Cum aș vrea să fie duhovnicul meu – Alexandru Enache

13710429_959748470804445_5148501354464131374_o

Cum aș vrea să fie duhovnicul meu? Inițial, când mi-a pus întrebarea părintele meu la care mă spovedesc, am șovăit, apoi, la scurt timp, când mi-a propus să scriu despre acest subiect, am protestat cu argumentul că poate nu am puterea și nici măsura necesară să fac o analiză a duhovnicului. Părintele, spre mirarea mea, fiind sigur pe sine, mi-a răspuns ”o, ba da! Eu cred că ai puterea necesară”. Și uite așa a început totul…

Înainte de toate, vreau să spun că nu mă voi apuca să descos patrafirul teologic al popii, să știu câtă teologie știe sau câtă nu, cât e de trăitor, câte doctorate are, ce parohie bună are, cât de bine predică sau cât de mult ajung sfaturile lui în inimile oamenilor. Asta ține de el, de cler, de cei care-l ascultă și de Dumnezeu. Nu pot eu să evaluez pe nimeni în mod obiectiv din exterior, la fel cum nici altcineva nu poate să facă o evaluare absolut obiectivă din afara unui domeniu. Tot ce pot face este să extrag niște observații realiste și să ilustrez câteva ipoteze de lucru, în funcție de sistemul meu valoric de referință, unde unele valori și principii pot fi universal valabile.

Luând în considerare că fiecare creștin declarat și asumat ar trebui să aibă un duhovnic, este important de amintit că întai și întai, până să avem un duhovnic, avem nevoie să ne alegem unul. Poți avea multe încercări, multe biserici și mulți preoți de trecut pe listă până îți alegi unul, este normal, suntem unici prin felul nostru de a fi încă de la naștere, iar căutările sunt binevenite, numai să nu zăbovești mult să nu te pierzi, să te amăgești în iluzia deznădejdii că nu îți vei găsi locul nicăieri, că ești singur, că Dumnezeu nu te vrea… dacă nu găsești locul potrivit din prima și nici din a doua, nici din a treia, atunci roagă-te și stăruie până Dumnezeu te va ajuta.

Alegerea unui duhovnic nu se face pe principiul de turmă (alegem inconștient, pe motiv că ”așa e bine” sau ”așa e tradiția”, ori ”dacă merge toată lumea, atunci merg și eu”) și nici pe criterii geografice, de ordin spațial, ca în trib, fiecare cu ceata lui, acolo unde te naști acolo rămâi. Duhovnicul se alege în mod conștient și responsabil, în mod privat de fiecare în  parte, căci un duhovnic face parte din intimitatea noastră, iar păstrarea intimității, fără zgomot de fariseu în cuget, dezvăluie actul de autenticitate la nivelul individual al creștinului care vrea să-și ia crucea și să-i urmeze voit Lui Hristos. Duhovnicii, slujitori de altare, sunt atât de mir, cât și de călugări, iar ei nu trebuie aleși pe criterii păguboase de către credincioși, precum ”eu mă duc la preotul cutare, că e văzător cu duhul”, ”eu mă duc la popa ăla că e celebru, scoate draci, face minuni”, ”mă duc la preotul x, e rudă cu nu știu cine și nu strică o pilă în plus”, ”mă duc la părintele ăsta, e mare în societate”, ”mă duc la popa y, e trăitor mare, e aspru”, ”eu nu mă duc la popa ăsta, are bogății mari” etc… exemplele pot continua la nesfârșit. Un preot se alege ca duhovnic, în primul rând, dacă ești convins tu pentru tine că nu te poți mântui în afara bisericii (biserica, trup al lui Hristos). Popa ți-l alegi în funcție de cât de mult te regăsești tu în ceea ce face, ceea ce spune, de modul cum vede el lumea, adică de sistemul valoric de referință al lui și al tău, care, prin analiză, pot avea multe aspecte comune și totul se poate îmbunătăți din această comuniune duhovnicească, astfel încât virtutea să fie lucrătoare în tine, dar și în el… nu te ajută prea mult la mântuire nici dacă popa face minuni, nici dacă e mare în lume, nici dacă îți spune viitorul, nici dacă popa e hoț, nici dacă popa este doctor în teologie, nici dacă popa e ultra, mega ortodox, conservator înrăit și îți dă rugăciuni și acatiste de sute de pagini… toate acestea sunt criterii păguboase, care pot înșela. Dacă îți aduce un folos, o schimbare duhovnicească spre bine, atunci te poți duce și la duhovnic făcător de minuni, mare în lume, doctor cu 3 facultăți… depinde după putința ta lăuntrică de a ajunge cât mai aproape de Dumnezeu.

Când te întâlnești cu un preot și vrei să îți fie duhovnic, pune-ți prima dată întrebarea, înainte de a pune în față vreunul din criteriile păguboase, ”cât de mult sunt dispus să ascult de acest părinte?”, ”cât de mult îmi pot avea duhovnicul la inimă?”, ”cât de mult vreau să mă mântuiesc?”, „cât de mult îmi pot tăia voia și să fac ce trebuie pentru mine și să-mi îndeplinesc îndatoririle obștii?”, „cât de mult îl vreau pe Hristos cu mine, să merg după El?”, ”cât de mult îmi pot iubi aproapele, dar pe Dumnezeu?” Abia după ce vei putea să răspunzi în mod sincer la aceste întrebări poți avea duhovnic, căci duhovnicul nu e nici el nevoit să asculte, să ajute pe cei care nu vor, îl refuză pe Hristos și își prăpădesc zilele degeaba, ba mai mult, prăpădesc și zilele preotului care în acest timp putea să le folosească la zidirea lui sau a altora.

Cazurile celor care cred că preoții sunt hoți, jefuiesc oamenii și statul, iar pe fondul ăsta motivează că nu vor biserica, că au credința lor în suflet, că biserica e făcută doar pentru bani și manipulare etc… în acest caz, vorba multă sărăcia omului, am să dau numai două argumente. Pe de-o parte, biserica și clerul nu obligă pe nimeni să meargă acolo unde nu se simte bine, ești liber să mergi unde vrei tu, la orice biserică vrei, ba mai mult, poți merge liniștit la orice cult vrei, iar dacă nu ești mulțumit nici atunci, ești liber să-ți faci propriul tău cult acasă la tine (sic!), fii bun măcar și nu mai înfiera fraudulos oamenii de bună credință. care îl caută câtuși de puțin pe Hristos. Pe de altă parte, să crezi că popa se îmbogățește din acei 2 sau 3 lei pe care-i dă creștinul la biserică, este o afurisenie răutăcioasă la adresa jertfei adusă din toată inima de credincioși. Preotul care vede numai o afacere din vocația de slujitor al bisericii este direct răspunzător de faptele sale înaintea Domnului, el dă socoteală, nu tu, nu eu, nu altul… este bine să spunem direct, fiecare să-și vadă de ale lui. Poți merge să-i faci cu mai multă dreptate hoți pe politicieni și pe marii oameni de afaceri de carton, care se îmbogățesc fraudulos.

Opulența este firească atâta vreme cât nu vine să-L înlocuiască pe Hristos în inima ta, iar virtutea încă lucrează în tine. Tu ca om nu îți poți genera sănătate sufletească și nici trupească (în diferite situații), iar mântuirea nu-ți este asigurată decât prin simpla ta credință… ai nevoie de Dumnezeu și de biserică, locul unde cu ajutorul sfintelor taine, al Sf. Treimi, al sfinților și al îngerilor, împreună cu a ta conlucrare ai posibilitatea să te mântuiești.

În cazurile speciale când există clerici care intră, din diverse motive, diverse aspirații, care le oferă o anumită oportunitate, în organizații oculte sau servicii secrete, precum Masonerie sau KGB, sau o altă organizație, este răspunderea lor, la scaunul judecății de apoi. Tu doar retrage-te frumos și civilizat, dacă simți că nu e bine, fără gălăgie mare, iartă omul și mergi mai departe. Însă  să nu fii indulgent cu fărădelegea lui, Fă-ți o poziționare clară de conștiință,

O provocare importantă în prezent pentru un duhovnic este că, dacă până în anii 1990 sau 2000, mai mergea să primești sfat generalist pentru toată lumea, acum nu mai merge așa, preotul trebuie să aibă priceperea și puterea să dea sfaturi și canoane particularizate, astfel încât să nu se abată nici de la canoanele bisericești. S-a dus vremea sfaturilor standardizate, chiar dacă unele pot fi asemănătoare, iar atunci când preotul nu găsește o soluție bună pentru cineva, trebuie pur și simplu să ne rugăm la Dumnezeu să ne dea soluția potrivită.

