Duminica V-a din Post – a Cuvioasei Maria Egipteanca

cropped-234049.x-1.jpg

Cu cât ne apropiem de sfârșitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vădit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului. Această săptămână ne aduce aminte de căderea lui Adam și a întregului neam omenesc și apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindește această cădere și izbăvire. Cel căzut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoția, nici Legea nu l-au putut tămădui.

„Căzând Adam în tâlhăreștile gânduri, i s-a furat mintea, rănindu-se la suflet și a zăcut lipsit de ajutor. Nici preotul cel mai înainte de lege n-a luat seama la dânsul, nici levitul cel din lege nu s-a uitat la el, fără numai Tu, Dumnezeule…“ (Duminică seara).

Căzut între tâlhari este și tot omul robit de patimi prin înșelăciunea diavolească și prin călcarea poruncilor dumnezeiești:

„Eu, Stăpâne al tuturor, asemănatu-m-am celui ce a căzut între tâlhari, căzând în păcatele mele și acelea m-au rănit fără de milă; dar nu mă lăsa pe mine nevindecat Iisuse…“ (Luni la Utrenie).

Samarineanul cel milostiv, care a mântuit pe „cel mort“, nu este altul decât Mântuitorul Hristos, Care prin Patimile și moartea Sa a mântuit neamul omenesc și izbăvește de-a pururi pe fiecare din cei ce strigă către El.

„Fiind izgonit de patimi, eu ticălosul, am căzut în prăpastie… Ci Tu, Hristoase, m-ai primit și m-ai luminat cu nepătimirea și m-ai făcut împreună șezător cu Tatăl“ (Marți seara).

Între celelalte săptămâni ale postului, săptămâna a V-a ocupă un loc aparte prin cele două evenimente din cuprinsul ei: Miercurea Canonului și Sâmbăta Acatistului.

Miercuri seara, la Utrenia zilei de Joi, se citește întreg Canonul cel mare al Sfântului Andrei, care s-a citit la pavecernițele primelor patru zile din săptămâna I-a. Împreună cu Canonul se citește și Viața Preacuvioasei Maria Egipteanca, scrisă de Patriarhul Sofronie al Constantinopolului.

Pricina pentru care s-au rânduit acestea, precum arată Sinaxarul Triodului, este că se apropie de sfârșit postul și pentru ca oamenii să nu slăbească ostenelile și luptele cele sufletești și să nu părăsească viețuirea cu nevoință și smerenie.

Marele Andrei, prin istoriile Canonului cel Mare, pomenind faptele cele bune ale oamenilor drepți, precum și întoarcerea celor răi, face pe oameni mai viteji și mai îndrăzneți ca să stea tare împotriva vrăjmașilor, iar Sf. Sofronie, prin povestirea cea desfătată și frumoasă, de asemenea îi întărește și-i îndeamnă spre Dumnezeu, ca să nu cadă și să nu deznădăjduiască de sunt căzuți în păcat, că mare este bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu față de cei ce se întorc cu tot sufletul de la păcatele făcute, precum se vede în Viața Sfintei Maria Egipteanca.

Condacul Canonului este un puternic îndemn la trezvie și grijă pentru răspunsul cel înfricoșat:

„Suflete al meu, suflete al meu! Scoală, pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vrei să te tulburi! Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea și toate le plinește“.

La Utrenia sâmbetei, se citește în patru răstimpuri Acatistul Bunei Vestiri, în chip sărbătoresc și cu repetarea de mai multe ori a primului condac, anume alcătuit în cinstea acestei prăznuiri:

„Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca aceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-Te Mireasă, pururea Fecioară!“.

Prăznuirea aceasta s-a rânduit pentru pomenirea și cinstirea biruințelor câștigate de creștini cu ajutorul minunat al Maicii Domnului. Întâi împotriva sciților și perșilor, a doua oară împotriva saracinilor și a treia oară împotriva agarenilor, care cu nenumărate oști, pe mare și pe uscat, asediaseră Constantinopolul. Patriarhul, împreună cu clerul și credincioșii, a făcut privegheri și rugăciuni neîntrerupte și procesiuni cu sfintele icoane și îndeosebi cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care n-a întârziat să-și arate puterea Sa nebiruită. Pentru că oștile păgânilor, mult mai numeroase decât ale creștinilor, au fost biruite de istov, iar corăbiile lor înecate de furtună, s-a rânduit această prăznuire de „mulțumire pentru biruință“ către ”Ceea ce are stăpânire nebiruită”.

Condacul întâi, „Apărătoare Doamnă“, alcătuit de patriarhul Serghie cu acest prilej, ne aduce aminte de-a pururi și ne dă încredere în ajutorul cel mare și grabnic al Preacuratei împotriva tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

Duminica a V-a ne pune înainte o nouă pildă de înaltă sfințenie, și anume pe Prea Cuvioasa Maica noastră Maria Egipteanca.

