Poveste de Crăciun – Cristina Olaru

996521_605145826183314_1245638987_n

A fost odată ca niciodată o fetiţă tare mică şi bolnăvicioasă. Dar, era un copil vesel şi energic şi bolea doar atâta cât scria la carte, apoi fugea de-i sfârâiau călcâiele la săniuţă, la joacă, la chiote haiduceşti – la care era mare meşteră – că nu mai putea să ţină-n pieptul ei micuţ atâta bucurie şi-o împărtăşea fericită şi celorlalţi tovarăşi de joacă.

Copiii o primeau cu drag, pentru că era curajoasă şi îi însoţea în toate aventurile lor îndrăzneţe, se dădea cu săniuţă de pe cele mai înalte dealuri şi, mai ales, era tare iute la născocit jocuri noi, pentru că citea şi le povestea tot ce citise şi apoi se jucau de-a toate cele cu care ea le aprindea închipuirea lor bogată, de fiinţe mititele, dar pline de curiozitate şi de dor de lumi noi, fermecate.

Şi-acum îşi aminteşte, cam stânjenită, cum se juca de-a Winnetou cu ceilalţi copii şi cum uitase să-şi dea penele jos din cap – jumulite de la o sărmana orătănie – şi o văzuseră nişte fete mari, de liceu, cu podoaba de mare căpetenie apasă! Tare ar fi vrut să ştie o vraja, care să le facă pe cele două fete să uite înfăţişarea ei caraghioasă.

Cât era ziulica de lungă, străduţa pe care mai trecea câte-o maşină răzleaţă, răsuna de guriţele lor! Chiuiau pe-ntrecute, când coborau dealul, cu săniuţă zburând de abia o vedeai şi se întreceau, mergând pe burtă şi dirijând-o cu picioarele în curbe.

De mult căzuse seara, văcuţele se întorseseră cuminţi acasă, mergând domol şi rumegând, că şi cum ar fi cugetat la cine ştie ce adevăruri eterne. Bătrânele satului le mulgeau, după ce le spălau ugerele şi le vorbeau ca şi cum ar fi fost oameni.

Fetiţa lăsase tot şi se luase după mamaia ei, că tare-o mai iubea, şi urcau dealul înspre grajdul ce adăpostea în podul lui fânul muncit de ele toată vara. După ce tatăl ei cosea iarba, cu o furcuţă, fetiţa îl împrăştia, îl lăsau să-l usuce soarele şi apoi îl strângeau în căpiţe, îl urcau în pod când se usca bine de tot, iar acum, iarna dădeau văcuţelor să mănânce, împreună cu lucerna bună şi plăcut mirositoare.

Frigul, fetiţa nici nu-l simţea, din dragoste pentru mamaia ei. Întunericul era bun şi blând şi parcă torcea ca un motan, atât era de adâncă pacea şi dragostea ce unea acele fiinţe, atât de depărtate ca vârstă, dar atât de unite prin sufletele lor . În acel întuneric intim al grajdului, luminat doar de un muc de lumânare, înfipt în bălegarul uscat, se auzeau animalele cum îşi mâncau fânul, molcom şi fără grabă, suflând uşor, ca şi cum iarăşi s-ar găsi în ieslea lor un Prunc sfânt, nou născut dinainte de veac! Aşezată pe un scăunel de lemn, cu picioruşe foarte scurte, fetiţa aştepta căniţa cu lapte proaspăt muls, pe care mamaia ei întâi o închină şi-abia apoi i-o dădea să-şi facă mustăţi de spumă şi să râdă zglobiu, alungând tăcerea din toate ungherele grajdului. După ce mulgea tot laptele într-o doniță, bătrânica –mărunţică şi energică – închina văcuţa, apoi închidea grajdul, îl închină şi pe el şi coborau dealul abrupt înspre casă. Parcă erau două umbre în noapte; doar vorbele vesele şi sprintene le vădeau că nu sunt nişte arătări.

În multe locuri i-au umblat paşii fetei, când s-a făcut mare, dar dragostea aceea adâncă, nu a mai întâlnit-o nicăieri!

Ajunse acasă, lumina parcă le rănea, întâi, dar apoi le descoperea ochii plini de dragoste, cu care se priveau una pe alta. Mamaia făcea un foc straşnic, punea apă la încălzit pe plita sobei cu lemne şi-apoi îi făcea fetiţei baie într-o balie de lemn, mare şi rotundă. La puţin timp, au făcut baie, cu cadă, cu robinete strălucitoare, dar amintirea aceea a scaldei de fiecare seară, spălată de mânuţele obosite şi muncite ale bunicii ei, dar atât de dulci şi iubitoare, parcă a rămas în memoria cărnii copilei. O îmbrăca apoi de noapte, după ce-o ungea cu tot felul de unturi, după cum auzea că face vreuna bine la astmul bronşic de care suferea fetiţa. Ştia să se îmbrace şi singură, dar îi plăcea s-o ia pe mamaia ei în braţe – cât ea o îmbraca -, s-o necăjească şi s-o gâdile, pentru că scapa totul din mâini, atât de rău se gâdila şi râdeau amândouă, de întreba tatăl ei: ce-i? Apoi, o sărutau cu toţii: mămica, tăticu şi mamaia, care-o şi închina, după ce îşi făceau rugăciunea împreună: ”Tatăl nostru”, ”Îngeraşul”, ”Doamne, Doamne, ceresc Tată”, Rugăciunea pentru somn şi a Sfintei Cruci. Închinau perna şi patul, apoi ochii copilului se închideau uşor şi adormea zâmbind. Aşa era o zi de iarnă obişnuită din viaţă unui copil.

Am uitat să va spun că, la începutul postului, mamaia fierbea în leşie toate oalele, toate vasele, tacâmurile şi le pregătea astfel de post: ”să nu ne spurcăm”! Şi se postea la noi în casă, fără discuţii.

Şi-apoi, se apropia o noapte sfânta, mai sfânta decât toate! În preajma Crăciunului, tot cu mamaia de mâna, pentru că aşa a fost toată copilăria mea, de mâna cu ea, ne duceam la biserică şi stăteam cuminţi şi răbdătoare la rând, la părintele Atanasie, să ne spovedim, că începusem şi eu a mă spovedi, pe la 7 ani. Stăteam şi mă gândeam la toate năzbâtiile pe care le făcusem sau le gândisem: cum o invidiasem eu pe Rodica, fata doctorului veterinar, că era mare şi frumoasă şi citea cu voce tare, dintr-o carte uriaşă, rugăciunile de dinainte de spovedanie, de după spovedanie şi de înainte de Împărtăşanie, cum o ascultau cu respect și cu colțul basmalei la gură toate bătrânele; cum făcusem eu baie în pârâu, astă vara – deşi nu aveam voie, că răceam groaznic – apa de munte fiind foarte rece – şi ajungeam direct la spital; cum uitasem să-mi iau slipul, pus la uscat pe un gard de lemn şi mă prinseseră părinţii şi aflaseră şi ei, în sfârşit, cum de răceşte aşa un copil de cuminte şi bun…

În sfârşit ne venea rândul şi-i spuneam părintelui, de sub ”patrafir”, cu obrajii roşii de ruşine, câte aveam şi eu pe sufleţel. Părintele mă mustră uşor, îmi dădea sfat şi cuvânt de folos, îmi dădea canon: atâtea rug1004459_605145606183336_312158308_năciuni, atâtea metanii,…! După ce ne spovedea, dacă postisem şi nu mâncasem nimic până la acea ora, părintele ne şi împărtăşea, că slabe şanse erau ca noi, copiii, să rezistăm în noaptea ajunului să nu mâncăm, pentru a ne putea împărtăşi în chiar ziua de Crăciun. Şi plecăm de-acolo cu sufletul ca un fulg de nea: curat, uşor şi proaspăt!
Îmi aduc aminte cum, la facultate în Iaşi fiind, îmi mâncaseră nişte rozătoare de prietene toată mâncarea – şi era multă! Mi-a fost ruşine să le spun alor mei că am rămas atât de repede fără mâncare, iar fetelor nu le-am cerut niciodată nimic, dar nici nu mi-a trecut prin cap să le fur ceva, într-atât de adânc era conştiinţa de prezentă în viaţa mea, datorită acelui exerciţiu îndelungat al cercetării sufletului, al spovedaniei şi al controlului gândurilor!

Pe 24 decembrie, venea părintele cu Ajunul şi nu mâncăm nimic până la venirea lui, iar atunci îl serveam şi pe el şi pe nenumăraţii copii, ce veneau cu el, cu ”Scutecele lui Iisus”, după ce părintele le binecuvânta. Aceste scutece sau pelinci ale lui Iisus sunt nişte foi, făcute din apă, făină şi puţină sare, coapte pe o tablă, şi apoi însiropate cu apă, fiartă cu zahăr, miere, coajă de lămâie sau cu rom, iar între foile însiropate puneam nuca măcinată, cu zahăr şi zahăr vanilat.
6cu-steaua Şi-apoi, începea emoţia cea mare, aşteptam noaptea pe care-o visam tot anul: aceea a venirii lui Moş Crăciun. Era musai ca noi copiii să dormim un pic, pentru că altfel, nu venea Moşul. Ne străduiam, dar emoţia şi curiozitatea erau atât de mari, încât nu puteam dormi, dar, cum-necum, Moşul venea. Maria-Margos-Sania-lui-Mos-Craciun-795x413Odată vedeam că pâlpâiau nişte luminiţe în întuneric şi ştiam că, acea clipă magică, pe care-o aşteptasem un an întreg, venise, în sfârşit! Intram în acea cameră, cu inima bătând să-mi spargă pieptul, cu obrăjorii roşii de emoţie, tremurând ca Moşul să nu se fi supărat pe mine pentru năzbâtiile pe care le făcusem! Dar, nu; el era drăguţ şi bun şi nu punea la răboj nimic! Bradul arăta magnific, era mare şi bogat, plin de portocale, care erau puse ca şi globurile, cu aţe frumos colorate, cu bomboane de pom din fondant şi acoperite cu un strat subţire de ciocolată, cu coşuleţe pline cu nuci învelite în staniol colorat, cu beteală strălucitoare, de toate culorile, cu artificii, care făceau steluţe şi cu lumânărele adevărate, în suporturi metalice, care pâlpâiau delicat în întuneric. Şi la poalele bradului, erau nişte cutii ce făceau să-ţi stea inima; cadouri secrete de la Moşu! Hăinuţe, ghetuţe, cizmuliţe, fulărel, căciuliţă…! Şi jucării! Puteai să mori, de-atâta bucurie!

Îmi amintesc de singura mea păpuşă – Liliana -, cu părul scurt, negru şi ochii albaştri, pe care am pus-o în geam şi acolo a rămas! Cum eu mă căţărăm în toţi copacii – mai ales într-un fag bătrân, mă jucam numai cu băieţii, pentru că fete nu aveam în generaţia mea; cine-a avut timp de păpuşi, când eroii din Rezistenţa franceză, trupele de Comando, antrenate în Anglia, paraşutiştii şi spionii erau mult mai interesanţi?

Stăteam acolo, în întunericul pâlpâitor, alungat discret de luminiţele lumânărelelor de ceară şi sufletul îmi era plin de o atât de desăvârşită bucurie, încât parcă toată viaţă mi se adunase în acea clipă, desprinsă din eternitate! În curte se auzeau colindătorii, toată casă mirosea a brad şi-a cozonaci! Nădăjduiesc să le fi prilejuit şi eu copiiilor mei atâta bucurie, câtă am primit şi eu, în îndepărtata mea copilărie! Pentru că, din bucuria şi din dragostea aceea, ne hrănim în toată viaţa de adult şi – dacă am primit – ştim şi noi să dăruim, la rândul nostru! Dar, sărbătoarea cea mare abia începea!6nasterea-la-saivan A două zi, cu hăinuţe noi şi cu sufletul plin de bucurie, ne duceam cu toţii la Biserica! După ce ascultăm Sfânta Liturghie, – unii mai vrednici se împărtăşeau abia acum, printre care şi mamaia -, iar apoi se punea masă mare, la care participau toate rudele: părinţi, copii, nepoţi, gineri, nurori, prieteni, uneori! Se aşezau toate pe masă, iar mamaia, ca un adevărat Preot al familiei, făcea rugăciunea de mulţumire pentru că bunul Dumnezeu ne ajutase să ţinem postul, pentru că ajunsesem la limanul lui şi pentru bucate – pe care le binecuvânta -, pentru sănătatea şi viața noastră. Apoi ne aşezam, fiecare la locul lui şi Îl chemam pe Domnuțul la masă: ”Doamne, Iisuse Hristoase, pofteşte cu noi la masă!”

Să trăiţi şi să fiţi sănătoşi, fraţi români de pretutindeni şi nu uitaţi că nu e nevoie de tare mulţi bani, pentru a fi fericiţi! Adevăratele bucurii nu costă nimic, ci sunt daruri: o privire, o vorba bună, o strângere de mâna, o invitaţie în casă şi în inimă…! Pe-acestea să le primim şi să le dăruim! Crăciun cu pace şi cu masă îmbelşugată, dragii mei! Doamne ajută!

