Gânduri despre bine şi rău – Sfântul Nicolae Velimirovici

Sfântul Nicolae Velimirovici

Când îl jigneşti pe prietenul tău, cine poate şterge această jignire: tu sau prietenul tău? Este limpede că tu nu poţi, ci prietenul tău. Nu numai că tu singur nu poţi şterge jignirea adusă prietenului tău, dar nici toţi oamenii de pe pământ, nici întreaga natură, împreună cu toţi oamenii, nu pot face acest lucru – deoarece prietenul a primit jignirea de la tine şi a luat-o cu sine. Jignirea este, prin urmare, la el şi cu el. Şi numai el o poate slăbi şi şterge.

Fiecare păcat este, în cele din urmă, o jignire adusă lui Dumnezeu. Toate jignirile, toate păcatele pământului, se grăbesc să ajungă la Dumnezeu, strigă la Dumnezeu. El pe toate le primeşte şi pe toate le ţine. Cine le poate smulge, oare, de acolo? Cine le poate şterge, în afară de El?

Când jigneşti un prieten, el a primit jignirea şi a dus-o cu sine. Pentru această jignire, tu poţi posti o sută de ani şi să te cureţi, să te căieşti şi să lucrezi toate virtuţile, nemaijignind pe nimeni – şi toate pot fi zadarnice.

Dacă prietenul tău jignit nu va binevoi să slăbească şi să şteargă jignirea, tu singur nu poţi, în întreaga veşnicie, să te mântuieşti de acel păcat, deoarece nu mai stă în puterea ta, ci în a prietenului tău.

Iar postul tău şi curăţirea, şi pocăinţa, şi virtuţile, şi lucrarea virtuţilor pot doar să-l îndemne pe prietenul tău să-ţi slăbească păcatul, să-l îndepărteze şi să-l şteargă.

Tu, însă, nu ai putere asupra păcatului săvârşit. Într-aceasta stă nemărginita grozăvie a păcatului. Căci păcatul săvârşit este liber faţă de tine, pe când tu nu eşti liber faţă de el.

Părintele Gheorghe Calciu – Cuvinte vii

Ceea ce mă impresiona la mama era rugăciunea ei. Mama vorbea cu Dumnezeu aşa cum vorbea cu tata. Spunea: „Doamne, de ce găinile mele nu mai fac ouă? Vreau să hrănesc copiii aceştia!”, sau „De ce vaca nu dă lapte?”, sau „De ce a murit porcul de boală? Păi, Doamne, nu vezi că eu am aici de hrănit nişte guri?”. Am învăţat de la mama această relaţie personală cu Dumnezeu şi am avut-o în închisoare, alături de relaţia cu mama.Mama nu ştia teologie deloc. Dacă o întrebai ce înseamnă Sfânta Treime, nu ştia. Ea ştia numai Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, dar ce înseamnă Sfânta Treime nu ştia. Dacă poţi să ai o credinţă din aceasta simplă, eşti cel mai fericit! Nu mai ai nevoie de nici o teorie. Nimic nu te va putea sminti, nimic nu va tulbura credinţa ta. Pe mama n-au tulburat-o nici morţile copiilor ei, nici sărăcia, nici bogăţia. Nu a fost ea bogată, dar în orice caz, am avut şi perioade bune. Nici bogăţia n-a trufit-o, nici sărăcia n-a înjosit-o, ci a rămas la fel de fidelă credinţei şi la fel de directă în relaţia cu Dumnezeu.

Depresia apare atunci când oamenii nu-şi mai înţeleg menirea pe acest pământ

sddefault

Părintele Pantelimon Şuşnea

S-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului. Un îndreptar de vindecare şi de înviere sufletească.

“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”

– Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pier­dut dimensiunea verticală şi în care omul se des­fă­­şoară numai pe orizontala existenţei, într-o diver­sitate infinită şi goală. E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria ade­vă­rată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea de­pli­nă a rostului tău ca om şi e strâns legată de îna­intarea în viaţa spirituală. Depresia apare atunci când oa­me­nii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

– Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sens. Că nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune. Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ. E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui. Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

– Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depre­sie caută alinare la mânăstire?

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid su­fle­tul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea. Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

“Dumnezeu nu trădează niciodată”

– Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere. Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură inte­rioa­ră, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru. Depre­sia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste. Oa­menii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descu­rajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată. Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confir­ma­re şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te pri­meş­te şi te odihneşte.

– Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îm­brăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale. Iubirea e sin­gu­ra scăpare. Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi mă­cina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

– Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duş­mani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără le­pădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­lalt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepăr­tează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare. Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară. Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare? Ai putea să-i duci un pahar cu apă? Ai putea face un drum în locul lui? Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i po­triveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă? Pa­radoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când re­nunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai încon­jurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consu­mându-se pe sine, lumi­nează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe cei­lalţi.

“Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

– Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputin­ţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

– Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă. Ma­teria în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acu­mu­late pentru a fi dăruite. Ma­te­ria trebuie transfigurată, tre­buie să capete valoare spiri­tua­lă, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămă­deas­că materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, ace­la de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte. E minunat să te gân­deşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a pără­sit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Am observat la mulţi tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Trăiesc suferinţa cu vo­lup­tate, hrănindu-se parcă din ea. Se cuibăresc în depresie.

– Există o plăcere perversă, melancolică, o durere de sorginte romantică a omului, de a “se îndulci” cu nişte suferinţe, numai pentru că acele suferinţe pun în miş­care ceva dincolo de instincte, îl fac să-şi simtă sufletul viu şi plin de vibraţie. Incapabili să ia calea mân­tuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea vir­tu­ţilor), o aleg pe cea comodă a suferinţei nemân­tui­toare, care îi condamnă să nu-şi depăşească în veci condiţia. A resimţi plăcere din durere e o malformaţie su­fletească. Şi e plăcere, nu bucurie! Voluptatea aceas­ta a suferinţei e şi un mod de afirmare al oa­me­nilor slabi. E mult mai uşor să te afirmi distructiv! E o formă de a ieşi din anonimat, o nevoie de compă­ti­mire, o cerşire, inconştientă, a atenţiei.

“Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită”

– Oriîncotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic. Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu. Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de sem­nificaţie fiecare încercare a vieţii tale. Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu dis­con­fort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gân­dindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai pri­veşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii. Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

– Intrată pe mâna psihologilor, depresia e tratată precum o boală. Se dau chiar metode de ieşire din depresie, în zece paşi… Putem oare depăşi suferinţele sufleteşti după reţetă?

– Nu ai cum să ajungi la starea de bine fără o lucrare spirituală. Bucuria nu vine decât de la izvorul bucuriei, care e Dumnezeu, nu vine decât din trăirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie să ne curăţăm ochii şi să vedem în celălalt chipul lui Dumnezeu. Să trecem de negativele lui (căci negativele nu ţin de profun­zimea fiinţei, ci sunt un accident în fiinţa lui) şi să privim mai adânc. Când iu­beşti pe cineva, spunea Părintele Iustin, stareţul Mâ­năstirii Oaşa, eşti ca un scafandru care pătrunde în adâncul oceanelor şi scoate la suprafaţă comorile. Când iubeşti pe cineva îl inspiri, activezi în el puteri de care habar nu avea că le are. Forţe care zac latent în adân­cul oceanului. Deve­nirea noastră ca fiinţe uma­ne este imposibilă fără dra­gostea celorlalţi. Fiecare om revelează în noi un alt mod al nostru de a fi în lume. Putem fi în foarte multe feluri, în funcţie de câte relaţii profunde activăm în noi. Abia prin trăirea relaţiei ne revelăm pe noi înşine şi înaintăm spre chipul nostru adevărat, care e ine­pui­zabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din păcate, ac­tivăm unul în celălalt doar 1 % din cât am putea. Tră­im o formă foarte diminuată a noastră. Suntem foarte zgârciţi cu noi, nu ne dăm dreptul la viaţă, la deve­nire. Nu ne iubim îndeajuns.

– Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări mi­no­re, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că via­ţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dis­puşi să vadă şi par­tea lu­minoasă a gre­u­lui din viaţă. De aceea este fun­da­mental să găseşti sen­sul fiecărei în­cercări sau sufe­rin­ţe de care te lo­veşti. Dacă o um­pli de sens, îţi găseşti pu­terea şi senină­tatea de a merge mai de­parte cu frun­tea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme. Dacă n-ar fi întâmpinat de su­fe­rinţă, omul ar fi ex­traordinar de su­per­ficial. A­bia în­cer­cările vie­ţii îl fac să gân­dească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stag­nea­ză, trăieşte la su­prafaţa sa, nu tră­ieşte cu toată fi­in­ţa. Nu trebuie să ne fie frică de sufe­rin­ţă. Hristos ne-a în­văţat să ne eli­berăm de ea. A e­xor­­cizat-o în viaţa lui pămân­tească, în­frun­tând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

“Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

– Părinte, trăiţi într-un loc care e raiul pe pă­mânt. La oraş, însă, depresia şi alienarea par mai acasă ca niciodată…

– Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.

– Ce am putea face să depăşim toate aceste neajun­suri, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie um­plute de pre­zen­ţă, de sens, de mis­ter, de fru­mu­seţe şi de bucurie.

– Se spune că bucuria adevă­ra­tă e profundă şi, cu toa­te astea, se dove­deşte trecă­toa­re. De ce n-o putem fixa, de ce n-o putem opri în loc?

– Nu trebuie să privim bucuria ca pe un drog, care să ne facă să uităm de suferinţa lumii aces­teia, nu tre­buie să o că­utăm ca pe o eva­dare. Nici măcar nu tre­buie să o căutăm! Oamenii cu ade­vărat fericiţi nu ştiu că sunt feri­ciţi, fiindcă îşi mă­soa­ră fericirea în fe­ricirea celorlalţi. Ei sunt ieşiţi din sine şi trăiesc prin celă­lalt. Fericirea vine sin­gură. Şi vine ca un dar pentru cei ca­re ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dum­nezeu. Toate aceste piscuri înăl­ţătoare de fericire, care apar ful­gurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte interme­diare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.

