Doamne, Dumnezeul meu, Cel mare, neajuns și preaslăvit; Făcător a toată zidirea cea văzută și nevăzută; Cel ce păzești așezământul Tău și dai mila Ta celor ce te iubesc pe Tine păzind poruncile Tale; mulțumesc Ție, acum și totdeauna, pentru toate facerile Tale de bine, arătate și nearătate, cele către mine. Te laud și Te slăvesc pentru că ai minunat spre mine milele Tale cele bogate și îndurările Tale cele nespuse, sprijinindu-mă din pântecele maicii mele, întru toate îngrijindu-Te de mine și păzind și ocârmuind cu cuvioșie toate cele ale mele numai pentru bunătatea și iubirea Ta de oameni. Mulțumesc Ție, că nu ai trecut cu vederea smerenia și nevrednicia mea, ci, pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni, mi-ai făcut bine și nu ai încetat a Te îngriji de mine până acum. Nu mă părăsi până la bătrânețe și căruntețe, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, numele cel bun, dulceața, dorirea și nădejdea mea, Cel ce Te-ai făcut om pentru noi și pe toate cu înțelepciune le-ai iconomisit și le-ai întocmit spre mântuirea noastră; mă mărturisesc Ție, Doamne Dumnezeul meu, din toată inima mea și-mi plec genunchii sufletului și ai trupului meu arătându-Ți, Ție, Dumnezeul meu, păcatele mele. Pleacă-Ți și Tu urechea Ta spre rugăciunea mea și lasă-mi păgânătatea inimii mele.
Am păcătuit, am nelegiuit, am greșit, Te-am întărâtat și Te-am amărât pe tine, Stăpânul meu cel bun, hrănitorul și purtătorul meu de grijă. Și nu este niciun fel de răutate pe care să nu o fi făcut cu lucrul, cu cuvântul, întru cunoștință și întru necunoștință, cu aducerile aminte și cu obiceiurile, păcătuind din destul. Și făgăduindu-mă să mă pocăiesc de multe ori, tot de atâtea ori în aceleași păcate căzând. De aceea mai lesne este a număra picăturile de ploaie, decât mulțimea păcatelor mele, ce au covârșit capul meu și s-au îngreunat ca o sarcină grea peste mine. Că din tinerețile mele și până acum deschizând ușa poftelor celor necuvioase, am lucrat fapte fără de rânduială și am fost stăpânit de porniri neînfrânate, întinându-mi haina Sfântului Botez, cea țesută de sus, pângărindu-mi biserica trupului meu, spurcând cu totul ticălosul meu suflet cu patimile cele necinstite și lucrând toată fărădelegea și nedreptatea, pe care, de voi voi să le pomenesc în parte, nu-mi va ajunge vremea, mărturisindu-le.
Dar fiindcă Tu toate le știi, căci toate sunt descoperite înaintea ochilor Tăi, nu mă pricep ce să grăiesc către Tine, Atotștiutorule. Și mă afund întru adâncul nedumeririi, aducându-mi aminte că neîncetat am păcătuit și nici cât de puțină credință nu am arătat. Iar vremea tăierii este aproape, și sorocul morții stă de față, iar vremea pocăinței, nicăieri. Pentru aceasta s-a tulburat sufletul meu și este plin de durere și de întristare, că este negătit. Și socotind și cercetând cele pentru mine, nu găsesc nimic vrednic de vreun răspuns, nici aflu vreun meșteșug prin care să mă izbăvesc de focul cel veșnic. Că dacă dreptul abia se mântuiește, ce voi face eu, păcătosul? Și dacă prin multe scârbe se câștigă împărăția lui Dumnezeu de către cei vrednici, care au umblat pe calea cea strâmtă și necăjită a vieții, cum mă voi învrednici eu de mântuire, cel ce am petrecut totdeauna în desfătare și neînfrânare? Și dacă toată dreptatea omului este ca o cârpă lepădată, cum se va socoti atâta nedreptate? Și dacă pentru un cuvânt deșart se va cere seamă, ce răspuns voi da pentru atâtea păcate? Vai, suflete! Că au sporit cele rele ale noastre. Scurtă este viața și iute trece, trimițând către moarte. Iar împărăția drepților și munca păcătoșilor sunt veșnice, necurmându-se niciodată cu moarte. Deci, ce voi face? Ce voi lucra? Și în ce beznă voi fi aruncat? Că moartea este înfricoșată și cumplită, cum este scris: „Că moartea păcătoșilor este cumplită”, dar mai înfricoșat lucru este a cădea în mâinile lui Dumnezeu celui viu, din care nimeni nu va putea să iasă.