Cristina Olaru

Articolul a apărut în „Cronica Veche”, nr. 12(35), decembrie 2013, la pagina 10.
Revista o puteti descarca direct de pe site: http://cronicaveche.wordpress.com/

Îndrumar de spovedanie

imagine[1]

Mai avem câteva zile de post și cel mai frumos îl putem încununa spovedindu-ne și împărtășindu-ne. După ce ne-am făcut rugăciunile dinainte de spovedanie, mergem la părintele pe care ni l-am ales ca duhovnic, îl rugăm să ne facă molifta specială dinainte de spovedanie și apoi, cu toate păcatele de care ne-am amintit – de la vârsta de 7 ani dacă nu ne-am mai spovedit de atunci -, eventual scrise pe-o hârtie, ca să nu uităm, cu părere de rău și cu hotărârea de a nu-L mai mâhni pe bunul Dumnezeu cu săvârșirea lor, în genunchi, sub epitrahil, spunem tot ce avem pe suflet și-l spălăm în baia lacrimilor! Nu vă rușinați să spuneți, pentru că numai așa ne putem mântui. Vom primi de la bunul Dumnezeu iertarea prin intermediul părintelui duhovnic! De aceea nu există mântuire fără Biserică și fără preot, pentru că Mântuitorul i-a delegat – prin Taina Hirotoniei – pe preoți să dezlege de păcate în numele Lui. Mare cinste și mult respect îi purtăm duhovnicului nostru, pentru că el ne ajută să ne mântuim, cerând și el luminare de la Duhul Sfânt pentru a ști cum să ne ajute, ce sfat să ne dea, ce canon – un număr de metanii, zile de post rânduite, lecturi din Sfinţii Părinţi, citirea din Sfânta Scriptură, citirea Psaltirii, rugăciunile de dimineaţă şi de seară. Apoi, părintele ne dezleagă de păcate și, eventual, ne dă dezlegare să ne împărtășim. Nu există bucurie mai mare decât această comuniune cu Hristos. Gustați și vedeți că bun e Dumnezeu!

Mai jos aveți detaliate un număr de 193 de păcate:

1. Am deznădăjduit în ajutorul şi milă lui Dumnezeu.
2. Am zis că nu mă mai iartă Dumnezeu, că sunt prea păcătos(păcătoasă) şi tot în iad voi merge.
3. Am zis: dacă vrea Dumnezeu mă mântuieşte, dacă nu, nu.
4. Am zis că nu-mi ajută Dumnezeu, că m-a uitat Dumnezeu.
5. Am crezut sau am zis că nu există Dumnezeu, răi, iad. Am îndoială că există Dumnezeu, răi, iad etc., pentru că nu le-am văzut.
6. Am socotit Sf. Scriptură mincinoasă. Nu cred în anumite minuni, întâmplări povestite în Sf. Scriptură.
7. Nu suport să se vorbească despre Dumnezeu.
8. Am avut prea mare încredere în milă lui Dumnezeu zicând: oricât aş păcătui, mă iartă Dumnezeu, că El e bun.
9. Am avut gând de sinucidere.
10. Am fumat. M-am drogat (fumatul şi drogurile sunt sinucidere). Am vândut ţigări şi/sau droguri.
11. Am înjurat. Şi de cele sfinte am zis (Grijanie, Biserica, icoană, candelă, Dumnezeu, Hristos, tămâie, morţi etc.)
12. N-am plătit lucrătorii. Nu le-am dat cât trebuia, cât m-am împăcat cu ei. Nu i-am plătit la timp. Am cumpărat ceva şi n-am plătit.
13. Am asuprit pe slugi, pe săraci, pe orfani, pe văduve, pe neputincioşi. I-am batjocorit.
14. Mi-am dorit moartea la necaz.
15. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
16. Am cârtit la Dumnezeu la necazuri că prea mi-e greu, că de ce am pierdut tocmai eu, că de ce sunt prigonit eu şi păcătoşii trăiesc bine, că nu-i bine, sau că e prea e frig, cald, prea plouă etc., în loc să am răbdare.
17. Am zis zău, să mor eu, să n-am parte de, să chiorăsc, etc.
18. Am fost nemulţumit(a) cu starea mea (mai bine era aşa decât aşa).
19. Am jurat strâmb. Am jurat că voi face ceva rău.
20. Am blestemat. Şi pe mine însumi (însămi) m-am blestemat.
21. Am fost făţarnic(a), prefăcut(a), linguşitor(oare), viclean(a).
22. Am vorbit cu mai multe înţelesuri.
23. Am purtat vorba de colo-colo.
24. Am păgubit sufleteşte şi trupeşte pe aproapele meu.
25. Am împiedicat pe aproapele meu să dobândească ceva bun, din invidie şi răutate.
26. Am clevetit, discutat, bârfit, ţinut contul altuia. Am clevetit pe părinţi, pe preoţi.
27. Am stricat numele bun al cuiva, bârfindu-l şi discutându-l.
28. N-am înlăturat răul pe care l-am văzut venind peste aproapele meu pe cât mi-a stat în putinţă.
29. Am împrumutat cu camătă (dobânda) la persoane fizice.
30. Fiind scumpaci, am vândut cu preţ prea mare.
31. Am fost la vrăjitoare, ghicitoare, spiritism. Am făcut farmece cuiva.
32. Ştiu să descânt de rău. Ştiu să fac farmece.
33. Am trecut pe cei vii pe pomelnic la morţi, că să le fie rău. Am „ întors lumânările ” pentru răul duşmanilor.
34. Am purtat aţă roşie să nu mă deochi, am uns toate cu usturoi la Sf. Andrei, am purtat pelin la Rusalii, am purtat diferite obiecte de la vrăjitoare date „ că să nu se mai prindă farmecele de mine”, am făcut focuri şi am sărit peste ele şi alte obiceiuri drăceşti. Mi-am căutat norocul în zodii, cu papagalul.
35. Am crezut că sufletul, după ce iese din om, trece în diferite animale (reîncarnare).
36. Am batjocorit, lovit, bătut pe cineva. Pe părinţi, pe preoţi.
37. Am judecat pe alţii ce fac, ce zic, de ce sunt aşa şi nu altfel etc.
38. Am presupus, bănuit pe alţii.
39. Am fost iscoditor (iscoditoare).
40. Am luat ceea ce se cuvenea altuia.
41. Am păcălit, înşelat pe cineva. Am vândut marfă rea că marfă bună.
42. Am nedreptăţit pe cineva.
43. Am împrumutat ceva şi n-am dat înapoi.
44. Am ascuns în casă mea lucruri străine.
45. Am găsit lucruri străine şi, ştiind ale cui sunt, nu le-am dat înapoi.
46. Am furat ceva. De la stat (averea publică), sau de la om? De la biserica? De la străini sau de la părinţi, de la rude? Păcatul acesta nu se iartă până nu înapoiem lucrurile. Dacă nu mai putem ‚ să facem milostenie.
47. Am mutat hotarul că să iau din terenul vecinului.
48. Am ascuns furtişagul altuia. Am în casă vreun lucru de furat.
49. Am vândut sau am cumpărat lucruri despre care bănuiam sau ştiam că sunt de furat.
50. Am adunat bani cu acte false şi cu vicleşug.
51. N-am întors pagubă făcută aproapelui, chiar şi fără voie.
52. Din răutate, am stricat avere străină (semănături, pomi, maşină etc.).
53. Am înşelat statul, depunând declaraţii de venit false.
54. Am moştenit cu bună ştiinţă avere agonisită prin păcate. N-am făcut milostenie multă din ea.
55. Am dat sau am luat şpagă (mită).
56. Am câştigat bani prin metode necinstite.
57. M-am lăcomit la avere, zgarcindu-mă la milostenie.
58. Sunt necumpătat(a) în cheltuieli. Dau bani pe lucruri de lux, care nu sunt strict necesare.
59. N-am ajutat biserica şi pe săraci după putere.
60. Dacă mi-au venit în gând păcate, m-am îndulcit gândindu-mă la ele, în loc să le alung imediat.
61. Am căutat momentul potrivit pentru a face un păcat (exemplu: hoţul care caută să fure, curvarul care caută femeie, etc.).
62. Am părat pe cineva cu scopul de a-i face rău.
63. Am minţit împotriva cuiva cu scopul de a-i face rău (mărturie mincinoasă împotriva aproapelui).
64. Am mâniat sau am scârbit pe cineva cu vorbe sau fapte urâte. L-am făcut să mă urască.
65. Port ura pe cineva. Ţin minte răul. Aş vrea să mă răzbun. M-am bucurat de răul altuia.
66. Doresc răul cuiva. Doresc altora boală, necazuri, moarte, etc.
67. În timpul rugăciunii m-am gândit la altceva.
68. Am vorbit în timpul slujbei. M-am foit, m-am mişcat de colo-colo prin biserica.
69. Nu mi-a fost gândul la slujba. M-am uitat ce fac alţii, cu ce sunt îmbrăcaţi.
70. Am mâncat, am băut ceva pe ascuns.
71. M-am lăcomit la mâncare. Am mâncat cu nesaţ.
72. M-am ameţit la cap cu băuturi alcoolice. M-am îmbătat. Am şi vărsat după aceea.
73. Am vrut să fiu deasupra tuturor cu ceva anume dacă nu cu totul.
74. Am făcut din sărăcia sau din bogăţia mea un motiv de laudă.
75. M-am mândrit, m-am falit, m-am trufit, m-am dat mare, m-am îngâmfat, m-am înfumurat. M-am mândrit cu copiii mei.
76. M-am lăudat. Am o părere bună despre mine. Mă cred a fi cineva în comparaţie cu alţii. Nu mai e nimeni că mine.
77. Îmi place să mă laude alţii. Când fac o fapta bună, aştept laude de la alţii şi nu plata de la Dumnezeu.
78. Am încredere mare în mine, în loc să am în Dumnezeu.
79. M-am crezut mai bun(a), mai credincios(oasă) că alţii, socotindu-i pe ei mai răi, proşti, necredincioşi, etc.
80. Am ras de păcatele şi defectele altora. Şi de faptele lor bune am ras.
81. Am lăudat păcatele altora.
82. M-am lenevit a face rugăciune în fiecare dimineaţă, seară, la fiecare masă.
83. Am mâncat de dulce în vreo zi de miercuri sau vineri.
84. N-am ţinut cele 4 posturi de peste an.
85. Am ţinut post negru sâmbătă şi duminică.
86. Am zis: mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce, decât să o mănânci.
87. Am postit când Biserica dezlega, exemplu miercuri şi vineri când era hărţi sau sâmbătă şi duminică când se mânca peste, socotind că nu sunt bune aceste rânduieli.
88. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia): miercuri, vineri, sâmbătă, duminică, luni; în cele 4 posturi de peste an; în timpul sarcinii şi al ciclului lunar; 40 de zile după naştere.
89. N-am păstrat curăţie cu soţul (soţia) cu acordul lui (ei), ci fără, încât putea să cadă în păcatul preacurviei.
90. Am luat pastile anticoncepţionale, am folosit spermicide, că să nu fac copii.
91. Am făcut păcatul onaniei că să nu fac copii, adică: am folosit prezervativ sau am vărsat sămânţa afară ca bărbat, iar ca femeie am folosit diafragmă.
92. Am făcut avort. Că bărbat, am dat voie soţiei să facă avort.
93. Am folosit sterilet că să nu fac copii (steriletul provoacă avort).
94. M-am împreunat cu soţul (soţia) de mai multe ori în 24 de ore.
95. M-am împreunat cu soţul (soţia) în diferite poziţii, ca animalele.
96. M-am împreunat cu soţul (soţia) în văzul sau auzul copiilor mei, crezând că sunt mici şi nu ştiu.
97. Am curvit. Am preacurvit.
98. Am gânduri de desfrânare cu persoane de sex opus sau de acelaşi sex. Când îmi vin aceste gânduri, nu le depărtez, ci mă îndulcesc cu ele, deşi n-aş vrea să fac păcatul.
99. Am preacurvit cu rudă, fin, nas, var, frate, fiu, fiica, nepot.
100. Am gândit să preacurvesc sau chiar am preacurvit cu preot, preoteasa, călugăr, călugăriţă.
101. Am pipăit alt trup pentru a simţi şi provoca plăceri de desfrâu.
102. Am trăit necununat(a), adică în concubinaj.
103. M-am căsătorit cu altă femeie, nefiind divorţat de prima.
104. M-am culcat cu femeia mea după ce am divorţat de ea.
105. M-am căsătorit cu rudenie de sânge, de cuscrie (nu se poate decât de la gradul al 8-lea în sus, altfel e păcatul amestecării de sânge).
106. Că nas (nasa), m-am căsătorit cu fină (finul) sau am dat voie copiilor mei să se căsătorească cu copiii finilor mei.
107. Mi s-au făcut mai mult de trei cununii în biserica( cununia a 4-a este păcat).
108. Am făcut păcatul malahiei singur(a) (adică atunci când o persoană îşi provoacă plăcere singură, masturbare). Acest păcat se numeşte curvia cu diavolul.
109. Am făcut păcatul malahiei cu altă persoană, unul la altul. Eu cu altul, altul cu mine, cu femeie, bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, cu copii.
110. Am făcut păcatul sodomiei (bărbat cu bărbat, femeie cu femeie).
111. Am făcut păcatul gomoriei (prostii cu gură, sex oral).
112. Am preacurvit cu animale, păsări (zoofilie), cu copii (pedofilie)
113. Am privit filme, poze cu prostii. Am în casă poze, statui cu prostii.
114. Am vorbit prostii.
115. Am privit cu plăcere cum se împreunau animalele.
116. Am fost invidios (invidioasă). Mi-a părut rău de binele altuia. Îmi pare rău că altul are şi eu nu. Invidia este aceeaşi cu zavistia şi pizma.
117. M-am lăcomit la muncă. Am muncit peste puteri, încât poate chiar m-am şi îmbolnăvit.
118. Am minţit. Am obiceiul să mint mereu.
119. Îmi place să „ înfloresc ” lucrurile şi poveştile.
120. Am drăcuit. Am dat naibii. Şi pe mine însumi m-am dat dracului. Am zis: „ să fiu al naibii ” , „ să mă ia ” .
121. Am muncit în duminici şi sărbători.
122. Am lipsit de la biserica în duminici şi sărbători. În timpul slujbei nu m-am rugat, ci am dormit ori m-am ocupat cu lucruri deşarte, am fost la târg etc.
123. Dacă am fost la biserica, n-am dat pomelnic şi n-am aprins lumânări.
124. Am stat în faţă la toţi în biserica. I-am dat la o parte pe alţii, zicandu-le că stau pe locul meu.
125. Am adus daruri, jertfe şi donaţii la biserica din ce era mai rău.
126. Am ucis animal, pasăre. Le-am chinuit, batjocorit, le-am împovărat peste puteri, le-am lăsat să moară deşi puteam să le salvez.
127. Am mâncat eu sau am pus altora în mâncare spurcăciune (animal netăiat, carne de om, jertfe sataniceşti, necurăţie etc.)
128. Am sfătuit şi învăţat pe alţii să facă păcate.
129. Am fost la petreceri destrăbălate. În posturi, miercurea, vinerea, în duminici şi sărbători.
130. Cred în superstiţii: căldare goală, să nu mă întorc că-mi merge rău, dacă întâlnesc preot îmi merge rău etc.
131. N-am mulţumit lui Dumnezeu pentru binefaceri.
132. Am făcut glume, bancuri cu şi despre cele sfinte.
133. M-am machiat, rujat, vopsit la par, am dat unghiile cu ojă etc. Am purtat cercei, mărgele, inele, coliere, brăţări, pantofi cu toc. Mi-am făcut părul.
134. Că femeie, am purtat pantaloni sau fustă scurtă, n-am purtat capul acoperit, am mers sau am vorbit, că să atrag bărbaţii.
135. Am scuipat sau am vomitat în ziua în care m-am împărtăşit.
136. M-am mâniat şi nu mi-a trecut îndată, ci am ţinut manie.
137. Am ambiţie, încăpăţânare, obrăznicie, neruşinare, iubire de sine.
138. Am făgăduit ceva şi n-am împlinit. N-am ţinut învoială, promisiunea.
139. N-am tămâiat şi stropit casă cu agheasmă cel puţin o dată pe luna.
140. N-am iertat pe cei ce mi-au cerut iertare.
141. Nu mi-am cerut iertare pentru a depărta orice vrajba, chiar dacă n-am fost vinovat(a).
142. N-am aprins candelă la rugăciune, în duminici şi sărbători.
143. N-am făcut semnul crucii cum trebuie, drept.
144. N-am făcut cruce când am trecut pe lângă biserica.
145. Am mers la mai mulţi preoţi şi am zis la unul unele păcate, la altul altele.
146. Din pricina ruşinii sau a altor motive, am ascuns cu bună ştiinţă la Spovedanie unele păcate. M-am şi împărtăşit după aceea.
147. M-am împărtăşit la un preot, fiind legat de altul.
148. Că femeie, m-am atins de lucruri sfinte din biserica, atunci când am avut ciclu.
149. Am venit târziu la biserica. Am plecat înainte de sfârşitul slujbei fără motive întemeiate. Am făcut din acestea o regulă.
150. N-am crescut copiii şi finii în frică de Dumnezeu. Nu i-am învăţat poruncile lui Dumnezeu. I-am învăţat la rău, contribuind la uciderea lor sufletească.
151. Nu mi-am pedepsit copiii când i-am văzut că persistă în greşeli.
152. Nu am ascultat de părinţi atunci când m-au învăţat de bine.
153. Nu mi-am iubit la fel toţi copiii. Am fost părtinitor (părtinitoare) cu unul sau mai mulţi din copiii mei.
154. Am amânat Spovedania. Am zis să păcătuiesc, că mai e timp să fac pocăinţă şi să mă spovedesc.
155. N-am făcut canonul pe care l-am primit după Spovedanie.
156. M-am împărtăşit după ce am avut necurăţie în vis.
157. Că femeie, m-am împărtăşit când aveam ciclu.
158. Că femeie, n-am făcut molitfele la o zi, 8 zile şi 40 de zile după naştere. Am intrat în biserica înainte de a trece 40 zile. Am citit molitfă înainte de a trece cele 40 de zile.
159. Am pierdut sarcina fără voia mea. Dacă mi s-a întâmplat aşa, n-am venit la preot să-mi citească rugăciunea specială.
160. Am înăbuşit copilul lângă mine, botezat sau nebotezat.
161. Din neglijenţă mea, mi-au murit copiii.
162. Am lăsat să-mi moară copilul nebotezat.
163. Am abandonat copiii vii pe drumuri, în orfelinate.
164. Am mustrat prea aspru. Am cicălit. Am stat cu gură şi am fost prea băgăcios (băgăcioasă) pe altcineva.
165. Am lăsat nefăcută sfeştanie în casă mai mult de un an de zile.
166. Am făcut jocuri şi râsete la priveghiurile de morţi.
167. Nu mi-am făcut datoria faţă de rudele moarte. Nu le-am făcut tot ce trebuia.
168. N-am îngrijit mormintele. M-am zgârcit să plătesc sărindare, slujbe pentru sufletele celor adormiţi.
169. Am jelit morţii. Am pus bani pe crucea lor de pe piept sau în mâna. Am dat lucruri peste groapă lor. Am spart ceva când a fost scos mortul din casă.
170. Am în casă, am citit cărţi sectare. Am fost la adunări de sectanţi, i-am primit în casă.
171. Am ucis oameni, cu voie sau fără voie. Poate din şi din cauza mea, a murit cineva.
172. M-am căsătorit cu evreu, turc, catolic, sectant etc.
173. Am dat anafora pe jos.
174. Cred în vise. Ceea ce fac a două zi este în funcţie de cele ce visez.
175. Am cântat şi am ascultat cântece lumeşti şi sectare.
176. Am jucat şi am mers la discoteci şi alte petreceri anormale.
177. Am făcut nunţi şi petreceri cu mâncare de dulce şi cu muzică în post.
178. Am smintit şi l-am făcut să păcătuiască pe aproapele meu când a auzit ce zic şi a văzut ce fac (astfel sunt răspunzător în faţă lui Dumnezeu pentru păcatul aproapelui meu).
179. M-am mascat.
180. N-am plătit contribuţia la Sfânta Biserica.
181. Am ascultat discuţiile altora, deşi nu-mi folosea şi îi deranjăm.
182. Am intrat în Sfântul Altar.
183. Am moştenire şi n-am îngrijit pe cei care mi-au dat-o.
184. Nu mi-am căutat sănătatea după datorie.
185. Am luat anafora şi agheasmă, deşi mâncasem sau băusem apă după miezul nopţii.
186. Am râvnă nesocotită, habotnicie( post mult încât poate m-am şi îmbolnăvit, milostenie fără socoteală încât suferă cei din casă etc.).
187. Nu m-am rugat totdeauna cu faţa către răsărit.
188. Am dat importantă mai mare celor trupeşti decât celor sufleteşti.
189. În loc de a mă împacă cu aproapele, l-am tras la judecată.
190. Nu mi-am iubit soţul (soţia) că pe mine însumi. Din pricina mea a făcut păcate.
191. Am făcut diferite pariuri diavoleşti, prin care mulţi şi-au pierdut sănătatea şi viaţă.
192. N-am sfătuit pe cel care avea nevoie de sfat. N-am învăţat pe cel nepriceput.
193. Am dat de pomană mâncare de dulce în zile de post.

