Am ales anume această imagine, pentru că reprezintă o Viață cu sens, ce se îndreaptă spre o moarte ce are sens, noblețe și jertfelnicie, dar și un folos major pentru omenire. Reprezintă, de asemenea, ce avem noi de făcut cu viața noastră; păi, simplu, să-i urmăm lui Hristos! Și-atunci, viața noastră ar fi un perpetuu recurs la conștiință, conform unei definiții pe care-am dat-o pe Facebook și-a  devenit virală, la un moment dat, în sens negativ: Conștiința este răspunsul interior la întrebarea: ”Ce-ar face Hristos în locul meu?”, dar urmată și de trăirea cu acribie în reperele Axiologiei creștine. Vorbesc despre conștiință într-un articol despre moarte, pentru aceasta va fi prima instanță și martor, totodată la Judecata Particulară, la 40 de zile după plecarea sufletului la Domnul. În timpul vieții reușim să producem un zgomot ce poate ”bruia” vocea lui Dumnezeu în om: prin plăceri, ce anesteziază durerea vieții, lipsită de comuniune adevărată cu Hristos și cu oamenii; prin petreceri, ce par a o înlocui, prin tot felul de ”suzete”, care să ne aline foamea de dragoste – de la oameni, dar mai ales dorul după Dumnezeu, setea de Absolut, ce există în noi de la Facere, dorul după Raiul pierdut. Adam a trăit pe pământ doar cu gândul la fericirea, pierdută, de a sta lângă Dumnezeu, învăluit în dragostea Sa. Suntem străini și goi în acest Univers, prin care ne mișcăm temători și stingheri, nedumeriți de ce-am ajuns și ce trebuie să facem pe-aici. Când luăm cea mai simplă unealtă, primim instrucțiuni de folosire în zeci de limbi, dar când primim viața? Suntem crescuți de niște părinți care nu știu nici ei prea bine ce trebuie să facem; creștem, la rândul nostru, copii, fiind la fel de năuciți asupra misiunii noastre, ca și părinții noștri. Dar, luând Sfânta Scriptură ca Îndrumar în fiecare împrejurare a vieții, pe Hristos și pe Sfânta Sa Maică drept modele existențiale, totul capătă sens, deși nu este mai ușor! Păi, să vedem dacă mai sunt de actualitate aceste modele! Căderea s-a pricinuit omului din ispitirea celui rău prin Lemn – Pomul paradisiac; prin Fecioară – Eva nu cunoscuse pe Adam și prin neascultare, care a atras asupra neamului omenesc moartea. Pentru Biserica lui Hristos, problematica pomului și a grădinii din Eden e legată de taina scoaterii lui Adam din pământ și de chemarea acestuia la o existență transfigurată, duhovnicească. Pomul, paradisul, pământul și întreg cosmosul, țineau de libertatea omului, de modul în care acesta le asuma. Sfântul Ioan Gura de Aur afirma că Dumnezeu nu i-a poruncit omului nimic, ci doar l-a sfătuit – așa cum ne povățuim noi copiii – în privința tainelor Creației, promovându-i astfel libertatea (cf. Omilii la Facere, 14, 3). Prin cele prin care a căzut, tot prin acelea omul s-a și ridicat:

• prin lemn – lemnul Crucii, ce-a devenit din unealtă de rușine și de pedeapsă, ocrotitoare și re-sfințitoare a întregii Creații, dar și mijloc de îndepărtare a celui rău!
• prin fecioară a căzut neamul omenesc, aflat în potență în ființa protopărinților noștri; tot prin fecioară, Preasfânta Fecioara Maria – cea mai curată făptură de pe pământ – s-a călcat capul ispititorului șarpe;
• prin neascultare a venit moartea în lume – prin ascultare ea a fost transformată în Trecere.

* Ascultarea – nu este aceasta virtutea pe care-o cerem și căutăm să le-o inspirăm copiiilor?:

• în primul rând a Sfintei Fecioare, care a primit să fie Maica lui Dumnezeu, fiindu-i respectată libertatea ce i-a fost dăruită omului de la Facere, chiar și când i se oferea cea mai onorantă propunere, de a fi aleasă dintre toate fecioarele lumii, pentru a primi prunc dumnezeiesc în pântece, de la Duhul Sfânt.
• ascultarea pe care-o face Mântuitorul față de Tatăl ceresc, jertfindu-se pentru răscumpărarea cu preț de sânge – al Lui – pentru păcatele neamului omenesc.
• De asemenea, El ascultă de părinții lui după trup – Sfânta Sa Maică și logodnicul acesteia, Sfântul Iosif, care-L ocrotește, încă din Pântecele Preacurat și  Preasfânt al Maicii Sale, fugind cu ea în Egipt, apoi crescându-L ca pe fiul său, luându-L ca ajutor în munca sa, căutându-l 3 zile, atunci când Iisus dispare și-L găsesc la Templu, deslușindu-le Scripturile.

* Munca:

• și Sfânta Fecioară și Iisus au muncit; Maica Domnului țesea minunat și făcea toate muncile, ca orice altă femeie a acelor locuri și vremuri, iar Iisus lucra alături de Sfântul Iosif, în atelierul lui de tâmplărie.