Și atunci când va veni să se slăvească întru Sfinții Săi și să răsplătească fiecăruia după lucrurile lui; când scaunele se vor pune și nemitarnicul Judecător în chip înfricoșat va ședea, iar râul cel de foc va curge și se va arăta strălucirea ce gătită drepților; când milioanele de îngeri și toți oamenii cei din veac, împreună cu toată zidirea cea văzută și gândită cu cutremur vor sta de față, ce voi face eu atunci, fiind plin de rușine, mustrat de conștiință și lipsit de orice îndrăzneală sau cuvânt de răspuns? Vai mie! Ce voi plânge mai întâi? Pentru ce voi suspina apoi? Ce voi tângui: lipsirea de bunătăți, chinul durerilor, nesfârșirea muncilor, sau despărțirea de Dumnezeu? Plângi, suflete ticăloase, aducându-ți aminte de acestea, ce te vor întâmpina după ieșire și te vor chinui, și strigă: Dumnezeul puterilor, Dumnezeul cel veșnic, Dumnezeul milei și al îndurărilor, să nu mă părăsești, să nu mă treci cu vederea, să nu depărtezi de la mine mila Ta, ci „ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele”! Că știu milostivirea Stăpânului meu; știu nepomenirea de rău a Iubitorului de oameni și cum că este voitor al milei, Care „nu voiește moartea păcătosului, ci să se întoarcă și să fie viu” și voiește „ca toți să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”, mai ales cei ce se întorc din păcat. Că nu a venit să cheme pe cei drepți, ci pe cei păcătoși, la pocăință. Și nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei ce rău pătimesc. Și în aceste rele aflându-mă, nu mă abat de la nădejdea cea bună, nici deznădăjduiesc de mântuirea mea, ci eu, cel ce sunt pământ și cenușă, vierme, și nu om, ocară oamenilor și defăimarea poporului, îndrăznesc a grăi către Tine, Domnul meu. Dă-mi cuvânt, ca să deschid gura mea, cel ce dai rugăciune celui ce se roagă! Că de la Tine este toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Tine, Părintele luminilor. Ca să mă rog cum se cuvine, să cer cele de folos și să nu mă întorc smerit și rușinat, ci, dobândind cele ce am nădăjduit, să mă duc bucurându-mă întru adeverirea deplină a inimii.
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, că spre Tine a nădăjduit sufletul meu! Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt, Doctorul sufletelor și al trupurilor! Și precum aș sta înaintea scaunului Tău de judecată, căzând la picioarele Tale preacurate, așa mă rog și cer cu inima zdrobită și smerită: Curățește-mă pe mine păcătosul, iarta-mi mie, netrebnicului și smeritului, caută din lăcașul Tău cel sfânt la ticăloșia mea, ascultă dintru înălțime rugăciunea smeritului Tău rob și să nu treci cu vederea ruga mea; slăbește-mă ca să mă odihnesc înainte de a mă duce, de unde nu mă voi mai întoarce. Ca un om am păcătuit, iartă-mă ca un Dumnezeu. Că Tu știi, Stăpâne, alunecarea cea lesnicioasă a firii omenești și cum că „plecat este cugetul omului spre cele rele din tinerețile lui.” Adu-Ți aminte că pământ suntem. Adu-Ți aminte că numai Tu singur ești curat, fără prihană și neîntinat, iar noi toți întru certări și pedepse. Adu-Ți aminte de îndurările tale cele din veac și de mila ta și să nu mă osândești pentru fărădelegile mele, nici nu-mi răsplăti mie pentru păcatele mele. Știu că mare este mulțimea fărădelegilor mele, dar știu că și noianul iubirii Tale de oameni este nemărginit și nebiruit. Că Tu ești Cel ce ridici păcatul lumii, care Te-ai pogorât din cer pe pământ, ca să cauți oaia cea rătăcită și pierdută; Tu ești Păstorul cel bun, care-și pune sufletul pentru oi și ai „venit în lume să mântuiești pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”.