http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/sfintele-taine/marturisirea-pacatelor-69127.html

http://asafteititianu.blogspot.ro/2010/11/spovedania.html

http://www.parohialuton.co.uk/noutati-din-parohie/103-10-lucruri-de-stiut-la-spovedanie

Imagine:  Pr. Atanasie Tanasache Costea

Prezentare Postelnicu Maria – Daniela

10270437_744688218909790_3317814460805172797_n

Despre mine:

  • Născută şi crescută în Bucureşti, în ‘95 în zodia Taurului.
  • Am avut o adolescenţă marcată de sportul de performanţă (tenis şi atletism), am „crescut” printre sportivi, dar am rămas o cerebrală.
  • Tocmai de aceea, sunt studentă la Facultatea de Psihologie, anul I
  • Am început să scriu de mică, prin clasa a V-a, că un joc, după ce am citit o poezioară compusă de nasa mea; pot spune că ea a fost prima mea sursă de inspiraţie.
  • N-am luat scrisul foarte în serios până acum, deşi am participat în gimnaziu m liceu la câteva concursuri literare unde s-a mai întâmplat să şi câştig un loc I (nu mai reţin numele concursurilor).
  • Încerc să nu scriu „poezie leneşă” cum spunea Barbu, însă nu admit nici raţionalizarea excesivă a versului sau ermetizarea să exagerată.
  • Mă ţin departe de eros în poezie sau îl integrez în mod subtil.
  • Poezia de dragoste sună parcă mai bine venind de la un bărbat decât de la o femeie.
  • Datorez foarte mult din ceea ce sunt astăzi profesoarei mele de literatură din liceu,cu care am şi rămas prietenă.
  • Printre primii poeţi care m-au inspirat se numără Ana Blandiana.

Ce-aș mai putea eu spune despre această frumoasă, hotărâtă și foarte tânără poetă :)? Din câte am auzit – nu am  asistat – ”s-a încăierat” cu Alex Amarfei pe FB (ca și colegul mai puțin recent – Mihai Nistor)! Alex a invitat-o la Cenaclul Monokeros și așa a apărut în grupul nostru! O prezență de-o frumusețe rafaelită, OLYMPUS DIGITAL CAMERAprietenoasă, bună colegă, gata să intre sau să inițieze dezbateri pe teme dintre cele mai spinoase. Se întâmplă să întârzii la Cenaclu și intru val-vârtej, rostogolindu-mă cu viteză maximă – de parcă aș putea recupera întârzierea – spre un scaun care să-mi permită contactul vizual cu Monokeros, pentru a putea fi foarte atentă la ce spune, că turuie ca o mitralieră :)! Așa că, de cele mai multe ori salut în masă și nu prea observ cine a mai venit. Până la Maria – Daniela. Nu doar frumusețea, ci ochii mari, adânci, maturi și lucizi, m-au făcut s-o remarc. Firescul cu care asculta vorbele – uneori buruienoase 🙂 – ale amfitrionului nostru, fără false pudori și opăreli ultra-feminine, m-au făcut s-o plac. Fără s-o studiez, câteva impresii s-au strecurat singure înspre mine :)! Dar nu au fost atât de puternice cât a fost flow-ul ce a circulat între noi,  atunci când am invitat-o să publice! Dăruiam și primeam bucurie – la un moment dat țopăiam ca Prostănacu, într-atât de intensă era bucuria mea, simțind-o pe ea că se bucură! Tot timpul este ”cu minte”, cu mult tact, știind când să intervină într-o pauză de respirație a unei expuneri/prelegeri a domnului doctor. Îi doresc tinerei noastre colege să fie un bun specialist, să-și folosească intuițiile, ce-i permit să scrie atât de  profund, să se ferească de etichete și prejudecăți în privința oamenilor! Toți suntem  cât putem de buni și ne străduim să facem lucrurile cât mai bine; iar dacă greșim, merităm o șansă nouă, pentru că am venit în viață fără instrucțiuni de folosire a ei și tare ne mai rănim singuri! Cu aceste gânduri, referitoare la activitatea ei profesională de mâine, închei micuța prezentare și vă mai dau întâlnire cât de curând cu Daniela!