Nu mai putem vorbi de un creștinism ideal, cu folosirea permanentă a expresiilor stereotip, gen  “credința adevărată este…”, „dacă faci așa, te ia cel rău…”, „trebuie să faci cutare, cutare…”; preoții, oricât ar încerca să mai zugrăvească un creștinism standardizat, uniform, se va ajunge la vremea în care oamenii se vor răci cât mai mult, iar tu, ca părinte, ca să-l păstrezi cât mai viu pe Hristos în lume, este nevoie să convertești cât mai mult tiparul omului care căuta un creștinism relativist, de suprafață. Facem o excursie, un pelerinaj, venim de Crăciun și de Paști la biserică, ori când mai moare câte cineva, apoi gata, credem că ne-am făcut treaba, suntem salvați… doar că nu merge așa! Du-te și în pelerinaj, și în excursie, du-te unde vrei, dar să fie un folos pentru tine, nu să umbli teleleu, ca musca fără cap. Singurul lucru care te poate salva este credința ta în interiorul casei Domnului, nu mistica, nu perfecțiunea rugăciunii, nu catastife peste catastife de rugăciuni și acatiste, unde nu ești prezent decât fizic. Este nevoie de o credință lucrătoare. Dovada vie ne este Sfânta Maria Egipteanca. Că tu spui din toată ființa ta. fără nici un scepticism ”Doamne, cred în Tine, ajută-mă, fără tine nu pot nimic”, înseamnă că abia atunci putem vorbi de o credință vie, când credința ta este nestrămutată.

Aparent, acest lucru poate fi etichetat ca fiind o slăbiciune, dar nu este așa, ci tu capeți putere, te înnoiești, te dumirești prin descoperirea dumnezeiască. Exemple concrete sunt Nicolae Tesla (inventatorul spunea că toate invențiile sale le-a realizat inspirându-se de la o voce divină, venită de la un nor luminos), Michael Faraday (om de știință, care era și pastor), Edward Jenner (medic și pastor, care spunea că în toată viața lui a fost inspirat de Dumnezeu), Isaac Newton (care era om de știință și rosicrucian), Louis Pasteur (om de știință, despre care se spune că a rămas până la sfârșitul vieții un creștin aprins)… exemplele pot continua.

Bine, bine, va apărea imediat clișeul în care se consideră că acele exemple sunt speciale, că lumea se împarte în lume normală și lume anormală, că e vorba de vechi vs nou, că trebuie să fie adaptarea la modernitate, în pas cu timpul, cu generațiile. În regulă, putem admite că fiecare generație își are frământările ei, dar să nu uităm că la Dumnezeu toate-s vechi și noi îs toate, iar biserica depășește sfera vechiului și noului (cu sensul de actualitate), mergând în sfera veșniciei. Asta nu ține neapărat de pregătirea duhovnicească a preotului și nici nu ține de vechi vs. nou, ci e un act pedagogic de cunoaștere și observare continuă la frământările generației prezente, în așa fel încât învățătura bisericii și predica să rămână vii în inima omului, în sânul societății. Evident, apare plafonarea, mulțumirea de sine… e de înțeles, preotul este tot om și este supus neputințelor. Părintele Calistrat are o vorbă foarte frumoasă în această privință: ”eu când n-am ce face, îi dau minții de lucru. Îmi place să cercetez, să caut, să am mintea ocupată cu ceva”.

Referitor la împărțirea lumii, oamenii niciodată n-au fost normali, dacă ne uităm la modelul absolut, anume Hristos. Fiecare avem cel puțin o goangă la cap, unele fiind sesizabile cu ușurință, altele nu. Că unuia îi plac femeile, că unuia îi plac banii, că unuia îi place puterea, că unul urăște că nu are parte de lucruri pe care alții le au, că unul are paranoia cu pretenții de realism, că unul e alcolic, că unul se vede cel mai tare din parcare, că unul e numai frustrări (lista poate dura la nesfârșit)… toate acestea sunt defecte omenești izvorâte din afectele noastre corupte din tata-n fiu, moștenite de la protopărinți. Nu trebuie să le negăm, nici nu trebuie să le ascundem sub preș, ci, dacă avem puterea ca măcar să ni le recunoaștem deschis, chiar dacă nu ne putem opri din ele, să conștientizăm că aduc rău, să ne asumăm tot și să încercăm să abamdonăm aceste neputințe (nu de frică, nu de constrângere, nu de gura altuia… ci din voința noastră, din trezirea noastră dacă mai e cu putință, iar dacă nu, măcar să rămânem umani, cât mai umani). Cel mai important gest pe care l-am putea face, cu riscul de a mă repeta, este să ne poziționăm clar conștiința față de fărădelege și să nu facem din aceasta o normă, o lege la nivel macro. Această idee o pot întări prin citarea prietenului meu drag, doc Alex Amarfei, care a spus într-o postare (pe care nu o pot uita nicicum) pe Facenook un principiu de necontestat, și anume: ”nu se evaluează consțiinta pe poziționarea față de bine-adevăr- frumos înainte să se evalueze pe minciună-eroare-hazard”.

Un aspect important pe care trebuie să-l ilustrez este relația duhovnic-enoriaș (fii și fiice duhovnicești). Această relație trebuie să se bazeze pe porunca de temelie a creștinismului, adică pe iubire. Dacă există iubire, există și jertfă, și voință, și nădejde, și putere… prin ascultarea cât mai multă față de duhovnic, putem dobândi virtuți nemăsurate. Cu cât zidirea este mai intimă, mai aproapde de inima noastră, cu atât este mai înaltă lucrarea. În același timp, preotul nu trebuie să taie aripile enoriașilor, ci trebuie să fie într-un permanent consult a stări duhovnicești, a stării de lucru, să vadă nivelul fiecăruia și apoi să prescrie o rețetă individuală. Tot așa și enoriașul, trebuie să-și cunoască duhovnicul, să fie într-o permanentă comuniune, o conversație neîntreruptă (nu neapărat fizică). Noi creștinii trebuie să înțelegem ceva crucial, ne putem salva în comunitate sau în pustie… nu oricine poate în pustie, iar atunci, ca să ne salvăm în comunitate, trebuie să fim bătaia de inimă din cordul celuilalt. Asta e valabil și în relația duhovnic-enoriaș, duhovnic-ucenic, și în relația preot-preot, și în relația mirean-mirean… relația trebuie să decurgă firesc, să nu fie o forțare din partea nimănui. Popa, la fel ca profesorul sau medicul, nu-i nici bau-bau pentru copii, nu-i nici psihologul de serviciu și nici polițaiul cu normă, cu atât mai mult nu-i nici popă cu telecomandă.

În definitiv, personal, prefer un preot simplu, umil și smerit din rândurile noastre, care să știe și de glumă, să știe să fie și serios atunci când trebuie, să știe să fie și îngăduitor și înțelegător la nevoie, să nu fie din acela care taie și spânzură la modul brutal, să nu fie rigid. Preotul este și duhovnic (păstor de suflete), este și părinte, este și prieten, este și pedagog, fiind locul unde poți să vorbești deschis și fără teamă despre problemele, neputințele, greșelile, bucuriile, împlinirile tale.

Alexandru Enache

 

ȘI câte femei – Emil Iulian Sude

impressionist-art-male-model-portrait-original-oil-painting-on-canvas-for-sale-abstract-art-ideas-david-padworny

ȘI câte femei

locuiau în bărbatul acesta.

numai bărbatul acesta ştia.

le ascundea să nu le vadă alți bărbați.

şi să nu ceară de la el partea lor de femeie.

că nu toți bărbații se recunosc în femeile date.

untitled-q590-david-padworny

şi pe zi ce trecea multele femei ale bărbatului acestuia norocos

înfrumusețau partea lor de bărbat.

Emil Iulian Sude

Imagines:

Impressionist Art-male Model Portrait-original Oil Painting-on Canvas For Sale-abstract Art Ideas is a painting by David Padworny.

Expressionism-abstract Portrait Female-impasto Oil Painting-picasso is a painting by David Padworny which was uploaded on July 18th, 2018.

Rugăciune pentru sănătate – Florin Caragiu

apostolia-12-02

Doamne Iisuse Hristoase, caută spre mine și mă miluiește, că boala m-a cuprins și nu am alt ajutor afară de Tine.

Dăruiește întâi de toate sufletului meu vindecare, ca iubirea Ta să locuiască în mine, copleșind frica de moarte.

Fie spre mântuire toată suferința mea, să ardă în mine patimile cele rele și să se lămurească în foc aurul virtuților.

Treacă de la mine paharul acesta al bolii, dacă este cu putință, dacă nu, facă-se voia Ta. Știu că pe toate le orânduiești spre folosul celor ce se încredințează dragostei Tale.