* Rugăciunea:

• De la 3 ani, Sfânta Fecioară Maria este dusă la Templu – așa cum au făgăduit Sfinții Ei Părinți Ioachim și Ana, împodobită ca o Împărăteasă, ce avea să fie:

Sfântul Ioachim: „Chemaţi fiice evreice curate să ia făclii aprinse!” Iar cuvintele dreptei Ana le spune Sfântul Gherman, Patriarhul Constantinopolului, astfel: „Făgăduinţele pe care le-au făcut buzele mele le voi da Domnului. Pentru aceasta am adunat cete de fecioare cu făclii, şi am chemat preoţi, şi pe rudeniile mele, zicând tuturor: Bucuraţi-vă împreună cu mine toţi, că m-am arătat astăzi şi maică, şi înainte povăţuitoare, dând pe fiica mea, nu împăratului celui pământesc, ci lui Dumnezeu, Împăratul ceresc„. Iar pentru podoaba cea împărătească a dumnezeieştii prunce, Sfântul Teofilact, arhiepiscopul Tesalonicului, grăieşte aşa: „Se cuvenea ca intrarea pruncei celei dumnezeieşti să fie după vrednicia ei, şi astfel de un mărgăritar ca acesta prealuminat şi de mult preţ să nu se lipească haine proaste. Deci era de trebuinţă să o îmbrace cu haină împărătească, spre slava şi frumuseţea cea mai mare„.

Arhiereul Zaharia o primeşte pe aceea care avea să fie Maica Arhiereului celui Mare. Iar către Zaharia a zis Ioachim: „Primeşte, Zaharia, pe cortul cel curat; primeşte, preotule, sicriul cel fără de prihană; primeşte, proorocule, cădelniţa şi cărbunele cel nematerialnic, primeşte dreptule tămâia cea duhovnicească„. Apoi dreapta Ana a zis către arhiereu: „Primeşte, o proorocule, pe fiica cea dăruită mie de Dumnezeu; primeşte-o şi o sădeşte pe ea în muntele cel sfânt, în locaşul cel gata al lui Dumnezeu, nimic ispitind, până când Dumnezeu, Care a chemat-o aici, va aduce la săvârşire cele ce bine a voit pentru dânsa„. Iar prunca, săltând şi bucurându-se foarte, mergea în casa Domnului. Că, deşi era mică cu vârsta, fiind numai de trei ani, însă cu darul lui Dumnezeu era desăvârşită, ca ceea ce era aleasă de Dumnezeu mai înainte de întemeierea lumii.

Apoi ţinând prunca de mână, cu bucurie a adus-o Zaharia în Sfânta Sfintelor, care este după a doua catapeteasmă, în care era Chivotul Legii cel ferecat peste tot cu aur, şi heruvimii slavei care umbreau altarul, unde nu numai femeilor, ci nici preoţilor nu le era îngăduit a intra, fără numai singur arhiereului, o dată într-un an. Acolo i-a dat arhiereul Zaharia Preacuratei Fecioare loc de rugăciune, zicând către dânsa unele ca acestea: „Vino, împlinirea proorociei mele; vino, săvârşirea făgăduinţelor Domnului…„

Când Sfântul Arhanghel Gavriil îi aduce Buna Vestire Sfintei Fecioare, aceasta se afla tot în rugăciune.

* Înțelepciune:

• Înțelepciune, dar și ascultare, atunci când primește să fie încredințată spre grijă Sfântului Iosif, ca logodnică, făcându-se aceasta și pentru  înșelarea celui rău, ce știa că de la o fecioară îi va veni pedeapsa.
• Când este salutată și felicitată de Sfântul Arhanghel Gavriil:

– ”Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată ești tu între femei. Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus.”.

Este de presupus că Prea înțeleapta Fecioară fusese de mult vestită că va fi Maica lui Dumnezeu-Fiul, și cere deslușire Arhanghelului, pentru a nu fi înșelată de cel rău, care se știe că poate lua și înfățișare de Înger de lumină:

– ”Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat?”

Și răspunzând, Îngerul i-a zis:

– ”Duhul Sfânt Se va pogori peste tine și puterea Celui Preaânalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit și ea fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Ca la Dumnezeu nimic nu este cu neputință.”

* Curaj în asumarea misiunii și-a durerii:

• Și i-a binecuvântat dreptul Simeon și a zis către Maria, mama Lui: „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca un semn care va stârni împotriviri și prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi„

* Înfierea neamului omenesc, prin ascultarea poruncii Fiului ei, de pe Cruce, făcându-se Maică mijlocitoare între noi şi Dumnezeu:  „cerul se umanizează, se sensibilizează, el nu mai e distant, înspăimântător şi depărtat de noi, căci în cer este o Maică ce stă alături de Dumnezeu având pe de-o parte, prin bunăvoinţa Lui, autoritate de Maică asupra Lui atunci când se roagă pentru noi, iar pe de altă parte, duioşie de Maică pentru greutăţile noastre„. (Pr. Dumitru Stăniloae)

Cristina Olaru (Ghenof)

(Va urma)