Cristina Ghenof

Patimi sufleteşti și trupeşti – Mitropolit Hierotheos Vlachos

De obicei nu public decât articole scrise de noi sau invitații noștri, dar acest  articol este o introducere, pentru că voi lua patimile pe rând și le voi explica, după Știința Sfinților Părinți.
fire31
Patimi sufleteşti sunt acestea: uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Când ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile care sunt acestea: neevlavia…

Folosind acelaşi criteriu de clasificare, Sfântul Ioan Damaschin ne oferă o listă aproape completă a patimilor trupeşti şi sufleteşti: „Patimi sufleteşti sunt acestea: uitarea, nepăsarea şi neştiinţa. Când ochiul sufletului, sau mintea, e întunecat de acestea trei, e luat apoi în stăpânire de toate patimile care sunt acestea: neevlavia, credinţa strâmbă sau toată erezia, blasfemia, iuţimea, mânia, amărăciunea, înfurierea năpraznică, ura de oameni, pomenirea răului, vorbirea de rău, osândirea, întristarea fără temei, frica, laşitatea, cearta, rivalitatea, pizma, slava deşartă, mândria, făţărnicia, minciuna, necredinţa, zgârcenia, iubirea de materie, împătimirea, afecţiunea pentru cele pământeşti, trândăvia, micimea de suflet, nemulţumirea, cârtirea, înfumurarea, părerea de sine, trufia, îngâmfarea, iubirea de stăpânire, dorinţa de a plăcea oamenilor, viclenia, neruşinarea, nesimţirea, linguşirea, înşelăciunea, ironia, duplicitatea, învoirea cu păcatele părţii pătimaşe şi gândirea deasă la ele, rătăcirea gândurilor, iubirea de sine, care este maica şi rădăcina tuturor relelor, iubirea de argint, reaua nărăvire şi răutatea.

„Iar patimi trupeşti sunt: lăcomia pântecelui, nesăturarea, desfătarea, beţia, mâncarea pe ascuns, iubirea de plăceri felurite, curvia, preacurvia, desfrâul, necurăţia, amestecarea sângelui (incestul), stricarea pruncilor, împreunarea cu dobitoacele, poftele rele şi toate patimile urâte şi potrivnice firii, furtul, jefuirea celor sfinte (sacrilegiul), hoţia, uciderea, orice moleşeală sufletească şi bucurie de voile trupului, mai ales când trupul e sănătos, ghicirile, descântecele, farmecele, prezicerile, iubirea de podoabe, uşurătatea, moliciunile, înfrumuseţările, vopsirea feţei, pierderea vremii, umblarea fără rost, jocurile de noroc, reaua şi pătimaşa întrebuinţare a lucrurilor dulci ale lumii, viaţa iubitoare de trup, care, îngroşând mintea, o face pământească şi dobitocească şi nu o lasă niciodată să tindă spre Dumnezeu şi spre lucrarea virtuţilor.”

(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 295-296)

Frați basarabeni, vă așteptăm în Uniunea Europeană!

1452186_966971113317742_7152497611696005849_n

Dragi surori si frati din Basarabia! Viitorul COMUN al NOSTRU, si UNIREA Basarabiei cu Romania, DEPIND de votul VOSTRU din 30 noiembrie 2014 de la alegerile parlamentare!! Prezentati-va, MASIV, la sectiile de votare inca de la PRIMELE ORE ALE DIMINETII (!!!) si spuneti un „NU!” ho-ta-rat celor doi comunistil cu numele de vladimir, voronin si putin!! Spuneti un „NU!” hotarat rusiei comuniste!
Spuneti un „DA!” ho-ta-rat viitorului vostru si al nostru in Uniunea Europeana!!
Lista secțiilor de votare din diaspora, cu adrese complete, poate fi vizualizata dand click pe urmatorul link: www.mfa.gov.md/img/docs/Adrese_sectii_de_votare_21.11.2014.docxGhidul alegătorului în străinătate poate fi vizualizat dand click pe urmatorul link:www.mfa.gov.md/img/docs/ghidulalegatoruluistrainatate_1451345.pdf

Si NU UITATI! Studenţii şi elevii din Republica Moldova, care învaţă în România, vor putea circula GRATUIT cu trenul, duminica aceasta. Decizia a fost luată de Ministerul Transporturilor pentru a-i ajuta pe tineri să ajungă la secţiile de votare organizate la noi în ţară pentru scrutinul de duminică, atunci când sunt programate alegerile parlamentare. În ziua algerilor, tinerii basarabeni vor putea călători gratuit pe teritoriul României, pe calea ferata, dus-întors, cu tren InterRegio, clasa a II-a. Costurile vor fi suportate din bugetul Ministerului Transporturilor. În acest fel, elevilor şi studenţilor le va fi facilitat accesul la secţiile de votare. (detalii aici: http://www.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Iasi/Stiri/Tinerii+basarabeni+din+Romania+pot+calatori+gratuit+cu+trenul+pe)

BASARABIA = PAMANT SI SUFLET ROMANESTI!
Basarabia Pământ Românesc
Călăraşi Semnează pentru Basarabia
Basarabia E Romania Bucuresti
Basarabia E România Craiova
Basarabia E Romania Barlad

Cristina Ghenof – inițiativă preluată de la dl.  George Staicu

Cristina Olaru (Ghenof )- Prezentare

10610702_847612315269996_7672650788784856036_nMă numesc Cristina Olaru (Ghenof). De foarte tânără mi-am dorit să fiu aproape de vatra în care se ”coace” literatura. Am detestat întotdeauna deadline-urile și de aceea mi-am dorit să am propria-mi revistă literară, pentru a nu mai tremura de emoție că nu termin la timp articolul, că mi se taie din text, că mi se reformulează, etc.! Dar am constatat că eu îmi sunt cel mai pisălog șef! Am vorbit de mult cu doi prieteni: cu

Dl. Dr. Alex (Alexandru – Theodor) Amarfei (căruia îi voi consacra un articol separat) și cu

D-na Mihaela Cardiș, cadru didactic universitar la Facultatea de Medicină din B. – o Doamna extraordinară, care m-a susținut puternic și a fost prima ”colegă de redacție”!

Apoi, l-am rugat pe fostul meu profesor de Informatică:

Dl. Dr. Cristian-Mihai Pomohaci – un Dascăl adevărat, iubit de studenți, un Om minunat, să mă consilieze în vederea lansării unei reviste literare virtuale, aruncându-i și-o bombiță, cum c-aș avea nevoie și de exprimarea opiniei unui bărbat, asupra subiectelor pe care mi-am propus să vi le aduc/em la cunoștință!

Când începem?”, m-a întrebat el, propunându-mi și o dată de lansare a revistei în spațiul virtual, amețitor de apropiată.

Prietenul meu drag – frățiorul meu iubit – Dl. Alexandru Povarnă, posta nevinovat o poezie pe Facebook, moment în care s-a întâlnit  cu Destinul inexorabil, întruchipat de o doamnă, căreia îți este cam greu să i te impotrivești :)! S-a lăsat cucerit, fiind la fel de deschis, ca noi toți cei care – pentru dumneavoastră – vom pune în cuvinte gânduri şi sentimente, ce dospesc de multă vreme în mințile și în sufletele noastre! N-aș vrea să ştiți cum îmi fac treaba mea de femeie, numai cu gândul la ce subiecte voi mai aborda, cum scriu textele ”în cap” :)! Ca voi toți, am acumulat tot felul de cunoștințe – pe care mi le-am acordat între ele – și trăiri, în urma cărora am tras și eu niște concluzii, pe care doresc să vi le împărtășesc, cu marea dorință ca ele să vă fie de folos. Aș fi vrut ca, la ceasul diferitelor alegeri, făcute de mine, să fi fost cineva să-mi spună ceea ce doresc eu să vă dăruiesc acum, în speranța că vă vor ușura niște căutări, nu întotdeauna pline de bucurie! Dar, tot ceea ce am trăit, mi-a adâncit simțirea, mi-a deschis unghiul ochelarilor de cal, cu care onor societatea ne dotează și m-a făcut să mă consider o femeie puternică. Iar asta pentru că Motto-urile mele – pe care vi le dăruiesc, de asemenea – sunt:

Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte

(Epistola catre Filipeni a Sfantului Apostol Pavel )- (4.13)

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” – Iosua Navi (1:9)

Cristina Olaru (Ghenof)

”Ajutați-ne să ne întoarcem acasă, domnule Președinte! Am obosit, pe la uși străine!”

10806224_999039796789662_8900016592401560042_n

 ”Sute”? Cred că eram 10-15 mii de oameni! Aceeași grosolană manipulare!

”Vor să voteze, lăsați-i să voteze!”

Ieri seară (16.XI.), în fața sediului PSD, apărat de parcă ar fi fost Tezaurul României acolo, deși jandarmii erau câtă frunză și iarbă, înarmați, un tânăr s-a urcat pe un stâlp și a dat jos o reclamă electorală, cu moaca lui Ponta! Un urlet uriaș a străbătut mulțimea! A fost un gest simbolic, dar care a arătat că este posibil și în realitate, pentru că toți voiam același lucru! Bine-ar fi, domnule Ponta, să fiți o dată-n viață elegant, și să vă ascundeți pe undeva, în cartea de istorie, ca măcar să vă putem uita! V-ați purtat mizerabil cu poporul pe care aveați nemăsurata ambiție să-l conduceți! Umilit, sărăcit, deznădăjduit, mințit, nevoit să plece de-acasă, pentru a câștiga o bucată amară de pâine, făcut să-și vândă votul, pentru o sticlă de ulei, cu demnitatea făcută ferfeniță, acest popor v-a dovedit totuși că nu e bine să ignorați marea lui putere de revenire din somnul cel de moarte, în care l-au adâncit frații dv., comuniștii! Cum mai aveți tupeul de a insista să rămâneți prim ministru, apelând și cerând ajutor de la tovarășii de potlogării, sperând că, niște oameni profund corupți și necinstiți, vor fi loiali? Ați pierdut! Nu mai sunteți în joc, așa că veți fi tras – în cel mai bun caz – pe linie moartă! Sperăm că Justiția își va face datoria, iar poporul ar trebui să vă ceară daune morale și materiale, până veți ajunge să simțiți cum e pâinea săracului, nevoit să-și vândă conștiința, pentru o pungă de-un leu, cu te miri ce în ea! Cinic, laș, arogant, miștocar – într-o funcție care cerea un comportament demn și responsabil, ați ajuns la nivelul maxim pe care-l putea atinge un incompetent ca dv.! Ați vrut și mai mult! În această competiție, ați jignit un om civilizat și demn – ce mare lucru pentru un ”jmecheraș” -, dar ați făcut o eroare, în fața unui popor care nu și-a pierdut de tot bunul simț și respectul pentru oameni care au făcut ceva în viață, care mai are niște valori, pe care le și respectă! Și, cel mai grav, v-ați bătut joc de sentimentele noastre religioase, făcând din Dumnezeu un articol pe taraba dv. electorală! Știm că ”Franța a meritat o liturghie”, cunoaștem un pic natura umană, dar asta ne-a scârbit pe toți – credincioși și atei, deopotrivă! Și ați compromis și Biserica, ce nu a rezistat ofertei dv. electorale, dar a decis să nu se implice politic; doar unii slujitori ai ei au ales s-o facă, uitând că Șeful lor nu este Unul din lumea aceasta! Sunteți tânăr – ați făcut deja atât de multe compromisuri! Retrăgeți-vă și mulțumiți bunului Dumnezeu că nu veți mai avea oportunitatea să faceți și mai multe! Analizați-vă viața, gândiți-vă ce oprobriu ați atras asupra dv., cum v-ați tarat social și duhovnicește copiii, făcându-i să le fie rușine cu dv.! Aveați de toate! Nu era mai bine să rămâneți la viața firească și îmbelșugată, pe care deja o aveați? Fără să fiți prost tratat prin țările prin care ați umblat, nerespectat și nebăgat în seamă; fără să vă urmărească spectrul pușcăriei? Veți înțelege, oare, de ce poporul român spune: sărac și curat? Nu erați nici măcar sărac! Aș vrea să înțelegeți că o conștiință curată este bunul cel mai de preț, cel mai bun somnifer, cel mai bun antidepresiv și cel care v-ar fi ajutat să aveți prieteni – puțini, pentru că aveți un caracter urât -, dar poate sinceri! Ce-ați avut și ce-ați pierdut, domnule Ponta? Ați dat cinstea pe rușine, pacea pe război și libertatea pe-o foarte posibilă condamnare! A meritat?

Aceasta a fost imaginea despre care vorbeam!

E posibil ca acești oameni amărâți, care-au plecat de sărăcie și pentru că nu ați creat locuri de muncă,să nu poată vota, după ce au făcut sacrificii materiale și de timp, oboseală, multiple? Sau să stea atâtea ore în picioare, în frig, în ploaie?

     

  • Vor urma!
    Titlul:  ”Ajutați-ne să ne întoarcem acasă, domnule Președinte! Am obosit, pe la uși străine!”, reprezintă cel mai dramatic strigăt pe care l-am auzit în acele zile de fantastică unitate și solidaritate între români.

Cristina Olaru (Ghenof)

Informații foarte utile pentru Diaspora: Distribuiti, va rog!

vot

Ce trebuie să știi mâine:
1.Dă click pe http://goo.gl/Wn2iU4 pentru a descărca declarația pe proprie răspundere pentru ziua votului, printează mai multe exemplare și ia-le cu tine în secția de vot!
2.Verifică aici secțiile de votare: http://goo.gl/Mu64sl (din țară) și http://goo.gl/fYdSP4(din diaspora).

