Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită


rugaciune-pentru-o-inima-deznadajduita_41affdc41e35e6

Doamne, Dumnezeul meu, Tu care ai făcut cerurile şi pământul, care ai dat viaţă tuturor lucrurilor Tale, în acest ceas în care sufletul meu stă întristat şi plin de mânie, întinde mâna Ta cea atotputernică şi mă scoate din această întristare în care singur m-am afundat. Primeşte, Doamne, umilita mea rugăciune, pe care o îndrept către Ţine cu siguranţa că mă vei ajuta.
Fii alături de mine Doamne, nu mă părăsi niciodată. Iartă-mă că greşesc mereu înaintea Ta. Îmi aduc aminte primele zile când mă rugam Ţie cu credinţă şi tânjesc după ele. Am ajuns să-mi fie ruşine cu Tine, Doamne şi de aceea Te rog să mă ierţi şi să mă miluiești. Nu te-am mărturisit în faţa oamenilor, Doamne, Dumnezeul meu şi în loc să fiu încredinţat că Tu exişti am mărturisit greşit despre Tine. Iartă-mă Doamne al meu. Auzi glasul rugăciunii mele şi cererea mea căci mă rog către Tine precum David psalmistul care zice „Doamne auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru adevărul Tău, auzi-mă întru dreptatea Ta şi să nu intri la judecată cu robul Tău că nu se va îndrepta înaintea Ta tot cel viu”. Păcate mari mi-au cuprins sufletul, ca nişte lanţuri mă ţin şi îmi frâng puţin câte puţin trupul. Zilele trec, anii se duc şi eu rămân acelaşi păcătos. Dar Tu, Doamne, nu vei înceta să mă asculţi. Tu mă vei ajuta Doamne al meu şi mă vei sprijini. Vei fi alături de mine ziua şi noaptea, la bucurie şi la necaz. Căci Tu, toate le rânduieşti cu mare înţelepciune şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Rugăciune pentru o inimă deznădăjduită&8221;

  1. Nu inteleg, zau daca inteleg! Existenta noastra are niste ritmuri, unele sunt personale, altele sunt generale. De exemplu anotimpurile. Hai sa luam un copac. Oare el incepe sa isi intinda cregile in fiecare primavara din acelasi loc? Nici macar daca il tunde gradinarul! Oare esenta principiului de crestere al omului sa fie diferit de cel al unui copac? Nu cred. Si atunci de unde aceasta impresie statica? Pentru ca nimeni si nimic nu sta. Nici stancaraia muntelui nu e aceiasi in fiecare zi. Si atunci de ce am fi noi?
    Ne rugam Fiului lui Dumnezeu sa ne dea din esenta Sa, sa o putem apuca in pumni si sa nu ii mai dam drumul. [Ii citeam copilului dintr-o carte de basme si obiceiuri vechi romanesti: femeia are o putere mare in pumn, putini sunt barbatii ce ii pot desface pumnul.] Daca tot avem aceasta putere, de ce nu o folosim? Ca doar e suficient sa prindem bine cu un pumn. Dar nu cumva inseamna ca ar trebui sa stim cum sa apucam acea esenta? Nu inseamna oare ca ar trebui sa cunoastem aceste ritmuri mai bine si sa ne auto-observam actiunile, gandurile si emotiile? Nu cumva primul lucru pe care trebuie sa il facem este sa observam natura pentru a invata de la ea? Nu cumva suntem rupti de realitate? Intr-un oras unde schimbarea asfaltului este greu de observat, intr-un oras unde se aud numai fosnetele cauciucurilor, intr-un oras unde accesul nostru la lumina soarelui este distorsionat de cladirile ce umbresc aiurea, intr-un oras unde mirosul unui tei sau al aerului curat este insesizabil, intr-un oras unde noroaiele de toamna sunt o raritate. Noroc cu cladirile colturoase, ca abia acolo mai simti Crivatul adevarat pe timp de iarna. Noi ne-am construit o lume cat se poate de statica in care totul este distorsionat incat uitam incet, incet sa ne percem si sa ne intelegem pe noi insine. Uitam de noi insine si cand ne gandim la noi ne gandim in mod static, cand credem ca ne miscam avem impresia ca viteza unui melc este deja viteza supersonica. Degeaba ne sta copacul acela in fata geamului cu frunzele cazute iarna, noi nu stim ce inseamna, am uitat ca iarna putem in fapt vedea structura fenomenelor, asa cum putem vedea structura copacului, asa cum putem vedea prin coroana copacului ce este dincolo de ea.
    Ne rugam Fecioarei Maria sa ne inmulteasca harul, ea ne-ar arata daca noi am merge cu adevarat catre Ea. Daca nu suntem in stare sa mergem direct catre Ea o putem lua pe ocolite, sa mergem in Natura, iar daca lenea e cuprinzatoare, ne putem uita in noi sa vedem, noi ce fructe am facut?

    Deznadejdea este ilogica pentru ca deriva dintr-un comportament ilogic. E ca si cum vara fiind, incepe cineva sa se vaiete: Vaai ce frig o sa vina, vaai unde o sa fie soarele, caldura! Dar sa ne uitam cum e echipat deznadajduitorul: are bocanci, sosete groase, haine sanatoase, manusi fular si caciula? Ori el se asteapta sa traiasca Crivatul iernii precum vara pe plaja? Deci, problema tine de cat de echipat esti. Echipat fiind corect, dupa ce iesi din iarna, nu vei mai porni de unde ai plecat ori de mai jos.
    Si uite asa am inteles si eu! Bucla perfecta!

    QED. Multumesc :))

    Apreciază

  2. Pingback: Despre nădejde și deznădejde | Mulțumesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s