Dacă Sfântul Ioan Scărarul, din duminica trecută, este icoana vieții călugărești și a oamenilor care merg spre mântuire cu hotărâre, fără abatere sau întoarcere de la calea cea bună, ca omul care cunoaște bine ținta călătoriei,

Sfânta Maria Egipteanca este icoana celor care se abat sau rătăcesc de la calea mântuirii, a celor care călătoresc cu poticniri și căderi, dar nu mai puțin, și acestora le stă în putință să se ridice la cea mai înaltă sfințenie, precum ne-o dovedește minunata viață a Cuvioasei Maria Egipteanca.

Precum ne-o arată și numele, patria Cuvioasei Maria a fost Egiptul, și anume, orașul cel mare al Alexandriei, iar Cuvioasa a trăit în primele veacuri creștine, între anii 340-420.

După cum ea singură povestește, tinerețea și-a petrecut-o în cele mai urâte fapte de stricăciune și desfrânare. Odată, văzând niște corăbii plecând spre Ierusalim, pentru praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a plecat și ea cu un grup de tineri, nu pentru a se închina, ci pentru că avea prilej să-și împlinească și mai mult nesăturata poftă a desfrânării.

Ajunsă la Ierusalim, după o călătorie plină de păcate, a voit și ea să intre cu lumea ce se grăbea la închinarea Sfintei Cruci, dar n-a putut intra mai departe de pridvorul bisericii, oricât s-a silit, pentru că o oprea o putere nevăzută.

Abia atunci s-a trezit în ea simțământul vinovăției și al păcătoșeniei în care se găsea. Văzând aproape icoana Maicii Domnului, înalță o rugăciune plină de căință și zdrobire sufletească, și, simțindu-și inima puțin alinată, încearcă din nou să intre în biserică și acum nu o mai oprește nici o putere.

Se închină cu mare umilință la Sfânta Cruce a Domnului și la ieșire din nou înalță o rugăciune fierbinte către Maica Domnului și aude un glas care o îndeamnă să treacă Iordanul, în pustie.

După un scurt popas în Biserica Sf. Ioan Botezătorul de la Iordan, unde se învrednicește de împărtășirea cu Sfintele Taine, trece în pustie, hotărâtă să înceapă o viață nouă. Într-adevăr, viața pe care o duce de aici înainte până la sfârșitul vieții este mai presus de puterile omenești.

Patruzeci și șapte de ani a trăit în pustie cu două pâini și jumătate, pe care le luase din Ierusalim la plecare, chinuită de foame, de sete, arsă de soarele zilei și înghețată de frigul nopții, hărțuită necontenit de duhurile necurate.

În cele din urmă, din dumnezeiasca rânduială, se întâlnește cu Cuviosul Zosima, care îi va aduce Sfânta Împărtășanie înainte de moarte și care va povesti viața Cuvioasei, așa cum a aflat-o din gura ei.

După cei patruzeci și șapte de ani de nevoință în pustie, Cuvioasa Maria se aseamănă mai mult cu îngerii decât cu oamenii: când se roagă, plutește în văzduh, merge pe apă ca pe uscat, cunoaște gândurile altora și vede cele de departe și cele viitoare ca și cum ar fi de față.

Prin două lucruri ne uimește Cuvioasa la începutul schimbării vieții ei: hotărârea neclintită de a începe o viață nouă și ruperea desăvârșită cu păcatul. Păcatul este robie, mântuirea – eliberare. Nu există mântuire în țara păcatului. Poporul evreu, ca să ajungă în pământul făgăduinței a trebuit să iasă mai întâi din robia Egiptului; fiul risipitor numai întors la casa părintească a fost pus în drepturile cele dintâi.

Cuvioasa Maria nu în Egipt, locul păcatului, ci departe, în pustia Iordanului, s-a eliberat de păcat și s-a sfințit. Deci pentru a începe o viață nouă, cu Hristos, trebuie să o curmăm desăvârșit cu păcatul. Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul din adâncul sufletului.

Fericitul Augustin, care în tinerețe dusese și el o viață păcătoasă, se ruga cu mare căință:

„Doamne, ajută-mi să Te iubesc, așa cum mai înainte am iubit păcatul“.

Aceasta este prima învățătură din viața Cuvioasei Maria, pe care se cade să nu o uităm. Dacă vrem să reușim ceva cu rugăciunea, cu postul și cu celelalte nevoințe creștinești, trebuie să ieșim din Egipt și să mergem în Ierusalim, să luăm Crucea, să trecem Iordanul și să ne sălășluim în pustie. Să ne ocupăm adică de păcat, să ne sălășluim în pământul nepăcătuirii, cu hotărârea nestrămutată de a face voia lui Dumnezeu.

Dacă această hotărâre nu este ușor de luat, apoi adevărata greutate abia acum începe: cei patruzeci și șapte de ani de pustie, izbăvirea de tirania patimilor care ne chinuiește chiar și după ce ne-am lepădat de ea.

Sf. Maria se afla în pustie, în foame și sete, nu vedea și nu auzea pe nimeni, și totuși, șaptesprezece ani a fost chinuită ca de foc de gândurile cele păcătoase, de aducerile aminte curvești, de cântecele și de bețiile în care trăise.