Sursa: ortodoxia.me

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Trei Bucurii” – 26 decembrie

Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este prăznuită pe 26 decembrie.

În secolul al XIX-lea, un pictor evlavios a adus cu el din Italia o copie a icoanei „Sfânta Familie” și a lăsat-o la Moscova la ruda sa, preotul bisericii „Sfânta Treime” de pe strada Pokrovka. La puțin timp, el s-a întors în străinătate, unde a și murit.

Primind vești despre ruda sa decedată, preotul a donat icoana Bisericii sale și a așezat-o deasupra intrării în biserică.

După 40 de ani, o nobilă rusoaică a avut mai multe necazuri unul după celalalt, într-o perioadă de timp relativ scurtă: soțul ei a fost defăimat și exilat, averea i-a fost confiscată, iar unicul ei fiu a fost luat prizonier de război.

Cu durere, femeia s-a rugat Maicii Domnului, ca să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce se aflau în suferințe.

Odată, ea a auzit în vis o voce, care a îndemnat-o să găsească icoana „Sfântei Familii” și să se roage înaintea ei. După lungi căutări în mai multe biserici din Moscova, femeia a găsit icoana la intrarea bisericii „Sfânta Treime” din Pokrovka. Rugându-se înaintea ei, femeia a primit îndată trei vești de bucurie: soțul ei a fost reabilitat, fiul ei a fost eliberat și averea i-a fost returnată. Din acest motiv, icoana a fost numită „Trei Bucurii”.

Chiar și în timpurile noastre, icoana nu încetează să săvârșească minuni. Ea este mijlocitoare pentru cei ce sunt departe de familiile lor, pentru cei ce și-au pierdut drepturile asupra proprietăților lor și mult ajutătoare și protectoare a familiilor aflate în nevoi.

Icoana Maicii Domnului „Trei Bucurii” este o icoană rară, în care Maica Domnului și Pruncul Iisus sunt însoțiți de Dreptul Iosif și de Sfântul Ioan Teologul. În reprezentările rusești mai târzii ale icoanei au fost adăugați pe margine și alți sfinți.

Raritatea constă în faptul că, de regulă, Dreptul Iosif nu apare în icoane alături de Maica Domnului, fiindcă nu a fost soțul, ci ocrotitorul Pururea Fecioarei Maria.

Crezul sau Simbolul Credinţei

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om.

Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat.

Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.

Şi S-a înălţat la ceruri şi șade de-a dreapta Tatălui.

Şi iarăsi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit.

Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Într-una sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor.

Aştept învierea morţilor

Şi viata veacului ce va să fie.

Amin.

Plânsul Sfântului Neofit din Cipru

Pustiul răsuna de plângerile lui adamice prin care putea să treacă prin noaptea întunecată a patimilor și să-și zdrobească împietrirea minții și nesimțirea inimii.

Își bătea pieptul și striga:

„Vai, mie, Vai, mie, ajută-mă, Doamne,

Ia aminte, Doamne, Vino, Doamne, izbăvește, Doamne, din nevoia aceea

Mai înainte de ceasul acela, vie mila Ta.

Mai înainte de ziua aceea, tinde mână de ajutor.

În marea acestei vieți și a ceea ce este trupesc,

tinde-mi mână de ajutor ca lui Petru oarecând.

Corabie sunt, fii mie Cârmaci.

Lut sunt, nevoie am de-olar.

Cela ce prin înțelepciunea Ta ai meșterit toate fă-mă și pe mine vas al tău bun

Oaie pierdută sunt

Tu, Arhipăstor, Caută-mă, află-mă, Tu, Păstorul cel bun, mântuiește-mă de lupii demoni și de fiarele patimilor, de furii gândurilor, viclenele plăceri

Nu îngădui să fiu pășune acestora

Ca să nu fiu despărțit de sfânta Ta turmă

Nu-Ți adu aminte de greșelile mele cele de voie,

nici de cele fără de voie, Hristoase și Mântuitorul meu

Hrănit-am trupul meu ani îndelungați

vieții celei iubitoare de agonisire făcutu-m-am iubitor

Am preferat jugului Tău bun și poverii Tale ușoare

să port în schimb povara grea și nefolositoare

Dar acum dă-mi să-mi hrănesc și sufletul și să mă fac iubitor de viață neagonisitoare

și să prefer în locul jugului greu și nefolositor

jugul și povara cea bună a Ta.

Dă-mi mie să învăț de la Tine blândețea

Dă-mi mie să fiu smerit cu inima

Ca un învățător, fii și dătător acestora

Cela Ce dăruiești cu îmbelșugare, Doamne

Căci cel ce este învrednicit a învăța acestea de la Tine

a aflat sănătate și vigoare sufletului

Dă-mi mie Hristoase al meu, să Te iubesc pe Tine din toată inima

Dă-mi mie ca pe calea aceea strâmtă a vieții care duce la Tine, Viața, și a vieții Cale.

Dă-mi mie să aflu calea cuvioșilor Tăi robi

și să o urmez împreună cu ei și să cuget precum aceștia cugetau

Dă-mi mie mai înainte de toate cugetarea la moarte și amintirea ieșirii.

Dă-mi mie să fiu slobozit din tirania patimilor,

Mânia și pofta, tirania pântecelui, trândăvia, acedia și robirea inimii

ținerea de minte a răului cea fărădelege și lenevirea la rugăciune

și împresurarea celorlalte patimi mă zdrobește în fiecare zi

și de aceea cu fapta și cuvântul și mintea

mâhnesc milostivirea Ta, Îndelung răbdătorule, Doamne”.  

Această stare de continuă plângere și zdrobire a inimii lui înaintea Domnului împreună cu smeritul lui cuget au atras dumnezeiescul har înlăuntrul lui. Se punea pe sine mai prejos de toată zidirea, nevrednic și să vadă fața vreunui om și să fie și el însuși numit om pentru mulțimea păcatelor lui.

Nu se cuvine mie a cuvânta, nici a mă întâlni cu oameni la un loc,
Nu se cuvine mie să fiu văzut de cineva, nici eu să văd pe oarecine,
nici a mă înfrupta din hrana cuvenită oamenilor.
Ci mi se cuvine să plâng zi după zi,
Țărâna pământului să o mănânc și-a pomilor frunză.
Cu-a mele lacrimi să m-adăp din lăcrimarul meu, pentru-ale rușinii fapte,
Căci cu prisosință biruit-am pe-acel risipitor.
Acela s-a întors desăvârșit din risipirea lui
Și a strigat: „am păcătuit” și de-nfierea cea de sus a fost învrednicit,
Dar eu de răii cetățeni[1] lipindu-mă,
Mă stric de multă lipsa oricărei bune fapte.
Nesimțitor rămân, și nu voiesc a-l urma pe-acel risipitor
Și, iată, nici bine nu simt ceva din pocăința lui
că-ndată mă și ia în primire iubirea de plăceri
și cugetul mă trage la nelegiuite fapte.
Dar Tu, Mântuitorul meu, mântuiește-mă, de vreau ori de nu vreau.

(Gheronda Iosif VatopedinulSfântul Neofit Zăvorâtul din Cipru, Editura Sfânta Mare Mănăstire a Vatopedului, Sfântul Munte, 1988)

[1] Adică diavolii.

Fecioara Maria – Fernando Pessoa

Mamă a Celui ce nu are mamă, în poala ta

își pune capul durerea universală

și adoarme, beată de sfârșitul propriei sale trude.

Iar mâna ta ține vechea, dar mereu pura

mică batistă maternă

cu care neîncetat ștergi lacrimile lumii

(Fernando Pessoa).

Traducere din portugheză de Dinu Flămând

Mulțumiri domnului Florin Caragiu

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov (1524)

icoana_maicii_domnului_cea_iubitoare_a_pesterilor_din_pskov1

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este de tip Eleusa. În această icoană, Maica Domnului este zugrăvită ținându-L în brațe pe Pruncul Hristos, astfel încât dreapta Lui se află lângă inima ei. Hristos Își îmbrățișează Maica cu mâna dreaptă, ținând-o pe sub năframă în jurul gâtului. În acest fel, atât Maica Domnului, cât și Hristos ne arată blândețea, mângâierea și dragostea lor.

Născătoarea de Dumnezeu „Cea iubitoare” ne învață să ne comportăm unii cu alții cu blândețe și dragoste. Ea dorește ca noi să înțelegem că blândețea nu este slăbiciune, blândețea arată puterea dragostei.

Acatist la Icoana Maicii Domnului „a Semnului”(”a Rădăcinii”, din Kursk, Novgorod)

md_kursk_4

https://multumesc.mobi/2014/11/23/rugaciunile-incepatoare-care-se-citesc-inainte-de-orice-acatist/

Troparele de umilință

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ție, ca unui Stăpân, noi păcătoșii robii Tăi; miluiește-ne pe noi.

Slavă…,

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri, că Tu ești Dumne­zeul nostru și noi suntem poporul Tău, toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum…,

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Crezul

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl, Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara, și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat. Și a înviat a treia zi, după Scripturi. Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui. Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit. Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care de la Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci. Într-una sfântă, sobornicească și apostolică Biserică; Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aștept învierea morților Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Slavă…, Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.

Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumne­zeul nostru (de trei ori).