Miluiește, Milostive, făptura mâinilor Tale și nu te îngrețoșa de mine, nevrednicul, ci îndură-Te spre noi, Cel ce cruce ai răbdat și răni ai primit, spre vindecarea noastră. Unge rănile mele cu alifia milostivirii Tale și le șterge cu buretele iubirii Tale de oameni, că toate le poți și nimic nu-ți este Ție cu neputință. Dă umilință inimii mele celei împietrite. Ușurează—mi mustrarea conștiinței. Primește lacrimile mele și suspinul meu, cum ai primit pe cele ale desfrânatei și ale lui Petru, verhovnicul apostolilor. Primește această puțină mărturisire și pocăință, Cel ce ai primit cunoștința cea bună a tâlharului pe cruce. Primește rodul buzelor mele, ca o jertfă vie, bine primită, întru miros de bună-mireasmă. Te rog, îmblânzește-Te și Te înduplecă. A păcătuit și Manase împăratul, dar fiindcă s-a căit, nu s-a pierdut. A păcătuit și David mai înainte de acela, dar plângându-și păcatul, a fost miluit. Și multe sunt pildele de acest fel, care potolesc și mângâie mâhnirea mea, alungă deznădăjduirea și hrănesc nădejdea mântuirii mele. Mângâie și Tu, Părinte al îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea, inima mea. Odihnește-o și fă-i bine cu apele milei Tale. Multe lucruri mari și minunate, slăvite și înfricoșate ai făcut din veac, care nu au număr. Iar dacă pe mine, desfrânatul, mă vei mântui, vei face o mare minune. Că atât de mare este puterea milostivirii și a iubirii Tale de oameni, încât faci din noroi mărgăritar, și din fiu al gheenei, fiu al împărăției.
Și încă voi striga către Domnul meu și mă voi ruga către Dumnezeul meu: Cârmuiește rămășița vieții mele după voia Ta și, pentru mulțimea bunătății Tale, dăruiește-mi sfârșit bun și vrednic de iubirea Ta de oameni. Și caută cu milă și cu bunătate spre oasele și încheieturile mele și spre toată alcătuirea firii mele. Și povățuind sufletul meu cel ticălos, așază-l în loc de odihnă. Că multe locașuri sunt la Tine, pe care le împarți fiecăruia după vrednicia sa.
Și încă mă rog și mă cuceresc Ție, Doamne: Dă-mi dar și pricepere mie, nevrednicului, ca să înțeleg cele plăcute Ție și de folos mie. Și nu numai a le înțelege, ci a le și face, ca să nu lucrez cele necuvioase, ci să mă smeresc cu cei smeriți și să pătimesc împreună cu cei ce pătimesc, ca să nu fiu răpit și dus împreună cu cei răi. Și-mi dă dar, să iert celor ce-mi greșesc, pentru că știu că de nu voi ierta, nu mi se va ierta. Și Te rog: iartă toate celor ce-mi greșesc mie, că nu ei sunt vinovați, ci eu, ticălosul, cel ce nu fac voia Ta și nu păzesc poruncile tale. Iar celor ce mă iubesc răsplătește-le cu darurile Tale cele bogate. Pe părinții și frații cei duhovnicești, pe care Tu mi i-ai dat, Milostive, miluiește-i cu iubire de oameni, îndurându-Te de ei. Fă ca graiurile acestea ale rugăciunii mele să mă urmeze pe mine și aici, și după ce voi muri. Iar mărturisirea și lacrimile mele să se îndrepteze ca tămâia înaintea ta. Că eu în fiecare zi aștept moartea cea cu neputință de ocolit, când trupul meu cel ticălos, dându-se îngropării, se va strica, ca să învie nestricăcios în vremea celei de-a doua zidiri, iar sufletul meu în mâinile Tale se va duce.
Odihnește, Stăpâne sfinte, întru lumina viilor și în locașul celor ce se veselesc și pe născătorii mei, și pe strămoșii și frații noștri, robii Tăi cei binecunoscători; pe cei ce mi-au poruncit mie, nevrednicului, să mă rog pentru ei. Și iartă-i pe toți cei ce s-au săvârșit întru buna credință. Că deși am păcătuit, dar nu ne-am depărtat de la Tine, nici am întins mâinile noastre către dumnezeu străin, ci numai pe Tine Te-am cunoscut, pe Tine Te-am iubit, întru Tine am crezut, Ție ne rugăm, spre Tine întindem nădejdile mântuirii noastre și Ție ne închinăm, unuia Dumnezeu în Treime. Miluiește-ne pe noi după mare mila Ta și ne sălășluiește întru împărăția Ta cea cerească. Cu adevărat, Doamne al meu, Doamne, să se împlinească acestea întru noi, cei ce nădăjduim întru Tine, întru bunătatea Ta cea multă și covârșitoare și pentru milostivirea și iubirea Ta de oameni cea negrăită. Și pentru rugăciunile preaslăvitei, prealăudatei, preabinecuvântatei și cu dar dăruitei, Preasfintei stăpânei noastre Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria, ale puterilor celor cerești și pentru ale tuturor sfinților, care din veac au bineplăcut Ție.
Amin. Amin. Amin.
Mulțumesc 