Irina Chiorean
(24/10/1998- 20/01/2016)

eu sunt tatăl

stau cu lumina crăpată în lacrimă

cu o viață tăvălită în moarte

pe care o ajut să trăiască

în timp ce sărut moartea pe gură

să o îndulcesc

eu vreau să pun acest munte

în fața lumii

voi oameni să-l urcați cu mine de mână

o să trag tot sângele de funie

o să port toată greutatea

doar țineți-mă de mână

din când în când

să-mi spunețiun cuvânt

oricât de mic

dar cald

să-l desfac și să-l pun pe piept

ca un soare

ce încearcă să-mi acopere acest gol

voi oameni

vă rog să treceți prin poarta

în care m-am închis

și să-mi faceți primul pas

cu o îmbrățișare fără sfârșit

de adio

Radu Chiorean

23/10/2020