Astăzi împlinim 3 luni :)!


descărcare

Nici nu știu când au trecut aceste 3 luni :)! Au fost ca un vis; un vis plin de întâmplări mai mult sau mai puțin fericite! Am început în forță și cu mare bucurie; dl Profesor Cristian Mihai-Pomohaci se ocupa de partea ”tehnică” a revistei, iar textele dumnealui păreau desprinse din Pateric – aveau o dulceață și radiau o căldură molcomă, ce  atingea  profund sufletele cititorilor. O neînțelegere , mai curând o divergență de opinii, a făcut ca drumurile noastre să se despartă. A fost foarte dureros pentru mine, atât de mult m-a afectat plecarea dumnealui, încât am făcut o formă bizară de alergie – mi-au apărut pe partea stângă a corpului niște vezicule albe, pline de lichid, dureroase și care lăsau semne timp îndelungat. Dar a fost alegerea ta, Cristian! Îți mulțumim/mulțumesc nespus de mult pentru revistă – pentru că tu ai plătit-o, ai conceput-o, la rugămințile mele înciudate, că nu mă pricep să tropăi ca un cal de curse prin revistă; tu i-ai dat un ton aristocratic și ușor old  fashion, atât de nostalgic și de șic :)! Nu am încetat nicio clipă să te aștept să revii – ești bine venit oricând! Make us a surprise :)! Odată cu Cristian a plecat și distinsa doamnă preoteasă Maria Alexandra Mihaescu, ale cărei poezii, extrem de sprintene și de spontane, ne-au încântat mai întâi pe noi, apoi sperăm că și pe dumneavoastră.  Doamna este un om ferm și principial – vă reamintesc diferența de opinii de atunci, care a dus la ”reformarea trupei” – stabilisem să nu postăm articole politice, iar unul dintre noi a scris unul în 2 părți – pe prima a postat-o dl profesor însuși, iar pe-a doua, eu! Așa mi s-a părut corect, măcar față de unul dintre membrii echipei, dar și față de propria-mi conștiință, cu care iarăși am avut atunci un meci greu de dus! Apoi am rămas noi 4:  Alex-ii – Alex Amarfei – Alex mare și Alex Povarnă, eu și Mihaela Cardiș, să asigurăm apariția zilnică a cel puțin un articol! Serviciul, treaba, care nu se termină niciodată, au făcut ca uneori să nu putem să scriem, dar tot timpul unul dintre noi acoperea totuși obligația zilnică față de cititori :)! Cred că ne-am descurcat binișor, nu, domnule Profesor? În acest moment sunt 10 000 de views, 111 articole postate și suntem urmăriți de cititori din 33 de țări! Sper că sunteți un pic mândru de noi, ținând cont de faptul că nici nu știam să deschidem revista! Vă mulțumesc din suflet tuturor colegilor – foști – actuali – viitori, invitaților –  Liviu Oprică, Mihai Nistor, Fabian Ghenof și Paul Hitter.  Să vă înflorească-n glastră un crin imperial, nu unul la Cotroceni. Doamne ajută tuturor!

Cristina Ghenof

Publicitate

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s