Pentru că votul tău nu e o lozincă, pentru că votul tău contează!

Comandamentul de organizare si coordonare a votului in diaspora
Va rog sa dati share la acest mesaj peste tot (inclusiv timeline personal) unde considerati ca ar putea ajunge la persoane care vor vota in diaspora, mai ales cei din orasele mari unde pot exista probleme.

Echipamentul ideal al alegatorului din diaspora:

– declaratia pe proprie raspundere completata dar NESEMNATA (semnati in fata functionarilor)
– pix
– haine groase
– umbrela (chiar daca se anunta vreme buna)
– apa, mancare
– scaun pliant
– medicamente (daca e cazul)
– smartphone si laptop cu baterie 100% (laptopul poate fi folosit pentru incarcarea telefonului
– incarcatoare smartphone si laptop (laptopul il puteti incarca eventual intr-un local apropiat prin altcineva)
– distractii pentru copii (va recomandam cu tarie sa nu veniti cu copii la vot din cauza posibilei/probabilei durate mari a votului)
– aplicatia “Eu votez” pe smartphone

Recomandari pentru alegatori la fata locului:

– extrem de important!! CREATI CULOAR IN SECTIE PENTRU IESIREA PERSOANELOR CARE TOCMAI AU VOTAT!
– evitati discutii inutile cu functionarii in timp ce votati, fiecare secunda conteaza
– identificati toaletele publice (benzinarii, restaurante fast food, mall-uri etc.)
– tineti randul celor care trebuie sa paraseasca coada pentru scurt timp
– evitati conflictele de orice fel! FITI CALMI SI NU VA LASATI PROVOCATI IN NICI UN FEL indemnand si pe ceilalti la calm (am primit informatii cum ca ar putea exista agitatori asa ca mare atentie!!)
– pentru a evita discutii inutile cu cei din sectie va mai informam ca legea nr. 370/2004 spune ca in sala cabinelor de vot se intra in serii corespunzatoare numarului cabinelor (art.44, alin.6) limitand astfel numarul oamenilor care poate fi in acelasi timp in sala de vot, iar la ora 21:00 mai pot vota doar cei care se afla in sala de vot si nu in incinta sectiei (art.46, alin.2) – nu e foarte democratic dar din pacate asta e legea

Telefoane pentru sesizari:

– BEC Biroul electoral central – 0040214311745
– Purtator de cuvant BEC – 0040213192349
– DiGi TV – 0040314002424
– Realitatea Tv – 0040212008000
– B1 Tv – 0040215996655

Pentru voluntarii care vor sa ajute la fata locului:

– faceti cat mai multe copii la declaratia pe proprie raspundere si impartiti-le la oameni
– printati aceste informatii in cat mai multe exemplare si impartiti la coada
– ajutati la mentinerea linistii, oferiti informatii alegatorilor despre completare declaratie etc.
– incercati sa va organizati in ture (de ex la Munchen se fac ture de cate 2 ore)
– dupa posibilitate incercati sa aduceti apa/ceai/cafea pentru oamenii de la coada
– incercati sa organizati un stand cu informatii daca va mai permit resursele

https://multumesc.mobi/2014/10/31/rugaciune-pentru-romania/

Cristina Ghenof

Cu moartea pre moarte călcând (I)… – Cristina Olaru

purtarea-crucii1

Am ales anume această imagine, pentru că reprezintă o Viață cu sens, ce se îndreaptă spre o moarte ce are sens, noblețe și jertfelnicie, dar și un folos major pentru omenire. Reprezintă, de asemenea, ce avem noi de făcut cu viața noastră; păi, simplu, să-i urmăm lui Hristos! Și-atunci, viața noastră ar fi un perpetuu recurs la conștiință, conform unei definiții pe care-am dat-o pe Facebook și-a  devenit virală, la un moment dat, în sens negativ: Conștiința este răspunsul interior la întrebarea: ”Ce-ar face Hristos în locul meu?”, dar urmată și de trăirea cu acribie în reperele Axiologiei creștine. Vorbesc despre conștiință într-un articol despre moarte, pentru aceasta va fi prima instanță și martor, totodată la Judecata Particulară, la 40 de zile după plecarea sufletului la Domnul. În timpul vieții reușim să producem un zgomot ce poate ”bruia” vocea lui Dumnezeu în om: prin plăceri, ce anesteziază durerea vieții, lipsită de comuniune adevărată cu Hristos și cu oamenii; prin petreceri, ce par a o înlocui, prin tot felul de ”suzete”, care să ne aline foamea de dragoste – de la oameni, dar mai ales dorul după Dumnezeu, setea de Absolut, ce există în noi de la Facere, dorul după Raiul pierdut. Adam a trăit pe pământ doar cu gândul la fericirea, pierdută, de a sta lângă Dumnezeu, învăluit în dragostea Sa. Suntem străini și goi în acest Univers, prin care ne mișcăm temători și stingheri, nedumeriți de ce-am ajuns și ce trebuie să facem pe-aici. Când luăm cea mai simplă unealtă, primim instrucțiuni de folosire în zeci de limbi, dar când primim viața? Suntem crescuți de niște părinți care nu știu nici ei prea bine ce trebuie să facem; creștem, la rândul nostru, copii, fiind la fel de năuciți asupra misiunii noastre, ca și părinții noștri. Dar, luând Sfânta Scriptură ca Îndrumar în fiecare împrejurare a vieții, pe Hristos și pe Sfânta Sa Maică drept modele existențiale, totul capătă sens, deși nu este mai ușor! Păi, să vedem dacă mai sunt de actualitate aceste modele! Căderea s-a pricinuit omului din ispitirea celui rău prin Lemn – Pomul paradisiac; prin Fecioară – Eva nu cunoscuse pe Adam și prin neascultare, care a atras asupra neamului omenesc moartea. Pentru Biserica lui Hristos, problematica pomului și a grădinii din Eden e legată de taina scoaterii lui Adam din pământ și de chemarea acestuia la o existență transfigurată, duhovnicească. Pomul, paradisul, pământul și întreg cosmosul, țineau de libertatea omului, de modul în care acesta le asuma. Sfântul Ioan Gura de Aur afirma că Dumnezeu nu i-a poruncit omului nimic, ci doar l-a sfătuit – așa cum ne povățuim noi copiii – în privința tainelor Creației, promovându-i astfel libertatea (cf. Omilii la Facere, 14, 3). Prin cele prin care a căzut, tot prin acelea omul s-a și ridicat:

  • prin lemn – lemnul Crucii, ce-a devenit din unealtă de rușine și de pedeapsă, ocrotitoare și re-sfințitoare a întregii Creații, dar și mijloc de îndepărtare a celui rău!
  • prin fecioară a căzut neamul omenesc, aflat în potență în ființa protopărinților noștri; tot prin fecioară, Preasfânta Fecioara Maria – cea mai curată făptură de pe pământ – s-a călcat capul ispititorului șarpe;
  • prin neascultare a venit moartea în lume – prin ascultare ea a fost transformată în Trecere.

* Ascultarea – nu este aceasta virtutea pe care-o cerem și căutăm să le-o inspirăm copiiilor?:

  • în primul rând a Sfintei Fecioare, care a primit să fie Maica lui Dumnezeu, fiindu-i respectată libertatea ce i-a fost dăruită omului de la Facere, chiar și când i se oferea cea mai onorantă propunere, de a fi aleasă dintre toate fecioarele lumii, pentru a primi prunc dumnezeiesc în pântece, de la Duhul Sfânt.
  • ascultarea pe care-o face Mântuitorul față de Tatăl ceresc, jertfindu-se pentru răscumpărarea cu preț de sânge – al Lui – pentru păcatele neamului omenesc.
  • De asemenea, El ascultă de părinții lui după trup – Sfânta Sa Maică și logodnicul acesteia, Sfântul Iosif, care-L ocrotește, încă din Pântecele Preacurat și  Preasfânt al Maicii Sale, fugind cu ea în Egipt, apoi crescându-L ca pe fiul său, luându-L ca ajutor în munca sa, căutându-l 3 zile, atunci când Iisus dispare și-L găsesc la Templu, deslușindu-le Scripturile.

* Munca:

  • și Sfânta Fecioară și Iisus au muncit; Maica Domnului țesea minunat și făcea toate muncile, ca orice altă femeie a acelor locuri și vremuri, iar Iisus lucra alături de Sfântul Iosif, în atelierul lui de tâmplărie.

* Rugăciunea:

  • De la 3 ani, Sfânta Fecioară Maria este dusă la Templu – așa cum au făgăduit Sfinții Ei Părinți Ioachim și Ana, împodobită ca o Împărăteasă, ce avea să fie:

Sfântul Ioachim: „Chemaţi fiice evreice curate să ia făclii aprinse!” Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am arătat astăzi şi maică, şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc„. Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte aşa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeieşti să fie după vrednicia ei, şi astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat şi de mult preţ să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava şi frumuseţea cea mai mare„.

Arhiereul Zaharia o primeşte pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare. Iar către Zaharia a zis Ioachim: „Primeşte, Zaharia, pe cortul cel curat; primeşte, preotule, sicriul cel fără de prihană; primeşte, proorocule, cădelniţa şi cărbunele cel nematerialnic, primeşte dreptule tămâia cea duhovnicească„. Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu: „Primeşte, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primeşte-o şi o sădeşte pe ea în muntele cel sfânt, în locaşul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârşire cele ce bine a voit pentru dânsa„. Iar prunca, săltând şi bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deşi era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârşită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Apoi ţinând prunca de mână, cu bucurie a adus-o Zaharia în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, şi heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoţilor nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârşirea făgăduinţelor Domnului…

Când Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce Buna Vestire Sfintei Fecioare, aceasta se afla tot în rugăciune.

* Înțelepciune:

  • Înțelepciune, dar și ascultare, atunci când primește să fie încredințată spre grijă Sfântului Iosif, ca logodnică, făcându-se aceasta și pentru  înșelarea celui rău, ce știa că de la o fecioară îi va veni pedeapsa.
  • Când este salutată și felicitată de Sfântul Arhanghel Gavriil:

– ”Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei. Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus.”.

Este de presupus că Prea înțeleapta Fecioară fusese de mult vestită că va fi Maica lui Dumnezeu-Fiul, și cere deslușire Arhanghelului, pentru a nu fi înșelată de cel rău, care se știe că poate lua și înfățișare de Înger de lumină:

– ”Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?

Și răspunzând, Îngerul i-a zis:

– ”Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui Preaânalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.

* Curaj în asumarea misiunii și-a durerii:

  • Și i-a binecuvântat dreptul Simeon și a zis către Maria, mama Lui: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi

* Înfierea neamului omenesc, prin ascultarea poruncii Fiului ei, de pe Cruce, făcându-se Maică mijlocitoare între noi şi Dumnezeu:  „cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având pe de-o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritate de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de altă parte, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre„. (Pr. Dumitru Stăniloae)

Cristina Olaru (Ghenof)

(Va urma)

Restaurarea omului – fragment sinteză – Pr. Dumitru Stăniloae

Pr.-Prof.-Acad.-Dr.-Dumitru-Staniloae
Moartea este suprema probă prin care se aleg oamenii care cred de cei care nu cred. Moartea suportată cu credinţă este cel mai deplin omagiu, adus lui Dumnezeu. Nu ne cere Dumnezeu viaţa de aici pentru a şi-o adauga la a Sa, ci ne cere prin aceasta actul suprem al credinţei în El” (Paul Althaus – „Die letzen Dinge”)

