(ciobanul pieptănând mioara)

îngerii ascund bob de tămâie în peştii care se satură de scoici

şi înghit din greşeală perle

îngerii cădelniţează din argint de dor şi frunză de nor

buna fugă de lumină şi lume a ciupercii şi fuga albului,

pentru cântec, din mierle

îngerii întind între soare şi lună atomii precum cinci degete

ale mâinelui şi mâinii

îngerii macină universul tot, pentru naşterea pământului

sub grâu, şi a ploii, şi cerului, peste putinţa, şi însorirea, şi sărarea pâinii

îngerii bat trecere pe ai inimii muri şi mângâie flăcări pe cununi de abis

pentru sfinte de trubaduri, aleasa viţă, divin

cuvinte de cremene sângerând retezarea fostului vis, cu vineri şi vin

îngerii dau nota zece la tot gândul văii plângerii

şi trec la corigenţă, chiar şi cu trei

lepădarea din ochii cei mai cei, tainei pleoapele

îngere, fluier de os al osiei şi de soc al focului

binecuvântă-mi, rogu-te, fagul cu drag şi apele

cu așteptări Cuvântului și cu dăruiri busuiocului!

însă, Doamne, mă apasă, cu viaţa Ta pe coasă

că ei nu pot să înoate în durere

când aduce înviere

şi noi nu putem, slăbănogi, neînvăţaţi serii

să înnoptăm în leşul morţii fagurii mierii

Alexandru Amarfei