părintele duhovnic): nu precupeţiţi să oferiţi acest sprijin, pentru că puteţi opri un om aflat pe buza prăpastiei şi care vă va purta, în inimă şi poate în rugăciune, toată viaţa.
  • Exprimarea şi împărtăşirea Bucuriei, chiar ţipând, urlând, dar permiţându-i inimii să trăiasca!

Acestea sunt sentimente autentice.

Lângă acestea, există Credinţa adevărată, cea care aduce bucurie în suflet, după: rugăciunea personală, la Sfânta Liturghie, la comuniunea între membrii vii, trăitori ai bisericii, după Sfânta Împărtăşanie, după ce ne-am pomenit pe cei dragi adormiţi  şi a tuturor celor adormiti din veac întru nădejdea Învierii !

Aş vrea să simţiţi sau să vă amintiţi cum, la pomenirea morţilor, se cânta „Veşnica Pomenire” şi toţi oamenii îşi închină colivioarele şi vinul; cei care nu au, sprijină şi ei coliva celorlalţi, sau măcar ating mâneca celui din faţă, pentru a fi şi ei parte din această dulce tristeţe a jelirii celor plecaţi la Domnul, dar şi pentru nădejdea învierii sufletelor şi a marii întâlniri cu cei dragi.

Acestea sunt bucurii mari şi minunate!

„Gustaţi şi vedeţi că bun e Dumnezeu!”

Cristina Olaru

Reclame

„Mulţumesc”, ne-am făcut mari – avem 2 ani deja :)!

Vorbeam într-o zi cu prietena mea – Mihaela Cardiş şi îi spuneam că îmi doresc să am o revistă a mea. Publicasem în „Ortodoxia tinerilor”, în „Cronica veche” – revistă prestigioasă din Iaşi; aveam o cărticică, publicată la Editura Idaco – „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”, scriam şi eu pe pereţi, pe unde apucam. Iar Mihaela a zis: „păi, fă-o!” Întotdeauna mă uimeşte simplitatea lucrurilor: cum de nu mi-a dat prin cap :)?

Şi l-am rugat pe profesorul meu de Statistică şi Informatică de la Psiho , dl. Cristian Mihai Pomohaci – nu, nu e cântăreţul – să mă ajute s-o realizăm tehnic. Zis şi făcut, s-a şi apucat de treabă şi a conceput acest Ceva,  care pentru mine este al III-lea copil – Revista Mulţumesc.

Mulţumesc, Cristian – să fii sănătos şi bucuros mereu! 

Dar, haideţi să vă spun cum am cunoscut-o pe Mihaela – tot Facebook-ul, săracu’ :)! Erau două doamne pe FB, care vorbeau despre cum pot să ajute mai eficient copiii dintr-un orfelinat. Una era dna Dr. în Ştiinţe medicale – Mădălina Nour Ciuhodaru, iar cealaltă era Mihaela noastră, cadru didactic asociat la Facultatea de Medicină din Braşov. Am intrat în dialog cu ele şi cu Mihaela am ajuns să ne împrietenim, după o perioadă de tatonări. Mihaela mi-a semnalat cazul unui copil abuzat sexual – primul caz ce a ajuns la urechile mele, imediat ce am terminat Facultatea de Psihologie. Am căutat să-l ajut – indirect; am povestit  în revistă cum.

Imagini de la Cenaclul Monokeros, la care a participat, venind de la Braşov 🙂

Am pregătit împreună – reparaţie istorică – un tort aperitiv aniversar 😉

1238968_634275046603725_630494861_n

Cenaclul Monokeros, Ediţia a XII-a + tortul aperitiv

Artist decorator – Mihaela Cardiş

Prietenia noastră a cunoscut cutremure puternice; nu ne-am vorbit luni de zile, dar – ca în filmele siropoase – dragostea învinge întotdeauna :). Pacifiştii de serviciu sunt chiar colegii de revistă – Alex Povarnă, cu rugăciunea şi, surpriză – marele certăreţ de pe Facebook, doctorul Alex Amarfei, colegul nostru. Acum să nu credeţi cumva – dau tot din casă – că ei doi nu s-au ciondănit straşnic :D! Furcă! Dar şi ei se iubesc, cred, ca nişte frăţiori ce suntem.

Chiar dacă nu se vede în anumite poze, ea este cu noi, doar că era cea care poza.