Iisus S-a făcut om pentru a putea intră în solidaritate cu omenirea, pentru a o mântui. Deci, a luat o natură umană, capabilă de a muri (moartea este urmarea păcatului strămoşesc), chiar fără a păcătui personal, dar asumându-şi păcatul universal omenesc, a deschis în omenitatea Lui poartă morţii. Iisus-Logosul, care a învins neantul la creațiune, S-a plasat din nou în faţă lui, dar nu ca Dumnezeu, ci ca om, ca victimă, ca obiect menit să se lase învăluit de el. Moartea sau neantul fiind şi deplina absenţă a lui Dumnezeu şi maximă apropiere a celui rău, Iisus, care-şi înfrâna dumnezeirea de a-şi exercita puterea, a gustat ca nici un om grozăvia morţii. Aceasta s-a putut întâmpla pentru că, preluând păcatele omenirii, s-a produs depărtarea de Dumnezeu şi îndrăzneala satanei de a se apropia de El. În starea de victimă, peste care înaintează moartea, El este subiect – jertfă este totodată jertfitor.El nu este doborât de moarte, El moare ridicat în sus; simţurile, sufletul lui Hristos sunt ţinute în maximă trezvie şi capacitate de suferinţă. Aşezându-se în raport cu moartea ca om, a trebuit să se comporte ca om ce poartă asupra lui păcatul omenirii, dar nu vrea să-l înmulțească, refuzând sancţiunea, ci să-l ispăşească, primind-o benevol. Prin om a căpătat neantul din nou putere asupra Universului creat, tot prin om trebuia învins; prin om şi în om trebuia reconfirmată firea în existenţă. Dar omul simplu nu ar fi putut învinge neantul; în faţă neantului trebuia să stea Logosul că om. Doar omul purtat de Logos putea să aibă puterea de a suporta moartea, în aşa fel încât să o înfrângă! El a experiat întâi deplina înstrăinare şi părăsire de către Dumnezeu, apoi moartea până la ultima limită : „Dumnezeule, Dumnezeule, de ce m-ai părăsit?” Deşi a avut parte de cele mai mari dureri ce se pot închipui, pentru că sensibilitatea lui Iisus în raport cu suferinţa şi umilinţa era unică, El nu s-a dezis de misiunea Sa de restaurare a omului. Nu s-a lăsat copleşit de suferinţă şi de moarte, nu I-a putut atinge spiritul. Lucrarea de distrugere a vieţii istorice a lui Iisus prin puterea neantului era atât de intensă, încât s-a resimţit şi cosmosul; pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a rupt, şi stâncile s-au despicat, soarele s-a întunecat, nesuferind să-L vadă batjocorit pe Dumnezeu. Dar, culminaţia morţii coincide cu biruinţă asupra ei, Iisus ridicându-se chiar în clipa morţii în celălalt plan de existenţă, căci nu era cu putinţă ca El să fie ţinut de moarte. Cel dintâi care a plecat de aici fără urmă de păcat personal, nu a avut viaţa îngustată decât de trup, nu şi de păcat, de aceea, îndată ce a scăpat de trup, puterile spiritului sau omenesc, au ţâşnit în adâncimea şi vastitatea vieţii Sale depline. Biruinţa lui Iisus asupra morţii – realizată în omenitatea Sa – se transmite şi oamenilor, aduce şi scăparea de moarte a naturii omeneşti, prin consolidarea definitivă a ei în apropiere de Dumnezeu, indestructibilitatea ei, prin comuniune spirituală cu omenitatea lui Hristos şi în depărtarea de cel rău. Puterea cea nouă în omenitate stă în apropierea intimă de Dumnezeu, cu voia lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.

http://www.teologiepentruazi.ro/cv-pr-prof-acad-dr-dumitru-staniloae/

Sinteză realizată de Cristina OLARU (Ghenof)

De ce public ”Rugăciunile pe malul lacului”!

st-nikolai-photo

Am tot vrut să vi-l prezint pe Sfântul Nicolae Velimirovici (n. 23 dec. 1880 ) și atunci i-am căutat biografia.

Citind despre plecarea lui la Domnul, m-am simțit ca un omuleț, părăsit de Părintele lui…Nu știu să vă spun de ce mă simt atât de legată de Sfântul Nicolae Velimirovici, dar vă scriu plângând amar, cu acea durere, mai mare decât el, a unui copil.

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost un mare erudit, cu doctorate:

În Teologie – în anul 1908, la Berna, cu tema: Credința în Învierea lui Hristos, ca fundament al dogmelor bisericii apostolice (această lucrare originala a fost scrisă în limba germană, publicată în Elveția și tradusă mai târziu în Sârbă);

În anul următor, 1909, acest adevărat geniu, la vârsta de 29 de ani, și-a pregătit doctoratul în Filosofie la Oxford, în Anglia, apoi, în vara aceluiași an, la Geneva. Nikolai și-a scris a doua lucrare de doctorat intitulata Filosofia lui Berkeley„, în limba franceză.

A primit titlul onorific de Doctor Honoris Causa al mai multor Universități; cunoștea 7 limbi străine la perfecție, dar a scris și predat mai mult în  Limba Engleză, altfel poate că multe subtilități ale limbii s-ar fi pierdut la traducere.

Părintele Nicolae a scris multe cărți, două dintre acestea fiind: Cuvinte despre A-tot-omul 1920 și Rugăciuni la marginea lacului„, în 1921.

Această din urma lucrare a fost scrisă în momentele de odihnă de pe malul Lacului Ohrida, într-un stil poetico-narativ foarte adânc și pătrunzător, asemenea Psalmilor lui David.

În perioada în care Sfântul Nicolae Velimirovici a vizitat Sfantul Munte Athos, el îl va cunoaște pe unul dintre cei mai minunați sfinți ai veacului nostru: Sfântul Siluan Athonitul.

Tot aici, în anul 1930, el îl va hirotoni ierodiacon pe Părintele Sofronie Saharov. În anul 1952, Bătrânul Sofronie va publica Caietele lui Siluan la îndemnul Sfântului Nicolae Velimirovici, care va spune: Siluan e mai mare decât toți ceilalți sfinți în dragostea sa! Când citești pe toți ceilalți, o disperare te cuprinde, dar niciodată nu se întâmplă așa ceva cu ceea ce a scris Siluan„. 

Sfântul și de-Dumnezeu-purtătorul Părintele nostru Episcop Nicolae a trecut la Domnul în timp ce se ruga, în noaptea dintre 17 si 18 martie 1956, în chilia lui modestă, de la Seminarul Ortodox Sfântul Tihon, la Mănăstirea ortodoxă Rusă a Sfântului Tihon din South Canaan, Pennsylvania. Avea 76 de ani. Slujba de înmormântare a fost făcută la Catedrala Sârbă a Sfântului Sava din New York. Ca și Sfântul Sava, luminătorul Serbiei, Sfântul Episcop Nicolae a murit în pământ străin. În spatele bisericii mari a Mănăstirii Celie din satul său natal, lângă mormântul Sfântului Arhimandrit Iustin Popovici (1979) – ucenicul său iubit, i se pregătise și Sfântului loc de veci. Și, la 27 aprilie 1991, după 25 de ani de la adormirea întru Domnul, trupul Sfântului Episcop Nicolae a fost adus acasă, în vestul Serbiei.

Credincioșii ortodocși americani, și mai ales rușii ortodocși nu l-au uitat pe Episcopul Nicolae. La Mănăstirea Sfântului Tihon, chilia lui a fost preschimbată într-o cameră de rugăciune și meditație.

Dar, aceste foarte multe amănunte biografice vi le voi pune la dispoziție prin link-ul despre viața Sfântului; ceea ce m-a făcut pe mine să plâng a fost imensa dragoste ce radiază din scrierile sale; poate acesta a fost motivul care m-a făcut să mă simt ca un orfan, când am citit despre plecarea lui la Domnul, deși știu prea bine că de acolo de unde este acum, ne înfiază pe toți. Așa am mai simțit numai citind despre Părintele Paisie Olaru, pe care – de asemenea – l-am plâns amarnic, regretând că nu am fost la el, cât timp acesta a fost printre noi. Dar Părintele Paisie mi-a trimis spre mângâiere nu unul, ci doi ucenici de-ai lui, ca să mă satur, măcar un pic, de iubire duhovnicească.

Deci, n-aș vrea să vă motivez că doar înalta ținută intelectuală a Rugăciunilor sale m-a motivat să le public – și asta, desigur, dar mai ales frumusețea și poezia lor, adânca pace și iubire, ce se revarsă din ele.

Vă avertizez că sunt în număr de 100! Cu ajutorul bunului Dumnezeu, le voi publica pe toate. Rugăciunile de folos în anumite împrejurări de viață, le voi publica cel mai probabil la rubrica ”Rugăciunea săptămânii”.

Bucurie sfântă să aveți, dragoste între voi și duhul păcii!

Amin!

La data de 19 mai 2003, Sfântul Sinod al episcopilor Bisericii Ortodoxe Sârbe a hotărât, în unanimitate, trecerea Episcopului Nicolae Velimirovici al Ohridei și Jiciei în sinaxarul de sfinți al sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Cu adânca smerenie și recunoștință pentru mila Domnului, cădem înaintea iubitului sfânt și prieten al lui Dumnezeu, strigând:

Părinte Ierarhe Nicolae, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Troparul Sfântului Nicolae Velimirovici – Glas 8

Propovăduitorule cu gura de aur al lui Hristos cel înviat,
Călăuzitorule prin veacuri al neamului sârbesc purtător de cruce,
Alăută sunătoare a Sfântului Duh,
Înălțarea și dragostea călugărilor,
Bucuria și lauda preoției, învățătorule al pocăinței, Vlădica a tot norodul,
Capetenie a oștirii de rugători ai lui Hristos,
Sfinte Nicolae al Sârbilor și a toată Pravoslavia,
Împreună cu toți sfinții Serbiei Cerești,
Roagă pre Unul Iubitorul-de-oameni
Să daruiască pace și înțelegere neamului nostru.

Condacul Sfantului Nicolae Velimirovici – Glas 3

Născându-te în Leliciul Serbiei,
Arhipăstor ai fost în Ohrida Sfântului Naum,
Pre Scaunul Sfântului Sava în Jicea ai stătut
Norodul lui Dumnezeu cu Evanghelia ai învățat și luminat
La pocăință și iubirea de Hristos pre oameni ai adus,
Pentru Hristos și pătimire la Dachau ai răbdat:
Pentru aceasta te proslăvim pre tine,
Sfinte Nicolae, noule bineplăcut al lui Dumnezeu!

Sfantul Nicolae Velimirovici – în mărturia sfinților contemporani

Sfântul Nicolae Velimirovici a fost numit, nu de puține ori, „Noul Gura de Aur al Serbiei„. Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscopul rus al San Francisco-ului, care a fost în tinerețe profesor la un seminar din eparhia Jiciei, spunea despre el că este „un mare sfânt, un Hrisostom al zilelor noastre, a cărui însemnătate pentru Ortodoxia contemporană poate fi comparată doar cu cea a Mitropolitului Antonie Hrapovitki. Amândoi au fost dascăli sobornicești ai Bisericii Ortodoxe.”

Despre Sfântul Nicolae Velimirovici, arhimandritul Iustin Popovici spunea următoarele: El cugeta întru rugăciune, el filosofează întru rugăciune. Poți simți că, printr-însul, grăiesc sufletele purtătoare de lumină ale marile asceți ortodocși, și mai ales minunatul suflet al Sfântului Simeon Noul Teolog. El îl află pe Dumnezeu întru rugăciune și simte întreaga Zidire. În rugăciunea sa, tuturor se face părtaș. Această lucrare se poate împlini numai în Dreapta Slăvire. Întregul suflet se adună în rugăciune și pășește printr-acest lucru de o greutate covârșitoare, ce se cheamă „lume”, călăuzit fiind de rugăciune; căci rugăciunea este singura călăuza a minții, a inimii și a voii, căreia i s-a dat darul vederii.

Tot iubitul lui ucenic, Iustin Popovici, scria aceste cuvinte în 1961, la cinci ani după moartea Sfântului Episcop Nicolae:

„Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Apostol! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Evanghelist! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Mărturisitor! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Mucenic! Îți mulțumim, Doamne – într-însul avem un nou Sfânt!”

Sursa: Ed. Predania

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/sfantul-nicolae-velimirovici-73101.html#

Despre nădejde și deznădejde – Cristina Olaru

mersul-apa

Acest articol însoțește și aprofundează

Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită

Dacă dragostea sau ura pentru Dumnezeu sunt afecte cumva spontane; dacă (sporirea în) credința este un dar de la Dumnezeu, pe care-l putem cere, nădejdea ține aproape în exclusivitate de alegerea personală!

În nădejde se amestecă multe: stima de sine a omului – dacă se mai consideră demn de a fi auzit de Dumnezeu; smerenia – deși nu se consideră vrednic, totuși își asumă condiția de fiu al lui Dumnezeu și-I cere ajutor; dragostea față de Dumnezeu, amestecată cu mâhnirea profundă de a fi supărat un Părinte atât de bun; puterea de a-I cere iertare lui Dumnezeu pentru toate și a făgădui că măcar va încerca să nu-L mai supere cu abaterile sale de la omul care a fost chemat să fie;

–À l’envers, disprețul de sine sau, dimpotrivă, trufia celui ce nu vrea să ceară iertare Ziditorului său și pleacă din viață, fără a mai cere ajutor să treacă peste greul zilei!

Noaptea – nivelul de cortisol (hormon corticosteroid, produs de către cortexul glandei suprarenale și care este implicat în răspunsul la stres), scade foarte mult, cam 3 ore, după ce adormim! Sinuciderile au loc în special în acest interval orar, când suntem cel mai vulnerabili și când nimeni nu mai este prin preajma noastră, accentuându-ne senzația de singurătate!

De aceea înțelepciunea populară spune:  ”Noaptea este un sfetnic  bun” și ne recomandă să punem o noapte între un eveniment neplăcut și decizia în legătură cu el!

De aceea, poate, osteneala rugăciunii de noapte este atât de bine primită, pentru că se face din slăbiciune, din învingerea neputinței!

Așa că, dacă simțiți că nu mai puteți, strigați la bunul Dumnezeu, care nu are pe nimeni de pierdut!

Pentru El, noi suntem mult mai prețioși decât suntem pentru noi înșine, pentru că: ”Dragostea lui Dumnezeu pentru om – făptura Sa căzută – este mult mai mare decât dragostea celui mai mare sfânt pentru Dumnezeu”.

