Mi-am clocit mintea să scot niște argumente pentru un subiect mai vechi de-al meu. La vremea când m-am născut au existat niște popi, arhimandriți, ce-or fi fost ei, să-i spună lu muma mea că veeezi și-a dorit prea mult ca eu să trăiesc, primul copil născut, a zis că vrea să trăiesc, chiar dacă m-ar duce toată viața în brațe.

Toți părinții își doresc ca odraslele lor să trăiască, unii chiar și-ar da și viața, un organ compatibil dacă ar putea etc, cu atât mai mult când e vorba de primul născut. Nu cred că este o greșeală.

Celor care spun baliverne, le amintesc că astfel de alegeri sunt făcute după legile firii, legi care arată dimensiunea naturală a lui Dumnezeu (El are doua dimensiuni, una naturală și una supranaturală).

Aceasta dimensiune naturală se manifesta peste tot, căci și cei care nu sunt creștini fac ale legii din fire (pacea, hărnicia, iertarea, prietenia, stăruința în fapte bune, dreptatea, curajul, răbdarea, iubirea instinctuală de mamă sunt calități, virtuți ale legii morale, care e răspândită la orice nație, orice om).

Adică fac lucruri fără să știe adevărul… în neștiința părintească, în disperarea și zbuciumul provocat de afecte, un părinte caută să facă tot ce-i stă în putință pentru copil, îi oferă iubirea totală, fără să ia în calcul, pe moment, și partea spirituală, și atunci poate că Dumnezeu a lucrat în așa fel încât să lase copilul să trăiască, pentru ca tu să ajungi să cunoști iubirea lui Dumnezeu și implicit să Îl descoperi pe El, să-L afli, chiar daca tu nu L-ai iubit pe El până atunci sau ai uitat de El.

Nu știu cum gândește Dumnezeu. Poate că prin copilul născut, Dumnezeu a vrut să arate că El e cu tine și te iubește, și tu Îl poți iubi de acum pe El.

Asta nu înseamnă că acel copil este vreun sfânt, ci Dumnezeu a vrut să lucreze prin nașterea lui. Se poate vorbi de greșeala dragostei mai presus de Dumnezeu abia atunci când cererea ta nu îți aduce o transformare de fond, prin lucrarea Legii, să rămâi sec în continuare.

Alexandru Enache