te-am privit cum ai îngenunchiat
în pântecele maicii tale,
cum ai adus în ochii tăi
zâmbetele lor
şi lacrimile Mele –

valuri de singurătate spumantă, aspră şi sărată –
cum ai trimis departe, până la Mine,
doimi şoptite, optimi îndurerate
miimi ale sufletului tău
rupt între Uitare şi Iertare
fiicele timpului.

acum, te rog, ascultă-Mi glasul!
dă-Mi inima ta nevindecată
ridurile în mozaic şi vocea spartă,
buzele, limba cea uscată
ridică-te şi te apropie,
înapoiază-Mi-le toate
şi crede că-n acest eon
exist-un singur
Dumnezeu cu inima de om!

Pr. Daniil Iacșa