Totul e descoperit feței Tale, nicio lacrimă nu-i trecută cu vederea.

Ne-ai spus că trupul nostru e un altar, fă ca încercarea prin care trec să fie o jertfă bine plăcută Ție.

Trimite pe Duhul Tău cel sfânt să se roage în mine, ca să învăț rugăciunea curată și să iau deciziile cele mai bune în ce privește tratamentul medical.

Știu că trupul omului e o alcătuire minunată, de care trebuie să avem grijă ca de o icoană a sufletului.

Restaureaz-o cu puterea Ta dumnezeiască, ca să pot săvârși fără împiedicare cele bune și de folos și să se reverse într-însa strălucirea feței Tale.

Dăruiește-mi răbdare, pricepere, nădejde, credință, dragoste, să nu mă tulbur cu sufletul în miezul încercării și să fac voia Ta, care urmărește sfințenia și desăvârșirea noastră după chipul Tău.

Necuprinse de gând sunt lucrările Tale, Doamne, fie mie după cuvântul Tău!

Că binecuvântat și preaslăvit ești, împreună cu Tatăl Cel fără de început și cu Preasfântul și de viață dătătorul Tău Duh, acum și pururea și-n vecii vecilor. Amin.

Sursa: https://florincaragiu.blogspot.com/2020/02/rugaciune-pentru-sanatate.html?fbclid=IwAR2jQtF4hyUSwkUVOGmJ-Xc_1bOYNqUa9WppDGhmAR0pXxD55Wl8H3qexYI

Sunt viu – Atila Racz

65437445_2581916505165708_7403753384638939136_n.jpg

morții încă scriu poezie
trăiesc încă

cimitirul este mai mare decât satul

poezia
venită cu tine

este curată
aproape de suflet

copacii și ei limpezesc aerul
frunzele fac dragoste cu anotimpul

da
nu vreau să te doară iubirea
nu vreau sa trăim uitându-ne

așteaptă-mă îmbrăcată cu straie albe
așteaptă-mă cu tine
timpul în care te-aș fi putut dezbrăca
a plecat
astăzi vreau doar sa-ți amintesc

că timpul nu se întoarce

îți scriu doar
și să nu-ți pară rău

Atila Racz

Rugăciune – Florin Caragiu

70557878_2850322164998495_1769968340647804928_n

Doamne, miluiește țărișoara noastră,

că suntem adesea naivi, proști și răi, și nu știm ce facem.

iartă-ne pentru avorturile, nedreptățile și vicleniile noastre,

pentru invidia, nepăsarea și indolența noastră,

pentru indiferența față de suferința și sărăcia din jur,

pentru bârfele, vorbele murdare și faptele de rușine,

panicile, devierile și justificările ieftine,

când ne călcăm conștiința, mergând cu curentul.

nu ne lăsa de capul nostru,

scoate-ne din iadul închipuirilor pătimașe,

îndreaptă-ne cu blândețe, liniștește-ne cugetul agitat,

ca să gustăm din fărâmiturile Ospățului Tău

și să simțim fericirea de a Te cunoaște.

fii cu noi și atunci când noi nu suntem cu Tine

și necinstim chipul pe care ni l-ai dat,

ajută-ne să nu cedăm ispitelor și să fim tari în încercări

cu credința, nădejdea și dragostea ce vin de la Tine.

trimite lucrători la seceriș, călăuzitori jertfelnici, verticali,

care să înnoiască acest neam măcinat

de necontenitele trădări ale conducătorilor,

de nesfârșitul exil al copiilor lui,

de lipsa de cuvânt, fapte, gânduri și obiceiuri sfinte,

de suferință, boală și moarte.

readu-ne în suflet bunătatea ce nu caută la fața omului,

ospitalitatea străveche și liturghisirea neîncetată a iubirii Tale,

ce-și răspândește razele peste drepți și nedrepți.

pogoară în noi viața, lumina, învierea Ta,

ca să murim păcatului și să ne veselim cu îngerii și sfinții,

îmbrăcați în veșmânt de slavă, ca fii ai Tăi

întorși acasă, în bucuria Tatălui ceresc.

Florin Caragiu  

Roșcovul sălbatic – Mihai Nistor

13662837725_8b32ebb045_b.jpg

Câmpul

Trecuseră 50 de ani de când murise. Nimeni nu înțelegea încă în ce fel ziua aceea fatidică coborâse norii, izbind din plin întreagă comunitate. Tot ce își mai aminteau bătrânii satului era apusul de soare, liniștea mormântală a ierbii și gingășia păsărilor care nu îndrăzneau să arunce un falfait de aripa, retrăgându-se în pustiu spre așteptarea nopții. Nici măcar el nu își mai amintea nimic din propria moarte. A încercat cu hipnoză, au adus serul adevărului, ba chiar cineva inventase un dispozitiv de desfacere și reasamblare a creierului. În zadar toate acestea. Astrologii nu puteau defel să potrivească meridianele, țigăncile se certau între ele cu cărțile de tarot pe masă, iar Nostradamus nu scrisese un rând.

Îl găsiseră abia respirând în mijlocul câmpului, lângă un splendid roșcov sălbatic despre care legendele locului spuneau că primul care va mânca din fructele sale va suferi o moarte vie. I-au făcut numeroase examinări, analize toxicologice, ba chiar și câteva autopsii, însă nu au descoperit urmă de fructele acelui arbore îmbietor.

De multă vreme, nimeni nu îl mai întreba nimic, vremurile trecuseră și totul rămăsese învăluit într-o ceață la fel de apăsătoare ca evenimentul însuși. Încercaseră să taie copacul, fără succes; toți cei ce se apropiau de el innebuneau pe loc, așa încât autoritățile au izolat zona cu garduri electrice, declarând publicului că în zona se află deșeuri radioactive. Cu fiecare an care trecea, copacul devenea din ce în ce mai mare și amenința să își întindă crengile până în sat. Plutea o disperare resemnată, satul urmă să fie evacuate cât de curând și izolat cu garduri electrice.

Când toți își făceau bagajele, plângându-se pe sine, unul din bătrânii care fusese de față în acea zi învăluită în ceață veni la el și, fără să îi spună vreun cuvânt, îi puse în față o oglindă, care însă se sparse pe loc și el începu se țipe de durere. Curgeau cioburi din ochii săi, care mai apoi se transformau în pietre din care izvorau șuvoaie de lacrimi. Se adunaseră toți sătenii, anticipând poate o durere ce va izbăvi comunitatea. Atunci le spuse tuturor: “Nu am mâncat…  a fost suficient să îmi doresc și îndată am murit”.

O luna mai târziu, după ce copacul plesnise în auzul tuturor chiar când el intrase în prima biserica deschisă în sat, își aminti brusc că are un nume, ba chiar și oamenii începuseră să înțeleagă că, deși de necrezut, și ei au un nume. Din când în când se auzea preotul trecând pe ulițe și strigând: “Nu-l faceți să crească din nou”. Nu mai zăreau copacul (care se transformase într-un puiet), însă toți au hotărât să păstreze gardurile electrice și oglinzile au apărut în fiecare casă.

Mihai Nistor

Jocul cu mărgele de oglinzi – Mihai Nistor

maxresdefault

Acolo unde totul se zărea,

Zori de plămadă așteptau în stânca albastră

Miros de păsări, oaspeți aievea

Cina cea de cioburi stă pregătită

Să se înfrupte de din oase.

***

Năvalnică sete și zare și moarte

Întind apus jurăminte

Pecețile ispravite adese

Gonesc spre vechi înainte.

Nu ne putem zări de ele

Noi, cei calzi, copleșiți de umbră lor înghețată

Ce ne topește în astă învârtire.

***

Și iată-ne sparți în bucăți, rătăciți

Pe urmele marilor raze

Sfidând în gonire strigăte, minți

De rupte zăgaze

***

 O, de-ar fi ostile frunze-nghețate

Și toată mișcarea tăcere

Să-ncapă născută prin două fante

O clipă de ere.