Tot aşa învaţă şi Preacuviosul Antioh, zicând:

«De se va abate peste noi deznădejdea, să nu ne supunem ei, ci, întărindu-ne şi îngrădindu-ne cu lumina credinţei, cu mare bărbăţie să spunem duhului celui viclean: „Ce este nouă şi ţie, înstrăinatule de Dumnezeu, căzutule din cer şi robule viclean? Tu nu vei reuşi să ne faci nimic. Hristos, Fiul lui Dumnezeu are putere şi asupra noastră şi asupra tuturor; iar tu, pierdutule, depărtează-te de la noi; întrarmaţi cu Sfânta Lui Cruce vom zdrobi capul lui de şarpe»

Între disperarea lui Iuda, care – atras de duhul cel rău – nu a mai crezut că poate fi iertat de Dumnezeu și s-a sinucis, pierzându-și pe vecie sufletul și Sfântul Petru, care s-a căit amarnic pentru lepădarea sa de Domnul, cu lacrimi pline de părere de rău și de dragoste, să alegem exemplul lui Petru.

Vă reamintesc dialogul Sfântului Petru cu Mântuitorul, după Învierea Sa:

–  „Petre, ma iubești tu pe Mine?”

–  „Da, Doamne, Tu știi ca Te iubesc!”

–  „Paște oile Mele!”, zice Domnul, cerându-i să se îngrijească de acum încolo de cei ce vor să-I urmeze Lui.

Și asta de trei ori, de câte ori se lepădase! Deci, nu numai că a fost iertat, dar a fost repus în cinstea de Apostol și i s-a încredințat propovăduirea Împărăției care va să vină :)!

Aceasta este Pedagogia divină: Dumnezeu ne creditează fără zgârcenie, ne readuce în cinstea de fii ai Săi, dar ne responsabilizează pentru mântuirea noastră, pentru că ne-a dăruit Liberul arbitru, deplina Libertate!

Trecutul este parte a vieții noastre, însă: „acum este numele timpului lui Dumnezeu” (Pr. Galeriu).

Deci, dacă acum sunt hotărât să-mi schimb viața și să-mi îndrept greșelile, Domnul nu face altceva decât să-mi călăuzească pașii în viitor.

Cristina Olaru (Ghenof)

Icoana: Sf. Apostol Petru a arătat la început o mare credință și a mers pe apă către Iisus, dar pe măsură ce mergea a început să se înspăimânte și să se scufunde și a strigat: „Doamne, salvează-mă!” Imediat, Mântuitorul l-a apucat de mână, spunându-i: „Puțin credinciosule, de ce ai început să te îndoiești?”, arătându-i că îndoiala temporară în puterea Lui  a fost cauza scufundării lui.

Drumul în jos sau drumul în sus – ce alegem?

cete-ingeresti_cererea-a-doua-din-tatal-nostru

”Înaintea omului stau veșnic deschise două drumuri: spre bine și spre rău; cel din urmă e mai ușor, merge tot la vale, e de ajuns să aluneci puțin pentru a cădea în prăpastie;

ImparatiaLumiiBabilonia1

celălalt e mai greu, merge tot la deal, îți trebuie sforțări, voință puternică și mult caracter; în schimb, câtă deosebire între întunericul din prăpastie și priveliștea strălucitoare de pe culmea dealului” – Lucian Blaga

Imagini – Împărăția lui Dumnezeu ; Împărăția lumii – Babilonia

Mici gânduri despre patima mândriei

????????????????????????????????????????????????????????????????????

Nici urâțenia prea mare, nici sărăcia prea umilitoare, boală prea respingătoare, nu sunt îndestulătoare pentru a ne feri – prin ele însele – de mândrie! Este o patimă atât de grea și care poate îmbrăca forme atât de ”subțiri”- cum ar fi slava deșartă -, încât ne putem înșela că stăm binișor și când colo putem să pierdem toată osteneala, dată de lucrarea celorlalte virtuți! „Oricine se înalță pe sine se va smeri” (Mt. 23, 12; Lc. 14, 11); iar prin pilda vameșului și a fariseului, Mântuitorul arată că la nimic nu-i folosesc omului virtuțile, dacă se mândrește cu ele (Lc. 18, 9-14). Trezvia și discernământul duhovnicesc sunt cele care-l fac pe om să-și vada boala, frica de Judecată, înțelegerea faptului că toate sunt: ”Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!”. Cum se manifestă această boală sufletească? Prin anumite atitudini: prea marea încredere în sine, mulțumirea de sine, semeția, îndrăzneala necuviincioasă, credința că le știi pe toate, încrederea doar în propria judecată, convingerea că ai întotdeauna dreptate, îndreptățirea de sine, împotrivirea în cuvânt, voința de a-i învăța pe alții, de a porunci, nesupunerea, socotirea că ești mai presus de ceilalți oameni, disprețul față de semeni, etc. Leacul? Smerirea de sine și, cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul: „dragostea împrăștie închipuirea de sine”. Cu dragoste, sora voastră întru patimă,

Cristina Olaru (Ghenof)

Imaginea: Vameşul şi Fariseul. Mozaic, cca. 504, The Pharisee & the Publican. Mosaic, ca 504. Basilica Sfântului Apollinarie Nou, Ravenna, Italia.

Cum mi-am făcut rost de-un fiu, deja mare :) – Prezentare Alexandru Ivan

10443169_825943967436831_7012912766848459361_o

17 noiembrie 2012! Un friend de pe FB – Alex Amarfei, pe care-l apreciam, având cam aceleași concepții cu ale mele, bine, chiar foarte precis formulate, mă invită la Cenaclul lui literar – Monokeros! Hermeneutică, Nichita, Ion Barbu – papa bun!

3721_10151332213713783_1372528414_n

Dar ce să caut eu – frau serioasă, la un Cenaclu, inițiat de un necunoscut? Nuu, cum să mă duc, îmi spuneam eu, în timp ce mă îndreptam spre duș! Ia să mă uit eu pe Google cine-i acest domn – în definitiv e medic – ceva o fi scris despre el! Și era! Mult mai mult decât mi-aș fi dorit! Hermeneutică zici, doctore, îmi spun eu, îndreptându-mă spre șifonier, să-mi aleg hainele? Cum o să mă duc – ce lucruri contradictorii se spun despre el! Nu mă duc! Și îmi pun pe cap – era deja iarnă – casânca neagră de la mamaia mea, având peste 100 de ani! De ce păcatele mele m-a invitat? Profilul meu pe FB, ideile ce reieșeau din comentarii, preferințele politice, literare, înțeleg, dar ce să caut eu – o babă – printre tineri? Asta îmi bombăneam în timp ce mă urcam în troleibuz, taxi – ce-o fi fost! Cum să-i spun soțului meu: mă duc la un Cenaclu, la care m-a invitat un friend de pe FB? Dar, nu m-a întrebat! M-am uitat la poză, măcar să știu și eu cu cine să vorbesc acolo! Intru – cu întârziere – într-o cafenea pe la Universitate! Domnul doctor, îmbrăcat într-un costum negru, la 14 ace, mă salută ceremonios:

  • Sărut mâna, doamna Ghenof!
  • Bine-ați venit!

Mi-a făcut dosarul de cadre, îmi zic :D! La sfârșit – după o expunere, în care trecea cu ușurință fantastică prin domeniile cunoașterii, după ce tinerii prezenți m-au uluit și ei cu vastitatea cunoștințelor lor, de asemenea din cele mai variate arii, ne-am prezentat și uite că sunt acuși 2 ani de când îmi promit la fiecare ediție: ei, de data asta, chiar nu mă mai duc! Dar, acolo am cunoscut tineri care iubesc cartea – ca și mine, iubesc discuțiile pe teme profunde, sunt avizi să afle lucruri noi! Văd că avem multe în comun  – deja de mult nu îmi mai făceam probleme că nu am ce căuta între ei! Poate la  prima ediție, sau cred că mai curând la a II-a, stăteam lângă un tânăr frumos, înalt, brunet, care la un moment dat a recitat câteva creații proprii! Mi-au plăcut! Printurile stăteau, la sfârșitul întâlnirii, pe scaun.

  • N-ați vrea să mi  le dați mie?
  • Ce să faceți cu ele?, vine răspunsul discret sarcastic 🙂
  • Sarmale, oi vedea eu ce, răspund zâmbind, deși-mi venea să-l bat :)!
  • Ok!

Ironia a făcut ca eu chiar să rătăcesc acele printuri și faptul că a avut dreptate Alexandru Ivan – el era acel tânăr domn, m-a enervat și amuzat! Am tot dialogat pe Facebook, m-a gratulat că sunt un partener excelent de ping-pong conversațional și tot tachinându-ne, cred eu că ne-am împrietenit. La această sudare a contribuit și Moș Monokeros, care mai intervenea când și când, iar noi ne solidarizam spontan și rapid, să-l alungăm :D! Am ajuns să-l percep ca pe fiul pe care l-aș fi putut avea – vârsta mi-ar fi permis-o! Îi admir calitățile intelectuale și sufletești, raționalitatea, împletită cu delicatețe și sensibilitate, îi mulțumesc pentru faptul că mi-a acordat tot timpul de care a crezut că am nevoie, atunci când îl consultam! Am avut și am nevoie de bunul lui simț social și relațional, în care îmi verificam deciziile, ca într-o oglindă, în care căutam să văd dacă am fost caraghioasă sau exagerată, în anumite momente! Am un fiu minunat – nu l-aș schimba cu nici un alt tânăr din lumea asta, dar dac-ar fi să-mi mai aleg unul, l-aș lua fără ezitare pe Alexandru Ivan! Tactul, diplomația, demnitatea, bunul simț și gust, poezia lui, pe teme și exprimată în feluri atât de diferite, căutarea de sine și a cuvântului, a stilului care să-l exprime, să-l reprezinte cât mai bine, m-au făcut  să-l apreciez mult, părându-mi-se profund uman să cauți să te adâncești continuu, să cauți în străfundurile ființei tale, acolo unde sunt și balaurii și Îngerii și să sublimezi totul în Lumina și Căldură umană împărtășite! Acum, trebuie să recunosc faptul că m-a tratat pe picior de egalitate, neadresându-mi-se doar ca unei doamne respectabile – ceea ce cu adevărat sunt :), ci s-a mai și jucat cu mine, atrăgându-mă în mici ”capcane socratice”, în care – și-așa fiind un om foarte deschis din fire – cădeam cam 3 din 4 :)! Bine-ai venit, fiule, în paginile revistei noastre! Îți voi dedica o zi din săptămână, în fiecare dintre ele publicându-ți câte-o lucrare! Așa că, te rog, readu pe măsuța ta de lucru, plumbul și călimara, că în câteva săptămâni, te termin :D!

Astăzi împlinim 3 luni :)!

descărcare

Nici nu știu când au trecut aceste 3 luni :)! Au fost ca un vis; un vis plin de întâmplări mai mult sau mai puțin fericite! Am început în forță și cu mare bucurie; dl Profesor Cristian Mihai-Pomohaci se ocupa de partea ”tehnică” a revistei, iar textele dumnealui păreau desprinse din Pateric – aveau o dulceață și radiau o căldură molcomă, ce  atingea  profund sufletele cititorilor. O neînțelegere , mai curând o divergență de opinii, a făcut ca drumurile noastre să se despartă. A fost foarte dureros pentru mine, atât de mult m-a afectat plecarea dumnealui, încât am făcut o formă bizară de alergie – mi-au apărut pe partea stângă a corpului niște vezicule albe, pline de lichid, dureroase și care lăsau semne timp îndelungat. Dar a fost alegerea ta, Cristian! Îți mulțumim/mulțumesc nespus de mult pentru revistă – pentru că tu ai plătit-o, ai conceput-o, la rugămințile mele înciudate, că nu mă pricep să tropăi ca un cal de curse prin revistă; tu i-ai dat un ton aristocratic și ușor old  fashion, atât de nostalgic și de șic :)! Nu am încetat nicio clipă să te aștept să revii – ești bine venit oricând! Make us a surprise :)! Odată cu Cristian a plecat și distinsa doamnă preoteasă Maria Alexandra Mihaescu, ale cărei poezii, extrem de sprintene și de spontane, ne-au încântat mai întâi pe noi, apoi sperăm că și pe dumneavoastră.  Doamna este un om ferm și principial – vă reamintesc diferența de opinii de atunci, care a dus la ”reformarea trupei” – stabilisem să nu postăm articole politice, iar unul dintre noi a scris unul în 2 părți – pe prima a postat-o dl profesor însuși, iar pe-a doua, eu! Așa mi s-a părut corect, măcar față de unul dintre membrii echipei, dar și față de propria-mi conștiință, cu care iarăși am avut atunci un meci greu de dus! Apoi am rămas noi 4:  Alex-ii – Alex Amarfei – Alex mare și Alex Povarnă, eu și Mihaela Cardiș, să asigurăm apariția zilnică a cel puțin un articol! Serviciul, treaba, care nu se termină niciodată, au făcut ca uneori să nu putem să scriem, dar tot timpul unul dintre noi acoperea totuși obligația zilnică față de cititori :)! Cred că ne-am descurcat binișor, nu, domnule Profesor? În acest moment sunt 10 000 de views, 111 articole postate și suntem urmăriți de cititori din 33 de țări! Sper că sunteți un pic mândru de noi, ținând cont de faptul că nici nu știam să deschidem revista! Vă mulțumesc din suflet tuturor colegilor – foști – actuali – viitori, invitaților –  Liviu Oprică, Mihai Nistor, Fabian Ghenof și Paul Hitter.  Să vă înflorească-n glastră un crin imperial, nu unul la Cotroceni. Doamne ajută tuturor!

