Pentru tine, Mădălin!


55847606

La sugestia unuia dintre prieteni, voi iniția un ciclu de articole pe tema Sexualității Normale și Patologice; sexualitatea ca întâlnire umană, ca totală dăruire, dar și despre sexualitatea ajunsă patimă, într-o societate ce dorește să ne dezbrace de veșmântul de ființe amprentate cu chipul lui Dumnezeu, trimise aici pentru a lucra asemănarea cu El! Vă voi arăta drumul pe care l-am parcurs, până la a ajunge să studiez acest subiect, atât de sensibil și delicat. Iată motivele/cazurile de care am auzit atunci, care m-au determinat să fac acest studiu:

  1. În anul 2011 absolvisem Psihologia și un Master în Teologie și îmi doream să fac Psihoterapie ortodoxă; o firească smerenie m-a împiedicat, realizând enorma responsabilitate pe care-o implica o călăuzire a unui orb de către alt orb! Deși destul de în vârstă, încă mai a(vea)m de învățat despre condiția umană. Spun asta, deoarece primul caz despre care am auzit, ce necesita ajutor psihologic calificat a fost un puiuț de om – sau de ne-om, numit Mădălin! Avea doar 7 ani și era integrat într-o casă de îngrijire a copiiilor orfani. Pân-aici, trist, dar încă nu v-am spus  răul cel mare; acest omuleț fusese abuzat sexual de tatăl lui, care între timp murise, lăsându-l, la doar 7 ani, singur pe lume – mutilat sufletește, pervertit la trup și la minte! De ce spun asta? Pentru că nu știu ce s-o fi petrecut în micuțul lui căpșor, dar începuse să se dezbrace în fața celorlalți copii, într-un fel foarte nepotrivit. Părinții celorlalți copii – nu erau toți orfani; pe unii îi lăsau părinții  la orfelinat, ca la ”săptămânal”, fiind foarte săraci și neavând cu cine-i lăsa , nici cu ce-i întreține -, au cerut ca Mădălin să fie exclus din acel așezământ, pentru că le strica celorlalți copii educația…! Să știți că se mai găsesc oameni ai lui Dumnezeu: am descoperit în proximitatea așezământului – consultând lista psihologilor din țară -, o doamnă psihoterapeut, care a avut bunătatea să se ofere să-l trateze pe Mădălin, acordându-i asistență psihologică gratuită!
  2. O tânără, abuzată!
  3. Copii violați de propriul tată, de concubinul mamei, de un vecin, de un apropiat al familiei.
  4. Familie: preot – preoteasă -> se destramă.
  5. Fete cuminți, căsătorite cu băieți cuminți, care nu avuseseră – nu o educație sexuală -, dar nicio călăuzire, care transformă noaptea nunții într-un viol, datorită lipsei de autocontrol al pulsiunii sexuale. Comportamentul sexual marital continuă, neschimbat.
  6. Căsnicia lor – un dezastru.
  7. Apar copiii! Cresc într-o stare de nervozitate  familială și frustrare nesănătoase.
  8. Doar nu credeați că discută, ca bărbatul cu muierea lui, nuuuu, că e rușine!!!
  9. Unul o ia hăis și unul, cea!
  10. Unul sau mai mulți copii nefericiți.
  11. În cealaltă extremă – o cunoștință s-a sinucis, pentru că devenise sex addicted și nu mai putea controla această patimă și se rușina de fetița lui, că va afla.
  12. Tineri, adulți, maturi – înebuniți, datorită abuzului de pornografie sau dimpotrivă,
  13. Dezabuzați, datorită excesului de sex.
  14. Sensibilitate sufletească redusă, până la uscăciune; dar și
  15. Plictiseală fizică, dată de experimentarea masivă.
  16. Împuținarea dragostei.

Nu pledez pentru a începe viața sexuală înainte de căsnicie, nu, dar admiteți măcar că aveți SEX, că această pulsiune e mai aprigă decât setea și foamea, pentru că este INSTINCTUL VIEȚII, cel care face specia să se perpetueze și nu-l puteți înfrânge, doar controla! Și asta înseamnă cunoaștere de sine, acceptare de sine, discuții sincere soț-soție; un exercițiu de conviețuire plin de răbdare și bunăvoință; ceartă, chiar, dar sinceră și constructivă! Nu vă victimizați și nici martirizați – comunicați unul cu altul, pentru că sunteți cei mai apropiați oameni de pe pământ – distanța dintre voi devenind chiar negativă, în momentul de maximă intimitate -, sunteți legați prin Sfânta Taină a Cununiei: el e bărbatul tău, ai toate drepturile asupra trupului lui; așa cum ea este femeia ta și ai tot dreptul asupra trupului ei, desigur fără a o forța sau umili! Pentru cazurile din cealaltă situație, continuăm studiul.

Cristina Olaru (Ghenof)

Publicitate

Un comentariu la „Pentru tine, Mădălin!

  1. Pingback: „Mulţumesc”, ne-am făcut mari – avem 2 ani deja :)! | Mulțumesc

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s