Apoi Psalmul 50:

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Condacul 1

Vestit-a prorocul Isaia că tu, Fecioară, vei lua în pântece și vei naște pe Fiul lui Dumnezeu, pe cel Care a slobozit lumea din pântecele iadului și a răsărit semnul mântuirii tuturor celor care strigă ție:

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Icosul 1

Cetatea Novgorodului ai izbăvit din cumplita primejdie, plecându-te spre rugăciunile fierbinți ale poporului necăjit, iar acum ascultă nevrednicele noastre rugăciuni, ale celor care cântăm ție așa:

Bucură-te, apărătoarea Novgorodului;

Bucură-te, poartă de mântuire;

Bucură-te, scara pocăinței;

Bucură-te, scut împotriva vrăjmașilor;

Bucură-te, primitoarea lacrimilor de pocăință;

Bucură-te, pavăză celor tulburați;

Bucură-te, cărarea mântuirii;

Bucură-te, slava credincioșilor;

Bucură-te, surpătoarea tulburărilor;

Bucură-te, păzitoarea cetății inimilor;

Bucură-te, pacea celor neputincioși;

Bucură-te, muntele sfințeniei;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 2-lea

Sfântul episcop Ioan a căzut înaintea ta cu lacrimi fierbinți, cerând izbăvire poporului din mâinile vrăjmașilor, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Arhiereul cetății Novgorod, Sfântul Ioan, a așezat pe zidurile cetății icoana ta, cerând mântuire și izbăvire poporului din primejdia vrăjmașilor și cântând ție așa:

Bucură-te, nădejdea noastră;

Bucură-te, apărătoare a cetății;

Bucură-te, izbăvitoare din primejdii;

Bucură-te, odihna inimilor noastre;

Bucură-te, ascultătoare a rugăciunilor;

Bucură-te, carte a mântuirii;

Bucură-te, oglinda veșniciei;

Bucură-te, icoana înțelepciunii;

Bucură-te, floarea fecioriei;

Bucură-te, pecetea izbăvirii;

Bucură-te, cununa celor mântuiți;

Bucură-te, apărătoarea drept credincioșilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 3-lea

Ploaie de săgeți s-a trimis asupra cetății Novgorodului, dar cu ploaia rugăciunii tale ai stins toată primejdia, primind de la cei drept-credincioși cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea

O săgeată a atins sfânta ta icoană, fericită, dar chipul ți l-ai întors către poporul bine credincios, care aștepta cu nădejde ajutorul tău, cu glasul inimilor cântând:

Bucură-te, că ți-ai întors spre noi chipul;

Bucură-te, că ne trimiți ajutorul tău pururea;

Bucură-te, cetate a Împăratului ceresc;

Bucură-te, rază a înțelepciunii cerești;

Bucură-te, ridicarea din prăpastia primejdiei;

Bucură-te, lumina mântuirii oamenilor;

Bucură-te, ridicarea celor căzuți;

Bucură-te, săgeată a rugăciunii de foc;

Bucură-te, cununa sfințeniei;

Bucură-te, palat al slavei lui Hristos;

Bucură-te, alungarea vrăjmașilor noștri;

Bucură-te, biruitoarea celor mândri;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 4-lea

Semnele pătimirii tale pururea nouă le arăți, ca să întărim în răbdarea necazurilor Crucii noastre și să cântăm cu mulțumire Ziditorului a toate: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Cu curgerea rugăciunii tale oprește curgerea patimilor noastre, ca izbăvindu-ne de ocara nerodirii duhovnicești să aducem ție cântare de bucurie:

Bucură-te, acoperământul celor necăjiți;

Bucură-te, râu pururea curgător al milei;

Bucură-te, odihna celor împovărați cu fărădelegi;

Bucură-te, limanul cel preadorit al pustnicilor;

Bucură-te, dulce auzire a rugătorilor;

Bucură-te, pod al unirii cu Dumnezeu;

Bucură-te, făclie nestinsă a pătimirii pentru durerea lumii;

Bucură-te, semn al mântuirii celor deznădăjduiți;

Bucură-te, surpătoarea vrăjmașilor nevăzuți;

Bucură-te, semnul binecuvântat al pocăinței;

Bucură-te, oglindă a vieții celei luminate;

Bucură-te, veselia iubitorilor de rugăciune;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 5-lea

Din mare primejdie ai izbăvit cetatea Novgorodului, pe care și astăzi o păzește, iar pe noi toți întru pocăință ne păzește, ca să strigăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Pe tine te laudă toată suflarea, căci ai născut lumii cu trup pe Fiul tatălui și zidul vrăjmășiei ai dărâmat, aducând bucuria mântuirii tuturor celor care cântă cu credință:

Bucură-te, cântarea heruvimilor;

Bucură-te, lumina Ortodocșilor;

Bucură-te, porumbița iubitoare de pace;

Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;

Bucură-te, limanul binecuvântat al tăcerii;

Bucură-te, crinul cel neveștejit al fecioriei;

Bucură-te, bucuria nețărmuită a maicilor;

Bucură-te, oglinda desăvârșirii;

Bucură-te, scara înțelepciunii;

Bucură-te, poarta mântuirii;

Bucură-te, corabia rugăciunii;

Bucură-te, povățuitoarea monahilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 6-lea

La lumina poruncilor Fiului tău îndreptează-ne pe noi, Preacurată, ceea ce ai adus în lume pe Soarele dreptății, Căruia cetele îngerești Îi aduc razele cântărilor de: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cu curgerile lacrimilor tale pentru păcatele oamenilor, Preacurată, spală și nevrednicia sufletelor noastre și ne înnoiește haina sufletului prin pocăință, ca să aducem cu lacrimi cântări de mulțumire ca acestea:

Bucură-te, izvor de mângâiere;

Bucură-te, belșug al pocăinței;

Bucură-te, încununarea drepților;

Bucură-te, scăparea păcătoșilor;

Bucură-te, ocean de milostivire;

Bucură-te, stâlpul îndurărilor;

Bucură-te, ridicarea celor neputincioși;

Bucură-te, limanul bucuriei cerești;

Bucură-te, cântarea rugătorilor;

Bucură-te, slava Ierarhilor;

Bucură-te, comoara preoților;

Bucură-te, liniștea pruncilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 7-lea

Privirea ta înlăcrimată ai întors spre poporul înfricoșat de mânia năvălitorilor, arătând iubirea ta de maică și primind rugăciunile celor care cântau: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Lacrimile tale au curs pentru poporul necăjit și s-au vărsat pe veșmintele episcopului, care foarte s-a minunat de revărsarea milostivirii tale, cu frică strigând:

Bucură-te, adânc al milostivirii;

Bucură-te, mare a pocăinței;

Bucură-te, că stingi cu lacrimile tale văpaia ispitelor;

Bucură-te, ploaie a îndurărilor;

Bucură-te, căci cu lacrimi ai stins primejdia;

Bucură-te, casă a sfințeniei;

Bucură-te, risipirea vrăjmașilor;

Bucură-te, că înlături cumplitele primejdii;

Bucură-te, izvor al minunilor;

Bucură-te, odihna celor tulburați;

Bucură-te, vasul sfințeniei neapropiate;

Bucură-te, zid nebiruit al păcii;

Bucură-te, grabnică scăpare din primejdii;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 8-lea

Pe vrăjmașii cetății Novgorodului i-ai alungat cu fulgerele rugăciunii tale, iar acum pe vrăjmașii noștri nevăzuți îi izgonește cu sabia de foc a rugăciunilor tale, ca să cântăm Domnului cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cetatea Novgorodului o ai păzit de arderea focului și sufletele celor ce te cinstesc pe tine le păzești de focul cel veșnic, cu roua pocăinței stingând focul patimilor celor care te cinstesc pe tine așa:

Bucură-te, izbăvitoare de primejdia focului;

Bucură-te, păzitoare tare a cetății Novgorodului;

Bucură-te, risipitoarea necazurilor;

Bucură-te, ploaie a milostivirii negrăite;

Bucură-te, scut nebiruit al mântuirii;

Bucură-te, înfricoșarea tiranilor;

Bucură-te, ocrotitoarea pruncilor;

Bucură-te, lumina bucuriei noastre;

Bucură-te, dulceața maicilor;

Bucură-te, mireasma fecioarelor;

Bucură-te, muntele fericirilor;

Bucură-te, primăvara Raiului;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 9-lea

Către tine întindem mâinile la rugăciune, așteptând ridicarea din robia patimilor, pe care le nimicește cu fulgerul rugăciunii tale de la cei care cântă cu credință: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu se pricep a lăuda minunile tale, Maică, cele lucrate spre apărarea poporului binecredincios, însă noi cu dragoste împletim ție cununi de cântări ca acestea:

Bucură-te, lauda monahilor;

Bucură-te, îngrădirea pustnicilor;

Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;

Bucură-te, vasul fecioriei;

Bucură-te, slava ierarhilor;

Bucură-te, cununa preoților;

Bucură-te, oglinda îngerilor;

Bucură-te, turnul biruinței;

Bucură-te, stingerea văpăii patimilor;

Bucură-te, floarea darurilor;

Bucură-te, comoara mântuirii;

Bucură-te, odihna tatălui;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 10-lea

Paharul durerilor ai băut la răstignirea Fiului tău, iar acum îndulcești necazurile noastre, ale celor care bem paharul pătimirii spre curățire de păcate, strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe cel Care moarte a gustat, ca să ne scoată pe noi din gura iadului ai născut fără de sămânță, iar acum cu semințele rugăciunilor tale faci să crească și în pământul inimilor noastre spice de laudă ca acestea:

Bucură-te, visteria Vieții;

Bucură-te, bucuria cetelor îngerești;

Bucură-te, izbăvirea oamenilor;

Bucură-te, adâncime a milostivirii;

Bucură-te, pod al mântuirii;

Bucură-te, palat al Cuvântului;

Bucură-te, mărgăritar al fecioriei;

Bucură-te, pecetea curăției;

Bucură-te, ploaia îndurărilor;

Bucură-te, soare al virtuților;

Bucură-te, răsărit al mântuirii;

Bucură-te, întărirea nevoitorilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 11-lea

Născut-ai pe cel mai presus de ceruri, ca pe omul căzut să-l ridici la cele cerești spre a cânta împreună cu puterile de sus Împăratului slavei: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Toate cetele îngerești au săltat și s-au bucurat, văzându-te pe tine că ai purtat în pântece pe cel Neîncăput în ceruri, pe Care lăudându-L pe tine te mărim așa:

Bucură-te, apărătoarea credincioșilor;

Bucură-te, mireasma sfințeniei;

Bucură-te, icoana fecioriei;

Bucură-te, veselia maicilor;

Bucură-te, cartea desăvârșirii;

Bucură-te, adâncul milei;

Bucură-te, tămăduitoarea celor neputincioși;

Bucură-te, apărătoarea celor nedreptățiți;

Bucură-te, mustrarea celor ce stăruie în păcat;

Bucură-te, deșteptarea celor din patimi;

Bucură-te, încununarea nevoitorilor;

Bucură-te, puterea mucenicilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 12-lea

În toate primejdiile la tine alergăm Stăpână, ca să ne slobozești din necazuri și să aflăm împăcare cu Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Semnul mântuirii oamenilor ai arătat prin purtarea în pântecele tău a celui Care a zdrobit pântecele iadului și pe Adam l-a înnoit, ca toți să cânte ție:

Bucură-te, pământul făgăduinței;

Bucură-te, vestitoarea mântuirii;

Bucură-te, trâmbița rugăciunii;

Bucură-te, tăcerea smereniei;

Bucură-te, înțelepciunea celor feciorelnici;

Bucură-te, liniștea celor tulburați;

Bucură-te, hrana pustnicilor;

Bucură-te, zidul mântuirii;

Bucură-te, casa rugăciunii;

Bucură-te, cer al Luminii;

Bucură-te, carte a tainelor cerești;

Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 13-lea (de 3 ori)

O, Maică Prealăudată, ceea ce ai dat Semnul mântuirii oamenilor, zdrobind capul șarpelui celui viclean, arată și nouă , în vremea sfârșitului nostru, Semnul ocrotirii tale, ca să cântăm Domnului: Aliluia!