Cristina Ghenof

Să puneţi inimă în toate!

”Să puneţi inimă în toate, fie că cereţi ceva lui Dumnezeu, fie că Îi mulţumiţi. Prin lumânare spun: „Dumnezeul meu, Îţi cer cu toată inima mea să-mi împlineşti o cerere”. Iar prin tămâie spun: „Îţi mulţu­mesc, Dumnezeul meu, cu toată inima pentru toate darurile Tale. Îţi mulţumesc că-mi ierţi multele mele păcate şi nerecunoştinţa lumii şi nerecunoştinţa mea cea multă!” (1)

3

Tocmai pentru că nu fac bine mai nimic, dacă nu fac din toată inima, nu am scris zilele astea! Am fost golită de simțire, de acea umoare sufletească, ce face gândurile și simțămintele să se alerge jucăuș prin ființa mea și să mă umple de bucurie! Și-am șezut pe loc și-am analizat ce-am făcut rău în ultimul timp, pentru că știu că de acolo îmi vin toate stările  proaste! Păi, am dat drumul durității de limbaj și am judecat oamenii pentru deciziile lor, care ne afectează pe toți, m-am bucurat și eu că Varanul a fost în sfârșit pus în situația să plătească pentru răul imens făcut națiunii! Și, dacă am așa mare dreptate, de ce sunt totuși, tristă? Așa am fost și la Revoluție, când au fost împușcați cei 2 – nu am putut simți bucurie, pentru că nu sunt pentru pedeapsa cu moartea, mai ales atunci când pedeapsa cu viața este mult mai grea! Nici acum nu m-am bucurat, decât în sens dostoievskian, ca o cale de ispășire, de mântuire pentru el! Știu că voi atrage proteste, dar asta sunt și nu mă voi îndoi după cum bate vântul! Nu sunt nici liniștită, că în România s-a instaurat domnia Dreptății; cred că suntem într-o fază de aplicare a unor comenzi politice – interne și internaționale -, de vendette politice; că e vorba de susținere puternică, nu (doar) de curaj, în cazul judecătorilor; – una peste alta, este bine că treaba murdară se va face, că se va asana climatul public și politic, dar iluzii despre o regenerare morală, despre o Metanoie publică, nu-mi pot face! Sunt un om prea lucid, să mai cred că, fără să pui aspiratorul – ăla scumpu’, de ia și acarienii direct din patul lor -,  că dacă iei doar ciubotele din drum și ciorapii murdari, faci aerul respirabil, curat și sănătos! Faci doar la modul aparent curățenie, dar în profunzimea societății românești colcăie și fojgăie tot felul de microorganisme, ce ne îmbolnăvesc! În lipsa recunoașterii deschise a acestui focar de boală națională, în lipsa măsurilor de profilaxia și tratarea bolii, dar și de eradicare a focarului de infecție publică, vom trăi din ce în ce mai bolnavi, mai cocârjați, vor tot pleca tinerii noștri  spre zări mai  curate sau – lipsindu-le puterea, susținerea și speranța – se vor pierde! Ferească bunul Dumnezeu să am dreptate! Îmi iubesc țara, nu suport să aud nimic rău spunându-se de ea, dar – la fel ca și pe copiii mei – o văd limpede, cu ochii deschiși și cred că este  nevoie să ne facem fiecare curat în cămara sufletului, să analizăm colaboraționismul nostru, ce a permis instaurarea acestei stări de lucruri; lașitatea; permisiunea; adeziunea; lipsa de analiză critică a situației; neimplicarea, deși vulcanul clocotea sub noi; Sindromul Stockholm – simpatia și mila, chiar, pentru cei ce ne-au răpit viitorul, aducând țara pe butuci! Persoane foarte apropiate îmi spuneau cât de mult bine a făcut Varanu, ce acte de caritate – din banii tăi, dragă românule, nu de la mă-sa de-acasă! Prejudiciul imens – economic, moral și de prestigiu – adus țării, este cu neputință de recuperat doar prin anii de temniță ai acestui om odios și ai celor ce vor urma – este nevoie de un exorcism, o curățenie generală – urgentă – că se cangrenează organismul bolnav, dar încă viu, viabil, al națiunii! Doamne ajută!

Cristina Ghenof

Na, că până la urmă, nu m-am putut abține și tot am dat-o în Politică!

(1) Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 162-163

Deturnarea dragostei în sex, sub influenţa ideologiei consumeriste (VI) – Cristina Olaru

125201_staniloae-maria-preoteasa-doamna

O zi obișnuită din viața unui cuplu: fragment din “Fericirea care durează” a lui Bert Hellinger

Bărbatul o privește pe femeie, femeia pe bărbat, și chipurile lor se luminează. Se bucură unul de altul. Nu este acesta un început frumos pentru o nouă zi într-o relație de cuplu? Expresia cea mai frumoasă a iubirii apare atunci când ne bucurăm de partenerul nostru. Exact așa cum este el. Asta este fericirea, bucuria reciprocă, bucuria pentru celălalt și ceea ce decurge din această bucurie, anume faptul de a da și a primi. Atunci ziua nu va fi îndeajuns de lungă, pentru că în permanență ceva nou circulă între cei doi. După multe decenii de observații amănunțite, esența fericirii mi s-a dezvaluit în 3 cuvinte:

  1. DA – pentru partener, pentru mine, pentru situația noastră, așa cum este, pentru fericire
  2. TE ROG – când rănești pe celălalt, a-l privi în ochi și a-i spune: te rog, poate fi de ajuns.
  3. MULȚUMESC – într-o relație de cuplu există sute de ocazii -zilnic- de a ne bucura de ceva și a spune: “mulțumesc”, pentru ca fiecare să-i fie recunoscător celuilalt.

Ce îi face pe copii fericiti? – faptul ca ambii părinți sunt fericiți prin el. Acest lucru se întamplă atunci când – în copil – se descoperă unul pe altul, se iubesc și sunt fericiți unul prin altul. Când se bucura parinții de copil? Atunci cand îl iubesc așa cum este el.

Cum se împlinește relația de cuplu?, Cum ajung să se iubească soții?

  1. Relația sexuală: în ea se contopesc iubirea și viața
  2. Iubirea inimii: dragostea sexuală se împlinește mai bine, atunci când izvorăște din iubirea inimii, când este o împlinire a acesteia.
  3. Traiul în comun: viața în comun poate exista fără sexualitate și, uneori, chiar fără iubire. Dar traiul în comun este un bun prețios. El trebuie învățat și trăit.

Mai există o condiție esențială a fericirii personale și de cuplu: RESPECTUL PĂRINȚILOR. Chiar dacă  partenerul își amintește uneori cu amărăciune de unele greșeli ale părinților lui, continuați să-i respectați, pentru că orice iartă un om, mai puțin vorbele injurioase la adresa părinților lui (sau copiilor lui). Purcedeți în viața de cuplu cu binecuvântarea părinților, uniți în fața lui Hristos prin Sfânta Taină a Cununiei, trăiți întru Hristos – în respectul poruncilor dumnezeiești, în bisericuță, spovediți, împărtășiți, cu călăuzire de la duhovnic și nu că nu veți avea necazuri – căci creștinii sunt adânc încercați în viața lor – dar, cu fiecare necaz vă veți apropia și mai mult de Dumnezeu, veți spori neînchipuit de mult în curaj și simplitate, în dragoste de Dumnezeu, de oameni și de viață, pentru că veți fi mereu conectați la Izvorul Vieții. Nu există  un prieten mai bun pentru o femeie/bărbat, decât soțul/soția! Sau așa ar trebui să fie! Copiii cresc, se duc la casele lor, doar soțul/soția rămâne – persoana care ne-a îndurat toate metehnele, cu care ne-am certat, ne-am iubit, ne-am sfătuit cum să facem cu copiii, cu banii, ne-a suportat cu toate ale noastre! ”Până când moartea ne va despărți”, așa spune în slujba Sfintei Cununii și ”Ceea ce Dumnezeu a unit, omul să nu despartă”. La bine și la greu! Nu este o haină, pe care s-o dai jos, pentru că nu mai este la modă, ci o luptă comună pentru mântuirea amândurora, a copiilor lor și pentru a stinge păcatul în neam.

Vă pun la minte și la inimă un gând greu: din mâinile tale, omule bun și harnic, se va cere sufletul soției tale! Din mâinile tale, fată frumoasă, care vei ajunge cu mâinile bătătorite de muncă – gătit, vase, rufe, piață, dar și bune și mângâietoare – din mâinile tale se va cere sufletul bărbatului tău; adică răspundem unul pentru altul în fața lui Hristos.

Aceasta este căsătoria  ortodoxă! Unul lângă altul până la moarte, doi luptători puternici, viteji și care se bazează total unul pe altul! Așa să vă ajute bunul Dumnezeu pe toți și pe fiecare! Amin!

Imaginea – Părintele Dumitru Stăniloae, cu Doamna Preoteasă Maria Stăniloae – soția sa jertfelnică, fără de care nu și-ar fi putut termina prodigioasa sa operă.

Cristina Olaru (Ghenof )


Prezentare Paul Hitter

10596288_10204055060033866_1877447713_n

 

Paul Hitter este născut în anul 1982 în București. Studii: Liceul de Artă Nicolae Tonitza, secția Grafică. S-a pregătit și cu Dorel Zaica, Eugen Cubassa, Matei Șerban. Urmează cursurile UNArte și Teologie – Artă Sacră București, pe care le întrerupe, însă, pentru că la 22 de ani se autoexilează în Germania, unde urmează cursurile  Academy of Fine Arts, Munich. Pentru a se întreține și a urma cursurile, face munci diverse – ”femeie de serviciu”, barman, etc. În puținul timp liber rămas, pictează. După mai multe căutări ale unui stil care să-l reprezinte, Paul inițiază stilul numit de el ”Expresionism Balcanic”. ”Am venit să învăţ, urmam o facultate de arte la München. Îmi place să pictez, trebuia să fac ceva în direcția asta. M-am angajat într-un bar şi serveam la mese. Şi asta am făcut până când m-am reântors la Bucureşti. Dar am ştiut să mă adaptez condiţiilor de acolo, mi-am făcut prieteni şi am început să ies. Trebuie să recunosc că cei mai mulţi erau străini.”  Ajunge să se orienteze către comunitatea tigănească, să o  cunoască, să o înțeleagă și să-și aleagă dintre membrii ei subiectele picturilor sale. „Eu am reuşit să mă înţeleg mai bine cu ţiganii aici decât cu românii. Mi s-au părut mai sinceri şi mai aproape de mine. Cumva m-am regăsit în marginalizarea lor și i-am luat ca atare. Nu am avut niciun fel de conflict cu ei acolo. Cei ”culți” din comunitatea rămasă în țară m-au acuzat de discriminare după ce într-o expoziție pe subiectul acesta (sic!) am venit cu niște benzi desenate cu ciori, svastica nazistă vs Europa, un drac vs un înger, etc., scris pe ele câteva enunțuri sugestive, gen cioară borâtă, țigan – român, etc., scopul meu fiind să ilustrez aceste stereotipuri exact așa cum sunt ele întâlnite.” Începe să expună în Germania: ”La vernisajul de absolvire a facultății a venit un puhoi de lume, sunt interesați de artă, le place să iasă din casă, să socializeze… e altfel. Și când mă gândesc că eu munceam în bar și am putut sta doar 30 de minute la prima mea expunere publică a lucrărilor… dar am fost fericit, i-am plăcut unei galeriste și așa am început să colaborez”. Acum, Paul este un artist strălucit, apreciat de către unii dintre confrații săi, un om care iubește viața plină de culoare și căldură, tânăr și frumos, deștept și educat și care ni la el că și scrie ! Și-ncă bine! Paul are destule de iertat României și conducătorilor ei: că i-a fost anchetat tatăl la Securitate; că l-au făcut să-și exileze tânăra viață prin țări străine; profesorilor – unora – că n-au fost în stare să-i aprecieze originalitatea; românilor dinafara țării, care-au fost atât de plini de sine,  încât l-au împins să caute – și să găsească – mai multă căldură, înțelegere și afecțiune la comunitatea țigănească și doar Paul știe cu câte situații de viață mai are încă de lucru, până se va fi împăcat! S-a împlinit un an de când Paul Hitter s-a întors în țară. Un tânăr care ne-a demonstrat că, dacă ai o pasiune, nu ți-e frică sau rușine (sic) să muncești, poți să fii autonom, să-ți îndeplinești pas cu pas visul, să să fii co-creator al viitorului tău!

Paul, bine-ai venit în paginile revistei noastre :)!

Imaginea: Paul Hitter în America, în cartierul mexican din Los Angeles.

http://balkanexpressionism.wix.com/paulhitter

Și trailer-ul filmului despre Paul Hitter, ”Exil”:

Cristina Ghenof