Cenaclul Monokeros, cum îl vad eu – Mihai Nistor


10390270_687256858013003_1730396714160829611_n-e143818745792210422961_679145328824156_1561281143909784630_n1-e1438187233118

Week-end, un restaurant în inima oraşului, câţiva oameni la mese. Atmosfera ideală pentru câteva momente de relaxare după o săptămâna încordată. Intri în restaurant şi ceva pare să fie ieşit din peisajul comun. Un anume domn vorbeşte tare, mult şi uneori răspicat. Te gândeşti chiar să îi spui două vorbe, dar începi să prinzi o frază, o idee, un gând. Realizezi imediat că nu e o discuţie comună şi că omul acela are ceva de spus. Sau mai multe „ceva-uri”. Este Alex Amarfei, omul care a inițiat Cenaclul Monokeros. Ajunge la timp, sau chiar mai devreme, fiindcă şi câteva ore de polemici diverse sunt prea puţine, când chiar ai ce spune. Mergi (poate uşor timorat) la masă, te aşezi şi încerci să prinzi firul discuţiei. Poate fi orice: comunism, hermeneutică la Nichita Stănescu sau Ion Barbu, civilizaţii antice, politică actuală, chimie sofisticată, artă bizantină sau orice alt subiect propus de indiferent cine. Subiectele se întrepătrund, se completează unul pe celălalt şi discuţia ajunge întotdeauna undeva. Nu sunt vorbe goale, deşi se spune că vorba lungă e sărăcia omului.Dimpotrivă, de fiecare dată se ajunge la lucruri mari: conştiinţa, suflet, cine suntem cu adevărat, ce este vindecarea, cunoaşterea etc. Realizezi apoi că, deşi Alex pare să monopolizeze discuţia, în realitate discuţia este între toţi cei aflaţi la acea masă. Oricine poate interveni şi discuţia devine personală, fiind centrată pe întrebarea şi frământarea omului care a adus acea întrebare. Urmează o tema de gândire şi clasicul „întrebaţi-mă ceva greu!” :). Uneori, mintea poate fi aproape goală când ţi se spune „întreabă-mă ceva greu”, dar realizezi că există într-adevăr ceva ce ai dori să întrebi şi atunci se naşte o nouă discuţie. Realizezi că ai primit un indiciu, poate o cheie spre un nou orizont, pe care nu îl accesai, dar de care ai nevoie. Nu ţi se bagă nimic pe gât, ci mai degrabă seamănă cu o sămânţa plantată pe un teritoriu fertil, care, dacă va fi bine îngrijită, va creşte. După încheierea cenaclului, toată lumea merge acasă, dar discuţia va rodi mai departe, în orizontul vieţii fiecăruia. Este singurul cenaclu la care am văzut acest lucru, şi nu doar poezii , articole sau cântece recitate. Te întrebi când va fi următoarea ediţie (poate fi la 3 săptămâni sau la 2 luni distanţă) şi speri că filmarea să apară cât mai repede, fiindcă discuţia conţine mereu mai mult decât ce ai putut „prinde” în timpul cenaclului. Mai mult, îţi poţi da seama că, dacă te ocupi cu jocul de cuvinte, poţi scrie mai bine după acel cenaclu. Sau dacă ai psihologia ca viitoare profesie, realizezi că ai încă un indiciu despre ce este vindecarea şi cum poţi lucra cu un om. De acolo depinde de tine.

Mihai Nistor     Dr. Alexandru Teodor Amarfei 

Reclame

2 gânduri despre &8222;Cenaclul Monokeros, cum îl vad eu – Mihai Nistor&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s