MIhai Nistor

Toamna – Andreea Stângă (Popa)

65037169_369759177005164_6745163915514085376_n

toamna venise pe nesimțite
ca o arătare lividă în puterea nopții
când nu poți să dormi
și te întorci de pe o parte pe alta
și totul ia formă ciudată
și ți-e urât

pe nesimțite cum
vine bătrânețea
și oboseala
și factura la curent
și regretul
și se instalează confortabil
în toate cotloanele minții tale
mai ales în cele ascunse
care n-au cunoscut pacea niciodată

toamna.
Vine ca o nesimțită
cu toată butaforia ei de amărăciune
și ploi
și insomnie

și te trezești
că stai și te gândești în puterea nopții
la cele mai frumoase cuvinte pe care le-ai auzit vreodată
și care acum
nu mai înseamnă nimic

Ilustrația: Andreea Stângă (Andreea Popa)

https://www.facebook.com/AndreeaPopaArt/

RUGĂCIUNE – Pr. Daniil Iacșa

images

te-am privit cum ai îngenunchiat
în pântecele maicii tale,
cum ai adus în ochii tăi
zâmbetele lor
şi lacrimile Mele –

11014653_1028273450517497_5401032265853080154_n

valuri de singurătate spumantă, aspră şi sărată –
cum ai trimis departe, până la Mine,
doimi şoptite, optimi îndurerate
miimi ale sufletului tău
rupt între Uitare şi Iertare
fiicele timpului.

acum, te rog, ascultă-Mi glasul!
dă-Mi inima ta nevindecată
ridurile în mozaic şi vocea spartă,
buzele, limba cea uscată
ridică-te şi te apropie,
înapoiază-Mi-le toate
şi crede că-n acest eon
exist-un singur
Dumnezeu cu inima de om!

67559690_2746720345339457_5902346381187612672_n

Pr. Daniil Iacșa

Biserica Sfântul Ştefan - Cuibul cu barză - Prima pagina

Univers – Dona Ghenof

Photo Mar 21, 2013, 11_06 AM

Father Sun Mother Moon
Fasting till the end of June
Creed of goons and old buffoons
Dancing naked to the tune

Oh how cold Alaska
How cold the narrow streets
Of New York City when this darkness springs
How Old the Angels that walk among these streets

How cold are you between the sheets.
Are you an Angel? Are you a star?
Are you a naked diamond from Qatar.

Am I a piece of you
Am I undone
Am I a naked black old star.

Or am I you
From another life
Am I the Dark, are you the Light?

Photo Mar 21, 2013, 11_48 AM

Tată Soare Mamă Lună
Ţin post până la sfârşitul lui Iunie
Cult de nebuni – bufoni bătrâni
Dansează veşnic pe o melodie străveche;

Oh ce rece-Alaska
Ce reci străzile strâmte
Ale bătrânului New York când se lasă-ntunericul.
Cât de bătrâni Îngerii care patrulează aceste străzi?

Şi ţie între cearceafuri, ţi-e cumva frig, baby?
Esti un Înger? Cumva o stea?
Sau poate-un diamant din ţinutul Qatar.

Sunt o bucăţică din tine?
Sunt neterminată?
Sunt cumva o stea goală şi-ntunecată?

Sau sunt chiar tu
Dintr-o altă viaţă
Spune-mi, sunt eu oare Întunericul şi tu Lumina?

11960047_1612780288986250_2879982092946859762_n

DONA GHENOF

Cocon – Prințesa Primăverii

descărcare.jpg

I’m intoxicated by this love aflame

I bow at the altar of pain

I am

Creature of the wild and of the night

Of blue moons horned creatures and caravans

I create while I bleed existentially patiently

Flowers at my bed grow from the feet of Ursula

Initiated by the horned darkness of this grand nebuIa

I sleep with the centaurs

I bow at the moon

I wrap myself in the fleshes of my freshly baked cocoon.

I wheep, oh so sweetly, in my soft blue white tissue

I want to kiss your lips, boy, what’s the big issue?

Prințesa Primăverii

D.G.

Imaginea:  COCOON, by ISABELLE CHAPUIS

# 05 – 2010
Archival pigment print on acid free matte watercolour paper with a white wood frame 98 x 120 cm

 

Bogdan Nicolae IMURLUC | Sculptor | Ambiţia şi munca dau roade în cele din urmă – Silvia Rotaru

Bogdan Imurluc vorbeşte cu atâta însufleţire despre meseria sa, pe care îşi aminteşte că a început să o descopere din fragedă copilărie. Este, pur şi simplu, îndrăgostit de ceea ce face. Ar sta ore în şir ca să finalizeze o lucrare. Se consideră un autodidact, chiar dacă a terminat liceul şi universitatea de arte. Bogdan a înţeles că meseria se învaţă zi de zi muncind asupra ta, studiind, dorind să explorezi cât mai mult acest domeniu. Este pasionat de istorie, biologie şi mitologie, ştiinţele care-i servesc drept inspiraţie pentru capodoperele sale. Crede că un artist desăvârşit se naşte cu un har de la Dumnezeu, iar pe parcursul vieţii îşi dezvoltă acest talent. Dacă nu există talent artistul se zbate în carapacea sa. Un artist, după Bogdan, este un deschizător de drumuri, de adevăruri.

Bogdan, când ai descoperit artistul din tine? Cine te-a îndrumat să faci un liceu de artă?

Pe la vârsta de trei ani am făcut prima lucrare, un crocodil din lut. A urmat un cap de elefant tot din pământ când mergeam la câmp la bunicii mei, care sunt din Scrovistea lângă Snagov. Pe la 8-9 ani am descoperit ceara de albine. Tata fiind apicultor topea faguri după ce colecta ceara şi când a pus-o la răcit am observat că se modelează uşor, iar când e răcită complet rămâne modelajul perfect. Atunci am modelat prima dată în ceară aşa cum fac şi acum (un cap de Triceratops şi un Tyranosaurus Rex după pozele dintr-o revistă – Atlas Magazin). Eram foarte pasionat de biologie și mai ales de viaţa paleozoică de dinozauri (era în perioada 1994-95 şi toţi copiii erau înnebuniţi după Jurassic Park).
Mama mea a observat că în timp sculptam forme din ce în ce mai elaborate. Nu doar copiam, ci şi inventam forme noi. Astfel, în clasa a 7-a m-a dat la Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza” din București.

© Foto Bogdan Imurluc

De ce anume ai ales sculptura, această artă făcând parte dintr-un domeniu nu atât de mult explorat de către tineri?Povesteşte-ne dacă în familia ta mai este vreun sculptor și cum ai ajuns să îndrăgești acest domeniu.

Îmi place şi să desenez şi să pictez, dar nu mă defineşte asta cu adevărat. Planşa simt că mă constrânge într-un spaţiu finit, nu mă pot exprima cu adevărat în desen.
Sculptura e alegerea mea pentru că asta am făcut de când mă ştiu. Modelajul e ceva natural pentru mine, asta pentru că îmi controlez forma în 3d. Primele mele sculpturi erau de fapt jucăriile mele.
De mic le-am făcut din ceară şi alte părţi luate de la orice puteam desface, cum ar fi brichete pixuri, bucăţi din casete audio, alte jucării dezmembrate, etc. etc. etc. Practic, în ceară înglobam orice! Aveam de la avioane, la roboti&cyborgi, la extratereştri şi dinozauri – toate făcute de mine. Filmele şi animaţiile SF mi-au stimulat imaginaţia de mic. Nu pot spune că doar îndrăgesc sculptura, deoarece ea e adânc înfiripată-n natura mea, nu e nimic de ales aici, doar fac ceea ce e natural pentru mine.

Ai făcut Liceul de Arte, apoi și Universitatea de Arte.  Cât de mult au însemnat studiile pentru definirea ta ca artist?

Artişti ne naştem, chit că unii descoperă mai devreme sau mai târziu că sunt talentaţi şi au plăcerea de a crea. Arta e sau nu în noi, este un fapt clar, e un talent, un har, ceva lăuntric cu care te naşti sau nu. Ţinând cont că am făcut artă din şcoala generală până la master pot spune că şcoala ajută tânărul să înveţe tehnici, să cunoască perioade şi stiluri (mai ales istoria artelor), unii chiar adoptă stilurile dascălilor lor, şi de ce nu, fiecare e liber să aleagă. Studiile sunt întotdeauna binevenite când sunt focalizate pe domeniul în care chiar poţi să faci ceva. Eu nu regret că am făcut Arte, dar totuşi am rămas fidel imaginaţiei mele şi materialului care m-a trimis la şcoala de arte – a fost şi va rămâne ceara de albine, material pe care azi îl torn în bronz prin procedeul cerii pierdute. „Sculptura în ceară” nu a fost învăţată la şcoală, am fost autodidact în această tehnică.

29063026_1831387030225019_8417326625242218496_n

De unde te inspiri?

Natura a fost prima sursă de inspiraţie, codrii Vlăsiei şi lacul de acolo unde am copilărit sunt pline de viaţă. Reptile, insecte, animale sălbatice, păsări, toate m-au fascinat de mic.
 Formele animalelor, oasele lor, toate mi-au plăcut de mic şi încă îmi plac. O dată cu trecerea anilor, au apărut şi întrebările, aportul cultural informaţional şi nevoia de studiu în Istoria artelor şi a culturilor lumii. Eu consider că fără să cunoşti istorie nu poţi înţelege de ce faci, de ce creezi ca artist. Mitologia este a doua mare sursă de inspiraţie. Deci, două domenii extrem de vaste şi cuprinzătoare încât aş mai avea nevoie de o viaţă pentru a le descoperi în totalitate.