Fata asta este un miracol al bunului Dumnezeu şi nu exagerez deloc, spunând asta. A răzbătut singură în lume, trecând printr-o Vale a Plângerii de mulţi ani de zile. A ieşit întărită, un om cu capul pe umeri, independent şi plin de demnitate. A ajuns să predea tinerilor studenţi; fiind o profesoară foarte severă şi dorind ca studenţii ei să înveţe cu adevărat meseria de Asistent medical, ea va fi emblematică, va rămâne în memoria lor, poate chiar după ce Mihaela nu va mai fi în UMF Braşov, aşa cum din păcate s-a cam decis. Nu am cum să-i schimb hotărârea, dar mă doare că ea şi prea mulţi alţi oameni de valoare sunt în situaţia de a renunţa la o muncă pe care o iubesc, la studenţii pe care – ca o mamă severă – îi îndrumă. Şi btw – e şi o mamă minunată :)! Este frumoasă, deşteaptă, cântă -împreună cu fiul ei uneori , compune muzică, e sensibilă, rea, când trebuie, când o calci pe codiţă ;); bună şi înţeleaptă, oricând ai nevoie de un prieten;  talentată, iar Rubrica Medicală, coordonată de ea este cea mai bine aspectată statistic din revistă. Te iubesc, Doamnă! Şi cred că suntem 4 frăţiori adevăraţi, noi ăştia, zăpăciţii!

Pentru că ieri a fost ziua ei de naştere, iar eu m-am supărat pe covoarele mele, în loc să scriu despre fiinţa asta caldă şi iubitoare, acest articol aniversar este şi un tribut şi un mic dar pentru Mihaela. Îmi dau lacrimile, când vorbesc despre tine, doamnă :)! Te aştept la un pahar de vin şi de vorbă! Iar băieţilor noştri le mulţumesc că ne-au împăcat!

Despre Alexandru Povarnă – cel mai tânăr prieten al nostru am mai scris – 5 eternităţi, dacă nu ne-am vedea, eu am locul meu, într-un anume buzunărel de la cămaşa lui :)! Iar eu nu port cămaşă, aşa că e direct pe-acolo, circulând prin distinsele mele vene, artere, autostrăzi sanguine. Este atât de frumos să ştii că eşti iubit, acceptat, validat, criticat delicat, dar tandru şi cu prietenie, că nu contenesc a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru această încredinţare totală în afecţiunea unui om, cu care nici măcar nu te-ai certat vreodată, lămuritor. Mai multe despre el în articolul dedicat lui. Ce este foarte curios la acest prieten drag al nostru, care ne poartă în rugăciune pe toţi, este faptul că numai eu îl cunosc – ceilalţi colegi şi prieteni nu l-au văzut niciodată în realitate. Asta pentru că el este un Zburător. Poetul Zburător. Dar ce pretenţii ar putea avea ei, când şi eu îl văd atât de rar. Ca poet, Alexandru mă uimeşte mereu. A evoluat, şi-a schimbat stilul, a devenit mai îndrăzneţ, masculin, separă planurile, astfel încât fireasca pietate să nu interfereze cu  o tinereţe vibrantă, pasională. Alex a devenit mult mai vizibil publicului şi sunt sigură că vom mai auzi de el şi ne vom mândri cu faptul că aici şi-a avut debutul.

Îţi mulţumesc – sunt sărace cuvintele; voi rosti doar cu inima Rugăciunea pentru prieteni. Pentru noi toţi.

Alexandru Amarfei

Ei, acum i-acum! Ce să mai spun despre el, când am scris mai mult decât despre oricare dintre colegi şi prieteni? Ne vedem atât de rar, încât nu mai reuşesc să iau pulsul prieteniei noastre :)! Poate că doar eu simt că nimic nu ne poate des-prieteni, decât noi înşine. Dar cred că totuşi aşa stau lucrurile. Şi sper să avem înţelepciunea de a preţui întâlnirea aceasta minunată între oameni atât de profunzi în prietenie, dar şi atât de distructivi, uneori. Dintre noi doi, la acest capitol, eu sunt campioana. În ciuda gurii lui mai mult decât bogate, Alex este un om plin de compasiune pentru cei aflaţi în suferinţă, cu o inimă fierbinte, dar o minte rece, lucidă, critică şi care analizează rapid situaţiile, cazurile medicale cu care se confruntă, iar dacă aţi devenit pacientul lui, mulţumiţi-I lui Dumnezeu. Face legături complexe, poate chiar filosofice între simptome, cauze ale lor, mod de viaţă, legătura cu Dumnezeu a pacientului, biochimia creierului şi a corpului acestuia, caracterul şi anduranţa lui fizică şi sufletească. Nu e un om obişnuit! Singurul lui defect îi este exterior 😉 – Facebook-ul! Dincolo de limbajul lui vehement stă o pedagogie, o scatoalcă ce urmăreşte să te trezească din înfumurare şi autosuficienţă, din scalda complacentă în balta plină de locuri comune, concepte nemestecate, d-apoi digerate, din impertinenţă, impoliteţe şi necunoaşterea lungului nasului. Este un om care-şi iubeşte Patria, dar cu luciditate, ferindu-se atât de platitudini reminiscente din vechea mult inflaţionată idee despre ea,  de sforăitoarele orgolii suprematiste, cât şi de complexele de inferioritate şi de autoflagelările respingătoare din mediile de socializare. Ţara, Mama, nu ţi-o alegi! Dumnezeu Însuşi te-a trimis anume în acea ţară! Şi nu ai voie să-ţi bălăcăreşti Mama! Am multe de spus despre generozitatea inimii lui, dar nu o s-o fac, pentru că nu vreau să-i iau plata cea mare de la Marele şi Veşnic Bunul Dumnezeu! Frăţioare, să ne ajute Bunuţul să nu-i risipim darul de a ne fi adunat împreună, oameni care-L iubim şi Îl slăvim pe Dumnezeu, după măsura micuţelor noastre puteri!