Apoi Icos 1 si Condac 1

Icosul 1

Cetatea Novgorodului ai izbăvit din cumplita primejdie, plecându-te spre rugăciunile fierbinți ale poporului necăjit, iar acum ascultă nevrednicele noastre rugăciuni, ale celor care cântăm ție așa:

Bucură-te, apărătoarea Novgorodului;

Bucură-te, poartă de mântuire;

Bucură-te, scara pocăinței;

Bucură-te, scut împotriva vrăjmașilor;

Bucură-te, primitoarea lacrimilor de pocăință;

Bucură-te, pavăză celor tulburați;

Bucură-te, cărarea mântuirii;

Bucură-te, slava credincioșilor;

Bucură-te, surpătoarea tulburărilor;

Bucură-te, păzitoarea cetății inimilor;

Bucură-te, pacea celor neputincioși;

Bucură-te, muntele sfințeniei;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul 1

Vestit-a prorocul Isaia că tu, Fecioară, vei lua în pântece și vei naște pe Fiul lui Dumnezeu, pe cel Care a slobozit lumea din pântecele iadului și a răsărit semnul mântuirii tuturor celor care strigă ție: Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Rugăciune

O, Preasfântă și Preabinecuvântată Maică a Preadulcelui nostru Domn Iisus Hristos! Cădem și ne închinăm ție înaintea sfintei tale icoane făcătoare de minuni, amintindu-ne minunatul tău semn al ocrotirii arătat marelui Novgorod în zilele năvălirii vrăjmașilor. Cu smerenie te rugăm, Apărătoare Atotputernică a neamului nostru: așa precum în vechime părinților noștri ajutorul le-ai grăbit, așa acum și pe noi, cei neputincioși și păcătoși, de ocrotirea și buna îngrijirea ta de Maică ne învrednicește. Mântuiește și păzește sub acoperământul milei tale, Stăpână, toată Rusia, țara noastră, și oastea ei. Sfânta Biserică o întărește, orașul tău și toată dreptmăritoarea noastră țară și pre noi, pre toți, cei ce cădem către tine cu credință, cu dragoste și cu umilință cerând cu lacrimi ocrotirea ta, miluiește-ne și ne păzește. O, Preamilostivă Stăpână! Milostivește-te asupra noastră celor învăluiți de multe fărădelegi, ridică către Domnul Hristos mâinile tale primitoare de Dumnezeu și mijlocește pentru noi înaintea bunătății Lui, cerând iertare păcatelor noastre, și viață binecinstită și pașnică, sfârșit creștinesc și răspuns bun la Strașnica Lui Judecată ca, mântuiți cu atotputernicile tale rugăciuni către Dânsul, să moștenim fericirea Raiului și să cântăm cu toți sfinții preacinstitul și preaminunatul nume al întru tot lăudatei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și mila ta cea bogată către noi în vecii vecilor. Amin!

Și cântarea: Cuvine-se cu adevărat.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

Prayer to the Most Holy Theotokos before the Abalaksa Icon of «Our Lady of the Sign» (Siberia)

p1aooaiqeukgo16v7124u1hi419oj3

The Abalaksa Icon of „Our Lady of the Sign” (Siberia).

O most holy Virgin, Mother of the Lord, the Highest; thou who art the Protectress and Defense of all that have recourse unto thee!

Look down from thy holy height upon us sinners, who fall down before thy holy and miraculous image;

hearken unto our fervent prayer, and bring it before Jesus Christ the beloved;

entreat Him, that our darkened souls be enlightened by thy Son our Lord, with the light of His Divine Grace;

that we be delivered from every need, sorrow and malady; that a quiet and peaceful life and well-being of soul and body be sent down upon us from on high; that peace may come to our suffering hearts and and healing to their wounds;

that we may be directed unto good works, our minds cleansed of vain thoughts, and we be taught to fulfill His commandments;

and that He deliver us from eternal torment and not deprive us of His Heavenly Kingdom.

O Most Holy Theotokos!

Hearken thou, the Joy of All That Sorrow, unto us who grieve;

Soothe thou, who art called the Consolation of Mourners, our sadness as well;

Thou who art the Burning Bush, preserve the world and all of us from the flaming arrows of the enemy;

Thou, the Seeker of the Lost, allow not that we perish in the abyss of our sins, for we place all our hope and expectation on thee, in God.

Be thou unto us a Protectress in this temporal life, and an Intercessor unto life eternal before thy beloved Son, our Lord Jesus Christ.

Teach us to serve Him with faith and love, and to honour thee, Most Holy Mother of God, with devotion unto the end of our days. Amen.

Provided by Fr John Shaw,

Prayer to the Most Holy Theotokos Before her holy icon Our Lady of the Sign

2-11-8-5-2-3

O most holy and blessed Mother of our beloved Lord Jesus Christ!

We fall down in adoration of thee before thy holy wonder-working icon, keeping the memory of the wondrous sign of thine intervention, shown unto Novgorod the Great in the days of that city’s siege.

ikona4

We humbly beseech thee, thou all-powerful Protectress of our race: as thou didst hasten to the aid of our fathers of old, grand us now also, in our weakness, thy Motherly protection and care.

Save and keep, O Lady, thy community under the shelter of thy mercy; the holy Church, thy city, and all Orthodox Christians; all of us who in faith and love fall down before thee, with heartfelt tears begging thy defense.

ikona

Yea, most merciful Lady, take pity upon us who are cast about by the storm of our many sins, extend unto Christ the Lord thy hands that received God, plead our cause before His goodness, asking pardon of our sins, a devout and peaceful life, a happy Christian end and a good defense at HIs dread judgment seat; so that, saved through thy most effective prayers unto Him, we may inherit the bliss of Paradise and with all the Saints sing the glory of the most honourable and majestic name of the Holy Trinity, worthy of all worship: of the Father, and of the Son, and of the Holy Spirit, and thy great mercy towards us, unto ages of ages. Amen.

Images: An 18th-century icon of the Mother of God of the Sign has started to exude myrrh in a ruined Church of St. Michael the Archangel (part of the Epiphany Parish of Venyov, Tula Oblast) of the village of Urusovo, Venyovsky Raion, Tula Oblast. The icon has been streaming myrrh every couple of days since February 8. Archpriest Nikolai Dudin, the dean of the Venyovsky Okrug, confirmed the fact of the icon’s myrrh-gushing.

According to eyewitnesses and the rector of the Epiphany Church in Venyov, Archpriest Oleg Aleinikov, who provides pastoral care for the village of Urusovo, the old icon was found thirty years ago in the attic of an abandoned house by Anatoly Nikolaev, who lived in the village of Ostrovka. The icon attracted his attention by the fact that there was an image of the Mother of God the Inexhaustible Chalice on its reverse side.

The custodian of the icon bequeathed it to the church, and his relatives carried out his will after his death in the fall of 2019.

What Did the 20th Century Saints Say about the Coronavirus?

St. Kuksha of Odessa

Typically, such prophecies very quickly gain additions and embellishments from some not very intelligent “zealots”. They make up everything that comes to mind. They shamelessly invent and add to the words of the saints their personal fantasies about the “apostasy of hierarchs”, about the “crowning of the Antichrist by the Orthodox Patriarch”, etc. These fantasies, along with real prophecies, appear in pamphlets with the biographies of the heroes of piety of the twentieth century. Many people start to think that the saints actually said so — but they didn’t!
Here’s an example. I personally talked a lot with the late Schemanun Vera (Chmykhova), the favorite spiritual daughter of Saint Kuksha of Odessa, who grew up at his feet.

She told us all the time and showed us in books, what the saint actually said in his lifetime and which of his alleged prophecies were made up by later “eschatologists” and printed in millions of copies. Trust me, the difference is huge. Most likely, that is the case with many other ascetics of the twentieth century.

Can you elaborate on what the saints were saying and what they weren’t?

I’ll give you some more details about the words St. Kuksha of Odessa said. What he did not say, but is said to have said, is a very broad and quite sensitive topic, which, I believe, we can talk about in more detail when the time comes. The same is true of Saint Lawrence. This can be indirectly proved by the fact that the same prophecies of St. Lawrence are sometimes presented with completely different details in different literary sources.

Well, there you go. If we sift out all anti-Christian inventions from the prophecies of the saints of the twentieth century, then there will remain a mention of the time with golden domes and the impossibility to go to the temples of God, as St. Lawrence said. St. Kuksha warned that the time would come when it would be necessary to stock up for six months with Artos, antidoron, prosphoras, and holy water. Churches will be open but one won’t be able to partake in them for six months. Does it ring a bell?

Sounds like today.

Yes, it does. For the Orthodox in Australia, the United States, and Europe, it’s the reality of today. For us, it’s probably the reality of tomorrow. Oh, and one more thing. We have one parishioner who worked as a nurse at Kiev Military Hospital in the mid-1990s. The Kievers, and not just them, remember Schema-Archimandrite Theophilus (Rossokha), a man of faith of the twentieth century.