© Foto Bogdan Imurluc

De aici s-a născut dragostea ta pentru mitologie, biologie şi istorie?

Copiilor prima dată li se spun poveşti, ei şi le imaginează, trăiesc cu impresiile pe care şi le creează. Mitologia nu e prima mea dragoste, ea apare o dată cu primele contacte cu filozofia şi istoria aprofundată per ansamblu. Mitologia aduce omului răspunsuri la problemele lui existenţiale despre viaţă, moartea etc. Creaţia arată nevoia umană ca răspuns la propria existenţă!  Biologia a fost o materie ce mi-a venit ca o mănuşă din clasa a 5-a. Prima dată când am deschis atlasul zoologic am ştiut că va fi o carte de căpătâi pentru mine! Planşele cu vietăţi sau fosilele, perioadele geologice cambiran, ordovician şi altele, mi-au stimulat imaginaţia şi creativitatea. Biologia o dată învăţată ne ajută să redăm o formă sau alta fizică, iar mitologia ne ajută să formulăm calea (povestea) pe care o ia aceasta.

Unde îţi sunt expuse lucrările?

Nu am lucrări expuse acum în nicio galerie. În septembrie voi participa la o expoziţie de grup şi între timp, pregătesc expoziţii personale.

Cât valorează o sculptură de-a ta? Valoarea unei lucrări este dată de preţul cu care este vândută sau de numărul de expoziţii pe care le are un artist?

Valoarea unei lucrări de artă, mai ales cum este sculptura, nu are un etalon fix, în zilele noastre când pot spune că lumea artei a luat-o razna. Şi după cum a spus Seneca Lucius Annaeus, „De gustibus non est disputandum” – ceea ce se traduce ca gusturile nu se discută. În ceea ce fac eu există, totuşi, un aşa zis canon. În funcţie de costul materialului per kg/gr folosit pentru piesă (daca e lucrată direct sau turnată în metal, ca bronz, alamă sau metale mai preţioase) se înmulţeşte suma cam de trei sau chiar șapte ori mai mult, în funcţie de complexitatea lucrării.
Valoarea unei lucrări este un consens al mai multor persoane. Pentru artist poate că o lucrare este inestimabilă, iar pentru alţii poate că este fără valoare. Sunt cazuri când mulţi artişti fenomenali au murit neştiuţi. În lumea artei, nu toţi oamenii talentaţi au succes, ci acei oameni care ştiu să îşi facă măcar cunoscută creaţia, nu neapărat să o şi vândă. Bineînţeles o dată cu mai multă activitate apare şi notorietatea şi o dată cu asta cresc şi preţurile lucrărilor.

31682423_1893080450722343_2765548279620960256_n

Ai o lucrare la care ţii în mod special și care are poate o anumită istorie? Cât zăboveşti asupra unei lucrări? Ai comenzi din ţară sau chiar din afară?

Sincer ţin la toate lucrările, mă cam îndrăgostesc de creaţia mea o dată ce consum energie şi timp cu ea. De „zăbovit”, nu va pot spune un timp anume. Am lucrări ce le-am început din adolescenţă (deci ani buni) şi nu sunt gata pentru mine (poate nu vor fi niciodată, cine ştie) şi altele pe care le fac în câteva săptămâni. Am comenzi şi în România şi în afară, vestul Europei şi SUA. Internetul ajută enorm toţi artiştii din toate domeniile, orice platformă virtuală unde intră oameni online poate fi şi este de cele mai multe ori o piaţă pentru artă.

29066454_1831326000231122_4615011688914092032_n

Ştiu că majoritatea lucrărilor tale sunt făcute din Bronz, Argint sau Alamă, de unde iei materia primă?

Bronzul, Alama, Argintul şi oricare alt metal este doar materialul în care se torn creaţiile ce le modelez din ceară prin procedeul „cerii pierdute”. Nu fac eu asta, sunt meşteri specializaţi la turnătoria unde le duc. Lucrările mele sunt modelate din ceară de albine. Unele au şi părţi din animale, insecte sau spini de la copaci, părţi din conuri de brad (care se toarnă în metal și care se ard în procesul de turnare). Am lucrări din ceară care au gheare luate de la un uliu (găsit mort pe câmp), oase de peşte (de la peşti mari) sau elitere de rădaşcă.

© Foto Bogdan Imurluc

Te-ai gândit vreodată să pleci din ţară? Dupa părerea ta, sunt artiştii apreciaţi la justa lor valoare în România?

Da, dar nu m-am decis încă în privinţa asta. Să mă stabilesc în altă ţară ar fi exclus. Oricum nicăieri pe planeta asta nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Consider din experienţa personală că ambiţia şi munca dau roade în cele din urmă. România este în continuă creştere de 27 de ani, înainte de asta statul era clientul/sponsorul Mecena al artei, dar în Statul/Guvernul în perioada pre decembristă trăiau fenomenal artiştii…. dar artiştii care „pupau” sistemul. Azi putem expune şi vinde peste tot în lumea „civilizată” dacă căutăm cu precadere asta, şi dacă avem şi cu ce să ne susţinem demersul.

31749533_1893078700722518_7430472801389117440_nAi un artist pe care îl admiri şi îţi este un punct de reper în ceea ce faci?

Şi aici paleta e foarte vastă. E cam cât perioadele istorice începând din paleolitic până azi. Nu e doar un artist, ci sunt perioade care îmi plac şi în fiecare perioadă istorică sunt stiluri şi curente. Din fiecare am mai mulţi cărora le admir creaţiile! Consider perioada Latinităţii Vestice apoi a Latinităţii Estice Bizantine ca un mare vârf al progresului umanităţi în materie de creaţie şi inovaţie. Declinul medieval ce a urmat căderii acestor imperii meritocratice şi revenirea la valorile lor în renaştere arată iarăşi importanţa lor pentru lumea în care trăim – doar de la ei ne tragem cultura.

21740201_1646239005406490_8849659104562139076_n

Dacă Bogdan Imurluc nu era sculptor, unde îl găseam astăzi?

Probabil medic (chiar chirurg, căci am dexteritate) – măcar la un cabinet veterinar ori avocat sau magistrat. După Bac, am vrut să urmez 2 facultăţi paralel cu artele. Dar niciodată nu am excelat în ştiinţele exacte de aceea talentul mi-a dat o cale ce o urmez şi sper să o urmez până la adânci bătrâneţi. Daca nu eram sculptor eram sportiv de performanţă şi antrenor (poveste mea din ultimii 10 ani), luptător şi antrenor de Kick-boxing.

© Foto Bogdan Imurluc

Copiii tai ți-ai dori să-ţi urmeze calea?

 Cum te-ai caracteriza?

Probabil cea mai grea întrebare, asta ţine de introspecţie, de o privire în oglindă ce poate fi la „rece sau la cald”. Cum am spus mai sus mă consider curios din fire, mă entuziasmează creaţia, de aceea sunt şi eu artist.

 

Spui că te reprezintă versurile din poezia Glossă de Mihai Eminescu. Crezi că timpul ne schimbă pe noi ca oameni?

 

Îl ador pe Eminescu ca poet şi nu mă reprezintă doar versurile lui. De asemenea, îl apreciez şi pe Nichita Stănescu, George Bacovia şi mulţi alţii. Şi nu doar români, pentru că în complexitatea gândirii îl admir pe marele Kafka, şi chiar cei antici îmi plac enorm ca Hesiod sau Publius Ovidius Naso (Ovidiu), Seneca cel tânăr etc. Referitor la timp, voi prelua o definiţie actuală ce poate va fi schimbată curând: Timpul este o măsură a duratei evenimentelor și are diferite înțelesuri în funcție de contextul în care este definit”.
 Timpul nu ne schimbă, omul ca fiinţă vie are aceeaşi natură ce nu este una bună. Omul, unica fiinţă posesoare de conştiinţă elevată, e singura ce îşi măsoară timpul stând la mijlocul balanţei în ceea ce-l defineşte ca prezent contemplând la trecut şi la viitor în aceeaşi măsură. Nimic nu e neapărat nou pentru om, ci poate abordarea schimbă de multe ori sensul. Prin asta vine şi o responsabilitate pentru toţi oamenii mai ales pentru cei ce se ocupă de cultură, deoarece ceea ce lăsăm după noi consider că trebuie să ajute generaţiile următoare să evolueze în bine, iar binele şi răul nu sunt termeni ce se intersectează.  Din păcate pentru progresiştii de azi din toate domeniile nu există relativism între bine şi rău, între minciună şi adevăr. Prin relativism omul nu își mai asumă greșeala, nu își mai asumă problemele, iar acest lucru aduce toleranţa la decadenţă pe toate planurile fără vreun orizont de întoarcere

31190048_1885751371455251_3800876440111546368_nCrezi într-o putere supranaturală?

