Putem auzi conștiințele neascultate – Mihai Nistor


1460041_1436026166609738_647210061_n

Putem auzi conştiinţele neascultate, căci o conştiinţă ce vorbeşte în cel mai intim şi adânc clivaj al fiinţei noastre, izolată de glaciaţia existenţei în compromis, strigă până când altcineva o va auzi. Niciun gest ratat de conştiinţă nu va rămâne o emanație mută.

Inserţia de qualia în lume face fix ceea ce spune că face: generează eficiență. “Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.”

Din acest moment, conlocuirea cu starea de compromis reprezintă un act de desuetitudine, pentru că ceea ce ar trebui să fie un gest spiritual intim devine “strigare în uliţi şi de pe acoperişuri”, în sensul că orice act ratat de conştiinţa nu rămâne fără implicaţii reale.

Alţii se vor face ascultători ai tristeţii interioare de a întoarce spatele Cuvântului, iar disciplina reflexiv asumată de a te centra pe dialectica conştiinţei trebuie să te aducă în pragul firesc de a auzi şi conştiinţele neascultate.

Poate fi percepută această muţenie din alţii, dar nu poate fi ascultată, actul volitiv condiţionând personalizarea manifestabilului axiologic.

Desigur, intimitatea gestului este un context subînţeles, totul indicând spre o reacţie ce poate fi concepută doar în condiţionarea neutralităţii. Mediile catalitice sunt singurele care pot cuantifica reacţii paritabile cu cele descrise.

Spovedania în acest unghi reprezintă o reacţie în neutralitate, devenită factor de evacuare al fenomenelor morbide imanente stării de compromis asumat.

În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile pământului cuvintele lor. Apostolii şi cuvântul viu ce-L vehiculează devin agenţii actualizării conştiinţelor minerale.

Dar scris este şi: dacă într-un loc nu va vor primi pe voi, nici nu vă vor asculta, ieşind de acolo, scuturaţi praful de sub picioarele voastre (praful – actele moarte ale conştiinţelor noastre),  spre mărturie lor.

Se pare că apa reprezintă mediul neutru prin excelenţă, iar în acest context capătă parcă alt sens secvenţă: “Căci fiecare (om) va fi sărat cu foc, după cum orice jertfă va fi sărată cu sare. 50 Bună este sarea; dacă însă sarea îşi pierde puterea, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii.”

Ştim că fără minerale şi procesele de ionizare conexe, comunicarea de orice fel ar fi incompatibilă cu fiziologia animală, iar fără agentul neutru numit apă nu am avea conservare nealterată a mesajului.

Sensul versetelor pare să indice cuvântul revelaţie (sarea ce reprezintă pe apostoli ca vehicule ale Cuvântului), perfect conservat de apă vie, ce intră în reacţie ideală de sinteză, cataliză şi imanență cu centrii conştiinţelor tumefiate de cădere.

Mihai Nistor

 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s