Shortly before his death, somewhere in 1995 or 1996, he was being treated in the hospital. Our parishioner was very impressed by his words, “When there’s an epidemic, do everything like you did with cholera. Pray to the Mother of God. Tell that to everyone! When there’s an epidemic, do everything like you do with cholera.” He gave her an icon of the Mother of God of the Sign. She couldn’t understand what kind of epidemic it would be all these years. Who was she to pass his words on to? Eventually, she forgot Father Theophilus’s words. Now, his words struck her memory like a lightning bolt. Things started to make sense. The epidemic has begun. Why did Father Theophilus say it was “like cholera”? What does cholera have to do with it? Remember the cholera epidemic of 1970? It was the time of Hegumen Paphnutius’s (who later became Schema-Archimandrite Theophilus) active pastoral work. Older priests still remember that time. They remember the unprecedented measures taken in all churches that year! Nobody murmured or accused the hierarchy of “deviation from faith.” That’s the story.

According to the prophecies of the same saints and people of faith of the twentieth century, we, the Orthodox, have yet to experience the great heyday of our Church and our people. However, to achieve this, the world has to “reset” and “restart”, which we are maybe witnessing right now.

Translated by The Catalogue of Good Deeds
Based on http://www.pravoslavie.ru/130278.html

Cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur la Învierea Domnului

9126017827_fd7c342079

Înainte de Sfânta Liturghie din noaptea Sfintelor Pașți se citește cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur:

De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru această, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua.

Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-va astăzi. Masă este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște.
Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui.
Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea.

Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătura celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slavă și stăpânirea în vecii vecilor. Amin.

 

Cât de mică sau de mare este o greşeală?- Cât consecinţele ei – Elena – Claudia RUSU 

88228323_10222352199096979_4851147985825824768_o

Cândva, un om „doar a mâncat” dintr-un pom din care Creatorul îi spusese că este singurul din care nu are voie să mănânce şi… a schimbat un Univers!
„Fructul oprit” şi dorul de Dumnezeu…căci omul nu a ascultat de Creatorul său şi a vrut să fie el însuşi un dumnezeu.

Nicicând Cel ce ne-a creat nu a vrut să fim altfel decât asemenea Lui, dar niciodată în locul Lui. Tânjim după Paradisul pierdut în care eram cu Tatăl nostru. Tânjim chiar şi atunci când nu ne dăm seama sau nu recunoaştem că tânjim după El: în adicţii de tot felul, în depresii şi în căutările „a ceva” care să ne dea un rost în viaţa aceasta; o „busolă” cu care să putem trece de la o zi la alta cu sens.

Sufletul îşi strigă mereu dorul de Creator dincolo de tot ce îngrămădim în exces în noi ca să îl sufocăm, să nu îl mai auzim şi ca să nu ne doară că trăim în van: mâncare, sex, alcool, droguri, shopping, job, internet, informaţie, călătorii interminabile etc.

Fugim şi iar fugim prin viaţă, doar, doar să nu ne vedem căderea sufletească, rătăcirea individuală şi globală… Dar orice cădere poate fi urmată de o ridicare sufletească, spirituală. Cum? Reîntorcându-ne la Tatăl nostru, asemenea unor fii risipitori, cu dorinţa sinceră de a-I face voia.

Nimeni nu vrea să fie ascultat şi urmat din frică. Doar tiranii vor asta. Provocarea pentru noi este aceea că Dumnezeu vrea să-L ascultăm din iubire şi nu de frica vreunei pedepse. Că de pedepsit doar noi o facem prin greşelile noastre, care au consecinţe negative asupra noastră şi a celor din jur.

Astăzi, mă gândeam câte lacrimi or fi vărsat primii oameni când s-au trezit izgoniţi din grădina Edenului, adică din proximitatea Divinităţii. Ce durere, ce jale este să simţi că L-ai pierdut pe Dumnezeu! Numai cei care au trăit aceasta pot înţelege…

Dar, nădejdea noastră este că Bunuţul ne aşteaptă încă „în pragul casei Sale”, precum acel tată pe fiul care a fugit în lume şi i-a risipit averea. Aşteaptă să ne întoarcem smeriţi şi să refacem cu El legătura de iubire şi ascultare.

Post cu sens şi folos doresc tuturor, cu speranţa şi gândul la Învierea lui Hristos, Lumina lumii!

Lect. univ. dr. Elena – Claudia RUSU 

 

Paraclisul Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghi­na

DSC_3256a

Preotul face începutul obișnuit: Binecuvântat este Dumnezeul nostru;
strana: Împărate ceresc, Sfinte Dumnezeule, Preasfânta Treime, Tatăl nostru;
preotul: Că a Ta este împărăția;
strana: Doamne miluiește (de 12 ori), Slavă, Și acum, Veniți să ne închinăm (de 3 ori),
apoi

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață, întru dreptatea Ta, scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

și iarăși

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău.

Duhul Tău Cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății.

Slavă, Și acum, Aliluia (de trei ori) și Dumnezeu este Domnul (de trei ori); apoi

Troparele, glasul al 4-lea. «Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce»

La făcătorul de minuni preaslăvite, la ierarhul lui Hristos credincioșii cu cuget de smerenie căzând să-i strigăm: Părinte Nectarie, cu harul tău cel prea-dulce, pe toți izbăvește-ne de nevoi și necazuri, și toată boala vindec-o degrab, de la Stapânul iertare cerându-ne.

Slavă,

Dumnezeiescul har, Părinte, avându-l de-a vindeca tot beteșugul și boala, degrabă, ierarhule, rugând pe Hristos, vindecă, rugămu-ne, de întristarea cumplită, de boală, de patimă și amara durere pe credincioșii care îți cinstesc sfintele moaște, Sfințite Nectarie.

Și acum, al Născătoarei de Dumnezeu

Niciodată nu vom tăcea, de-Dumnezeu-Născătoare, a vesti noi nevrednicii puterile tale; că de nu ai fi stătut înainte, rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea primejdii?; sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi?; de la tine, Stăpână, nu ne vom depărta, că pe robii tăi pururea îi izbăvești din toate nevoile.

apoi Psalmul 50: Miluiește-mă Dumnezeule și

CANONUL

Cântarea 1-a. Glas 8. «Apa trecând-o ca pe uscat»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Rănit de săgeata vrăjmașului,la tine, Părinte, cu credință m-adăpostesc. Împacă-mi viața, Ierarhe, tamăduindu-mi și trupul și sufletul.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Viață-n sfințenie petrecând, sfințești totdeauna și de rele îi izbăvești, de-Dumnezeu-purtătorule Părinte, pe cei ce vin la cinstită icoana ta.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Lucrând cu puterea minunilor, alungă, Părinte, de la cei care te chemăm îndată durerea cea trupească, cu harul tău, Ierarhe Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ca Maica Preabunului Dumnezeu, preabună Stăpână, și de mine îndură-te și toată cumplita bântuială a nevăzutului șarpe alungă-o.

Cântarea a 3-a. «Doamne, Cela ce-ai înalțat bolta cea cerească»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De dureri felurite-și întristări și nevoi și de uneltirea ascunsă și năvălirile începătorului răutății păzește-i, Părinte Nectarie, pe cei ce te laudă.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tuturor izvorăște dumnezeiescul tău cap înțelegătoarea dulceață a harului ce îl ai de Ia Hristos Dumnezeu, care ne-alungă, Părinte, amăreala patimii din suflete pururea.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

În ispite și chinuri și în cumplite dureri, Sfinte, petrecându-mi viața, la tine m-adăpostesc; să nu mă lepezi, dar, ci cu a ta cercetare dintru toată patima degrab izbăvește-mă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Adăpostire zidirii și sprijinire fiind, cu-har-dăruită Fecioară, pe cei care caută adăpostirea ta, de vicleanul balaur îi păzește pururea și de toată sminteala lui.
Izbăvește de tot necazul și vătămarea pe cei care cer mijlocirea ta, de-Dumnezeu-purtătorule Sfinte Ierarhe Nectarie.

Caută cu milostivire, de-Dumnezeu-Născătoare prealăudată, spre necazul meu cel cumplit al trupului și vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule, și pomenește pe cei pentru care se face paraclisul;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori), ecfonisul: Că milostiv și iubitor de oameni; apoi

Sedealna, glasul al 2-lea. «Rugătoare fierbinte»

Izvor îmbelșugat de tămăduiri întru Duhul s-a arătat, Înțelepte, racla moaștelor tale, că vindecă pe cei ce pătimesc și sănătate și tărie dăruiește celor ce vin cu credință, Preasfinte Părinte Nectarie.

Cântarea a 4-a. «Auzit-am, Doamne, taina iconomiei Tale»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Obștea ta, Ierarhe, neînvăluită pururi păzește-o de ispitele vrăjmașului și de tulburările acestuia.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Tuturor care suferă și îți cer ajutorul, Sfinte Nectarie, vindecare dăruiește-le risipind îndată întristarea lor.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Vindecarea cea după duh și cea după trup, slăvite Nectarie, dăruiește-le cu harul tău celor ce te laudă cu dragoste.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Preacurată, îndreaptă-mă la a pocăinței cărare pururea și năravul rău al patimii de Ia mine alungă-l cu puterea ta.

Cântarea a 5-a. «Luminează-ne pe noi»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cald ajutător te-a aflat ostrovul Eghinei, pentru aceea, către tine venind, se izbăvește de tot necazul și patima.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Dă-ne tuturor a trăi viață pașnică și de năvala vrăjmașului pururi netulburată, lerarhe Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cald apărător credincioșii tăi avându-te întru ispite, Părinte Nectarie, cu ajutorul cel de Ia tine se laudă.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Ceea ce-ai născut negrăit pe Ziditorul tău, de vătămare și toată primejdia pururi păzește-i pe cei care te laudă.