Supra natural (deasupra naturii) este cum am zis doar moralitatea, ea nu vine din natură, cum un design are un designer, o sculptură un sculptor ori un cod moral are un creator de cod. Binele şi moralitatea sunt adeseori asociate cu raţiunea, dar este o pistă falsă, de exemplu – oare este bine sau rău să trişăm la un test? răspunsul moral e simplu, este rău. Oamenii ce se plâng personal cel mai tare, sunt cei ce nu îşi pun întrebări niciodată despre propria lor credinţă, nu sunt curioşi niciodată dacă cumva nu au dreptate sau dacă poziţia lor e iraţională sau imorală, şi cum am explicat chiar şi ateismul până la urmă, e tot o formă de credinţă.

https://www.artistter.com/181

32235374_1904114036285651_396856322475163648_n

 

How can we heal our depression? – Mother Siluana Vlad

Unfortunately, it’s very hard! If I were young again, I think I would become a psychiatrist. There will be more and more people suffering of depression, because we don’t follow God’s commandments anymore. But God is merciful and He will be with us to the end of times, as He promised to us. Seeing that man prefers the hell of pride and self-will, God teaches us through St. Siluan: “Keep your mind in hell and despair not!”. This is a difficult saying that I am not capable of understanding or talking about, but God gave me the strength to simply do what it says. When I feel despair, I say: “God, you see that I do not want to despair!” I really say these words. And I stay in the pain that pushed me to despair, and I live this pain until it’s over. Sometimes it’s so hard that it feels like death. Many times, unfortunately, I express it in ways that hurt those around me, but I do not despair. This is the only way I know to not fall into despair when you are afflicted by a pain that you think you cannot bear, or that it’s not fair to bear: to live that pain. Does it hurt? Then cry out, but live in a way which says: “Be angry, but do not sin!” Cry, write it down, shout to God, punch a pillow or a boxing bag, if you are the punching kind. You don’t know how much it helps. But don’t imagine that you are punching the person who has hurt you, but instead eliminate your excess of energy. Cry your pain in front of God, in God’s house, in God’s language! Make use of the Psalter. The Psalter gives name to all your pain and fear, it soothes you, it ‘argues’ for you with God, it makes peace with God for you. The Psalter will help you not choose depression as a solution. Because depression is our choice. Sometimes it is a very good choice, made by that deep part of us which doesn’t want to let us live a frivolous, fake life, far from our true self and from the yearning in our heart.

But there are also depressions inherited from our parents or from the world we grew up in. Nowadays we are much more fragile. Today’s children, today’s youth, today’s people are much more fragile: they get tired easily, they get depressed easily. Why? The burden carried by these children is much heavier than our own. I was born in a village where people went to confession. Even once a year for Easter, or maybe four times a year, they confessed and they took Communion. Today’s children are born of parents who were not allowed to go to Church, and who did not desire to go to Church. And as a consequence, they do not believe in God. I know many children who come back into the Church, and their parents stop them or make their lives hard. And those sins, which were not lifted by God through confession, weigh down on these children. They weigh down on them like an inherited illness, like a curse, but not like a punishment, because God doesn’t punish you for the sins of your parents. But if one of your parents had tuberculosis, what do you think you’ll inherit? Blue eyes? Even so, that illness is not your fault. It is you fault if you do not seek treatment. It is your fault if you do not rise against the illness to seek healing. If, instead of revolting against your parents and judging them, you run to God, you’ll see how quickly you’ll find healing!

Many people are depressed because of their passions. Sloth or laziness leads to depression. A smart lazy person will get depressed. When he gets depressed, he goes to the hospital, and his Mom comes running there with good food and pampers him. Yes? I got depressed when I was young because of laziness. I was too “lazy” to become a member of the party. They had forced me to be a member…it was horrible. So, I thought maybe it’s better to pretend I’m crazy. And I stayed in a psychiatric hospital for around three months, but then I got bored, because it was Spring, and I told the doctor: “Doctor, you know, I only pretended to be sick.” And he said: “I know, Miss, that’s  why I’ve kept you in the hospital and treated you, because healthy persons don’t pretend they are sick.” So we are a bit crazy when we pretend we are crazy or depressed. But these psychological illnesses belong to our family. Today, families are sick, and because of that, more and more people have psychological sicknesses. Have the courage to accept your sickness, to face it in your life and in your home. The sickness cannot be treated and healed unless it is accepted by the family and by the sick person. At first, the specific treatment recommended by the doctors is absolutely necessary. I talked to Christian doctors and they told me that when the brain is sick, or when there was a  physical or emotional trauma affecting the brain, this affects or destroys those chemicals that censor our perceptions and our emotions, those chemicals whose task it is to allow into our conscience only what we can bear. This mechanism censors the thoughts that are bad for us, and in this way it also stops the evil spirits from entering our mind. The brain doesn’t know if it’s a devil or not. It doesn’t know, it is just composed of cells that say “this will hurt my master, I won’t let it come in.” This, said a French doctor, is part of the “garment of skin” which protects man after it got cast out from Heaven. God, when He made this “garment of skin”, this biological body of ours, also made this barrier, because man did not have the strength anymore to fight with the Devil, because he didn’t have the Holy Spirit, he didn’t have the grace. Then God put this barrier in man’s body, in his being, in his chemistry. In moments of shock, this barrier is destroyed and evil thoughts, evil voices, which are the devils that we cannot defend against, enter into our minds. They don’t have power over us, but we don’t know this and we become afraid and we hurt ourselves by believing them. Then this medication that the human brain invented, with God’s grace, to deal with this suffering, replaces the chemicals which the body usually produces itself, and man is freed from his nightmare. Then we need to go to Church, to Holy Unction – anybody needs to go who believes, who has a bit of honesty towards their own person and believes that Holy Unction is a healing Mystery which heals all the diseases of those who believe. Even if a person is diagnosed with schizophrenia, for example, and to everybody else that person looks a bit strange, that person is still healthy and can still enjoy life and even become a saint. People say that if you are not a bit strange then you are not a Christian, right? So, courage! And trust in doctors too, especially if they belong to the Church. But let’s not forget that only God heals in his Holy Church.

(By Mother Siluana Vlad)

Anul Nou – Daniel Medvedov

15822846_10207995265935878_2567712063710478196_n

Anul ăsta ce sosește
E deja și primenit
Banii, boii, câini viteji
Casa e plina de-un vrej
O vița de vie mare
De la care noi bem vin
Chiar daca e vin pelin
E din struguri o vapaie
Urari sunt dar de prisos
Uită-te tu mai in jos
Mai privește și pe sus
Dacă slab ești ca un os
Trebuie să fii bucuros
Căci grăsimea se mai pune
Și la gânduri
Rele, bune
Sș nu crezi că doar ești gras
Pe la pulpe
Pe la nas
La gânduri vine grăsimea
La simțire și-n cuvinte
Ceea ce e prea mult rămâne
Ca o greutate-n minte
Poți cu buzunarul plin
Să te duci și la Berlin
Sau la Sydney
În Tasmania
Zanzibar sau Costa Rica
Dar te-ntorci cu mai nimica
Nimic nu poți să-ți aduci
Nici măsline
Și nici nuci
Vii cu mâinile prea goale
Arăți ca o arătare
Ai călătorit prea mult
Acum e timpul să stai
Colea pe al mândrei plai
n-avem ce ura adesea
e mai bine să asculți
Sorcova și ielele
Să îți cânte Dânsele
Vrerea noastră e ciudată
Când avem prea mult
E beată
Când puținul împărțim
Vremea este ca un vin
Rosu, cristalin în cupa
De cristal
Nu-l vom bea după
Ci acum
Sfârșit de an
Cu prieteni, singurel
În târg sau la stâna sus
Cu ciobanul lui Iisus
Cu urare nu împaci
Nici destinul nici pe vraci
Pe cel care le citește
Nu în stele
Ci în ce-ai primit în zestre
Dacă stai tu liniștit
Vremea bună te-ntâlnește
Destinul se veselește
Poate vorbele nu-ți plac
Adevarul pentru unii
E un fleac
Intr-o zi noi toți vom face
Un voiaj la Nueva York
La New Amsterdam
Manhattan
Și-acolo-i șoric de porc
Și cârnați și alte bunuri
Păi românii unde stau
Au sau n-au
Inventează mititei
Să manânce tot bătrânul
Țuică și rachiu turcesc
Anul Nou este doar unul
Bețe-n roate toți ne-am pus
Așa e românul dus
Și cel ce-a rămas acasă
Cum n-ar mai dori să iasă
Să petreacă-ntre străini
Ca să vadă mărăcini
El la câmp de grâu se-ntoarce
La acel miros de iarbă
De viorele face salbă
Lasă pe urzici în pace
Țelina o rade bine
La o ciorbă primenește
Gusturile hotărăște
O împarte la vecini
Dar la stâna nu sunt mulți
La oraș sunt mulți vecini
Ii saluți
Nu te cunosc
Te îmbrățișează toți
Și mâine nu te cunosc
Trec frumos pe lânga tine
Și salută pe oricine
Lasă-mă că știu destul
Cum e treaba la Kabul
Icoana mea cu trei mâini
De la Sfântul Munte Athos
O agăț eu într-un cui
De departe să o vad
Chiar dacă plec la Vaslui
Rândunele vor veni
Primavera
Baba Dochia
Boboteaza a trecut
Dar eu am apă sfințită
Busuioc am îmbăiat
Popa nu mi-a dat
Dar eu am făcut
Dupa moși –strămoși tradiție
De la Olt și pân-la Prut
Așa fac apa sfințită
Noaptea de Sfantul Ioan
Frate cu Iisus pe plită
Se jucau cu păsăruici
Și chiar de erau de lut
Uite că Iisus sufla
Păsărelele zbura’
În acest sfârșit de an
Nu mă-mbrac eu în caftan
Rămân doar cu o cămașă
De in
Cum eram in fașă
Mămicuța legăna
Copilașul îmbăia
În șapte copăi cu apă
Dar sfințită era ea