Ceea ce preţuiesc foarte mult la noi 4 este Adevărul, faptul că-l îndurăm, îl analizăm şi putem negocia oricând, orice situaţie. Ne-am văzut defectele, ne ferim să ne mai luptăm -ciiiică – aşa că ar trebui să înceapă Raiul încă de aici. Nu glumesc :)!

542824_10151351788438783_1903827029_n

Aici a început prietenia noastră – gaşca Cenaclul Monokeros

Alex este şi un soţ, un tată şi un fiu absolut deosebit, dar asta este taina vieţii lui personale, nu intru acolo! Doar îi îmbrăţişez oamenii dragi din viaţa lui, de la o distanţă respectuoasă, discretă, aşa cum îi şade bine unui prieten :)!

Mulţumim din suflet tuturor celor ce ne-au onorat cu gândurile şi sentimentele lor, împărtăşite în revista noastră – cât pot de curând voi scrie ceva special pentru Domniile Lor!

Chapeau bas!

Cristina Ghenof

https://www.facebook.com/Sprijinim-Casa-Sf-Iosif-din-Odorheiu-Secuiesc-274266215950658/

https://multumesc.mobi/2014/07/18/pentru-tine-madalin/

https://multumesc.mobi/2015/04/10/ziua-celui-mai-iubit-dintre-berbeci/

https://multumesc.mobi/2014/06/07/prietenia-lui-alex-amarfei-pentru-ziua-sa/

https://multumesc.mobi/2014/08/19/cum-mi-am-facut-rost-de-un-fiu-deja-mare-prezentare-alexandru-ivan/

https://multumesc.mobi/2015/07/10/cenaclul-monokeros/

 

România creștină, încotro? – Cristina Olaru (Ghenof)

10533251_944404565585763_8835250833885708720_ncimitir

Ni se atrage atenția din zeci de surse, vedem de ani de zile ce fac islamiștii – sigur, nu sunt toți niște ucigași – dar sunt cu creierele inflamate de o religie, de o ideologie ucigașă! Comunismul a făcut peste 100 de milioane de victime, dar nu este înfierat, scos în afara legii, ca o ideologie strâmbă și-n numele căreia au murit atâția oameni; sau nazismul, care a făcut de asemenea atâtea victime – nu sunt destule exemple că o condiționare ideativă naște monștri? Despre ce vorbim?

Dacă atâția oameni onești își vând suvenirurile în țările arabe, islamice, pe care le-am vizitat noi, oameni cu familii și probleme, asemănătoare cu ale noastre, ba chiar cu un nivel economic inferior celui al nostru, nu înseamnă că această cunoaștere a noastră poate rupe acest eșantion, poate reprezentativ, din întregul ce conține și fanatici, îndoctrinați religios de Coran, o carte ce invită explicit la uciderea ”necredincioșilor”.

E foarte cool și e în trend să ne arătăm open-minded la tot felul de ciudățenii, venite din alte spații culturale, când avem norocul de a ne fi născut în Ortodoxie, în creștinism, într-un spațiu al frumuseții, armoniei, al culturii și civilizației.

În afară de pigmeii care ne conduc, cumpărați sau doar stupizi maxim, cum putem înțelege epidemia de prostie sinucigașă, ce mai dă și o mână de ajutor la distrugerea acestei lumi frumoase, îngăduitoare și iertătoare, care, fără a-și relativiza valorile, așteaptă, ca și Mântuitorul, întoarcerea în sine a fiului rătăcitor; o lume amabilă și rafinată, democratică și neinvazivă, în care există o pace a vieții, dar și a plecării la Domnul, care este civilizația creștină?

Am văzut aseară o ”gașcă” LGBT, care aștepta cu mare bucurie să vină frații islamiști; deci, cât de inocenți mintal să fim, să negăm un spațiu ce ne-a tolerat, – cu delicatețe și destulă permisivitate – toate zburdălniciile și prostul gust vestimentar, indecența fățișă, pentru a promova, că e cool, venirea celor ce le vor tăia capetele, fiind categoric împotriva homosexualității, (deși o practică și ei, în ascuns)?

Ani de zile am evitat să mă înregimentez ca psiholog, pentru că din Psihologie este alungat ”Prietenul imaginar”, care n-ar obiectiva discursul ei științific (sic).

Sigur că înțeleg că nu am dreptul să influențez pe cel ce-mi vine în cabinet – acela are tot atâta libertate de alegere, ca și mine. Dar mă întristează să văd că Psihoterapia ortodoxă este ironizată; chiar dacă nu are o metodă clară atașată, ar putea fi luată spre lectură, pentru că este plină de bun simț și conferitoare de sens.

În discursul public și personal nu se evidențiază nicidecum libertatea deplină, la care ne-a invitat Dumnezeu, cumpănită de auto-limitarea, recomandată prin sfatul: ”Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva.”(Ep. 1, Cor. 6, 12), ci, fără urmă de cercetare, de studiu personal, se aruncă în derizoriu, chiar în ridicol, cea mai plină de iubire dintre religii – dovedită prin chiar sacrificiul iubitor al Mântuitorului.

Cum poți să te gândești la sacrificiul de Sine al Frumuseții, Adevărului și-al Vieții, dar să preferi un bărbos, murdar, incult, violator, agresiv, violent, ucigaș și care nu respectă pe nimeni și nimic – nici soțiile lor, d-apoi pe-ale voastre; nici fiicele lor, d-apoi pe-ale noastre; de toleranță, nici vorbă!

Vedem de ani de zile ofensiva împotriva creștinilor, dar nu ne îngrijorăm. Vedem (oare?) că se apropie extraordinar de mult de noi – e deja în Grecia.

Dar, hei, noi suntem liber cugetători, preoții fac și dreg, Biserica e nașpa, transportând astfel, ca un canal imund, zoaie și gunoaie, vărsate special acolo.

În ce profesie nu există și uscături? Și preoții sunt tot oameni, cu lipsuri și căderi, pe care însă le vor plăti în Instanța Supremă, mai abitir decât noi, ca unii ce ne-au smintit.

Dar noi suntem dotați cu Libertate și Responsabilitate, cu o minte ce poate lectura obiectiv evenimentele zilelor noastre și avem dreptul, dar și obligația – față de șansa mântuirii personale – să căutăm acel om, acel preot, care ne poate ajuta, fiindu-ne model prin curăția vieții și credinței lui.

Nu asta facem și cu doctorii? Nu asta facem și atunci când ne alegem soția/soțul?

Ne-am opărit maxim cu Catedrala Mântuirii Neamului, dar Arena Națională ce defect are? C-a înghițit 234 milioane de euro la construire, costuri de întreținere de 26 de milioane de lei, nu s-au deschis spațiile comerciale, să se poată  amortiza cheltuielile și nici nu se poate juca acolo.

Deci vorbim despre o influențare, o aburire a mentalului colectiv, o abatere pe trasee false a interesului celor ce-ar putea produce o schimbare.

Ca să scurtez: dragi bărbați, putem noi, femeile, să ne bazăm pe mințile și inimile voastre, pe puterea voastră de decizie, pe noblețea și discernământul vostru?

Dragi femei, se poate baza acest popor pe devotamentul, puterea voastră de sacrificiu, pe hărnicia, cumințenia, moralitatea și respectul vieții, care prin voi vine? Voi sunteți stâlpul casei! Bărbatul construiește, bazându-se pe structura de rezistență care sunteți voi! Doar împreună stă în picioare Familia, Neamul, Biserica, Valorile creștine!

Chiar dacă nu suntem încă la această înălțime, hai să ne propunem să devenim. Cei câștigați vor fi copiii noștri, care vor crește într-o familie în care se poate respira, într-o țară în care se poate rămâne, mângâind și prezentul, dar și bătrânețile noastre.

Haideți să vedem spre ce se îndreaptă lumea de azi, spre ce ne îndreaptă guvernanții noștri, pentru că pot fi ultimele clipe, în care mai putem interveni!

Haidem!

Doamne ajută!

Cristina Olaru (Ghenof)