De unde înțelegem, după cum am văzut și la fiul cel desfrânat, că păcatul este cel mai mare vrăjmaș al sufletului nostru. E unealta diavolului, diavolul însuși, care cu fățărnicie și vicleșug, cu minciună și cu răutate, își ascunde dușmănia împotriva omului până ce îl prinde în lațul obișnuinței cu păcatul. Abia atunci își arată toată ura de moarte împotriva noastră, nu ne cruță, ne chinuiește și nu vrea să plece decât cu sufletul nostru în muncile iadului.

De aceea, toți Părinții ne îndeamnă necontenit să fugim de mușcătura viperei, de prima experiență a păcatului, de curiozitatea de a gusta din otrava cu care ne momește cel viclean. Cine fuge de păcat va scăpa de războiul cel cumplit care urmează și de care nu este sigur că va scăpa cu zile. Cine poate avea voința și hotărârea Mariei Egipteanca?

Într-adevăr, când ne gândim la viața ei, la luptele și la răbdarea ei, ne cuprinde spaima și cutremurul. Calea ei ni se pare că întrece orice putere omenească. Așa este, dar nu este alta. Otrava păcatului nu se poate tăia cu apă de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumătăți de măsură, ci cu luptă pe viață și pe moarte.

Părinții Patericului au o vorbă: „Dă voință și ia putere“ și alta: „Dă sânge și ia duh“. Ești neputincios, dar Mântuitorul a venit pentru cei slabi și pentru cei bolnavi. „Voiești să fii sănătos?“ ne întreabă El. Trebuie să vrei din toată inima, dă voință și iei putere. Iei putere să rabzi necazurile, să te împotrivești vrăjmașului, să nu cazi în luptă, că fără osteneală nu este mântuire; trebuie să dai sânge ca să iei duh.

Darul întărește puterile slăbănogite de păcat, vindecă rănile sufletești, dar ceea ce am stricat prin voia noastră, singuri trebuie să îndreptăm prin spovedanie curată, prin căință sinceră și prin fapte bune, prin post și rugăciune. Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceață a păcatului, se cade să gustăm și amărăciunea cea dulce a leacului.

Așa cum bolnavul rabdă operație, tăiere, leacuri amare, știind că acestea îi aduc mult dorita sănătate, așa cum răbdăm ostenelile postului în nădejdea că degrabă se apropie Paștile cele luminoase și vesele, tot așa să răbdăm și pătimirile cele curățitoare de păcat și mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntreruptă și de Paștele cel veșnic, de strălucirea, mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit în necazuri și în toate felurile de chinuri.

Pomenirile săptămânii au strânsă legătură cu ele și un adânc înțeles duhovnicesc.
Așa cum altădată Constantinopolul, cetatea cea împărătească, era asediată de neamurile barbare, ca să o jefuiască, tot așa și în viața aceasta pământească, și mai ales în vremea nevoințelor duhovniceşti, cetatea cea împărătească a sufletului este asediată de agarenii și saracinii cei nevăzuți, ca să o jefuiască de bogăția virtuții și să o arunce în moartea păcatului.

Avem însă, Apărătoare tare și nebiruită, pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu, Care de-a pururi ne izbăvește din toate nevoile.

Și chiar dacă se întâmplă vreodată, când coborâm de la Ierusalim la Ierihon – când adică neglijăm virtutea și ne irosim în grijile cele lumești să cădem între tâlharii cei nevăzuți și să ne lase „mai mult morți“ -, avem nădejde în milostivirea cea fără de margini a Celui ce, nu din Samaria, ci din Născătoarea de Dumnezeu, a venit pentru mântuirea noastră.

Pilda Prea Cuvioasei Maria Egipteanca ne întărește și ne dă nădejde. Și ea căzuse și fusese jefuită de tâlharii draci, dar s-a izbăvit cu puterea Crucii și cu ajutorul Maicii Domnului, cea Grabnică și Puternică Ajutătoare.

„Toate săltările trupului înfrânându-ți cu ostenelile sihăstrești, ți-ai arătat vitează înțelepciunea sufletului tău, că poftind să vezi Crucea Domnului, te-ai răstignit singură pe tine lumii, tu cea vrednică de cântare…“

„Ceea ce mai înainte erai plină de tot felul de întinări, te-ai arătat aleasă lui Hristos, prin pocăință urmând vieții îngerești și cu arma Crucii calci în picioare pe demoni. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă a Împărăției cerului, Marie prealăudată“ (Condacul).

Părintele Petroniu Tănase

Reclame

Acatistul Sfinţilor Mărturisitori Români din Închisori

Icoana-Sfintilor-Marturisitori.Români.din-temniţe.Vatopedi

Mărturisitorii cei adevăraţi ai lui Hristos cu vitejie au stat împotriva uneltirilor satanei, şi nici prigoana, nici temniţa, nici chinurile, nici lanţurile nu i-au spăimântat, ci cu putere de sus credinţa şi neamul românesc au păzit. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

sf-mart

Condacul 1:

Pe Mărturisitorii cei aleşi ai lui Hristos, podoaba Bisericii noastre, pe cei ce în temniţă chinuri şi batjocuri au răbdat, ostaşii cei adevăraţi ai Domnului care cu puterea Crucii pe slujitorii satanei au ruşinat şi în ceruri se roagă pentru noi, cu dorire să îi lăudăm zicând: Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

hqdefault

Icosul 1:

De la icoană şi de la altar aţi pornit, Sfinţilor Mărturisitori, să apăraţi dreapta-credinţă şi neamul românesc de urgia ce venea dinspre Răsărit, şi nici prigoana, nici temniţa nu v-au îngrozit, ci cu tărie aţi stat împotriva uneltirilor satanei, pentru care bucurându-ne vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, suflete curate de crin.
Bucuraţi-vă, că pe acestea nu le-a întinat nici un chin.
Bucuraţi-vă, că robia neamului aţi voit a o frânge.
Bucuraţi-vă, că pământul ţării l-aţi temeluit cu sânge.
Bucuraţi-vă, că vrăjmasii lui Hristos v-au prigonit.
Bucuraţi-vă, că vânzătorii de neam v-au lovit.
Bucuraţi-vă, că zdrobiţi fiind, iarăşi v-aţi ridicat.
Bucuraţi-vă, că gândul la morţii voştri putere v-a dat.
Bucuraţi-vă, că viaţa v-a fost rugă şi plâns.
Bucuraţi-vă, că ardere de tot v-aţi adus.
Bucuraţi-vă, că darul Arhanghelului v-a umbrit.
Bucuraţi-vă, căci cu puterea cinstitei Cruci aţi biruit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

maxresdefault

Condacul al 2-lea:

Fiara roşie cu mânie s-a pornit împotriva Bisericii lui Hristos şi lumea întreagă s-a îngrozit de cumplitele nelegiuiri: că icoanele au fost călcate în picioare, moaştele sfinţilor batjocorite, preoţii ucişi şi mulţime de biserici dărâmate; iar voi, Sfinţilor, nevoind a ne lăsa nouă o ţară fără altare şi cruci, v-aţi împotrivit cu bărbăţie celor rău-credinciosi, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

sfintii-romani-din-inchisori-schita-de-icoana

Icosul al 2-lea:

Se clătina aşezarea creştină a lumii şi puterile întunericului cumplit spumegau, iar ostaşii lui Hristos cu inimă vitează, nesuferind unele ca acestea, au pornit grabnic spre Spania însângerată unde moarte de martiri cu bucurie au primit; iar voi, Sfinţilor, legământ aţi făcut pe mormântul lor să duceţi lupta cea bună pentru izbăvirea neamului, pentru care cu mulţumire grăim:
Bucuraţi-vă, apărători ai neamului românesc.
Bucuraţi-vă, fii vrednici ai pământului strămoşesc.
Bucuraţi-vă, că doi tineri pildă vie v-au dat.
Bucuraţi-vă, că la moarte fericiţi au plecat.
Bucuraţi-vă, că la mormântul lor legământ aţi rostit.
Bucuraţi-vă, că-n sărăcie a vieţui aţi făgăduit.
Bucuraţi-vă, că de bucuriile pământeşti v-aţi lepădat.
Bucuraţi-vă, că ţara s-o slujiţi v-aţi legat.
Bucuraţi-vă, că munţi de suferinţă aţi străbătut.
Bucuraţi-vă, că tinereţe cei mai mulţi n-aţi avut.
Bucuraţi-vă, că neamul prin voi s-a împlinit.
Bucuraţi-vă, că durerea voastră însutit a rodit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

roimage1

Condacul al 3-lea:

Voit-au vrăjmaşii Crucii şi vânzătorii de ţară să rupă sufletul românesc de Hristos, dar s-a ridicat nouă viteaz apărător cu suflet de Arhanghel, care viaţa pentru legea strămoşească şi-a pus zicând: „Cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi neamul său, nu va fi învins niciodată”; iar acum, biruitor, cu îngerii în ceruri, acestuia neîncetat îi cântă: Aliluia!

Părintele-Justin-cu-Arhanghelii-1024x1024

Icosul al 3-lea:

Tiranul cel ucigaş şi nelegiuita evreică, nesuferind a vedea sufletele voastre curate arzând de dragoste pentru credinţă şi neam, diavolească poruncă au dat să fiţi noaptea duşi în pădure şi sugrumaţi, apoi ciuruiţi de gloanţe, aruncaţi într-o groapă, arşi cu vitriol şi acoperiţi cu lespezi grele de piatră, dar nici mormântul, nici moartea nu v-au ţinut, ci la Viaţa cea adevărată v-aţi mutat, pentru care auziţi de la noi unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, lacrimi pe obrazul ţării vărsate.
Bucuraţi-vă, suflete greu încercate.
Bucuraţi-vă, că aţi ştiut că la moarte plecaţi.
Bucuraţi-vă, că senini v-aţi despărtit de ceilalţi.
Bucuraţi-vă, că-n întunecata pădure v-au dus.
Bucuraţi-vă, că picioarele în lanturi v-au pus.
Bucuraţi-vă, că frânghii după gât v-au întins.
Bucuraţi-vă, că mişeleşte pe toti v-au ucis.
Bucuraţi-vă, căci Catapeteasma Neamului s-a despicat.
Bucuraţi-vă, că voievozii din morminte s-au sculat.
Bucuraţi-vă, că Horea sfârtecat a zvâcnit.
Bucuraţi-vă, că Tudor cel vândut s-a îngrozit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 4-lea:

Spăimântatu-s-au slugile satanei de dârzenia şi credinţa voastră, Sfinţilor, şi socotind să vă piardă, cu mânie s-au pornit asupra voastră în temniţele de la Râmnicu Sărat, Miercurea Ciuc, Braşov şi Vaslui, şi în înfricoşătoarea „noapte a răzbunării” cu moarte de martiri v-aţi încununat, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Uneltirile celor fără de lege nicicum nu v-au îngrozit, vitejilor Mărturisitori, ci înţelegând că veţi fi ucişi, în curtea lagărului toţi aţi îngenuncheat şi în tăcerea nopţii rugăciunea „Tatăl Nostru” cu umilinţă aţi rostit, apoi gloanţele au pornit potop asupra voastră, în vreme ce un preot întemniţat săvârşea în taină cea din urmă slujbă pentru voi şi pentru cei ce aveau să mai moară, pentru care noi vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, că la moarte cu Hristos aţi plecat.
Bucuraţi-vă, că neamului jertfă curată v-aţi dat.
Bucuraţi-vă, că s-au minunat călăii de a voastră purtare.
Bucuraţi-vă, că s-au cucerit de credinţa voastră cea tare.
Bucuraţi-vă, că gloanţele nemilos v-au secerat.
Bucuraţi-vă, că durere în urmă aţi lăsat.
Bucuraţi-vă, că trupurile vi le-au pus la răscruci.
Bucuraţi-vă, că v-au lăsat fără groapă şi cruci.
Bucuraţi-vă, cei ce şi după moarte aţi fost umiliţi.
Bucuraţi-vă, cei ce „trădători de ţară” aţi fost numiţi.
Bucuraţi-vă, fii ai unui neam răstignit.
Bucuraţi-vă, că sufletul prin dureri v-aţi sfinţit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 5-lea:

Satana însuşi s-a pogorât ca să vă piardă, Sfinţilor Mărturisitori, în grozava temniţă de la Piteşti, iar călăul cel îndrăcit tocmit să vă zdrobească sufletele striga: „Dacă Hristos ar fi trecut prin mâinile mele, nu mai ajungea nici El pe cruce şi n-ar fi înviat. Eu sunt adevărata evanghelie! Eu o scriu acum pe stârvurile voastre!”; iar voi, Sfinţilor, neavând nădejde de izbăvire decât de la Dumnezeu, Acestuia cu lacrimi Îi strigaţi: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Îngerii cei din ceruri şi-au ascuns faţa neputând suferi nebunia urâtorilor de Dumnezeu, că în Vinerea Patimilor, spre batjocură, un tânăr pe perete au răstignit şi cu loviri sălbatice l-au ucis, iar zidurile temniţei se cutremurau de urletele celor schingiuiţi şi gropile înghiţeau flămânde grămezi de carne zdrobită şi sânge, dar în adâncul iadului Dumnezeu putere şi tărie v-a dat, pentru care vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, martiri care mult aţi pătimit.
Bucuraţi-vă, că fiare cu chip de om v-au lovit.
Bucuraţi-vă, că peste cap cu pari ascuţiţi v-au bătut.
Bucuraţi-vă, că degetele cu cleşti vi le-au frânt.
Bucuraţi-vă, că în picioare cu ură aţi fost călcaţi.
Bucuraţi-vă, că-n genunchi, cu mâinile legate mâncaţi.
Bucuraţi-vă, că sare spre mâncare aţi primit.
Bucuraţi-vă, că de apă zile-ntregi v-au lipsit.
Bucuraţi-vă, că dureri peste fire aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, că Marilor Mucenici v-aţi asemănat.
Bucuraţi-vă, căci cu trupul cumplit aţi pătimit.
Bucuraţi-vă, că ţarina sufletului mai bogat a rodit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 6-lea:

Au socotit ucigaşii cei năimiţi din temniţa Aiudului să piardă şi pomenirea voastră, Sfinţilor, şi mult-chinuitele voastre trupuri în râpa de la „Dealul Robilor” au aruncat, neştiind ei puterea lui Dumnezeu cea arătată în vedenia prorocului Iezechiel care zice: „Mâna Domnului a fost peste mine şi m-a luat în Duhul şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase şi mi-a zis: «Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?». Eu am răspuns: «Doamne, Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!». El mi-a zis: «Proroceşte despre oasele acestea şi spune-le: Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Iată, voi face să intre în voi duh şi veţi învia!». Si a intrat duhul în ele şi au înviat şi au stătut în picioare. Si era ca o oaste mare, foarte mare la număr”, care slăvea neîncetat pe Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Sălaş de rugăciune temniţa Aiudului v-a fost, că acolo neîncetat în post şi priveghere aţi petrecut, trezvia minţii şi smerenia inimii aţi dobândit şi Dumnezeieştile Scripturi aţi învăţat, iar noaptea îngenunchind cu lacrimi vă rugaţi pentru morţii vostri şi pentru cei ce vă prigoneau, pentru care noi vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, Sfinţi purtători de cunună.
Bucuraţi-vă, că aţi ales nevoinţa cea bună.
Bucuraţi-vă, că luptă îndoită aţi dus.
Bucuraţi-vă, că patimile din voi le-aţi supus.
Bucuraţi-vă, că şi pe călăi i-aţi înfruntat.
Bucuraţi-vă, că aceia să vă piardă au cugetat.
Bucuraţi-vă, că loviri şi scuipări aţi primit.
Bucuraţi-vă, că mădularele în bătăi v-au zdrobit.
Bucuraţi-vă, că în celule îngheţate aţi stat.
Bucuraţi-vă, că apă rece pe podea v-au turnat.
Bucuraţi-vă, că toate cu răbdare aţi suferit.
Bucuraţi-vă, că putere de sus v-a întărit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 7-lea:

Cuvintele Mântuitorului: „frate pe frate la moarte va da” au voit să le împlinească în temniţa de la Gherla, că îndrăciţii călăi cu ură vă porneau unii împotriva altora, şi chemând pe un tată l-au silit să-şi calce în picioare copilul, iar acela căzând în genunchi a strigat: „Ucideţi-mă pe mine, numai nu-mi schingiuiţi băiatul!”; iar voi, înţelegând nebunia satanei, v-aţi rugat zicând: „Doamne, dă-ne putere să răbdăm sau ia-ne viaţa!” şi lui Dumnezeu aţi strigat: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Mintea omenească nu poate pricepe cruzimea chinurilor pe care le-aţi răbdat, Sfinţilor, căci răstigniţi pe podea, cu frânghii ude aţi fost bătuti, degetele cu cleşti v-au zdrobit şi cu scânduri peste fată v-au lovit încât înfăţişare de oameni nu mai aveaţi, dar voi, urmând lui Hristos Cel Răstignit, toate aţi suferit şi pe călăi aţi iertat, pentru care vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, trupuri în chinuri zdrobite.
Bucuraţi-vă, suflete în foc lămurite.
Bucuraţi-vă, că satana a cerut să vă cearnă.
Bucuraţi-vă, căci credinţa avut-aţi drept armă.
Bucuraţi-vă, că până în sfârsit aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, că Hristos putere v-a dat.
Bucuraţi-vă, că mult pătimind v-aţi sfârsit.
Bucuraţi-vă, căci cu chip luminat aţi murit.
Bucuraţi-vă, că v-au nins flori de nea pe mormânt.
Bucuraţi-vă, că îngeri v-au plâns nevăzut.
Bucuraţi-vă, că munţi de durere-aţi suit.
Bucuraţi-vă, că Domnul la El v-a primit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 8-lea:

Iudeii cei robiti în Egipt nici în parte n-au răbdat suferinţele voastre, Sfinţilor Mărturisitori, că nu pietre şi cărămizi v-aţi trudit a frământa, ci cu braţe istovite munţi de pământ din loc aţi mutat, şi aţi croit albie de lacrimi şi sânge pe care toate apele Dunării n-o vor putea spăla, căci glasul suferinţei voastre neîncetat se-nalţă la cer, strigând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Glas au dat apele şi adâncurile cumplitului Canal s-au cutremurat, că nu sunt graiuri care să nu se audă şi dureri care să nu rodească; iar noi, Sfinţilor, glasul pătimirii voastre din străfunduri auzindu-l, grăim către voi unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, suflete tari ca munţii bătrâni.
Bucuraţi-vă, pomi viscoliţi de furtuni.
Bucuraţi-vă, că-n arşită şi ger aţi trudit.
Bucuraţi-vă, că pământul cu sânge-aţi sfinţit.
Bucuraţi-vă, că goi şi flămânzi aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, căci cu lacrimi în stâncă aţi săpat.
Bucuraţi-vă, că-n sudori drum prin piatră aţi croit.
Bucuraţi-vă, că drept plată lovituri aţi primit.
Bucuraţi-vă, că sub valuri aţi fost risipiţi.
Bucuraţi-vă, că sub mâl şi nisip odihniţi.
Bucuraţi-vă, că trupul istovit v-au zdrobit.
Bucuraţi-vă, că sufletul mai vârtos a rodit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 9-lea:

Lumină a răsărit în temniţa suferinzilor de la Târgu Ocna, căci ca un soare a strălucit într-însa, senin la suflet şi chip, sfântul temniţelor românesti, mângâierea suferinzilor şi lauda nevoitorilor, cel ce în trezvie şi rugăciunea inimii petrecând, darul Duhului Sfânt a agonisit, şi sfârsitul mai dinainte cunoscându-şi, cu bucurie s-a mutat la Domnul, cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

„Iubiţi pe cei ce vă prigonesc” a poruncit Hristos, iar voi, Sfinţilor, cuvântul Lui întocmai l-aţi împlinit, că la Târgu Ocna în noaptea Naşterii Domnului un preot muribund a cerut să fie dus la cel care cumplit îl chinuise, şi mângâindu-l cu blândeţe i-a spus: „Te iert din toată inima şi cred că Hristos, Care-i mai bun decât noi, te va ierta şi El”. Iar acela, căindu-se, cu lacrimi s-a mărturisit, şi în aceeasi noapte amândoi la Domnul cu pace au plecat, iar noi minunându-ne de puterea dragostei vă lăudăm zicând:
Bucuraţi-vă, următori ai poruncilor dumnezeieşti.
Bucuraţi-vă, râvnitori ai măririi cereşti.
Bucuraţi-vă, că Rugăciunea lui Iisus aţi primit.
Bucuraţi-vă, că darul Duhului Sfânt v-a umbrit.
Bucuraţi-vă, că Evanghelia v-a fost îndreptar.
Bucuraţi-vă, c-aţi aflat luminare şi har.
Bucuraţi-vă, că soare între voi a strălucit.
Bucuraţi-vă, că „Sfântul închisorilor” l-aţi numit.
Bucuraţi-vă, că a odrăslit din durere şi chin.
Bucuraţi-vă, că sufletul i-a fost alb ca un crin.
Bucuraţi-vă, că în mormânt neştiut l-au zvârlit.
Bucuraţi-vă, că cerul în giulgi de nea l-a învelit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 10-lea:

Voit-au vrăjmaşii lui Hristos nu doar să vă zdrobească trupurile şi sufletele, ci şi credinţa cea adevărată să o batjocorească, pentru aceea la Sfintele Sărbători ale Ortodoxiei vă sileau a săvârşi blasfemii pe care mintea omenească nu le poate închipui, iar voi Sfinţilor umilinţa şi chinurile răbdând, cereaţi ajutorul lui Dumnezeu, întărindu-vă şi strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Bucuria Învierii a strălucit în întunecata mină de la Baia Sprie, când în măruntaiele pământului preoţii întemniţati cu cutremur au strigat: „Veniti de luati lumină!” şi sfredelele în chip de clopot au început a răsuna, lămpaşele s-au aprins iar osânditii îngenuncheaţi cu lacrimi au cântat „Hristos a înviat!”, de care lucruri minunându-ne vă lăudăm strigând:
Bucuraţi-vă, cei ce de vii aţi fost îngropaţi.
Bucuraţi-vă, că de Hristos n-aţi voit să vă lepădaţi.
Bucuraţi-vă, că-n batjocură carne în Vinerea Mare v-au dat.
Bucuraţi-vă, că foamea răbdând, n-aţi mâncat.
Bucuraţi-vă, că Învierea în adâncuri aţi prăznuit.
Bucuraţi-vă, că prin post şi mărturisire v-aţi curăţit.
Bucuraţi-vă, că o cruce din bârne aţi înălţat.
Bucuraţi-vă, că sfredele în chip de clopote au sunat.
Bucuraţi-vă, că odăjdii de preţ n-aţi avut.
Bucuraţi-vă, că epitrahil din ştergar alb aţi făcut.
Bucuraţi-vă, căci cu îngerii împreună aţi slujit.
Bucuraţi-vă, că sub pământ pe Hristos aţi mărturisit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 11-lea:

Cumplita prigoană cea cu mânie pornită asupra voastră n-a cruţat nici firea femeiască cea slabă, şi întocmai muceniţelor de demult, mulţime de femei cu îndrăzneală au mărturisit dragostea lor pentru Hristos şi neam, şi chinurile au răbdat cu bucurie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Îngrozitu-s-au credincioşii văzând adus spre ardere un trup de femeie schingiuit, iar călăii cei cu inima de piatră, nicicum luând seamă că acela viaţă mai avea într-însul, cu grăbire l-au aruncat în cuptor şi vaiete surde din flăcări au răsunat, iar noi cutremurându-ne de unele ca acestea cu frică grăim:
Bucuraţi-vă, trupuri firave cu suflet călit.
Bucuraţi-vă, că pe Hristos cu îndrăzneală aţi mărturisit.
Bucuraţi-vă, că muceniţelor din vechime v-aţi asemănat.
Bucuraţi-vă, că multe feluri de chinuri aţi răbdat.
Bucuraţi-vă, că batjocuri şi loviri aţi primit.
Bucuraţi-vă, că spânzurându-vă, cumplit v-au strujit.
Bucuraţi-vă, că spre împuşcare pieptul vostru l-au dat.
Bucuraţi-vă, că mâinile soldaţilor pe arme au tremurat.
Bucuraţi-vă, că trupurile v-au bătut până la sânge.
Bucuraţi-vă, că de suflete nu s-au putut atinge.
Bucuraţi-vă, cu Sfinţii acestui neam prigonit.
Bucuraţi-vă, toţi care în credinţă aţi murit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 12-lea:

Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, Sfinţilor, şi-n temniţele de la Pitesti, Aiud, Gherla, Sighet, Baia Sprie, Târgu Ocna şi Canal, asemenea mucenicilor din vechime, pătimiri de multe feluri aţi răbdat, iar voi bine ştiind că lucrare de sus era aceasta, mai vârtos pe Hristos L-aţi chemat, cântând: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

De nimic aţi socotit viaţa aceasta pământească şi sufletul v-aţi pus pentru dreapta-credinţă şi neamul strămoşesc, iar acum la limanul cel fără de durere şi întristare vă veseliţi, cu toţi drepţii lăudând pe Dumnezeu şi auzind de la noi unele ca acestea:
Bucuraţi-vă, aripi în zbor secerate.
Bucuraţi-vă, chipuri de har luminate.
Bucuraţi-vă, vieţi care-n lanţuri v-aţi frânt.
Bucuraţi-vă, că lumea pe voi v-a urât.
Bucuraţi-vă, raze în beznă aprinse.
Bucuraţi-vă, braţe la ceruri întinse.
Bucuraţi-vă, sfinţi fără cruce şi nume.
Bucuraţi-vă, tâmple cu albe cunune.
Bucuraţi-vă, râuri cu ape curate.
Bucuraţi-vă, ramuri de rod încărcate.
Bucuraţi-vă, soli care bine-aţi vestit.
Bucuraţi-vă, stânci cu tării de granit.
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori, care în temniţă, Golgota neamului românesc aţi suit!

Condacul al 13-lea:

O, Sfinţilor Mărturisitori, cei ce în temniţă chinuri de multe feluri aţi răbdat şi pentru Învierea neamului românesc moarte mucenicească cu vitejie aţi primit, îndrăznire având către Hristos Dumnezeu, faceţi rugăciune ca să ne izbăvim de toată înşelăciunea diavolească şi credinţa ortodoxă cu bărbăţie să mărturisim, ca mântuindu-ne, pururea să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi, apoi Condacul întâi iar la urmă se citeşte această rugăciune:

Rugăciune

O, Sfinţilor Mărturisitori, care în temnite şi prigoane, prin multele voastre pătimiri aţi stăvilit întărâtarea vrăjmaşului cea cu mânie pornită asupra Bisericii lui Hristos, vouă celor ce aţi suferit foame, ger, schingiuiri, umilinţă şi chinuri de tot felul întru apărarea legii celei strămoşeşti, vă aducem mulţumirile noastre.

Ca cei ce bine v-aţi săvârsit pentru Învierea neamului românesc, iar acum cu îngerii şi cu arhanghelii vă veseliţi în lumina cea neînserată a Împărăţiei cereşti, vă rugăm să nu încetaţi să mijlociţi la Preaputernicul Dumnezeu ca să ne dea iertare de păcate şi să ne păzească pe noi şi Sfântă Biserica Sa de năvălirea altor neamuri asupra noastră, de necredinţă şi de războiul cel dintre noi.
Povăţuiţi-ne pururea pe calea mântuirii, a răbdării şi a dragostei, ca neclintiţi şi uniţi să rămânem până la sfârsitul vieţii întru credinţa cea adevărată. Asa, Sfinţilor Mărturisitori, care în strâmtorările şi necazurile din viaţa voastră pământească aţi cerut ajutorul Puterilor cereşti, rugămu-vă pe voi noi nevrednicii, ca să primiţi în acest ceas rugăciunile noastre şi să ne acoperiţi de smintelile veacului acestuia şi de răutăţile celor potrivnici, ca şi noi pe calea cea strâmtă şi cu chinuri neînfricaţi să mărturisim Evanghelia lui Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea neamului românesc.

Amin.

Rugăciunea unui păcătos

2-rug-intristare

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, îmi recunosc şi îmi mărturisesc toate păcatele pe care le-am făcut în toată vremea şi în tot locul! Am greşit umblând după voile păcătoase ale trupului! Te-am mâniat! Te-am scârbit! Te-am supărat! Te-am întristat! Iar Tu, cu bunătatea Ta de multe ori mi-ai întins Sfântul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge, voind să Te uneşti cu mine, dar eu am căzut iar, şi iar, robindu-mă păcatului. Nădăjduiesc la mila şi la bunătatea Ta, care primeşte pe tot sufletul cel necăjit şi întristat! Prin glasul Proorocului David Tu ai spus că: Inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi! Adevărate sunt cuvintele Tale, că nu i-ai depărtat pe cei care au venit la Tine cu umilinţă şi cu pocăinţă. De aceea gândindu-mă la înfricoşata Judecată, văzându-mă lipsit de faptele bune, neavând nici un răspuns bun, îmi plec genunchii rugându-Te să mă ierţi, să mă primeşti şi să nu îmi spui că nu mă cunoşti, că amar îmi va fi mie depărtându-mă pentru veşnicie de la Faţa Ta cea plină de strălucire, ca să merg în întunericul cel mai de jos. Te rog dă-mi putere în credinţă, înţelepciune, nădejde şi dragoste, împreună cu toate virtuţiile creştineşti! Întăreşte-mă şi scapă-mă de boli, de necazuri şi de vrăjmaşi, şi pentru rugăciunile Maicii Tale Preacurate, ale Sfinţilor Îngeri şi ale tuturor Sfinţilor mântuieşte-mă de veşnica osândă şi mă fă părtaş Împărăţiei Tale, ca în veşnicie să văd şi să mă bucur de slava Ta, Doamne acum și pururea și în vecii vecilor! Amin!