Iar la anul viitor
Mai vorbim noi
La muncă să avem spor
Că vacanțele sunt pentru
Nababi nu pentru popor
N-am nevoie de turism
Ramân singur sus pe pisc
Și mă uit la stele noaptea
La Luceafăr dimineața
La soarele de prânz prin ceață
La Serilă si Zorilă
Și la Păsări –Lăți-Lungilă
Cărți nu vom mai scrie multe
Căci sunt aruncate-n curte
Culmea e să scrii o carte
Și mesenii să îmbuce
Bunătăți de multe feluri
N-au nevoie de cuvinte
O ciorba de linte
E mai buna decât mii
Palavre ce tu le scrii
Iar poetul
Minunat
Singur e-n al său palat.

Daniel Medvedov

Pendulul celest – Mircea Florin Caracas

1174635406

 (Anticuantica iubirii II)

Pendulul celest nu are-n el nimic ocult.
Nu sunt mistere venite de la Michel Foucault.
Pentru forţa Coriolis în referenţial non galileean,
S-a demonstrat că globul nostru pământean
Se -nvârte nu numai faţă de soare ci şi în jurul axei proprii.
Mişcarea-i depinde de latitudine în timpul unei rotaţii,
Sfera sa  pare conectată cu toate- obiectele îndepărtate!
Domnilor fizicieni, parapsihologi, scriitori
Autori de mari best seller-uri de carte

Cu-o fizică nouă care să conecteze legile clasice

Cu mecanica cuantică, gravitaţia cuantică corectă

Cu Mintea cea nouă a Împăratului cu teoria cenzurii

Cu modelul universului cunoscut.

Universu-i în permanentă mişcare de pendul celest
La rostirea numelui Fiului-Domnul Iisus Hristos
De către Tatăl -Dumnezeu ceresc!
Pendulul lui Foucault ne conduce nu doar la nemărginirea universului,
Ci negreşit la limitele  noii cuantici, parapsihologiei
Marii fizicieni savanţi
Prin teoriile lor de interacţiune în vid sau nu, pot să constate
Rostirea desăvârşitei Iubiri Dumnezeieşti împărtăşite.

Secretul universulu-i Marea Iubire a lui Dumnezeu ce ţine totul
In Legea universală a atracţiei gravitaţionale,lege a iubirii, a credinţei!

 Mircea Florin Caracas

Mă gândeam – Emil Iulian Sude

Sude-Emilian-e1455215541955

azi mă gândeam
există substituite de rugăciune
oare există există oare
suspinul
bucuria
ramforsare
a rugăciunii

cârpim o spărtură și se năruie altă cîrpeală

împlinim una dintre porunci
și la celelalte porunci
pierdem însemnările
dintre minte și inimă
solicitarea de dumnezeu
în ambele sensuri
cerere
ofertă
câștig
în ambele sensuri

conexiunea ghemuirii
ascunde
la piept creștere
și nu ne vrea proști
și nici pentru El proști nu ne vrea
numai că substituirea e grea

cândva visam vise
ziceam
că sunt în cer
și cu partea fizică a mâinii
chiar atingeam
înțiat numai în vis
și nu așteptam dimineața
să spulbere starea
trăgeam cu dinții o realitate

este și rămâne un timp pentru toate
o perioadă
o rămînere
o angajare

rămînerea în care ești este rămînerea în care nu ești

minte fără de inimă
inimă fără de minte
strici toate cîte sunt

cum mă gîndeam

Emil Iulian Sude

 

Aforisme – Alex Enache

13754360_959748470804445_5148501354464131374_n
Cea mai potentă crimă este aceea când ucigşsul îşi omoară propria soartă decadentă, biruind-o neîncetat.

Oamenii sunt nişte hărţi… mereu trebuie explorate cu atenţie, căci poţi găsi locuri sălbatice amestecate cu cele civilizate, unde totul ar fi o himera.

Viaţa este o provocare, dar… adesea trebuie să primești noutatea şi să-ți accepți rădăcinile… să-ți cunoști abilitățile, să ai cugetare fermă în faţa barierelor, cu o desăvârşită eleganţă echilibrată, rafinament inteligent.

Ființele inteligente sunt predispuse la autodistrugere… cu încrâncenare, continuu doresc absolutul, doar pentru sine.

Pământenii sunt niste atomi într-o câmpie cosmică mereu necunoscută…

Iubirea este generatorul ce pulsează neîncetat viața în univers…

Imaginația fără erudiție nu-i decât o spoială efemeră care nu rezistă-n timp…. însă, nici erudiția nu rodește la nesfârșit, dacă nu are o licărire de imaginație.

În viața nu contează așa mult câte bogății și cuceriri personale ai… Dumnezeu te intreabă daca steaua ți-a fost adesea potentă sau nu.

Tehnologia și tehnica nu-s decât ramificații ale propriilor capacități fizice și mintale.

Moartea-i doar o poarta interstelara care ne duce catre alte limane necunoscute noua…

Adesea cugetăm precum iarba… în loc să avem un crez potent pentru care să luptăm în viață, ne aplecăm după cum bate vântul favorabil nouă, ca să vedem oportunitatea din ochii văzduhului.

Dumnezeu este ca dragostea – nu poți vedea, pipăi, gusta, mirosi… trebuie doar să simți și să crezi.

Prietenia este aproape cel mai valoros lucru care ar putea exista în univers…

Familia este globula albă și cea roșie a societății.

Fericirea nu e un miraj… o poți găsi oriunde în jurul tău, pândindu-te la tot pasul, chiar și în iadul cel mai aspru.

Câinele este desăvârșirea devotamentului pe pământ.

Cei care neagă întunericul din ei, tocmai aceia sunt întunecații.

Sufletul este proiecția fiecărei ființe.

Ceea ce omul sădește-n sine și-n jurul lui, cultivă în viață.

Timpul este mașina ce merge pe o autostradă infinită și nu mai poate da înapoi.

Prăpastia dintre cauză și efect se numește decizie.

Daca nu ar exista uitarea, atunci pământul s-ar scufunda zi de zi în bombe atomice.

Bucuria cea mai mare a oriarui individ care se îndeleteniceste cu ceva, e atunci cand își vede roadele muncii sale.

