Între bigot şi ateu stă credinciosul:

– preotul, care te mustră, ca orice părinte bun, când copilul o ia razna, crezând că le ştie pe toate;
– fratele întru Hristos, care nu te lasă să cazi în prăpastie: te depărtează binişor de ea, şi-apoi îţi trage un perdaf de vezi cât de greşit eşti poziţionat faţă de veşnicie;
– mama (părintele), care te zdruncină, ca să vezi cât de departe eşti de ceea ce poate fi – în potenţă – un om;
– soţia / soţul, care-ţi arată că ai rătăcit cărarea dragostei, c-ai pus o intensitate trecătoare, deasupra a ceea ce este „dragostea ce niciodată nu cade”:
Toţi aceşti oameni ce ne lovesc, ne revoltă, ne scandalizează, vor fi mereu cei cărora le va păsa de noi!

Pledez pentru:

• Sentimente Autentice, fie ca e vorba de Agape, Eros, Storge sau Philia – dragoste sa fie, că e prea frig în lumea asta;
• Prietenie, că nu există ceva mai frumos şi mai curat, mai înălţător, decât această dragoste fără interes;
• Dragostea necondiţionată a mamelor / parinţilor pentru copiii lor;
• Dragostea soţilor, ce vor fi în eternitate în această comuniune;
• Mânie, exprimată direct şi cât de cât raţional şi care să nu lovească în inimă; să existe replică, dar nu cea care duce la cel mai amar deznodământ! S-o punem în fata Lui: – Uite, Doamne, asta-i inima mea, plină de mânie şi ură; ia-o Tu şi vindecă-mi-o!
• Frica – tot emoţie de bază, care este singura anticipatorie. Este un semn de sănătate emoţională să o simţim, pentru că ne poate face să acţionăm cumva pentru a ne salva viaţa sau integritatea fizică, dar există şi o frică iraţională, iar cel mai anxios este chiar cel rău. Acest fel de frică trece cu rugăciune.

https://multumesc.mobi/2015/08/23/psalmii-pentru-izbavirea-de-frica-ps-6-66-76/

• Exprimarea Tristeţii, a acestei amărăciuni ce caută urechea şi umărul unui prieten (cel mai bun rămâne, însă Dumnezeu şi apoi părintele duhovnic): nu precupeţiţi să oferiţi acest sprijin, pentru că puteţi opri un om aflat pe buza prăpastiei şi care vă va purta, în inimă şi poate în rugăciune, toată viaţa.
• Exprimarea şi împărtăşirea Bucuriei, chiar ţipând, urlând, dar permiţându-i inimii să trăiasca!

Acestea sunt sentimente autentice.

Lângă acestea, există Credinţa adevărată, cea care aduce bucurie în suflet, după: rugăciunea personală, la Sfânta Liturghie, la comuniunea între membrii vii, trăitori ai bisericii, după Sfânta Împărtăşanie, după ce ne-am pomenit pe cei dragi adormiţi  şi a tuturor celor adormiti din veac întru nădejdea Învierii !

Aş vrea să simţiţi sau să vă amintiţi cum, la pomenirea morţilor, se cânta „Veşnica Pomenire” şi toţi oamenii îşi închină colivioarele şi vinul; cei care nu au, sprijină şi ei coliva celorlalţi, sau măcar ating mâneca celui din faţă, pentru a fi şi ei parte din această dulce tristeţe a jelirii celor plecaţi la Domnul, dar şi pentru nădejdea învierii sufletelor şi a marii întâlniri cu cei dragi.

Acestea sunt bucurii mari şi minunate!

„Gustaţi şi vedeţi că bun e Dumnezeu!”

Cristina Olaru