Cântarea a 6-a. «Rugăciune voi vărsa către Domnul»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Durerea cea sufletească, Părinte, și cea trupească degrabă alin-o celor ce-ți cerem a ta rugăciune, de bucurie umplându-ne inima și ceața grelei întristări de Ia noi, ca un bun, risipindu-o.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Părinte, de încercări de tot felul și a vrăjmașului cumplită sminteaIă, de strâmtorări și nevoi și ispite, Mântuitorului pururea roagă-te să-i apere pe cei ce vin cu credință și cer mijlocirea ta.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Cu milă a cerceta totdeauna și-a păzi nu’nceta, Ierarhe, de-Dumnezeu-purtătorule Sfinte, pe credincioșii tăi care au dobândit comoară de neprețuit racla moaștelor tale, Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Fecioară, ce-ai zămislit de Ia Duhul pe Hristos lubitorul-de-oameni, cu ocrotirea ta grabnic mă scapă de tirania vicleană a răului, și binele a-l săvârși întărește-mi, Stăpâna mea, sufletul.

Izbăvește de tot necazul și vătămarea pe cei care cer mijlocirea ta, de Dumnezeu purtătorule Sfinte Ierarhe Nectarie.

Curată, care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă, nu înceta rugându-L, ca una ce ai îndrăznire de maică.

Preotul pomenește iarăși așa cum s-a arătat după Cântarea a 3-a; ecfonisul Că milostiv, și îndată

Condacul, glasul al 2-lea. «Păzitoarea creștinilor»

Arătatu-te-ai celor căzuți ridicare și tărie, de Dumnezeu purtătorule, întru vremile de pe urmă, prin harul cel de sus, pentru aceasta și pe noi nevătămați păzește-ne de ispita vrăjmașului, trupului sănătate și sufletului iertare neîncetat de Ia Hristos, Ierarhe, cerându-ne.

Prochimenul, glasul al 4-lea. Preoții Tăi, Doamne, se vor îmbrăca întru dreptate și Cuvioșii Tăi se vor bucura.

stih: Răsădit în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru va înflori.

Evanghelia.

Diaconul zice Înțelepciune drepți….

Din Sfânta Evanghelie de Ia loan citire (X, 9-16)

Zis-a Domnul: Eu sunt ușa; de va intra cineva prin Mine, se va mântui; și va intra și va ieși și pașune va afla. FuruI nu vine decât numai să fure și să junghie și să piardă; Eu am venit ca oile Mele viață să aibă și din belșug să o aibă. Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune sufletul său pentru oi. Iar cel năimit și care nu este păstor, ale cărui oi nu sunt ale lui, vede lupul venind și Iasă oile și fuge, și lupul le răpește și le risipește. Dar cel năimit fuge, pentru că este năimit și nu-i pasă de oi. Eu sunt păstorul cel bun și cunosc pe ale Mele și ale Mele Mă cunosc pe Mine; precum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și Eu cunosc pe Tatăl; și sufletul Îmi pun pentru oi. Am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta; și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu; și va fi o turmă și un păstor.

Slavă, glasul al 2-lea

Pentru rugăciunile lerarhului Tău, Milostive, curățește mulțimea greșalelor noastre.

Și acum,

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curațește mulțimea greșalelor noastre.

Stihira, glasul aI 6-lea. «Toată nădejdea»

stih: Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și după mulțimea îndurărilor Tale șterge fărădelegea mea.

Nouă stea te-ai arătat în anii cei de pe urmă Bisericii lui Hristos prin curăția vieții strălucind, Cuvioase, cu lumina harului celui dintru tine luminându-ne sufletul și gonind pururea, cu a vindecărilor străluciri, și negura vrajmașilor și întunecările bolilor; deci strigăm către tine: Nu înceta să ne izbăvești de tulburarea vicleanului și de asuprirea lui.

Preotul zice: Mântuiește, Dumnezeule, poporul Tău;

strana: Doamne miluiește (de 12 ori); ecfonis: Cu mila;

și celelalte cântări ale Canonului:

Cântarea a 7-a. «Feciorii lui Israel, strămutați din Iudeea în Babilon»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

De dureri și ispite, de primejdii și oameni gâlcevitori și nevoi de moartea fără veste și toată-mpresurarea, Ierarhe Nectarie, pe toți cei care cinstesc icoana ta păzește-i.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Arătatu-te-ai, Sfinte Ierarhe, preagrabnic ajutător tuturor, în anii de pe urmă, și bolile cumplite vindecând celor care vin și cu credință cinstesc racla moaștelor tale.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Dumnezeiască podoabă și cunună preanouă te-a arătat Hristos ostrovului Eghinei; ci pururea aleargă căutând mijlocirea ta, și-agonisește mereu roada dragostei tale.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

La cărarea cea strâmtă a poruncilor Fiului tău întoarce-mă, Stăpână, ridicându-mi din poftele deșarte ticăloasa mea inimă, ca, mântuit cu harul tău, de-a pururi să te laud.

Cântarea a 8-a. «Pe Împăratul Ceresc»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Râul răutății care-mi cuprinde cu totul ale inimii brazde usucă-l, Părinte, cu puterea rugăciunii tale.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

A toată boala vindecător cunoscându-te, alergăm toți Ia moaștele tale și cu-a ta putere luăm tămăduire.

stih: Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Pururi păzește obștea aceasta, Părinte, cu a ta rugăciune preacaldă, dându-i, lerarhe, și darurile tale.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Tămăduiește sufletul meu, Preacurată de a șarpelui rea bântuiaIă, a nepătimirii lumină dăruindu-mi.

stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm și să ne închinăm Domnului, cântându-l și preaînălțându-L pe El întru toți vecii.
«Pe Împăratul Ceresc pe Care ÎI laudă oștile» Îngerești, lăudați-L și preaînălțați-L întru toți vecii.

Cântarea a 9-a. «Adevărată de Dumnezeu Născătoare»

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Păzește-ne, Părinte, de toată tulburarea care ne face vrăjmașul cel nevăzut și de primejdia morții, Sfinte Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

Alungă, lerarhe, durerea sufletească și cea din trup suferință, cu harul tău, pe care-l ai de Ia Domnul, Părinte Nectarie.

stih: Sfinte al lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi.

La Domnul, lubitorul de oameni, mijlocește pentru ostrovul Eghinei neîncetat și pentru țara aceasta, Sfinte Nectarie.

stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.

Cu toții lăudându-ți harul tău, Fecioară: neîncetat, ca o maică cu dragoste de fii, pe fiecare ne-acoperi, ne mângâi și ne hrănești.

apoi Cuvine-se cu adevărat

și megalinariile:

Pe luminătorul bunei-cinstiri și noua făclie a Bisericii lui Hristos, pe ocrotitorul fierbinte al Eghinei să îl cinstim cu toții, pe Sfântul Nectarie.

Bucură-te, râul nou izvorât prin dumnezeiască revărsare Bisericii, care-adăpi și vindeci cu harul cel predulce pe cei ce ți se roagă, Părinte Nectarie.

De pe înalțimea virtuților luminezi, Părinte, întru cele din urmă vremi, precum o făclie de Dumnezeu aprinsă, simțirea minții noastre, Sfinte Nectarie.

Bucură-te, grabnic izbăvitor de toată-ntristarea și vrăjmașii cei nevăzuți tămăduitorul bolilor celor care moaștelor tale sfinte se închină cu dragoste.

Bucură-te, Sfinte Nectarie, comoara Eghinei, făcătorule de minuni, lauda cea nouă, scutul Ortodoxiei, podoaba cea aleasă a cetei lerarhilor.

Sfinte lerarhe Nectarie, caută cu milă către cei care te cinstim și dă-ne, Părinte, iertare de greșale de Ia Mântuitorul cu mijlocirea ta.

A ta ocrotire n-o depărta, Sfinte lerarhe, de Ia obștea robilor tăi și plinește grabnic cererea celor care iți săvârșesc cu râvnă mereu pomenirea ta.

și aceste două tropare ale Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu

Din tine, Născătoare de Dumnezeu, Dumnezeu Cuvântul întrupându-Se negrăit, covârșești, Fecioară, Oștirea cea Cerească; ție, dar, îți aducem cântare de laudă.

Cu toate oștirile Îngerești, cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviți și cu tot soborul Sfinților, Preacurată, Fiului tău te roagă toți să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule, Preasfântă Treime, Tatăl nostru;

preotul: Că a Ta este Împărăția; apoi

Troparul Sfântului, glas întâi. «Locuitor pustiei»

Pe vlăstarul Silivriei și al Eghinei ocrotitor, ce s-a arătat în anii de pe urmă virtuții prieten adevărat, pe Nectarie să-l cinstim credincioșii, al lui Hristos dumnezeiesc slujitor, că izvorăște vindecări de tot felul celor ce cu evlavie strigă: slavă lui Hristos, Celui ce te-a slăvit pe tine, slavă Celui ce te-a făcut minunat, slavă Celuia ce lucrează prin tine tămăduiri tuturor.

Preotul zice ectenia:

Miluiește-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

Încă ne rugăm să se păzească…,

strana: Doamne miluiește (de 40 ori),

Auzi-ne pe noi, Dumnezeule…,

strana: Doamne miluiește (de trei ori),

iar preotul zice ecfonisul: Că milostiv; apoi face otpustul cel mic,

fără însă a zice Pentru rugăciunile; dupa care zicem acest

Tropar, glasul al 2-lea. «Când de pe lemn»

Tuturor ajutor întru nevoi și ocrotitor în necazuri fă-te, Nectarie, celor ce la tine cu credință vin și dumnezeieștile tale moaște, Părinte, ți le cinstesc pururea, pe care le-a slăvit Hristos cu darul minunilor, care ne alungă durerea și pace dăruiesc tuturora, și de sus iertare greșalelor.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne izbăvește pe noi din toată nevoia și necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o înalț, Maica lui Dumnezeu, păzește-mă sub acoperământul tău.

și acest tropar, glas întâi

Pentru rugăciunile tuturor Sfinților Tăi, Doamne, și ale Născătoarei de Dumnezeu, pacea Ta dă-ne-o nouă și ne miluiește pe noi, ca un singur Îndurat.

și preotul încheie, zicând: Pentru rugăciunile.

Dumnezeului nostru slavă. Amin.

 

PROTEST GLOBAL în 14 și 15 MARTIE pentru COPIII MIHAI și MARIA, despărțiți în mod dramatic de mama lor, dr. Camelia Smicală, încă de acum 5 ani!

FINLANDA, mai 2015. Acesta a fost startul măsurilor de protecție a fraților Maria și Mihai împotriva vieții bune de acasă. Tratamente adecvate pentru criminalii periculoși, aplicate unor copii. O serie de abuzuri cu acoperire legală, care durează până astăzi. Lastensuojelu nu poate fi controlat, nu își justifică deciziile și nu se lasă condus nici de etică, nici de moralitate. După ce au fost abuzați de tatăl lor, aceasta este reacția autorităților abilitate să le ia apărarea: pedepsirea copiilor și a mamei prin măsuri de separare și instituționalizare. Într-un răstimp atât de lung, armata de specialiști de la serviciul social din Tampere nu a reușit o ameliorare a relației dintre copii și tatăl lor, și nimeni nu are de dat explicații. Maria și Mihai sunt condamnați să sufere în continuare.
FINLAND, May 2015.That’s how it started the protection measures of siblings Maria and Mihai against their good home life. Appropriate treatments for dangerous criminals, applied to children. A series of abuses with legal coverage that lasts until today. Lastensuojelu can not be controlled, doesn’t have to justify its decisions, moreover is not led by either ethics or morality. After being abused by their father, this is the reaction of the authorities empowered to protect them: punishing children and mother through separation and institutionalization measures. After so long, the army of social service specialists in Tampere has failed to improve the relationship between children and their father, and no one has to explain. Maria and Mihai are the ones condemned to suffer further.

Solidaritate pentru Dr. Camelia Smicală si copiii ei

Pe scurt , CAZUL FAMILIEI SMICALĂ:
Doamna doctor Camelia Smicală a plecat în Finlanda în 2005, s-a căsătorit cu un cetățean finlandez. După stabilirea în Finlanda, comportamentul soțului s-a schimbat radical:
  • Au fost trei tentative de omor împotriva dânsei, tentative pe care poliția finlandeză a refuzat să le cerceteze;
  • În 2007 au fost duși (mama si copiii) la o casă pentru familii agresate. Deci în cazul lor este vorba de o agresiune foarte gravă din partea fostului soț la care autoritățile finlandeze au refuzat să ia atitudine.
  • În 2007, când a fost a doua tentativă de omor, fostul soț efectiv a încercat să o sugrume, există și certificat medico-legal.
  • S-a cerut ajutorul ambasadei române când au fost duși la casa aceea de siguranță pentru familii agresate dar nu au primit niciun ajutor. Finlanda, în loc să îi apere pe ei ca și victime, i-au acuzat și efectiv măcelărit psihic timp de 10 ani.
  • În anul 2015 pe 16 mai, i-au fost luați copiii prima dată prin decizie judecătorească fără instanță, fără să fie anunțată măcar pe hotărârea care a fost dată.
  • Fostul soț s-a dus la tribunal și a spus că are de gând să fugă cu copiii din țară, total neadevărat!
  • Acuzația actuală: că are o relație prea strânsă cu copiii!!!
  • Băiatul, Mihai, este la o casă de copii. Este distrus complet. Este amenințat, este înfricoșat.
  • Iar fata, Maria, este dată într-o familie.
  • Copiii nu au voie să se vadă între ei. În această închisoare , fraților li s-a interzis să fie împreună, li s-a interzis să meargă la școală(!!!), școala fiind un drept prin legea finlandeză.
  • Nu are voie nici măcar preotul să ia legătura cu ei și nimeni din cunoscuți.
  • Acesta este infernul unei mame și a copiilor ei într-o Finlanda ce nu cadrează deloc cu imaginea pe care respectiva țară o prezintă lumii: „emancipată, civilizată, prosperă, democratică „.
  • Dar sa nu deznădăjduim. Împreună, dacă nu le putem elimina durerea, măcar îi putem alina. Mulțumim !

https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2F429291380558615%2Fvideos%2F245562306447533%2F&show_text=0&width=560

89621781_2955331924526848_2896431914703388672_o

Prezentare Andreea Stângă

 

51626835_312912946023121_2090760835260481536_o

Doamna Andreea Stângă: ”s-a născut la Arad, este absolventă a Facultatii de Litere, Universitatea București, cu un stagiu la Paris și absolventă a unui masterat în Suedia. Momentan auto-exilată pe o insula – Malta și axată mai ales pe artele plastice 🙂”…

46485317_279457712701978_6588691565361758208_n

Atât am obținut – cu chiu și vai – de la această minunată doamnă, care, după ce că este dăruită cu tot ce își poate dori o femeie, mai este și incredibil de modestă. Restul, completarea informațiilor, le-am subtilizat din contul de Facebook personal 😉 !

https://www.facebook.com/pg/AndreeaPopaArt/about/?ref=page_internal

O „urmăresc” de ceva timp pe doamna Stângă și mă bucură faptul că oamenii foarte valoroși sunt atât de modești și cu atât de mult bun simț! O admir și sunt fericită că a acceptat să publice poezia ”Toamna – Andreea Stângă (Popa)” în revista noastră, îmi plac desenele, arta d-nei Andreea Stângă, mă bucura spontaneitatea și inteligența comentariilor pe Facebook, eu necunoscând-o decât din acest context virtual.

Toate acestea i le-am transmis și personal, în mesaj privat 🙂

Duminica V-a din Post – a Cuvioasei Maria Egipteanca

cropped-234049.x-1.jpg

Cu cât ne apropiem de sfârșitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vădit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului. Această săptămână ne aduce aminte de căderea lui Adam și a întregului neam omenesc și apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindește această cădere și izbăvire. Cel căzut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoția, nici Legea nu l-au putut tămădui.

„Căzând Adam în tâlhăreștile gânduri, i s-a furat mintea, rănindu-se la suflet și a zăcut lipsit de ajutor. Nici preotul cel mai înainte de lege n-a luat seama la dânsul, nici levitul cel din lege nu s-a uitat la el, fără numai Tu, Dumnezeule…“ (Duminică seara).

Căzut între tâlhari este și tot omul robit de patimi prin înșelăciunea diavolească și prin călcarea poruncilor dumnezeiești:

„Eu, Stăpâne al tuturor, asemănatu-m-am celui ce a căzut între tâlhari, căzând în păcatele mele și acelea m-au rănit fără de milă; dar nu mă lăsa pe mine nevindecat Iisuse…“ (Luni la Utrenie).

Samarineanul cel milostiv, care a mântuit pe „cel mort“, nu este altul decât Mântuitorul Hristos, Care prin Patimile și moartea Sa a mântuit neamul omenesc și izbăvește de-a pururi pe fiecare din cei ce strigă către El.

„Fiind izgonit de patimi, eu ticălosul, am căzut în prăpastie… Ci Tu, Hristoase, m-ai primit și m-ai luminat cu nepătimirea și m-ai făcut împreună șezător cu Tatăl“ (Marți seara).

Între celelalte săptămâni ale postului, săptămâna a V-a ocupă un loc aparte prin cele două evenimente din cuprinsul ei: Miercurea Canonului și Sâmbăta Acatistului.

Miercuri seara, la Utrenia zilei de Joi, se citește întreg Canonul cel mare al Sfântului Andrei, care s-a citit la pavecernițele primelor patru zile din săptămâna I-a. Împreună cu Canonul se citește și Viața Preacuvioasei Maria Egipteanca, scrisă de Patriarhul Sofronie al Constantinopolului.

Pricina pentru care s-au rânduit acestea, precum arată Sinaxarul Triodului, este că se apropie de sfârșit postul și pentru ca oamenii să nu slăbească ostenelile și luptele cele sufletești și să nu părăsească viețuirea cu nevoință și smerenie.

Marele Andrei, prin istoriile Canonului cel Mare, pomenind faptele cele bune ale oamenilor drepți, precum și întoarcerea celor răi, face pe oameni mai viteji și mai îndrăzneți ca să stea tare împotriva vrăjmașilor, iar Sf. Sofronie, prin povestirea cea desfătată și frumoasă, de asemenea îi întărește și-i îndeamnă spre Dumnezeu, ca să nu cadă și să nu deznădăjduiască de sunt căzuți în păcat, că mare este bunătatea și milostivirea lui Dumnezeu față de cei ce se întorc cu tot sufletul de la păcatele făcute, precum se vede în Viața Sfintei Maria Egipteanca.

Condacul Canonului este un puternic îndemn la trezvie și grijă pentru răspunsul cel înfricoșat:

„Suflete al meu, suflete al meu! Scoală, pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie și vrei să te tulburi! Deșteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea și toate le plinește“.

La Utrenia sâmbetei, se citește în patru răstimpuri Acatistul Bunei Vestiri, în chip sărbătoresc și cu repetarea de mai multe ori a primului condac, anume alcătuit în cinstea acestei prăznuiri:

„Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ție, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca aceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-Te Mireasă, pururea Fecioară!“.

Prăznuirea aceasta s-a rânduit pentru pomenirea și cinstirea biruințelor câștigate de creștini cu ajutorul minunat al Maicii Domnului. Întâi împotriva sciților și perșilor, a doua oară împotriva saracinilor și a treia oară împotriva agarenilor, care cu nenumărate oști, pe mare și pe uscat, asediaseră Constantinopolul. Patriarhul, împreună cu clerul și credincioșii, a făcut privegheri și rugăciuni neîntrerupte și procesiuni cu sfintele icoane și îndeosebi cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care n-a întârziat să-și arate puterea Sa nebiruită. Pentru că oștile păgânilor, mult mai numeroase decât ale creștinilor, au fost biruite de istov, iar corăbiile lor înecate de furtună, s-a rânduit această prăznuire de „mulțumire pentru biruință“ către ”Ceea ce are stăpânire nebiruită”.

Condacul întâi, „Apărătoare Doamnă“, alcătuit de patriarhul Serghie cu acest prilej, ne aduce aminte de-a pururi și ne dă încredere în ajutorul cel mare și grabnic al Preacuratei împotriva tuturor vrăjmașilor văzuți și nevăzuți.

Duminica a V-a ne pune înainte o nouă pildă de înaltă sfințenie, și anume pe Prea Cuvioasa Maica noastră Maria Egipteanca.

Dacă Sfântul Ioan Scărarul, din duminica trecută, este icoana vieții călugărești și a oamenilor care merg spre mântuire cu hotărâre, fără abatere sau întoarcere de la calea cea bună, ca omul care cunoaște bine ținta călătoriei,

Sfânta Maria Egipteanca este icoana celor care se abat sau rătăcesc de la calea mântuirii, a celor care călătoresc cu poticniri și căderi, dar nu mai puțin, și acestora le stă în putință să se ridice la cea mai înaltă sfințenie, precum ne-o dovedește minunata viață a Cuvioasei Maria Egipteanca.

Precum ne-o arată și numele, patria Cuvioasei Maria a fost Egiptul, și anume, orașul cel mare al Alexandriei, iar Cuvioasa a trăit în primele veacuri creștine, între anii 340-420.

După cum ea singură povestește, tinerețea și-a petrecut-o în cele mai urâte fapte de stricăciune și desfrânare. Odată, văzând niște corăbii plecând spre Ierusalim, pentru praznicul Înălțării Sfintei Cruci, a plecat și ea cu un grup de tineri, nu pentru a se închina, ci pentru că avea prilej să-și împlinească și mai mult nesăturata poftă a desfrânării.

Ajunsă la Ierusalim, după o călătorie plină de păcate, a voit și ea să intre cu lumea ce se grăbea la închinarea Sfintei Cruci, dar n-a putut intra mai departe de pridvorul bisericii, oricât s-a silit, pentru că o oprea o putere nevăzută.

Abia atunci s-a trezit în ea simțământul vinovăției și al păcătoșeniei în care se găsea. Văzând aproape icoana Maicii Domnului, înalță o rugăciune plină de căință și zdrobire sufletească, și, simțindu-și inima puțin alinată, încearcă din nou să intre în biserică și acum nu o mai oprește nici o putere.

Se închină cu mare umilință la Sfânta Cruce a Domnului și la ieșire din nou înalță o rugăciune fierbinte către Maica Domnului și aude un glas care o îndeamnă să treacă Iordanul, în pustie.

După un scurt popas în Biserica Sf. Ioan Botezătorul de la Iordan, unde se învrednicește de împărtășirea cu Sfintele Taine, trece în pustie, hotărâtă să înceapă o viață nouă. Într-adevăr, viața pe care o duce de aici înainte până la sfârșitul vieții este mai presus de puterile omenești.

Patruzeci și șapte de ani a trăit în pustie cu două pâini și jumătate, pe care le luase din Ierusalim la plecare, chinuită de foame, de sete, arsă de soarele zilei și înghețată de frigul nopții, hărțuită necontenit de duhurile necurate.

În cele din urmă, din dumnezeiasca rânduială, se întâlnește cu Cuviosul Zosima, care îi va aduce Sfânta Împărtășanie înainte de moarte și care va povesti viața Cuvioasei, așa cum a aflat-o din gura ei.

După cei patruzeci și șapte de ani de nevoință în pustie, Cuvioasa Maria se aseamănă mai mult cu îngerii decât cu oamenii: când se roagă, plutește în văzduh, merge pe apă ca pe uscat, cunoaște gândurile altora și vede cele de departe și cele viitoare ca și cum ar fi de față.

Prin două lucruri ne uimește Cuvioasa la începutul schimbării vieții ei: hotărârea neclintită de a începe o viață nouă și ruperea desăvârșită cu păcatul. Păcatul este robie, mântuirea – eliberare. Nu există mântuire în țara păcatului. Poporul evreu, ca să ajungă în pământul făgăduinței a trebuit să iasă mai întâi din robia Egiptului; fiul risipitor numai întors la casa părintească a fost pus în drepturile cele dintâi.

Cuvioasa Maria nu în Egipt, locul păcatului, ci departe, în pustia Iordanului, s-a eliberat de păcat și s-a sfințit. Deci pentru a începe o viață nouă, cu Hristos, trebuie să o curmăm desăvârșit cu păcatul. Nu putem pune început bun dacă nu urâm păcatul din adâncul sufletului.

Fericitul Augustin, care în tinerețe dusese și el o viață păcătoasă, se ruga cu mare căință:

„Doamne, ajută-mi să Te iubesc, așa cum mai înainte am iubit păcatul“.

Aceasta este prima învățătură din viața Cuvioasei Maria, pe care se cade să nu o uităm. Dacă vrem să reușim ceva cu rugăciunea, cu postul și cu celelalte nevoințe creștinești, trebuie să ieșim din Egipt și să mergem în Ierusalim, să luăm Crucea, să trecem Iordanul și să ne sălășluim în pustie. Să ne ocupăm adică de păcat, să ne sălășluim în pământul nepăcătuirii, cu hotărârea nestrămutată de a face voia lui Dumnezeu.

Dacă această hotărâre nu este ușor de luat, apoi adevărata greutate abia acum începe: cei patruzeci și șapte de ani de pustie, izbăvirea de tirania patimilor care ne chinuiește chiar și după ce ne-am lepădat de ea.

Sf. Maria se afla în pustie, în foame și sete, nu vedea și nu auzea pe nimeni, și totuși, șaptesprezece ani a fost chinuită ca de foc de gândurile cele păcătoase, de aducerile aminte curvești, de cântecele și de bețiile în care trăise.

De unde înțelegem, după cum am văzut și la fiul cel desfrânat, că păcatul este cel mai mare vrăjmaș al sufletului nostru. E unealta diavolului, diavolul însuși, care cu fățărnicie și vicleșug, cu minciună și cu răutate, își ascunde dușmănia împotriva omului până ce îl prinde în lațul obișnuinței cu păcatul. Abia atunci își arată toată ura de moarte împotriva noastră, nu ne cruță, ne chinuiește și nu vrea să plece decât cu sufletul nostru în muncile iadului.

De aceea, toți Părinții ne îndeamnă necontenit să fugim de mușcătura viperei, de prima experiență a păcatului, de curiozitatea de a gusta din otrava cu care ne momește cel viclean. Cine fuge de păcat va scăpa de războiul cel cumplit care urmează și de care nu este sigur că va scăpa cu zile. Cine poate avea voința și hotărârea Mariei Egipteanca?

Într-adevăr, când ne gândim la viața ei, la luptele și la răbdarea ei, ne cuprinde spaima și cutremurul. Calea ei ni se pare că întrece orice putere omenească. Așa este, dar nu este alta. Otrava păcatului nu se poate tăia cu apă de flori, trebuie leacuri puternice; nu cu jumătăți de măsură, ci cu luptă pe viață și pe moarte.

Părinții Patericului au o vorbă: „Dă voință și ia putere“ și alta: „Dă sânge și ia duh“. Ești neputincios, dar Mântuitorul a venit pentru cei slabi și pentru cei bolnavi. „Voiești să fii sănătos?“ ne întreabă El. Trebuie să vrei din toată inima, dă voință și iei putere. Iei putere să rabzi necazurile, să te împotrivești vrăjmașului, să nu cazi în luptă, că fără osteneală nu este mântuire; trebuie să dai sânge ca să iei duh.

Darul întărește puterile slăbănogite de păcat, vindecă rănile sufletești, dar ceea ce am stricat prin voia noastră, singuri trebuie să îndreptăm prin spovedanie curată, prin căință sinceră și prin fapte bune, prin post și rugăciune. Dacă ne-a plăcut mincinoasa dulceață a păcatului, se cade să gustăm și amărăciunea cea dulce a leacului.

Așa cum bolnavul rabdă operație, tăiere, leacuri amare, știind că acestea îi aduc mult dorita sănătate, așa cum răbdăm ostenelile postului în nădejdea că degrabă se apropie Paștile cele luminoase și vesele, tot așa să răbdăm și pătimirile cele curățitoare de păcat și mântuitoare, care ne învrednicesc de bucurie neîntreruptă și de Paștele cel veșnic, de strălucirea, mângâierea și odihna celor ce s-au ostenit în necazuri și în toate felurile de chinuri.

Pomenirile săptămânii au strânsă legătură cu ele și un adânc înțeles duhovnicesc.
Așa cum altădată Constantinopolul, cetatea cea împărătească, era asediată de neamurile barbare, ca să o jefuiască, tot așa și în viața aceasta pământească, și mai ales în vremea nevoințelor duhovniceşti, cetatea cea împărătească a sufletului este asediată de agarenii și saracinii cei nevăzuți, ca să o jefuiască de bogăția virtuții și să o arunce în moartea păcatului.

Avem însă, Apărătoare tare și nebiruită, pe Preacurata Maică a lui Dumnezeu, Care de-a pururi ne izbăvește din toate nevoile.

Și chiar dacă se întâmplă vreodată, când coborâm de la Ierusalim la Ierihon – când adică neglijăm virtutea și ne irosim în grijile cele lumești să cădem între tâlharii cei nevăzuți și să ne lase „mai mult morți“ -, avem nădejde în milostivirea cea fără de margini a Celui ce, nu din Samaria, ci din Născătoarea de Dumnezeu, a venit pentru mântuirea noastră.

Pilda Prea Cuvioasei Maria Egipteanca ne întărește și ne dă nădejde. Și ea căzuse și fusese jefuită de tâlharii draci, dar s-a izbăvit cu puterea Crucii și cu ajutorul Maicii Domnului, cea Grabnică și Puternică Ajutătoare.

„Toate săltările trupului înfrânându-ți cu ostenelile sihăstrești, ți-ai arătat vitează înțelepciunea sufletului tău, că poftind să vezi Crucea Domnului, te-ai răstignit singură pe tine lumii, tu cea vrednică de cântare…“

„Ceea ce mai înainte erai plină de tot felul de întinări, te-ai arătat aleasă lui Hristos, prin pocăință urmând vieții îngerești și cu arma Crucii calci în picioare pe demoni. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă a Împărăției cerului, Marie prealăudată“ (Condacul).

Părintele Petroniu Tănase