Alex Enache

O alta poezie – Mihai Nistor

175723270-7ffeebd0-59bb-483b-a778-48e1973ddfa9

Între undă și particulă

Zace, jucăuș, o virgulă

Adulmecând spațiul de posibilități

Al jocului de șah cu îngeri

Podoabă într-o singură undă, reunind toate particulele

Și totul, totul întru singur sens

Început de tăcere, sfârșit de vers:

Se desfac în zbor fasciculele

Din stoluri înalte de plângeri

Mihai Nistor

  • M ioritz A • – Daniel Medvedov

 Câteva cuvinte despre sensul secret al gurii de rai

 
Madrid 2010 /2015
• MIORIȚA •
 (Versiune: V. Alecsandri)
Se pare că acest poem este o creație pastorala. De fapt este un text mistic, existențial.
Despre ce e vorba aici, între cuvinte și imagini populare? Despre naștere. Totul trebuie înțeles în oglindă: moartea e o naștere, nunta e viața, steaua ce cade, cade la nașterea unui copil, nu la moartea unui om. 
Gura de rai e un loc numit “buricul pământului”, acolo unde se unește cerul cu pamântul și cu lumea subterană.
Iar piciorul de plai e un deal, o “ridicătură de pamânt”, pântecele mamei, al femeii însărcinate. Totul se întâmplă în timpul “facerii”, căci e vorba de o “sarcina”, o gestație.
Și unde se petrec toate aceste lucruri? În țara Munteniei, Valahia, a Moldovei, și a Transilvaniei, la noi. 
Bătrânica ce întreabă despre fiul său e figura sufletului, suflarea ce a îmbătrânit și acum trebuie să se despartă de miorarul cel frumos, Ființa și Sinele. A trecut timpul și a venit ora despărțirii. Ființa merge înainte, și va întâlni o altă mireasă, a lumii prințesă, crăiasă, energia vitală, combustibil al ființei, Sinele numit POIMANDRES – Miorar, păstor, cioban.
Și inima e ca un câine, latră în piept, credincioasă.
Momentul este potrivit, e un KAIROS, o clipă fără durată. Sinele nu vrea ca sufletul să știe de plecarea lui.
Iar Miorița? Cine este oare? Este Soarta, destinul nostru scris “în cer” . . .E zodia Berbecului, căci ceea ce se întâmplă se petrece în această perioadă zodiacală a ciclului de 25.920 de ani. Un cioban e un vraci, un cititor în stele, căci poate să-și vadă destinul scris pe cer pe crugul cerului, ca în palmă, datorită liniștei sale interioare.
“În tării stă Soarele în crugu-i” – spune Eminescu. 
“Și-nainte ne-a minat,
Pre crugul cerului,
Pre semnele pamântului . . .” – spun textele populare.
Cei trei ciobani sunt cele trei vârste ale omului: tinerețea, bătrânețea și copilaria. Cind ființa, Sinele, trece la altă viață, bătrânețea și copilaria lui par să ucidă tânărul etern. Și acest gest ritual e ca un apus de soare. Pe cerul nopții, miorarul baci își vede moartea scrisă cu litere stelare. El nu se înfiorează, căci așteaptă învierea. Cum să ne fie frică de moarte când așteptăm Învierea? 
Mioara îl sfătuiește pe cioban să se așeze un moment în liniște, în isihie, la umbră, la negrul zăvoi al ochilor închiși. Ființa, Sinele, POIMANDRES, e ca îngropat în cap, la strunga de oi, animale ce înseamnă gândurile noastre, strunga gândurilor. Sinele pare să stea ca îngropat, acolo, “în dosul stânii”, unde e epifiza, glanda pineală,  CONARIUM.
 
Și acolo se aude acea muzică, ca de fluier fermecat, ca sunetul apelor unei mari cascade, CATADUPA, pe care sihaștrii o numesc “cuvântul”, muzica sferelor. Vântul care bate e respirația, și oile strânse sunt gândurile strânse în concentrarea meditației cu ajutorul cuvintelor sfinte ce sunt ca niște câini credincioși ce aduna oile la stână. 
Nu e nevoie să se vorbească de omor, spune ciobănașul, ci mai degrabă de o nuntă, o nuntă cu Prințesa Suflării noii vieți, o adiere de vânt.
Cel mai surprinzător element al Mioriței este bătrânica alergând în neștire pe câmpurile morții și tot întrebând de soarta ciobănașului. Așa lăsăm noi în urmă un fel de fantomă care nu știe că a murit și tot caută, și tot întreabă, fără ca nimeni să-i răspundă, sau să-i povestească, ceea ce s-a întâmplat. Ea nu trebuie să știe că a căzut o stea fiindcă acea “cădere” înseamnă o pierdere. Fantoma, ca un fel de imagine semi-transparentă, are speranța de a-și întâlni ciobănașul, a POIMANDRES. Dar POIMANDRES e departe, s-a dus pe drumul său etern.
MIORIȚA este un poem mistic, existențial.
     1. Pe-un picior de plai,
2. Pe-o gura de rai,
3. Iată vin în cale,
4. Se cobor la vale
5.Trei turme de miei
6. Cu trei ciobănei
7. Unu-i moldovean
8. Unu-i ungurean
9. Și unu-i vrâncean.
10. Iar cel ungurean,
11. Și cu cel vrâncean,
 12. Mări se vorbiră,

13. Ei se sfatuiră

14. Pe l-apus de soare
15. Ca să mi-l omoare
16. Pe cel moldovan
17. Că-i mai ortoman
18. Și-are oi mai multe,
19. Mândre și cornute,
20. Și cai învățați
21. Și câni mai bărbați!
22. Dar cea Mioriță,
23. Cu lâna plaviță
24. De trei zile-ncoace
25. Gura nu-i mai tace,
26. Iarba nu-i mai place.
27. Mioriță laie,
28. Laie, bucălaie,
29. De trei zile-ncoace
30. Gura nu-ți mai tace!
31. Ori iarba nu-ți place,
32. Ori ești bolnăvioară,
33. Draguță Mioară?
 34. Draguțule bace!
35. Da-ți oile-ncoace
36. La negru zăvoi,
37. Că-i iarbă de noi
38. Și umbră de voi.
39. Stăpâne, stăpâne,
40. Iți cheamă și-un câne
41. Cel mai bărbătesc
42. Și cel mai frățesc,
43. Că l-apus de soare
44. Vreau să mi te-omoare
45. Baciul Ungurean
46. Și cu cel Vrâncean!
47. Oiță bârsană,
48. De ești năzdrăvană
49. Și de-a fi să mor
50. În câmp de mohor,
51. Să-i spui lui Vrâncean
52. Și lui Ungurean
53. Ca să mă îngroape
54. Aice pe-aproape
55. În strunga de oi,
56. Să fiu tot cu voi;
57. În dosul stânii,
58. Să-mi aud cânii,
59. Aste să le spui,
60. Iar la cap să-mi pui
61. Fluieraș de fag,
62. Mult zice cu drag!
63. Fluieraș de os,
64. Mult zice duios!
65. Fluieraș de soc,
66. Mult zice cu foc!
67. Vântul când a bate
68. Prin ele-a răzbate,
69. Și-oile s-or strânge
70. Pe mine m-or plânge
71. Cu lacrimi de sânge!
72. Iar tu de omor
73. Să nu le spui lor.
74. Să le spui curat
75. Că m-am însurat
76. Cu-o mândră crăiasă,
77. A lumei mireasă;
78. Că la nunta mea
  79. A căzut o stea;
 80. Soarele și luna 
81. Mi-au ținut cununa; 
82. Brazi și păltinași
83. I-am avut nuntași;
84. Preoți, munții mari,
85. Paseri, lăutari,
86. Păsărele mii,
87. Și stele făclii!
88. Iar dacă-i zări,
89. Dacă-i întâlni
90. Măicuța bătrâna
91. Cu brâul de lâna,
92. Din ochi lăcrimând,
93. Pe câmpi alergând,
94. Pe toți întrebând
95. Și la toți zicând: 
96. Cine-au cunoscut,
97. Cine mi-au văzut
98. Mândru ciobănel
99. Tras ca prin inel
100. Fețișoara lui,
101. Spuma laptelui;
102. Mustețioara lui,
103. Spicul grâului;
104. Perișorul lui,
105. Pana corbului;
106. Ochișorii lui,
107. Mura câmpului!
108. Tu Mioara mea,
109. Să te-nduri de ea
110. Și-i spune curat
111. Că m-am însurat
112. Cu-o fată de crai,
113. Pe-o gura de rai.
114. Iar la cea măicuță
115. Să nu-i spui, drăguță,
116. Că la nunta mea
117. A căzut o stea,
118. C-am avut nuntași
119. Brazi și păltinași,
120. Preoți, munții mari,
121. Paseri, lăutari,
  122. Păsărele mii,
123. Și stele făclii!
 
 
 
 

Şi de aveam două inimi…. – Mihai Nistor

tumblr_m2nwm7tPgu1r4kizgo1_500

Şi de aveam două, pre cum am două carcase de minte

Nu izbuteam să mă scriu, nu izbuteam, în Tine

Patru camere în formă de cruce mi se deschid închiderii de lume

Naşterii cerului în mine

În ochiul nodurilor vedem semne şi îngeri agregând

Materia de mâine în stele şi curând

Cu rând de sânge voi scrie

Jertfă cea fără de sânge

Plânge, omule, plânge…!

Nistor Mihai

Imaginea: Chalice. Byzantine, 6th-7th century AD

%d blogeri au apreciat: